Decizia nr. 2358/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2358/R/2012
Ședința publică din 10 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul H. Z. împotriva sentinței civile nr. 1199 din 13 februarie 2012 a Tribunalului S., pronunță în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții SC R. SA și SC R. V. I. Z., având ca obiect acțiune în constatare.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 3 mai 2012, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 10 mai 2012.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1199 din 13 februarie 2012 a Tribunalului S.,pronunță în dosarul nr. (...), s-a luat act de renunțare la judecata acțiuniiformulată de reclamantă împotriva pârâtului I. T. de M. și a cererii privind efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă a reclamantei.
Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor
S. R. S. și S. R. V. I. S. și în consecință, a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamantul H. Z. împotriva pârâtelor S.R. S. și S. R. V. I. S. având ca obiect încadrarea activității sale desfășurată în perioada (...)-(...) și
(...)-(...) în grupa II de muncă În proporție de 1., și eliberarea unei adeverințe în acest sens, constatând lipsa calității procesuale pasive a pârâtelor.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele: Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor:
Conform mențiunilor de carnetul de muncă al reclamantei, activitatea pentru care se solicită prin prezenta încadrarea în grupa a II-a de muncă, a fost prestată în favoarea angajatoarei S.I. S. Z..
Societatea menționată a intrat în procedura lichidării voluntare, astfel că la data de 2 noiembrie 2004, pârâta de rândul 2 a cumpărat, prin licitație publică de la S.I. S. Z. activul patrimonial denumit „ platforma industrială I. situat în loc. Z., B-dul M.V. nr. 58, jud. S., întabulat în C.F. nr. 8452 a localității Z..
Prin același contract de vânzare cumpărare, cumpărătorul și-a asumat obligația prevăzută de art. 4 lit. c de a prelua arhiva societății, în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 16/1996.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 475/(...) a Tribunalului S. s-a închis procedura falimentului și s-a dispus radierea S.I. S. din evidențele
Registrului Comerțului.
Art. 40 al D.ui nr. 3., în vigoare la data pronunțării sentinței civile de închidere a procedurii de faliment, prevede trei moduri de încetare a ființei persoanei juridice, și anume, prin comasare (absorbție și fuziune), prin divizare totală și prin dizolvare.
Efectul esențial al dizolvării este lichidarea persoanei juridice, iar data produceri efectelor lichidării înseamnă practic data producerii efectelor însăși ale dizolvării, respectiv efectul încetării a însăși persoanei juridice. T., persoana juridică dizolvată încetează la data ultimului act de lichidare, iar practic acest lucru se concretizează prin radierea din evidențe a acesteia.
Prin urmare, la data promovării prezentei acțiuni, societatea angajatoare nu mai exista ca subiect de drept.
Pârâta de SC R. V. I. SRL, ca achizitoare a unuia din bunurile care a compus activul societății nu a devenit continuatoarea societății radiate, prin urmare, obligațiile care îi incumbau angajatoarei nu au fost transferate în temeiul regulilor succesiuni către aceasta.
Prin urmare, rămâne de analizat dacă, raportat la obiectul acțiunii, se poate stabili vreo obligație în sarcina pârâtelor.
Cu privire la capătul de acțiune privind încadrarea activității desfășurate în perioada (...)-(...) și (...)-(...) în grupa a II de muncă, instanța reține următoarele:
In baza L. nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistenta socială și în conformitate cu prevederile art. 2 din D.-lege nr.
68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, M. Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Naționala pentru Protecția Muncii au emis O. nr. 5., prin care se precizează locurile de munca, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionării.
Conform acestui ordin, in grupa I de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, iar in grupa II de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
Art. 13 prevede că perioada lucrata după data de (...) până la data intrării în vigoare a cestui ordin și în continuare se încadrează în grupele I și
II de munca în conformitate cu prevederile prezentului ordin ce înlocuiește ordinele nr. 59/(...) și 210/1977 ale ministrului muncii și ministrului sănătății, care își încetează aplicabilitatea.
Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face, conform art. 6, de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Art. 15 alin.2 prevede că, ținând seama de prevederile 2 și 3 din D.- lege nr. 68/1990, unitățile au obligația sa analizeze și sa precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de munca începând cu (...) și până în prezent.
Ulterior, Legea nr. 19/2000 a suprimat clasificarea privind încadrarea locurilor de muncă pe grupe și constituie o nouă clasificare a acestora în condiții normale, deosebite sau speciale.
Prin urmare, obligația de încadrare în grupe de muncă a activității reclamantei, incumba angajatorului care, împreună cu reprezentanții sindicatului trebuiau să nominalizeze persoanele care se încadrează în grupele I și II.
Încadrarea în grupele I și II de munca se făcea, conform art. 7 din același ordin, proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
Perioada de timp în care o persoana avea sarcina sa lucreze integral sau o parte din programul de munca în astfel de locuri se stabilea prin dispoziția conducerii unității sau prin prevederile legale care reglementează atribuțiile de serviciu ce revin fiecărei persoane în raport cu funcția îndeplinită.
Reclamantul a solicitat încadrarea activității sale în grupe de muncă în contradictoriu cu pârâtele, arătând că acestea sunt deținătoarele de fapt ale arhivei fostei societăți.
Prin încetarea ființei societății angajatoare, obligațiile care îi incumbau au încetat să mai existe, prin stingerea pasivului.
Simplul fapt că la efectuarea unei expertize, expertul ar fi fost nevoit să se deplaseze în incita S. R. V. I. Z., nu este în măsură a conferi acestei pârâte calitate procesuală pasivă, tot așa cum de exemplu, în cadrul unei acțiuni în revendicare, analiza documentelor cadastrale de către expertul topograf nu conferă Oficiului de C. și P. I. calitate procesuală pasivă.
Calitatea de deținător al arhivei nu duce la concluzia existenței unei identități între pârât și cel obligat în raportul juridic de încadrare în grupe de muncă a activității reclamantului.
Reclamantul justifică împrocesuarea pârâtei de rândul 2 și cu acest argument „dacă am accepta ideea că pârâta nu are calitate procesuală pasivă (…) se pune întrebarea atunci cine are această calitate?";.
Calitate procesuală pasivă ar fi avut fără dubiu S. I.. S. până la momentul încetării capacității sale procesuale de folosință, iar forțarea unei calități procesuale pasive a pârâtelor ar însemna nu doar ignorarea legii, dar și acceptarea ideii că pasivitatea culpabilă a reclamantei este ignorată, în paguba securității raporturilor juridice în general.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtelor la eliberarea unei adeverințe cu mențiunile constate la petitul 1, instanța apreciază că acest petit, are caracter accesoriu , urmând a avea soarta cererii principale care se referă la încadrarea în grupe de muncă.
Cererea de eliberare a unei adeverințe nu are legătură cu deținerea arhivei, atâta timp cât mențiunile care se cer a fi inserate nu se află în înscrisurile din arhivă, ci în soluția de încadrare a activității în grupa a II de muncă, pronunțată la petitul nr. 1.
Cu privire la invocarea jurisprudenței CEDO, respectiv a cauzei Beian împotriva României instanța a constatat că însăși instanța europeană a arătat în motivarea acestei hotărâri că divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. A reținut însă, că rolul unei instanțe supreme este acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței. Curtea Europeană a sancționat R. în cauza Beian, arătând că nu era vorba de simple divergențe de jurisprudență, care sunt consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu se instanțe de fond, ci de oabatere a Înaltei Curți de C. și Justiție de la îndeplinirea rolului său de mediator al acestor conflicte.
Prin urmare, instanța a apreciat că invocarea acestei cauze în prezenta, nu se justifică.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamantul, solicitând, în principal, admiterea excepției nulității sentinței pronunțate de fond și în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.
Cu privire la primul motiv al recursului, recurenta a arătat că la pronunțarea sentinței, instanța a încălcat dispozițiile art. 55 alin. 1 și 2 din Legea nr. 304/2004, constând în lipsa opiniei asistenților judiciari din hotărârea atacată. Astfel opinia asistenților judiciari, chiar dacă ar fi fost conform cu opinia judecătorului, nu s-a consemnat în hotărârea atacată, producându-li-se o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea hotărârii judecătorești conform art. 105 alin. 2 Cod proc.civ.
Cu privire la cel de al doilea motiv, recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, deoarece pârâta nu numai că deține arhiva fostei I., dar a efectuat și acte de dispoziție cu privire la această arhivă, cererile depunându-se la angajatori sau deținătorii arhivelor acestora în baza pct. 1 din Anexa la O. nr. 5. al M. M.
În ce privește fondul cauzei, recurenta a arătat că, faptul că unitatea nu a respectat procedura prevăzută de ordinul nr. 5. nu poate fi imputat salariatului și nu poate duce la pierderea dreptului acestuia de a solicita să se constate că activitatea desfășurată de el într-o anumită perioadă se încadrează în grupa a II-a de muncă și chiar dacă O. nr. 5. nu nominalizează activitățile sau locurile de muncă, ci doar meseriile salariaților încadrați pentru a corecta încadrarea într-o grupă sau alta, în raport de nominalizările făcute de patronat și sindicat, reclamanta are dreptul să solicite constatarea existenței sau inexistenței dreptului la o anumită grupă de muncă.
În sprijinul recursului, recurenta a mai invocat și decizia nr. 8. a C.
C., prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispoziției art. 2 alin. 1 din D. nr. 68/1990 (O. nr. 5. fiind dat în baza acestui decret), art. 6 paragraful 1 al C. E. a D. O. și art. 21 din Constituția României.
Prin întâmpinările depuse intimatele SC R. V. I. SRL și SC R. SRL s-au opus admiterii recursului, arătând:
Cu privire la excepția nulității hotărârii judecătorești, intimata a arătat că, în condițiile în care hotărârea judecătorească a fost însușită prin semnarea acesteia de către asistenții judiciari, fără a exista o opinie separată a acestora, dispozițiile art. 55 alin. 1 și 2 din Legea nr.
304/2004 nu sunt aplicabile în cauză.
Cu privire la excepția lipsei procesuale pasive, intimata a arătat că prin încetarea ființei societății angajatoare, obligațiile care îi reveneau au încetat să mai existe prin stingerea pasivului, iar calitatea de deținător a arhivei nu duce la concluzia existenței unei identități între pârât și cel obligat în raportul juridic de încadrare în grupa de muncă a activității reclamatei.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art. 299 și 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă, nefiind incidente niciunul de motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 Cod proc.civ., pentru următoarele considerente:
În ce privește excepția nulității hotărârii atacate, invocată pentru că ar fi fost încălcate prevederile art. 55 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 304/2004, care prevăd că opinia asistenților judiciari se consemnează în hotărâre iar opinia separată se motivează, Curtea reține că din dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă rezultă că hotărârea trebuie semnată de judecători și grefieri, iar din dispozițiile art. art. 55 alin. 1 din Legea nr.
304/2004 rezultă că în constituirea completului intră și doi asistenți judiciari, prin urmare și aceștia trebuie să semneze hotărârea.
Așa cum rezultă din conținutul hotărârii primei instanțe, aceasta este semnată de președinte, cei doi asistenți judiciari și grefier.
Contrar celor afirmate de recurent, cerința art. 55 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 304/2004 este pe deplin îndeplinită. Hotărârea fiind semnată de asistenții judiciari, reiese că aceștia împărtășesc opinia în privința modului de soluționare a cauzei - de respingere a acțiunii - însușindu-și totodată, considerentele. Interpretarea textului legal invocat, potrivit căruia opinia asistenților judiciari se consemnează în hotărâre, este în sensul că în situația în care opinia acestora (a unuia sau a amândurora) coincide cu cea a judecătorului, această unanimitate de păreri se reflectă prin faptul că asistenții judiciari semnează hotărârea, fără a mai fi necesară consemnarea separată a opiniei lor, în situația în care aceasta coincide cu cea a judecătorului. Numai în situația în care asistenții judiciari - fie unul dintre ei, fie ambii - susțin o altă opinie decât cea a judecătorului, aceasta se impune a se consemna separat.
În ce privește greșita reținere a lipsei calității procesule pasive a pârâtelor, curtea reține:
În cursul lichidării I. Z. la data de (...) activul patrimonial denumit "P.
I. I." a fost achiziționat de către SC R. SRL B., care a preluat și arhiva fostei SC I. SA Z., potrivit art. 4 pct. c din contract, în conformitate cu art.18 din Legea 16/1996.
Într-adevăr, prevederea legală care reglementează situația arhivelor persoanelor juridice dizolvate este art. 18 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor N., dar aceasta se referă doar la preluarea arhivei, de către A. N. sau de direcțiile județene ale Arhivelor N., iar nu și la preluarea altor obligații.
Reclamantul este îndreptățit să beneficieze de protecția drepturilor lui decurgând din muncă, dar transferarea dreptului de proprietate asupra unui bun - platformă industrială - din activul patrimonial al I. Z., nu echivalează cu transferul tuturor drepturilor și obligațiilor acestei persoane juridice, cât timp acest transfer se poate face doar în una dintre formele prevăzute de D. nr. 3.. Nici una dintre aceste forme nu a fost utilizată în cauză, ci doar s-a vândut un singur activ și s-a predat temporar și arhiva.
Chiar dacă s-a predat și arhiva, aceasta nu schimbă caracterul transferului, care se referă doar la patrimoniu, iar nu și la persoana juridică.
Pârâta SC R. SRL, în anul 2004, a cumpărat de la I. Z. doar un bun, iar transmiterea fiind cu titlu particular, poate fi însoțită doar de pretenții în legătură cu acel bun, iar nu de pretenții în legătură cu alte obligații ale societății, aceasta fiind de altfel dizolvată, ceea ce nimeni nu contestă.
Calitatea de deținătoare a arhivei societății dizolvate transmite doar obligația de a elibera documente care se regăsesc în arhiva care a fost preluată de la I. Z., conținând atestări făcute de acea societate, care în prezent nu mai funcționează și numai cu privire la aspectele ce reies din documentele deținute în arhivă (ex. - calitatea de angajat/ă a unei persoane care și-a desfășurat activitatea în cadrul I. Z., perioada în care a fostangajat/ă, veniturile, sporurile obținute pe perioada angajării, eventuale perioade de întrerupere a activității, etc).
Or, în speță, reclamantul solicită să se constate că activitatea desfășurată la I. Z. se încadrează în grupa a II- a de muncă, solicitare care nu poate fi soluționată favorabil, întrucât potrivit art. 6 din O. nr. 5. nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și Ii de muncă se face de către conducerea unităților, împreună cu sindicatele. În absența unei atestări contemporane perioadei în care reclamantul/a și-a desfășurat activitatea, făcută în conformitate cu prevederile O. nr. 5., în prezent, după încetarea activității I. Z., o atare constatare nu poate fi făcută, nici de către instanța judecătorească, nici de către pârâte.
Art. 40 lit. h din Codul muncii se referă la obligațiile angajatorului, dar pârâta nu are această calitate și nu i-a fost transmisă.
Potrivit art. 160 alin. 7 din Legea nr. 19/2000, sunt scutite de orice fel de taxe si comisioane cererile făcute in scris privitoare la orice acte prevăzute de lege pentru a face dovada vechimii in munca, a timpului util la pensie pentru agricultori si a stagiului de cotizare, necesare in vederea stabilirii sau completării dosarului de pensionare.
Prin urmare, invocarea acestui text legal de către recurent/ă nu are legătură cu prezentul litigiu, acele cereri adresându-se CNPAS, iar, în speță, solicitarea este adresată unei societăți cu privire la care recurentul/a, în mod eronat, apreciază că este continuatorul fostei angajatoare SC I. SA Z..
Obligația prevăzută de art. 21 din Legea nr. 16/1996 se referă la simpla eliberare, la cererea persoanelor fizice și a persoanelor juridice, a unor copii și extrase de pe documentele pe care le creează și le dețin creatorii și deținătorii de documente, iar nu la calificarea juridică a unei încadrări sau efectuarea unei proceduri de încadrare într-o grupă de muncă. În ipoteza în care arhiva ar fi fost transmisă către A. N., obligația de eliberare a copiilor și extraselor de pe documente s-ar fi transmis către această instituție, or, nimeni nu pretinde că obligațiile angajatorului de încadrare într-o grupă de muncă se transmit către A. N..
O. nr. 5. se referă la eliberarea unei adeverințe referitoare la încadrarea în grupa de muncă pe baza unor documente deja existente, dar numai dacă aceste documente există și au fost întocmite anterior, de către angajator. Eliberarea acestor adeverințe este o procedură diferită de procedura încadrării în grupa de muncă, procedură care trebuia efectuată de angajator (SC I. SA Z.), iar nu de cel căruia i s-a transmis doar arhiva, iar nu și obligațiile angajatorului.
În mod corect a reținut instanța de fond că prin încetarea ființei societății angajatoare, obligațiile care îi incumbau au încetat să mai existe, prin stingerea pasivului. De altfel, potrivit Directivei 2008/94/CE din 22 octombrie 2008, privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului, s-au instituit dispoziții pentru protejarea lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului și pentru a le asigura un grad minim de protecție, în special pentru a garanta plata creanțelor lor salariale neachitate, nu pentru a asigura pârghii de recunoaștere a unor situații legate de statutul de fost angajat.
În dreptul intern, această directivă a fost transpusă prin adoptarea L. nr. 2., privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale.
Chiar dacă pârâta deține arhiva fostei I. și a permis, la solicitarea lichidatorului, accesul unei persoane pentru eliberarea unor adeverințe,aceasta nu atribuie calitatea de continuatoare în obligații cu privire la calitatea de angajator.
În mod corect a reținut instanța de fond că prin încetarea ființei societății angajatoare, obligațiile care îi incumbau au încetat să mai existe, prin stingerea pasivului.
Numărul de persoane, foști angajați ai SC I. Z., nu schimbă soluția, pentru că, dacă este vorba de o persoană sau mai multe, procedura este aceeași.
Stabilirea perioadei de activitate desfășurate în locurile de muncă și a activităților ce se încadrează în grupa I și a II-a de muncă, se face în baza procedurii prevăzute de O. nr. 5., iar nerespectarea acestei proceduri conferă un drept la acțiune, dar numai față de angajator sau față de cel căruia i s-au transmis obligațiile angajatorului.
În speță, obligațiile angajatorului nu au fost transmise, ba mai mult persoana juridică a încetat să mai existe, prin dizolvare, încetare care a făcut să se stingă orice drepturi sau obligații față de angajator, deoarece aceste obligații nu au fost transmise.
Rămâne greu de explicat pasivitatea reclamantului deoarece în perioada în care raportul de muncă la SC I. SA era în curs de derulare, știa dacă era încadrat într-o grupă de muncă sau nu și, prin urmare, putea să acționeze într-un interval rezonabil de timp, perioadă în care și raporturile de drept procesual ar fi putut fi regulat stabilite cu angajatorul, care, la acea epocă, exista.
Dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile civile și dreptul de acces liber la justiție nu înlătură obligația reclamantului de a se judeca cu persoana care, în raport de obiectul litigiului, are calitate procesuală pasivă, și în procedura stabilită de lege.
Referirile recurentului la cele stabilite prin decizia nr. 8. a C. C. nu își găsesc aplicabilitatea în speță, deoarece prin aceasta s-a admis excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art.2 alin.1 din D.-lege nr.68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului: "Personalul de la locurile de muncă și activitățile care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1969 și după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I și II de muncă beneficiază de acest drept pe întreaga perioadă cât au lucrat la locurile de muncă și activitățile respective";.
S-a stabilit că această prevedere este neconstituțională, în măsura în care se aplică numai persoanelor de la locurile de muncă și activitățile care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1969, și după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I și II de muncă, nu și celor care au fost încadrate în asemenea locuri de muncă sau activități anterior intrării în vigoare a actului normativ respectiv.
În speță, reclamantul solicită a se constata, respectiv a-i fi eliberată adeverință, care să ateste că a desfășurat activitate în grupa II de muncă într-o perioadă ulterioară anului 1969, astfel că cele stabilite cu titlu obligatoriu prin decizia nr. 8. a C. C. nu își găsesc aplicabilitatea în speță, obiectul pricinii fiind străin de statuările C. C.
În ce privește libertatea accesului la o instanță reglementată de art. 6 al
C. E. a D. O., invocată de recurent, de asemenea nu se poate aprecia că i-a fost încălcată prin hotărârea pronunțată. Accesul la instanță este un drept recunoscut atât prin normele internaționale la care R. este parte, cât și în dreptul intern, însă, exercițiul său presupune asumarea de către persoanacare se adresează unei instanțe și a obligațiilor care îi incumbă, în ipoteza promovării unui litigiu. Una dintre aceste obligații este aceea de stabilire a cadrului procesual adecvat, din perspectiva participanților la acel litigiu. În speță, reclamantul a chemat în judecată o persoană care raportat la obiectul pretenției sale, nu are calitate procesuală pasivă în litigiul dedus judecății: nefiind angajator care în baza procedurii instituite de O. nr. 5. să-l încadreze pe reclamant în grupa a II-a de muncă, nu putea fi obligat să emită adeverință care să ateste o atare încadrare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L E G I I
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul H. Z. împotriva sentinței civile nr. 1199 din 13 februarie 2012 a Tribunalului S., pronunță în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. C. A. A. C. ANA I. C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: C. N.C., P. R.S., V. R.I.
| ← Decizia nr. 1681/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1/2246, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
