Decizia nr. 3752/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.3752/R/2012
Ședința publică din data de 25 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta A. R. M. împotriva sentinței civile nr. 4944 din 10 mai 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat P. P., având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 18 septembrie, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul T. A. sub nr. (...), la data de (...), contestatorul P. P., în contradictoriu cu intimata A. R. M., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să constate nulitatea dispoziției nr.
21/(...) de desfacere a contractului individual de muncă al contestatorului, să oblige intimata la reintegrarea contestatorului în postul și funcția deținute anterior emiterii deciziei și să oblige intimata la plata în favoarea acestuia a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, începând cu data de (...) și până la reintegrarea efectivă.
Prin Sentința civilă nr. 148/(...) Tribunalul Alba a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea T. C. - Secția Litigii de M., A. S. și C. A.
Prin sentința civilă nr. 4944/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.
(...), s-a admis contestația formulată de contestatorul P. P., în contradictoriu cuintimata A. R. M. și în consecință:
S-a constatat nulitatea Dispoziției nr. 21/(...) de desfacere a contractului individual de muncă al contestatorului.
A fost obligată intimata la reintegrarea contestatorului în postul și funcția deținute anterior emiterii deciziei.
A fost obligată intimata la plata în favoarea contestatorului a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, începând cu data de (...) și până la reintegrarea efectivă.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: Reclamantul a fost angajatul pârâtei, pe postul de pădurar în D. nr. 5 „., pe cantonul silvic nr. 26 „D.";.
La data de (...) pârâta a emis Dispoziția nr. 21/(...) de desfacere a contractului individual de muncă al contestatorului conform art. 61 lit. a din Codul muncii aplicabil, al art. 43 din Statutul A. R. M., având la bază propunerea O. S. H. A. și actele de control nr. 925/(...) și nr. 1119/(...).
Instanța a reținut că disciplina muncii este o condiție obiectivă, necesară și indispensabilă desfășurării activității fiecărui angajator. Este absolut necesar ca toți angajații să respecte ordinea și mai ales disciplina muncii, pentru a se putea asigura un climat propice desfășurării procesului de producție.
În virtutea raportului de subordonare, angajatul este obligat să respecte atât obligațiile prevăzute expres prin actele normative, regulamente de ordine interioară, contractul colectiv de muncă și cel individual, dar și dispozițiile date de angajator prin decizii, ordine scrise sau verbale în exercitarea atribuțiilor de coordonare, îndrumare și control.
Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare angajaților săi (art. 247 din Codul muncii aplicabil), acesta fiind în măsură să cuantifice exact sancțiunea, ținând cont și de sancțiunile disciplinare avute de angajat anterior.
Referitor la decizia de concediere contestată instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 252 din Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în forma scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare.
Cu privire la termenul de 30 de zile de aplicare a sancțiunii disciplinare, instanța a reținut că însuși pârâta recunoaște că cercetarea disciplinară a fostfinalizată la data de (...), iar sancțiunea disciplinară a fost aplicată la data de (...),astfel că decizia de sancționare a fost emisă la mai mult de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare.
Instanța a mai reținut că decizia contestată nu respectă prevederile art. 252 alin.2 din Codul muncii aplicabil, în sensul că intimata nu a precizat expres în ce au constat abaterile disciplinare imputate contestatorului, nici nu arată exact care din prevederile legale au fost încălcate și mai ales nu arată motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile. De altfel decizia nu menționează nimic cu privire la cercetarea disciplinară efectuată în cauză, chiar dacă pârâta susține că în cadrul cercetării au fost luate în considerare apărările formulate de reclamant, o parte dintre acestea fiind însușite, iar o parte înlăturate și că în urma actelor justificative depuse de contestator, comisia de cercetare a diminuat prejudiciul cauzat asociației.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională, prin D. nr.506/(...), arătând că apărarea împotriva unei măsuri abuzive nelegale ori neîntemeiată de îngrădire a dreptului la muncă constituie un drept constituțional fundamental al salariatului. Acest drept îl poate exercita numai în cunoștință de cauză, respectiv dacă este informat în mod corespunzător despre motivele de drept și de fapt pe care angajatorul și-a întemeiat decizia și mijloacele procedurale prin care se poate contesta măsura luată.
Faptul că se face trimitere în cuprinsul deciziei la actele de control din data de (...) și data de (...) nu însemnă că a fost descrisă fapta imputată, practica judiciară fiind constantă în a considera că decizia de sancționare trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, toate elementele prevăzute de art.252 alin.2 din
Codul Muncii, acestea neputând fi completate cu alte înscrisuri.
Având în vedere că decizia de concediere nu îndeplinește condițiile de formă cerute fiind astfel lovită de nulitate absolută și constatând că examinarea celorlalte motive de nelegalitate au devenit de prisos, în baza art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011, coroborate cu prevederile art.251 și art.252 din Codul Muncii, instanța a admis contestația formulată de contestator.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A. R. M., solicitândmodificarea în întregime a sentinței atacate, cu consecința respingerii ca nefondate a contestației formulate de reclamantul P. P. împotriva Dispoziției nr.
21/(...), cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
În motivarea recursului recurenta critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că din examinarea preambulului dispoziției contestate rezultă că a fost descrisă fapta săvârșită de reclamantul intimat care reprezintă abatere disciplinară.
Se consemnează că reclamantul intimat, în calitate pădurar și de titular al C. 26 D., din cadrul D.ui S. nr. 5 S., a cauzat Primăriei S., jud. A., membră a A. R. M., un prejudiciu de 85.222,72 lei.
Se arată că acest prejudiciu rezultă din actele de control nr. 952/(...) și nr.
1119/(...), încheiate de O. S. H. A., în prezența reprezentanților ITRSV.
Se mai consemnează în Dispoziția nr. 2. că sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă a fost luată în temeiul art. 264, lit. "f" din
Codul muncii și art. 94, lit. "g" din Contractul colectiv de muncă pentru perioada
2008 - 2010 încheiat între pârâtă și angajații O. S. H. A. RA, în baza propunerii nr. 1198/(...) făcute de conducerea O. S. H. A.
În decizie s-a făcut referire la prevederile C. muncii și ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, respectiv la statutul A. R. M.
- Mai arată recurenta că cercetarea prealabilă a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor art. 251 din Codul muncii, iar cu ocazia efectuării cercetării disciplinare au fost verificate apărările formulate de reclamantul intimat, o parte din acestea fiind însușite, iar o altă parte fiind înlăturate. Acest aspect rezultă din procesul verbal al comisiei de disciplină din (...), înregistrat la
O. S. H. A. RA sub nr. 1198/(...).
Reclamantul intimat a fost prezent la ședința C. de disciplină, susținând punctul său de vedere cu privire la cioatele de lemn nemarcate din C. nr. 26 D. și depunând acte justificative.
Ca urmare a verificărilor făcute de C. de disciplină din prejudiciul inițial de
93.749,61 lei a fost scăzută suma de 10.534,04 lei, rămânând un prejudiciu final de 85.222,72 lei, așa cum rezultă din adresa nr. 1327/(...) transmisă subscrisei de O. S. H. A. RA.
Reclamantului i-au fost aduse la cunoștință actele de control nr. 952/(...) și nr. 1119/(...), încheiate de către O. S. H. A. în C. nr. 26 D. și i s-au cerut explicații în legătură cu cantitatea de arbori tăiați în delict și nemarcați.
Reclamantul a dat o declarație în data de (...), înregistrată sub nr. 940/(...), în care a explicat situația arborilor tăiați în canton.
Apoi, în data de (...) a transmis în scris comisiei de disciplină din cadrul O. S. H. A. punctul de vedere în legătură cu arborii tăiați.
Susținerile reclamantului intimat au fost verificate de C. de disciplină, iar în urma acestor verificări și a actelor justificative a fost diminuat prejudiciul cauzat asociației.
Faptul că O. S. H. A. a comunicat pârâtei doar la data de (...) prejudiciul de recuperat de la reclamant nu impietează asupra măsurii desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
- Faptul că Dispoziția nr. 2. a fost emisă la data de (...), cu depășirea termenului de 30 de zile de la data cercetării disciplinare, nu este sancționat de textul legal cu nulitatea absolută.
Prin depășirea cu cinci zile a termenului legal nu i s-a produs o vătămare intimatului, care să justifice anularea deciziei de desfacerea a contractului de muncă.
D. de desfacere disciplinară a contractului de muncă al reclamantului nu a fost luată anterior procedurii prealabile cum din eroare susține reclamantul intimat. C. prealabilă s-a încheiat la data de (...), iar sancțiunea disciplinară a fost aplicată la data de (...).
Reclamantul a comis o abatere disciplinară gravă, respectiv nu și-a îndeplinit în mod corespunzător sarcinile de serviciu privind paza fondului forestier din C. nr. 26 D., din D. S., iar prin adresa nr. 1508/(...) intimatul a recunoscut că a fost tăiată ilegal cantitatea de 630 mc din cantonul său, arătând pe larg care sunt persoanele care au beneficiat de lemnele tăiate ilegal.
Așa fiind, susține recurenta că sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă a reclamantului este justificată, iar D. nr. 2. este temeinică și legală. Pentru abaterile grave reclamantul nu mai poate fi repus în funcția de pădurar și nu mai poate beneficia de plata salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială.
Intimatul reclamant, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului canefondat, apreciind că hotărârea atacată este legală și temeinică. A menționat intimatul că dispoziția nr. 21/(...) nu conține nici o descriere a acțiunii sau vreo menționare a inacțiunii culpabile pentru care a fost sancționat disciplinar. Pe lângă faptul că decizia nr. 2. nu este emisă în baza prevederilor Statutului personalului S., aceasta nu cuprinde prevederile din statut pe care reclamantul le-ar fi încălcat, iar în conținutul acesteia nu se regăsesc motivele pentru care aufost înlăturate apărările formulate de salariat.
A mai susținut intimatul că cercetarea prealabilă ca procedură obligatorie a fost una fictivă, concretizându-se doar într-un raport care i s-a cerut și pe care l- a depus în data de (...).
Cât privește tardivitatea emiterii deciziei de concediere se susține că aceasta a fost corect reținută de instanța de fond, intimatul arătând că termenul prevăzut de art. 268 alin. 1 codul muncii este un termen de prescripție, astfel că în mod greșit invocă recurenta nulitatea relativă în raport de această dispoziție legală.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de A. constată ce recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin sentința atacată tribunalul a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere contestate, pentru nerespectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 252 alin. 2 din Codul muncii republicat (fost art. 268 alin. 2 din Codul muncii)
Potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 2 din codul muncii (în redactarea și numerotarea în vigoare la data emiterii deciziei contestate), „sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind, în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute de art. 267 alin. 3, nu a fost efectuată cercetarea";.
Analizând conținutul deciziei Curtea constată că în mod corect a reținut instanța de fond faptul că aceasta nu cuprinde descrierea faptelor pretins a fi săvârșite de salariatul reclamant și nici prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate, situație care în mod evident decizia de concediere este lovită de nulitate absolută.
Astfel, se constată că în preambulul Dispoziției de concediere nr. 2. se consemnează următoarele: „având în vedere actele de control nr. 952/(...) și 1119 din (...) încheiate de O. S. H. - A. în prezența reprezentanților ITRSV C., în C. 26
Drăgășoaia - titluar canton dl. P. P., din districtul silvic nr. 5 S. și adresa nr.
1327/(...) a O. S. H.-A., din care rezultă un prejudiciu de 85.222, 72 lei cauzat de titularul cantonului 26 Drăgășoaia - dl. P. P.- Primăriri comunei S., județul A., membră a A. R. M. În baza propunerii O. S. H.-A., cu sediul în comuna A., județul A. nr. 1198/(...) de desfacere disciplinară a contractului de muncă a d-lui P. P., conform art. 264 lit. f din Codul muncii și art. 94 lit. g din contractul colectiv de muncă."; Se mai consemnează în decizie prevederile art. 61 lit. a din Codul muncii și ale art. 43 din Statutul A. R. M.
Referitor la cerința descrierii faptei care constituie abatere disciplinară, Curtea reține că prevederile art. 263 alin. 2 din Codul muncii (art. 247 alin. 2 din codul muncii republicat) definesc abaterea disciplinară ca fiind o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Alineatul 1 al aceluiași articol prevede că angajatorul își poate exercita dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare salariaților săi doar în situația în care constată săvârșirea unei abateri disciplinare în sensul arătat mai sus, fiind obligat de prevederile imperative ale art. 268 alin. 2 din C.Muncii, să precizeze expres, chiar în cuprinsul deciziei de sancționare, care sunt abaterile disciplinare reținute în sarcina salariatului, legiuitorul stabilind prin această reglementare o măsură de protecție a angajatului împotriva eventualelor abuzuri ale societății, față de care se află în raporturi de subordonare.
Prevederea concretă în decizia de concediere disciplinară a faptelor ilicite reținute în sarcina salariatului permite instanței judecătorești învestite cu cenzurarea legalității și temeiniciei sancțiunii aplicate, verificarea măsurii în care faptele, astfel precizate și descrise, constituie abateri disciplinare în sensul codului, precum și îndeplinirea celorlalte condiții ale răspunderii disciplinare.
Astfel, întrucât abaterea disciplinară este condiția necesară și suficientă, unicul temei pentru declanșarea răspunderii disciplinare, pentru a se putea stabili dacă o faptă poate fi astfel calificată, instanța trebuie să aibă posibilitatea de a analiza elementele constitutive ale acesteia.
Din acest motiv, nu întâmplător și fără a da dovadă de un formalism excesiv și nejustificat, legiuitorul a prevăzut ca decizia de sancționare disciplinară să cuprindă în mod obligatoriu descrierea faptei ilicite reținute în sarcina salariatului, întrucât în caz contrar instanța este pusă în imposibilitatea de a analiza elementele constitutive ale abaterii disciplinare.
Latura obiectivă este esențială în acest sens, neputându-se lăsa în sarcina instanței stabilirea faptelor ilicite pe care angajatorul le-a avut în vedere atunci când a dispus aplicarea sancțiunii, respectiv de a căuta în ansamblul atribuțiilor ce revin salariatului prin lege, regulamentul intern, contracte colective și individuale de muncă, fișa postului, îndatoririle concrete care au fost încălcate sau nerespectate de către salariat.
Chiar dacă este rezonabil a nu se cere o descriere exhaustivă a faptei, sunt necesare însă precizări care să permită a se înțelege care anume fapte au fost considerate a încălca disciplina muncii, astfel încât, simpla mențiune din decizia în cauză în sensul că salariatul a cauzat un prejudiciu într-un anumit cuantum nu poate fi considerată o descriere a faptei, în condițiile în care nu sunt indicate acțiunile sau inacțiunile salariatului prin care a fost cauzat prejudiciul respectiv.
Pe de altă parte, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, trimiterea din cuprinsul deciziei la actele de control din datele de (...) și (...) nu poate complini lipsa descrierii faptei din decizia de concediere, cu atât mai mult cu cât nici aceste acte nu fac referire concretă la fapta comisă de salariat, ci doar consemnează constatările făcute în teren de către echipa de control.
Susținerile recurentei din memoriul de recurs în sensul că intimatul contestator nu și-a îndeplinit în mod corespunzător sarcinile de serviciu privind paza fondului forestier din C. nr. 26 D., din D. S. sunt lipsite de relevanță sub acest aspect, având în vedere că potrivit prevederilor art. 77 din Codul muncii, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Totodată, având în vedere că textele legale invocate de recurentă în decizia de concediere reglementează concedierea disciplinară - art. 61 lit. a, respectiv, sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă - art. 264 lit. f din Codul muncii, art. 94 lit. g din Contractul colectiv de muncă, iar art. 43 din Statutul A. R. M. (fila 61 din dosarul T. A.) reglementează competențele Consiliului Director, Curtea constată că nu se poate considera ca fiind respectate prevederile art. 268 alin. 2 lit. b din codul muncii, care impuneau precizarea în decizia de sancționare a prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.
Sub aspectul cerinței prevăzute de art. 252 alin. 2 lit. c din Codul muncii
(fost art. 268 alin. 2 lit. c din Codul muncii) Curtea reține că, chiar dacă angajatorul a luat în considerare o parte a apărărilor salariatului sancționat, în condițiile în care o parte din apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare au fost înlăturate, angajatorul avea obligația de a arăta în decizia de concediere motivele pentru care au fost înlăturate apărările respective.
Cum dispoziția de concediere atacată nu cuprinde nici o mențiune în acest sens, în mod corect a reținut instanța de fond că decizia astfel emisă este lovită de nulitate și pentru acest motiv.
Totodată, Curtea constată ca fiind nefondate și criticile recurentei referitoare la consecințele nerespectării de către angajator a prevederilor art. 252 alin. 1 din codul muncii (fost 268 alin. 1 din codul muncii) care reglementează termenul în care angajatorul poate aplica sancțiunea disciplinară.
Astfel, se constată că recurenta nu contestă prin recursul de față faptul că a emis decizia de concediere după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 252 alin. 1 din codul muncii, ci susține că această situație nu este de natură a conduce la nulitatea absolută a deciziei de concediere, ci ar putea fi considerată doar o cauză de nulitate relativă, condiționată de producerea unei vătămări.
Aceste susțineri ale recurentei nu pot fi reținute întrucât termenul de 30 de zile prevăzut de art. 252 alin. 1 din codul muncii (fost 268 alin. 1 din codul muncii) reprezintă un termen de prescripție a dreptului angajatorului de a aplica sancțiunea disciplinară, astfel încât emiterea deciziei de concediere cu încălcarea acestei dispoziții legale imperative atrage nulitatea absolută a acestei deciziei.
Pentru aceste considerente, Curtea de A. constată că în mod corect a reținut instanța de fond că decizia de sancționare contestată este lovită denulitate absolută, astfel că, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. R. M.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. R. M. împotriva sentinței civile nr. 4944 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G.-L. T. I. T.
GREFIER N. N.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: E.Belean
| ← Decizia nr. 2289/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2256/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
