Decizia nr. 260/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 260/R/2012
Ședința publică din data de 24 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul I. Ș. J. C. împotriva sentinței civile nr. 4736 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe reclamanta intimată C. E., precum și pe pârâții intimați G.
„. M. C. N., C. LOCAL AL M. C. N. și M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată .
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsa părților de la dezbateri, constată că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4736/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarnr. (...), s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta C. E., încontradictoriu cu pârâții G. D. M. C.-N., C. Local al municipiului C.-N. și I. Ș. J. C.
A fost obligat pârâtul I. Ș. al J. C. la calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea O. nr. 1., începând cu data de 01 octombrie 2008, până la data de
01 septembrie 2009, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
Au fost respinse celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanta a ocupat postul de inspector școlar de specialitate pentru învățământul preșcolar în cadrul I.ui Ș. J. C. în perioada (...)-(...).
Potrivit prevederilor art.50 alin.1 din L. nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșe de vechime la salarizare stabilite de lege și de treitranse suplimentare care se acordă la 30, 35 si la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Potrivit prevederilor art. 5 din O.G nr. 1. privind creșterile salariale care se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, în coeficienții de multiplicare de nivel minim din anexele nr. 1.1 și 1.2, prevăzuți la ultimele două tranșe de vechime recunoscută de 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1. din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de 90 alin. 3 din L. nr. 128/1997. În coeficienții de multiplicare din anexa nr. 2, coeficienți de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de
30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1. din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de 50 alin. 2 din L. nr. 128/1997.
În ceea ce privește cererea privind acordarea majorărilor prevăzute de
OG nr. 1., instanța a reținut că prin OG nr. 1., aprobată cu modificări prin
L. nr. 2., s-au dispus măsuri de creștere a salariilor cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar, începând cu data de (...), iar ca urmare a adoptării OUG nr. 1., OUG nr.1., OUG nr.1., drepturile salariale prevăzute de OG nr. 1. nu au fost calculate și plătite reclamantei.
OUG nr. 1., OUG nr. 1., OUG nr. 1. au fost declarate neconstituționale prin deciziile C. C. nr. 1., nr. 8., nr. 9..
Principiul supremației legii este un principiu fundamental, iar dreptul reclamantei la plata salariului prevăzut de lege este un element esențial al raportului său de muncă.
Obligația principală a pârâtei față de reclamantă, pe parcursul derulării relațiilor de muncă, a fost cea de plata salariului, orice reținere din salariu putând fi operată numai în cazurile si în condițiile prevăzute de lege, iar în speță nu se reține existența vreunei astfel de situații.
Prin urmare, în conformitate cu art. 154, art. 156 și art. 157 al. 2
Codul muncii, având în vedere prejudiciul material suferit de către reclamantă prin neplata salariului, astfel cum era prevăzut de prevederile legale în vigoare în momentul în care aceasta a prestat munca, se impune admiterea capetelor de cerere referitoare la drepturile salariale cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 2..
În consecință, în temeiul art. 154, art. 156 și art. 157 al. 2 Codul muncii, OG nr. 1., aprobată cu modificări prin L. nr. 2., art. 157 al. 2 C. muncii, instanța a admis în parte acțiunea formulată, conform dispozitivului sentinței.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul I. Ș. J. C., solicitând admiterea recursului, casarea cu reținere a hotărârii recurate și, rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de chemare în garanție a pârâtului M. E., C., T. și S.
În motivarea recursului recurentul a arătat că prin "extinderea de acțiune" formulată de reclamanta C. E., s-a solicitat obligarea I.ui Ș. J. C., alături de G. D. M. C.-N., la "calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr.
1., începând cu 1 octombrie 2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății", respectiv, obligarea C.ui local al M. C.-
N. la alocarea fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale.
Având în vedere faptul că reclamanta C. E., pentru perioada pentru care a solicitat calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., a fost salariata instituției recurente, încadrată pe funcția de inspector școlar de specialitate pentru învățământul preprimar (preșcolar), iar prin "extinderea de acțiune", înregistrată în data de (...) (în dos. nr. (...)), reclamanta nu a chemat în judecată și M. E., C., T. și S., pentru alocarea fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, I. Ș. J. C., prin cererea înregistrată la data de 31 martie 2010, a chemat în garanție M.E.C.T.S., în conformitate cu dispozițiile art. 60 C.pr.civ., coroborate cu prevederile art.111 alin. (2) din L. educației naționale nr. 1.11.
Instanța de fond, deși, a dispus citarea, în calitate de chemat în garanție, a M.ui E., C., T. și S. și, mai mult, s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a M.E.C.T.S., invocată prin întâmpinare, dispunând respingerea acestei excepții, totuși, a omis să se pronunțe asupra cererii de chemare în garanție.
Totodată, instanța de fond a omis să se pronunțe - ca o consecință a respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive, invocate de M. E. C. T. și S., asupra admiterii, în parte, a acțiunii (și) față de M. E., C., T. și S.
Mai mult, instanța de fond, deși a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta C. E. - respectiv, cu privire la capătul de cerere privind "diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2." - și a dispus respingerea celorlalte capete de cerere, totuși, a dispus admiterea, în parte a acțiunii, (și) față de pârâtul C. Local al municipiului C.- N., care, în opinia recurentului, nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește capătul de cerere asupra căruia s-a dispus admiterea în parte, a acțiunii.
- Pe fondul cererii de chemare în garanție a M. E., C., T. și S., recurentul reiterează motivele de fapt și de drept, învederate la instanța de fond, prin cererea de chemare în garanție, subliniind că în situația ipotetică a admiterii pretențiilor reclamantei, punerea în executare de către instituția recurentă a sentinței nu poate avea o finalitate corespunzătoare fără o eventuală obligare a M.ui E., C., T. și S. la alocarea fondurilor necesare acoperirii drepturilor salariale.
- Pe fondul cauzei, recurentul arată că potrivit prevederilor art. 11 alin.(3) din L. nr. 47/1992, cu modificările și completările ulterioare, deciziile C. C. prin care au fost declarate neconstituționale prevederile O. nr. 1., O. nr. 1., O. nr. 1. sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. La data la care s-au achitat drepturile salariale pe anul 2008 cele două ordonanțe de urgență erau în vigoare, astfel că în mod legal salarizarea reclamantei s-a efectuat potrivit coeficienților prevăzuți în aceste ordonanțe.
per a contrario, dacă drepturile salariale ar fi acordate astfel cum au fost solicitate de către reclamantă, s-ar aplica în mod retroactiv deciziile C.
C., situație ce ar contraveni prevederilor art. 11 din L. nr. 47/1992.
Efectele pentru viitor ale deciziilor C. C. reprezintă o aplicare a principiului neretroactivității, ca o garanție a realizării drepturilor constituționale, în strânsă legătură cu asigurarea securității raporturilor juridice potrivit reglementărilor legale în vigoare la un moment dat. O asemenea interpretare rezultă și din coroborarea prevederilor art. 31 din L. nr. 47/1992 cu prevederile art. 147 alin.(1) din Constituția R., dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale încetându-și efectele juridice în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei
C. C. dacă, în acest interval, P. sau G. nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției R..
Menționează faptul că O. de urgență a G. nr. 3. aprobată prin L. nr. 2.
și O. de urgență a G. nr. 4. aprobată prin L. nr. 3. prin care, de asemenea, a fost modificată O. G. nr. 1., au fost în vigoare în perioada (...) - (...) și și-au produs efectele, astfel încât salarizarea personalului didactic s-a efectuat în conformitate cu legislația aflată în vigoare. Totodată, învederează faptul că a fost respinsă excepția de neconstituționalitate invocată împotriva acestor acte normative de către Curtea Constituțională (Decizia nr. 105/2010 și Decizia nr. 106/2010).
Recurentul subliniază faptul că, prin O. nr. 3. și O. nr. 4., s-au adus modificări la O. nr. 1., cele două acte normative fiind aprobate de către Parlamentul României, iar în opinia sa, instanța de judecată nu poate să pronunțe o hotărâre care să lipsească de efecte un act normativ aprobat de P. R. cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat constituie un atribut exclusiv al legiuitorului.
În drept, recurentul a invocat art. 60-63, art. 242 alin.2, art. 304 pct.
6, art. 304 pct. 9, art. 304 ind.1, art. 312 alin.(3), alin.(4), alin. (6 ind. 1) din
Codul de procedură civilă, O. nr. 1., O. nr. 1., O. nr. 1., O. nr. 3. aprobată prin L. nr. 2., O. nr. 4. aprobată prin L. nr. 3., L. educației naționale nr. 1.11
(art. 111 și urm.).
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea de A. reține următoarele:
- Criticile formulate de recurent cu privire la hotărârea instanței de fond de admitere a acțiunii formulate de reclamantă sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 3 din (...), referitoare la recursul în interesul legii, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 350 din (...), s-a stabilit cu caracter obligatoriu, conform art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedură civilă, că: „Ca efect al deciziilor C. C. prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale G. nr. 1., nr. 1. și nr. 1., dispozițiile G. nr. 1., astfel cum a fost aprobată și modificată prin nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.";
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în considerentele acestei decizii că: „Potrivit art. 31 alin. (1) din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., republicată, deciziile C. C. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi aflate în vigoare sunt definitive și obligatorii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, dispozițiile din legile în vigoare constatate neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă în acest interval de timp P. sau G. nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile declarate neconstituționale sunt suspendate de drept.
Aceleași reglementări se regăsesc și în art. 147 alin. (1) din Constituția R., republicată.
Față de aceste reglementări, în cazul în care legiuitorul nu acționează în termenul impus de textele de lege indicate, dispozițiile declarate neconstituționale încetează să producă efecte juridice. Prin nr. 6., Curtea Constituțională a înlăturat orice dubii cu privire la efectele declarăriineconstituționalității unei dispoziții de abrogare, stabilind că, în cazul constatării neconstituționalității lor, acestea își încetează efectele juridice în condițiile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituție, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte juridice.
Această interpretare dată de Curtea Constituțională înseși efectelor unei decizii prin care s-a declarat neconstituțional un text de abrogare face ca hotărârile instanțelor interne prin care a fost respinsă cererea reclamanților, cu motivarea că decizia C. C. nu poate activa un text abrogat, să fie total lipsite de temei legal.
Particularitatea problemei pusă în discuție prin recursul în interesul legii constă în faptul că un act normativ a fost în mod repetat modificat și chiar abrogat prin ordonanțe de urgență care au fost apoi declarate neconstituționale.
În aceste condiții, se pune întrebarea în ce limite acționează efectul ex nunc al deciziilor C. C. și cum se conciliază acesta cu faptul că pentru scurte perioade ordonanțele de urgență declarate neconstituționale au produs efecte.
Unele instanțe, așa cum s-a arătat, au exprimat punctul de vedere în sensul că pe perioada dintre intrarea în vigoare a ordonanței și până la declararea ei ca neconstituțională aceasta trebuie să își producă efectele, deoarece se bucură de prezumția de neconstituționalitate.
Curtea Constituțională, însă, a avut o altă abordare, iar în Decizia nr.
124 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al R. nr. 272 din 27 aprilie 2010, a reamintit considerentele de principiu din nr. 983 din 30 iunie 2009, unde a reținut că "nici modificarea sau completarea dispoziției legale criticate de către legiuitorul ordinar sau delegat nu poate acoperi neconstituționalitatea constatată de către Curtea Constituțională, actele normative succesive de modificare sau completare fiind lovite de același viciu de neconstituționalitate în măsura în care confirmă soluția legislativă declarată neconstituțională".
Mai mult decât atât, prin nr. 989 din 30 iunie 2009, publicată în
Monitorul Oficial al R. nr. 531 din 31 iulie 2009, Curtea Constituțională a afirmat că "ar fi discriminatoriu ca numai unele prevederi dintr-o ordonanță de urgență să se aplice și să își producă efectele pentru perioada de până la
30 aprilie 2009 și celelalte care vizează perioada de după 1 mai 2009 să fie neconstituționale și să își înceteze aplicabilitatea, prin efectul unei decizii de admitere".
Această analiză a fost făcută de Curtea Constituțională în condițiile în care a constatat neconstituționalitatea Ordonanței de urgență a G. nr. 1., deși unele dispoziții din ordonanță și-au încetat efectele, fiind norme cu aplicare limitată în timp.
Or, potrivit art. 11 alin. (3) din L. nr. 47/1992, republicată, deciziile C.
C. sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că ele trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce privește dispozitivul deciziei, dar și considerentele care îl explicitează.
Prin urmare, instanțele, chemate să tranșeze asupra cererilor reclamanților după ce Curtea Constituțională s-a pronunțat la modul arătat asupra neconstituționalității ordonanțelor de urgență succesive de modificare a G. nr. 1., erau obligate să se conformeze deciziilor C. C. și să nu dea eficiență actelor normative declarate neconstituționale.
De aceea, sunt lipsite de suport legal și hotărârile instanțelor de judecată prin care s-a dat eficiență, pe o anumită perioadă, actelor normative declarate neconstituționale.
Dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre intrarea sa în vigoare și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, ca în multe dintre cauzele în care s-au pronunțat hotărârile analizate, cererea de chemare în judecată a fost introdusă după declararea neconstituționalității uneia din ordonanțele de urgență de modificare a G. nr. 1., iar hotărârile (în toate cauzele) au fost pronunțate după intervenția C. C..
Numai în această manieră se pot concilia efectul obligatoriu al deciziei
C. C. cu efectul ex nunc al acesteia.";
Având în vedere că dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedură civilă, Curtea de A. constată că motivele de recurs invocate de pârâtul recurent sub aspectul fondului cererii formulate de reclamantă apar ca fiind nefondate în lumina statuărilor date de
Înalta Curte de Casație și Justiție.
- Motivul de recurs prin care se critică faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție a M.ui E., C., T. și S., formulată de pârâtul recurent, este fondat.
În acest sens Curtea reține că prin decizia civilă nr. 1861/(...) pronunțată de Curtea de A. C. a fost casată în tot sentința civilă nr. 627/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), cauza fiind trimisă spre rejudecare pentru ca instanța de fond să se pronunțe asupra obiectului acțiunii deduse judecății, în contradictoriu cu ambii pârâți chemați în judecată în calitate de angajatori, reținându-se că, deși prin extinderea de acțiune depusă la data de (...) reclamanta a chemat în judecată și pe pârâtul I. Ș. al J. C., instanța de fond nu s-a pronunțat în contradictoriu și cu acest pârât, această parte nefiind citată în cauză.
Curtea constată că în rejudecarea cauzei după casare, la data de (...), odată cu întâmpinarea, pârâtul recurent a formulat și o cerere de chemare în garanție a M.ui E., C., T. și S., solicitând ca, în situația admiterii pretențiilor reclamantei, să se dispună obligarea chematului în garanție la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale neacordate reclamantei.
Din dispozițiile art. 129 alin. ultim din codul de procedură civilă rezultă că instanța are obligația de a se pronunța cu privire la toate cererile cu judecata cărora a fost învestită, respectiv față de toate părțile implicate în conflictul judiciar.
Deși instanța de fond a dispus citarea în cauză a M.ui E., C., T. și S., în calitate de chemat în garanție, iar în ședința publică din data de (...) a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acesta, Curtea constată că prin hotărârea pronunțată în cauză instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la această cerere de chemare în garanție, iar o atare omisiune constituie o încălcare a dispozițiilor legale menționate.
- Critica recurentului în sensul că instanța de fond a omis să se pronunțe, ca o consecință a respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive, invocate de M. E. C. T. și S., asupra admiterii, în parte, a acțiunii (și) față de M. E., C., T. și S. este nefondată, întrucât reclamanta nu a chemat în judecată M. E., C., T. și S., iar soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a vizat calitatea procesuală pasivă a acestui minister în raport de cererea de chemare în garanție formulată împotriva sa.
- Pe de altă parte, Curtea apreciază ca fiind nefondate și criticile recurentului referitoare la faptul că instanța de fond a dispus admiterea în parte a acțiunii (și) față de pârâtul C. Local al municipiului C.-N., care, în opinia recurentului, nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește capătul de cerere asupra căruia s-a dispus admiterea în parte a acțiunii. Aceasta întrucât din dispozitivul sentinței atacate rezultă clar că obligația de plată a diferențelor salariale cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 1. a fost instituită doar în sarcina pârâtului I. Ș. al J. C.
Pentru aceste considerente și având în vedere că procesul de față a fost început în anul 2009, iar potrivit prevederilor art. XXII din L. nr.
202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea judecăților, dispozițiile art. 2822a din Codul de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a acestei legi, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 și 5 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa în parte sentința atacată, respectiv în ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul I. Ș. J. C. în contradictoriu cu chematul în garanție M. E., C., T. și S., și va trimite cauza spre rejudecare T. C., în vederea soluționării acestei cereri de chemare în garanție. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul I. Ș. J. C. împotriva sentinței civile nr. 4736 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o casează în parte, în ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul I. Ș. J. C. în contradictoriu cu chematul în garanție M. E., C., T. și S. și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în limitele arătate. Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii. Irevocabilă. Dată și pronunțată în ședință publică din 24 ianuarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. C. G. G.-L. T. I. T. GREFIER N. N. Red.GLT/dact.MS 3 ex./(...) Jud.fond: I.P.
| ← Decizia nr. 3889/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2690/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
