Decizia nr. 2888/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.2888/R/2012
Ședința publică din data de 12 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. „. M. SA împotriva sentinței civile nr. 3. din 5 martie 2012 pronunțate de T. B.-N. în dosar nr. (...) privind și pe reclamanții intimați B. V. și P. V. D., având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentei de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3. din (...) a T.ui B.-N. pronunțate în dosar nr. (...), a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă privind pretențiile reclamanților B. V. și P. V. D. pentru cererea vizând salariul suplimentar pentru anul 2007 și-n consecință s-au respins ca prescrise aceste pretenții.
A fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă pentru pretențiile deduse judecății pentru anii 2008 și 2009.
A fost respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtă.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtei
S. N. de T. F. de M. „. M. S. B. și în consecință a fost obligată pârâtă să plătească fiecărui reclamant următoarele drepturi:
- salariul suplimentar pentru anul 2008, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv;
- premiului anual acordat de „. feroviarului"; aferent anului 2009, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare;
- ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. pentru anul 2009, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare.
Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții ale reclamanților deduse judecății.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, în condițiile art. 137 Codprocedură civilă, tribunalul a reținut următoarele:
T. a constatat că reclamanții au formulat acțiunea în data de 23 decembrie
2011.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune tribunalul a găsit-ofondată parțial pentru pretențiile deduse judecății de acordare a salariului suplimentar pentru anul 2007, pretenții ce contrar susținerilor pârâtei constituie drepturi salariale, și sunt aplicabile prevederile art.268 lit.c C. muncii republicat ce instituie un termen de prescripție de 3 ani, nefiind incident termenul de 6 luni invocat de pârâtă prevăzut de art.268 lit.e C. muncii republicat, caz în care acestea trebuiau formulate cel mai târziu în luna decembrie 2010.
T. a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtăpentru pretențiile deduse judecății pentru anii 2008 și 2009, în temeiul acelorași prevederi legale. Conflictul de muncă este unul individual, ivit între ca salariați și pârâtă, prin care se urmărește valorificarea unui interes personal și nu unul colectiv al tuturor salariaților din unitate, așa încât dreptul material la acțiune nu este susceptibil a fi prescris în termenul de 6 luni stipulat în art.268 alin.1 lit. e din C. muncii, invocat de pârâtă. T. a considerat că categoriile de drepturi solicitate cu titlu de ajutor material și premiu anual se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază, ce intră în componența noțiunii de salariu.
T. a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată pentru că motivele de fapt anterior reliefate invocate în susținerea acestei excepții de pârâtă se referă practic la îndreptățirea reclamanților la acordarea drepturilor arătate, ori aceasta vizează fondul litigiului, urmând a se analiza în ce măsură cererile deduse judecății sunt ori nu fondate. Atât timp cât reclamanții au avut calitatea de salariați ai pârâtei în anii 2008 și 2009 acțiunea acestora este admisibilă și trebuie analizată pe fond, fiind vorba de un litigiu de muncă clasic, urmând a se stabili în funcție de probele administrate dacă pretențiile respective sunt ori nu întemeiate.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoare .
Reclamantul B. V. a fost salariatul pârâtei în anii 2007-2009, cu privire la care a formulat pretenții, acesta având suspendat contractul de muncă începând cu data de 01 iulie 2009 în baza art.51 lit.a C. muncii, aspect reieșit din copia carnetului de muncă depus la dosar.
Reclamantul P. V. D. a fost salariatul în anii 2007-2009, cu privire la care a formulat pretenții, acesta având suspendat contractul de muncă începând în perioada (...)-(...) în baza art.52 lit.d C. muncii și începând cu data de 01noiembrie 2009 în baza art.51 lit.a C. muncii, aspect reieșit din copia carnetului de muncă depus la dosar.
Potrivit art. 49 C. muncii republicat, suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator. Cu alte cuvinte pentru perioada cât este suspendat contractul de muncă salariatul nu este îndreptățit la acordarea drepturilor salariale convenite, iar angajatorul nu trebuie să le plătească, acesta neputând fi obligat.
Așadar, tribunalul a statuat că pretențiile deduse judecății după suspendarea contractelor de muncă ale fiecărui reclamant, anterior precizate, ceconstituie drepturi de natură salarială nu pot fi acordate acestora ținând cont de aceste prevederi legale imperative, motiv pentru care tribunalul a respins ca nefondate cererile fiecărui reclamant privind obligarea pârâtei la plata a salariului suplimentar pentru anul 2009, echivalent cu salariul de baza de încadrare al salariatului pe luna decembrie a anului pentru care se acorda, ce trebuia achitat la finalul anului, a ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C. aferent anului
2009, cât și la contravaloarea bonurilor de masa neeliberate de la data suspendării contractelor de muncă anterior arătate, întrucât aceste drepturi ar fi trebuit plătite ulterior suspendării contractelor de muncă, ori acestea nu mai pot fi achitate ținând cont de art.49 alin.2 din actul normativ evocat.
Din înscrisurile depuse la dosar de pârâtă reiese că reclamanții au încasatfiecare suma de 570 lei reprezentând ajutorul material de C. pentru anul 2008, motiv pentru care acestea pretenții ale reclamanților au fost respinse ca nefondate atât timp cât pârâta angajator a făcut dovada achitării acestora.
T. observă însă că pârâta nu a plătit celelalte drepturi solicitate prin acțiune.
În ce privește solicitarea reclamanților privind acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2008, tribunalul a constatat că potrivit art.30 alin.1 din acest contract colectiv de munca, „. munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Prin articolul 30 se creează între contractanți drepturi și obligații corelative prin norme cu caracter imperativ de la care părțile nu pot abzice, iar pârâta este ținută să-și îndeplinească obligația, cu atât mai mult cu cât aceste categorii de drepturi se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază, ce intră în componența noțiunii de salariu conform art.160 C. muncii. Așa fiind, tribunalul a reținut că aceste pretenții formulate de reclamanți sunt întemeiate, astfel că le-a admis și a obligat-o pe pârâtă să plătească fiecărui reclamant salariul suplimentar pentru anul 2008 echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
De asemenea întemeiate sunt și pretențiile reclamanților privind obligarea pârâtei la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P. aferentă anului
2009, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare, și a premiului anual acordat de „. feroviarului"; aferent anului 2009, ce se serbează pe
23 aprilie, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare, întrucât sunt aplicabile pentru aceste pretenții prevederile art.64 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, dar și contractul colectiv de muncă la grup de unități, respectiv art.71 ce este aplicabil pentru anul 2009, aspect necontestat,prevederi ale contractelor colective ce sunt obligatorii pentru angajator în condițiileart.40 alin.2 lit.c și art.229 C. muncii și care prevăd expres că salariații au dreptul anual la un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de P. și respectiv la un premiu anual acordat de „. ceferiștilor";, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare, iar pârâta nu a executat această obligație asumată pentru anul 2009, dată la care reclamanții erau salariați activi, neavând suspendate contractele de muncă.
T. nu a găsit întemeiate apărările pârâtei invocate potrivit cărora drepturile în discuție au fost suspendate prin acordul părților pentru anul 2009 și că nu ar fi întrunită nici condiția suspensivă a adoptări unei hotărâri de consiliul de administrație al pârâtei, întrucât suspendarea plății acestor drepturi nu înseamnă anularea acestora, ori exonerarea totală a pârâtei, ci faptul că nu se plătesc în cursul anului respectiv, trebuind fi plătite ulterior atât timp cât contractul colectiv este producător de efecte juridice, pe de o parte, iar pe de altă parte, pârâta e în culpă în ce privește faptul că nu s-a adoptat o hotărâre deconsiliul de administrație, caz în care această apărare trebuie înlăturată pe considerentul că nimeni nu poate să-și invoce propria culpă în neexecutarea unui act juridic valid și asumat.
Referitor la solicitarea reclamanților privind acordarea tichetelor de masă începând din luna aprilie 2009 la zi, tribunalul a reținut că aceste pretenții nu sunt întemeiate motiv pentru care au fost respinse pentru următoarele argumente. Conform art.1 alin.1 din legea 1. „salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator";. Acordarea tichetelor de masă nu constituie o obligație legală pentru angajator, iar pe baza criteriilor stabilite de L. 1. se stabilesc clauze concrete privind tichetele de masa, în funcție de resursele financiare, prin contractele colective de muncă.
În raport cu conținutul explicit al dispozițiilor legale menționate, alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă se acordă numai dacă persoana are calitatea de angajat; angajatorul are capacitatea financiară de a suporta costurile tichetelor de masă; și dacă există clauze stabilite pentru contracte colective de muncă referitoare la acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă. Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin D. nr.14 din 18 februarie 2008 că „aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă";.
În cauză, chiar dacă în contractul colectiv de muncă s-a prevăzut la articolul 74 că salariații SNTFC beneficiază de tichete de masă pe lună pentru fiecare salariat, în condițiile legislației în vigoare, dar tribunalul a constatat că în cauză nu a fost îndeplinită cerința capacității financiare a pârâtei de a plăti aceste drepturi.
Având în vedere considerentele anterior evocate, tribunalul, în baza art.269, art.40 alin.2 lit.c C. muncii, a admis în parte acțiunea conform dispozitivului.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, a fost respinsă ca nefondată cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât, deși față de soluția adoptată ar fi îndreptățiți la o parte din cheltuielile de judecată efectuate, aceștia nu au depus înscrisuri justificative care să probeze realitatea și întinderea acestor cheltuieli solicitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. N. de T. F. de M. „. M. S. B., solicitând modificarea în parte a sentinței atacate, admiterea excepției prescripției dreptului material, iar pe fond, respingerea capetelor de cerere privind: acordarea suplimentului pentru anul 2008; Premiul anual acordat de „. F., aferent anului 2009 și Ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. pentru anul 2009 și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.
În motivarea recursului pârâta invocă, în ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, aplicabilitatea prevederilor art. 268 alin 1 lit. e din
C. Muncii, întrucât s-a solicitat executarea unor clauze din CCM, care nu pot fi incluse în sintagma „drepturi salariale"; întrucât nu intra categoria drepturile prevăzute de art.160 C. muncii.
Drepturile stipulate cu alt titlu decât cel de salariu, chiar prevăzute sub forma băneasca, nu fac parte din categoria drepturilor salariale.
Este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.
Pe fondul cauzei, referitor la salariul suplimentar pentru anul 2008, invocă dispozițiile art. 30 din C.C.M. din 2008-2009, cu următorul conținut:
„(1) Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
2) Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.
3) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar";.
Contrar celor reținute de către instanța de fond, interpretarea ce poate fi data de art. 30 din C.C.M., este în sensul ca dreptul la acordarea salariului suplimentar este afectat de condiția obținerii unor venituri suficiente pentru a constitui fondul necesar alocării acestuia.
Acordarea acestuia este sub condiție potestativa numai în cazul în care societatea are profit.
În speță, aceasta condiție nu este îndeplinita întrucât așa cum reiese din datele publicate la R. C. și D. privind impozitul de profit, societatea pârâtă nu a mai înregistrat nici un fel de profit în ultimii ani, dimpotrivă a avut pierderi și datorii la bugetul de stat, caz în care nu a fost posibila constituirea fondurilor necesare pentru acordarea acestor drepturi.
Clauza contractuala prevăzuta la art.30 din C.C.M. - din veniturile realizate
- a fost pusa în acord cu dispozițiile O. 8. pentru reglementarea plății premiilor anuale, a celui de-al 13-lea salariu sau a altor sume de aceasta natura, suportate din fondul de salarii, care de regula se acorda la finele anului, prin care se prevăd ca regiile autonome și societățile comerciale cu capital majoritar de stat și care potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul de profit au înregistrat pierderi sau plăți restante fata de bugetul de stat, nu au dreptul de a plăți la finele anului premiul anual, al 13-lea salariu sau orice alte sume de aceasta natura suportate din fondul de salarii.
În ce privește capetele de cerere privind premiul anual pentru „. F. și ajutorul material pentru sărbătorile de P. pentru anul 2009, arată că acestea au fost suspendate conform procesului verbal încheiat la data de (...), anexa la C. colectiv de munca pentru anul 2009/2010 înregistrat la D. la nr.2584/(...). Suspendarea a fost una temeinica și justificata prin lipsa posibilităților financiare ale societății.
Aceste ajutoare financiare poate fi acordate numai în momentul existentei unei decizii a Consiliului de A., în urma analizei indicatorilor financiar-economici pentru fiecare an, împreună cu partenerii de dialog social.
Dacă aceste sume ar fi asimilate veniturilor salariale, în conformitate cu art. 154 alin. 1 din C. muncii, ele trebuie să reprezinte contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, bazat pe principiul reciprocității și echivalenței prestațiilor, or aceste drepturi nu fac obiectul contractului individual de munca al reclamanților intimați.
Statutul acestor drepturi nu poate fi altul decât acela de ajutor financiar, fiind o libertate a societății în raport cu angajații săi, având caracter de plata aleatorie fiind condiționata de condițiile financiar economice ale societății.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Raportat la excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea apreciază corectă interpretarea primei instanțe, care a considerat că drepturile solicitate se subsumează categoriei de drepturi salariale, conform art. 155 C. muncii, careenumeră ca fiind componente ale salariului salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Or, salariul suplimentar, premiul anual de ziua ceferistului și ajutorul material de P. constituie tocmai astfel de alte adaosuri. Faptul că au fost stipulate sub categoria „alte venituri"; în cuprinsul contractului colectiv de muncă nu semnifică scoaterea de sub incidența art. 155
C. muncii, dată fiind calitatea de normă imperativă a acestui text de lege, astfel încât părțile nu pot reduce sfera de acoperire a sintagmei „componente ale salariului"; prin contractele pe care le încheie. Dincolo de modul de organizare a contractului colectiv de muncă, un ajutor bănesc acordat în considerarea calității de angajat nu poate reprezenta decât un drept salarial, deci o contravaloare a activității profesionale prestate, fiind de la sine înțeles că angajatorul nu procedează la stipularea unui atare drept decât în considerarea acestei activități pe care angajatul o prestează în beneficiul său, deci ca o bonificație prin care să sporească pachetul salarial și astfel, să facă mai atractiv postul, sau să își fidelizeze angajații, sau să mențină salariile la un nivel competitiv pe piață. De altfel, este grăitoare denumirea dată chiar în aceste contracte, de salariu suplimentar/al 13-lea salariu.
Potrivit art. 166 alin. 1 și art. 283 alin. 1 lit. c) C. muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune este de 3 ani de la data nașterii acestui drept, în cazul în care obiectul conflictului individual de muncă este plata unor drepturi salariale neacordate.
Art. 283 alin. 1 lit. e) C. muncii stipulează termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, însă acest text de lege are caracter de normă generală, reglementând în general situația litigiilor generate de nerespectarea unor clauze din contractele colective de muncă, pe când art. 283 alin. 1 lit. c) C. muncii dobândește, comparativ, caracter de normă specială, atunci când se referă la drepturi salariale reglementate prin contractul colectiv de muncă, astfel încât se va aplica norma specială, în conformitate cu dictonul specialia generalibus derogant, deci dispozițiile de la litera c), atunci când drepturile salariale neplătite sunt reglementate într-un contract colectiv de muncă.
Cât privește motivul de recurs privitor la modul de formulare a dreptului la plata salariului suplimentar în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ca drept condițional, Curtea constată că acesta nu poate fi avut în vedere pentru respingerea acțiunii în condițiile în care se invocă de către reclamanți și contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi și cel la nivel de grup de unități din transportul feroviar ca temei al acțiunii (filele 25 și următoarele dosar fond) CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 statuând prin prevederile art. 30 (1) că „. munca ireproșabila desfășurata în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
C. colectiv de munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, având prelungita valabilitatea prin act adițional pentru 48 luni, produce efecte juridice obligatorii față de pârâtă datorita dispozițiilor imperative ale art.41 alin.5 din Constituție și art. 236 alin.4 din C. muncii raportat la art. 11 alin. 1 lit. b) din L. nr.130/1996 și art.241 alin.1 lit. b) din C. muncii.
Or, în cuprinsul acestui contract colectiv de muncă, pe care de asemenea se întemeiază reclamanții, dreptul la plata salariului suplimentar nu este condițională în sensul arătat de recurentă, ci prevăzută ca un drept neafectat de altă condiție decât aceea de a fi fost prestată o muncă ireproșabilă. Or, sub acest aspect nu au fost formulate apărări de către pârâta recurentă.
Critica recurentei potrivit căreia obligația de a achita drepturile pretinse era condiționată de înregistrarea de profit, este nefondată, deoarece în C. colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze drepturile cuvenite de această împrejurare.
Cât privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile O. nr. 8., se constată de către Curte că prin L. nr. 1. de aprobare a acestei ordonanțe de urgență, s-a modificat titlul acesteia în „Ordonanța de urgență pentru reglementarea plății premiilor anuale pe anul 1997 sau a altor sume de aceasta natura, suportate din fondul de salarii, care, de regula, se acorda la finele anului";, fiind astfel evidentă că este improprie invocarea acestui act normativ pentru anii 2008-2009, pentru care au fost acordate drepturile litigioase.
Un ultim motiv de recurs vizează suspendarea acordării premiului anual pentru „. F. și a ajutorului material pentru sărbătorile de P. pentru anul 2009, prin procesul verbal încheiat la data de (...), anexa la C. colectiv de munca pentru anul 2009/2010 înregistrat la D. la nr.2584/(...).
Or, suspendarea acordării drepturilor nu poate avea semnificația dată de recurentă, în sensul că aceste drepturi nu vor mai fi acordate.
În cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul
2009 se stipulează acordarea acestor drepturi (fila 125 dosar fond), cu mențiunea că „aceste drepturi se aplică cu 01 ianuarie 2010";, prin urmare, dacă părțile ajungeau în urma negocierii la rezultatul neacordării acestor drepturi, nu le-ar mai fi prevăzut. Forma în care s-a redactat textul art. 64 relevă acordul în sensul menținerii acestor drepturi, iar specificarea că ele vor fi aplicate cu (...) nu poate avea alt sens decât acela al amânării scadenței pentru acea dată.
De altfel, aceste drepturi sunt prevăzute și de C. colectiv de munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, or potrivit dispozițiilor art. 11 (a) lit. b din L. nr.130/1996 „clauzele CCM produc efecte pentru toți salariații încadrați in unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel";.
Conform prevederilor art. 238 alin. 1 C. muncii, „Contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturile la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior";.
Prin urmare, CCM la N. de G. de U. fiind încheiat la nivel superior față de CCM al C. M. SA, prevederile lui minimale sunt obligatorii și vin înaintea celor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel inferior.
În motivare, Curtea a făcut trimitere la textele de lege în vigoare și în modalitatea de numerotare de la data derulării raporturilor juridice supuse judecății, pentru a menține coerența hotărârii și având în vedere caracterul de norme de drept material al acestor dispoziții legale, în condițiile în care de la acea dată și până la pronunțarea deciziei au avut loc o serie de modificări legislative date de abrogări de acte normative și de renumerotarea C. muncii prin dispozițiile
L. nr. 4. și ale L. nr. 62/2011.
În drept, se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. de T. F. de M. „. M. S. B. împotriva sentinței civile nr. 3. din (...) a T.ui B.-N. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. C. G. G.-L. T. I. T.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. M. L. B.
| ← Decizia nr. 1288/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3069/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
