Decizia nr. 201/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 201/R/2012
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.A-R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC G. R. A. R. SA B. împotriva sentinței civile nr. 1453 din 27 iunie 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat L. I., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
La solicitarea instanței reclamantul intimat face precizarea s-a angajat la la data de (...), dată de la care i s-a acordat sporul de vechime până în anul
2006, când nu știe din ce motive nu s-a mai plătit.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate pentru motivele invocate în întâmpinarea formulată, fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1453 din 27 iunie 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...) s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta SC A.-R. A. SA B., și în consecință s-a respins ca prescrisă acțiuneaformulată de reclamantul L. I. având ca obiect drepturi bănești aferente perioadei mai 2006 - martie 2008.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul L. I. împotriva pârâtei SC A.-R. A. SA, care a fost obligată să plătească sporul de vechime în cuantum de
25% pentru perioada aprilie 2008 - iunie 2008 și diferența dintre sporul de vechime de 25% cuvenit și cel de 5% acordat pentru perioada iulie 2008 până la 6 august 2009, precum și dobânda legală aferentă fiecăreia dintre suma de la data scadenței fiecăreia și până la plata efectivă.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut referitor la excepția prescripției că potrivit prevederilor art. 283 lit. c din Codul Muncii cererile care au ca obiect un conflict individual de muncă, constând în plata unor drepturi salariale neacordate pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. D. bănești obiect al acțiunii, plata retroactivă a sporului de vechime de 25% pentru perioada mai 2006 - martie 2008, se circumscriu sferei drepturilor salariale suplimentare, stabilite în conformitate cu art. 37 din Codul Muncii prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă la nivel național. Sporurile de vechime sunt drepturi bănești cuvenite angajaților, asimilate drepturilor salariale, ce trebuie să aibă un regim juridic similar, inclusiv sub aspectul termenului de prescripție. Ori raportat la data înregistrării cererii pe rolul instanței, (...) și momentul la care pârâta era obligată să plătească pretinsele drepturi pentru perioada mai 2006 - martie
2008, s-a conchis că pretenția reclamantului a fost promovată ulterior expirării termenului de prescripție de 3 ani.
Pe fond s-a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei având încheiat contractul individual de muncă înregistrat la ITM C. nr.1042/(...), în funcția deinspector asigurări, iar în intervalul (...)-(...) a avut calitatea de director sucursală. Raporturile de muncă dintre reclamant și pârâtă au încetat la data de (...), prin demisia acestuia.
Din copia carnetului de muncă depus la dosar reiese că vechimea în muncă a reclamantului depășește pragul de 20 de ani, încă din luna septembrie a anului 2000, și nu i-a fost acordat beneficiul sporului de vechime de 25 %, iar ulterior după luna iulie 2008 i-a fost acordat în procent de 5%. Nici în cuprinsul contractului individual de muncă și nici în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator nu se prevede acordarea sporului de vechime sau includerea acestuia în salariul de bază a reclamantului, care în prezenta cauză pretinde remunerarea retroactivă a sporului de vechime în baza prevederile contractelor colective de muncă la nivel național, aflate în vigoare în perioada 2006-2010.
În conformitate cu dispozițiile art. 229 alin. 4 din Codul Muncii,
„contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților"; iar potrivit art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130 din
1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel național, indiferent dacă angajatorul respectiv a participat sau nu, direct ori prin reprezentare de către o federație sau confederație patronală la negocierea și încheierea unor asemenea contracte colective.
Din coroborarea cuprinsului contractului individual de muncă cu conținutul celorlalte acte ale dosarului rezultă că sporul de vechime cuvenit angajatului potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel național, nu a fost acordat, pe de o parte, iar pe de altă parte, nici nu a fost inclus în salariul negociat de părți, astfel că această apărare a angajatorului urmează a fi înlăturată.
Cu toate că în C. colectiv de M. unic la nivel național se precizează doar limita minimă și cea maximă a sporului de vechime ce poate fi stabilit, în cauză este indiscutabilă incidența prevederilor sale și cuantificarea pretențiilor la nivelul său maxim.
Contrar susținerilor pârâtei, acordarea sporului de fidelitate nu este de natură să exonereze angajatorul de acordarea sporului de vechime prevăzute în textele legale mai sus indicate, deoarece sporul de fidelitate este un drept distinct, acordat pentru vechime în unitatea respectivă, pe când sporul solicitat în prezenta pricină se referă la vechime integrală în muncă.
Circumstanțele cauzei probate prin înscrisurile justificative ale raporturilor de muncă anterior menționate, confirmate de prevederile C. colectiv de M. unic la nivel național impune soluționarea favorabilă a pretențiilor deduse judecății, respectiv obligarea angajatorului la remunerarea retroactivă a sporului de vechime în cuantum de 25% pentru perioada aprilie
2008 - iunie 2008 și diferența dintre sporul de vechime de 25% cuvenit și cel de 5% acordat pentru perioada iulie 2008 până la 6 august 2009.
Textelor legale evocate nu argumentează, ci dimpotrivă înlătură susținerea angajatorului potrivit căreia este la latitudinea sa exclusivă
(ne)acordarea sporului de vechime pe de o parte, ori stabilirea aleatorie a cuantumului sporului pe de altă parte.
Angajatorul este obligat să plătească un cuantum minim de 5% pentru 3 ani vechime și maxim 25 % pentru vechime în muncă de peste 20 de ani. A., art. 160 și art. 162 din Codul Muncii precum și prevederile art. 41 alin.3 lit. d din C. Colectiv de M. unic nr. 2895 din 29 decembrie 2006-la nivel național pe anii 2007-2010, justifică pe deplin acordarea beneficiului sporului de vechime în procent de 25%, pentru angajatul cu o vechime în muncă de peste 20 de ani, în caz contrar subzistând ipoteza înfrângerii voinței legiuitorului de către angajator, care ar avea posibilitatea de a acorda angajatului un spor de vechime mai mic.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârât SC A.-R. A. SA B. (cu noua denumire SC G. R. A. R. SA), solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a arătat instanța interpretând greșit dispozițiile legale a reținut că sintagma "minim 5% ( ... ) maximum 25%" trebuie interpretată în sensul ca pentru 3 ani de vechime în munca angajatorul are obligația sa acorde 5%, iar pentru o vechime de peste 20 de ani 25%.
Legea nu distinge cuantumul sporului de vechime ce trebuie acordat, in funcție de anii de vechime (5,10,15,30 de ani), ci stabilește numai limitele minime și maxime, or atâta timp cât sporul de vechime acordat se încadrează în aceste limite, el nu contravine dispozițiilor legale.
Legiuitorul lasă la latitudinea părților, ca prin negocieri sociale să stabilească sporul de vechime ce trebuie acordat salariaților, fara insa a se putea încadra sub limita minima de 5% , dar nici sa depășească limita maxima de 25%.
Stabilirea în mod concret a sporului de vechime acordat fiecărui salariat se face in cadrul negocierilor care se finalizează prin încheierea unor contracte colective la nivel de unitate sau nivel de ramura, condiția esențiala in ceea ce privește legalitatea clauzelor negociate vizând numai respectarea limitelor minime stabilite prin CCM - național (de 5% pentru sporul de vechime).
Așa cum intimatul recunoaște prin cererea introductivă, acesta a beneficiat în perioada (...) până la data încetării raporturilor de muncă, de un spor de vechime in cuantum de 5 %.
In lipsa unei stipulații concrete a procentelor aplicabile salariaților care se încadrează intre cele doua limite de vechime in munca, cea minima si cea maxima, rolul reprezentanților părților la negocierea contractelor subsecvente celui la nivel național este acela de a reglementa aceasta situație.
Cum poate instanța de judecată să stabilească un procent de 25% pentru o vechime mai mare de 20 de ani de munca, atâta timp cât dispozițiile art. 41 alin. (3) lit. d) din CCM național prevăd ca procentajul de 25% reprezintă doar un maximum ce poate fi acordat, deci per a contrario, aceste dispoziții nu exclud posibilitatea ca acest spor de vechime acordat salariaților încadrați in munca pe o perioada mai mare de 20 de ani să fie mai mic de 25%, atât timp procentul nu scade sub minimul de 5%, deci CCM național prevede ca sporul de vechime nu trebuie si nu poate sa depășească 25%, însă, evident, poate fi mai mic, CCM național stabilește un interval în care părțile trebuie sa se încadreze, nicicum nu se prevăd limite fixe pe care părțile sa le aplice ca atare, ci, la dialogul social, se va negocia procentul aplicabil.
Aplicând dispozițiile art.43 alin.1 lit.d din CCM - unitate nu există nicio interdicție să se stabilească un spor de vechime de 5% pentru salariații cu o vechime în muncă de 20 de ani, întrucât acest cuantum se încadrează în intervalul 5- 25%, dispozițiile enunțate fiind foarte clare, iar acestea nu obligăla acordarea unui spor de vechime de peste 25%, ci la acordarea unui spor de vechime, astfel încât să nu depășească 25%.
Reclamantul L. I. prin întâmpinare (f.10-11) a solicitat respingerearecursului ca nefondat.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2. în Monitorul
O., din 29 ianuarie 2007 stabilește la art. 41 alin. 1 că ";părțile contractante sunt de acord ca în perioada următoare să acționeze pentru includerea unor sporuri în salariul de bază, care să reprezinte retribuția pentru munca prestată și condițiile de la locul de muncă, astfel încât salariul de bază să aibă pondere majoritară în salariu";, iar la alin. 2 s-a prevăzut că „sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază.";
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. d din același contract: „Sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract sunt: (…) pentru vechime în muncă, minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază.";
Curtea reține că dispozițiile de mai sus acordă dreptul angajaților, care au o vechime în muncă de 20 ani sau mai mare, de a beneficia de un spor de vechime de 25%, iar o interpretare contrară, în sensul invocat de recurenta pârâtă, ar goli de conținut și ar face inaplicabile prevederile contractului colectiv încheiat la nivel național.
Contrar susținerilor recurentei, din modul de formulare al art. 41 din C. colectiv de muncă la nivel național, reiese că intenția părților a fost aceea de fixa un cuantum al sporului de vechime de 25% pentru salariații care au o vechime în muncă de 20 ani și în același timp de a limita acordarea unui spor mai mare de 25% pentru acei angajați care au o vechime mai mare de 20 de ani, iar nu de a acorda un spor cuprins între 5 și 25% indiferent de vechimea în muncă acumulată de fiecare angajat, așa cum în mod nefondat susține recurenta.
În condițiile în care art. 238 din Codul muncii prevedea că: „(1) Contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior. (2) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă";, iar prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu s-au acordat drepturile în același cuantum cu cel negociat prin contractul la nivel național, se impune acordarea sporului de vechime în procent de 25%, raportat la vechimea în muncă a reclamantului de peste 20 de ani, spor care trebuia să se regăsească înscris între celelalte drepturi de natură salarială de care trebuia să beneficieze reclamantul.
Curtea apreciază că instanța de fond a stabilit, în mod corect, că reclamantul este îndreptățit la aplicarea sporului de vechime în procent de
25%, acest drept fiind prevăzut de dispozițiile din C. colectiv de muncă la nivel național, prevederi aplicabile în cauză în temeiul art. 236 și următoarele din Codul Muncii (în varianta în vigoare pentru perioada în litigiu).
Contrar celor susținute de către recurentă, reclamantul a recunoscut că a beneficiat de sporul de vechime doar începând cu data de 1 iulie 2008, iar nu din anul 2007, recunoaștere care este confirmată de copia carnetului de muncă unde este înscrisă acordarea sporului de vechime în cuantum de 5%.
Finalitatea urmărită de către contractul colectiv de muncă la nivel național nu poate fi atinsă și astfel, nu pot fi considerate ca fiind respectateprevederile acestuia prin dispozițiile art. 29 alin.1 lit.m) din C. colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, și anume prin stabilirea dreptului tuturor salariaților societății recurente, ce au o vechime în muncă de 3 ani sau mai mare, la același spor, de 5%, acesta fiind prevăzut în realitate ca spor cuvenit pentru salariații cu 3 ani vechime.
Chiar dacă reclamantul pe parcursul derulării contractului de muncă și anterior inițierii demersului judiciar, a acceptat fără rezerve o parte din drepturile salariale sau a semnat actele de plată, aceste împrejurări, potrivit art. 165 din. C.muncii, nu pot avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin in integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea reține că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii reclamantului și de acordare a sporului de vechime în muncă într-un procent de 25% reflectă o aplicare și interpretare corectă a legii și a clauzelor cuprinse în contractul colectiv încheiat la nivel național, hotărârea fiind legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurentă, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de SC A. R. A. SA, în prezent SC G. R. A. R. SA împotriva sentinței civile nr. 1. din 27 iunie 2011 a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S.-C. B. I.A-R. M. C. M.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud. fond: C. N.
G. C.
GREFIER
| ← Decizia nr. 1766/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3822/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
