Decizia nr. 2817/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2817/R/2012
Ședința publică din data de 5 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, pentru a se vedea dacă sunt întrunite condițiile perimării, recursul declarat de reclamantul M. A. împotriva sentinței civile nr.
4273 din 9 octombrie 2010 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată S. B. H. I. C. N., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 17 MAI 2011 judecata a fost suspendată în temeiul art. 242 C., față de lipsa părților de la dezbateri și întrucât nici una din acestea nu a solicitat judecata în lipsă.
De la data suspendării judecății a trecut mai mult de un an și nici una din părți nu a efectuat vreun act de procedură, situație în care Curtea apreciind întrunite prev. art. 248 până la 254 C., reține cauza în pronunțare asupra perimării.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4273 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul M. A. în contradictoriu cu pârâta S. B. H. S. C.-N. și în consecință a fost obligată pârâta să achite reclamantului drepturile salariale aferente lunii octombrie 2009, indemnizația pentru concediul legal de odihnă neefectuat aferentă anului 2009, precum și să efectueze viramentele legale către bugetul asigurărilor sociale de stat în ce îl privește pe reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M. A., solicitând admiterea acestuia cu privire la obligarea pârâtei la achitarea drepturilor salariale pentru lunile în care a lucrat și a indemnizației pentru concediu de odihnă neefectuat.
În ședința de judecată din data de 17 mai 2011 s-a dispus suspendarea judecării recursului în sensul dispozițiilor art.242 alin.1 pct.2 C.pr.civ., constatându-se că părțile, deși legal citate, nu s-au înfățișat în instanță și nici nu au solicitat judecarea recursului în lipsa lor de la dezbateri.
Cum de la data acestei suspendări și până în prezent a trecut mai mult de
1 an, pricina rămânând în nelucrare din motive imputabile părților, în temeiul art.248 și 252 C.pr.civ. se va constata perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Constată perimat recursul declarat de reclamantul M. A. împotriva sentinței civile nr. 4273 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. G.-L. T.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond.E. B.
← Decizia nr. 3003/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1898/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|