Decizia nr. 497/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 497/R/2012
Ședința din 06 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâta SC G. R. A. R. SA împotriva sentinței civile nr. 1. din 06 octombrie
2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat G. R. R., având ca obiect calcul drepturi salariale.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 30 ianuarie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1. din (...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr.(...), a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul G. R. R. împotriva pârâtei SC „. R. A. R. SA B. (denumire sub care ființează în prezent S. A. S. B.) ca fiind întemeiată și, în consecință a fost obligată pârâta SC „. R. A. R. SA B. să plătească reclamantului diferența dintre sporul de vechime de 25 % cuvenit și sporul de 5 % acordat pentru perioada 1 iulie 2008 - 6 august 2009, actualizată cu dobânda legală calculată începând cu data scadenței și până la data efectivă a plății.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei S. A. R. A. S. B. - S. B., începând cu data de 17 iulie 2000 și până la data de 6 august 2009, în funcția de inspector asigurări și în perioada (...) - (...) a beneficiat de un spor de vechime în procent de 5%, pentru o vechime în muncă mai mare de 20 de ani, aspect necontestat de către pârâtă.
Nici în cuprinsul contractului individual de muncă și nici în actele adiționale la acesta nu se prevede acordarea sporului de vechime sau includerea acestuia în salariul de bază al reclamantului, iar în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pârâte, se prevede, la articolul
29 alin. 1 lit. m, dreptul salariaților la un spor de vechime de 5% pentru o vechime în muncă de 3 ani sau mai mare.
Prin urmare, reclamantul a solicitat remunerarea retroactivă a sporului de vechime în procent de 25% pentru perioada (...) - (...), respectiv adiferenței dintre sporul de vechime de 25% cuvenit și cel de 5% acordat în baza prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel național, aflate în vigoare în perioada 2007-2010 și din coroborarea actelor depuse la dosar rezultă că acesta nu a fost acordat reclamantului.
T. a reținut că art. 40 alin. 2 litera c din Codul Muncii stipulează că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă, iar dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. d din C. colectiv de M. unic la nivel național, publicat în Monitorul Oficial din 29 ianuarie 2007 prevăd că „sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract pentru vechime în muncă sunt de minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază";.
C. dacă contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pârâte prevede la art. 29 alin. 1 lit. m „dreptul salariaților la un spor de vechime de
5% pentru o vechime în muncă de 3 ani sau mai mare „(f. 28) și nu un „spor pentru vechime în muncă de minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază"; așa cum prevede contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național pentru anii 2007-2010, tribunalul reține că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național pe anii 2007-2010 și nu dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pârâte.
Aceasta deoarece potrivit art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, cele de la nivelurile inferioare adaptându-se contractelor colective de la nivel superior, acolo unde prevederile minimale ale acestora nu au fost atinse, așa cum prevede articolul 3 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național.
Or, contractul colectiv de muncă unic la nivel național produce efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, indiferent dacă angajatorul respectiv a participat sau nu, direct ori prin reprezentare de către o federație sau confederație patronală la negocierea și încheierea unor asemenea contracte colective în conformitate cu dispozițiile art. 229 alin. 4 din Codul Muncii .
Prin urmare, dispozițiile art. 29 alin. 1 lit.m din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate devin inaplicabile, în condițiile în care la data adoptării acestuia, respectiv 1 ianuarie 2008, era în vigoare contractul colectiv de muncă unic la nivel național ce prevedea un spor pentru vechimea în muncă de minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază .
Cu toate că în contractul colectiv de muncă unic la nivel național se precizează doar limita minimă și cea maximă a sporului de vechime ce poate fi stabilit, în cauză este indiscutabilă incidența prevederilor sale și cuantificarea pretențiilor la nivelul său maxim in cazul reclamantului.
Circumstanțele cauzei probate prin înscrisurile justificative ale raporturilor de muncă anterior menționate, confirmate de prevederile contractul colectiv de muncă unic la nivel național impune soluționarea favorabilă a pretențiilor deduse judecății, respectiv obligarea angajatorului la remunerarea retroactivă a sporului de vechime în cuantum de 25% șiacordarea diferenței dintre sporul de vechime de 25% cuvenit și cel de 5% acordat pentru perioada iulie 2008 până la 6 august 2009.
Textele legale evocate nu argumentează, ci dimpotrivă înlătură susținerea angajatorului potrivit căreia este la latitudinea sa exclusivă
(ne)acordarea sporului de vechime.
Angajatorul este obligat să plătească un cuantum minim de 5% pentru
3 ani vechime și maxim 25 % pentru vechime în muncă de peste 20 de ani astfel că, prevederile art. 41 alin.3 lit. d din C. Colectiv de M. unic nr. 2895 din 29 decembrie 2006-la nivel național pe anii 2007-2010, justifică pe deplin acordarea beneficiului sporului de vechime în procent de 25%, pentru angajatul cu o vechime în muncă de peste 20 de ani, în caz contrar subzistând ipoteza înfrângerii voinței legiuitorului de către angajator, care ar avea posibilitatea de a acorda angajatului un spor de vechime mai mic.
În consecință, reclamantul este îndreptățit la acordarea sporului de vechime în procent de 25% din salariul de bază (care era conform actelor depuse la dosar de 1600 lei), pe perioada (...) - (...) și, implicit la plata diferenței de spor, ce reprezintă sumă brută.
Cum pârâta nu a achitat reclamantului acest spor, în baza textelor de lege mai sus evocate precum și în baza dispozițiilor art.253 alin.1 Codul muncii, cererea va fi admisă și pârâta SC A. R. A. SA B., cu noua denumire SC G. R. A. R. SA B. obligată să plătească reclamantului diferența dintre sporul de vechime de 25% cuvenit și cel de 5% acordat pentru perioada 1 iulie 2008 și până la 6 august 2009, precum și dobânda legală aferentă fiecăreia dintre suma de la data scadenței fiecăreia și până la plata efectivă, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului.
În baza art. 274 C.proc.civ., cererea de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât reclamantul nu a depus la dosar dovezi de efectuare a unor cheltuieli, nu a avut angajat apărător, iar acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC G. R. A. - R. S.
(fostă S. A.-R. A. S. C. - B.), solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 și 3041 Cod procedură civilă modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulată ca fiind neîntemeiată. În motivarea recursului pârâta arătat că sentința primei instanțe este netemeinică și nelegală, motiv pentru care solicită modificarea acesteia pentru următoarele argumente: În mod greșit instanța de fond a reținut că se impune acordarea unui spor de vechime de 25% întrucât conform prevederilor art. 41 alin. (3) lit. d din CCM la nivel național pe anii 2007-2010, legiuitorul prevede limitele minime și maxime ale sporurilor, fără însă a detalia modalitatea ce urmează a fi aplicata, pentru încadrarea în aceste limite minime și maxime, respectiv "pentru vechime în munca, minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de baza". Astfel, legiuitorul lasă la latitudinea părților, ca prin negocieri sociale, să stabilească sporul de vechime ce trebuie acordat salariaților, fără însă a se putea încadra sub limita minima de 5% , dar nici sa depășească limita maxima de 25%, la nivelul recurentei încheindu-se un CCM, care prevede acordarea sporului de vechime, în conformitate cu dispozițiile CCM-național, adică un spor de vechime de 5%, spor de vechime ce se încadrează în limitele minime și maxime stabilite prin CCM-național. Întrucât dispozițiile CCM-national nu reglementează în mod concret modul de acordare a sporului de vechime, în funcție de anii de încadrare în munca, ci stabilește numai limita minima și maxima, de 5% și, respectiv, 25%, rămâne la latitudinea părților sa stabilească, prin dialog social, cuantumul sporului de vechime ce trebuie acordat fiecărui salariat, însă nu mai puțin de 5% pentru o vechime în munca de 3 ani și nu mai mult de 25% pentru o vechime de 20 ani. Stabilirea în mod concret a sporului de vechime acordat fiecărui salariat se face în cadrul negocierilor care se finalizează prin încheierea unor contracte colective la nivel de unitate sau nivel de ramura, condiția esențiala în ceea ce privește legalitatea clauzelor negociate vizând numai respectarea limitelor minime stabilite prin CCM-national (de 5% pentru sporul de vechime). Instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, dispoziții referitoare la clauzele abuzive din CCM- unitate, prevederi ce reglementează ca CCM-unitate nu poate prevedea drepturi decât la un nivel cel puțin egal cu cele stabilite prin CCM încheiate la nivel superior, întrucât CCM-unitate încheiat la nivelul G., pe anii 2008- 2009 nu prevede drepturi sub minimul stabilit de CCM național pe anii 2007-2010, în sensul ca sporul de vechime negociat de părți se încadrează la minimul de 5 %, deci în intervalul reglementat de CCM superior, adică de CCM-național. C. daca este la minim, cuantumul sporului este în intervalul permis, deci este perfect legal. Așa au negociat părțile, deci așa trebuie sa se aplice. Mai mult decât atât, legislația muncii prevede ca în raporturile de muncă se aplică cu prioritate CCM-unitate, în măsura în care acesta este adoptat. Or, în lipsa unei stipulații concrete a procentelor aplicabile salariaților care se încadrează între cele doua limite de vechime în munca, cea minima și cea maxima, rolul reprezentanților părților la negocierea contractelor subsecvente celui la nivel național este acela de a reglementa aceasta situație, în condițiile în care reprezentanții sindicatelor, în calitate de reprezentanți ai salariaților au semnat CCM-unitate, aceștia au achiesat la prevederile referitoare la procentul de 5% reprezentând sporul de vechime, procent ce se calculează la vechimea în munca de 3 ani sau mai mare. De altfel, cum poate instanța de judecata sa stabilească un procent de 25% pentru o vechime mai mare de 20 de ani de munca, atâta timp cat dispozițiile art. 41 alin. (3) lit. d) din CCM-national prevăd ca procentajul de 25% reprezintă doar un maximum ce poate fi acordat, deci per a contrario, aceste dispoziții nu exclud posibilitatea ca acest spor de vechime acordat salariaților încadrați în munca pe o perioada mai mare de 20 de ani sa fie mai mic de 25%, atât timp procentul nu scade sub minimul de 5%, deci CCM-national prevede ca sporul de vechime nu trebuie și nu poate sa depășească 25%, însă, evident, poate fi mai mic. CCM- național stabilește un interval în care părțile trebuie sa se încadreze, nicicum nu se prevăd limite fixe pe care părțile sa le aplice ca atare, ci, la dialogul social, se va negocia procentul aplicabil, ceea ce s-a și întâmplat, iar părțile au negociat nivelul minim pentru acest spor, având în vedere ca salariații, tocmai pentru ca au acceptat un cuantum mic al acestui spor, au primit alte beneficii (mai multe zile libere, tichete cadou, salarii compensatorii în caz de concediere, etc.). Deci, dacă părțile au stabilit un echilibru la nivelul unității între beneficii și obligații, înseamnă ca acest echilibru trebuie respectat de instanța, care nu se poate interpune și modifica voința reala a părților și, deci, nu poate modifica procentul unui spor, atât timp cât el este intre limitele pe care legea le permitea. Pentru toate aceste considerente solicită să se admită recursul, să se modifice în tot sentința atacata, iar pe fondul cauzei să se respingă acțiunea formulata ca fiind neîntemeiată. Prin întâmpinare reclamantul a solicitat respingerea recursuluideclarat de pârâtă, cu menținerea în întregime a hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică. Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele: Conform art. 41 alin. 3 din C. colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, sporurile minime ce se acordă în temeiul prezentului contract sunt: lit. d) pentru vechime în muncă se acordă următoarele sporuri minime: minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% pentru vechime de peste 20 de ani din salariul de bază. Contrar celor reținute de instanța de fond, Curtea constată că în contractul colectiv menționat anterior se reglementează numai limitele minime și maxime ale sporului de vechime, fără să se impună obligativitatea de a se prevedea prin contractele colective de muncă la nivel inferior sporul distinct pentru diverse tranșe de vechime. De asemenea, 25 % pentru o vechime de peste 20 de ani este o limită maximă, ceea ce înseamnă că ea nu poate fi depășită și nu că pentru 20 de ani vechime nu se poate acorda un spor de vechime într-un cuantum mai mic de 25%. Art. 29 alin. 1 lit. m din C. colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate (înregistrat la D. B. sub nr. 3941/(...) filele 28 dosar fond) prevede că salariații beneficiază de spor de vechime de 5% pentru vechime în muncă de 3 ani sau mai mare, prevedere care reprezintă limita minimă stipulată în contractul colectiv de muncă la nivel național, care nu exclude posibilitatea ca pentru o vechime în muncă de peste 20 % să se acorde sporul de vechime în cuantum de 5%. Drept urmare, sub aspectul modului de reglementare a sporului de vechime C. colectiv de muncă la nivel de unitate respectă C. colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, iar intimatele nu sunt îndreptățite pentru o vechime în muncă de peste 20 de ani la acordarea unui spor de vechime într-un cuantum mai mare de 5%, instanța de fond apreciind în mod greșit contrariul. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 3041 și 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de pârâta SC G. R. A. - R. S.A (fostă S. A.-R. A. S.) împotriva sentinței civile numărul 1805 din (...) a T.ui B. N., care va fi modificată în întregime și, în consecință, se va respinge ca nefondată acțiunea reclamantului PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE Admite recursul declarat de pârâta SC G. R. A. R. SA împotriva sentinței civile numărul 1. din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge în întregime acțiunea reclamantului G. R. R. în contradictoriu cu pârâta. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. G. S. D. L. D. GREFIER C. M. Red.S.D./S.M.D. 2 ex./(...) Jud.fond.C. I.
| ← Decizia nr. 4058/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1893/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
