Decizia nr. 359/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 359/R/2012
Ședința ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : D. G.
JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul L. I. și, respectiv de pârâta SC G. R. A.-R. SA împotriva sentinței civile nr. 1. din 21 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent L. I., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 11 ianuarie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent a depus la dosar note de ședință și cu titlu de practică judiciară copia sentinței civile nr. 1985 din 26 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr.(...).
Reclamantul recurent arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reclamantul recurent solicită admiterea propriului recurs așa cum a fost formulat, casarea în parte a sentinței atacate și rejudecând, să se dispună obligarea pârâtei recurente SC G. R. A. R. SA B. la plata diferenței de bonificație în sumă de 101.415,92 lei, conform Actului adițional din (...) și a dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă, conform precizărilor făcute prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din (...).
Reclamantul recurent în subsidiar solicită trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize contabile, dacă se va considera de instanță că nu sunt suficiente probe la dosar, susținând concis motivele expuse în scris prin memoriul de recurs și concluziile scrise pe care le depune la dosar.
Referitor la recursul declarat de pârâta recurentă SC G. R. A. R. SA B., reclamantul recurent solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în scris prin concluziile scrise depuse la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
După dezbaterea cauzei, înainte de epuizarea tuturor cauzelor de pe lista de ședință se constată că pârâta recurentă a depus la dosar prin serviciul de registratură al instanței întâmpinare la recursul declarat de reclamantul recurent.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1734 din (...) pronunțată de Tribunalul Bistrița
Năsăud în dosarul nr.(...) a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiunea în plata bonusului prevăzut de art. 8.1.2 din regulamentul de salarizare, invocată de pârâta S. A. S. B., în prezent SC G. R. A. R. SA B.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul L. I., împotriva pârâtei SC G. R. A. R. SA B. (denumire sub care ființează în prezent S. A. S. B.), și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului un bonus pentru perioada 01 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009, în condițiile articolului 8.1.2 din regulamentul de salarizare, în cuantum de
2.880 lei brut.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului dobânda legală aferentă bonusului cuvenit pe perioada 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009 de la data scadenței plății și până la plata efectivă a sumei datorate.
Au fost respinse ca neîntemeiate pretențiile reclamantului pentru perioada 1 iulie 2009 - 6 august 2009 (bonus și dobândă legală).
Au fost respinse ca neîntemeiată cererea reclamantului de plată a diferenței de bonificație obiect al actului adițional din 15 ianuarie 2009 și a dobânzii legale aferente acestei sume începând cu data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajat al pârâtei S. A. S. B. în perioada 26 ianuarie 1998 - 6 august 2009, inițial ca inspector, apoi ca director adjunct și în final ca director, conform mențiunilor din carnetul de muncă, contractul individual de muncă și actelor adiționale la acesta, depuse în copie la dosar.
Raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de 6 august 2009, conform deciziei nr. 774/(...), depusă în copie la dosar.
Ca atare, în cursul anului 2009, reclamantul a prestat activitate în cadrul pârâtei în perioada 1 ianuarie 2009 - 6 august 2009, aspect necontestat în prezenta cauză.
Contrar aserțiunilor pârâtei, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, în forma în vigoare la data promovării acțiunii, care instituie un termen de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului și nu cele ale art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii privitoare la termenul de 6 luni, deoarece suma de bani solicitată de reclamant cu titlu de al 13-lea salariu este și trebuie asimilată drepturilor salariale cuvenite angajaților, având astfel un regim juridic similar, inclusiv sub aspectul termenului de prescripție, dat fiind faptul că se calculează prin raportare la salariul lunar de bază brut.
Plata acestui drept salarial trebuia efectuată începând cu data de 1 ianuarie 2010, după închiderea situației financiare aferentă anului 2009, astfel că termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data de (...),raportat la această dată acțiunea reclamantului înregistrată la (...) fiind evident formulată în termenul legal de prescripție.
Prin urmare, excepția prescripției dreptul la acțiune invocată de pârâtă nu este întemeiată, impunându-se respingerea ei în baza art. 137 C.proc.civ. raportat la art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, în forma în vigoare la data promovării acțiunii.
Pe fondul cauzei tribunalul a analizat fiecare pretenție în parte.
1. Plata bonusului anual (al 13-lea salariu) în cuantum de 4.800 lei aferent perioadei (...) - (...).
La data de 1 iulie 2008 la nivelul societății pârâte s-a înregistrat contractul colectiv de muncă nr. 3., valabil conform art. 6 alin. 1 și art. 60 pe durata unui an de zile, cu începere din momentul înregistrării sale, 1 iulie
2008.
A., prevederile contractului colectiv de muncă nr. 3. s-au aplicat în intervalul 1 iulie 2008 - 30 iunie 2009, aspect recunoscut de ambele părți, așa cum rezultă din pozițiile exprimate în scris.
Potrivit art. 8.1.2 din regulamentul de salarizare anexă la contractul colectiv de muncă nr. 3941/(...), anual, după închiderea situațiilor financiare pentru fiecare dintre salariații sucursalei se acordă un bonus egal cu maximum un salariu de bază brut lunar, calculat astfel:
1. dacă procentul de realizare a planului de încasări anuale la nivelul sucursalei este mai mare de 1., fiecare dintre salariații sucursalei respective primește încă un salariu de bază brut lunar;
2. dacă procentul de realizare a planului de încasări anuale la nivelul sucursalei este mai mic de 1., fiecare dintre salariații sucursalei respective primește un bonus egal cu procentul de realizare a planului aplicat asupra salariului de bază brut lunar.
Analiza realizării planului la nivel de sucursală se face conform art. 8 al regulamentului de salarizare și anume prin compararea primelor de asigurare brute încasate la nivel de sucursală cu planul comunicat de sucursala respectivă conform art. 3 al regulamentului.
Potrivit art. 40 alin. 2 litera c din Codul muncii, în forma în vigoare la data nașterii dreptului, precum și la data promovării acțiunii, angajatorului îi revine obligația de a acorda reclamantului toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă, astfel încât reclamantul este îndreptățit la plata bonusului aferent anului 2009 reglementat de art. 8.1.2 din regulamentul de salarizare, parte integrantă a contractului colectiv de muncă nr. 3., conform art. 61 al contractului, pe perioada aplicabilității acestui contract 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009, contract ce constituie legea părților și care poate cuprinde clauze privitoare și la alte drepturi ce decurg din raporturile de muncă, în afara condițiilor de muncă și a salariului, conform art. 236 alin. 1 și 4 din Codul muncii.
Executarea contractului colectiv de muncă are caracter obligatoriu, potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, act normativ în vigoare la data nașterii dreptului și la data formulării pretențiilor, abrogat ulterior prin art. 224 lit. d din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, în vigoare din 13 mai 2011.
Dat fiind faptul că între părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă s-au purtat negocieri în vederea încheierii unui nou contract colectiv de muncă pe anii 2009-2010, care s-au finalizat prin înregistrarea noului contract nr. 175/(...), aplicabil de la data înregistrării sale - 19 ianuarie
2010 -, că nu există nicio dovadă că ulterior expirării contractului colectiv de muncă nr. 3. ambele părți au continuat să-și îndeplinească obligațiileasumate prin acest contract, tribunalul nu poate reține teza prelungirii aplicabilității contractului colectiv de muncă nr. 3. după data expirării sale -
30 iunie 2009.
În aceste condiții, reținându-se lipsa unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate ulterior datei de 30 iunie 2009, pe perioada 1 iulie 2009 -
31 decembrie 2009, lipsa vreunei prevederi privitoare la bonusul solicitat în cuprinsul contractului individual de muncă sau a contractului colectiv de muncă unic la nivel național, pretențiile reclamantului pe perioada 1 iulie
2009 - 6 august 2009, constând în plata bonusului prevăzut de art. 8.1.2 din regulamentul de salarizare anexă la contractul nr. 3. și a dobânzii legale aferente, nu sunt întemeiate, urmând a fi respinse ca atare.
În ceea ce privește pretențiile reclamantului pe perioada 1 ianuarie
2009 - 30 iunie 2009, constând în plata bonusului anual, desigur proporțional cu perioada amintită, acestea sunt întemeiate, întrucât ele sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă nr. 3. aplicabil perioadei reținute.
Sub acest aspect nu se poate reține apărarea pârâtei în sensul că regulamentul de salarizare se referă în art. 8.1.2 numai la bonusul aferent anului 2008.
Textul art. 8.1.2 al regulamentului parte integrantă a contractului colectiv de muncă aplicabil nu face o asemenea precizare, ci dimpotrivă reglementează dreptul la acest beneficiu anual. Cum contractul colectiv de muncă nr. 3. este aplicabil în perioada 1 iulie 2008 - 30 iunie 2009 este evident că la închiderea situației financiare pe anul 2009 - 31 decembrie
2009 - actul era în vigoare și trebuie să producă efecte.
Pe de altă parte, așa cum s-a atestat atât de reclamant, cât și de pârâtă, bonusul pe anul 2008 s-a achitat în întregime. Or, atât timp cât pârâta recunoaște și susține aplicabilitatea contractului colectiv de muncă nr. 3., conform legii, din momentul înregistrării sale - 1 iulie 2009 - este evident că plata acestui drept s-a realizat numai parțial în temeiul acestui contract colectiv de muncă, respectiv numai pentru perioada 1 iulie 2008 -
31 decembrie 2008, pentru perioada anterioară cuprinsă între 1 ianuarie
2008 - 30 iunie 2008 plata fiind făcută în temeiul contractului colectiv de muncă anterior, pe anii 2007-2008.
Prin urmare, teza aplicabilității dispozițiilor art. 8.1.2 din regulamentul anexă la contractul colectiv de muncă nr. 3. numai în privința anului 2008 nu poate fi reținută, nefiind întemeiată.
Nu este justificată nici apărarea pârâtei în sensul că bonusul nu s-ar cuveni pe anul 2009 dat fiind faptul că S. B. M. a societății pârâte a înregistrat pierderi în cursului anului financiar 2009.
În primul rând, din certificatul emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud (f. 306) rezultă că până la data de 4 februarie 2010 la nivelul județului B.-N. a funcționat S. B. a pârâtei.
Prin urmare, faptul că S. B. M. a înregistrat pierderi nu are nicio relevanță în cauză, atâta timp cât pe perioada în litigiu 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009 exista și desfășura activitate S. B., entitate independentă de S. B. M.
Nu are relevanță în privința dreptului solicitat de reclamant nici faptul că S. B. a pârâtei a realizat pierderi în anul 2009, conform adresei depuse la dosar , întrucât art. 8.1.2 al regulamentului de salarizare nu condiționează plata bonusului de obținerea de câștig, de profit de către pârâtă. Conform textului legal ce stă la baza pretențiilor formulate, bonusul se acordă ținând seama de procentul de realizare a planului.
A., dacă planul se realizează în proporție de 1. sau mai mult, bonusul este egal cu un salariu de bază brut lunar. Dimpotrivă, dacă procentul este mai mic de 1. bonusul este egal cu procentul de realizare a planului aplicat asupra salariului de bază brut lunar.
Or, conform art. 8 al regulamentului, pentru analiza realizării planului se compară primele de asigurare brute încasate la nivelul sucursalei cu planul comunicat de sucursală, indiferent dacă în final societatea înregistrează profit sau pierdere, după deducerea cheltuielilor efectuate.
Ca atare, pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009 reclamantului i se cuvine plata bonusului aferent anului 2009, prevăzut de art. 8.1.2 din regulamentul de salarizare anexă la contractul colectiv de muncă nr. 3., în cuantum de 2.880 lei brut.
La stabilirea acestui cuantum s-a avut în vedere faptul că salariul brut lunar al reclamantului pe perioada (...) - (...) a fost de 5.760 lei, conform mențiunii din carnetul de muncă (f. 56) și faptul că cel de al 13-lea salariu trebuie acordat proporțional cu perioada efectiv lucrată, de 6 luni (5.760 lei brut lunar : 6 luni = 2.880 lei).
Întrucât bonusul se acordă ca recompensă pentru depășirea planului, este evident că acesta trebuie acordat proporțional cu perioada lucrată, adică cu perioada în care salariatul a contribuit la depășirea planului.
Ca atare, reclamantul nu este îndreptățit la plata întregii sumei de
4.800 lei, care reprezintă suma netă lunar încasată și care se acordă celui care a prestat activitate timp de 12 luni, ci doar a sumei cuvenite proporțional cu timpul efectiv lucrat.
Suma datorată suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata dobânzii legale aferente sumei cuvenite pe perioada 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009, începând cu data scadenței obligației și până la data plății efective.
2. Plata diferenței de bonificație de 15% din încasările din polițele RCA încheiate prin intermediarii sucursalei.
Prin actul adițional la contractul individual de muncă încheiat între părți la data de 15 ianuarie 2009 (f. 29, 418) reclamantul a beneficiat de o bonificație de 15% din totalul primelor RCA încasate de intermediarii sucursalei.
În baza acestui act adițional reclamantul a încasat cu titlu de bonificație următoarele sume:
- 2.131 lei la data de (...), conform statului de plată semnat de reclamant (f. 166);
- 7.208 lei la data de 20 martie 2009, conform statului de plată semnat personal de reclamant (f. 167);
- 14.973 lei la data de 15 aprilie 2009, achitată cu ordinul de plată nr.277/(...) (f. 168);
- 10.400 lei la data de 20 mai 2009 achitată cu ordinul de plată nr.
338/(...) (f. 169);
- 10.448 lei la data de 19 iunie 2009, achitată cu ordinul de plată nr.
398/(...) (f. 170);
- 10.758 lei la data de 29 iulie 2009 achitată cu ordinul de plată nr.
489/(...) (f. 171);
- 15.002 lei la data de 28 septembrie 2009 pentru luna august 2009, achitată cu ordinul de plată nr. 589/(...) (f. 172).
Plata sumei cuvenite reclamantului cu titlu de bonificație se făcea pe baza situațiilor lunare a încasărilor din polițele RCA întocmite de S. B. condusă de reclamant, situații care purtau semnătura reclamantului.
Cererea reclamantului de plată a diferenței cuvenită cu titlu de bonificație, în plus față de ceea ce i s-a achitat de pârâtă, este generată de interpretarea diferită a actului adițional de către părți.
A., conform reclamantului actul adițional privește acordarea unei bonificații de 15% din totalul primelor RCA încasate de intermediarii sucursalei, astfel încât pentru solicitarea diferenței reclamantul a adunat toate încasările intermediarilor (exceptând cele realizate de angajați și cele realizate cu contribuția centralei), a calculat procentul de 15% din totalul acestor încasări și a scăzut din suma obținută sumele încasate în fiecare lună.
Dimpotrivă, pârâta susține faptul că prin actul adițional nu s-au avut în vedere încasările tuturor intermediarilor luați în calcul de reclamant, ci doar a celor menționați în anexa la actul adiționat intitulată „lista persoanelor care lucrează în punctele de înmatriculare auto"; (f. 77) și anume numiții: Man L., Urs M., D. O., H. A., S. Riv-A., devenit apoi agent persoană fizică R. V..
Ambele părți acceptă însă că bonificația exista pe perioada în litigiu (...) - (...), acest drept încetând a mai fi recunoscut doar ulterior, în cursul lunii octombrie 2009, după ce raporturile de muncă dintre părți au încetat.
Având în vedere faptul că interpretarea diferită a actului care stă la baza dreptului reclamantul la bonificație a determinat un calcul diferit al sumelor lunare cuvenite reclamantului, se impune ca tribunalul să stabilească voința reală a părților la momentul acordării bonificației, în raport de actele existente la dosar și de corespondența purtată între părți în perioada derulării raporturilor de muncă.
Se reține astfel că actul adițional prin care se recunoaște reclamantului dreptul la bonificație este încheiat la data de 15 ianuarie 2009 și poartă semnătura părților, astfel că în lipsa vreunei probe contrare, se consideră că actul s-a cunoscut de părți la momentul încheierii sale.
Nu poate fi reținută teza reclamantului din cuprinsul notelor de ședință din 5 aprilie 2011 (f. 98) privitoare la comunicarea actului adițional după încetarea raporturilor de muncă, întrucât actul poartă semnătura reclamantului și nu cuprinde vreo altă dată care să ateste comunicarea.
Din cuprinsul notificărilor depuse la dosar (f. 30, 33) din (...) și (...) nu rezultă că reclamantul ar fi solicitat comunicarea actului adițional, ci dimpotrivă rezultă că reclamantul cunoștea existența actului pe care și-a întemeiat pretențiile formulate prin cele două notificări comunicate.
Este adevărat că potrivit acestui act adițional reclamantului i se recunoaște o bonificație lunară egală cu 15% din totalul primelor RCA încasate de intermediarii sucursalei.
În lipsa unei trimiteri exprese în conținutul actului la anumiți intermediari, la vreun act anexă parte integrantă a actului adițional, din interpretarea literală a actului adițional rezultă că acesta se referă la încasările tuturor intermediarilor sucursalei.
Legat de această bonificație tribunalul a reținut însă faptul că între părți au avut loc discuții privitoare la intermediarii ale căror încasări sunt luate în calculul bonificației.
În urma acestor discuții reclamantul comunică pârâtei înscrisul intitulat „lista persoanelor și a societăților care lucrează în puncte de înmatriculare auto";, menționând în cuprinsul său următoarele persoane:
Man L., S. Riv-A. agent de asigurare, Urs M., D. O., H. A. U., la data de 23 aprilie 2009 reclamantul comunică pârâtei faptul că începând din luna mai
2009 în locul agentului de asigurare S. Riv-A. va funcționa persoana fizică R.
V. (f. 420).
Această listă, care figurează în evidențele pârâtei, s-a întocmit la data de 27 ianuarie 2009, deci la scurt timp după semnarea actului adițional, aspect care rezultă din chiar conținutul înscrisului, unde se arată că reclamantul urmează să aibă o discuție „mâine, (...)"; cu un agent de asigurare plecat de la societate (f. 419).
Că s-au purtat discuții între părți în privința acestei bonificații, a cuantumului și a modului de calcul rezultă și din faptul că la aceeași dată s- a întocmit un act adițional, semnat de ambele părți, prin care reclamantului i se recunoștea dreptul la o bonificație în cuantum de 5% din totalul primelor RCA încasate de intermediarii sucursalei, pe o perioadă limitată (...)
- (...) (f. 76).
De asemenea, copia actului adițional ce privește bonificația depusă la dosar de reclamant (f. 29) diferă de copia depusă la dosar de pârâtă (f. 418), lipsind o semnătură și o ștampilă a societății pârâte de pe exemplarul prezentat de reclamant, ceea ce denotă că aceste copii nu s-au realizat de pe același original.
U. întocmirii actului adițional și comunicării listei persoanelor care lucrează în punctele de înmatriculare auto, începând din luna februarie
2009, lunar, reclamantul a întocmit și comunicat pârâtei situația încasărilor din primele RCA, precum și comisionul care i se cuvenea (f. 403, 421, 435,
451, 461, 473, 485).
Se poate constata faptul că întregul calcul efectuat de reclamant s-a întocmit exact numai pe baza încasărilor persoanelor menționate în lista comunicată pârâtei la data de 27 ianuarie 2009, fără a se avea în vedere încasările tuturor intermediarilor sucursalei, indicați în situația încasărilor depusă la dosar de reclamant (provenită din baza de date a pârâtei, având în vedere luna ianuarie 2011 menționată în antetul situației).
Realitatea acestei situații nu s-a contestat, așa cum rezultă din poziția pârâtei (f. 402).
Având însă în vedere lista persoanelor comunicată pârâtei la data de
27 ianuarie 2009, la scurt timp după încheierea actului adițional, faptul că lunar reclamantul a calculat comisionul care i se cuvenea prin raportare doar la încasările persoanelor menționate în lista din (...), faptul că pe parcursul derulării raporturilor de muncă reclamantul nu a contestat niciun moment cuantumul comisionului care i s-a achitat, nu a invocat o altă modalitate de calcul, deși cunoștea conținutul actului adițional încă de la data încheierii lui, (...), tribunalul reține că între părți s-a realizat o modificare a actului adițional, acceptată de ambele părți prin calculul lunar efectuat de reclamant și prin plata de către pârâtă a sumei solicitate de reclamant.
Prin urmare, chiar dacă în cuprinsul actului adițional s-a prevăzut calculul bonificației prin raportare la încasările intermediarilor sucursalei, în concret la data de 27 ianuarie 2009 părțile au stabilit, fără a întocmi vreun act scris, că procentul de 15% se raportează numai la încasările intermediarilor Man L., S. Riv-A. agent de asigurare (activitate preluată din mai 2009 de numitul R. V.), Urs M., D. O., H. A.
Că a existat o asemenea înțelegere între părți rezultă neîndoielnic din faptul că reclamantul, așa cum s-a subliniat, a întocmit lunar, începând chiar cu prima lună după încheierea actului adițional, situația comisionuluicuvenit ținând seama numai de încasările intermediarilor indicați în lista prezentată pârâtei.
Niciun moment reclamantul nu a întocmit o situație a comisionului cuvenit în funcție de încasările tuturor intermediarilor, nici la momentul imediat următor încheierii actului adițional și nici ulterior, până la încetarea raporturilor de muncă.
Modalitatea în care reclamantul și-a calculat bonificația cuvenită, a cărei plată a solicitat-o pârâtei în baza situațiilor lunare întocmite în calitate de director coroborată cu faptul că pe parcursul raporturilor de muncă nu a efectuat niciodată un calcul al bonificației într-o modalitate diferită (raportat la încasările tuturor intermediarilor), nu a sesizat pârâta în legătură cu o eventuală greșeală de calcul a sumei lunare cuvenite ca bonificație, duce la concluzia reținută de tribunal că înțelegerea părților, acceptată de reclamant tacit, a fost aceea ca bonificația să fie calculată prin raportare la încasările anumitor intermediari, expres menționați în lista întocmită la data de (...).
În aceste condiții, întrucât sumele calculate ca procent de 15% din totalul încasărilor intermediarilor menționați în lista întocmită la data de 27 ianuarie 2009, modificată cu începere din 1 mai 2009, au fost achitate de pârâtă, în termen legal, pretențiile reclamantului de plată a diferenței solicitate și a dobânzii legale aferente nu este întemeiată, urmând a fi respinsă.
Nu poate fi reținută teza reclamantului, explicitată în cuprinsul concluziilor scrise, în sensul că nu a avut cunoștință de conținutul actului adițional care dădea dreptul la bonificație decât după încetarea raporturilor sale de muncă, că acea listă a persoanelor comunicată pârâtei avea un alt scop, teza fiind lipsită de suport probator.
Actul adițional poartă semnătura reclamantului și nu există vreo dovadă a înmânării ulterioare sau a semnării sale la un alt moment. În cuprinsul notificării formulate după încetarea raporturilor de muncă, prin care se solicită plata drepturilor bănești restante, se face trimitere directă la actul adițional, fără ca din cuprinsul vreunei notificări depuse la dosar și comunicate reclamantului să rezulte o cerere a reclamantului de a i se comunica actul adițional.
Chiar dacă se susține că lista persoanelor comunicată pârâtei la data de 27 ianuarie 2009 se referă la altceva, este de remarcat faptul că în luna februarie 2009, când reclamantul este îndreptățit să încaseze bonificația, acesta calculează bonificația cuvenită ca procent de 15% și întocmește un calcul exact în baza încasărilor persoanelor menționate în lista din 27 ianuarie 2009.
În condițiile în care nu s-ar fi cunoscut actul adițional, bonificația nu se calcula. Tot astfel, dacă între părți nu s-a stabilit că bonificația se raportează la încasările anumitor intermediari, expres stabiliți de părți, atunci reclamantul, de la început, trebuia să-și calculeze bonificația prin raportare la încasările tuturor intermediarilor.
Este greu de crezut că o persoană care știe că are dreptul la o bonificație în procent de 15%, dar căreia nu i se înmânează conținutul actului (așa cum afirmă reclamantul, teză exclusă însă de tribunal), nu depune diligențe pentru clarificarea modului de calcul, ci calculează bonificația aleatoriu, raportat la încasările unor intermediari aleși aleatoriu.
Pe de altă parte, este greu de crezut că lista persoanelor comunicată pârâtei în 27 ianuarie 2009 nu ar avea legătură cu bonificația, în condițiile în care reclamantul își calculează lunar dreptul exact în baza încasărilor persoanelor din cuprinsul listei. Nicio bonificație lunară nu are la bazăîncasări realizate de alți intermediari, deși asemenea intermediari existau în perioada în care reclamant pretinde dreptul.
Este evident faptul că în privința bonificației, a intervenit o modificare a actului adițional din 15 ianuarie 2009 în privința modalității de calcul a dreptului, modificare realizată verbal, fără întocmirea unui act scris, dar evident acceptată de reclamant, care nu a contestat pe perioada raportului său de muncă acel calcul, nu a solicitat drepturi pe baza încasărilor altor persoane decât exact a celor menționate în lista comunicată personal de reclamant societății pârâte, imediat după nașterea dreptului la beneficiul de
15%.
Faptul că începând cu luna octombrie 2009 pârâta nu mai acordă această bonificație directorilor de sucursală nu are relevanță asupra dreptului reclamantului, atâta timp cât pârâta este liberă să-și organizeze activitatea cum crede mai potrivit.
Chiar dacă s-ar reține că reclamantul ar fi intrat în posesia actului adițional după încetarea raporturilor de muncă (teză exclusă de tribunal pentru argumentele prezentate, analizată însă ipotetic) soluția ar fi fost aceeași, dat fiind faptul că s-a dovedit în cauză prin actele mai sus amintite că înțelegerea părților a fost aceea ca reclamantul să beneficieze de o bonificație calculată ca procent raportat la încasările unor anumiți intermediari (în acest sens reclamantul a comunicat pârâtei la 27 ianuarie
2009 lista intermediarilor și a calculat lunar bonificația cuvenită raportându-se exact la încasările persoanelor cuprinse în lisa comunicată, fără a reclama vreodată o altă modalitate de calcul sau vreo sumă mai mare).
În baza considerentelor reținute și a textelor legale invocate, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamant și în consecință a obligat pârâta să plătească reclamantului un bonus pentru perioada 01 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009, în condițiile articolului 8.1.2 din regulamentul de salarizare, în cuantum de 2.880 lei brut; a obligat pârâta să plătească reclamantului dobânda legală aferentă bonusului cuvenit pe perioada 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009 de la data scadenței plății și până la plata efectivă a sumei datorate; a respins ca neîntemeiate pretențiile reclamantului pentru perioada 1 iulie 2009 - 6 august 2009 (bonus și dobândă legală); a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de plată a diferenței de bonificație obiect al actului adițional din 15 ianuarie 2009 și a dobânzii legale aferente acestei sume începând cu data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă.
Nu s-au depus la dosar de către reclamant dovezi de efectuare a unor cheltuieli în prezentul cadrul procesual, motiv pentru care cererea de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca neîntemeiată, în baza art. 274 C.proc.civ.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs ambele părți.
Prin recursul declarat de reclamant s-a solicitat casarea parțială a hotărârii și, în urma rejudecării cauzei, obligarea pârâtei la plata sumei de
101.415,92 lei și a dobânzii legale aferente.
În subsidiar, reclamantul a propus soluția casării parțiale a hotărârii, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru administrarea probei cu expertiza contabilă, în situația în care pârâta contestă cuantumul sumei solicitate prin recurs.
În motivarea recursului, reclamantul susține în esență că din actul adițional din (...) nu rezultă că bonificația de 15% din primele RCA secalculează în raport de încasările agenților de asigurare din punctele de înmatriculare, ceea ce impune luarea în considerare a încasărilor realizate de toți intermedii sucursalei.
Constatarea de către prima instanță a unei modificări verbale a actului adițional în sensul calculării bonusului de 15% în funcție de încasările realizate de agenți din punctele de înmatriculare se întemeiază pe o prezumție, nefiind susținută de probe în acest sens, după cum nu s-a dovedit că reclamantul ar fi renunțat al aceste drepturi bănești.
Reclamantul contestă că i s-a comunicat actul adițional încă din (...), afirmând că semnarea actelor adiționale se realizează succesiv întâi de salariat și apoi de angajator prin corespondență electronică.
Prin urmare, se afirmă că reclamantul nu a avut cunoștință de acceptarea actului adițional de către angajator și că a întocmit, la solicitarea pârâtei, situațiile lunare a încasărilor agenților din punctele de înmatriculare.
În fine, se arată că pârâta nu a contestat modul de calcul al sumei solicitate prin acțiune.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursului declarat dereclamant, arătând că părțile actului adițional au convenit ca bonificația de
15% se va calcula în funcție de situația încasărilor lunare transmise de reclamant, ceea ce în speță s-a și realizat, astfel încât reclamantul este în culpă pentru neîndeplinirea obligațiilor sale, după cum culpa sa reiese și din nesolicitarea acestor drepturi anterior înregistrării acțiunii.
Prin recursul declarat de pârâta SC A. R. A. S. B., s-a solicitatmodificarea în parte a sentinței atacate, iar pe fondul cauzei, în principal, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar în subsidiar, respingerea în tot a acțiunii formulată ca fiind neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, se arată că în raport de obiectul cauzei - neexecutarea unei clauze din contractul colectiv de muncă, este incident termenul de prescripție de 6 luni, reglementat de art. 283 al. 1 lit. e din Codul Muncii.
Referitor la temeiul juridic pentru acordarea bonusului pe anul 2009, subliniază recurenta că în mod greșit instanța de fond a apreciat că, deși nu a operat o prelungire a C. colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2008-
2009, care a încetat la data de (...), reclamantul trebuia sa beneficieze de bonusul anual, pentru perioada 0(...)-(...). C. colectiv de muncă menționat si- a produs efectele pe o perioada de un an, respectiv 0(...)-(...), astfel ca la data scadentei obligatei de plata a bonusului anual pe anul 2009, respectiv (...), acesta nu-și mai producea efectele.
Momentul scadenței bonusului solicitat îl reprezintă închiderea situației financiare pentru anul 2009, respectiv (...), dată la care însă nu subzista nici un contract colectiv de muncă la nivel de unitate, astfel că acordarea acestui bonus nu se justifică.
Bonusul pe anul 2008 nu a fost achitat salariaților în baza a doua contracte colective de muncă, ci în baza C. colectiv de muncă la nivel de unitate valabil la data scadentei obligației de plata, respectiv (...), deci în baza C. colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 3941/0(...), valabil pe o perioada de un an, deci pana la (...). Conform interpretării instanței de fond, atât bonusul pe anul 2008, cât și bonusul pe anul 2009, au același temei juridic, respectiv C. colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 3941/0(...), ceea ce nu poate fi primit, în principal deoarece la data de (...) C. colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 3941 nu mai era valabil, și în subsidiardeoarece un contract colectiv de muncă la nivel de unitate nu poate reglementa doua bonusuri, fiind încheiat pe o perioada determinata de 12 luni.
A lua drept fundament totalul încasărilor pe anul 2009, care reprezintă o medie a celor 12 luni, și a aplica rezultatul numai pentru perioada ianuarie-iunie 2009 reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 8.1.2.din Regulamentul de S., A. a C. colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2008-2009, întrucât aceste dispoziții prevăd plata unui bonus în funcție de realizări și, contrar reținerilor instanței de fond, acest bonus reprezintă o prima, un stimulent acordat salariaților.
Mai mult, C. colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2008-2009 reprezintă voința părților, iar clauzele acestuia trebuie interpretate în sensul avut în vedere de părți, la negociere, or în niciun caz părțile nu au dorit gratificarea salariaților, în condițiile în care pierderile ar fi mal mari decât încasările, întrucât consecințele unei astfel de interpretări ar produce efecte drastice în ceea ce privește posibilitățile de redresare economica ale pârâtei.
De asemenea, recurenta face trimiteri la practica judiciară în materie.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A.constată că ambele recursuri sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Recursul declarat de reclamant.
Constatarea de către prima instanță a modificării verbale a actului adițional din (...) în sensul limitării bazei de calcul a bonificației de 15% la încasările realizate de agenți din punctele de înmatriculare are ca suport probator o prezumție simplă în sensul art.1199 cod civil (în vigoare la data pronunțării hotărârii).
În acest sens s-a dedus modificarea menționată a actului adițional din anumite aspecte ale stării de fapt, respectiv din comunicarea către pârâtă la data de (...) a unei liste întocmite de reclamant, cuprinzând persoanele și societățile care lucrează în puncte de înmatriculare auto.
De asemenea, al doilea element faptic al prezumției este calcularea de către reclamant a comisionului de 15% în raport de încasările realizate de agenții menționați în lista din (...).
Instanța de recurs apreciază însă că faptele expuse anterior nu pot asigura suportul factual al acestei prezumții.
A., art.1203 Cod civil instituie, ca o condiție de admisibilitate a prezumției simple, cerința ca prezumția „să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea";, având semnificația temeiniciei raționamentului logico- juridic.
În speță, Curtea consideră că lista persoanelor și societăților care lucrează în puncte de înmatriculare auto (f.77 fond) nu cuprinde nicio referire la actul adițional din (...), neputând fi apreciată ca un act modificator al actului adițional.
Prin urmare, în absența unei conexiuni care ar fi putut rezulta dintr-o referire la actul adițional din (...), nu se justifică din punct de vedere logic și juridic considerarea acestei liste ca un element factual al prezumției simple reținute de prima instanță.
În acest context, Curtea reține că rigorile legale ce guvernează cadrul juridic al desfășurării raporturilor de muncă obligă angajatorul, căruia îi revine sarcina probei, conform art.287 Codul muncii, să dovedească respectarea dispozițiilor legale privind modificarea contractului individual de muncă.
În situația în care actul adițional din (...) a fost încheiat în forma scrisă, angajatorul trebuia să dovedească, dincolo de orice îndoială,modificarea ulterioară a acestui act adițional. Desigur că o probă scrisă a acestei susțineri ar fi fost benefică pentru pârâtă care, în absența unei dovezi clare, suportă consecințele lipsei sale de diligență și precauție în executarea raporturilor de muncă, neputând justifica neîntocmirea în formă scrisă a unui act modificator, cum s-a procedat în toate cazurile anterioare ale modificărilor contractului de muncă prin acordul părților (f. 76 fond).
De asemenea, nici al doilea element factual pe care se întemeiază prezumția simplă, respectiv calcularea de către reclamant a comisionului de
15% prin raportare la încasările realizate de agenții menționați în lista din (...), nu are semnificația unei probe a modificării actului adițional din (...). Din corespondența electronică dintre părți (f.403-516) nu rezultă o legătură a situației încasărilor realizate de agenții din punctele de înmatriculare cu actul adițional din (...), neexistând nicio referire la acesta.
De altfel, actul adițional din (...) nu instituie obligația reclamantului de a comunica pârâtei situațiile lunare ale încasărilor în vederea calculării comisionului, astfel încât și sub acest aspect nu se poate stabili o legătură între actul adițional și întocmirea situațiilor încasărilor.
În fine, Curtea observă că întocmirea acestor situații de către reclamant nu era absolut necesară pentru calcularea comisionului, deoarece pârâta deținea toate informațiile necesare calculării comisionului, conform răspunsului dat la solicitarea primei instanțe (f.37 recurs).
Prin urmare Curtea apreciază că nu se confirmă existența unei conexiuni între întocmirea unor situații lunare de către reclamant pe baza unor date deținute și de pârâtă și executarea actului adițional din (...).
În raport de dispozițiile art.165 Codul muncii privind inadmisibilitatea renunțării totale sau parțiale la drepturile salariale și ale art.38 Codul muncii privind interdicția renunțării de către salariat la drepturile sale stabilite prin lege, nu prezintă relevanță pretinsa pasivitate și culpă a reclamantului pe durata executării raporturilor de muncă, singura limită temporală fiind cea a termenului legal de persecuție de 3 ani.
Reținând și că pârâta nu a contestat cuantumul pretențiilor formulate de reclamant care, prin recurs a solicitat în mod expres o poziție procesuală a pârâtei cu privire la acest aspect, Curtea va confirma modul de calcul propus de reclamant cu consecința stabilirii întinderii drepturilor salariale la suma de 101.415,92 lei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ. va admite recursul reclamantului, va modifica în parte acțiunea reclamantului L. I. în contradictoriu cu pârâta
S. G. R. A.-R. S. și va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de
101.415,92 lei, reprezentând diferență de bonificație, precum și dobânda legală aferentă începând cu data scadenței fiecărei sume corespunzătoare și până la plata efectivă, fiind drepturi cu caracter salarial a căror neachitare la scadență îl pune de drept în întârziere pe angajator.
Recursul decl ar at de p âr âtă .
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, constată că art. 283 alin.(1) din Codul muncii prevede că „Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a-d din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unui bonus neacordat ce face parte, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani, prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
În privința fondului cauzei, Curtea observă că disputa părților litigantepoartă asupra existenței fundamentului de acordare a acestui bonus.
A., solicitarea reclamantului de acordare a bonusului pentru perioada lucrată în anul 2009, respectiv 0(...) - 0(...), se întemeiază pe dispozițiile art. 8.1.2 din Regulamentul de salarizare pe anul 2008-2009, anexă la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 3941/0(...). Consideră reclamanta că, contractul colectiv de muncă menționat este aplicabil pe perioada 0(...) - (...), respectiv, că acesta are valabilitate pentru o parte a exercițiului financiar aferent anului calendaristic 2009.
O poziție contrară a adoptat pârâta, care opinează că, raportat la data acordării bonusului solicitat, contractul colectiv de muncă evocat nu mai era în vigoare, astfel că nu mai subzista nici un temei care să justifice acordarea bonusului.
Curtea reține că lămurirea cauzei se poate face numai pornind de la intenția reală a părților. A. reține că aceasta s-a materializat prin încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 3941/0(...) și a Regulamentului de salarizare pe anul 2008-2009, anexă la acest contract. Acest CCM și-a produs efectele pe o perioadă de 1 an, respectiv 0(...) - (...), aspect necontestat de nici una din păți.
Potrivit art. 8.1.2 din Regulamentul de salarizare pe anul 2008-2009, anexă la CCM , părțile semnatare au stabilit că „anual după închiderea situațiilor financiare potrivit legislației aplicabile - pentru fiecare dintre salariații sucursalei se va acorda un bonus egal cu maximum un salariu de bază brut lunar, calculate după cum urmează: a. dacă procentul de realizare a planului de încasări anuale este mai mare decât 1., fiecare dintre salariații sucursalei respective primește încă un salariu de bază brut lunar;b. dacă procentul de realizare a planului de încasări anuale la nivelul sucursalei este mai mic de 1., fiecare dintre salariații sucursalei respective primește un bonus egal cu procentul de realizare a planului aplicat asupra salariului de bază brut lunar. ";
Pornind de la dispoziția expusă, Curtea apreciază că în mod evident intenția părților semnatare a fost în sensul acordării bonusului solicitat, însă nu pur și simplu, ci condiționat de nivelul de realizare a planului de încasări anuale. Cum nivelul de realizare a planului de încasări anuale corespunde momentului încheierii exercițiului financiar, respectiv 31 decembrie, doar din acel moment se naște în patrimoniul salariaților dreptul de a beneficia de bonusul menționat. Așadar, acordarea acestui bonus nu are nici o legătură cu perioada efectiv lucrată de salariați pe parcursul unui an calendaristic.
În contextul expus, cum C. colectiv de muncă la nivel de la nivel de unitate s-a încheiat doar pentru 1 an, respectiv 0(...) - (...), este evident că părțile nu au putut avea în vedere la momentul încheierii acestuia decât acordarea bonusului o singură dată, respectiv pentru anul fiscal 2008.
În baza raționamentului expus și reținând că aplicarea C. colectiv de muncă nr. 3941/0(...) a încetat la data de (...), Curtea constată că acesta nu mai era în vigoare la data de (...) și, prin urmare, nu putea constitui fundamentul de acordare a bonusului solicitat de reclamantă.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul pârâtei și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge cererea reclamantului de acordare a bonusului anual.
Vor fi menținute dispozițiile de respingere a cererii reclamantului de acordare a bonusului prevăzut de art. 8.1.2 din regulamentul de salarizare pentru perioada (...)-0(...), a dobânzii legale aferente și a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul L. I. și recursul declarat de pârâta S. G. R. A.-R. S. împotriva sentinței civile nr. 1734 din (...) a T.ui B. N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului L. I. în contradictoriu cu pârâta S. G. R. A.-R. S.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 101.415,92 lei, reprezentând diferență de bonificație, precum și dobânda legală aferentă începând cu data scadenței fiecărei sume componente și până la plata efectivă.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata bonusului prevăzut de art. 8.1.2 din regulamentul de salarizare și a dobânzii legale aferente pentru perioada 0(...)-(...).
Menține dispoziția de respingere a cererii reclamantului de acordare a bonusului prevăzut de art. 8.1.2 din regulamentul de salarizare pentru perioada (...)-0(...), a dobânzii legale aferente și a cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. G. S. D. L. D.
GREFIER C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond G. C.F.
| ← Sentința nr. 53/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1426/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
