Decizia nr. 1783/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1783/R/2012
Ședința publică din data de 24 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. C. G.
JUDECĂTOR : G.-L. T.
JUDECĂTOR : I. T.
G. : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de contestatorul F. A. împotriva sentinței civile nr. 51 din 16 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe intimata S. G. R. A.-R. SA, având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că intimata a transmis prin fax la dosar întâmpinare, la data de 19 aprilie 2012, originalul acestui înscris fiind înregistrat la data de 23 aprilie 2012.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și având în vedere și solicitarea recurentului de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 51 din 16 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș s-a respins în totalitate contestația formulată de contestatorul F. A., împotriva intimatei SC G. R. A.-R. SA, pentru anularea Deciziei de concediere nr. 86/(...) emisă de intimată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că potrivit Deciziei nr. 86/(...) s-a dispus încetarea unilaterală a contractului individual de muncă înregistrat la ITM C. sub nr. 42693/(...) încheiat între părți, contestatorul având funcția de inspector daune în cadrul Sucursalei B. M., în conformitate cu art. 65 al. 1 C. muncii.
Decizia a fost dispusă în baza Hotărârii nr. 1015/(...) emisă de D. A., ca urmare a desființării unui număr de posturi din cadrul Direcției de D., posturi printre care se regăsește și cel de inspector daune ocupat de contestator.
Această măsură a fost dispusă ca urmare a dificultăților economice cu care se confruntă societatea și în vederea eficientizării activității în cadrul A., precum și datorită implementării on-line Claims 2.0, aplicație ce realizează legătura între procesele de emitere de polițe, cele de înregistrare și raportate daune și cele de plată a partenerilor prin intermediul sistemelor de contabilitate.
Cu privire la nelegalitatea deciziei de concediere raportat la art. 74 lit. a)
C. muncii invocată de contestator se reține că această decizie îndeplinește condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea absolută de art. 62 al. 3 C. muncii, dispozițiile art. 76 C. muncii fiind aplicate în mod exclusiv concedierilor colective nu și concedierilor individuale, așa cum este cazul contestatorului.
Decizia de concediere cuprinde motivele de fapt și de drept care au determinat concedierea salariatului - art. 65 al. 1 C. muncii „motivele de fapt au constat în măsura desființării unor posturi, pentru motive economice, motive care au impus reorganizarea activității în cadrul societății, precum și implementarea unui sistem informatic extrem de eficient în vederea scăderii costurilor cu o serie de angajați ai direcției daune"; (art. 6 al. 2 și al. 3 din Decizia 86/(...)).
Motivele care au determinat concedierea salariatului au fost enumerate în conținutul deciziei de concediere, respectiv art. 2, art. 6 al. 1 și al. 2. Așadar, susținerile contestatorului că motivarea concedierii s-a făcut prin întâmpinare, apare ca fiind nefondată.
Durata preavizului este prevăzută la art. 1 coroborat cu art. 4 al. 1 din decizie. De asemenea conform art. 7 se arată termenul legal de contestație și instanța competentă.
Așadar decizia de concediere cuprinde toate elementele condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
Dispozițiile art. 76 lit. c, respectiv criteriile de selecție, acestea se aplică numai în cazul concedierilor colective, nu și în cazul de față unde este vorba de o concediere individuală. Conform art. 6 al. 2 din decizia contestată, angajatorul a avut în vedere criteriile de selecție și constatând că nu există locuri de muncă vacante sau persoane care cumulează două sau mai multe funcții, ori nu există angajați care îndeplinesc condiții de pensionare, a desființat postul ocupat de contestator.
Desființarea postului pentru motive care nu țin de persoana salariatului nu este condiționată de competențele salariatului, fiind o atribuție ce aparține exclusiv angajatorului, care trebuie să ia toate măsurile pe care le apreciază necesare în vederea reorganizării, în cazul de față, pierderile economice. Față de acestea, nici instanța de judecată nu poate cenzura măsurile pe care conducerea societății le apreciază oportune, în vederea redresării din punct de vedere economic. În acest sens susținerile contestatorului, conform căruia atribuțiile sale ar fi fost altele decât cele care ar fi putut determina desființarea postului, sau că există alți salariați care ar fi putut fi concediați, sunt nefondate.
Potrivit art. 65 al. (1) C. muncii „Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia";.
Al. 2 „Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă";.
Desființarea postului ocupat de contestator a fost efectivă așa cum rezultă din organigrama de dinainte și după emiterea Deciziei de concediere - f.
72, postul de inspector daune ocupat de contestator a fost suprimat din schema organizatorică la nivel de societate.
Desființarea postului a avut o cauză reală, nu caracter obiectiv, impus de dificultățile economice sau transformări tehnologice, independent de buna sau reaua credință a angajatorului. Intimata a dovedit cu documente justificative - f. 52 și următoarele pierderile financiare suferite în cuantum de 13.329 lei, iar la nivelul anului 2009 - 90.507.685 lei ceea ce a impus luarea măsuriloroportune pentru determinarea efectelor pierderilor suferite pentru a se putea redresa economic.
Contestatorul mai susține că angajatorul nu a ținut seama la concediere de criteriile minimale ce trebuie avute în vedere.
La Sucursala B. M. existau 2 posturi de inspectori daune. S-a dispus concedierea contestatorului întrucât acesta nu are calitate de unic întreținător de familie, deoarece, deși are doi copii în întreținere, mai are o soție care lucrează și realizează venituri. Contestatorul nu a făcut dovada că soția sa nu ar avea venituri și nici dovada faptului că soția sa s-ar afla în incapacitate de muncă, aceasta fiind obligație esențială în ceea ce privește obligația de întreținere.
Potrivit Normelor Metodologice din Legea 76/2002 prin părinte unic susținător al familiei monoparentale se înțelege persoana singură, definită în sensul ordonanței de U. a G. nr. 1. respectiv este necăsătorită, văduvă, divorțată. Așadar contestatorul nu este într-o stare de inferioritate față de colegul său B. R. rămas pe post care nu are copii dar nici o altă sursă de venit, după cum relatează martora C. C. C.
Desființarea postului a fost serioasă fiind impusă de reducerea costurilor prin desființarea postului ocupat de contestator - inspector daune.
Angajatorul a făcut dovada reorganizării prin desființarea unor posturi ce au fost suprimate din schema organizatorică.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul F. A. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii, respectiv anularea Deciziei nr.86/(...) emisă de intimată, reintegrarea pe postul deținut anterior, obligarea la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data concedierii și până la efectiva reintegrare.
În motivarea recursului a arătat că Decizia nr.86/(...) este lovită de nulitate absolută, datorită lipsei din conținutul ei a elementelor obligatorii prevăzute de art.74 C.
Potrivit art.74 lit.a decizia trebuie să cuprindă obligatoriu motivele care determină concedierea. În decizia contestată nu se indică decât actul decizional și motivele economice care au determinat restrângerea numărului de angajați din direcția daune, lipsa din cuprinsul deciziei a unor elemente prevăzute de art.74 nu poate fi complinită prin alte acte anterioare, ulterioare sau concomitente emiterii deciziei.
Decizia este lovită de nulitate absolută datorită lipsei din cuprinsul deciziei a motivelor de concediere ce nu țin de persoana salariatului în conformitate cu dispozițiile imperative ale art.74 lit.a din C.muncii, sancționate în cazul încălcării cu nulitatea absolută a actului emis.
Menționarea împrejurării desființării postului ca urmare a reorganizării activității ARDAR nu reprezintă în sensul disp.art.74 lit.a din C,.muncii coroborate cu disp.art.65 alin.1 C.muncii motivele ce determină concedierea; potrivit art.65 alin.1 C.muncii concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă, ocupat de salariat din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Consideră că reorganizarea societății în sensul reorganizării activității direcției daune și dimensionării personalului din acest sector prin desființarea posturilor arătate în Anexa 1 la H. D. 1015/(...) nu constituie o arătare a motivelor care determină concedierea, cu considerația art.74 lit.a C.muncii, întrucât nu se arată necesitatea măsurii, actul decizional prin care s-a luat măsura desființării postului, existența unor motive întemeiate care au avut caurmare necesitatea desființării postului contestatorului, salariatul având dreptul de a cunoaște care sunt motivele care justifică măsura desfacerii contractului său individual de muncă.
Cu privire la criteriile de selecție arată că are vechime mai mare în societate, are doi copii în întreținere și chiar dacă soția lucrează nu se poate face abstracție de faptul că reclamantul nu este într-o stare de inferioritate față de colegul său.
Pârâta SC G. R. ASIOGURARE-R. SA prin întâmpinare (f.13-17) a solicitatrespingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței.
Arată cu privire la susținerile recurentului în sensul că decizia de concediere nu ar conține motivele care determină concedierea astfel cum este prevăzut de art.74 lit.a C.muncii arată că Decizia de concediere nr. 86/(...) îndeplinește toate condițiile de forma prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, in sensul ca decizia a fost motivata atât in drept, temeiul fiind art. 65 alin. (1) din C. Muncii, cat si in fapt, așa cum rezulta din dispozițiile art. 6 alin. (2) si alin. (3) din decizia contestata.
Desființarea postului a fost efectiva, așa cum rezulta din organigramele de dinainte si după emiterea Deciziei de concediere nr. 86/(...), postul ocupat de contestator fiind suprimat din schema organizatorica la nivel de societate.
In mod corect instanța de fond a reținut ca desființarea postului a avut o cauza reala.
In ceea ce privește motivele de recurs potrivit cărora la luarea măsurii concedierii nu s-a ținut seama de criteriile minimale ce trebuie avute in vedere, arată faptul ca aceste dispoziții legale reglementează criteriile pe care angajatorul trebuie sa le aibă in vedere in cazul aplicării măsurii concedierii colective, si nu o interdicție la concediere. In mod corect instanța de fond a reținut ca dl. F. A. nu a făcut dovada ca este unic întreținător de familie.
In mod corect instanța de fond a reținut ca recurentul nu se afla in inferioritate fata de colegul sau R. B., având in vedere ca nici unul dintre cei doi nu este unic întreținător de familie.
Pornind de la aceste considerente, decizia nr. 86/(...) a fost emisa cu respectarea dispozițiilor privind criteriile minimale ce trebuie avute in vedere in cazul concedierii.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a apărărilorformulate, Curtea, deliberând, constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În mod neîntemeiat instanța de fond a reținut că intimata a respectat criteriile minimale de selecție ce trebuie avute în vedere la concediere, constatând că recurentul contestator se afla într-o situație similară cu cea a colegului său R. B., a cărui post a fost menținut.
Curtea notează în primul rând că obligativitatea îndeplinirii acestor condiții rezidă din asumarea lor chiar de către intimată, acestea fiind inserate în decizia de concediere, rezultând implicit că societatea le-a avut în vedere și a fost ținută să le respecte în momentul alegerii locurilor de muncă ce urmau a fi desființate.
Conform acestor criterii, potrivit art.6 pct.2 teza II lit. b) măsura va afecta mai întâi persoanele care nu au copii în întreținere, iar potrivit lit.c) măsura va afecta numai în cele din urmă pe femeile care nu au copii în întreținere, bărbații văduvi sau divorțați care au copii în întreținere, întreținătorii unici de familie.
Curtea subliniază că distincția făcută de către intimată și preluată de instanța de fond, prin raportare la normele metodologice ale legii 76/2002 este irelevantă, această normă definind părintele unic, susținător al familieimonoparentale. Or, așa cum rezultă din cele de mai sus, nu aceasta este teza pe care intimata trebuia să o aplice, criteriul de selecție prevăzut la lit. b) vorbind „despre persoanele care nu au copii în întreținere"; și nu despre unici întreținători de familie, situație ce s-ar reflecta mai degrabă în lit.c) a acelorași criterii. Obligația de întreținere a copiilor revine în mod legal și firesc ambilor părinți, atât contestatorului cât și soției sale; tocmai din această regulă rezultă și concluzia potrivit căreia faptul că aceasta din urmă ar realiza și ea venituri nu înseamnă că automat recurentul devine o persoană care nu are copii în întreținere, așa cum lit.b din criteriile amintite ar presupune.
Ca atare, raportat la apărările făcute de recurentul contestator, instanța de fond trebuia să verifice dacă măsura ar fi trebuit să afecteze un alt salariat, care nu ar avea copii în întreținere, cum ar fi cazul salariatului R. B..
Această susținere nu a fost contestată de intimată, care avea obligația de a depune probe în dovedirea unei situații de fapt contrare; dimpotrivă, nu a fost contestată de angajator. Mai mult, afirmația contestatorului este susținută de probele testimoniale administrate în cauză.
În acest sens, martora C. C. C.( fila 152 dosar fond) declară că angajatul
B. R., coleg de muncă al reclamantului, „ Nu are copii în întreținere";.
Față de cele de mai sus, având în vedere că recurentul contestator are
doi copii în întreținere, Curtea concluzionează că intimata a aplicat în mod greșit criteriile de selecție pe care și le-a asumat, motiv pentru care concedierea contestatorului apare ca nelegală, în raport de prevederile art.78 alin.1 C. muncii.
În ceea ce solicitarea recurentului privind obligarea pârâtei la plata de daune morale, Curtea notează că potrivit art. 269 codul muncii angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, sa îl despăgubească pe salariat in situația in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătura cu serviciul. Pentru a fi angajata răspunderea patrimoniala pentru daune morale este necesar sa se dovedească elementele răspunderii civile, respectiv fapta ilicita a angajatorului, prejudiciul si legătura de cauzalitate. ermenul de daune morale sau prejudiciu moral sugereaza o lezare adusa drepturilor extrapatrimoniale, neeconomice ale persoanei, provenind din atingerea adusa acelor valori sau atribute ale individului care ii definesc personalitatea; dintre aceste valori sunt retinute, printre altele, integritatea corporala, sentimentele de afectiune, cinstea, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional, precum si alte valori similare. Ca atare, acestea au un conținut concret ce trebuie dovedit de către reclamant. S. emitere a unei decizii de concediere constatate ca fiind nelegale de către instanța de judecată, pentru nerespectarea procedurilor prevăzute de lege, nu implică prin ea însăși o lezare a acestor valori în sensul celor arătate. Probele administrate în cauză nu relevă nici ele existența unor alte măsuri abuzive ale societății pârâte, în, astfel încât Curtea constată caracterul nefondat al acestor pretenții.
În consecință, în temeiul art. 304 pct.9 C.pr.civilă, raportat la prevederile art. 312 C.pr.civilă, Curtea va admite recursul formulat de contestatorul F. A. împotriva sentinței civile nr. 51 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va modifica în parte în sensul dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de contestatorul F. A. împotriva sentinței civile nr. 51 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite contestația formulată de contestatorul F. A. în contradictoriu cu pârâta SC G. R. A.-R. SA și în consecință:
Anulează decizia nr.86 din (...) emisă de intimată și dispune reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior emiterii deciziei.
Obligă intimata la plata unei despăgubiri către contestator egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective.
Respinge cererea privind obligarea intimatei la plata daunelor morale.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. L. T. I. T.
G. N. N.
Red.DCG Dact.SzM/3ex.
| ← Încheierea nr. 7/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 956/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
