Decizia nr. 2259/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2259/R/2012
Ședința publică din data de 9 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. C. DE R. L. CFR - S. B. SA împotriva sentinței civile nr. 540 din 19 ianuarie 2012, pronunțată de T. C. în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată F. R. DE L. DIN R. și pe intervenientul intimat S. R. DE L. ȘI A. DIN D. DE C. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei intimate, F. I., lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 4 mai 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantei intimate întâmpinare și practică judiciară.
Reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar delegație de reprezentare și înscrisuri reprezentând dovezi că unele hotărâri similare au fost executate și s-au achitat drepturile bănești. Arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, fără cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial sub nr.(...)* pe rolul T. P. și ulterior, în urma declinării de competență, sub nr.5584/105/(...) pe rolul T. C., F. R. DE L. DIN R., în numele membrilor de sindicat menționați în tabelul anexat cererii, a chemat în judecată pe pârâta S. C. DE R. L. S. „. - S. B. S. și a solicitat instanței obligarea acesteia la plata retroactivă a salariului suplimentar pentru anii 2006, 2007 și 2008, echivalent cu un salariu de bază de încadrare pe luna decembrie a anului pentru care se acordă, a primei de Z. C. aferentă anilor
2007 și 2008 și a ajutorului material ocazionat de S. de P., aferent anului 2009.
În motivarea acțiunii sale, reclamanții au arătat că în C. colectiv de muncă pentru anii 2006-2007 încheiat la nivelul pârâtei și înregistrat la D. B. sub nr.
6226/2006, a cărui valabilitate a fost prelungită prin contractul colectiv de muncă pentru anii 2007 - 2008, este prevăzut, la art. 30 alin. 1, acordarea pentru personalul societății, a unui salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic și că pentru anii 2006-2009 angajații nu au primit aceste sume.
În susținerea poziției procesuale, reclamanții au invocat prevederile art. 40 al. 2 lit. c) din Codul muncii, conform cărora angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă, iar pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti aceste sume de bani angajaților.
Reclamanții au mai arătat că tot prin C. colectiv de muncă, art. 67 alin. 1, s-a stabilit acordarea în favoarea salariaților a unui ajutor material stabilit la nivelul clasei I de salarizare cu prilejul Zilei feroviarului, precum și a sărbătorilor de P. și C., iar conform art. 236 al. 1 Codul muncii, contractul colectiv de muncă este legea părților.
Aceștia au mai arătat că pârâta nu a onorat niciuna din aceste obligații contractuale asumate, fiind astfel nevoiți să formuleze prezenta acțiune, solicitând totodată și obligarea pârâtei la plata sumelor actualizate cu rata inflației.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției extinctive, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 540/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admisexcepția prescripției dreptului la acțiune pentru sumele reprezentând prima de
Z. C. aferentă anului 2006 și s-a respins acest capăt de cerere ca urmare a admiterii excepției.
S-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile solicitate de reclamantă.
S-a admis acțiunea formulată și precizată de către F. R. DE L. DIN R. în numele membrilor de sindicat: A. V., B. M., C. G., C. L., C. A., C. F., C. C., DAN D. D., I. I., I. C., K. I., M. V., NAȘ I. A., P. N., P. P., R. I., S. E., Ș. V. și S. M. în contradictoriu cu pârâta S. C. DE R. L. S. „ C. -. B. S. și în consecință:
A fost obligată pârâta să achite membrilor de sindicat reprezentați de reclamantă salariul suplimentar aferent anilor 2006, 2007 și 2008.
A fost respinsă cererea reclamantei privind plata salariului suplimentar pentru membrul de sindicat K. I. pe anul 2007 și pentru membrul de sindicat I. I. pe anul 2008.
A fost obligată pârâta să achite membrilor de sindicat reprezentați de reclamantă prima de Z. C. aferentă anilor 2007 și 2008.
A fost obligată pârâta să achite membrilor de sindicat reprezentați de reclamantă ajutorul material ocazionat de S. de P. aferentă anului 2009.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții sunt angajați ai pârâtei, fiindu-le aplicabile dispozițiile C.ui colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
În privința excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 283 alin 1 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator.
Cum drepturile bănești solicitate de reclamant constituie drepturi salariale restante, instanța a reținut că în cauză este aplicabil art. 283 alin 1 lit. c din Codul muncii.
Cu toate acestea, având în vedere faptul că acțiunea a fost înregistrată doar la data de (...), instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la sumele reprezentând prima de Z. C. aferentă anului 2006.
Instanța a reținut că în C. colectiv de muncă pentru anii 2006 - 2007, încheiat la nivelul pârâtei și înregistrat la D. B. sub nr. 6226/2006, a cărui valabilitate a fost prelungită prin C. colectiv de muncă pentru anii 2007 - 2008, este prevăzut, la art. 30 alin. 1 că „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Potrivit art. 67 din același Contract colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei, „cu ocazia sărbătorilor de P. și de C., se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv au absentat nemotivat de la serviciu, au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, sau la data acordării ajutorului material sunt în CFS cu durata de un an ";.
Cum la dosar s-au depus copiile deciziilor de sancționare disciplinară nr. (...) și (...) aplicate membrului de sindicat K. I. pe anul 2007 și membrului de sindicat I. I. pe anul 2008, s-a reținut că aceștia nu sunt în drept să beneficieze de salariul suplimentar astfel că instanța a respins cererea reclamantei privind plata salariului suplimentar pentru aceștia .
Potrivit prevederilor art. 236 al. 4 din Codul muncii aplicabil, contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar conform prevederilor art. 40 al. 2 lit. c) din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
T. a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti aceste sume de bani angajaților, iar apărările pârâtelor nu pot fi reținute.
În consecință, constatând că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în temeiul contractelor colective de muncă mai sus menționate instanța de fond, în baza art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011 coroborat cu prevederile art.148 și următoarele din același act normativ, a admis acțiunea formulată de către reclamantă și a obligat pârâta să plătească fiecărui membru de sindicat retroactiv, salariul suplimentar aferent anilor 2006, 2007 și 2008 echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, să achite membrilor de sindicat reprezentați prima de Z. C. aferentă anilor 2007 și 2008 și ajutorul material ocazionat de S. de P. aferentă anului 2009.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. C. DE R. L. CFR - S. B. S.A, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art.283 alin.1, lit. e din Codul Muncii, potrivit căruia "Cererile in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, in cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori ale unor clauze ale acestuia" .
In conformitate cu prevederile art.30 alin 1 si 3 din Contractele Colective de M. aplicabile pe anii (...) la nivelul S. CFR-S. B. S. "pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Din veniturile realizate fondul necesar pentruacordarea acestui salariu se constituie lunar in cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar".
Avându-se in vedere principiul prevăzut de dispozițiile art.982 cod civil conform cărora: "toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezulta din întregul act", recurenta arată că prevederile art.30, alin. 1 si 3 din Contractele colective de munca aplicabile pe anii (...) la nivelul S. CFR-S. B. S. si prevederile din Anexa 6 la aceste contracte, ar trebui interpretate si aplicate astfel: salariul suplimentar pentru munca ireproșabila sa se acorde în cazul îndeplinirii criteriilor menționate in Anexa 6 la contracte, sub condiția ca societatea sa fi avut in anii (...) venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Se arată că aceasta condiție, respectiv constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate, nu a putut fi îndeplinita întrucât S. Naționala de T. F. de C." CFR C." S., este acționar unic la S. CFR- S. B. S., fiind o societate cu capital de stat aflata sub autoritatea M.ui T.urilor si unul din agenții economici monitorizați in baza prevederilor O.U.G. nr.79/2001 si O.U.G. 79/2008 (nu O.U.G. 81/1997, cum greșit a reținut instanța de fond) privind întărirea disciplinei economico-financiare si alte dispoziții cu caracter financiar existând obligația respectării prevederilor din acest act normativ, conform cărora: " ... indicele câștigului salarial mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculate in unități fizice sau după caz in unități valorice in condiții comparabile, in funcție de specificul activității. "
Deci in conformitate cu aceste prevederi legale, recurentei i-a revenit obligația de a se încadra in fondul de salarii prevăzut in bugetele de venituri si cheltuieli aferente anilor (...).
Se mai susține că in bugetele de venituri si cheltuieli din aceasta perioada nu au putut fi prevăzute fondurile necesare acordării salariului suplimentar, întrucât conform prevederilor legale mai sus menționate, fundamentarea fondului de salarii s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut si care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
In ceea ce privește pretențiile reclamantului cu privire la ajutoarele pentru
Z. ceferiștilor 2006-2009 si Z. de P. 2009, recurenta arată că toate celelalte ajutoare prevăzute de art.67 din C. Colectiv de munca al S. CFR S. B. S. 2008-
2010 au fost acordate, mai puțin cel pentru Z. Ceferistului 2006-2009, respectiv ajutorul material de P. 2009 si asta din lipsa de fonduri si nu din rea-credința, dându-se prioritate salariilor si celorlalte ajutoare.
S-a mai arătat că în mod eronat instanța de fond a reținut că în anul 2009 ar fi aplicabile prevederile clauzelor contractuale din C. Colectiv de M. valabil pe anul 2008 , deși în C. Colectiv de M. pe anii 2009-2010, la art.67 se prevede că aceste prevederi se aplică cu (...).
De altfel, s-a susținut că si in actul adițional la C. colectiv de munca nr. (...) s-a convenit de comun acord cu sindicatele ca aceste ajutoare se vor acorda începând cu (...).
In drept, s-au invocat dispozițiile art.304 Cod procedura civila, art.268 alin. l lit. e) Codul muncii, O.U.G. nr. 79/2001, O.U.G. nr.79/2008.
Analizând recursul declarat de pârâta S. C. DE R. L. CFR - S. B. S., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispoziților legale și convenționale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește soluționarea excepției prescrierii dreptului la acțiune,
Curtea reține că drepturile salariale solicitate în prezenta acțiune se subsumează categoriei de drepturi salariale, conform art. 155 Codul muncii, care enumeră cafiind componente ale salariului salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Potrivit art. 166 alin. 1 și art. 283 alin. 1 lit. c) Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune este de 3 ani de la data nașterii acestui drept, în cazul în care obiectul conflictului individual de muncă este plata unor drepturi salariale neacordate.
Art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii stipulează termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, însă acest text de lege are caracter de normă generală, reglementând în general situația litigiilor generate de nerespectarea unor clauze din contractele colective de muncă, pe când art. 283 alin. 1 lit. c)
Codul muncii dobândește, comparativ, caracter de normă specială, atunci când se referă la drepturi salariale reglementate prin contractul colectiv de muncă, astfel încât se va aplica norma specială, deci dispozițiile de la litera c), atunci când drepturile salariale neplătite sunt reglementate într-un contract colectiv de muncă.
În consecință, Curtea reține că nu este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.8 Cod.proc.civilă.
Curtea reține că în mod corect prima instanță a soluționat acțiunea având ca obiect ajutoarele/primele solicitate de către reclamanți de Z. feroviarului, pentru anii 2007,2008 și de P., pentru anul 2009, criticile recurentei sub acest aspect fiind nefondate.
Premiile acordate cu ocazia Zilei feroviarului și de P. au fără îndoială natura juridică a unui drept salarial. Concluzia potrivit căreia aceste prime ar fi un
„ajutor social"; nu poate fi primită, aceasta nefiind fundamentată de nici o prevedere a contractului colectiv de muncă.
Potrivit prevederilor art. 67 din C. Colectiv de muncă pe anii 2006-2007 și
2008-2009, pentru Z. F.ului se va acorda o premiere a cărui cuantum va fi stabilit de către C. de A. cu consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
De asemenea, cu ocazia Sărbătorilor de P. se va acorda un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
O interpretare corectă a acestui text duce indubitabil la concluzia că acordarea acestei prime este un drept al salariatului, sintagma folosită de părți fiind aceea „se va acorda"; și nu „se poate acorda";. Ca atare, formularea fermă a acestui drept exclude dreptului angajatorului a analiza oportunitatea acordării acestui drept în funcție de performanțele sale economice.
Este adevărat că textul amintit stabilește în sarcina C.ui de A. aprobarea și stabilirea cuantumului acestei prime, însă această prevedere contractuală prevede o obligație în sarcina recurentului și nicidecum o simplă facultate a acestuia. Intenția co-contractanților în acest sens este indubitabilă și tocmai pentru a preveni posibile abuzuri ale angajatorilor părțile au inserat un cuantum minim al acestei primei.
Ca atare, C. de administrație nu putea decide în contra unor prevederi contractuale exprese nici neacordarea primei, nici acordarea acestuia la un cuantum inferior celui stabilit de părți.
Cu atât mai mult, recurenta nu își poate invoca propria culpă - lipsa unei hotărâri a consiliului de administrație - pentru a obține exonerarea sa în întregime de o obligație pe care singură și-a asumat-o prin semnarea contractului colectiv de muncă.
În ceea ce privește motivele de recurs invocate, privind renunțarea partenerilor sociali la acordarea acestor prime/ajutoare pe anul 2009, se reține că, potrivit disp.art.238 alin.1 din Codul muncii, contractele colective de muncănu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective încheiate la nivel superior, astfel încât în cauză este aplicabil art.71 din C. Colectiv de M. la nivel de G. de U. din T.ul F., astfel cum acesta a fost modificat prin actul adițional nr.370/(...) înregistrat la M., reclamanții fiind îndreptățiți la plata drepturilor solicitate în temeiul acestui contract colectiv.
De asemenea, se constată că în mod corect prima instanță a obligat recurenta și la plata salariilor suplimentare cuvenite reclamanților, art. 30 alin. 3 din Contractele Colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2006-2007 și 2008-
2009 prevăzând că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri, așa cum în mod corect a remarcat și instanța de fond.
Față de cele de mai sus, și acest motiv de recurs apare ca nefondat.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile O.U.G. nr.
79/2008 invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, nu pot prezenta relevanță în speță.
Se mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
În ceea ce privește O.U.G. nr.79/2001, deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
În consecință, față de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin.1 Cod.proc.civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. C.
DE R. L. CFR - S. B. S. se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. C. de R. L. CFR - S. B. S. împotriva sentinței civile nr. 540 din 19 ianuarie 2012 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. S.-C. B. I.-R. M.
GREFIER
G. C.
Red.CM/dact.CM
2 ex./(...)
Jud.fond: E.Belean
← Decizia nr. 4948/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 939/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|