Decizia nr. 2828/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.2828/R/2012
Ședința publică din data de 5 iunie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECATOR: I. T. JUDECĂTOE: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul M. A. împotriva sentinței civile nr. 2492 din 8 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe intimata SC T. C. T. S. B., având ca obiect litigiu de muncă - contestație împotriva deciziei de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 29 mai 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamantul M. A. asolicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SC T. C. T. S., constatarea nulității absolute a deciziei de concediere nr. 4/(...), în subsidiar anularea acesteia, obligarea pârâtei la reîncadrarea pe postul avut anterior, obligarea pârâtei la plata salariilor restante începând cu desfacerea contractului de muncă și până la reintegrarea în funcție, la plata dobânzilor legale calculate până la soluționarea cererii, obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat în esență că în timp ce conducea pe ruta B.-J. N., a avut o altercație cu unul din angajații firmei N., iar în urma acestui incident i s-a sugerat să își ia concediu de odihnă până la sfârșitul anului, urmând ca în această perioadă să se soluționeze conflictul și să fie chemat la comisia de disciplină. Nu a fost chemat la comisia de disciplină și ca atare nu a putut proba că nu era vinovat și că se afla în legitimă apărare.
După terminarea concediului de odihnă coordonatorul de transport i-a spus să lucreze pe postul de șofer la garaj, cu un program între 05,30-09.30 și
17.30-21.30 cu salariul mediu pe economie și fără plata diurnei or, nu avea cuce să se deplaseze de la B. până la punctul de lucru pentru a respecta programul.
S-a încălcat art. 41 din Codul Muncii modificându-se contractul fără acordul părților și prevederile privind procedura cercetării disciplinare. Decizia de concediere încalcă art. 268 alin.2 lit.c din Codul Muncii întrucât nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate.
P., prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii arătând că reclamantul a lovit cu pumnul un călător angajat al N. și i-a amenințat cu un furtun pe ceilalți călători și angajatorul N. a refuzat să mai transporte angajații în mașina condusă de reclamant. P. evitarea unei stări conflictuale, s-a decis ca reclamantul să desfășoare aceeași activitate pe mașina de serviciu permanență în intervalul 07.30-15.30 la punctul de lucru N.-J.
Când i s-a adus la cunoștință acest lucru a solicitat o lună de concediu fără salariu care i s-a acordat iar apoi si-a luat concediu medical până la (...).
În (...) reclamantul a anunțat că nu îi convine postul și nu se va mai prezenta la serviciu, fiind pontat nemotivat.
Schimbarea autovehiculului pe care îl conducea reclamantul nu echivalează cu schimbarea încadrării în muncă sau a funcției, iar reclamantul nu poate impune angajatorului să i se repartizeze un anumit autovehicul.
Deși s-a încercat soluționarea amiabilă a conflictului, reclamantul nu s-a putut încadra în programul stabilit iar fapta de a refuza să se prezinte la serviciu, lipsind nemotivat, constituie abatere disciplinare gravă.
A învederat că s-a respectat dreptul la apărare al reclamantului astfel cum rezultă din declarația și nota explicativă dată de acesta.
S-a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
Prin sentința civilă nr. 2492 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), afost respinsă acțiunea.
P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr.4/(...), fiind încălcat art. 35 alin.3 din Regulamentul intern, în baza art. 61 lit. a din Codul Muncii, s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nr. 42844/(...) al reclamantului începând cu (...) pentru absentarea nemotivată de la serviciu din data de (...) până la (...), respectiv 27 zile lucrătoare.
Conform mențiunii din decizie, salariatul a formulat apărări în nota explicativă nr. 2/(...).
Conform notei explicative formulată de către reclamant în data de (...), așadar cu mai mult de 15 zile înainte de emiterea deciziei de concediere, reclamantul a arătat că la terminarea concediului medical în (...) s-a prezentat la biroul de transport al firmei pârâte din cadrul N. și i s-a comunicat că va lucra cu mașina de intervenție având un program zilnic între 07.30-15.30, a venit două zile, respectiv 21 și 22 februarie 2011 iar apoi a anunțat coordonatorul de transport că nu se mai poate încadra în acest program întrucât pleacă de acasă de la ora 5,00, mașina o lasă în Dej, iar de acolo nu mai are cu ce să se deplaseze.
Așadar, pârâta a respectat dreptul la apărare al reclamantului în cursul cercetării disciplinare.
În data de (...), reclamantul a dat o declarație privind incidentul care a avut loc în data de (...) în autobuzul pe care îl conducea pe ruta B.-J. și a recunoscut că a avut o întârziere de circa 13-15 minute și o discuție în contradictoriu cu un pasager care l-a lovit pe reclamant cu pumnul peste față iar apoi, reclamantul l-a lovit și el.
Potrivit contractului individual de muncă nr. 42844/(...), reclamantul a fost angajatul pârâtei pe postul de conducător auto având o normă de lucru de 8 ore pe zi, și un salariu de bază lunar brut de 600 lei, nefiind prevăzut un anumit autovehicul care trebuie condus de către reclamant în calitatea sa de conducător auto și nici o anumită rută de deplasare a reclamantului în timpul serviciului.
Prin urmare, angajatorul pârât avea deplina libertate să stabilească ce fel de autovehicul va conduce reclamantul, conform permisului acestuia de conducere și care este ruta pe care va conduce autovehiculul, în limita programului de opt ore pe zi.
Prin urmare, trecerea reclamantului de la atribuția de a conduce un autovehicul care transporta angajați ai N. pe ruta B.-J. la atribuția de a conduce o mașină de serviciu având ca punct de plecare comuna J., timp de opt ore pe zi în intervalul 7,30-15.30, nu constituie o modificare unilaterală a contractului individual de muncă al reclamantului, astfel cum a apreciat acesta.
Potrivit art. 41 alin.3 din Codul Muncii, modificarea contractului individual de muncă se referă la durata contractului, locul muncii, felul muncii, condițiile de muncă, salariul, timpul de muncă și timpul de odihnă. Potrivit art. 41 alin.1 din Codul Muncii, aceste elemente pot fi modificate numai prin acordul părților.
Zona în care conducătorul auto si-a desfășurat activitatea era variabilă, nefiind restrânsă la o anumită rută. Această zonă a fost circumscrisă nevoilor de transport pentru firma N., situată în J., fie conducându-se un autovehicul pe ruta B.-J., fie un autoturism de serviciu având ca punct de pornire comuna J.
Durata contractului a rămas nedeterminată, nu s-a modificat salariul, nici timpul de muncă și timpul de odihnă, timpul de muncă rămânând opt ore pe zi timp de cinci zile pe săptămână, felul muncii a rămas cel de conducător auto iar locul muncii, așa cum s-a arătat mai sus, a rămas circumscris zonei J. și nevoilor de transport ale firmei N.
Din declarația martorului P. P., șef de coloană al pârâtei, rezultă că reclamantului i s-a oferit posibilitatea de a se deplasa la serviciu cu mașina firmei iar la întoarcere mașina firmei îl putea duce până la Dej de unde putea face naveta încă 10 km.
Martorul Hruban Călin, angajat al N., a confirmat conflictul avut de către reclamant cu unul din colegii săi, în autobuzul condus de către reclamant pe ruta B.-J.
Instanța a constatat că pârâta a respectat dispozițiile privind convocarea la cercetare disciplinară și dreptul la apărare al reclamantului în cursul cercetării disciplinare, astfel cum reiese în mod evident din nota explicativă a reclamantului întocmită în data de (...).
Decizia de sancționare disciplinară este emisă cu respectarea prevederilor art. 252 din Codul Muncii, fapta comisă fiind descrisă corespunzător prin indicarea absentării nemotivate de la serviciu din data de (...) până la (...), fiind menționate prevederile legale încălcate, temeiul de drept al aplicării sancțiunii, termenul în care poate fi contestată și instanța competentă. Nu se puteau face mențiuni suplimentare privind înlăturarea apărărilor salariatului deoarece acesta nu a formulat apărări propriu zise ci a arătat că nu are cu ce să se deplaseze până la serviciu însă pârâta a indicat în mod expres că apărările formulate de către salariat se concretizează în nota explicativă nr.2/(...).
Instanța a apreciat că sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei, absentarea nemotivată de la serviciu timp de 27 zile lucrătoare justificând desfacerea contractului individual de muncă.
P. aceste considerente, în baza art. 247-252 din Codul Muncii, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitândmodificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii.
În motivare s-a arătat că sentința este nelegală și netemeinică; instanța de fond nu a analizat motivele de nulitate a deciziei de concediere evocate.
Redând conținutul art. 263 alin. (2) și art. 267 alin. 1, 2 și 4 din Codul muncii, reiterează că nu a fost chemat în fața comisiei de disciplină pentru a da explicații cu privire la faptele întâmplate la data de (...) și pentru a-și exercita dreptul la apărare. P. nu a făcut dovada faptului ca l-a convocat așa cum prevede în mod expres legea.
În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul sa formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le considera necesare, precum și dreptul sa fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
Acest drept al subsemnatului, prevăzut de art. 267 alin. 4 Codul muncii, a fost în mod evident încălcat. În mod greșit prima instanța a constatat ca dreptul la apărare în cursul cercătorii disciplinare i-a fost respectat.
În momentul la care a scris acea „nota explicativa";, nu avea nicio cunoștință că împotriva sa s-a declanșat vreo acțiune disciplinară, iar acea declarație a dat-o la insistențele coordonatorului de transport, care i-a spus ca trebuie sa dea o declarație în vederea schimbării programului de lucru prin înțelegerea tuturor părților. I-a fost întinsa o capcană întrucât ulterior acest înscris a fost folosit împotriva lui.
Unul dintre elementele cele mai importante care trebuie clarificate în cadrul cercetării disciplinare este vinovăția, or nefiind chemat în fața comisiei de disciplina, nu a putut proba că se afla în legitima apărare.
Invocând în continuare dispozițiile art. 266 și 268 alin. 2 Codul muncii, se arată că decizia de concediere încalcă prevederile art. 268 alin. (2) lit. c) întrucât nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate în timpul cercetării disciplinare, în fapt, recurentul neavând măcar cunoștința despre faptul ca se desfășoară cercetarea disciplinara împotriva sa pentru a putea formula apărări și a putea fi asistat de către un reprezentant al sindicatului.
Cât privește modificarea unilaterala a contractului individual de munca, în raport de dispozițiile art. 17 alin. (1), (2) și (4), art. 19 și art. 41 Codul muncii, constituie modificare nelegala schimbarea într-o funcție inferioara, iar acordul obligatoriu al salariatului este prevăzut în condițiile în care prin schimbarea din funcție, se procedează la micșorarea salariului.
În realitate condițiile de munca ale recurentului au fost modificate. Începând cu data de (...), când s-a prezentat la serviciu i s-a comunicat verbal ca va ocupa postul de șofer de intervenții. Cu toate acestea nu i s-a dat în primire niciun autovehicul cu care urma sa își desfășoare activitatea, nu s-a încheiat niciun proces verbal de predare-primire a vreunui autovehicul. Mai arat ca paralel cu programul său era programat un alt șofer în trafic.
I s-a schimbat și programul de lucru, urmând sa muncească în intervalul orar 07.30 - 15.30, știind ca nu va putea respecta acest program din cauza faptului că nu are cu ce să se deplaseze la acest program de acasă din localitatea B. și până la punctul de lucru N. - J. De asemenea, salariul acordat era mult mai mic decât salariul avut anterior, cu referire nu la salariul prevăzut în contractual individual de munca de 600 lei, ci la salariul pe care efectiv îl încasa (aprox.
2000 lei/luna), compus în cea mai mare parte din diurnă.
Declarațiile martorului P. P. cu privire la aceste aspecte trebuie înlăturate ca subiective, martorul fiind angajatul paratei-intimate.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 25 mai 2012, pârâta a solicitat respingerea ca nefondat a recursului; menținerea ca temeinică și legală a sentinței.
În motivare s-a arătat în esență că decizia de concediere nr. 4/(...) conține toate cerințele impuse de art. 252 din Codul Muncii și nu se puteau face mențiuni suplimentare privind apărările salariatului, care a refuzat sa se prezinte la serviciu pe motiv ca nu are cu ce să se deplaseze, apărări care de altfel se concretizează în Nota Explicativa nr. 2/(...).
În cursul cercetării disciplinare pârâta a respectat dispozițiile privind dreptul de apărare a salariatului și a încercat sa rezolve litigiul pe cale amiabila, oferindu-i șansa de a lucra în continuare în cadrul firmei pe același post, însă pe alta mașina, tocmai pentru aplanarea incidentului survenit între acesta și muncitorii N. pe care-i transporta de la domiciliu la serviciu și retur.
Sunt reiterate susținerile din fața instanței de fond, reluate și în sentință, cu sublinierea că activitatea de transport se desfășura conform nevoilor de transport a firmei N., beneficiara acestor servicii, și care a sesizat operatorul de transport cu privire la conduita șoferului reclamant față de angajații săi și refuzului acestora de a mai urca în mijlocul de transport condus de reclamant.
Așa cum a recunoscut și reclamantul, după epuizarea perioadei de concediu, s-a prezentat la serviciu doar 2 zile, respectiv în data de 21 și 22 februarie 2011, iar apoi a anunțat coordonatorul de transport ca nu poate sa se încadreze în program deoarece nu are cu ce sa se deplaseze la serviciu.
Astfel, având în vedere refuzul nejustificat și categoric al reclamantului comunicat atât verbal cât și formulat în scris (nota explicativa) de a presta activitatea pentru pârâtă, precum și fapta acestuia de a absenta un număr de 27 zile lucrătoare de la serviciu, nu este vorba despre o concediere abuziva.
Din probele administrate nu rezulta vreo culpa a angajatorului care a dat dovada de multa toleranta, și care a încercat sa găsească soluții după acel incident, însă reclamantul a înțeles ca este în avantajul lui să nu se prezinte la serviciu și sa încaseze salariul aferent zilelor nelucrate.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Un prim motiv de recurs vizează nelegalitatea deciziei de concediere și a sentinței, raportat la încălcarea dispozițiilor art. 263 alin. (2) și art. 267 alin. 1, 2 și 4 din Codul muncii prin faptul neconvocării la cercetare disciplinară, fapt care a avut drept consecință încălcarea dreptului acestuia la apărare în cursul cercetării disciplinare.
Or, se constată că în mod legal și temeinic a procedat tribunalul prin constatarea faptului că salariatul a formulat apărări în nota explicativă nr. 2/(...) și că în acest mod, i-a fost asigurat dreptul la apărare.
Dacă art. 267 Codul muncii sancționează cu nulitatea absolută aplicarea unei sancțiuni disciplinare fără efectuarea în prealabil a cercetării disciplinare, trebuie să se accepte că nu aceeași sancțiune este stabilită de legiuitor în ce privește convocarea la cercetarea disciplinară.
Cu alte cuvinte, nulitatea sancțiunii intervine doar în lipsa cercetării disciplinare, nu și în cazul în care convocarea la cercetare este viciată sau chiar lipsește.
Regula în dreptul civil român este cea a caracterului relativ al nulității, fiind vorba despre o nulitate absolută doar acolo unde este ocrotit, prin instituirea acestei sancțiuni, un interes general.
Este evident că în cauză, legat de neconvocarea reclamantului la cercetarea disciplinară (care într-adevăr nu a putut fi probată), în lipsa unui textcare să impună nulitatea absolută, interesul ocrotit fiind unul particular, nulitatea atrasă este una relativă, care se acoperă dacă prin nerespectarea normelor ce impun o anumită conduită sub această sancțiune nu s-a determinat o vătămare imposibil de înlăturat altfel decât prin anularea acelor acte.
În speță, dreptul la apărare al reclamantului a fost asigurat prin solicitarea punctului său de vedere privitor la absențele nemotivate, care a fost dat în cuprinsul unei note explicative (fila 11 dosar fond).
În condițiile în care reclamantul recurent nu a formulat apărări în cuprinsul acesteia, ci practic a recunoscut că nu s-a prezentat la serviciu, fără a aduce o explicație care să tindă la înlăturarea vinovăției atașate ca regulă generală unui atare comportament (ci explicând că nu se poate încadra în program din pricină că nu are cu ce să se deplaseze, la întoarcerea de la muncă, din Dej în B.), nu se poate invoca nici nulitatea deciziei de concediere pentru necuprinderea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate în timpul cercetării disciplinare.
Cu alte cuvinte, nu poate fi invocată cu succes această lipsă a deciziei de sancționare, în condițiile în care nu s-au formulat cu adevărat apărări eficiente în cadrul cercetării disciplinare, sau cel puțin apărări care să tindă la modificarea poziției acuzatoare a angajatorului în context disciplinar.
Trebuie cercetată intenția legiuitorului, pentru instituirea obligativității ca decizia de sancționare să cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile. În mod evident, aceasta a fost de a sustrage abuzului acest instrument pus la îndemâna angajatorului pentru asigurarea disciplinei muncii, care este sancționarea disciplinară. Este necesar, ca o finalizare a cercetării disciplinare obligatorii, drept dovadă că nu a efectuat doar formal această etapă prealabilă sancționării, ca angajatorul să răspundă apărărilor angajatului său, pentru a nu se aplica în mod arbitrar sancțiuni disciplinare.
Or, atâta timp cât nu s-au formulat apărări menite a conduce la exonerarea de răspundere, nu se poate imputa faptul că acestea nu au fost înlăturate. Din nou, interpretarea acestui imperativ legal trebuie făcută într-o abordare realistă, iar nu formal, sancțiunea omisiunii angajatorului de a da un răspuns apărărilor salariatului fiind aplicabilă doar atunci când, fiind formulate apărări, ele nu au fost înlăturate, iar nu atunci când practic se recunoaște fapta și se explică motivația angajatului pentru a o săvârși (a absentat de la serviciu pentru că nu i-a convenit programul de lucru și nu i s-a asigurat transportul la domiciliu), fără a se tinde la o răsturnare a condițiilor răspunderii disciplinare.
Prin urmare, constatând că reclamantul recurent nu a invocat vreo vătămare legată de lipsa unui răspuns la apărările sale, pentru a deveni aplicabilă sancțiunea anulării deciziei de concediere, Curtea constată că în mod legal a fost respinsă acțiunea și sub acest aspect.
Se invocă totodată anterioritatea luării poziției reclamantului, față de derularea cercetării disciplinare, deci cu alte cuvinte, că nota explicativă nu a fost dată în cadrul cercetării disciplinare, ci anterior declanșării acesteia.
Nu se verifică această susținere, în condițiile în care sesizarea conducerii societății cu fapta pentru care s-a aplicat sancțiunea a avut loc la data de (...) (fila 10 dosar fond), nota explicativă poartă data de (...), iar procesul verbal prin care a fost finalizată cercetarea disciplinară poartă data de (...).
Faptul că s-a întocmit acest proces verbal ulterior notei explicative a reclamantului nu are semnificația lipsirii acestuia de dreptul la apărare și aceea a luării poziției în apărare a reclamantului anterior cercetării disciplinare,întrucât cercetarea disciplinară se derulează într-un anumit interval de timp, ea neputând fi redusă la redactarea procesului verbal conclusiv.
Mai invocă recurentul că a fost atras într-o capcană, prin solicitarea de a explicita absențele sale nemotivate fără a fi avizat că această solicitare este făcută în vederea cercetării disciplinare, deci într-o procedură disciplinară, altfel spus, fără a fi fost avizat de consecințele pe care poate să și le atragă prin răspunsurile date.
În primul rând, se impune înlăturarea acestei apărări prin raportare la considerentele ce preced, privitoare la caracterul relativ al nulității atrase de lipsa convocării la cercetare disciplinară. Prin indicarea acestei anteriorități și a neavizării că este subiect al cercetării disciplinare, practic, reclamantul tocmai această lipsă o acuză, a convocării la cercetare.
În al doilea rând, această apărare nu poate fi primită, nefiind rezonabil a se considera că solicitarea unei note explicative în scris cu privire la o absență nemotivată de la serviciu, timp de aproape o lună, ar putea viza altceva decât aplicarea unei sancțiuni disciplinare.
Prezența la locul de muncă este o condiție primară pentru asigurarea disciplinei muncii, de la sine înțeleasă în raporturile de muncă, astfel încât corolarul acesteia, anume, caracterul sancționabil al încălcării acestei minime obligații, fiind de asemenea de la sine înțeles.
Sunt formulate motive de recurs privitoare la invocata modificare unilaterală a contractului individual de muncă, considerată nelegală. În condițiile în care nu se explicitează legătura dintre aceste motive din cererea introductivă de instanță și din recurs cu petitele acțiunii, singura concluzie logică este că aceste apărări au fost făcute în justificarea absenței de la serviciu, deci tind a dovedi lipsa vinovăției, faptul că absența de la serviciu ar fi fost scuzabilă în raport de o atare modificare nelegală a contractului individual de muncă.
Or, fără a fi necesară verificarea caracterului fondat al acestor motive de recurs în raport de dispozițiile legale relative la modificarea contractului individual de muncă, Curtea observă că și în ipoteza în care ar fi avut loc o astfel de modificare a contractului individual de muncă, acest fapt nu este de natură a justifica absențele de la serviciu, salariatul având la îndemână, într-o atare ipoteză, calea acțiunii în instanță, neputând refuza să se mai prezinte la muncă fără a fi sancționabil.
S-ar fi impus cercetarea acestor motive doar în ipoteza în care ar fi fost contestată individualizarea sancțiunii, ceea ce nu este cazul în speță.
De altfel, ca un argument subsidiar, se constată că în raport de elementele esențiale ale contractului individual de muncă, astfel cum sunt ele prevăzute în contractul individual de muncă ce a existat între părți (filele 18-20 dosar fond), nu se conturează nici temeinicia acestui motiv de recurs, considerentele tribunalului fiind clare, lămuritoare, legale și temeinice sub acest aspect.
Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041
C.proc.civ.,
P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. A. împotriva sentinței civile nr. 2492 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
G.-L. T. I. T. D. C. G.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. I. P.
| ← Decizia nr. 159/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1389/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
