Decizia nr. 3749/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.3749/R/2012
Ședința publică din data de 25 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. M & M I.-E. S. C. N. împotriva sentinței civile nr. 5531 din 24 mai 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe intimatul reclamant P. A. R., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta intimatului - avocat L. Ana-M. din cadrul Baroului C., lipsind reprezentantul recurentei și reclamantul intimat.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta intimatului declară că nu are cereri de formulat.
La întrebarea instanței referitor la statele de plată pe lunile iulie august în care figurează zero zile lucrate reprezentanta intimatului apreciază că în mod cert este vorba de o eroare întrucât acest aspect nu a fost invocat de recurentă în apărare iar decizia de concediere a rămas definitivă nefiind contestată.
Nefiind formulate alte cereri în probațiune Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată. Susține concluziile formulate în întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 19 septembrie 2012.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5531 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul P. A. R. în contradictoriu cu pârâta S. M&M I.-E. S. C.-N. și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale restante aferente perioadei ianuarie-august
2011.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit deciziei nr.31/(...), reclamantului i s-a desfăcut contractul individual de muncă începând cu această dată în temeiul art. 55 lit. b din Codul
Muncii.
Anterior desfacerii contactului de muncă reclamantul a îndeplinit funcția de conducător auto, salariul de bază lunar brut fiind de 840 lei.
La termenul din data de (...) instanța a efectuat o adresă către pârâtă pentru a-i comunica copia statelor de plată pe perioada ianuarie-august 2011, copia contractului individual de muncă și decizia de desfacere a acestuia.
Pârâta le-a comunicat și, din analiza acestora, a rezultat că reclamantului nu i s-au plătit toate drepturile salariale,documentele care atestă plățile neîntrunind cerințele prevăzute de art.168 alin.1 și 2 din Codul Muncii.
Potrivit dispozițiilor art.168 alin.1 din Codul Muncii plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată precum și prin orice alte documente justificative cere demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit. Neplata salariului, invocându-se îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu de către angajat, nu se justifică în situația în care angajatorul nu și-a exercitat prerogativa de a aplica sancțiunile disciplinare prevăzute de art. 247 din Codul Muncii.
Obligația principală a angajatorului este cea de plata salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile și în condițiile prevăzute de lege. R. din salariu, cu titlu de daune, se pot face doar în cazul în care datoria este scadentă, lichidă și exigibilă, constatată printr-o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă.
Cu privire la obligarea la plata de daune interese trebuie arătat că acestea se cuvin salariatului pentru întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia conform dispozițiilor art. 166 alin.4 din Codul Muncii.
Față de cele ce preced instanța, în temeiul art. 208 și urm. din Legea nr.
62/2011 coroborat cu prevederile art. 166 din Codul Muncii, a admis acțiunea reclamantului întrucât acestuia nu i s-au achitat toate drepturile salariale pentru munca depusă în perioada ianuarie-august 2011.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând modificareasentinței în sensul respingerii acțiunii.
În opinia pârâtei conținutul acțiunii introductive nu a permis decelarea intenției procesuale a reclamantului, acesta neprecizând care sunt pretențiile sale, respectiv neplata salariului sau și a altor drepturi salariale, intervalul de timp pe care nu s-a realizat ipotetica neplată, suma solicitată, etc.
La solicitarea instanței de fond a depus la dosar copii ce atestă plata drepturilor salariale către reclamant.
Plata drepturilor salariale ale reclamantului s-a realizat prin depunerea sumelor lunar pe cardul înmânat reclamantului la începutul activității.
Datorită specificului activității desfășurate de către reclamant, de conducător auto, acesta nu avea posibilitatea de a se deplasa la sediul social al recurentei pentru înmânarea lunară a salariului și semnarea statului de plată.
Dovada efectuării plăților lunare către reclamant o constituie virarea lunară a sumelor necesare pe cardul predat reclamantului și virarea obligațiilor bugetare, ce revin pârâtei, în calitate de angajator, către bugetul de stat.
De asemenea, depune și extrasele de cont din care rezultă că s-au ridicat sume de către reclamant, în timp ce era în străinătate, în desfășurarea atribuțiilor de serviciu.
Menționează că doar prin intermediul acestui sistem de plată putea reclamantul să-și desfășoare activitatea de conducător auto, transportul mărfurilor fiind realizat doar pe rute externe, activitatea de transport fiind continuă, iar sosirile în țară rare.
Judecătorul fondului a reținut incidenta art. 168 al. 1 din codul muncii însă aplicarea acestuia s-a realizat în mod trunchiat, prin neluarea în considerare a celei de-a doua ipoteze legale, dovada cu alte acte justificative, ipoteză susținută și dovedită de către pârâtă.
D. un angajat manifestă lipsă de răspundere față de propria sa situație, are obligația de a lua toate măsurile pentru a finaliza legal raportul contractual cu fostul angajat, respectiv întocmirea decontului, stabilirea restului obligațiilor de plată, virarea obligațiilor bugetare aferente drepturilor salariale de plătit etc.
În acest context, al dezinteresului reclamantului față de angajator, și în final, față de propriul său raport de muncă, ultimul decont a fost întocmit numai după insistențele repetate ale recurentei de a depune chitanțele justificative.
În legătură cu bunurile ce au fost predate reclamantului (telefon mobil, navigator GPS) și care nu au mai fost returnate de către acesta, s-a formulat plângere penală iar contravaloarea acestora nu a fost reținută de către recurentă.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 19 septembrie 2012, reclamantul a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecata.
În motivare s-a arătat, în esență, că în contractul individual de munca nr.
1. încheiat cu pârâta recurenta s-a stipulat un salariu în cuantum de 840 lei și având în vedere ca recurenta nu a făcut dovada plății salariului în condițiile art. 168 Codul muncii, în mod temeinic a fost admisa acțiunea.
Sunt lipsite de orice fundament susținerile recurentei potrivit cărora nu ar fi indicat pretențiile avute față de societatea angajatoare, câtă vreme prin cererea introductivă a arătat ca societatea nu i-a plătit drepturile salariale, motiv pentru care s-a adresat ITM C., și a fost îndrumat să se adreseze instanței de judecată.
Sunt contrare realității susținerile recurentei potrivit cărora i-ar fi plătit salariul prin virarea sumelor pe card.
Potrivit art. 272 Codul Muncii sarcina probei în conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Cum se poate observa din actele depuse de însăși recurenta, la plecare în cursa și la întoarcere din cursa, reclamantul s-a prezentat la sediul firmei pentru a primi, cash, un avans diurna sau decont în euro, pentru cheltuielile de deplasare, sens în care semna dispozițiile de plata. Așa cum a fost posibil sa i se înmâneze sume de bani cu titlu de cheltuieli deplasare/diurna, exista și posibilitatea ca recurenta să-i fi remis salariul cuvenit muncii prestate, însă de fiecare data acesta amâna efectuarea unor astfel de plăți.
Sumele în euro retrase de pe cardul pe care îl folosea împreuna cu alți colegi în cursele externe, reprezentau contravaloarea cheltuielilor de deplasare/diurna (combustibil, taxe drumuri, reparații autovehicul). Or, în lipsa unor state de plata semnate de acesta în calitate de angajat și a altor acte din care sa reiasă în mod indubitabil plata salariului, retragerea altor sume de bani în euro, având alta destinație decât salariul, nu face dovada plății acestuia.
Recurenta este intr-o confuzie atunci când susține ca înscrisurile de puse fac dovada plății drepturilor salariale, în realitate, aceste înscrisuri făcând dovada plății diurnei și a deconturilor de cheltuieli pentru deplasări externe.
Nici virarea contribuțiilor datorate de angajatoare bugetului de stat nu fac dovada plății drepturilor salariale, acestea fiind doua chestiuni total diferite.
Raportat la susținerea recurentei potrivit căreia activitatea reclamantului a constat doar în deplasări externe de o maniera continua, apreciază ca tocmai acesta situație justifica sumele retrase de pe card.
Aspectele legate de pretinsele fapte penale de care reclamantul s-ar face vinovat exced prezentului cadru procesual.
În drept a invocat prevederile art. 115, 274 C.proc.civ., art. 168, art. 272
Codul muncii.
Prin scriptul înregistrat la data de 9 august 2012, s-au făcut precizări decătre recurentă cu privire la probațiunea scriptică depusă, prin care s-a arătat în esență că plata salariului s-a făcut prin trei modalități de încasare, anume, ridicarea de numerar în euro din casieria firmei, cu emiterea de chitanțe de ridicare (dispoziții de plată anexate); ridicarea de numerar în străinătate de către reclamant de la ATM pentru interes personal (dovada făcută cu extrasele de cont) și plăți pentru achiziționarea de bunuri de uz personal, prin utilizarea cardului bancar ce i-a fost pus la dispoziție de către firmă și care conform regulamentului intern trebuie să fie justificate prin decont la întoarcerea din cursă.
Sunt detaliate într-un tabel sumele astfel plătite, în cuantum de 2250 E. cele din prima categorie, de 732 E. cele din a doua categorie și de 1014 E. cele din a treia categorie, cu mențiunea „total cash 2982 E.";.
S-a mai arătat că toate aceste sume au reprezentat drepturi salariale, utilizarea sumelor primite direct sau ridicate de către reclamant de la ATM-uri netrebuind să fie justificată de către reclamant. D. utiliza sumele în interesul firmei, acesta prezenta la întoarcere documente justificative. Reclamantul avea deplină libertate de a utiliza cardul bancar fie pentru plăți în interesul serviciului
(motorină, taxe de drum, reparații auto etc.) fie pentru achiziționarea de bunuri sau servicii în interes personal.
Din extrasul de cont pe perioada (...)-(...) rezultă că în data de (...) și (...) reclamantul a ridicat, în numerar, în timpul deplasării în străinătate, câte 50 euro în scop personal, nefiind ca atare menționate în decontul justificativ.
De altfel, această modalitate de plată este utilizată de majoritatea firmelor de transport.
Suma de 2982 euro, echivalentul a 12466 lei la cursul de 4,18 lei/euro, ridicată de reclamant, acoperă cu prisosință salariul pe 6 luni și chiar asigură câștiguri substanțiale peste cele contractate.
În probațiune, în plus față de înscrisul depus la fond, sunt anexate înscrisuri noi, anume, 6 dispoziții de plată cu mențiuni privind scopul încasării:
„avans cursă";, „decont";, „avans decont"; sau „diurnă-avans"; și extrase de cont cu mențiuni marginale explicative (filele 22-27 dosar recurs).
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Principalul motiv de recurs constă în critica sentinței sub aspectul nereținerii plății drepturilor salariale către reclamantul intimat, în condițiile în care se afirmă că s-ar fi făcut dovada acestei plăți.
Or, așa cum s-a reținut de către tribunal, dovezile furnizate nu au putut forma convingerea fermă a instanței că plata drepturilor salariale datorate s-a făcut.
Astfel, se invocă de către recurentă, ca o dovadă în acest sens, faptul virării obligațiilor bugetare ale angajatorului, aferente drepturilor salariale datorate reclamantului intimat. Or, acest fapt în sine nu dovedește și plata drepturilor datorate reclamantului cu titlul de salariu, în condițiile în care din salariul brut stabilit pentru un angajat, se face deducerea contribuțiilor de asigurări sociale și a impozitului de către angajator, fapt ce reprezintă operațiuni obligatorii pentru angajator și a căror neefectuare atrage sancțiuni pecuniare pentru acesta, iar în urma acestor deduceri se conturează cuantumul net al salariului, care trebuie plătit angajatului, printr-o operațiune ulterioară primei și distinctă de aceasta.
Faptul achitării contribuțiilor obligatorii către stat, aferente unui angajat, de către angajator, nu antrenează cu necesitate ideea că salariul în forma sa netăar fi fost plătit angajatului, întrucât nu există o astfel de legătură necesară și suficientă de tipul sine qua non între cele două operații, ci doar o obligație legală de a le înfăptui pe ambele, lucru care însă trebuie probat. Cu alte cuvinte, este posibil a se achita de către angajator contribuțiile obligatorii aferente unui angajat (impozit pe salariu, C., CAS, contribuția pentru șomaj) și să nu se achite salariul net angajatorului. Faptul achitării salariului către angajat trebuie prin urmare să fie dovedit distinct de cel al achitării acestor contribuții.
Cât privește cealaltă probă invocată, ea se referă la cardul predat reclamantului, cu precizarea de către recurentă că doar prin intermediul acestui sistem de plată putea reclamantul să își desfășoare activitatea de conducător auto pe rute externe și că din extrasele de cont depuse rezultă că s-au ridicat sume de către reclamant, în timp ce era în străinătate, în desfășurarea atribuțiilor de serviciu.
Prin precizările depuse la data de 9 august 2012, se arată că drepturile salariale au fost plătite cu asupra de măsură, așa cum rezultă din înscrisurile depuse, în trei modalități: ridicarea de numerar în euro din casieria firmei, conform dispozițiilor de plată anexate; ridicarea de numerar în străinătate de către reclamant de la ATM pentru interes personal și plăți pentru achiziționarea de bunuri de uz personal, prin utilizarea cardului bancar ce i-a fost pus la dispoziție de către firmă, cu precizarea că nu s-au depus deconturi doveditoare pentru aceste ridicări și plăți în interes personal de pe cardul firmei.
Or, se constată în primul rând că din modul de justificare a ridicărilor de numerar de la casierie firmei nu se conturează plata în avans a salariului, ci plata în avans a cheltuielilor cursei, iar în alt caz, a diurnei.
Ca atare, angajatorul nu a calificat aceste plăți, la momentul când le-a efectuat, ca reprezentând drepturi salariale, ci cheltuieli pentru cursele externe. Aceste cheltuieli includ nu doar plăți aferente punerii în funcțiune a vehiculului
(motorină, taxe de drum, reparații auto) ci și, așa cum chiar se menționează pe una din dispozițiile de plată, diurna, care trebuie să acopere cheltuielile de hrană, cele mărunte uzuale.
Concluzia este că aceste sume primite în avans nu pot fi calificate ca reprezentând plăți ale unor drepturi salariale.
Același se conturează a fi regimul juridic al celorlalte sume pe care le invocă recurenta, anume, cele reprezentând ridicări de numerar în străinătate, de la ATM, de către reclamant, (ca de altfel și al sumelor reprezentând plăți de pe cardul societății, afirmate a fi fost făcute pentru achiziționarea de bunuri de uz personal în cursul deplasărilor în străinătate efectuate de către intimat, care deși sunt menționate în tabel, nu sunt adiționate în totalul care este invocat de către recurentă ca reprezentând plata drepturilor salariale ale acestuia).
Astfel, sumele folosite de pe cardul societății în timpul deplasărilor în străinătate de către reclamant și care nu au fost decontate ca reprezentând cheltuieli cu motorină, taxe de drum, reparații auto pot avea regimul juridic al unor cheltuieli aferente diurnei și în aceste condiții, nu există suficiente argumente pentru a considera aceste cheltuieli ca reprezentând plata unor drepturi salariale achitate în avans.
Din poziția procesuală a pârâtei recurente rezultă că aceasta consideră ca aferente transportului extern pe care îl practică doar cheltuielile cu autovehiculul, or tot cheltuieli extra-salariale sunt și cele cu diurna, neputând fi considerată ca plată a salariului plata diurnei, care are un alt regim juridic
(conturat de H. nr. 5.) și o altă finalitate decât salariul și care nu poate compensa obligația legală de plată a salariului.
Totodată, raportat la împrejurarea încasării sub semnătură a avansurilor pentru deplasare de către reclamantul intimat, nu se verifică afirmataimposibilitate a angajatorului de a solicita confirmarea prin semnătură din partea angajatului său a faptului primirii salariului. Atâta timp cât acesta se prezenta la serviciu pentru a primi avansul de deplasare, se putea solicita și semnarea statelor de plată pentru a se preconstitui astfel probe ferme în acest sens.
Recurenta căzând în pretenții, urmează a fi obligată la cheltuielilor de judecată în favoarea intimatului reclamant, în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial, în temeiul art. 274 C.proc.civ.
Văzând prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041
C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. M&M I.-E. S. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 5531 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr.(...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului P. A. R. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
G.-L. T. I. T. D. C. G.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. E. B.
| ← Sentința nr. 92/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1904/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
