Decizia nr. 1751/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
D. CIVILĂ NR. 1751/2012
Ședința data de 23 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: S. D. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. N. P. R. SA B., S. D. R. DE P. N. V. C. N. împotriva sentinței civile nr. 5980 din 14 noiembrie
2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată R. E., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei intimate R. E., avocat C. I., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente C. N. P. R. SA B., S. D. R. de P. N. V. C.-N.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 22 martie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta recurentă a depus la dosar un script prin care învederează instanței domiciliul procesual ales al acesteia în C.-N., str. R. F., nr. 33, anexând împuternicirea emisă de C. N. P. R. SA prin care C. SA - S. D. R. de P. N.-V. este împuternicită să îi reprezinte interesele în prezentul dosar. De asemenea arată că solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 Cod pr. civ.
Reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar împuternicirea avocațială, întâmpinare, dovada achitării onorariului avocațial și arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și nelegal și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță, cu obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată. Apreciază că, în mod corect instanța de fond a admis excepția de tardivitate a emiterii deciziei de sancționare disciplinară deoarece recurenta în cauza nu a respectat termenul legal de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare - 01 iunie 2011 prin adresa oficială a firmei SC K. SRL Dej, susținând pe larg motivele invocate în întâmpinare.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5980 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar numărul (...), a fost admisă contestația formulată de contestatoarea R. E. și s-a dispus anularea deciziei nr. 588 din 4 iulie 2011, emisă de intimatul C. R. R. P. C.-N.
A fost obligat intimatul să îi restituie contestatoarei drepturile salariale de 10% din salariu, reținute în mod nelegal în lunile iulie și august 2011.
A fost obligat intimatul la 300 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 588 din 4 iulie 2011, contestatoarea R. E. a fost sancționată disciplinar cu reducerea salariului cu 10 % pe doua luni - iulie și august 2011 - în baza unei reclamații a firmei SC K. SRL Dej, privind nerespectarea atribuțiilor de serviciu în achitarea mandatelor poștale și a borderourilor societății K.. În reclamația depusă, aceasta afirmă că un număr mare de producători de lapte primesc sumele de bani aferente cu întârziere sau deloc.
În cauză nu au fost respectate prevederile imperative ale art. 252, alin.
1 din Codul Muncii, care prevăd faptul că angajatorul este obligat să dispună aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare. Se constată faptul că angajatorul a luat la cunoștință despre presupusa abatere disciplinară la data de (...), prin adresa nr. 124.(...) emisă de către SC K. SRL D. De asemenea, se mai constată faptul că, decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare a fost emisă la data de (...), încălcându-se astfel termenul de decădere de 30 de zile calendaristice, prevăzut de dispozițiile art. 252, alin. 1, Codul Muncii, fapt ce conduce la nulitatea absoluta a deciziei de sancționare. E. evident faptul că termenul de 30 de zile, prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate are natura juridică a unui termen de decădere, cu consecința juridică a nulității actelor juridice întocmite după împlinirea lui, iar calculul acestui termen se face pe zile calendaristice și nu pe zile libere, ca în cazul termenelor procedurale. Aceasta fiind situația, se constată faptul că, termenul de 30 de zile, în prezenta cauză, s-a împlinit la data de (...)(zi de joi, lucrătoare), decizia din data de (...) fiind emisă după împlinirea acestui termen și pe cale de consecința este lovită de sancțiunea nulității absolute.
În urma reclamației primite de la S. K. SRL Dej, a fost efectuată verificarea gestionar financiară a salariatei R. E. la data de (...), de către o comisie din cadrul O.ui J. de P.. S-au constatat ca nereguli în sarcina salariatei modul în care a achitat borderourile societății K. precum și nereguli în ceea ce privește achitarea mandatelor poștale, deoarece în cursul verificării gestionare, s-a găsit în sertarul de la masa de lucru al contestatoarei, cuponul de la mandatul poștal nr. 9059, în valoare de 410 lei, achitat.
Abaterile disciplinare pentru care a fost sancționată angajata unității noastre constau în : - nerespectarea atribuțiilor de serviciu privind achitarea borderourilor societății K., prin semnarea de către agentul poștal pe borderouri în locul destinatarilor; - nerespectarea instrucțiunilor de lucruprivind achitarea mandatelor poștale, respectiv contestatoarea a semnat în locul destinatarului de drept al mandatului poștal nr. 9059, al cărui cupon împreună cu contravaloarea mandatului au fost găsite în sertarul de la masa de lucru a dirigintei.
În nota explicativă luată în cursul cercetării disciplinare prealabile, contestatoarea a recunoscut ca în unele cazuri a semnat pe borderoul societății K. în locul destinatarilor precum și faptul că a semnat mandatul poștal nr. 9059 în locul destinatarului.
În aceste circumstanțe, contestația formulată de contestatoarea R. E. a fost fondată și a fost admisă în consecință de către instanță.
Față de cele ce preced, instanța a admis contestația.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. N. P. R. SA B. prin S. D. R. DE P. N. V. C. N., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivarea recursului pârâta a arătat în esență că în mod greșit a reținut instanța de fond că data luării la cunoștință de săvârșirea abaterii disciplinare ar fi data de (...).
În sensul celor reținute de Curtea Constituțională în D. 7., recurenta a precizat că data luării la cunoștință de către angajator despre săvârșirea abaterii disciplinare este data de (...), data înregistrării referatului directorului județean al O.ui județean de P. S. (OJP S.) (...)/(...) la registratura D. R. de P. N.-V. (fost Centru R. R. P. C.-N. - CRRP C.-N.), aceasta fiind și data la care reprezentantul legal al C. SA a luat la cunoștința despre săvârșirea abaterii disciplinare.
Având în vedere faptul ca intimata-contestatoare a săvârșit 2 abateri disciplinare, respectiv falsificarea semnăturilor pe borderourile societății K. și falsificarea semnăturii pe mandatul poștal, data de (...) constituie, data la care reprezentant C. SA a luat cunoștință despre săvârșirea abaterilor disciplinare.
Ori, așa cum a arătat și în întâmpinarea formulata în fata instanței de fond, în urma reclamației primita de la S. K. SRL Dej, a fost efectuata verificarea gestionar financiara a salariatei R. E. la data de (...) de către o comisie din cadrul OJP S.. N-au constatat ca nereguli în sarcina salariatei modul în care a achitat borderourile societății K. precum și nereguli în ceea ce privește achitarea mandatelor poștale, deoarece în cursul verificării gestionare s-a găsit în sertarul de la masa de lucru al contestatoarei, cuponul de la mandatul poștal nr. 9059, în valoare de 410 lei, achitat.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat că faptele contestatoarei întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare, astfel cum aceasta este definită de art. 136 alin 2 din CCM la nivel C. SA pe anii 2008-2018, iar decizia de sancționare a fost legal și temeinic întocmită.
Pentru toate motivele sus-menționate pârâta solicită admiterea recursului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamanta R. E. (f.24) a solicitatrespingerea ca nefondat și nelegal a recursului declarat de pârâtă, cu menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Contrar celor invocate de recurentă, se apreciază că data luării la cunoștință de către angajator a săvârșirii faptei de către intimata R. E. este cea în care s-a înregistrat la O. J. R. P. S. reclamația de la SC K. SRL Dej, respectiv (...) și nu data la care s-a înregistrat la registratura D. R. de P. N.- V. referatul directorului județean al O.ui județean de P. S., respectiv (...).
În acest sens se reține că în mod obișnuit data luării la cunoștință de către angajator a săvârșirii faptei de către angajat este cea la care reprezentantul legal sau convențional al angajatorului a fost înștiințat despre săvârșirea acesteia (așa cum statuează și Curtea Constituțională prin D. nr. 7.). Însă în speță, deși directorul O.ui județean de P. S. a luat la cunoștință de săvârșirea faptei în data de (...), a efectuat verificări încă din (...) (aspect menționat chiar în Procesul verbal de cercetare disciplinară prealabilă fila 15 dosar fond), a răspuns în data de (...) reclamației societății comerciale SC K. SRL Dej, precizând că agentul poștal a fost atenționat verbal (fila 4 dosar fond), a comunicat persoanei îndreptățite să numească comisia de disciplină săvârșirea faptei numai în data de (...). Or, nu se poate accepta ca modul de organizare al angajatorului sub aspectul persoanei care dispune numirea comisiei de disciplină și aplică sancțiunea (respectiv directorii sucursalelor, prin delegare de competență, în cazul personalului din cadrul sucursalei conform art. 139 pct. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2008-2018 fila 39 dosar fond) să determine în mod discreționar prelungirea termenului de 30 de zile în care trebuie să se efectueze cercetarea disciplinară și să se aplice sancțiunea.
Cu toate acestea, Curtea apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este greșită sub aspectul modului de calcul al termenul de 30 de zile prevăzut de art. 252 alin. 1 din Codul muncii. Astfel, așa cum s-a reținut în doctrină și jurisprudență, termenul de 30 de zile calendaristice este un termen de prescripție, care se supune regulilor de drept comun din Codul de procedură civilă, ceea ce înseamnă că se calculează pe zile libere, iar în situația în care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală sau serviciul este suspendat se prelungește până la sfârșitul primei zile de lucru următoare
(art. 101 alin. 5 Cod procedură civilă).
Aplicând aceste reguli de calcul la cauza pendinte și reținând că angajatorul a luat la cunoștință de săvârșirea faptei în data de (...) și calculând pe zile libere termenul de 30 de zile, Curtea constată că acesta se sfârșește în data de (...), care este zi nelucrătoare. Drept urmare, întocmind decizia de sancționare în prima zi de lucru următoare, respectiv (...), angajatorul a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 252 alin. 1 din Codul muncii.
Instanța de fond a reținut în hotărârea recurată și considerente referitoare la fondul cauzei, astfel încât o eventuală casare cu trimitere pentru cercetarea fondului cauzei ar fi pur formală.
Referitor la temeinicia abaterilor disciplinare, Curtea apreciază că din probele administrate în cauză rezultă că intimata a săvârșit abaterile disciplinare pentru care a fost sancționată, respectiv nerespectarea atribuțiilor de serviciu privind achitarea borderourilor societății SC K. SRL, prin semnarea de către agentul poștal pe borderouri în locul destinatarilor și nerespectarea instrucțiunilor de lucru privind achitarea mandatelor poștale, respectiv semnarea în locul destinatarului de drept al mandatului poștal nr.
9059, al cărui cupon împreună cu contravaloarea mandatului au fost găsite în sertarul de la masa agentului poștal. Contrar celor susținute de contestatoare prin cererea de chemare în judecată, răspunsul dat de O. J. R. P. S. reclamației SC K. SRL (fila 4 dosar fond) nu poate să determine o concluzie diferită, în condițiile în care acesta a fost emis anterior efectuări cercetării disciplinare, în cadrul căreia contestatoarea a și recunoscut săvârșirea faptelor.
Pentru aceste considerente, constatând și că nu s-au invocat alte motive relative la nelegalitatea sau la netemeinicia deciziei de concediere, Curtea urmează ca în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 304 pct. 9 și 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă să admită recursul declarat de pârâta C. N. P. R. SA B. împotriva sentinței civile numărul 5980 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar numărul (...), care va fi modificată în întregime în sensul că se va respinge ca nefondată acțiunea reclamantei.
PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta C. N. P. R. SA B. împotriva sentinței civile numărul 5980 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în întregime în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamantei R. E. în contradictoriu cu pârâta C. N. P. R. SA B.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. D. D. G. S. D.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...)
Jud.fond: C. N. C.
GREFIER, A. B.
← Decizia nr. 3073/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Sentința nr. 53/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|