Decizia nr. 1395/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1395
Ședința publică din data de 20 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, contestația la titlu formulată de contestatoarea R. A. A. R. A S. DE T. A. - R. împotriva deciziei civile nr. 1342 din 12 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...), privind și pe intimatul S. E. A.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierile de ședință din 7 și, respectiv, 14 martie 2012, încheieri care fac parte din prezenta decizie.
S-au depus concluzii scrise din partea contestatoarei.
C U R T E A,
Asupra contestației la titlu de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.1736/33/(...) pe rolul C. de A. C.,contestatoarea R. A. A. R. A S. DE T. A. - R. -D. S. de N. A. C.- a solicitat ca,prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să se dispună lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului deciziei civile nr. 1., pronunțată in dosarul nr. (...) în sensul de a se stabili momentul de la care începe să curgă perioada pentru care s-au acordat despăgubiri, semnificația sintagmei celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul" și valoarea in concret a despăgubirilor și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, s-au arătat următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1., Curtea de A. C. a admis în parte recursul, a modificat sentința nr. 2736/(...) a Tribunalului C. în sensul: anulării dispoziției de concediere, obligării regiei la reintegrarea salariatului pe postul pe care ar fi trebuit să îl dețină potrivit sentinței 9., obligării angajatorului la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data desfacerii contractului individual de muncă până la data reintegrării efective, a daunelor morale în cuantum de 10.000 lei și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.000 lei. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței recurate.
La data de (...), contestatoarea a fost înștiințată cu privire la înființarea popririi asupra conturilor sale deschise la BCR pentru încasarea sumei de 4.854.025 Ron reprezentând debit și cheltuieli de executare în baza deciziei nr. 1. a C. de A. C., în dosarul de executare nr. 6. al BEJ S. D. M.
Contestatoarea consideră că se impune lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului deciziei civile nr. 1. pronunțată în dosarul nr. (...) în sensul de a stabili: a) momentul de la care începe să curgă perioada pentru care s-au acordat despăgubiri; b) semnificația sintagmei "celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul"; c) valoarea în concret a despăgubirilor. a) În ceea ce privește lămurirea momentului de la care începe să curgă perioada pentru care s-au acordat despăgubiri, s-a arătat că nu se poate avea în vedere perioada (...) (data concedierii disciplinare) - (...) (data concedierii în baza art. 65 din Codul muncii), întrucât aceasta a fost avută în vedere prin sentința nr. 9., rămasă irevocabilă, pusă în executare silită în dosarul de executare silită nr. 350/2010. De altfel, chiar în motivarea deciziei nr. 1. se reține că "despăgubirile pretinse in raport de concedierea din 2006 intră sub incidența puterii de lucru judecat, aspect lămurit în mod irevocabil prin sentința civilă nr.998/(...) pronunțată în dosarul nr. (...)".
Prin urmare, se consideră că momentul de început al perioadei pentru care s-au acordat despăgubiri prin titlul executoriu este data la care dispoziția de concediere nr. 35/(...) a început să producă efecte, adică data expirării perioadei de preaviz. b) În ceea ce privește sintagma "celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, s-a susținut că trebuie clar identificată sfera de cuprindere a acestor drepturi întrucât din motivarea deciziei se înțelege că unele pretenții solicitate de S. E. în baza Contractului colectiv de muncă au fost considerate nefondate. c) Dat fiind faptul că titlul executoriu nu cuprinde suma de bani la care a fost obligată R., s-a arătat că executorul judecătoresc avea obligația de a determina în concret suma urmărită prin executarea silită potrivit art. 371 și art. 379 alin. (2) C.pr.civ. Astfel, executorul ar fi trebuit să numească un expert contabil care să procedeze la stabilirea sumelor avute în vedere de decizia nr. 1..
S-a susținut însă că executorul nu a făcut niciun demers în acest sens, ci dimpotrivă, a preluat sumele indicate de creditor în cererea de executare, fără a face o minimă diligență de verificare a acestora și de solicitare a unor documente din care să rezulte cuantumul celor indicate de creditor.
Se apreciază ca valoarea despăgubirilor acordate de instanță În baza art. 78 din Codul muncii, pentru perioada martie 2008 - decembrie 2011 nu poate în niciun caz să ajungă la exorbitanta sumă de 4.854.025 Ron, cu atât mai mult, cu cât contestatoarea a plătit drepturile salariale cel puțin până în decembrie 2008 și chiar după această dată.
Contestatoarea arată în acest sens că întreaga subunitate DNSA C. din cadrul R. are un personal de 46 de salariați, iar fondul de salarii pentru luna noiembrie 2011 a fost de 557.526 Ron. Prin urmare, drepturile dlui S. E. chiar si pe 36 de luni nu pot fi de 4.854.025 Ron, sumă care excede fondului de salarii lunar de aproximativ 9 ori.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 399, 403 alin. (1) C.pr.civ, precum și textele de lege invocate expres în cuprinsul cererii.
În dovedirea cererii, s-au depus la dosar înscrisuri.
Au fost atașate dosarele nr. (...) și nr. (...).
Prin întâmpinarea formulată, intimatul S. E. A. a solicitat respingerea contestației la titlu, arătând următoarele:
Momentul de la care începe să curgă perioada pentru care s-au acordat despăgubiri prin titlul executoriu a cărui lămurire s-a solicitat este data la care decizia de concediere nr.35/2008 și-a produs efectele(începând cu data comunicării-(...)).
S-a mai apreciat că postul pe care trebuie reintegrat intimatul este cel de supervizor sala ACC/N. principal instructor radar, iar de la data inaptitudinii medicale, cel de C.(F1) N. 3/N. principal instructor radar conform Contractului colectiv de muncă, A. nr.4A, N. 3.
Intimatul mai arată că, prin cererea de executare a solicitat despăgubiri reprezentând: salariul, sporul de vechime, sporurile specificate în A. nr.5A din Contractul colectiv de muncă, adaosul prevăzut de A. nr.2A din același contract, sumele aferente concediului de odihnă și concediului suplimentar, primele de vacanță conform art.168 lit.b din Contractul colectiv de muncă, concediul de recuperare conform art.170 din contract, primele de C. și de P. acordate conform art.157 alin.1 și 2 din contractul colectiv, prima de fidelitate-art.154 din contract și despăgubirile aferente zilelor libere plătite care nu se includ în durata concediului de odihnă și care se plătesc conform art.165 alin.2 pct.1,2 și 3 și art.172 pct.1 lit.i) din contractul colectiv.
S-a mai arătat că intimatul beneficiază și de un ajutor de pensionare constând în 60 de salarii la nivelul funcției pe care ar fi trebuit să o dețină cu 12 luni înaintea pensionării, în temeiul art.179 lit.f) din Contractul colectiv de muncă.
De asemenea, intimatul se consideră îndreptățit și la plata despăgubirilor acordate pentru 3 ani conform asigurării profesionale, în temeiul art.181 pct.2 din contractul colectiv de muncă.
În dovedirea susținerilor sale, intimatul depune la dosar înscrisuri.
Analizând contestația la titlu formulată de contestatoarea R. A. A. R. A S. DE T. A. - R. - D. S. DE N. A. C., se reține că aceasta este în parte fondată,pentru următoarele considerente:
Momentul de la care se calculează despăgubirile conform titlului executoriu a cărui lămurire s-a solicitat în prezenta cauză îl constituie data la care a expirat termenul de preaviz acordat intimatului în cadrul concedierii sale potrivit deciziei nr. 35/(...), respectiv (...).
Astfel, conform filei nr.9 din dosarul nr.(...), această decizie de concediere a fost comunicată intimatului la data de (...) și începând cu această dată a fost calculat termenul de preaviz menționat prin actul unilateral al angajatorului.
În ceea ce privește funcția pe care s-a dispus reintegrarea intimatului
S. E. A. și pentru care urmează a fi stabilite și despăgubirile reprezentând drepturile bănești de care acesta a fost lipsit prin concediere, se reține că aceasta a fost stabilită de către Curte, prin decizia nr. 1./(...) ce constituie titlu executoriu, reținându-se următoarele:
„…potrivit fișei postului, postul ocupat de reclamant anterior concedierii din 2006 era cel de specialist ASM I, în cadrul Centrului experimental pentru APP extins C. - CEX (f. 252 dosar fond nr. (...)), care presupunea o vechime de 8 ani de dirijare și control, calificarea de N. P. I. R. ACC, certificat/brevet de controlor trafic aerian, licență de dirijare și instructor radar ACC în termen de valabilitate, licență medicală în termen de valabilitate, certificat de radiotelefonist în termen de valabilitate, curs management ATS. De asemenea, potrivit art. 127 din CCM la nivel de unitate pentru anii 2007-2008 (f. 115 dosar fond nr. (...)), contractulindividual de muncă se încheia pe perioadă nedeterminată(f. 114 verso dosar de fond nr. (...)).
În ceea ce privește postul ofertat reclamantului în cursul anului 2007, inclusiv în luna ianuarie 2008, respectiv acela de C.(F1) - în cadrul compartimentului ATS/sala de dirijare APP C., se constată că acesta este un post de stagiar, salarizat ca atare și care nu presupune deținerea unei licențe speciale, contractul individual de muncă pentru un astfel de post fiind încheiat pe perioadă determinată.
Așadar, postul oferit reclamantului nu era de natură să satisfacă cerințele impuse de către instanța de judecată, respectiv nu era de natură să aibă ca efect repunerea efectivă a reclamantului în situația anterioară cu consecința unui tratament similar cu cel de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediat .
Nu se poate nega faptul că s-a încercat reintegrarea reclamantului, însă toate aceste demersuri nu au urmărit în realitate acest scop, pârâta dând dovadă de rea credință prin oferirea în mod constant a unui post de stagiar și care nu corespundea exigențelor impuse prin hotărârea judecătorească irevocabilă menționată. În măsura în care reclamantul ar fi acceptat oferta, acesta s-ar fi aflat într-o situație care era departe de a fi similară sau apropiată situației anterioare concedierii.";
Prin urmare, despăgubirile cuvenite intimatului trebuie stabilite în raport cu această funcție operativă reținută de către instanța de judecată prin decizia ce constituie titlu executoriu, respectiv cea de specialist ASM I.
Se mai reține că daunele cuvenite intimatului cuprind: salariul de bază aferent funcției pe care s-a dispus reintegrarea, cu toate sporurile, primele și adaosurile aferente acestei funcții operative, prevăzute și calculate potrivit contractului colectiv de muncă aplicabil pentru fiecare perioadă în care acestea erau datorate, indexate cu indicele de inflație la data plății efective.
Determinarea sumei concrete datorate intimatului cu titlu de despăgubiri, inclusiv deducerea sumelor de bani ce ar fi fost deja plătite cu acest titlu, stabilirea sumelor de bani datorate de către regie cu titlu de impozit și contribuții sociale constituie o problemă de executare silită, urmând a fi avute în vedere, desigur și lămuririle date prin prezenta decizie.
Cât privește aspectul invocat de către contestator în sensul că intimatul ar fi utilizat, pentru întreaga perioadă în care a calculat despăgubirile ce îi sunt datorate de către angajator, același curs de schimb E., se reține că acest curs utilizat în calcularea salariilor rezultă chiar din prevederile contractelor colective de muncă aplicabile (art.145 alin.2).
În stabilirea despăgubirilor cuvenite potrivit titlului executoriu a cărui lămurire s-a solicitat se va avea în vedere faptul că intimatul nu putea beneficia în aceeași lună atât de indemnizația de concediu de odihnă și prima de concediu, pe de o parte, cât și de salariu, pe de altă parte.
În ceea ce privește drepturile bănești solicitate potrivit art. 179 lit. f și art. 181 pct. 2 din CCM la N. de U. 2007-2008, astfel cum s-a reținut prin titlul executoriu, acestea nu intră în categoria „celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul";, pentru următoarele motive reținute de către C.
„Prin art.181 pct. 2 din CCM la nivel de unitate pentru anii 2007-
2008, se statuează că „pentru protecția socială CTA, PMO, PTO, PCO precum și personalul tehnic din AC care pentru ocuparea postului necesită o licență la zi, în situația pierderii certificatului/brevetului și/sau autorizației/ licenței din motive neimputabile salariatului, PS vor colabora în vederea încheierii și/sau reînnoirii de către ATA, până la data de (...) a uni contractde asigurare cu o firmă specializată, în vederea compensării drepturilor bănești pe care le-ar fi avut dacă ar fi activat la locul de muncă și pe funcția respectivă pentru o perioadă de 3 ani de la pierderea dreptului de a profesa. Salariații, care optează să nu fie asigurați pentru anul 2007-2008 vor depune cereri în acest sens la conducerile subunităților până cel târziu la data de (...). Prevederile de mai sus se aplică și personalului PAD prevăzut la art. 127 al. 6 ";.
Cu alte cuvinte, reclamantul dorește despăgubiri ca urmare a pierderii licenței speciale, pierdere neimputabilă acestuia. Curtea apreciază însă că reclamantului nu i se pot acorda aceste despăgubiri întrucât unul din efectele anulării deciziei de concediere din 2006 este repunerea acestuia în situația anterioară, situație care presupune recunoașterea implicită a beneficiul deținerii unei licențe speciale, cu consecințele de rigoare.
Același raționament se aplică și în raport de decizia de concediere din
2008, constatată de asemenea ca nelegal emisă.
În temeiul art. 179 lit. f pct. f3 din CCM la nivel de unitate pentru anii
2007-2008, reclamantul solicită acordarea a 24 salarii de bază ca ajutor pentru desfacerea contractului individual de muncă din motive neimputabile salariatului, atât în raport de concedierea din 2006, cât și în raport de concedierea din 2008.
În ceea ce privește anul 2008, Curtea observă că aceste compensații au fost acordate reclamantului, în acest sens fiind și susținerea acestuia din precizarea de acțiune depusă la dosar la (...) (f. 196 dosar fond (...)).";
Se mai reține că ajutorul de pensionare constând în 60 de salarii la nivelul funcției pe care ar fi trebuit să o dețină intimatul cu 12 luni înaintea pensionării, în temeiul art.179 lit.f) din Contractul colectiv de muncă nu poate intra în categoria de „. drepturi de care ar fi beneficiat salariatul"; și care se cuvin acestuia în urma anulării deciziei de concediere, în temeiul titlului executoriu-decizia civilă nr. 1./(...) pronunțată de Curtea de A. C., având în vedere faptul că instanța de control judiciar a stabilit, la paginile nr.11 și 12 din hotărâre, care au fost categoriile de drepturi bănești solicitate cu titlu de daune de către intimat, în respectiva pricină, printre acestea neregăsindu-se și acest ajutor.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.399 Cod.proc.civilă, se va admite în parte contestația la titlu formulată de contestatoarea R. A. A. R. A S. DE T. A. - R. - D. S. DE N. A. C. și, în consecință, se va dispune lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului deciziei civile nr.
1./(...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...), în sensul că în cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului în temeiul acestui titlu, intră salariul de bază aferent funcției pe care s-a dispus reintegrarea, aceea de specialist ASM I, cu toate sporurile, primele și adaosurile aferente acestei funcții operative, prevăzute și calculate potrivit contractului colectiv de muncă aplicabil pentru perioada în care acestea erau datorate, indexate cu indicele de inflație la data plății efective, începând cu data concedierii potrivit deciziei nr. 35/(...), respectiv (...). Nu intră în categoria „celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul";, menționate în titlul executoriu, drepturile bănești solicitate potrivit art. 179 lit. f și art. 181 pct. 2 din CCM la nivel de U. 2007-2008.
În temeiul disp.art.274 Cod.proc.civilă, intimatul S. E. A. va fi obligat să plătească contestatoarei suma de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, pe care Curtea le-a considerat ca fiind necesare și utile cauzei, proporțional cu cererile încuviințate și care au fost dovedite cu ordinele de plată și facturile depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte contestația la titlu formulată de contestatoarea R. A. A. R. A S. DE T. A. - R. - D. S. DE N. A. C. în contradictoriu cu intimatul S. E. A. și, în consecință:
Dispune lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului
Deciziei civile nr. 1./(...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...), în sensul că în cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului în temeiul acestui titlu, intră salariul de bază aferent funcției pe care s-a dispus reintegrarea, aceea de specialist ASM I, cu toate sporurile, primele și adaosurile aferente acestei funcții operative, prevăzute și calculate potrivit contractului colectiv de muncă aplicabil pentru perioada în care acestea erau datorate, indexate cu indicele de inflație la data plății efective, începând cu data concedierii potrivit Deciziei nr. 35/(...), respectiv (...).
Drepturile bănești solicitate potrivit art. 179 lit. f și art. 181 pct. 2 din CCM la N. de U. 2007-2008, nu intră în categoria „celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul";, menționate în titlul executoriu.
Obligă pe intimatul S. E. A. să plătească contestatoarei suma de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.
G. C.
GREFIER
Red.:CM; Tehnored.:C.M./M.S;
3 ex./(...).
← Decizia nr. 2951/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4297/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|