Decizia nr. 2306/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2306/R/2012
Ședința publică din 10 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanta S. ANA, împotriva sentinței civile nr. 1183 din 13 februarie 2012 a T.ui S., pronunță în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții SC R. SA și SC R. V. I. Z., având ca obiect acțiune în constatare.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 3 mai 2012, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 10 mai 2012.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1183 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor S. R. S. și S. R. V. I. S.
S-a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta S. ANA împotrivapârâtelor S. R. S. și S. R. V. I. S. având ca obiect încadrarea activității sale desfășurată în perioada (...)-(...) în grupa II de muncă și eliberarea unei adeverințe în acest sens, constatând lipsa calității procesuale pasive a pârâtelor.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Conform mențiunilor de carnetul de muncă al reclamantei, activitatea pentru care se solicită prin prezenta încadrarea în grupa a II-a de muncă, a fost prestată în favoarea angajatoarei S.I. S. Z..
Societatea menționată a intrat în procedura lichidării voluntare, astfel că la data de 2 noiembrie 2004, pârâta de rândul 2 a cumpărat, prin licitație publică de la S.I. S. Z. activul patrimonial denumit „ platforma industrială I. situat în loc. Z., B-dul M.V. nr. 58, jud. S., întabulat în C.F. nr. 8452 a localității Z.
Prin același contract de vânzare cumpărare, cumpărătorul și-a asumat obligația prevăzută de art. 4 lit. c de a prelua arhiva societății, în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 16/1996.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 475/(...) a T.ui S. s-a închis procedura falimentului și s-a dispus radierea S.I. S. din evidențele Registrului Comerțului.
Art. 40 al D.ui nr. 3., în vigoare la data pronunțării sentinței civile de închidere a procedurii de faliment, prevede trei moduri de încetare a ființei persoanei juridice, și anume, prin comasare (absorbție și fuziune), prin divizare totală și prin dizolvare.
Efectul esențial al dizolvării este lichidarea persoanei juridice, iar data produceri efectelor lichidării înseamnă practic data producerii efectelor însăși ale dizolvării, respectiv efectul încetării a însăși persoanei juridice. T., persoanajuridică dizolvată încetează la data ultimului act de lichidare, iar practic acest lucru se concretizează prin radierea din evidențe a acesteia.
Prin urmare, la data promovării prezentei acțiuni, societatea angajatoare nu mai exista ca subiect de drept.
Pârâta de rândul 2, ca achizitoare a unuia din bunurile care a compus activul societății nu a devenit continuatoarea societății radiate, prin urmare, obligațiile care îi incumbau angajatoarei nu au fost transferate în temeiul regulilor succesiuni către aceasta.
Prin urmare, rămâne de analizat dacă, raportat la obiectul acțiunii, se poate stabili vreo obligație în sarcina pârâtelor.
Cu privire la petitul 1 de încadrare a activității desfășurate în perioada (...)-
(...) în grupa a II de muncă, instanța a reținut următoarele:
In baza Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistenta socială și în conformitate cu prevederile art. 2 din D.-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, M. Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Naționala pentru Protecția Muncii au emis O. nr. 5., prin care se precizează locurile de munca, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionării.
Conform acestui ordin, in grupa I de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, iar in grupa II de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
Art. 13 prevede că perioada lucrata după data de (...) până la data intrării în vigoare a cestui ordin și în continuare se încadrează în grupele I și II de munca în conformitate cu prevederile prezentului ordin ce înlocuiește ordinele nr. 59/(...) și 210/1977 ale ministrului muncii și ministrului sănătății, care își încetează aplicabilitatea.
Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face, conform art. 6, de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Art. 15 alin.2 prevede că, ținând seama de prevederile 2 și 3 din D.-lege nr.
68/1990, unitățile au obligația sa analizeze și sa precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de munca începând cu
(...) și până în prezent.
Ulterior, Legea nr. 19/2000 a suprimat clasificarea privind încadrarea locurilor de muncă pe grupe și constituie o nouă clasificare a acestora în condiții normale, deosebite sau speciale.
Prin urmare, obligația de încadrare în grupe de muncă a activității reclamantei, incumba angajatorului care, împreună cu reprezentanții sindicatului trebuiau să nominalizeze persoanele care se încadrează în grupele I și II.
Încadrarea în grupele I și II de munca se făcea, conform art. 7 din același ordin, proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
Perioada de timp în care o persoana avea sarcina sa lucreze integral sau o parte din programul de munca în astfel de locuri se stabilea prin dispoziția conducerii unității sau prin prevederile legale care reglementează atribuțiile de serviciu ce revin fiecărei persoane în raport cu funcția îndeplinită.
Reclamanta a solicitat încadrarea activității sale în grupe de muncă în contradictoriu cu pârâtele, arătând că acestea sunt deținătoarele de fapt ale arhivei fostei societăți.
Prin încetarea ființei societății angajatoare, obligațiile care îi incumbau au încetat să mai existe, prin stingerea pasivului.
Simplul fapt că la efectuarea unei expertize, expertul ar fi fost nevoit să se deplaseze în incita S. R. V. I. Z., nu este în măsură a conferi acestei pârâte calitate procesuală pasivă, tot așa cum de exemplu, în cadrul unei acțiuni în revendicare, analiza documentelor cadastrale de către expertul topograf nu conferă Oficiului de C. și P. I. calitate procesuală pasivă.
Calitatea de deținător al arhivei nu duce la concluzia existenței unei identități între pârât și cel obligat în raportul juridic de încadrare în grupe de muncă a activității reclamantei.
Reclamanta justifică împrocesuarea pârâtei de rândul 2 și cu acest argument„dacă am accepta ideea că pârâta nu are calitate procesuală pasivă(…) se pune întrebarea atunci cine are această calitate?";
Calitate procesuală pasivă ar fi avut fără dubiu S. I.. S. până la momentul încetării capacității sale procesuale de folosință, iar forțarea unei calități procesuale pasive a pârâtelor ar însemna nu doar ignorarea legii, dar și acceptarea ideii că pasivitatea culpabilă a reclamantei este ignorată, în paguba securității raporturilor juridice în general.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtelor la eliberarea unei adeverințe cu mențiunile constate la petitul 1, instanța a apreciat că acest petit, are caracter accesoriu , urmând a avea soarta cererii principale care se referă la încadrarea în grupe de muncă.
Cererea de eliberare a unei adeverințe nu are legătură cu deținerea arhivei, atâta timp cât mențiunile care se cer a fi inserate nu se află în înscrisurile din arhivă, ci în soluția de încadrare a activității în grupa a II de muncă, pronunțată la petitul nr. 1.
Cu privire la invocarea jurisprudenței CEDO, respectiv a cauzei Beian împotriva României instanța a constatat că însăși instanța europeană a arătat în motivarea acestei hotărâri că divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu se instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. A reținut însă, că rolul unei instanțe supreme este acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței. Curtea Europeană a sancționat România în cauza Beian, arătând că nu era vorba de simple divergențe de jurisprudență, care sunt consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu se instanțe de fond, ci de o abatere a Înaltei Curți de C. și Justiție de la îndeplinirea rolului său de mediator al acestor conflicte.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. ANA solicitând să se constate în principal nulitatea sentinței, în subsidiar solicitându-se să sedispună casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.
În susținerea excepției nulității sentinței s-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 55 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 304/2004 litigiile de muncă se soluționează de complete specializate, expres stabilite de lege, formate dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari. În cuprinsul sentinței atacate nu a fost consemnată opinia asistenților judiciari, producându-se deci o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea hotărârii în baza art. 105 alin. 2
C.pr.civ.
Instanța de fond în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâte.
Din probele administrate în cauză, rezultă că în urma lichidării voluntare a societății în anul 2004 platforma industrială a fost achiziționată de către firma R. SRL B., care a preluat și arhiva fostei I.. La data de (...) s-a încheiat contractul prin care SC R. SRL a cumpărat de la SC I. SA Z. activul patrimonial denumit "P. I. I." iar potrivit art. 4 pct. c din contract cumpărătorul s-a obligat "să preia arhiva societății, în conformitate cu art. 18 din Legea 16/1996".
Prevederea legală care reglementează situația arhivelor persoanelor juridice dizolvate este art. 18 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale.
Reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de protecția drepturilor lor decurgând din muncă, întrucât transferarea dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile, date fiind clauzele contractului de vânzare- cumpărare menționat mai sus, echivalează cu un transfer al unei părți a societății.
În calitate de deținătoare a arhivei societății menționate anterior, intimata se substituie în obligația fostului angajator de a elibera toate documentele care atesta calitatea de salariat al reclamantei, respectiv drepturile salariale obținute de aceasta (conform art. 40 lit. h din Codul muncii si art. 160 alin. 7 din Legea nr. 19/2000).
În opinia recurentei pârâtei îi revine obligația, ca în temeiul prevederilor art. 21 din Legea nr. 16/1996 și O. 5., să elibereze reclamantei un certificat, o adeverință referitoare la vechime a și condițiile muncă, salariile si sporurile, deoarece este în continuare deținătoarea documentelor cu valoare practica, referitoare la stagiile de cotizare pentru asigurări sociale, ale societății în cadrul căreia a fost salariat reclamanta.
În realitate, pârâta nu numai că deține arhiva fostei I., dar a efectuat și acte de dispoziție cu privire la această arhivă, așa cum rezultă din adresa nr.
634/2006 (anexată) emisă la solicitarea lichidatorului prin care este prevăzut expres următorul lucru: ,,Referitor la adresa nr. 625/(...) prin care solicitați accesul în arhivă a d-nei Dragoș Reghina - reprezentantul, Dvs. în arhiva SC I. SA Z., vă informăm pe această cale următoarele: suntem de acord cu accesul d- nei Dragoș Reghina în arhiva societății .... "
În mod inexplicabil, instanța de fond a ignorat prevederile O.ui 5. al
Ministrului M., Familiei și Egalității de Ș. pentru aprobarea Procedurii privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele 1 și/sau a II-a unde este definit clar noțiunea de deținător de arhivă.
În dispozițiile punctului 1 din Anexa la O. 5. este prevăzut expres faptul că cererile se depun la angajatori sau la deținătorii arhivelor acestora ori în cazul de față deținătorul arhivei fostei I. este SC R. SRL.
Cu privire la petitul 1 de încadrare a activității desfășurate în grupa II de muncă, instanța de fond a reținut printre altele faptul că "prin încetarea ființei societății angajatoare, obligațiile care îi incumbau au încetat să mai existe, prin stingerea pasivului ".
Consideră că este inacceptabil ca sute de persoane, foști angajați ai SC I. Z. să nu-și poată valorifica drepturile salariale doar pentru faptul că fostul angajator nu mai există.
Stabilirea perioadei de activitate desfășurate în locurile de muncă și a activităților ce se încadrează în grupa I și a II-a de muncă în vederea pensionării, se face pe baza înregistrărilor din carnetul de muncă sau pe baza scriptelor și actelor oficiale existente la angajator, care să ateste o situație lipsită de echivoc și care să privească întregul program de lucru al salariatului, reieșit din fișa postului și specificul meseriei și funcției în care a fost încadrat la angajare.
Faptul că unitatea nu a respectat procedura prevăzută de O. 50 nu poate fi imputat salariatului și nu poate duce la pierderea dreptului acestuia de a solicita să se constate că activitatea desfășurată de el într-o anumită perioadă se încadrează în grupa II de muncă, ținând seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care și-a desfășurat activitatea respectivă.
Într-adevăr, O. 5. nu nominalizează activitățile sau locurile de muncă ci numai funcțiile/meseriile salariaților încadrați și, pentru a corecta încadrarea intr-o grupă sau alta în raport de nominalizările făcute de patronat și sindicat, reclamanta are dreptul să solicite constatarea existenței sau inexistenței dreptului la grupa de muncă fără. Prevederile acestui act normativ se aplică nu numai salariaților ce lucrează și în prezent, ci și foștilor salariați și pensionarilor ce au fost angajați ai unității respective.
Astfel, prin D. nr. (...)99 a C. C., s-a admis excepția neconstituționalității dispoziției art. 2 alin 1 din D. 68/90 (O. 5. este dat în baza acestui Decret) pentru înlăturarea unor inechități și s-a recunoscut beneficiul și posibilitățile valorificării unor drepturi cuvenite și câștigate în perioada când toate aceste categorii de persoane au lucrat în aceleași condiții, aflându-se într-o situație identică, ceea ce impune și tratament juridic identic.
Nici critica referitoare la depășirea competențelor instanței de fond în raport de dispozițiile art. 6 din O. 5. nu poate fi reținută, art. 6 paragraful 1 al
Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantând fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile. Se consacră astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei. De asemenea, dreptul de acces liber la justiție este consacrat în art. 21 din Constituției, instanțele judecătorești fiind competente să soluționeze și conflictele de drepturi.
Pârâtele SC R. V. I. SRL și SC R. SRL prin întâmpinare au solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței tribunalului, susținândîn totalitate considerentele din sentința atacată.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ce privește excepția nulității hotărârii atacate, invocată pentru că ar fi fost încălcate prevederile art. 55 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 304/2004, care prevăd că opinia asistenților judiciari se consemnează în hotărâre iar opinia separată se motivează, Curtea reține că din dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă rezultă că hotărârea trebuie semnată de judecători și grefieri, iar din dispozițiile art. art. 55 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 rezultă că în constituirea completului intră și doi asistenți judiciari, prin urmare și aceștia trebuie să semneze hotărârea.
Cum art. 264 alin. 2 Cod procedură civilă prevede că părerea minoritară se redactează în același timp cu hotărârea iar o astfel de părere nu a fost menționată în hotărâre ci hotărârea poartă doar semnătura asistenților judiciari fără a se menționa că au o părere separată rezultă fără nici un dubiu că părerea acestora este cea conținută în dispozitivul hotărârii pentru că și în cazul judecătorilor dacă nu este menționată opinia separată este evident că opinia lor este cea din dispozitiv. Dacă nu există o opinie separată iar hotărârea este semnată de toți membrii completului de judecată, atunci opinia celor care au compus completul de judecată este cea din dispozitiv, fără ca nici o altă mențiune să mai fi fost necesară dat fiind că legea nu prevede o astfel de mențiune care să fie făcută..
În ce privește celelalte motive de recurs, referitoare la modul de soluționare al excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor, se constată că în cursullichidării SC I. SA Z. la data de (...) activul patrimonial denumit "P. I. I." a fost achiziționat de către SC R. SRL B., care a preluat și arhiva fostei I., potrivit art. 4 pct. c din contract, în conformitate cu art.18 din Legea 16/1996.
Într-adevăr, prevederea legală care reglementează situația arhivelor persoanelor juridice a căror activitate nu este continuată de altul este art. 18 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale, dar aceasta se referă doar la preluarea arhivei iar nu și la preluarea altor obligații.
Reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de protecția drepturilor lor decurgând din raportul de muncă, dar transferarea dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile din activul patrimonial denumit "P. I. I.", nu echivalează cu o situație de continuitate a persoanei juridice cât timp acest transfer se poate face doar în una dintre formele prevăzute de D. nr. 3., dar nici una dintre aceste forme nu a fost utilizată în cauză ci doar s-a vândut un activ conținând bunuri mobile și imobile, și s-a predat arhiva, însă în condițiile art.18 din Legea nr.16/1996.
Pârâtele împrocesuate în cauză nu justifică calitate procesuală pasivă atâta timp cât nu au preluat obligațiile fostei societăți ci doar un bun al acesteia, transmiterea fiind cu titlu particular și putând fi însoțită doar de pretenții în legătură cu bunul iar nu de alte pretenții.
Art. 40 lit. h din Codul muncii se referă la obligațiile angajatorului, dar pârâta nu are această calitate și nu i-a fost transmisă.
Textul art. 160 alin. 7 din Legea nr. 19/2000 se referă doar la eliberarea unor acte dar nu implică o obligație cu privire la încadrarea în grupa de muncă, pentru că eliberarea unor acte este o chestiune diferită de încadrarea într-o grupă de muncă, care este o procedură distinctă ce implică parcurgerea unor etape anume prevăzute de lege.
Obligația prevăzută de art. 21 din Legea nr. 16/1996 se referă la simpla eliberare, la cererea persoanelor fizice și a persoanelor juridice, a unor copii și extrase de pe documentele pe care le creează și le dețin creatorii și deținătorii de documente, iar nu la calificarea juridică a unei încadrări sau efectuarea unei proceduri de încadrare într-o grupă de muncă, pentru că după transmiterea arhivei către Arhivele Naționale obligația de eliberare a copiilor și extraselor de pe documente se transmite către Arhivele Naționale, or nimeni nu pretinde că obligațiile angajatorului de încadrare într-o grupă de muncă se transmit către
Arhivele Naționale.
O. nr. 5. se referă tot la eliberarea unei adeverințe referitoare la încadrarea în grupa de muncă pe baza unor documente deja existente, dar numai dacă aceste documente există și au fost întocmite la o epocă anterioară de către organele competente, deoarece eliberarea acestor adeverințe este ceva diferit de procedura încadrării în grupa de muncă, și ulterioară acesteia.
Chiar dacă pârâta deține arhiva fostei I. și a permis la solicitarea lichidatorului accesul unei persoane pentru eliberarea unor adeverințe, aceasta nu atribuie calitatea de continuatoare în drepturi și obligații cu privire la calitatea de angajator.
Numărul de persoane, foști angajați ai SC I. Z., nu schimbă soluția, pentru că, dacă este vorba de o persoană sau mai multe, procedura este aceeași.
Stabilirea perioadei de activitate desfășurate în locurile de muncă și a activităților ce se încadrează în grupa I și a II-a de muncă, se face în procedura prevăzută de O. nr. 5., procedură detaliată de către instanța de fond, iar nerespectarea acestei proceduri dă un drept la acțiune, dar numai față de angajator sau față de cel căruia i s-au transmis obligațiile angajatorului, pârâtele neavând în mod cert această calitate.
Rămâne oricum greu de explicat pasivitatea reclamantei care nu a făcut nici un demers în acest sens în perioada de timp în care era în derulare contractul de muncă încheiat cu S. I. S. Z., perioadă în care și raporturile de drept procesual ar fi putut fi stabilite fără probleme.
Referirile recurentei la cele stabilite prin decizia nr. 8. a C. C. nu își găsesc aplicabilitatea în speță, deoarece prin aceasta s-a admis excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art.2 alin.1 din D.-lege nr.68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului: "Personalul de la locurile de muncă și activitățile care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1969 și după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I și II de muncă beneficiază de acest drept pe întreaga perioadă cât au lucrat la locurile de muncă și activitățile respective";.
S-a stabilit că această prevedere este neconstituțională, în măsura în care se aplică numai persoanelor de la locurile de muncă și activitățile care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1969, și după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I și II de muncă, nu și celor care au fost încadrate în asemenea locuri de muncă sau activități anterior intrării în vigoare a actului normativ respectiv.
În speță, reclamanta solicită a se constata, respectiv a-i fi eliberată adeverință, care să ateste că a desfășurat activitate în grupa II de muncă într-o perioadă ulterioară anului 1969, astfel că cele stabilite cu titlu obligatoriu prin decizia nr. 8. a C. C. nu își găsesc aplicabilitatea în speță, obiectul pricinii fiind străin de statuările C. C.
Liberul acces la justiție consacrat de art.21 din Constituția României și de art.6 din CEDO și obligația instanței de a soluționa orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile civile nu înlătură obligația reclamantei de a se judeca cu persoana căreia să-i justifice calitatea procesuală pasivă conform regulilor de procedură civilă de drept comun.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1, art.3041 C.pr.civ Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, menținând sentința pronunțată de tribunal ca temeinică și legală. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE : Respinge recursul declarat de reclamanta S. ANA împotriva sentinței civilenr. 1183 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 10 mai 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. C. A. A. C. ANA I. GREFIER, C. B. Red.A.C./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: N. C. C.
| ← Decizia nr. 1495/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 782/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
