Decizia nr. 2890/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.2890/R/2012
Ședința publică din data de 12 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamantul intimat S. L. AL M. DE L. P. T. de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1779 din (...) a Curții de A. C. pronunțate în dosar nr. (...), privind recursul declarat de S. CFR M. SA B. împotriva sentinței civile nr. 939 din (...) a Tribunalului C., privind și pe reclamantul intimat S. L. AL M. DE L. P. T., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea apreciază că prezenta cerere se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părții de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Asupra cererii de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de (...) intimatul S. L. al M. de L. P. T. a formulat cerere de completare a omisiunilor din considerentele și dispozitivul deciziei civile nr. 1779/R/(...), pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...), prin care a solicitat completarea deciziei și obligarea recurentelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată, arătând că instanța a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, dovedite cu chitanța nr.
13/(...) depusă la dosarul cauzei.
În drept, au fost invocate prevederile art. 281-2813 C.pr.civ.
Examinând cererea formulată Curtea reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1779/R/(...), pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...), s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M.
„. M. S. B. împotriva sentinței civile nr. 939/(...) a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. (...), care a fost menținută.
Deși prin întâmpinarea depusă la dosar la data de (...) (filele 17 - 21 dosar nr. (...)) intimatul S. L. al M. de L. P. T., în numele membrilor de sindicat, a solicitat obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, fiind depusă la fila 22 dosar recurs chitanța privind plata unui onorariu în cuantum de 1000 lei, instanța de recurs a omis să se pronunțe cu privire la această cerere.
În raport de această situație Curtea reține că sub acest aspect sunt incidente dispozițiile art. 2812 Cod procedură civilă, astfel că va admite cererea formulată și va dispune completarea dispozitivului deciziei civile nr. 1779/R/(...) a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr. (...). În baza art. 274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a recurentei S. N. de T. F. de M. C. M. S., Curtea va obliga recurenta la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimatului reclamant. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite cererea de completare a deciziei civile nr. 1779 din (...)2 a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr. (...) formulată de intimatul S. L. AL M. DE L. P. T., și în consecință obligă recurenta S. N. de T. F. de M. C. M. S. să plătească intimatului reclamant S. L. AL M. DE L. P. T. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. C. G. G.-L. T. I. T. N. N. GREFIER Red.GLT/dact.MS 3 ex./(...)
← Decizia nr. 3426/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2511/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|