Decizia nr. 140/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)*
D. CIVILĂ NR. 140/R/2012
Ședința 16 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. G.-A. împotriva sentinței civile nr. 2230 din 02 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul intimat P. M. C.-N., având ca obiect contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2230 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. G. A., în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N., având ca obiect litigiu de muncă.
A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de emitere a ordonanței președințiale formulată de reclamantă în contradictoriu cu același pârât.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că după cum reiese din înscrisurile depuse la dosar, reclamanta M. G.-A. face parte din aparatul de specialitate care funcționează în cadrul P. municipiului C.-N., fiind încadrată drept personal contractual.
Prin Dispoziția P. municipiului C.-N. nr. 874/(...) s-a dispus reîncadrarea reclamantei începând cu data de (...) pe funcția de execuție contractuală de inspector de specialitate (S), grad profesional II, gradația bază la D. E., S. F. - salarizare cu următoarele drepturi salariale: salariul de bază de 1245 lei, care cuprinde și sporul de dispozitiv, sporul de vechime și sporul de stabilitate, avute în luna decembrie 2009, respectiv sporul de toxicitate de 92 lei, egal cu suma calculată pentru luna decembrie 2009 (fila 25).
Prin Dispoziția nr. 3139 emisă de pârâtul P. municipiului C.-N. la data de
(...) (fila 19) s-a dispus modificarea art. 2 din Dispoziția nr.874/(...), în sensul că începând cu data de (...) drepturile salariale cuvenite salariatei M. G.-A. sunt salariul de bază de 922 lei, care cuprinde și sporul de vechime avut în lunadecembrie 2009, respectiv sporul pentru condiții periculoase (toxicitate) de 92 lei, egal cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
Împotriva acestei din urmă dispoziții reclamanta a formulat contestație întemeiată pe dispozițiile art. 34 din Legea nr. 3., înregistrată sub nr.
123498/2/(...) (filele 11-15), iar apoi a promovat în instanță prezenta cerere de chemare în judecată, prin care solicită anularea dispoziției, revenirea la salariul anterior și acordarea drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale corect stabilite inițial și cele acordate conform dispoziției contestate.
În ceea ce privește solicitarea de suspendare a aplicării prevederilor D. nr.
3139/2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze, se constată în primul rând că dreptul muncii (aplicabil personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice în temeiul art. 6 din Legea nr.188/1999, republicată) nu reglementează nicio procedură specială de suspendare a executării actelor unilaterale ale angajatorilor, sens în care reclamanta și-a și întemeiat cererea de suspendare pe dispozițiile dreptului comun, incidente conform art. 291 din Codul muncii.
Potrivit art. 581 alin. 1 din Codul de procedură civilă, „. va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara (…)";. Astfel, condițiile speciale de admisibilitate ale cererii de emitere a unei ordonanțe președințiale sunt urgența, caracterul vremelnic al măsurii solicitate și neprejudecarea fondului.
Verificând prezenta cerere prin prisma cerințelor legale enumerate, instanța a reținut că există caracter urgent atunci când măsura solicitată este necesară pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
În cauză, reclamanta M. G.-A. a susținut că datorită diminuării salariului se află în imposibilitatea plății ratelor bancare la credite și în incapacitatea asigurării unui trai zilnic pentru ea și familie. Reclamanta nu a făcut însă în niciun fel dovada acestor susțineri, cu toate că, potrivit art. 1169 cod civil și art. 129 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, sarcina probei îi incumba.
Apoi, prejudiciul cauzat reclamantei prin privarea de dreptul salarial pretins este unul patrimonial, cuantificabil și se poate, deci, repara. Aceasta cu atât mai mult cu cât prin acțiunea de fond reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la calcularea și la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale corect stabilite inițial și cele acordate conform dispoziției contestate, astfel că o soluție favorabilă va atrage, implicit, și recuperarea sumei cu care reclamata este prejudiciată.
Pentru aceste considerente, se impune respingerea ca inadmisibilă a petitului de suspendare a aplicării prevederilor dispoziției contestate.
În ceea ce privește petitul de anulare a D. P. municipiului C.-N., se observă că Dispoziția nr. 3139/2010 a fost emisă în aplicarea L. nr.3. privind salarizarea unitară a salariaților plătiți din fondurile publice și respectiv a O. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar.
Potrivit art. 3 lit. c din Legea nr. 330/(...) (publicată în Monitorul Oficial nr.762 din data de (...)), sistemul de salarizare are la bază, printre altele, și principiul luării în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi prin acte de negociere colectivă, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat în salariul brut.
Apoi, conform art. 22, art. 23 alin. 1 raportat la A. I/3 din lege, în salariile de bază stabilite pentru personalul din administrația publică locală - din care face parte și reclamanta din prezenta cauză - se includ salariul de merit, sporul de confidențialitate, sporul de stabilitate și sporul de dispozitiv, fără ca suma acestora să poată depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor, funcțiilor de bază sau a îndemnizațiilor lunare de încadrare, după caz.
Potrivit art. 10 din O. nr. 1., pe de altă parte, „În conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 3., la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin
con tr ac tele ș i acord ur ile colec tive ș i con tr ac te ind iv idu ale de munc ă înche iate cu nerespec tare a d ispo z iț iilor leg ale în v ig o are l a d ata înche ier ii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L.-cadru nr. 3.";.
Din interpretarea sistematică a acestor prevederi legale rezultă că remunerarea unitară a personalului din sectorul bugetar se realizează (și) prin includerea în salariile de bază a unor sporuri, majorări sau indemnizații cu caracter general, însă doar dacă și în măsura în care la momentul intrării în vigoare a L. nr. 3. aceste drepturi salariale erau acordate în mod legal.
În speță, reclamanta se prevalează de dispozițiile C. colectiv de muncă încheiat la nivelul aparatului de specialitate al P. municipiului C.-N., înregistrat la D. C. sub nr. 326/(...) (filele 52-55).
Potrivit art. 16 alin. 5 lit. d și e din acest contract colectiv de muncă, salariații P. municipiului C.-N. beneficiază, pe lângă sporurile de bază, și de următoarele drepturi salariale:
- sporul pentru fidelitate și loialitate față de instituție, dacă nu au fost sancționați și în raport de vechimea în instituție, după cum urmează: de la 1 la 3 ani, 5%, de la 3 la 5 ani, 10%, de la 5 la 10 ani, 15%, de la 10 la 15 ani, 20%, peste 15 ani, 25%;
- indemnizație de dispozitiv în cuantum de 25%, conform Ordinului nr.496/(...) al M. Administrației și I.lor, coroborat cu art. 13 din Legea nr. 138/1999 și în conformitate cu S. civilă nr. 151/(...) a T.ui Timiș.
Prin dispoziția contestată, aceste sporuri au fost înlăturate din salariul de bază al reclamantei.
Procedând la verificarea legalității acordării sporurilor în temeiul art. 10 din O. nr. 1., s-a reținut că, potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii, „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative";.
Pe de altă parte, art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 statuează că și salariații instituțiilor bugetare pot încheia contracte colective de muncă, însă
„prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale";.
În ceea ce privește sporul de dispozitiv, conform art. 13 din Legea nr.
138/1999, actualizată, „Cadrele militare în activitate, militarii angajați pe baza decontract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de
25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază";.
Potrivit art. 1 din această lege, dispozițiile redate se aplică personalului militar și civil din cadrul M. Apărării Naționale, M. de I., S. Român de I., S. de I. E., S. de P. și P., S. de T. S. și M. J., iar conform art. 13 alin. 1 din O. nr.
30/2007, actualizată, „în domeniul administrației publice, instituțiile publice șiorganele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea M. Administrației și I.lor sunt: A. N. de C. și P. I., A. N. de R. pentru Serviciile Comunitare de U. P., A. N. a F. P., I. G. pentru Situații de U., D. G. de P., D. R. P. de C. și Î. a V. și A. N..
După cum se poate lesne observa, unitățile administrativ-teritoriale nu se regăsesc printre organele de specialitate ale M. de I.
De altfel, prin D. nr. 3. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii promovat s-a stabilit că „Dispozițiile art. 13raportat la 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul M. Administrației și I.lor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de I., iar această decizie este obligatorie în temeiul art. 329 alin.
3 din Codul de procedură civilă.
Pe de altă parte, prin S. civilă nr. 151/(...) a T.ui Timiș pronunțată în dosarul nr. (...) (la care se face referire expresă prin CCM), irevocabilă prin D. nr.
433/(...) a C. de A. T., s-a soluționat litigiul de contencios administrativ desfășurat între Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria municipiului T. și din Serviciile P. aflate în subordinea Consiliului Local al municipiului T. pe de o parte și Consiliul Local al municipiului T. și respectiv P. municipiului T., pe de altă parte. Or, relativitatea efectelor hotărârilor judecătorești nu permite aplicarea puterii obligatorii a acestei sentințe față de alte persoane, care nu au fost părți în acel dosar.
Ținând cont de toate acestea, urmează că personalul contractual care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale nu are dreptul la acordarea sporului de dispozitiv, iar extinderea prin contractul colectiv de muncă a unor prevederi legale care reglementează sporul de dispozitiv pentru alte categorii de salariați din sectorul bugetar s-a realizat cu încălcarea art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.
Și sporul de stabilitate (identic cu sporul pentru fidelitate și loialitate) este reglementat prin diverse acte normative speciale, însă doar pentru anumite categorii de personal.
În acest sens, art. 50 alin. 11 din Legea nr. 128/1997, actualizată, statuează că „Personalul didactic cu o vechime neîntrerupta în învățământ de peste
10 ani beneficiază de un spor de stabilitate de 15% din salariul de bază, care faceparte din acesta";.
De asemenea, prin art. 12 alin. 3 din O. nr. 10/2004, actualizată, s-a stabilit în favoarea personalului vamal cu activitate în cadrul Autorității Naționale a Vămilor mai mare de 5 ani dreptul la un spor de stabilitate la salariul de bază, după cum urmează: între 5 ani - 10 ani, un spor de 3%, între 10 ani -
15 ani, 5%; între 15 ani - 20 de ani, 7%; peste 20 de ani, 10%.
Sporul de stabilitate fiind determinat prin dispoziții legale - atât în privința domeniului de acordare cât și a cuantumului (prin indicarea modalității de calcul) -, rezultă că nici acest drept salarial nu mai poate face obiectul unor negocieri colective la nivelul unității administrativ-teritoriale.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că acordarea în favoarea reclamantei a sporurilor analizate s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul încheierii contractului colectiv de muncă.
Nici susținerea reclamantei în sensul că angajatorul avea obligația legală de a menține în anul 2010 veniturile salariale efective acordate la data de 31 decembrie 2009 nu este pertinentă.
Astfel, potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 3., „Realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";.
Or, chiar dacă „salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri"; (art. 155 din Codul muncii), teza finală a articolului redat mai sus coroborată cu art. 10 din O. nr. 1. impune condiția legalității acordării salariului (cu toate componentele sale) aflat în plată în decembrie 2009, soluție logică, de altfel, întrucât nu s-ar putea valida sporuri nelegal acordate doar pentru simplul fapt că se acordau la un anumit moment.
În temeiul art. 291 din Codul muncii raportat la art. 274 din Codul de procedură civilă, s-a luat act că pârâtul nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta M. G.-A. a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii cu consecința anulării dispoziției contestate.
Recurenta precizează că, contractul colectiv de muncă de la nivelul P. pe care își întemeiază pretențiile a fost încheiat la data de (...) și a fost înregistrat la D. la data de (...).
Nu prezintă relevanță juridică data publicării în Monitorul Oficial a L. nr.
3., în condițiile în care acest act normativ a intrat în vigoare doar la data de (...), respectiv ulterior înregistrării contractului colectiv de muncă la D. C.
Practic, instanța a confundat data publicării in Monitorul Oficial a L. nr. 3. cu data in vigoare a acestei legi, abordare care contravine flagrant dispozițiilor art. 78 din Constituția R. si dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 24/2000.
Încă din anul 1997 - luna octombrie, raporturile de serviciu ale angajaților
P. sunt reglementate prin contracte/acorduri colective de muncă. Împrejurarea că în noiembrie 2009 s-a înregistrat C. colectiv de muncă nu are legătură cu publicarea L. nr. 3., ci se datorează tocmai derulării contractelor colective pe perioade de unul sau doi ani, începând întotdeauna în lunile octombrie sau noiembrie.
Sporul de dispozitiv nu excede prevederilor L. nr. 3., dimpotrivă el este confirmat de notele de la anexa I/3 și I. pentru salariații personal contractual, respectiv funcționari publici, din administrația publică locală. Astfel, în măsura în care un salariat a beneficiat în luna decembrie 2009 de acest sporur, inclusiv în baza contractului sau acordului colectiv de muncă, ori în baza unui act administrativ, acest trebuia inclus în salariul de bază în temeiul art. 3 lit. c), art. 7 alin. (2), art. 30 alin. (5) coroborat cu notele de la anexa I/2 și I. din Legea nr.
3., texte reiterate și de art. 5 alin. (1) lit. a) și art. 10 din OUG nr. 1. și, mai ales, confirmate de D. C. C. a R. nr. 1..
De asemenea, la nivelul P. municipiului C. N., sporul de dispozitiv exista și era prevăzut și anterior, în actele de negociere colectivă, ultimul fiind C. colectiv de muncă nr. 1193/(...) (înregistrat la D. C. la data (...) și în vigoare până la data de (...), respectiv (...) când a fost încheiat (pentru continuitate, de altfel) acest nou contract și acord, cu clauze similare, dacă nu chiar identice.
De asemenea, acordarea sporului de dispozitiv a fost stabilită încă din
2007, prin actul administrativ de autoritate reprezentat de HCL nr. 61/(...) prin care s-a aprobat în mod expres acordarea sporului de dispozitiv personalului din
Primăria municipiului C.-N.
Din interpretarea dispozițiilor art. 12 al. 2 și art. 8 din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă, art. 31 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, art. 155 și următoarele din Legea nr. 53/2003, precum și din D. C. C. nr. 380/2004, D. ÎCCJ nr. 46/2008, rezultă ca personalul din instituțiile publice are dreptul de a negocia, prin acorduri/contracte colective de munca, acele drepturi suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale. În același sens, a fost și soluția T.ui C. încă din
2003 - sentința civilă nr. 1..
Referitor la decizia contestată, recurenta subliniază că aceasta este nelegală și netemeinică.
În acest sens, arată că premisa emiterii acesteia a constat într-un control efectuat de către A. cu privire la modul de aplicare a L. nr. 3. și de reîncadrare a personalului și stabilire a sporurilor. Acest control este însă unul în afara legii, A. neavând nici un fel atribuții legale de control asupra activității și asupra actelor autorităților administrației publice locale.
De altfel Ordinul nr. 32/2010 pentru monitorizarea si controlul aplicării
prevederilor L.-cadru nr. 3., privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice la nivelul instituțiilor si autoritarilor publice ale administrației locale, în baza căruia s-a efectuat controlul de către A., a fost anulat de către
Curtea de A. C.
Recurenta apreciază că dispozița de reîncadrare contestată încalcă o serie de principii statuate prin dispozițiile L. nr. 3..
Astfel, învederează că în urma emiterii deciziilor de reîncadrare salariul brut al salariaților reprezentați în cauză s-a diminuat semnificativ, ceea ce contravine însă dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 3..
Un alt principiu încălcat este cel prevăzut de art. 3 lit. c din Legea nr. 3..
În acest sens, menționează că sporul de dispozitiv a fost prevăzut prin contractul colectiv de muncă, legal încheiat, înregistrat și necontestat. Mai mult, acesta era în vigoare și, deci, aplicabil la data de (...).
Consideră că drepturile salariale constituie un „. în sensul art. 1 din
Protocolul Adițional nr. 1 la C. E. a D. O., iar emiterea dispoziției contestate reprezintă o veritabilă ingerință în dreptul de proprietate al salariaților și o restrângere nejustificată și de neadmis în respectarea și protecția bunurilor.
După o prezentare exhaustivă a temeiurilor legale de acordare a sporului de dispozitiv, respectiv de includere a acestuia în salariul de bază, recurenta concluzionează că hotărârile de consiliu, cât și contractul colectiv de muncă pentru personalul contractual pe anul 2009, sunt valabile, nu au fost anulate vreodată de instanța de judecată, nici măcar nu a fost contestată legalitatea lor, prin urmare, sunt perfect valabile și aplicabile la nivelul lunii decembrie 2009 și trebuie luate în considerare pentru anul 2010, mai exact, în temeiul art. 30 alin. (5) din Legea nr. 3., a art. 5 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 1. coroborat cu art. 3 lit. c), art. 7 alin. (2) din Legea nr. 3. și art. 10 din OUG nr. 1. și cu reținerile C. C., sporul de dispozitiv urma să fie introdus în salariul de bază al personalului care a beneficiat de acest spor și l-a avut efectiv în plată - la (...).
Prin întâmpinarea depusă la data de (...), pârâtul intimat P. M. C. N. s-a opusadmiterii recursului, cu mențiunea că includerea sporului de dispozitiv în salariul reclamantei nu a avut un temei legal.
În probațiune s-a depus practică judiciară.
Recursul este nefondat.
Argumentele esențiale prin prisma cărora recurenta justifică temeinicia prezentului demers se raportează la principiile consacrate prin art. 3 lit. c și art. 7 al. 2 din Legea nr.3..
Conform dispozițiilor art. 3 lit. c din actul normativ evocat, legiuitorul a statuat principiul „luării în considerare a tuturor sporurilor, indemnizațiilor sau altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă și prin acte specifice autorităților locale";. Aceste dispoziții se completează cu prevederile art. 7 al. 2 din aceeași lege, care stabilesc că la trecerea la noul sistem de salarizare nici o persoană să nu înregistreze vreo diminuare a venitului de care beneficiază potrivit reglementărilor aplicabile în decembrie 2009.
În contextul legal expus, recurenta apreciază că este îndreptățită să beneficieze de sporul de dispozitiv și ulterior intrării în vigoare a L. nr. 3., deoarece acest spor era cuprins în salariul care i-a fost acordat în luna decembrie
2009, temeiul acordării constituindu-l contractul colectiv de muncă nr. 2. încheiat la nivelul P. M. C. N. la data de (...) și înregistrat la D. la data de (...). Din această perspectivă, dispoziția de reîncadrare contestată este considerată de către recurentă nelegală.
Curtea consideră că interpretarea reclamantei recurente este una eronată, întrucât aceasta se raportează la principiile menționate, omițând însă să aibă în vedere o condiție esențială, implicită, de natură să confere legitimitate pretențiilor formulate.
În acest sens, Curtea reține că principiile menționate în legea nr. 3. își găsesc eficiența numai în măsura în care sporul de dispozitiv a fost acordat/stabilit prin acte de negociere colective legal încheiate.
Este adevărat că legiuitorul prin dispozițiile L. nr. 3. nu a prevăzut în mod expres această mențiune, însă Curtea apreciază că această condiție este una implicită, legiuitorul neavând intenția de a recunoaște decât convențiile încheiate cu respectarea normelor legale.
Că este așa, rezultă și din dispozițiile art. 7 al. 2 din Legea nr. 130/1996 care guvernează contractul colectiv de muncă, prevederi care stabilesc că
„contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților ";.
De altfel, o manifestare expresă de voință a legiuitorului în sensul arătat se regăsește în art. 10 din OUG nr. 1., prin care se dispune în mod expres că „în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea cadru nr. 3., la stabilirea salariului personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L. cadru nr. 3.";.
Coroborând dispozițiile legale menționate, Curtea notează că în cauză contractul colectiv de muncă pe care se întemeiază pretențiile reclamantei - contractul colectiv de muncă nr. 2. încheiat la nivelul P. M. C. N. la data de (...) și înregistrat la D. la data de (...), nu a fost legal încheiat, întrucât acesta încalcă dispozițiile art. 12 al. 1 din Legea nr. 130/2006 coroborat cu art. 157 al.2 din codul Muncii. Astfel, potrivit art. 12 al. 1 din Legea nr. 130/2006 legiuitorul stabilește că „contracte colective de munca se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale."; Așadar, aceste prevederi legale instituie interdicția referitoare la negocierea colectivă, interdicție care impune ca în cadrul negocierilor colective din cadrul instituțiilor bugetare, negocieri materializate sub forma contractelor colective demuncă, să fie excluse drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.Cu alte cuvinte, sunt excluse, respectiv nu se bucură de prezumția de legalitate, negocierile și rezultatul acestora care privesc drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Potrivit interpretării reclamantei recurente, contractul colectiv menționat a fost legal încheiat, în condițiile în care prin acesta au fost negociate, pe lângă alte drepturi și sporul de dispozitiv, drept a cărui acordare și cuantum nu erau prevăzute prin dispoziții legale.
Curtea nu poate primi aceste susțineri, în contextul în care dispozițiile art. 12 al.1 din legea nr. 130/1996 se coroborează cu dispozițiile art. 157 al. 2 din
Codul Muncii, normă legală ulterioară care statuează că „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.";
În baza acestei prerogative statul, prin instituțiile sale, poate stabili si diferenția indemnizațiile si salariile de bază pentru demnitari si alți salariați din sectorul bugetar. In acest sens, legiuitorul este in drept sa instituie modalități de salarizare in funcție de categoriile de personal si de importanta sociala a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.
Mai mult, prin art. 8 al. 2 din Legea nr. 130/1996 se statuează ";că clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege";.
Având în vedere că potrivit art. 155 din Codul muncii salariul cuprinde, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri și reținând că dispozițiile art. 12 al.1 din Legea nr. 130/1996 se coroborează cu cele ale art. 157 al. 2 din Codul Muncii și ale art. 8 al.2 din Codul muncii, Curtea consideră că drepturile salariale, deci implicit și sporul de dispozitiv al reclamantei recurente, nu putea fi negociat printr-un contract colectiv de muncă, acestea putând fi stabilit exclusiv de către legiuitor.
Nu prezintă relevanță sub aspectul legalității contractului colectiv de muncă actele administrative adoptate la nivel local, în măsura în care acestea consfințesc drepturi stabilite cu încălcarea normelor legale.
Reclamanta recurentă invocă și nelegalitatea controlului efectuat de A. care a stat la baza emiterii dispoziției de reîncadrare contestate, omițând însă să aibă în vedere faptul că indiferent de legalitatea acestui control, includerea sporului de dispozitiv în salariu contravenea normelor legale.
Este adevărat că, contractul colectiv de muncă pe care se întemeiază pretențiile deduse judecății nu a fost anulat și nici contestat, însă aceste aspecte nu înlătură obligația instanței de a verifica pe cale incidentală conformitatea lui cu normelor legale.
De altfel, reținerile C. de A. C. concordă cu D. nr. 380/2004 a C. C. care prevede că„ dând expresie recunoașterii dreptului părților raporturilor de muncă la negocierea colectivă a drepturilor și îndatoririlor izvorâte din aceste raporturi, legislația reglementează și condițiile de negociere și de încheiere a contractelor colective de muncă, a clauzelor obligatorii ale acestor contracte, la nivel de unitate, la nivel de ramură și la nivel național.
Concluzionând că sporul de dispozitiv intra în mod nelegal în compunerea salariului din luna decembrie 2009, acesta nu se justifică a fi inclus în salariul stabilit potrivit dispozițiilor și principiilor L. nr. 3..
Referitor la practica judiciară depusă în cauză, se impune a se preciza că în legislația internă actuală aceasta nu constituie izvor de drept.
Referitor art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la C. E., se reține că în jurisprudența C. Europene a D. O. (C.E.D.O.) s-a statuat că noțiunea de „. înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar salariul, unui bun proprietate privată.
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. nu este însă un drept absolut, conform jurisprudenței CEDO acesta putând comporta anumite limitări de către stat, care are însă, sub acest aspect o largă marjă de apreciere, esențial fiind ca prin aceste limitări să nu fie afectat dreptul în esența lui.
Cu alte cuvinte, în măsura în care are loc o ingerință, aceasta trebuie să fie prevăzută de lege, să fie justificată de un scop legitim, respectiv să răspundă principiului proporționalității.
În acest sens, se constată că prin H. în cauzele Vilho Eskelinen vs.
Finlanda din (...), Kechko vs. Ucraina din (...) și Lelas vs. Croația din (...) s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
Noțiunea de „. în sensul CEDO este analizată și în cauzele Sabin P.escu contra R.(dreptul de proprietate), Bock și Palade împotriva R.(dreptul de superficie), cauza Driha contra R.(plăți compensatorii), cauza Beian împotriva R.
(asigurări sociale), însă din cu totul altă perspectivă decât cea avută în vedere în prezenta cauză, litigiile nefiind legate de drepturi salariale.
Esențial de reținut este faptul că, C. nu conferă dreptul să primești un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex. prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată). Apoi, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare, acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri făcând modificările legislative necesare.
În acest context, recalcularea drepturilor salariale prin includerea sporurilor în salariul de bază a personalului plătit din fonduri publice nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1 deoarece statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică, în vederea reducerii deficitului bugetar.
Ca atare, în spețele anterior menționate, Curtea a reținut că nu este vorba de o privare de proprietate, analiza făcându-se doar cu privire la ingerințele statului asupra drepturilor salariale anterior stabilite.
Pe de altă parte, Hotărârea în cauza Mureșanu vs. România din (...) și
Hotărârea în cauza Aurelia P.a vs. România din (...) nu pot constitui un precedent în situația actuală întrucât, în aceste cazuri exista un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească prin care autoritățile române erau obligate la plata unor creanțe de natură salariale, dar au refuzat executarea acesteia. Așadar, nu a fost vorba de a se diminua, prin lege, drepturile salariale stabilite prin C. I. de M. și actele adiționale la acesta, ori prin C. C. de M..
Or, în acest context, dispoziția de reîncadrare contestată prin care a fost exclus din salariu sporul de dispozitiv, apare ca fiind legal și temeinic emisă, astfel că, în baza art. 312 al.1 Cod de procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE L. D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. G.-A. împotriva sentinței civile nr. 2230 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. D. L. D. D. G.
GREFIER C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...)
Jud.fond.A. G.C.
| ← Decizia nr. 2256/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2626/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
