Decizia nr. 4297/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D.ZIA CIVILĂ Nr.4297/R/2012
Ședința publică din data de 16 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE: G.-L.T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOE: D. C. G. G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul I. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 997 din (...) pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe intimatul reclamant S. L. D. Î. M. și pe pârâții Ș. CU C. I-V. S., C. N. V. L. B. M., Ș. CU C. I - V. P. S. C., G. Ș. S. B. M., G. Ș. G. L. B. M., C. T. G. B. B. M., L. CU P. S. - C. S. Ș. B. M., Ș. CU C. I -. O. G. B. M., C. T. C. N. B. M., C. N. M. E. B. M., C. N. G. Ș. B. M., C. LOCAL B. M., C. LOCAL S., P. C. S., P. O. C. și C. LOCAL AL C. C., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 28 septembrie s-a depus la dosar întâmpinare din partea reclamantului intimat.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentului și a reclamantului intimat de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 997 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr.(...), a fost admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. D. I. M. în contradictoriu cu pârâții: C. N. „V. L. B. M., Ș. cu clasele I-V. S., Ș. cu clasele I-V. „ P. S."; C., G. Ș. S. B. M., G. Ș. „G. L."; B. M., C. T. „G. B.";B. M., L. cu P. S.-C. S. Ș. B. M., Ș. cu clasele I-V. O. G."; B. M., C. T.";C. N."; B. M., L. T. E. R."; B. M., C. N. „M. E."; B. M., C. N. „G. Ș."; B. M., C. local B. M., cu sediul în B. M., P. orașului B. M., C. Local S., P. comunei S., C. Local C., P. comunei C.
Au fost obligate pârâtele unități școlare să calculeze și să plătească următoarelor cadre didactice: Burzo D., D. I., Both Vali-Lidia, Sovago Ramona, Mihalyi I. C., Podina D., Tamaian Aurelia, F.as N., Florian Alin V., Palko N., Zlamparet Horia, Pirvu M. G. drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile
Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 1., începând cu (...) până la (...), actualizate în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. local B. M., P. orașului B. M., C. Local S., P. comunei S., C. Local C. și P. comunei C. să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești acordate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, caracterul fondat al acțiunii raportat la dispozițiile O. nr. 1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, act normativ aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
S-a reținut neconstituționalitatea OUG nr. 136/2008, constatată prin decizia nr. 1. noiembrie 2008 a Curții Constituționale a R., tot astfel a OUG nr.
151/2008, constatată prin decizia nr. 8. iunie 2009, a O.U.G. nr. 1/2009, constatată prin decizia nr. 9. iunie 2009, ca și faptul că modificările aduse O. nr.
1., prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3 , fraza a II-a din L. nr. nr.
47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
S-a reținut incidența art. 157 alin. 2 și art. 169 alin. 1 din Codul muncii, ca
și imperativul respectării dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., cu referiri la jurisprudența C. (cauza Draon împotriva Franței), subliniindu-se în concluzie că prin decizia nr. 3., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat și a statuat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 1., astfel cum a fost aprobată și modificată prin L. nr. 2., ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr.
1/2009, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariile efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. M. B. M., solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de acesta pentru lipsa capacității și calității procesuale pasive.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat potrivit prevederilor art.77 din L. nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată „P., viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale";.
De asemenea, potrivit prevederilor art.21 din L. nr.215/2001 a administrației publice locale, republicată, „(1) Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public cu capacitate deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane juridice sau fizice, în condițiile legii.
(2) În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz,de primar sau de președintele consiliului județean";.
Reclamantul intimat S. L. din Î. M., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului.
În motivare a arătat că potrivit art. 41 alin. 1 C.proc.civ., „orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată";, iar art. 42
C.proc.civ., dispune că „persoanele care nu au exercițiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate, asistate ori autorizate în chipul arătat în legile sau statutele care rânduiesc capacitatea sau organizarea lor";.
S-au redat referiri doctrinare privitoare la definiția capacității procesuale de folosință și de exercițiu, au fost citate dispozițiile art. 21 alin. 1, art. 23 alin. 1, art. 63 alin. 4 lit. a și b din L. nr. 215/2001, ale art. 4 din O. nr. nr.22/2002 și ale art. 106 din L. nr. 1/2011, cu sublinierea calității primarului de ordonator principal de credite, în care calitate întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local.
Or, persoana juridică își îndeplinește obligațiile prin organele sale, încât actele făcute de aceste organe, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși, prin urmare are capacitate procesuală de folosință, precum și capacitate procesuală de exercițiu. D., poate sta în judecată, respectiv are capacitate procesuală pasivă.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Potrivit prevederilor art. 167 din L. nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, capacitatea și calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât sunt justificate, având în vedere că potrivit art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din L. nr.
215/2001 sunt reglementate atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din L. administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În mod evident, chemând în judecată pe acest pârât, reclamanții au acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acesta, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrelor didactice reprezentate în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurentului un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii recurenților, așa cum au fost arătate mai sus, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamanților de către recurent în calitate de angajați ai acestuia, ci prin obligarea la „. sumelor necesare pentru plata diferențelor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
Se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ. și art. 10 și 14 din Codul muncii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. O. B. M. împotriva sentinței civile nr. 997 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
D.zia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2012.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI,
G.-L. T. I. T. D. C. G.
N. N.
G.,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond. H. D. M.
| ← Decizia nr. 1395/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1128/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
