Decizia nr. 1220/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1220/R/2012

Ședința publică din data de 6 martie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.

JUDECĂTORI: I.-R. M.

C. M.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. C. împotriva sentinței civile nr. 6009 din 5 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată Ș. CU C. I-V. C., având ca obiect drepturi bănești.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29 februarie 2012, încheiere care face parte din prezenta decizie.

C U R T E A

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată sub nr.3079/117 pe rolul T. C., la data de

(...), reclamantul B. C. a chemat în judecată pe pârâta S. CU C. I-V. C. și a solicitat obligarea acesteia la încadrarea în funcția de profesor pentru ciclul primar începând cu data de (...), precum și la calcularea drepturilor salariale corespunzătoare funcției didactice de profesor pentru ciclul primar și a diferenței dintre drepturile salariale astfel calculate si drepturile salariale efectiv încasate, începând cu data de (...) actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.

In motivarea cererii, reclamantul a susținut că în luna ianuarie 2011 a fost retrogradată la funcția de bază, învățător, cu toate că L. nr. 387/2009 îi dădea dreptul de a fi încadrată profesor pentru învățământul primar în urma absolvirii unei facultăți din cadrul Universității Spiru Haret B., care era acreditată în momentul înscrierii la instituția de învățământ superior.

S-a mai arătat că M. E.i, Tineretului si Sporului nu a emis nici un act prin care diploma/adeverința să îi fie anulată și nici nu a emis vreun act normativ prin care să îi fie modificat salariul.

De asemenea, s-a susținut că nu există o metodologie de echivalare a studiilor așa cum normal ar fi trebuit să apară odată cu L. nr.1/2011, situație în care nu i se poate imputa faptul că nu s-a conformat cerinței și nu este corect ca drepturile salariale să îi fie diminuate. Reclamanta a apreciat că încadrarea trebuia să se facă pe funcția didactică de profesor potrivit art.1 alin.1-3 lit. d din O. nr. 3..

În probațiune, reclamanta a depus la dosar înscrisuri. Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 5512/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul B. C. în contradictoriu cu pârâta Ș. CU C. I - V. C.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Conform adeverinței nr. 2567/(...), reclamanta a absolvit ciclul I- studii universitare de licență (sistem Bologna), F. de P. din B., specializarea P. din cadrul Universității Spiru Haret, promoția 2009, formă de învățământ la distanță, și a obținut titlul de licențiată în psihologie.

Pârâta a emis, la data de (...), decizia nr. 3 prin care a decis că, începând cu data de (...), reclamantul se încadrează în funcția de educatoare grad didactic I, transă de vechime în învățământ 25-30 ani, spor de vechime 25%, gradația 5, clasa de salarizare 49.

Reclamantul a contestat această decizie la conducerea pârâtei și a primit răspunsul din data de (...) din care rezultă că nu poate fi încadrat în funcția de profesor pentru învățământul primar deoarece a absolvit o facultate neacreditată să funcționeze.

Potrivit prevederilor O.ui 3., art. l alin. l, condițiile de ocupare a funcțiilor didactice de profesor pentru învățământul primar sunt îndeplinite de absolvenții cu diplomă ai ciclului I de studii universitare de licență, cu specializarea Pedagogia învățământului primar si preșcolar, repartizați în învățământul preuniversitar pe postul de învățător.

Specializarea reclamantului în urma absolvirii examenului de licență din sesiunea 2009 la U. „. H. B. este P..

S-a mai reținut că F. de P. absolvită de către reclamantă nu figurează ca facultate și specializare acreditată. Art.2 din L. nr. 443/(...) privind înființarea Universități „. H. B. prevede că se înființează această universitate cu următoarele facultăți si specializări acreditate: F. de L. si L. S., F. de D., F. de E. F. si S. si F. de M. F. C.

Potrivit prevederilor art. 361 alin.4 din L. nr. 1/(...) a educației naționale, la data intrării în vigoare a prezentei legi, instituțiile de învățământ superior acreditate încetează procesul didactic la toate specializările/programele de studii care nu au fost autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate.

A.eatul 5 al aceluiași articol prevede că absolvenții care au fost înmatriculați la specializările/programele de studii care si-au încetat procesul didactic conform prevederilor alin.4, au dreptul să își finalizeze studiile la specializările/programele de studii identice sau similare din același domeniu al specializării/programului de studiu autorizate să funcționeze provizoriu ori acreditate.

S-a mai reținut că, având în vedere faptul că reclamantul a absolvit o facultate neacreditată sau neautorizată provizoriu din cadrul Universității „.

H. B., obținând titlul de licență în P., deși condiția de încadrare ca profesor pentru învățământul primar este aceea ca învățătorii să obțină diplomă de studii universitare de licență cu specializarea Pedagogia învățământului primar si preșcolar ciclul I, precum și faptul că legiuitorul oferă posibilitatea absolvenților respectivelor specializări să își finalizeze studiile la specializări identice sau similare din același domeniu autorizat să funcționeze provizoriu ori acreditat, prima instanță a apreciat că încadrarea reclamantei pe postul de învățător făcută de către pârâtă la data de (...) este corectă și corespunde studiilor obținute în condițiile legii, iar reclamanta nu poate beneficia decât de salariul corespunzător funcției didactice de învățător.

Așa fiind, s-a mai reținut că pârâta nu poate fi obligată să îl reîncadreze pe reclamant în funcția de profesor pentru ciclul primar, nici să îi calculeze drepturile salariale corespunzătoare acestei funcții.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. C., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

În anul 2009 recurentul a absolvit studiile Universității "Spiru Haret" B., F. de S. - P., specializarea P., forma de învățământ la distanta, conform adeverinței nr.2567/(...).

Urmare recunoașterii studiile superioare absolvite începând cu (...) acesta a fost încadrat ca profesor învățământ primar cu studii superioare, potrivit deciziei nr. 27/(...).

Începând cu data de (...), angajatorul a modificat in mod unilateral încadrarea astfel ca recurentul a fost încadrata ca învățător, fiindu-i modificata si salarizarea in mod corespunzător. In acest sens angajatorul a emis decizia nr. 3/(...). Potrivit deciziei sus menționate data de la care s-a dispus modificarea încadrării a fost (...). La dosarul de fond a mai fost depusă o decizie de reîncadrare pe funcția de învățător, nr.4/2011, pusă în aplicare începând cu data de (...).

Instanța a respins acțiunea introductiva prin raportare la dispozițiile art. 361 alin. 4 si alin. 5 din L. nr. 1/2011. Este adevărat ca potrivit art. 361 alin. 4 din L. nr. 1/2011, instituțiile de învățământ superior acreditate încetează procesul didactic la toate specializările/programele de studii care nu au fost autorizate sa funcționeze provizoriu sau acreditate. I. dispoziția legala prevăzuta la alin. 5, prin care se oferă posibilitatea finalizării studiilor continuării celor menționați la alin. 4. A.. 5 nu poate avea aplicabilitate asupra recurentei care a absolvit studiile si examenul de licența in anul

2008, in baza principiului neretroactivității legii.

Recurentul invocă în cauză dispozițiile OG nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanta sau cu frecventa redusa de a continua studiile la programele de studii de licența autorizate sa funcționeze.

Este adevărat ca prin acest act normativ legiuitorul a înțeles sa dispună la art. 1 ca "Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe ((...)), U. "Spiru Haret" din B., înființată prin L. nr. 4., încetează școlarizarea pentru toate specializările/programele de studii/autorizate provizoriu/acreditate la forma de învățământ la distanța."

Cu toate acestea, atât dispozițiile Legii nr. 1/2011, cât și cele al OG nr. 10/2009 se refera la „." înmatriculați in anul I in perioada 2005 - 2008, fara a face insa nici o trimitere la persoanele licențiate.

Învățământul superior de scurtă si lungă durată a fost reorganizat conform Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare.

In baza art. 60 alin. I din L. nr. 84/1995 (in vigoare pe întreaga perioada de școlarizare a recurentei), activitatea didactica se poate organiza in următoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta.

S-a mai invocat faptul că legea prevede foarte clar ca se acreditează sau se evaluează doar programele de studii si nu formele de învățământ, acestea din urma fiind modalități de desfășurare a programelor de studii.

Recurentul a mai arătat, cu privire la diploma de licența pe care a obținut-o in urma promovării examenului de licența din anul 2009, ca aceasta este legala si conferă toate drepturile care decurg din absolvirea unei instituții de învățământ superior, nefiind revocata sau anulata.

S-a mai arătat că încadrarea trebuia sa se facă pe funcția didactica de profesor potrivit art. 1 alin. 1, art. 1 alin. 2 si art. 1 alin. 3 lit. d) din O. nr.

3..

Analizând recursul declarat de reclamantul B. C., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 27/(...), recurentul a fost încadrată ca profesor învățământ primar cu studii superioare, ca urmare a recunoașterii studiilor superioare absolvite și a îndeplinirii condițiilor prevăzute de O. nr. 3. pentru numirea în această funcție, stabilindu-se și salarizarea corespunzătoare acestei funcții.

Prin deciziile nr.3/(...) și nr.4/(...), intimata a modificat in mod unilateral două elemente esențiale ale contractului său de muncă, respectiv funcția și salariul recurentului, începând cu data de (...), respectiv, (...), astfel că reclamantul a fost încadrat ca învățător gradul I.

Curtea mai reține c ă intimata, cu încăl care a dreptului la i nformare și

la apărare al recu rentului, nu a mot ivat în niciun mod , prin deciziile

nr.3/(...) și nr.4/(...), măsura dispusă, de modificare a contractului său

individual de muncă.

Atât Codul muncii, în privința oricăror decizii de modificare a

raporturilor juridice de muncă, cât și doctrina și jurisprudența de contencios

administrativ, în privința actelor administrative, mai ales a c elor prin care se

suprimă drepturi sau situații juridice individuale, prevăd că asemenea acte unilaterale trebuie să îmbrace forma scrisă, să cuprindă în chiar conținutul

lor motivarea în fapt și în drept a măsurii luate și să fie comunicate, aduse la

cunoștința persoanelor interesate în mod legal.

Art.31 alin.1 și 2 din Constituție garantează dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public. Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.

Potrivit art.19 din Declarația Universală a D.urilor Omului, orice omare libertatea de a căuta și de a primi informații.

Art.10 din Convenți a Europeană a D.uri lor Omului garantează dreptulpersoanei la libera exprimare, ce include și dreptul de a primi sau comunica informații.

De asemenea, art.24 alin.1 din Constituția României garantează dreptul la apărare.

Î n speță, deciziile nr.3/(...) și nr.4/(...) emise de intimată, nu cuprind

în concret nicio motivare a măsurii luate în privința raporturilor juridice

dintre părți.

Astfel, se reține că, potrivit doctrinei și jurisprudenței instanței supreme, motivarea este necesară mai ales în cazul actelor prin care se

suprimă drepturi sau situații juridice individuale , aceasta trebuind să fie

suficient de precisă astfel încât motivul actului să transpară clar, ea trebuie

să fie intrinsecă actului , adică trebuie conținută nu neapărat în înscrisul ce cuprinde manifestarea de voință în sine, ci de oricare dintre înscrisurile ceformează actul și care se comunică particularului odată cu acesta.

Trebuie să mai avem în vedere faptul că, din susținerile părților, rezultă că cele două decizii ar fi fost emise în urma neavizării statelor de plată de către I. Ș. J. C., respectiv în urma unui act administrativ al acestei autorități publice, care nu se regăsește însă la dosar și nici nu a fost menționat în deciziile nr.3/(...) și nr.4/(...).

Doar printr-o motivare concretă a actelor decizionale se asigura atât

informarea corectă a părții cu privire la problema de interes personal,

anterior formulăr ii acțiunii, cât și exe rcitarea de către su biectul de drept

căruia i se adresează, a dreptului la apărare și a celui la un proces echitabil.

Se mai reține că, abia prin răspunsul la contestația formulată împotriva deciziei nr.3/2011, respectiv prin adresa nr.233/(...), emisă după

trei luni de la data emiterii deciziei, unitatea de învățământ comunică

reclamantului, pentru prima dată, motive avute în vedere la emiterea acestui

act unilateral, respectiv faptul că forma de învățământ pe care aceasta a absolvit-o în anul 2009 nu era acreditată.

Î n lipsa motivării actului decizional , instanța nu poate aprecia asupralegalității acestui act. Pentru a-și putea exercita atribuția de control a

legalității actelor decizionale ale instituțiilor publice, instanța de judecată

trebuie să cunoască rațiunile pentru care emitentul actului a ales soluția

criticată de cel vătămat, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă

actului, neputând fi complinită în cursul cercetării judecătorești.

Nemotivând măsura luată, ce pr ivește modificarea raporturilor juridice

dintre părți, cu atât mai mult cu cât aceasta este defavorabilă salariatului,

aducând astfel atingere drepturilor acestuia, intimata, pe lângă faptul că a

încălcat drepturile acestuia la apărare și la informare, nu a demonstrat în

speță care a fost cauza care a făcut necesară o asemenea vătămare a

drepturilor reclamantului, respectiv care a fost raționamentul ce a stat la

baza adoptării deciziilor.

A accepta teza potrivit căreia angajatorul într-un raport de muncă nu trebuie să-și motiveze deciziile echivalează cu golirea de conținut a esenței democrației, a statului de drept bazat pe principiul legalității.

Având în vedere faptul că în lipsa oricărei motivări a actelor unilaterale prin care au fost modificate funcția și salariul reclamantului, instanța nu poate să analizeze legalitatea și temeinicia acestora în baza unor simple presupuneri sau a unor clarificări ulterioare, se constată că se impune repunerea salariatului în drepturile de care aceasta beneficia anterior emiterii acestor decizii.

Aceasta se impune cu atât mai mult, cu cât, din cuprinsul deciziei nr.3/(...), nu rezultă că angajatorul ar fi dispus și revocarea deciziei nr.27/(...), care și-a produs efectele începând cu data de (...).

Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod.proc. civilă, se va admite recursul declarat de reclamantul B. C., se va modifica în tot sentința primei instanțe, în sensul de a se admite acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Ș. cu C. I-V. C., pârâta fiind obligată să reîncadreze pe reclamant pe funcția de profesor în învățământul preșcolar începând cu data de (...), să calculeze drepturile salariale corespunzătoare acestei funcții didactice și să plătească acestuia diferența de drepturi salariale dintre salariul astfel calculat și salariul efectiv plătit, începând cu data de 1 ianuarie 2011, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul B. C. împotriva sentinței civile nr. 6009 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în tot, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul B. C. în contradictoriu cu pârâta Ș. cu C. I-V. C. și în consecință:

Obligă pârâta să reîncadreze pe reclamant pe funcția de profesor în învățământul preșcolar începând cu data de (...) și să calculeze drepturile salariale corespunzătoare acestei funcții didactice.

Obligă pârâta la plata către reclamant a diferenței de drepturi salariale dintre salariul astfel calculat și salariul efectiv plătit, începând cu data de 1 ianuarie 2011, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 6 martie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S.-C. B. I.-R. M. C. M.

GREFIER

G. C.

Red.CM/dact.MS

3 ex./(...) Jud.fond: P.U.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 1220/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă