Decizia nr. 2511/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2511/R/2012
Ședința 21 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : I.-R. M. G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul-recurent MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 4. din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul-intimat S. L. AL C. D. ȘI P. T. D. U. DE N. B. M., și pe pârâții intimați M. E., C., T. ȘI S. și U. DE N. B. M., U. T. D. C.-N., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 4., pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de M. E. C. T. și S. și în consecință, s-a respins acțiunea împotriva M. E. C. T. și S. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. al cadrelor didactice și a personalului T. din U. de N. din B. M., în contradictoriu cu pârâta U. de N. B. M., care a fost obligată să acorde membrilor de sindicat: A. A., A. I. MAR, A. C., A. G., B. D., B. G., B. D., B. L., B. M., B. AL. D., B. A., B. N., B. N.-A., B. C., B. A. M., BIC M., B. V., B. G., B. D. E., B.-M. R., B. A., B. R., B. E., B. V., B. G., B. I., B. I., B. C., B. L., C. F., C. O., C. L., C. H., C. R., C. V., C. C., C. M., C. O., C. A., C. M., C. T., C. I., C. I., C. A. D., C. M., C. P. D., D. F., D. G., D. D., D. D., D. A., D. R., D. I., D. M., D. G., D. L., D. S., E. Z., F. I. M., F. E., F. N., F. G., F. V. D., F. V. F., F. A., GAE M., G. E., G. G., H. R. F., H. B., H. G., H. M. A., H. G., H. L., H. V., H. L., I. E., I. S., I. G., I. D. S., I. B., I. C., J. M., J. S., J. I., K. G., K. J., L. M., L. V., L. M., L. G., L. C., M. A., M.-R. O. E., M. M., M. L., M. C., M. C. L., M. C. M., M. S., M. A., M. D., M. A., M. M., M. P., N. V., N. L., N. M., N. M., O. G., O. V., O. A., O. M., P. E., P. I., P. M., P. G. A., P. A., P. L., P. A., P. M., P. S., P. A., P. A., P. A., P. E., P. E., P. F. M., P. L. I., P. N. F., P. P. C., P. D., P. I., P. D., R. M., R. C., R. G., R.-N. S., S. S., S. M., S. I. H., SAV G., S. N., S. M., S. F., S. ANA, S. E. M., S. M., S. S., S. D. I., S. N., S. D., T.-S. I., T. V., T. C., T. R., T. D., T. R., T. I. S., T.
D., T. L., T. E. T., T. R., T. L., U. M., U. N. ST, V. C., V. G., V. M., V. V., V. S., V. ANA, V. L., Z. I., Z. L., Z. C., drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea L. nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile L. nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 1., începând cu 1 octombrie 2008 până la data de 31 decembrie 2009, actualizate în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.
A fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plății.
Soluția menționată are la bază următoarele considerente:
T. a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată depârâtul Ministerul Finanțelor Publice, este neîntemeiată pentru următoareleconsiderente:
Ministerul Finanțelor Publice în virtutea dispozițiilor art. 19 din L. nr.
500/2002 are atribuții de a pregăti proiectele legilor de rectificare bugetară.
Întrucât sumele alocate unităților de învățământ nu sunt suficiente pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, Ministerul Finanțelor Publice alocă fondurile necesare efectuării plății, astfel încât, deși nu este implicat direct în raporturi juridice se impune chemarea sa în judecată pentru opozabilitatea hotărârii, pentru a se putea executa hotărârea, ceea ce justifică calitatea sa procesuală pasivă.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul
M. E., C., T. și S., tribunalul a constatat că este întemeiată.
Astfel, a reținut că potrivit art. 25 din L. 128/1997 și în conformitate cu prevederile legii 90/2001 M. E., C., T. și S. în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale are funcții publice specifice care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control. Nu are calitate de angajator față de reclamanți și nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat. P. art. 13 din OUG 32/2001 „finanțarea instituțiilor de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
Pentru aceste considerente excepția a fost admisă și, pe cale de consecință, acțiunea reclamantului a fost respinsă față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unui persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a avut în vedere că prin dispozițiile OG nr. 1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul
2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul
României prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin OUG nr. 1., privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ, pe anul 2008, modifică unele prevederi ale OG nr. 1., așa cum a fost probată prin L. nr. 2., reducând majorările salariale stabilite de P.
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea
Constituțională, prin decizia nr. 1. noiembrie 2008, publicată în M.O. al R., partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de P. încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție.
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din L. fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora „în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, G.ul emite OUG nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în
M.O. - partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea OG nr. 1., prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul L. nr. 2. de aprobare a OG nr. 1..
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 8. iunie 2009, publicată în M.O. -
Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din
OUG nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza
OUG nr. 1..
Este important de reținut, ca o situație de fapt, că, Curtea, prin decizia nr.
9. iunie 2009, decizie nepublicată încă în M.O. a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din OUG 151 concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din OUG nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, prevederi constatate ca neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse OG nr. 1., prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din
OUG nr. 151/2008 nu -și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3 , fraza a II-a din L. nr. nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către
Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de G. OG nr.
1., așa cum aceasta fusese aprobată prin L. nr. 2., tribunalul a considerat că în prezent se aplică OG nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul
2008 și 2009 personalului din învățământ în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin L. nr. 2..
A privi astfel lucrurile înseamnă a respecta considerentele C. Constituționale și a pune în aplicare voința parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor țării.
Pe de altă parte, potrivit art. 169 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani, cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., care prevede că, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
În practica CEDO, s-a statuat că noțiunea de „., în sensul art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C., cuprinde atât „bunuri actuale"; cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său ( a se vedea Draon împotriva Franței (MC(, nr. 1.513/03/ 65, CEDO 2005- IX).
Or, reclamanții, fiind beneficiarii dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2., pot pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor lor aferente creșterilor salariale.
De altfel, această „speranță legitimă"; a reclamanților își găsește justificarea și prin prisma deselor modificări legislative prin intervenția G., care prin ordonanțe succesive a căutat că contracareze măsurile legislative dispuse de P. cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ.
Mai mult decât atât, în speță nu s-a dovedit că ingerința în dreptul reclamanților cu privire la reglementarea drepturilor lor salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adițional la C.
Astfel, potrivit art. 1 din protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.
Pentru ca o ingerință să fie „legală"; aceasta trebuie, pe de o parte să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiu fundamental într-o societate democratică, iar, pe de altă parte, să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților ( cauza Viașu contra R., hot. din 9 decembrie 2008).
Or, în cauză se constată că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de G. și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamanților încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P.
Cât privește prejudiciul suferit de către reclamanți și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica CEDO, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 41 din C., aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse ( vezi cauza Tarik împotriva R.-hotărârea din 7 februarie 2008 și cauza Șerbănescu împotriva R.).
În conformitate cu această practică se impune ca reclamanților să li se restituie diferența drepturilor salariale de care aceștia ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2..
De altfel, prin decizia 3/(...) Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea L. 2., în sensul că aceste drepturi salariale se cuvin a fi acordate.
Așadar, pentru toate aceste considerente, tribunalul a admis în parte ca întemeiată cererea formulată de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor
Publice prin D. M., solicitând modificarea sentinței atacate în sensul înlăturăriiobligației M. F. P. la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de S. L. din Învățământ M..
În motivarea recursului, s-a arătat că responsabilitatea privind asigurarea ajutorului financiar prevăzut la art. 1 și art. 2 din L. nr. 3. revine directorului de la nivelul instituției de învățământ conform art. 5 din normele metodologice de aplicare a legii.
P. alin. 3 al aceluiași articol din normele metodologice de aplicare a L. nr.
3. „. necesare plății ajutorului financiar prevăzut la art. 1 alin. 2 se asigură din bugetul M. E., C., T. și S., capitolul 65.01 „Învățământ";, art. 57.02.01 „Ajutoare sociale în bani";, în limita creditelor bugetare aprobate";.
Prin L. nr. 18/2009 de aprobare a bugetului de stat pe anul 2009 s-a aprobat suma de 514.786 mii lei. Sumele acordate la diverse capitole din bugetul de stat sunt stabilite în limita prevederilor bugetare aprobate. Ulterior prin O. nr.
1., privind recalificarea bugetului de stat pe anul 2009 la T. IX din Anexa 1 s-a prevăzut influența pozitivă cu privire la capitolul "A. socială"; cu 142.315 mil. lei, cu precizarea că rectificările bugetare nu trebuie aibă drept consecință creșterea deficitului bugetar. Prin L. nr. 18/2010, privind unele măsuri necesare în vederea stabilirii echilibrului bugetar s-a abrogat L. nr. 3..
De asemenea, recurentul a făcut trimiteri la D. nr. 10/(...), pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Reclamantul intimat s-a opus admiterii recursului pentru motivele arătateprin întâmpinare(f. 15).
Recursul este fondat.
P. obiectului acțiunii și având în vedere motivația, în fapt și în drept, pe care aceasta se fundamentează, Curtea apreciază că cererea de chemare în judecată a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice are un caracter accesoriu.
Practic, prin introducerea acestui pârât în proces, se urmărește obligarea acestuia la alocarea către ordonatorii secundari, sau după caz, terțiari de credite a fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale solicitate. Prin urmare, partea reclamantă are în vedere raporturile care subzistă între pârâții - unitățile de învățământ, ca ordonatori finali de credite și M. F., ca ordonator principal de credite.
Însă aceste raport nu are caracterul unui raport obligațional, respectiv, calitatea de ordonator principal de credite a M. F. P. nu presupune existența obligației implicite a acestuia de a aloca fondurile necesare către ordonatorii secundari/terțiari de credite, în sarcina cărora s-au instituit obligații de plată, sau după caz, de alocare, a unor drepturi salariale. Cu alte cuvinte, atribuțiile M. F. P. în domeniul finanțelor publice nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire, astfel că între acest pârât și instituțiile bugetare pârâte nu există un raport juridic obligațional.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor
Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între
Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în bazadispozițiilor L. nr. 3..
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor
Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestoraprin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ, obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În sensul expus s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, careprin D. nr. 10 din 19 septembrie 2011 a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S. și a stabilit că: „În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
P. dispozițiilor art. 3307 C.pr.civ., decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată. Chiar dacă decizia în interesul legii privește cererea de chemare în garanție, care are un caracter incidental, Curtea opinează că efectele acesteia pot fi extinse și în cazul cererilor accesorii, respectiv în situațiile în care Ministerul Finanțelor Publice este chemat în judecată ca pârât, tocmai datorită finalității similare pe care o au cele două tipuri de cereri. Ținând seama de aceste considerente, Curtea găsește întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către recurent, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1,3 C.proc.civ. va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive. Vor fi menține celelalte dispoziții ale sentinței. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 43 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. AL C. D. ȘI P. T. D. U. DE N. B. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive. Menține restul dispozițiilor. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘED.TE JUDECĂTORI G. L. D. D. G. I.-R. M. C. M. Red.DG/dact.MS 2 ex./(...) Jud.fond: M.C.a
| ← Decizia nr. 2890/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1104/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
