Decizia nr. 3460/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3460/R/2012
Ședința septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D.
G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA și S. N. DE T. F. DE C. "C. C." SA - S. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 527 din 23 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. "C. F." C. PENTRU G. V., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâtele recurente au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 31 august 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. L. „. F. C., în numele și pentru membru G. V. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și în consecință admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2
C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 527 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
A fost admisă acțiunea formulată de S. L. „. F. C., în numele reclamantului G. V., în contradictoriu cu pârâtele S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. și R. de T. F. de C. C.-N.
Au fost obligate pârâtele la plata către reclamantul G. V. a salariului suplimentar pentru anul 2008, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat în raport de indicele de inflație la data efectivă a plății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția prescripțieidreptului material la acțiune este nefondată întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, republicat, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate, întermen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care se solicită plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Cererea de chemare în judecată a fost trimisă prin poștă la data de (...) (fila
3), în interiorul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de lege, conform art. 104 Cod procedură civilă.
Așa fiind, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, art. 171 și art. 268 alin.
1 lit. c) din Codul muncii, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 32 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar.
Potrivit art. 33 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din A. nr. 6.
Rezultă, prin urmare, obligativitatea acordării salariului suplimentar în ipoteza îndeplinirii criteriilor reglementate de A. 6 la contractul colectiv de muncă, în conformitate cu care salariul suplimentar se acordă pentru munca ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic.
Cuantumul salariului suplimentar acordat o singură dată, integral, este echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Pct. 2 din A. 6 reglementează situațiile în care nu se acordă salariul suplimentar, respectiv retrogradarea în funcție sau categorie, în cadrul aceleiași profesii, pe o perioadă ce nu poate depăși 60 de zile, desfacerea disciplinară a contractului de muncă etc.
Nu s-a dovedit în cauză împrejurarea că reclamantul s-ar încadra în vreuna din aceste situații.
Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Pârâtele nu au făcut dovada acordării drepturilor bănești solicitate, cu toate că sarcina probei le incumbă, conform art. 272 din Codul muncii.
Potrivit contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2008, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Contractul colectiv de muncă produce efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat, iar prevederile lui minimale sunt obligatorii pentru societate.
Aspectele invocate de pârâte prin întâmpinare privind lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Raportat la considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 40 alin. 2 lit. c), art. 241, art. 243 din Codul muncii, art. 7 alin. 2 art. 11 și art. 30 din L. nr.
130/1996, în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile salariale, instanța a admis acțiunea formulată și a obligat pârâtele la plata către reclamantul G. V. a salariului suplimentar pentru anul 2008, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat în raport de indicele de inflație la data efectivă a plății.
Instanța a luat act că nu s-a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. și R. de T. F. de C. C.-N., solicitând modificarea în tot a sentinței pronunțate, în sensul respingerii acțiunii formulate.
În motivarea recursului pârâtele au arătat că în mod greșit a respins instanța excepția prescripției dreptului la întrucât având în vedere natura juridică diferită a drepturilor salariale pe de o parte, și cea a „salariului suplimentar"; pe de altă parte, solicită instanței să constate că obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea subscrisei la respect~rea unei clauze din CCM, pe cale de consecință suntem în prezența unui conflict de drepturi, caz în care sunt aplicabile prevederile art.283 alin.( 1) lit. E) din Codul Muncii, conform cărora: „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia";.
S-a mai invocat că sentința recurată este dată cu aplicarea greșita a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.proc.civ, întrucât interpretând prevederile art.32 alin.( 1) și (3) din Contractele Colective de M. aplicabile pe anii 2007-2009 la nivelul C. C. conform art. 982 și 983 cod civil rezultă că salariul suplimentar pentru muncă ireproșabilă se acordă sub condiția ca societatea să fi avut în anii 2007- 2008, venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Precizează faptul că această condiție, respectiv constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate, nu a putut fi îndeplinită deoarece, fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea M.ui T.urilor și Infrastructurii și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr.79/2001 și prevederilor O.U.G. nr.79/2008, avea obligația respectării prevederilor din aceste acte normative conform cărora: „... indicele câștigului salarial mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat în unități fizice sau după caz, în unități valorice în condiții comparabile, în funcție de specificul activității ...";.
Prin urmare, raportat la aceste prevederi legale, subscrisei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2007- 2009, aprobate prin acte normative, iar fundamentarea fondului de salariu s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut și care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
Astfel, pentru anul 2008, indicele câștigului mediu a fost de 100,18% (pct.115 din execuția bugetară), iar indicele de productivitate a fost de 100,72% (pct.118 din execuția bugetară), rezultând o diferență de 0,54% insuficientă pentru a se constitui fondul necesar acordării salariului suplimentar.
Totodată, din analiza bugetelor de venituri și cheltuieli pe anii 2007 și 2008 și a execuției bugetare pe acești ani, reies că pentru anul 2008, la rubrica privind
„câștigul mediu lunar pe salariat"; (pct. 6, cap. IX la R. 1.) s-a prevăzut suma de
2264,55 mii lei, iar conform tabelului privind execuția bugetară pe anul 2008 suma a fost de 2268,58 mii lei, rezultă că s-a depășit fondul de salariu cu sumade 4,04 mii lei ceea ce a condus la neconstituirea fondului necesar acordării salariului suplimentar.
Totodată cu privire la veniturile realizate, un alt factor care a condus la nesocotirea dreptului pentru acordarea salariului suplimentar a fost nerealizarea de profit pe anii 2007 și 2008 pârâta înregistrând pierderi.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 31 august 2012 (f.13-15),reclamantul S. L. „. F. C., a solicitat respingerea recursului, cu menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curteade A. reține următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin.(1) din Codul muncii (în reglementarea anterioară modificării prin L. 4.) „Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din L. 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii, textele legale fiind cele în vigoare la data derulării raporturilor juridice deduse judecății.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)-d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
Referitor la motivele de recurs relative la fondul cauzei se constată că în conformitate cu prevederile art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Potrivit prevederilor art. 30 alin 1 si 3 din Contractele colective de muncă aplicabile la nivelul pârâtelor pentru anii 2007-2008 și 2009-2010: ";pentrumunca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.(…) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.";
De asemenea, conform dispozițiilor art. 31 alin. (1) din contractele colective de muncă menționate anterior „criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din A. nr.6";.
Față de conținutul clauzei menționate anterior, se constată că în mod corect instanța de fond a reținut că este obligatorie acordarea acestor drepturi, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 32 alin. 3 precizează că „Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurente pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
În ceea ce privește sintagma inserată în conținutul clauzei „poate primi un salariu suplimentar"; ce ar putea conduce la concluzia că acordarea acestuia este facultativă, Curtea apreciază că interpretând sistematic dispozițiile art. 30 alin. (1) și (3), 31 și anexa 6 din Contractele colective de muncă menționate anterior, rezultă că plata salariului suplimentar este condiționată numai de respectarea criteriilor de acordare, respectiv de „. ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic"; conform pct.1 din anexa 6, criteriu care este nuanțat la pct.2 în sensul că se prevede expres că salariații care au fost sancționați cu retrogradarea în funcție sau categorie pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile sau cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nu beneficiază de salariul suplimentar.
De asemenea, interpretarea clauzei evocată anterior nu poate fi realizată decât prin prisma dispozițiilor art. 8 alin. 2 din L. nr. 130/1996 potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, ori prin CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 a cărui valabilitate a fost prelungită prin A. adițional înregistrat sub nr. 370/(...), la art. 30 alin. 1 s-a prevăzut că „salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar";, rezultând astfel fără îndoială obligativitatea acordării acestor drepturi.
În plus, din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 30 alin.(3) din CCM rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, se apreciază că aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale.
Critica recurentelor în sensul că obligația lor de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget, este nefondată și pentru că în Contractul colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze drepturile de ajutor material cuvenite, iar prin aceste contracte nu s-a derogat de la legile care interesează ordinea publică sau bunele moravuri, susținerile recurentelor în acest sens fiind de asemenea nefondate.
În plus, pârâtele aveau obligația să respecte contractele colective de muncă și nu pot să își invoce propria culpă pentru a se exonera de obligațiile care le incumbă din executarea acestui contract. Recurentele aveau posibilitatea să negocieze și să încheie acte adiționale ale contractului colectiv de muncă în scopul de a înlătura obligația de plată a unor drepturi de natură salarială, dacă constatau că se află în imposibilitate obiectivă de a le achita.
De altfel, chiar condiționarea pe care o invocă cu privire la încadrarea în bugetele de venituri și cheltuieli este de natură a evidenția culpa recurentelor, deoarece acestea puteau anticipa necesitățile pe care le aveau în raport de toate drepturile salariale negociate și trebuiau să își stabilească bugetul de venituri și cheltuieli, astfel încât să își execute toate obligațiile.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă fiind nefondat.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. și R. de T. F. de C. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 527 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 03 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
S. D. D. G. L. D.
G., C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...)
Jud.fond: H. D. M.
| ← Decizia nr. 1319/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2684/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
