Decizia nr. 3209/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3209/R/2012
Ședința din 25 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G.
JUDECĂTOR : L. D.
JUDECĂTOR : S. D.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B. E. împotriva sentinței civile nr. 4196 din 23 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată S. N. DE T. F. DE M."C. M." SA, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente B. E., avocat labo L. F. și reprezentantul pârâtei intimate S. N. de T. F. de M. „. M. SA, consilier juridic C. J., lipsă fiind reclamanta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că primul termen de judecată stabilit pentru judecarea recursului la 03 septembrie 2012 a fost preschimbat, conform încheierii ședinței camerei de consiliu din 07 iunie 2012.
Reprezentantul pârâtei intimate depune la dosar împuternicire de reprezentare și întâmpinare la care a anexat și copia procurii judiciare autentificată prin încheierea de autentificare nr. 1708 din 24 august 2011 de către B. N. P. T. E. L., un exemplar fiind comunicat reprezentantei reclamantei recurente.
Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar cu titlu de practică judiciară copia sentinței civile nr. 4414 din 26 aprilie 2012, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...).
Atât reprezentanta reclamantei recurente cât și reprezentantul pârâtei intimate arată că nu mai au alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței civile recurate, în sensul admiterii acțiunii și, în consecință, să se dispună anularea Deciziei de concediere nr. 3A(...) din (...) emisă de pârâtă, ca nelegală; reîncadrarea reclamantei pe postul de O. II pe care l-a ocupat anterior concedierii; obligarea pârâtei la plata despăgubirilor echivalente cu salariile indexate, majorate și actualizate, corespunzătoare postului deținut anterior, de la data concedierii ilegale a reclamantei până la reîncadrarea pe post; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate la sumele de bani pe care i le datorează reclamantei, de la data când aceste sume trebuiau să îi fie plătite și până la data când pârâta i le va plăti, susținând pe larg motivele expuse în scris prin memoriul de recurs depus la dosar. S. obligarea pârâteiintimate la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei, constând în onorariu avocațial.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile recurate, ca fiind temeinică și legală și implicita a deciziei de încetare a contractului de muncă nr. 3A(...)/2011 pentru toate înscrisurile depuse la dosar precum și pentru motivele expuse în scris prin întâmpinarea depusă la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4196 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost respinsă acțiunea formulată de B. E., împotriva pârâtei S. N. DE T. F. DE M. „. M. S.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâta, prin decizia de concediere nr.3A(...)/(...) a decis încetarea contractului individual de muncă al reclamantei pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective, începând cu data de (...) având în vedere dispozițiile art.58, art.65 și art.68 din L. nr. 53/2003 republicată, prevederile programului de restructurare și reorganizare a C. M., aprobate prin H. AGA nr.8/(...) și faptul că angajatorul și-a îndeplinit obligațiile în ce privește informarea, consultarea și notificarea măsurilor de restructurare, reorganizare și concediere colectivă atât a organizațiilor sindicale cât și a I.T.M. și a agențiilor teritoriale de ocupare a forței de muncă.
Motivele de fapt ale concedierii colective au fost determinate de situația economico-financiară a societății care a impus măsuri de echilibrare a cheltuielilor în raport cu nivelul prestațiilor și al veniturilor, măsuri care au fost concretizate prin programul de restructurare și reorganizare a cărui aplicare a avut drept consecință desființarea postului reclamantei.
Decizia de concediere cuprinde criteriile prioritare și criteriile minimale avute în vedere la luarea măsurii concedierii, precizează că au fost desființate toate posturile de natura celui ocupat de către reclamantă din cadrul S.ui program, analiză, dispecerat, că nu mai sunt posturi vacante în unitate corespunzătoare pregătirii profesionale a reclamantei și că aceasta beneficiază de salarii compensatorii.
Reclamanta a fost angajată pe postul de operator II în cadrul S.ui program, analiză, dispecerat din S. T..
Din statul de funcții al acestei sucursale cu aplicare de la data de (...) în cadrul respectivului serviciu erau angajați un număr de 15 operatori II.
Din statul de funcții al C. Z. de M. C. - S. T. cu aplicare din data de (...) rezultă că în cadrul acestei sucursale există B. dispecerat, care are ca angajați un număr de 5 operatori II.
Prin H. AGA nr.8 din (...) pârâta a luat o serie de măsuri concretizate în programul de reorganizare și restructurare care a avut la bază concluziile și recomandările trimise M.ui T.urilor și Infrastructurii de către B. M. privind eficientizarea companiilor publice și limitarea pierderilor companiilor monitorizate, măsuri care constau în reorganizarea sucursalelor prin desființarea unor compartimente, birouri și servicii sau prin comasarea acestora, deoarece nu mai era posibilă susținerea materială a unui număr mare de angajați.
Comparând cele două state de funcții, instanța ajunge la concluzia că S. program, analiză, dispecerat existent anterior datei emiterii deciziei de concediere în care erau angajați 15 operatori II, printre care și reclamanta, a fost reorganizatdupă data respectivă în B. dispecerat, care are încadrați un număr de 5 operatori
II, iar postul deținut de către reclamantă a fost desființat.
Desființarea postului a fost determinată de pierderile financiare înregistrate de către C. M. la sfârșitul anului 2010.
Potrivit prevederilor art.65 alin.2 din L. nr.53/2003 republicată, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
După cum am arătat, postul de operator II deținut de către reclamantă existent la nivelul S. T. în cadrul S.ui program, analiză, dispecerat a fost desființat ca urmare a aplicării programului de restructurare și reorganizare și se mai regăsesc în noua organizare a B.ui dispecerat, existent ca urmare a aplicării respectivului program un număr de 5 posturi.
Potrivit prevederilor art.69 al.3 din L. nr. 53/2003 republicată, criteriile avute în vedere potrivit legii și/sau contractele colective de muncă pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere se aplică pentru departajarea salariaților după evaluarea realizării obiectivelor de performanță.
Modalitățile de aplicare a dispozițiilor contractuale specifice în speță, evaluarea performanțelor profesionale prevăzute in contractul colectiv de muncă, valabil in anul 2011, trebuie cuprinse în Regulamentul intern, regulament care trebuie întocmit potrivit prev. art.246 al.1 din același Cod, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestuia.
La data emiterii deciziei de concediere, acest regulament intern nu a fost întocmit întrucât noul Cod al muncii a intrat în vigoare la data de (...) iar pârâta a avut la dispoziție cele 60 zile pentru a stabili modalitățile de aplicare a respectivelor dispoziții contractuale.
Potrivit prevederilor art.76 din C. muncii, republicat, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a priorității, conform art.69 al.2 lit. d și lista tuturor locurilor de muncă disponibile in unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant.
Decizia contestată cuprinde motivele care au determinat concedierea, respectiv situația economico-financiară a societății pârâte care a constat în pierderile financiare înregistrate la finele anului 2010 care s-au ridicat la suma de 354 mil. lei și imposibilitatea susținerii materiale a unui număr mare de angajați, perioada preavizului între (...)-(...), criteriile avute în vedere pentru stabilirii ordinii de prioritate la concediere și precizarea că nu există in unitate locuri vacante compatibile cu pregătirea profesională a reclamantei.
Din interogatoriul pârâtei rezultă că în componența B.ui dispecerat înființat ca urmare a aplicării programului de restructurare și reorganizare au fost preluați operatori cu competențe și vechime mai mare în funcție care se ocupau de trenurile directe, activitate care este mai complexă decât cea desfășurată la trenurile locale.
Decizia atacată este semnată de către d-na P. L. S., care are calitatea de împuternicită să semneze o asemenea decizie și poartă ștampila unității emitente, astfel că nu este un motiv de anulare a acesteia.
Deoarece decizia contestată este emisă conform prevederilor legale în vigoare, arătate anterior, a fost menținută iar cererea reclamantei privind anularea acesteia a fost respinsă.
Fiind respinsă cererea de anulare a deciziei de concediere, nu se impune reîncadrarea reclamantei pe postul de operator II existent în noua organigramă și nici acordarea drepturilor bănești cu dobânda legală solicitate de către reclamantă, astfel că și aceste cereri vor fi respinse.
Nefiind îndeplinite prevederile art.274 C.pr.civ., privitoare la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța a respins și cererea privind acordarea acestora.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta B. E. a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că nu au fost desființate toate posturile de operator II din subunitatea în care și-a desfășurat activitatea reclamanta, rămânând 5 posturi în cadrul B.ui Dispecerat pentru care pârâta nu a aplicat în mod corect criteriile de selecție pentru concediere.
În acest sens, se arată că reclamanta a fost concediată ca urmare a criteriului de vechime în funcție, ce nu face parte din criteriile menționate în decizia de concediere, precum și că prioritar în speță era criteriul de performanță conform art.69 alin.21 din C. muncii.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că modificările aduse de L. nr.40/2011 C. muncii cu privire laprevalența criteriului de performanță se aplică efectiv numai după adaptarea regulamentului intern noilor cerințe.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. constată următoarele:
Prin decizia nr.3A(...) din (...) (filele 5-7 fond), pârâta a dispus, în cadrulconcedierii colective încetarea contractului de muncă al reclamantei care ocupafuncția de operator II în cadrul S.ui Program Analiză Dispecerat, în temeiul art.65 alin.1 C. muncii, ca urmare a desființării tuturor posturilor de această natură din cadrul serviciului menționat (art.5 din decizie).
Din statul de funcții al C. S. T., cu aplicare din data de (...) (filele 77-80 fond), rezultă că în cadrul S.ui Program Analiză, Dispecerat în care își desfășoară activitatea reclamanta, funcționau 15 operatori II (filele 74-88).
Din statul de funcții al C. Z. marfă C. - S. T. cu aplicare din data de (...)
(filele 82-84 fond), rezultă că în cadrul B.ui Dispecerat funcționau 5 operatori II
(fila 83 poziția 45-49).
Pârâta răspunzând la interogatoriu (fila 91 fond), a arătat că „în biroul dispecerat au fost preluați operatorii cu competențe și vechime mai mare în funcție și care se ocupau de trenurile directe, activitate mai complexă decât la trenurile locale";.
Din acest răspuns reiese că selecția operatorilor II în noua subunitate intitulată B. Dispecerat s-a realizat în baza criteriului experienței profesionale reflectată de vechimea în funcție și în activitatea privind trenurile direct,e criteriu neasumat prin decizia de concediere și neprevăzut de lege sau contractul colectiv de muncă.
Deși pârâta susține că nou înființatul B. Dispecerat nu se grefează pe structura vechiului Serviciu Program Analiză Dispecerat (răspunsul nr.1- fila 91 fond), recunoaște că funcțiile de operator II din cadrul acestui B. au fost ocupate de 5 dintre operatorii II din vechea subunitate în urma selecției bazate pe criteriul experienței profesionale.
Cum necesitatea indicării corecte a criteriului rezultă expres din dispozițiile art.76 alin.1 lit. c C. muncii, raportat la art.69 alin.2 lit. d și având în vedere că măsura concedierii nu i-a vizat în realitate pe toți cei 15 operatori II din cadrul
S.ui Program Analiză, Dispecerat, deoarece 5 dintre aceștia au fost menținuți în funcție în cadrul noului B. Dispecerat pe baza unui alt criteriu decât cel menționat în decizia de concediere și în contractul colectiv de muncă, instanța de recurs constată că decizia de concediere este nulă, conform art.78 raportat la art.76 alin.1 lit. c C. muncii.
În temeiul art.80 C. muncii, reclamanta va fi reintegrată pe postul deținut anterior concedierii, respectiv operator II iar pârâta va fi obligată să îi plătească o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și actualizate de la data de (...) până la reintegrare.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A. în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ., va admite recursul, va modifica în tot hotărârea în sensul celor ce urmează, fără a mai examina celelalte motive de recurs ce vizează de asemenea, nulitatea concedierii, din moment ce a fost reținută incidența unui motiv de nulitate ce atrage această sancțiune.
În temeiul art.274 C.pr.civ. pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată la fond (onorariu de avocat - fila 16).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta B. E. împotriva sentinței civile nr.
4196 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în tot și, în consecință, dispune anularea Deciziei de concediere nr. 3A(...)/(...) și reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior, operator II.
Obligă pârâta S. N. DE T. F. DE M."C. M." SA, să îi plătească reclamantei despăgubiri echivalente cu salariile indexate, majorate și actualizate de la data de
(...) până la data reintegrării efective.
Obligă pârâta să plătească reclamantei 1000 lei cheltuieli de judecată la fondul cauzei.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. G. L. D. S. D.
Red.S.D./S.M.D.
3ex./(...) Jud.fond. P. U.
C. M.
GREFIER
← Decizia nr. 857/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2463/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|