Decizia nr. 2908/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2908/R/2012
Ședința publică din data de 13 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. DE V. A. L. împotriva sentinței civile nr. 633/F/(...), pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat M. L., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 1 iunie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul T. B.-N. sub nr. (...), reclamantul M. L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. DE V. A. L. anularea deciziei de concediere nr.3.; reintegrarea reclamantului pe postul ocupat anterior concedierii; obligarea pârâtei la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate și cu celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat dacă ar fi continuat executarea contractului individual de muncă; obligarea pârâtei la achitarea tuturor obligațiilor către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și de șomaj pe perioada (...) - (...).
În motivarea cererii, s-a arătat că reclamantul a fost angajatul pârâtei pe postul de paznic de vânătoare și prin decizia nr. 3. s-a dispus încetarea activității cu începere din (...).
S-a invocat faptul că decizia de concediere este lovită de nulitate pentru că nu cuprinde descrierea faptei, data comiterii acesteia pentru a se verifica dacă decizia s-a emis sau nu în termenul prevăzut de lege; prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil.
S-a mai arătat că nu s-a efectuat cercetarea prealabilă administrativă, nu s-a solicitat vreo notă explicativă.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 252, 272 din Codul muncii.
Pârâta, legal citată, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 633/F/(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul M. L., împotriva pârâtei A. de V. „. L. și în consecință, s-a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere disciplinară nr. 3. emisă de pârâtă, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul reîncadrării în muncă a reclamantului pe postul deținut anterior desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, acela de paznic de vânătoare.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data concedierii sale și până la reîncadrarea efectivă în muncă și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata contribuțiilor datorate statului, neachitate pentru reclamant pe perioada în care acesta a prestat activitate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul pârâtei pe postul de paznic de vânătoare începând din data de 1 decembrie 2008 și până la data de 17 octombrie 2011 când a fost concediat disciplinar.
Reclamantul și-a desfășurat activitatea pe baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 434/(...).
Prin decizia nr. 3. emisă de președintele asociației pârâte s-a dispus concedierea disciplinară, reținându-se în sarcina reclamantului nerealizarea sarcinilor încredințate, încălcarea normelor interne din fișa postului referitoare la obligațiile de serviciu, absențele nemotivate.
S-a mai reținut că decizia comunicată reclamantului la data de 21 octombrie 2011 a fost contestată în termenul legal de 45 de zile prevăzut de art. 211 lit. a din Legea nr. 62/2011, care a abrogat implicit prevederile art. 268 alin.
1 lit. a din Codul muncii republicat.
Analizând legalitatea deciziei de concediere disciplinară, tribunalul a reținut că aceasta s-a emis de președintele asociației pârâte în temeiul prevederilor art. 30 lit. i din Statutul asociației pârâte, entitate cu personalitate juridică dobândită prin sentința civilă nr. 1..
Potrivit art. 252 alin. 1 din Codul muncii, republicat, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștinț ă despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Conform alin. 2 al articolului menționat, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată; f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Verificându-se decizia nr. 3. contestată prin prisma conținutului său și a prevederilor art. 252 alin. 2 din Codul muncii, republicat, tribunalul a constatat că aceasta nu cuprinde elementele prevăzute la literele a și b și anume: descrierea faptei, respectiv prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de reclamant.
În ceea ce privește descrierea faptei s-a constatat că acest element, deosebit de important, reprezintă o cerință de sine stătătoare diferită de încadrarea în fapt
și în drept, necesară pentru a se asigura premisa unei apărări reale a salariatului.
Sintagma „descrierea faptei"; nu înseamnă doar simpla enunțare a faptei, ci presupune prezentarea explicită a acelor aspecte care pot conduce la concluzia că fapta salariatului reprezintă o încălcare de către acesta a normelor de disciplină a muncii săvârșită în legătură cu munca, o înfrângere a obligațiilor izvorâte din contractul individual de muncă.
Descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară presupune menționarea aspectelor care o individualizează și anume data la care a fost săvârșită (pentru a se putea verifica dacă sancțiunea a fost aplicată în termenul prevăzut de lege) și modalitatea în care s-a comis (în raport de care se poate verifica temeinicia celor reținute în sarcina salariatului). Ca atare, o simplă enunțare nu este suficientă pentru acoperirea intenției legiuitorului, ci din modul de descriere a faptei trebuie să rezulte în mod concret acțiunea săvârșită de salariat, circumstanțele producerii sale și, în fine, toate elementele necesare pentru a creiona o imagine suficient de detaliată a faptei pentru ca atât salariatul, cât și instanța de judecată să poată avea o imagine exactă a faptei imputate.
S-a reținut că decizia contestată în prezentul cadru procesual cuprinde doar o descriere cu caracter general fără o individualizare efectivă a faptei, insuficientă în lipsa indicării datei comiterii abaterii, a prezentării detaliate a sarcinilor pe care le avea reclamantul și pe care nu le-a îndeplinit, a datelor la care a absentat nemotivat, a altor împrejurări relevante pentru a se putea aprecia dacă aceasta îndeplinește elementele necesare ale unei abateri disciplinare.
Relatarea, enunțul lapidar din cuprinsul deciziei de concediere „. sarcinilor date și absențele nemotivate"; sunt insuficiente, în lipsa unor alte elemente fiind imposibil a se stabili care este semnificației faptei, în ce au constat sarcinile reclamantului și ce presupunea în concret activitatea care se impută reclamantului ca nefiind îndeplinită, când anume a lipsit reclamantul de la serviciu deși trebuia să fie prezent. Aceste elemente sunt esențiale pentru ca - în raport de contractul individual de muncă al reclamantului, de fișa postului - să se poată stabili dacă fapta are sau nu natura unei abateri disciplinare. Mai mult, din cuprinsul descrierii generice a faptei este omisă data săvârșirii acesteia, element în lipsa căreia nu poate fi analizată legalitatea deciziei sub aspectul prescrierii sancțiunii.
Descrierea faptei care constituie abatere disciplinară trebuie să fie expres formulată în decizia de sancționare și nu trebuie să se deducă implicit din coroborarea altor mențiuni din decizie privind alte elemente esențiale ori din alte înscrisuri întocmite de angajator.
Prin nearătarea în concret în cuprinsul deciziei de concediere a obligațiilor încălcate, a modului în care au fost încălcate, a datei săvârșirii faptei apreciată ca fiind abatere disciplinară s-a adus atingere dreptului la apărare al reclamantului și determină imposibilitatea instanței de a realiza controlul sub toate aspectele asupra sancțiunii dispuse, motiv pentru care probatoriul testimonial solicitat de pârâtă a fost apreciat ca nefiind util cauzei.
Indicarea motivelor de concediere prin întâmpinarea depusă la dosar
(încălcarea obligațiilor din fișa postului privind realizarea și menținerea în stare de funcționare a construcțiilor vânătorești), precum și precizarea datei comiterii faptei, oral în cursul judecății (martie, iulie și septembrie 2011 - f. 74 încheierea de ședință din data de 22 februarie 2012), nu este de natură să înlăture sancțiunea nulității absolute prevăzută de art. 252 alin. 2 lit. a din Codul muncii, republicat, angajatorul neputând invoca în fața instanței alte aspecte decât cele care rezultă din cuprinsul deciziei de concediere.
În ceea ce privește precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, tribunalul a reținu că o asemenea mențiune este relevantă pentru ca instanța să poată stabili și verifica dacă într-adevăr fapta salariatului (care poate consta într-o acțiune sau inacțiune) constituie abatere disciplinară, dacă se încadrează printre obligațiile (de a face sau a nu face) impuse angajatului. Aceasta întrucât, conform art. 247 alin. 2 din Codul muncii, republicată, abaterea disciplinară este fapta în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Din modul de redactare al art. 252 alin. 2 din Codul muncii, republicat, rezultă că legiuitorul face distincție între descrierea faptei, adică indicarea situației de fapt în materialitatea ei, prezentarea ei cu destulă claritate (lit. a), cu alte cuvinte motivarea în fapt, motivarea în drept (lit. d), adică indicarea dispozițiilor în baza cărora se aplică sancțiunea (concedierii disciplinare în cazul dat) și indicarea prevederilor care au fost încălcate de salariat (lit. b), adică precizarea articolului, alineatului, literei dispozițiilor (legale, regulamentare, din contractul colectiv de muncă) nesocotite de salariat.
În cuprinsul deciziei de concediere disciplinară nu este suficientă o indicare generică a dispozițiilor încălcate (de genul celor cuprinse în decizia contestată și anume încălcarea normelor în vigoare din fișa postului), ci trebuie indicate cu exactitate care anume norme din fișa postului au fost nesocotite, în condițiile în care fișa postului cuprinde în art. II o enumerare a unui număr de 27 de atribuții de serviciu stabilite în sarcina reclamantului (filele nr. 53-54 dosar de fond).
Lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a indicării normei concrete din fișa postului care a fost încălcată de reclamant, atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere în baza art. 252 alin. 2 lit. b din Codul muncii, republicat.
Decizia de concediere disciplinară este nulă și pentru un alt considerent.
Conform art. 251 alin. 1 din Codul muncii, republicat, sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția sancțiunii avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, potrivit alin. 2 al art. 251 din Codul muncii, republicat, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
S-a constatat că deși la dosar s-a depus o recipisă ce atestă expedierea către reclamant a invitației la efectuarea cercetării disciplinare prealabile (fila nr.41 dosar de fond), la dosarul cauzei nu există vreo dovadă din care să rezulte că plicul depus la oficiul poștal la data de (...) conținea invitația la cercetarea prealabilă, respectiv că acest plic a fost comunicat efectiv reclamantului, în condițiile în care reclamantul neagă primirea invitației, iar angajatorul nu dovedește primirea invitației cu o eventuală confirmare de primire a plicului expediat.
Comunicarea convocării se poate realiza în orice mod în care salariatul este încunoștințat cu privire la cercetarea disciplinară, angajatorul, căruia îi revine sarcina probei în litigiile de muncă trebuind să probeze, în cazul în care se contestă realizarea convocării, că aceasta a fost primită de salariat (fie prin înmânare personală sub semnătură, fie prin poștă cu confirmare de primire).
S-a mai reținut că, pe de altă parte, chiar dacă ar fi considerată realizată, convocarea la efectuarea cercetării disciplinare prealabile este una pur formală, atâta timp cât nu indică exact obiectul convocării, ci conține doar o indicațiegenerică, și anume „. aspectelor legate de neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, respectiv a sarcinilor trasate de conducere";.
O convocare reală presupune o prezentare detaliată a obiectului în sensul precizării abaterilor reținute în sarcina reclamantului, a datei la care acestea au fost comise, pentru ca salariatul să aibă posibilitatea să-și pregătească apărarea, în cunoștință de cauză, până la termenul stabilit în convocare.
Întrucât în cauză pârâta nu a dovedit că reclamantul a primit efectiv convocarea la conciliere (nedepunând la dosar dovada confirmării de primire a plicului poștal expediat), nulitatea absolută a deciziei de concediere operează și sub acest aspect.
Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor art. 78 Codul muncii, republicat.
În cauză, așa cum s-a reținut mai sus, concedierea disciplinară este lovită de nulitate absolută pentru încălcarea prevederilor art. 251 alin. 2 din Codul muncii, republicat (lipsa dovezii primirii de salariat a convocării la efectuarea cercetării prealabile, pe de o parte, caracterul pur formal al convocării datorită neindicării în detaliu a obiectului convocării) și art. 252 alin. 1 lit. a și b din Codul muncii, republicat (lipsa descrierii faptei și a prevederilor încălcate).
Conform dispozițiilor art. 80 alin. 1 și 2 din Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic și nelegal, instanța va anula decizia de sancționare disciplinară, va repune părțile, la cerere, în situația anterioară emiterii actului de concediere și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
În baza acestor considerente și făcând aplicarea prevederilor art. 251 alin.
1 și 2, art. 252 alin. 1 lit. a și b din Codul muncii, republicat raportat la art. 78,
80 din Codul muncii, republicat, tribunalul a admis acțiunea formulată și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere disciplinară nr. 3. emisă de pârâtă, au fost repuse părțile în situația anterioară, în sensul reîncadrării în muncă a reclamantului pe postul deținut anterior desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, acela de paznic de vânătoare și a obligat pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data concedierii sale și până la reîncadrarea efectivă în muncă.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata contribuțiilor neachitate pentru salariat, tribunalul a reținut că la termenul de judecată din data de 21 martie 2012 pârâta a depus la dosar desfășurătorul stagiului de cotizare pe luni emis de A. J. pentru Ocuparea Forței de M. B.-N. din care rezultă că s-a achitat contribuția datorată pentru reclamant la fondul de șomaj pe toată perioada cuprinsă între data angajării reclamantului și concedierea sa.
S-a constatat însă că o asemenea obligație s-a îndeplinit pe parcursul judecării prezentei cauze, în condițiile în care din același desfășurător depus la dosar de reclamant, odată cu înregistrarea acțiunii, rezulta plata contribuției la fondul de șomaj doar pe anul 2011 lunile ianuarie - septembrie inclusiv.
La aceeași dată s-a depus și adeverința nr. 696/5 martie 2012 emisă de C. J. de P. B.-N. din care rezultă achitarea de către pârâtă a contribuției de asigurări sociale pentru reclamant pe întreaga perioadă cuprinsă între data angajării și data concedierii reclamantului.
La fel ca în cazul contribuției pentru șomaj, plata obligațiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat s-a realizat în cursul litigiului, dat fiind faptul că din adeverința depusă de reclamant, emisă la data de 22 noiembrie 2011 (f. 20) rezultă cu claritate că la data emiterii adeverinței pârâta nu achitase pentrureclamant contribuția datorată pe perioada martie 2009 - decembrie 2010 inclusiv.
Întrucât obligațiile care reveneau pârâtei s-au îndeplinit pe parcursul judecării cauzei, tribunalul a respins cererea reclamantul de obligare a pârâtei la plata acestor contribuții.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către reclamant, iar față de faptul că cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata contribuțiilor către stat a fost respinsă pe considerentul îndeplinirii obligațiilor după declanșarea litigiului, s-a reținut că nu se impune obligarea reclamantului la plata către pârâtă a unor cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând parte din onorariul de avocat, culpa în neîndeplinirea obligațiilor la timp revenind în exclusivitate pârâtei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A. DE V. A. L.,considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Instanța de fond în mod greșit a admis in parte contestația formulată, având in vedere faptul că încă de la momentul angajării reclamantului, activitatea acestuia nu a mulțumit reprezentanții asociației, astfel ca la momentul efectuării darii de seama pentru sezonul de vânătoare 2., la punctul 8 a fost analizata activitatea desfășurata de către acest salariat reieșind faptul ca nu si-a îndeplinit si nici nu si-a respectat obligațiile de serviciu. Mai exact, s-a reținut că acesta nu a respectat obligațiile din fisa postului privind realizarea si menținerea in stare de funcționare a construcțiilor vânătorești.
Astfel, se arată că, în urma controlului efectuat la începutul lunii martie
2011, 15 construcții vânătorești au fost găsite intr-o stare de degradare totala, nefiind alimentate cu hrana si sare, deși materialele au fost asigurate in totalitate. Toate cele mai sus menționate au fost consemnate si in procesul-verbal din data de (...) încheiat cu ocazia Adunării Generale a Asociației. Așa cum reiese din cuprinsul acestui proces-verbal, reclamantului i-a mai fost data o șansa in vederea îndeplinirii corespunzătoare a obligațiilor ce-i incumbau conform fisei postului.
Ulterior acestei date, la data de (...), respectiv (...) au mai fost efectuate doua controale pentru a se verifica daca reclamantul si-a îndeplinit obligațiile ce i-au fost trasate, dar așa cum reiese si din procesele verbale încheiate cu acea ocazia, reclamantul nu si-a îndeplinit nici pana la acel moment obligațiile de serviciu.
Astfel, ca o consecința a celor mai sus menționate, la data de (...) s-a întocmit un proces-verbal prin care a fost luata decizia desfacerii disciplinare a contractului individual de munca al reclamantului. Prin decizia 2/2011 președintele asociației a stabilit si comisia pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile a reclamantului. La data de (...) reclamantului i s-a comunicat convocarea nr.96/(...) prin care acesta a fost convocat pentru data de (...) in vederea desfășurării cercetării disciplinare, dar acesta nu s-a prezentat. Cu acea ocazie, comisia investita a încheiat un proces verbal unde s-au consemnat cele mai sus menționate.
După încheierea procesului-verbal din data de (...), la data de (...), a fost întocmita decizia 3. prin care reclamantului i-a fost desfăcut disciplinar contractul individual de munca.
Decizia a fost comunicata rec1amantului la data de (...) de către reprezentantul asociației, numitul B. F.
În ce privește decizia atacata, s-a arătat că aceasta conține întocmai cele menționate în art.252 din Codul muncii. Astfel, au fost respectate întocmai cerințele legale, in sensul ca reclamantul a fost convocat pentru a-si formulaapărările, cu toate ca acesta menționează in contestația sa ca nu i s-a solicitat nota explicativa.
De asemenea, decizia i-a fost comunicata reclamantului in termen de 5 zile, aceasta fiind emisa la data de (...)(conform opisului anexat), fiindu-i comunicata la data de (...).
În ceea ce privește motivația instanței de fond in sensul ca nu au fost respectate prevederile art.252 alin.2 lit. a si b din Codul muncii, recurenta arată că fapta a fost descrisă, in sensul ca s-a menționat in decizie faptul ca numitul M. L. nu si-a îndeplinit sarcinile date, mai mult decât atât, s-a menționat în decizia atacata faptul ca o cauza a desfacerii contractului individual de munca este cea a absentelor nemotivate ale acestuia.
Recurenta consideră faptul ca instanța de fond trebuia sa analizeze faptul ca reclamantul nu si-a îndeplinit obligațiile de serviciu si prin prisma actelor încheiate de către reprezentanții asociației anterior emiterii deciziei de desfacere a contractului individual de munca.
De asemenea, se mai arată că în decizia atacata este menționat expres faptul ca numitul M. L. a încălcat prevederile din fisa postului, acest act aducându-i-se acesta la cunoștința, conform actelor de la dosarul cauzei, lucru necontestat de către reclamant.
Analizând recursul formulat de pârâta A. DE V. A. L., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a constatat nulitatea deciziei contestate în cauză, pentru lipsa mențiunilor obligatorii prevăzute de art.252 alin.2 lit.a) și b) din Codul muncii în vigoare la data emiterii acesteia.
Prin decizia nr.3. emisă de către recurentă, intimatul a fost concediat, reținându-se că acesta nu a realizat sarcinile încredințate, a încălcat normele interne din fișa postului referitoare la obligațiile de serviciu, nu s-a prezentat la convocarea scrisă și a absentat nemotivat.
Art. 252 alin.2 Codul Muncii, sancționează cu nulitatea absolută decizia de sancționare ce nu cuprinde în mod obligatoriu următoarele elemente: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b)precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; c)motivele pentru care au fost înlăturat apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motive pentru care nu a fost efectuată cercetarea; d)temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancțiunea disciplinară; e)termenul în care sancțiunea poate fi contestată și f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
În ceea ce privește nerespectarea prevederilor art.252 alin.2 lit.a) din Codul muncii, respectiv neprecizarea în concret a faptelor săvârșite de către reclamant, mențiuni care trebuiau cuprinse în decizie sub sancțiunea nulității absolute, Curtea reține că aceste mențiuni trebuiau să se regăsească chiar în cuprinsul deciziei, lipsa acestora neputând fi complinită cu alte probe sau trimiterea la alte înscrisuri, ce nu au fost comunicate salariatului împreună cu decizia de sancționare, neputându-se invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în actul de sancționare.
Doar printr-o motivare concretă a deciziei se asigura informarea corectă a salariatului sancționat disciplinar, pentru ca aceasta să aibă posibilitatea de a lua în cunoștință de cauză decizia de ataca sau nu în instanță acest act și de a-și exercita dreptului la apărare în cadrul unui proces echitabil.
De asemenea, în lipsa motivării actului decizional, instanța nu poate aprecia asupra legalității acestui act. Pentru a-și putea exercita atribuția decontrol a legalității actelor de sancționare ale angajatorilor, instanța de judecată trebuie să cunoască descrierea concretă a faptelor ce au fost considerate ca fiind abateri disciplinare, cu precizarea datei săvârșirii acestora, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă deciziei emise, neputând fi complinită în cursul cercetării
judecătorești.
Se reține că, în cauză, angajatorul a reținut încălcarea unor atribuții generale ce revin salariatului, fără precizarea vreunei date în raport cu care să fie verificată respectarea termenului de prescripție a răspunderii disciplinare.
Obligativitatea cuprinderii acestor date chiar în decizia de sancționare oferă salariatului garanția că angajatorul nu va invoca în fața instanței alte motive de fapt și de drept decât cele precizate în acest act.
Astfel, se reține că, în speță, susținerile recurentei privind faptele săvârșite de către reclamant au devenit în cursul cercetării judecătorești destul de concrete față de cele reținute prin actul sancționator, imputându-se intimatului, prin întâmpinarea formulată, încălcarea obligațiilor din fișa postului privind realizarea și menținerea în stare de funcționare a construcțiilor vânătorești, precum și neîndeplinirea altor obligații de serviciu.
În ceea ce privește neprezentarea la convocarea pentru cercetarea disciplinară, astfel cum a reținut în cauză și prima instanță, nu s-a probat în cauză că acest convocator ar fi fost primit de către reclamant.
De asemenea, se reține că nu au fost individualizate atribuțiile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat.
Prevederea acestor mențiuni în decizia de sancționare a fost apreciată de către legiuitor ca fiind de importanță deosebită pentru protecția salariaților, întrucât precizarea cu certitudine a acestora permite instanței să stabilească dacă într-adevăr fapta salariatului constituie abatere disciplinară și dacă se încadrează în obligațiile de serviciu ale acestuia.
Se mai reține că în convocatorul emis în vederea efectuării cercetării disciplinare depus la dosar nu a fost menționat în concret obiectul cercetării, conform disp.art.251 din Codul muncii, pentru ca instanța să poată analiza în ce măsură reclamantul a avut posibilitatea de a-și formula toate apărările și de a prezenta persoanei ]mputernicite a efectua cercetarea toate mijloacele de probă pe care le-a considerat necesare.
S-a menționat astfel în adresa de convocare nr.96/(...) faptul că "cercetarea disciplinară prealabilă are drept obiect lămurirea aspectelor legate de neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, respectiv a sarcinilor trasate de conducere.";
Având în vedere faptul că atât art.251 alin.1, dar și art.78 din Codul muncii, sancționează cu nulitatea absolută concedierile dispuse cu nerespectarea procedurii de cercetare disciplinară prevăzute de lege, Curtea reține că legiuitorul, apreciind asupra importanței respectării acestor prevederi, ca o garanție a apărării drepturilor salariatului împotriva eventualelor acte abuzive ale angajatorului, față de care acesta se află într-o poziție de subordonare, a considerat că în situația nerespectării acestor dispoziții legale vătămarea angajatului se prezumă, astfel încât în mod corect prima instanță a reținut nulitatea deciziei contestate.
După cum a reținut și Curtea Constituțională prin deciziile nr.383/2005, nr.319/2007, condițiile de formă și conținut ale actului prin care angajatorul aplică o sancțiune disciplinară sunt impuse de lege pentru a preveni eventualele abuzuri din partea angajatorilor, față de care salariatul se află în raporturi de subordonare, pentru a-l informa concret și complet pe angajat cu privire la faptele, motivele și temeiurile de drept pentru care se aplică sancțiunea, precum
și pentru ca instanța să aibă suficiente elemente de verificare a legalității și temeiniciei măsurii dispuse.
Având în vedere aceste motive de nelegalitate a deciziilor contestate în cauză, se reține ca fiind de prisos analizarea motivelor ce privesc temeinicia măsurii disciplinare dispuse de către angajator.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, urmează să se respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta
A. DE V. A. L. și să se mențină sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. DE V. A. L. împotriva sentinței civile nr. 633 din (...) a T. B. N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...)
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.
GREFIER
G. C.
Red.:CM; Tehnored.:C.M./M.S.;
2 ex./(...);
Jud.fond: G.C.F. .
| ← Decizia nr. 4293/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1028/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
