Decizia nr. 2841/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)**
DECIZIA CIVILĂ NR. 2841/R/2012
Ședința publică din data de 6 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 333 din 24 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr.
(...)**, privind și pe reclamantul intimat P. S. G., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 15 mai
2012, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul recurent a depus la dosar practică judiciară.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.6939/100/(...) pe rolul T. M., reclamantul P. S. G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul M. F. P. - D. G. A F. P. M., ca prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză, să dispună anularea deciziei nr. 231/(...) emisă de pârâtă, reîncadrarea sa pe postul de inspector specialitate gr. II, gradația 3, pe perioadă nedeterminată, să oblige pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, împreună cu celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat, începând cu data încetării contractului de muncă și până la efectiva reintegrare și a daunelor morale în cuantum de 10000 euro, precum și la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că contractul de muncă încheiat între părți este unul pe perioadă nedeterminată. Astfel, s-a arătat că între reclamant și pârâtă, la data de (...), s-a încheiat un contract individual de muncă înregistrat sub nr. 982, în care se prevede că angajarea începe cu data de (...), iar durata este determinată, până la organizarea concursului. Ca atare, s-a arătat că momentul încetării acestui contract nu este o dată certă, ci data organizării concursului.
Tot în contractul încheiat între părți, la pct. 2.4 se prevede că, la ex- pirarea perioadei de stagiu, persoana va susține un examen de titularizarepe post, iar în cazul promovării acestui examen, contractul individual de muncă devine unul pe durată nedeterminată.
Funcția ocupată de reclamant, astfel cum aceasta este menționată în contractul individual de muncă este de inspector de specialitate debutant.
S-a mai arătat că, ulterior încheierii contractului de muncă, reclamantul a fost reîncadrat în funcția contractuală de inspector de specialitate gr. II gradația 3, deși potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea
188/1999 privind funcționarul public:
„ (1) Funcționarii publici sunt debutanți sau definitivi.
(2) Pot fi numite funcționari publici debutanți persoanele care au pro- movat concursul pentru ocuparea unei funcții publice de grad profesional debutant.
(3) Pot fi numiți funcționari publici definitivi: a) funcționarii publici debutanți care au efectuat perioada de stagiu prevăzută de lege și au obținut rezultat corespunzător la evaluare; b) persoanele care intră în corpul funcționarilor publici prin concurs și care au vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice de minimum 12 luni, 8 luni și, respectiv, 6 luni, în funcție de nivelul studiilor absolvite.";
Potrivit art. 60 din același act normativ:
„(1) Perioada de stagiu are ca obiect verificarea aptitudinilor profesio- nale în îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților unei funcții publice, formarea practică a funcționarilor publici debutanți, precum și cunoașterea de către aceștia a specificului administrației publice și a exigențelor acesteia. (2) Durata perioadei de stagiu este de 12 luni pentru funcționarii publici de execuție din clasa I, 8 luni pentru cei din clasa a II-a și 6 luni pentru cei din clasa a III-a.";
Potrivit art. 61 din Legea 188/1999:
„(1) La terminarea perioadei de stagiu, pe baza rezultatului evaluării realizate, funcționarul public debutant va fi: a) numit funcționar public de execuție definitiv în clasa corespunzătoare studiilor absolvite, în funcțiile publice prevăzute la art. 14, în gradul profesional asistent; b) eliberat din funcția publică, în cazul în care a obținut la evaluarea activității calificativul "necorespunzător".
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b) perioada de stagiu nu constituie vechime necesară pentru ocuparea unei funcții publice.";
Potrivit art. 64 din același act normativ:
„(2) Promovarea în funcția publică de execuție în gradul profesional i- mediat superior celui deținut de funcționarul public se face prin concurs sau examen, organizat semestrial de către autoritățile și instituțiile publice, prin transformarea postului ocupat de funcționarul public ca urmare a promovării concursului sau examenului. Fișa postului funcționarului public care a promovat în funcția publică se completează cu noi atribuții și responsabilități sau, după caz, prin creșterea gradului de complexitate a atribuțiilor exercitate.";
Față de prevederile legale menționate, reclamantul a susținut că nu avea cum să fie promovat în postul de inspector de specialitate gr. II, gradația 3, fără a promova examenul sau concursul organizat de pârâtă, iar odată promovat acest examen, contractul său de muncă a devenit unul pe durată nedeterminată.
La data de 11 iulie 2011 a fost emisă decizia nr. 231 de către pârâtă, prin care se constată că raportul de muncă dintre părți a încetat de drept,adică la expirarea termenului, ori, așa cum s-a menționat anterior, contractul de muncă putea înceta doar la expirarea perioadei de 24 de luni, conform art. 82 alin. 1 Codul muncii sau ca urmare a nepromovării examenului organizat de pârâtă în cadrul termenului de 24 de luni.
Reclamantul a mai arătat că decizia de încetare a contractului individual de muncă cuprinde în motivare argumente referitoare la reducerea posturilor vacante, iar în dispozitiv este precizat ca temei legal ajungerea la termen a contractului, existând astfel o necorelare a celor două părți ale deciziei.
În ce privește daunele morale solicitate, s-a arătat că este justificată solicitarea , având în vedere momentul și modalitatea în care a intervenit în- cetarea contractului individual de muncă. Reclamantul a susținut în acest sens că a fost lipsit nelegal de locul de muncă, de remunerațiile pe care le-ar fi primit.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
La judecarea fondului cauzei, părțile au administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 333 din 24 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul P. S. G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice- D. G. a F. P. a Județului M. și, în consecință, a fost anulată decizia nr. 231/(...) emisă de pârâtă, s-a dispus reîncadrarea reclamantului pe postul de inspector specialitate gr.II gradația 3 și a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantului despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și actualizate de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data concedierii și până la efectiva reîncadrare.
S-au respins cererile privind daunele morale și cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajat în funcția de inspector specialitate debutant, pe perioadă determinată, începând cu data de (...) până la data la care titularul postului se afla în concediu plătit pentru îngrijirea copilului, respectiv (...).
La data de (...), la sediul pârâtei a fost înregistrată cererea recla- mantului sub nr. 36068, având ca obiect încetarea raporturilor de muncă cu acordul părților la data de (...).
Prin Decizia nr. 676/(...) și a contractului individual de muncă nr.
982/(...), s-a dispus reîncadrarea reclamantului pe perioadă determinată în funcția de inspector de specialitate debutant începând cu data de (...) și până la organizarea concursului inclusiv.
Ulterior, prin decizia nr. 86/(...), reclamantul promovează în gradul profesional imediat următor celui de debutant, respectiv inspector de specia- litate gradul IV, în urma concursului organizat pentru promovarea în grad profesional.
Prin decizia nr. 226/(...), reclamantul trece la S. inspecție fiscală 2 din cadrul A.F.P. B. M., a cererii reclamantului nr. 9254/(...).
Prin deciziile 281/(...), 284/(...) și 435/(...), reclamantului i se aprobă detașarea la S. inspecție fiscală persoane fizice din cadrul A.F.P. B. M. și S. inspecție fiscală persoane fizice 1 - Activitate de inspecție fiscală.
Prin decizia 231/(...) - fila 7 din dosar, emisă de pârâtă, se dispune că începând cu data de (...), reclamantului, inspector de specialitate gr. IIgradația 3, îi încetează contractul individual de muncă de drept con- form art. 55 lit. a coroborat cu art. 56 alin. 1 lit. i Codul muncii.
Potrivit dispozițiilor art. 55 lit. a Codul muncii :
„Contractul individual de muncă poate înceta astfel: a) de drept;"; iar potrivit art. 56 alin. 1 lit. i Codul muncii:
„(1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept: i. la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată;";
Contractul individual de muncă al reclamantului a fost într-adevăr încheiat pe durată determinată, pentru funcția de inspector specialitate debutant, începând cu perioada (...) și până la data organizării concursului inclusiv.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta recunoaște că, prin decizia nr.
86/(...), reclamantul promovează în gradul profesional imediat următor celui de debutant, respectiv inspector de specialitate gradul IV, în urma concursului organizat pentru promovarea în grad profesional.
Potrivit art. 80 din Codul muncii, în forma în vigoare la data angajării reclamantului, „prin derogare de la regula prevăzută la art. 12 alin. (1), angajatorii au posibilitatea de a angaja, în cazurile și în condițiile prezentului cod, personal salariat cu contract individual de muncă pe durată determinată.";
Alin. 2 al aceluiași articol prevede: „contractul individual de muncă pe durată determinată se poate încheia numai în formă scrisă, cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie";.
Apoi, conform art. 82 din Codul muncii „contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de
24 de luni. În cazul în care contractul individual de muncă pe durată determinată este încheiat pentru a înlocui un salariat al cărui contract individual de muncă este suspendat, durata contractului va expira la momentul încetării motivelor ce au determinat suspendarea contractului individual de muncă al salariatului titular";.
Prima instanță a mai reținut că în cuprinsul contractului individual de muncă nr. 982/(...) nu se menționează că reclamantul ar fi fost angajat pe durată determinată pentru a înlocui un salariat al cărui contract individual de muncă era suspendat, incidente fiind, în acest caz, prevederile art. 82 al. 1 Codul Muncii care stabilesc durata maximă a contractului individual de muncă pe durată determinată la 24 luni.
Acest termen de 24 luni s-a împlinit la data de (...), raportul de mun- că dintre părți continuând și după această dată. În condițiile în care pârâta nu a respectat prevederile art. 82 Codul muncii referitoare la termenul ma- xim pentru care o persoană poate fi angajată pe durată determinată și atâta timp cât contractul individual de muncă și-a continuat existența și după expirarea termenului de 24 luni, prima instanță a apreciat că părțile au convenit la transformarea contractului de muncă pe durată determinată într-un contract de muncă pe durată nedeterminată, chiar dacă nu s-au încheiat acte adiționale ale contractului individual de muncă, ca urmare a susținerii și promovării concursului organizat pentru promovarea în grad profesional .
S-a mai reținut că în decizia de încetare a contractului individual de muncă funcția deținută de reclamant este cea de inspector specialitate gr. II gradația 3, aceasta fiind o funcție publică și nu cea de inspector specialitatedebutant cum este menționată în contractul individual de muncă a cărui încetare s-a dispus.
În această situație, s-a reținut că temeiul de drept al încetării raportului de muncă al reclamantului nu este legal și în consecință nici decizia nr. 231 din (...) emisă de pârâtă, privind încetarea contractului individual de muncă încheiat cu reclamantul se impune a fi anulată.
Ca urmare a anulării deciziei de concediere, prin prisma dispozițiilor art. 80 Codul muncii, s-a apreciat ca fiind întemeiată cererea reclamantului privind plata drepturilor salariale și restabilirea situației anterioare în sensul reintegrării reclamantului în funcția deținută la momentul concedierii.
S-a mai reținut că apărările pârâtei în sensul reorganizării instituției și reducerea numărului angajaților, nu pot avea relevanță în cauză, temeiul de drept al încetării raportului individual de muncă al reclamantului fiind ajungerea la termenul pentru care a fost încheiat contractul și nu desființarea posturilor sau lipsa acestora.
În ce privește daunele morale solicitate, s-a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 253 alin.1 din Codul muncii, astfel cum acesta a fost modificat:
„Angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiului răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul";.
Prima instanță a mai reținut că, instanțele de judecată, confruntându-se cu rezolvarea acestei probleme de drept și anume, daunele morale în litigiile de muncă, au aplicat diferit dispozițiile art. 269 (1) Codul muncii, care conținea aceeași reglementare ca cea cuprinsă azi în art. 253 (1) din Codul muncii.
Prin decizia nr. 40/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursului în interesul legii declarat de P. general cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 269 alin.1 din Codul muncii în legătură cu daunele morale pretinse de salariați în cadrul litigiilor de muncă, statuând că daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.
Instanța de fond a mai reținut că art. 269 alin. 1 din Codul muncii anterior modificărilor de dată recentă, este identic ca reglementare cu actualul art. 253 alin. 1 Codul muncii, astfel încât decizia ICCJ nr. 40/2007, își găsește aplicarea în cauză.
Întrucât cuantumul cheltuielilor de judecată nu a fost dovedit de către reclamant, s-a respins capătul de cerere privind acordarea acestor cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs pârâtul MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE pentru D. G. A F. P. M., considerând-o ca fiind nelegală
și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului.
Recurenta susține că intimatul a fost angajat în funcția de inspector specialitate debutant, pe perioadă determinată, începând cu data de (...) până la data la care titularul postului se afla în concediu plătit pentru îngrijirea copilului, respectiv (...)
Având în vedere deficitul de personal din cadrul AFP B. M., generat de încetarea raporturilor de muncă ale unor salariați, prin decizia 676/(...) șia contractului individual de muncă nr. 982/(...), s-a dispus reîncadrarea reclamantului pe perioadă determinată în funcția de inspector de specialitate debutant începând cu data de (...) și până la organizarea concursului inclusiv.
Ulterior prin decizia nr. 86/(...), reclamantul promovează în gradul profesional imediat următor celui de debutant, respectiv inspector de specia- litate gradul IV, în urma concursului organizat pentru promovarea în grad profesional.
Prin decizia nr. 226/(...), reclamantul trece la S. inspecție fiscală 2 din cadrul AFP B. M., urmare cererii reclamantului nr. 9254/(...).
Prin decizia nr.507/(...), reclamantului i s-au atribuit noi responsabilități în ceea ce privește implementarea prevederilor legale privind declarațiile de avere și declarațiile de interese în cadrul DGFP M..
Recurenta arată că aceste decizii nu au fost contestate de către intimat, acesta dându-și tacit acordul pentru prelungirea contractului.
Prin decizia nr. 231/(...), reclamantului i-a încetat contractul indi- vidual de muncă, ținând cont de N. D. de O. și R. U. din cadrul ANAF București nr. 9.(...) din conținutul căreia rezultă că toate posturile de execuție vacante au fost reduse.
Prin ordinul Președintelui ANAF 2180/2011, s-a modificat Ordinul
375/ 2009, privind aprobarea structurii organizatorice a direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, noua structură organizatorică intrând în vigoare la data de (...), ulterior acest termen fiind prorogat prin O. nr. 2289
/(...) pană la data de (...).
Potrivit art. III din O. 2180/2011 modificat prin O. 2. 2011, dispozițiile art. 99 alin. 1 lit. a, alin. 3, 4, 6, și 7 din Legea 188/1999 repu- blicată, cu modificările și completările ulterioare și respectiv ale art. 65-67,
75-77 din Codul muncii, sunt direct aplicabile unităților subordonate direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, care își încetează activitatea și nu se regăsesc în anexa menționată la art. I.
În aplicarea prevederilor O. 2180/2011, D. G. de O. și R. U. din cadrul ANAF a comunicat N. nr. 9. (...) prin care se precizează faptul că, la întocmirea statelor de funcții care vor fi predate obligatoriu până la data de (...), nu se vor lua în calcul posturile de execuție vacante existente la acea dată, posturi de execuție vacante fiind doar cele preluate de la unitățile desființate.
Recurenta arată că rațiunea pentru care acestea nu mai pot fi luate în considerare este aceea că nu sunt bugetate și că au fost reduse prin proiectul de H. pentru modificarea și completarea H. 109/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.A.F. cu modificările și completările ulterioare.
Prin Ordinul A.N.A.F. nr. 2262/(...) s-a aprobat numărul maxim de posturi pentru direcțiile generale ale finanțelor publice județene, posturile repartizate și aprobate pentru D.G.F.P. M. fiind în număr de 489, nefiind incluse și posturile vacante, ocupate pe perioada determinată de personalul contractual.
Astfel, având în vedere adresa nr. 9.(...), la data de (...) s-a acordat un preaviz de 20 de zile lucrătoare, pentru personalul contractual.
Concedierea reclamantului, susține recurenta, s-a făcut ca urmare a reorganizării instituției, acesta ocupând un post pe perioadă determinată, neavând calitate de funcționar public.
Se invocă în acest sens disp.art.65 din Codul muncii, arătându-se că, întrucât reclamantul ocupa un post vacant pe perioadă determinată și acesta a fost desființat, contractul individual de muncă a încetat de drept.
Recurentul mai invocă faptul că din punctul de vedere al formei și fondului actului unilateral contestat, acesta este la adăpost de orice critică, fiind întocmit cu respectarea normelor legale.
Se mai invocă faptul că, întrucât postul a fost desființat, nu mai este posibilă reîncadrarea reclamantului, iar despăgubirile acordate de către prima instanță intimatului sunt necuvenite.
În drept, se invocă disp.art.304 pct.9 și 3041 Cod.proc.civilă. Intimatul nu a formulat întâmpinare în recurs și nu s-au administrat probe noi. Analizând recursul formulat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE pentru D. G. A F. P. M., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin contractul individual de muncă nr. 982/(...), recurenta a dispus încadrarea intimatului pe funcția de inspector de specialitate debutant începând cu data de (...), pe durată determinată, până la organizarea concursului. Conform punctului 2.4 din același contract, la expirarea perioadei de stagiu, persoana va susține un examen de titularizare pe post. În cazul promovării examenului, contractul de muncă devine contract pe durată nedeterminată. Prin decizia nr.86/(...) emisă de recurentă, intimatul P. S. G. a fost declarat admis la concursul organizat pentru promovarea în gradul profesional imediat superior debutantului, astfel încât, începând cu data de (...), acesta a promovat în gradul profesional de inspector de specialitate grad IV. Prin deciziile nr.281/(...) și nr.226/(...), s-a dispus trecerea, respectiv detașarea, intimatului la alte servicii din cadrul recurentei, menționându-se că acesta ar fi în continuare angajat pe durată determinată conform art.80, 81, 82 din Codul muncii. Prin deciziile nr.284/(...) și nr.435/(...) emise de către recurentă s-a dispus din nou trecerea reclamantului-intimat de la un serviciu la altul, fără a se mai menționa că acesta ar fi fost angajat pe durată determinată, precizându-se doar menținerea elementelor salariale avute anterior. Curtea reține că legiuitorul, reglementând cele două tipuri de contracte individuale de muncă, respectiv cel pe durată nedeterminată și cel pe durată determinată, a avut în vedere desigur ocrotirea drepturilor, necesităților și intereselor ambelor părți ale unui raport de muncă, plecând de la premisa că un angajator poate avea nevoie de două categorii de forță de muncă: nevoi permanente, ce trebuie satisfăcute prin contracte pe durată nedeterminată și nevoi precare, conjuncturale, pe care și le poate acoperi prin contracte de muncă pe durată determinată. Pentru protecția drepturilor salariaților și prevenirea abuzului de drept din partea angajatorului, legiuitorul român a procedat la reglementarea contractului de muncă pe durată determinată armonizând treptat legislația națională cu aquis-ul comunitar, astfel cum rezultă chiar din preambulul O.U.G. nr.65/2005, ce a modificat art.82 alin.1 și art.84 alin.1 din Codul muncii și cel al O.U.G. nr.55/2006, ce a modificat și completat art.84 alin.2 din Codul muncii, având în vedere deosebitele consecințele economice,psihologice și sociale ale precarității acestor raporturi de muncă pentru salariați, determinate de incertitudinea care apasă asupra locului de muncă. Se reține astfel că, prin D. 1. a C. din (...) privind Acordul-cadru CES, UNICE și CEEP asupra muncii cu durată determinată, avută în mod special în vedere la armonizarea legislației muncii din România cu cea comunitară, s-a prevăzut că, pentru a preveni abuzul ce poate rezulta din utilizarea contractelor sau relațiilor de muncă cu durată determinată succesive, statele membre pot introduce una sau mai multe măsuri prevăzute la C. 5 din acordul-cadru și anume: rațiuni obiective care să justifice reînnoirea unor astfel de contracte sau relații de muncă, durata maximă a contractelor sau relațiilor de muncă succesive și numărul de reînnoiri ale unor astfel de contracte sau relații de muncă. Alineatul 2 al acestei clauze prevede că statele membre, după consultarea partenerilor sociali stabilesc în ce condiții: a)contractele sau raporturile de muncă sunt considerate „succesive";; b) sunt considerate contracte sau raporturi de muncă pe durată nedeterminată. În elaborarea acestui acord-cadru, părțile au luat în considerare următoarele: contractele individuale de muncă pe durată nedeterminată reprezintă forma generală pentru raporturile de muncă, contribuie la calitatea vieții lucrătorilor implicați și îmbunătățesc performanța, iar folosirea, doar din mot ive obiective, a contractelor pe durată determinată constituie un mod de a împiedica abuzurile. Se mai prevede că Statele membre pot menține și /sau partenerii sociali pot menține sau introduce dispoziții mai favorabile pentru muncitorii avuți în vedere în acord( C. 8). Conform jurisprudenței CJCE (Hotărârile M.ld, Adeneler și alții) beneficiul stabilită ț ii locului de muncă este considerat un element major al protecț iei acordate lucrătorilor . Curtea a dedus din aceasta că Acordul-cadru vizează să limiteze recurgerea succesivă la contractele de muncă pe duratădeterminată, considerată drept o sursă potențială de abuz în detrimentul lucrătorilor, prevăzând o serie de dispoziții minime de protecție destinate să evite incertitudinea situației salariaților. S-a mai reținut prin aceste hotărâri că o dispozi ț ie care nu j ustifică în mod specific folosi rea contractelor d e muncă pe dura tă determinată succesive prin existenț a unor factori obiectivi legaț i de particularită ț ile activităț ii respective și de condiț iile exercitării sale, implică u n risc real de a determina o recurgere abuzivă la acest tip de contracte și nu este, prin urmare, compatibilă cu obiectivul și cu efectul util al Acordului-cadru. În speță, prin contractul individual de muncă nr.982/(...) depus la dosar, s-a menționat că acesta a fost încheiat într-o situație de excepție prevăzută de disp.art.81 din Codul muncii, pe durată determinată, până la „. concursului";, precizându-se însă că în cazul promovării examenului de titularizare pe post, contractul de muncă devine contract pe durată nedeterminată. Ori, astfel cum rezultă din decizia nr.86/(...) emisă de recurentă, intimatul P. S. G. a fost declarat admis la concursul organizat pentru promovarea în gradul profesional imediat superior debutantului, astfel încât, începând cu data de (...), acesta a promovat în gradul profesional de inspector de specialitate grad IV, în consecință nu mai subzista motivul pentru care contractul de muncă a fost încheiat pe durată determinată. Pe de altă parte, se mai reține că durata îndelungată a acestui contract, începând cu data de (...) și până la (...), pe lângă faptul că încalcă prevederile art.82 alin.1 din Codul muncii, potrivit căruia contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 24 de luni, dovedește pe deplin că activitatea prestată de către reclamant a corespuns unei nevoi permanente a instituției recurente, motiv pentru care acesta era îndreptățit, cel puțin de la data promovării concursului, respectiv din (...), la încheierea unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată. Se mai reține că, deși alin.1 al art.84 din Codul muncii prevede regula că la încetarea celui de-al treilea contract individual de muncă pe durată determinată, prevăzut de art.80 alin.4, sau la expirarea termenului prevăzut la art.82 alin.1, dacă pe postul respectiv va fi angajat un salariat, acesta va fi angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, alin.2 lit.c) și c1) stipulează că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cazul în care încheierea unui nou contract de muncă pe durată determinată se impune datorită unor motive obiective prevăzute expres în legi speciale sau a unor motive obiective cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel național sau la nivel de ramură, pentru desfășurarea unor lucrări, proiecte sau programe . În consecință, ceea ce se impune a fi analizat în speță este dacă angajatorul a avut în situația reclamantului o nevoie permanentă de personal, sau una de natură precară, conjuncturală și dacă legea specială sau contractele colective de muncă aplicabile prevăd în cazul activității desfășurate de către acesta motive obiective care să impună încheierea unor contracte pe durată determinată. Astfel cum s-a statuat în doctrina de specialitate și practica judiciară, în măsura în care un angajator apelează de mai multe ori, în intervale scurte de timp, la aceeași persoană cu care încheie contract pe durată determinată pentru aceeași activitate este de presupus că, în realitate, angajatorul în cauză are nevoie în mod permanent de un post de tipul celui ocupat de acel salariat, caracterul temporalității fiind practic simulat. De altfel, Curtea de Justiție a C. E., prin hotărârea din (...), pronunțată în cauzele conexate C-378/07-C-380/07, în cererea privind pronunțarea unei hotărâri preliminare - Monomeles Protodikeio Rethymnis - privind interpretarea clauzei 5 si a clauzei 8 punctele 1 si 3 din anexa la D. 1. a C. din 28 iunie 1999 privind Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE si CEEP, a statuat că C. 5 punctul 1 trebuie interpretată în sensul că nu se opune adoptării de către un stat membru a unei reglementări naționale, în măsura în care totuși reglementarea menționată, pe de o parte, nu afectează caracterul efectiv al prevenirii folosirii abuzive de contracte sau de raporturi de muncă pe durată determinată astfel cum rezultă acesta din măsura legală echivalentă menționată și, pe de altă parte, respectă dreptul comunitar și, mai ales clauza 8 alin.3 din acord. C. 5 punctul 1 litera a) din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată trebuie interpretată în sensul că se opune posibilității ca o reglementare națională să fie aplicată de autoritățile statului membru respectiv astfel încât reînnoirea de contracte de muncă pe durată determinată succesive în sectorul public să fie considerată justificată de ". obiective"; în sensul clauzei menționate, pentru simplul motiv că aceste contracte sunt întemeiate pe dispoziții legale care permit reînnoirea lor pentru a satisface anumite nevoiprovizorii, în condițiile în care, în realitate, respectivele nevoi sunt permanente și durabile. Curtea a mai reținut , prin aceeași hotărâre, că, în special respectarea clauzei 5 punctul 1 din Acordul-cadru impune ca o nouă reglementare națională să prevadă, în ceea ce privește folosirea abuzivă de contracte de muncă pe durată determinată succesive, măsuri eficace și obligatorii de prevenire a unei astfel de folosiri abuzive, precum și sancțiuni care au un caracter suficient de eficace și disuasiv pentru a garanta deplina eficacitate a acestor măsuri de prevenire. Prin urmare, s-a stabilit că este de competența instanței de trimitere să verifice dacă aceste condiții sunt îndeplinite. Analizând evoluția în timp a relațiilor de muncă dintre părți, timp de aproape patru ani, nu se poate reține decât faptul că D. G. A F. P. M. a avut nevoie în permanență de munca prestată de către intimat, iar abuzul de drept săvârșit de către acest angajator prin neelucidarea, neprevederea expresă în contract a duratei nedeterminate a acestuia, conform dispozițiilor legale mai sus menționate nu poate fi folosit de către recurentă pentru a înceta de drept acest contract de muncă, invocând faptul că postul ocupat de către reclamant ar fi fost de fapt unul vacant, căruia i-ar fi aplicabilă N. nr. 9.(...) a D. de O. și R. U. din cadrul ANAF București. Se mai reține nelegalitatea deciziei contestate și pentru motivul că, deși se invocă dispozițiile art.56 alin.1 lit.i) din Codul muncii republicat, respectiv încetarea de drept a contractului de muncă la data expirării termenului pentru care contractul individual de muncă a fost încheiat, prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei și prin cererea de recurs, recurenta invocă alte motive de fapt și de drept, respectiv desființarea locului de muncă ocupat de către reclamant, ca urmare a reorganizării instituției, în temeiul disp.art.65 din Codul muncii. Ori, conform art.79 din Codul muncii republicat, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere. De altfel, dacă se consideră că încetarea contractului de muncă al reclamantului s-ar fi dispus în temeiul disp.art.65 din Codul muncii, se recunoaște implicit că acesta ocupa în mod legal un loc de muncă, care a fost desființat, fiind astfel contradictorii susținerile recurentei în sensul că postul de execuție al intimatului ar fi fost vacant la data primirii Notei nr. 9.(...) a D. de O. și R. U. din cadrul ANAF București. Pentru aceste considerente privind nelegalitatea deciziei contestate, Curtea constată că în mod corect prima instanță a dispus, în temeiul disp.art.80 alin.1 și 2 din Codul muncii republicat, atât reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii acestui act unilateral, cât și obligarea angajatorului la plata despăgubirilor. Acest temei este aplicabil în cauză având în vedere faptul că, nefiind probată în cauză existența unei cauze de încetare de drept a contractului individual de muncă, decizia nr.231 din (...) constituie de fapt o decizie de concediere a reclamantului, astfel cum aceasta este definită în art.58 din Codul muncii, respectiv o încetare a contractului de muncă din inițiativa angajatorului. Practic, se reține în acest sens că repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, constituie una dintre măsurile cele mai energice de restabilire a legalității, de apărare eficientă a dreptului la muncă. Ea reprezintă o adevărată restitutio in integrum, implicând nu numai reîncadrarea pe postul deținut anterior, ci repunerea în situația anterioară, ca și cum raportul de muncă nu ar fi fost nici un moment întrerupt, curespectarea prevederilor legale ce impuneau, începând cu data de (...), încheierea unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată, precum și acordarea despăgubirilor prevăzute de lege. Prin decizia nr.193/2001, Curtea Constituțională a decis că repunerea părților în situația anterioară nu lezează în nici un mod dreptul de proprietate al angajatorului, drept ce trebuie exercitat cu respectarea conținutului și limitelor sale, stabilite de lege. F. posibilitatea repunerii părților în situația anterioară concedierii, atingerea adusă dreptului la muncă nu s-ar repara și nu ar asigura stabilitatea raporturilor de muncă. În consecință, constatând că în mod corect prima instanță a admis cererile reclamantului de anulare a deciziei de încetare a contractului de muncă și de repunere a părților în situația anterioară, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civilă, se va respinge recursul formulat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE pentru D. G. A F. P. M. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE pentru D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 333 din 24 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...)**, pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședință publică, azi, (...). PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, S.-C. B. I.-R. M. C. M. Red./Tehnored.: C.M.; 2 ex.- (...); Jud.fond.:- Tribunalul Maramureș: C. V.. G., G. C.
| ← Decizia nr. 3948/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 146/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
