Decizia nr. 3124/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Decizii și sentințe litigii de muncă - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

D. CIVILĂ NR. 3124/R/2012

Ședința publică din 22 iunie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ

JUDECĂTORI: I.-D. C.

A.-A. P. GREFIER : A.-A. M.

S-au luat în examinare recursul declarat de reclamanta U. J. A S. L. DIN Î. B., în numele și pentru membra de sindicat R. C., precum și recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL M. B. și P. M. B., împotriva sentinței civile nr. 2./(...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată Ș. G. V., precum și pe chemații în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D.G.F.P. B.- N. și M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație concediu de odihnă cu 25%.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile declarate de reclamanta U. J. a S. L. din Î. B., în numele și pentru membra de sindicat R. C. și, respectiv, de pârâții C. Local al mun. B. și P. mun. B. au fost formulate și motivate în termen legal, au fost comunicate părților adverse și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 15 lit. a din L. nr. 146/1997 republicată.

S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că atât reclamanta recurentă, prin memoriul de recurs (f. 9 din dosar), cât și pârâții recurenți, prin memoriul de recurs (f. 3 verso din dosar), au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 C.

În baza actelor de la dosar, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2. din (...) pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud s-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului B. și P. municipiului B.

S-a admis, ca fiind întemeiată în parte, acțiunea formulată de reclamantul/ta R. C., prin U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., împotriva pârâților Ș. G. V.,

C. LOCAL AL M. B. și P. M. B., și în consecință:

Pârâta Ș. GENARALĂ V. a fost obligată să calculeze indemnizația pentruconcediul de odihnă efectuat în zilele de (...) și (...), fără aplicarea diminuării de

25%, prevăzută prin L. nr. 1. și să plătească reclamantului/. diferența dintreindemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată.

S-a respins acțiunea pentru perioada ulterioară datei de (...), ca neîntemeiată.

Pârâții C. LOCAL AL M. B. și P. M. B. au fost obligați să aloce fondurile necesare pentru plata diferenței de indemnizație anterior menționată.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., C., T. și S. și în consecință:

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. local al municipiului B. și P. municipiului B. împotriva M. E., C., T. și S., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. local al municipiului B. și P. municipiului B. împotriva M. F. P., reprezentat prin D. G. a F. P. B.-N.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:

Întrucât există practică judiciară neunitară cu privire la litigiile având ca obiect cererile personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat de obligare a ordonatorilor de credite la plata indemnizației de concediu aferente anului școlar 2009-2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25%, prevăzută de 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, prin D. nr. 20 din 17 octombrie 2011, publicată în M. O. nr.

822 din 21 noiembrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție - în soluționarea unui recurs în interesul legii, a statuat că „dispozițiile 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din C. muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar

2009-2010, după intrarea în vigoare a L. nr. 1., respectiv 3 iulie 2010.";

Potrivit dispozițiilor art. 330^7 alin. 4 din C. de procedură civilă, dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicăriideciziei în M. O. al R..

În considerentele acestei decizii Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „în cauză sunt aplicabile actele normative cu caracter special, mai precis art. 103 din L. nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, art. 7 din

Hotărârea G. nr. 2., republicată, cu modificările ulterioare, și pct. 21-26 din

Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...):

- Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr.

128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...)…";

S-a mai reținut că „în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.

Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.

Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie

2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.";

„Chiar dacă 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu conține o referire expresă la indemnizația de concediu de odihnă a personalului din învățământ, aceasta este strâns legată prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare lună calendaristică în care se efectuează concediul de odihnă, drepturi salariale pentru care diminuarea de 25% se aplică în mod indiscutabil.

Pe de altă parte, pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), prevede faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.

Această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ.

Ca atare, indemnizația de concediu de odihnă se acordă pentru perioada în care acesta se efectuează, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate și s-a primit salariu.";

Totodată, analizând jurisprudența C. Europene a D. O. considerată a fi relevantă, s-a apreciat că prin aplicarea art. 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O., reținându-se că la data adoptării L. nr. 1. reclamanții nu erau beneficiarii unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul Convenției, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că reclamanții ar avea un "bun" în sensul Convenției, s-a apreciat că ingerința statului asupra bunului acestora este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. europeană a drepturilor omului.

„În cauza de față, în raport cu modul de constituire a indemnizației de concediu, nu se poate aprecia că reclamanții dețineau un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. europeană a drepturilor omului, cu privire la o indemnizație de concediu într-un cuantum nediminuat.

În concluzie, întrucât după intrarea în vigoare a L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul.";

Prin urmare, indemnizația pentru concediu de odihnă efectuat după data intrării în vigoare a L. nr.1., trebuia diminuată de 25%.

În prezenta speță, tribunalul a reținut că reclamantul/a face parte din rândul personalului didactic din învățământul preuniversitar și, în anul școlar

2009-2010, a funcționat în cadrul pârâtei de rând 1, unitate școlară deînvățământ, cu personalitate juridică, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.

În cursul anului școlar 2009-2010 reclamantul/ta a intrat în concediu de odihnă la data de 1 iulie 2010 și indemnizația de concediu cuvenită pentru lunile iulie și august i-a fost diminuată cu 25% în temeiul prevederilor L. nr. 1..

O asemenea măsură a fost contestată în prezentul cadru procesual, apreciindu-se că pentru lunile iulie și august 2010 în care reclamantul/ta s-a aflat în concediu de odihnă acesteia i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât pe de o parte, L. nr. 1. nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.

Așa cum a statuat și Î., tribunalul a reținut că dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..

În aplicarea prevederilor art. 103 s-a emis O. nr. 3251/1998 pentru aprobarea N. metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, statuând că pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.

Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoaredin fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.

Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H. nr. 2., republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.

Prin urmare, în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din C. muncii, care nu sunt astfel incidente.

Practic, în baza reglementărilor speciale derogatorii, indemnizația de concediu cuvenită reclamantului/. coincide cu salariul acesteia pe luna iulie, respectiv luna august. În aceste condiții, indiferent de data la care s-a achitat indemnizația cuvenită pentru concediul de odihnă efectuat după intrarea în vigoare a L. nr.1., (...), suma rămâne aceeași, salariul lunar diminuat cu 25%.

Analizând jurisprudența C. Europene a D. O. considerată a fi relevantă: Hotărârea din 19 aprilie 200, Cauza Vilho Eskelinen contra Finlandei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko contra Ucrainei, Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Marii Britanii, Hotărârea din 15 iunie 2010, pronunțată în Cauza M.u contra R., Hotărârea nr. 7 din 21 iulie 2005, pronunțată în Cauza Străin și alții împotriva R.; Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Păduraru împotriva R., Hotărârea din 20 iulie 2006, pronunțată în Cauza R. împotriva R. Hotărârea din 8 decembrie 2009, tribunalul reține că reclamantul/ta nu avea un „bun", în sensul Convenției, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010..

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că reclamantul/ta ar avea un

"bun" în sensul Convenției, s-a apreciat că ingerința statului asupra bunului acestuia este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr.

1 la C. europeană a drepturilor omului(Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz și alții împotriva Spaniei, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek contra Poloniei, paragraful 59; Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunțată în Cauza Mellacher și alții contra Austriei, paragraful 53, Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, paragraful 39, Hotărârea din 20 iunie 2002, pronunțată în Cauza Azinas contra Ciprului, paragraful 44.

Prin urmare, indemnizația de concediu aferentă concediului efectuat anteriordatei de (...) se cuvine în întregime, nediminuată, întrucât legea nu retroactiveazăiar începând cu data de (...) indemnizația de concediu trebuia diminuată cu 25%.

O asemenea diminuare opera și în ipoteza în care indemnizația de concediu se achita cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin. 5 din HG nr. 2., republicată.

Aceasta întrucât, chiar dacă la data la care se achita, anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., se plătea indemnizația în cuantum nediminuat, ulterior, angajatorul era obligat la regularizarea plăților în raport de media zilnică a salariului de bază și a sporului de vechime stabilită ținând seama de diminuarea prevăzută de lege, urmând a proceda ulterior la recuperarea sumelor achitate în plus.

T. a constatat că, din adeverința emisă de unitatea de învățământ, reclamantul/ta a intrat în concediu de odihnă la data de 1. 2010 iar indemnizația de concediu pentru lunile iulie și august 2010 i-a fost diminuată cu 25%.

Cum dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. au intrat în vigoare la data de 3 iulie

2010, tribunalul reține că unitatea de învățământ pârâtă în mod nelegal a aplicat reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 1., indemnizației de concediu cuvenită reclamantului/. pentru concediul de odihnă efectuat în zilele de (...) și (...).

Pentru aceste considerente, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de reclamant/tă.

Potrivit art.167 din L. nr.8. și art. 1 alin. 3 din HG nr. 1618/2009, privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetelelocale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile deînvățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.

În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din L. nr. 1., care prevăd că finanțarea de bază a învățământului preuniversitar se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.

Conform art. 36 din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, iar P. unității administrative este ordonator principal de credite al bugetului acesteia, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001.

În consecință, chiar dacă între reclamantă și pârâții C. LOCAL AL M. B. și

P. M. B., nu există raporturi de muncă, având în vedere că reclamanta a chemat în judecată pe acești pârâți pe calea acțiunii oblice, solicitând să aloce fonduri către unitatea de învățământ angajatoare, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acești pârâți este neîntemeiată și a fost respinsă.

Prin urmare, în baza dispozițiilor legale menționate, pârâții C. local și P. a fost obligați să aloce fondurile necesare plății diferenței de indemnizație la care este îndreptățit/tă reclamantul/.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., C.,

T. și S. este întemeiată și a fost admisă pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 167 alin. 17 din L. nr. 8., republicată, de la bugetul de stat, prin bugetul M. E., C. T. și S. se asigură doar cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special expres enumerate la literele a - h, printre care nu sunt prevăzute și cheltuieli cu salariile cadrelor didactice sau al personalului didactic auxiliar. Având în vedere că acest minister nu finanțează învățământul preuniversitar, acesta nu justifică legitimare procesuală pasivă.

În consecință, cererea de chemare în garanție a acestui minister formulată de pârâții P. municipiului B. și C. local al municipiului B. a fost respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, admiterea acestei excepții împiedicând analiza fondului cererii de chemare în garanție formulată.

Cererea de chemare în garanție a M. F. P., care a fost reprezentat în procesde D. G. a F. P. B.-N., cerere formulată de pârâții P. municipiului B. și C. local al municipiului B. va fi respinsă ca neîntemeiată având în vedere cele statuate în D. nr.10/2011 pronunțată de Î. asupra recursului în interesul legii potrivit căreia o astfel de cerere de chemare în garanție formulată de ordonatorul de credite nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 60 C..

În acest sens Î. a reținut că „pretențiile menționate pe calea chemării îngaranție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă.

Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor L. nr. 315/2006.

Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.

Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6 - 8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.

În plus, art. 3 din O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul vaputea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile C.ui de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.

În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.

Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul

Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.

În consecință, dispozițiile analizate ale art. 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1 - 4 din O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M. F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar.

În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din C. de procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs U. J. a S. L. din Î. pentru membrul de sindicat R. C. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, cu consecința admiterii acțiunii reclamantului, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, iar pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile art. 145 din C. M. și ale C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. Î., cât și de cele ale H. de G. nr. 2..

Reclamanta a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Arată recurenta că indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile L. nr. 1..

Potrivit principiului consacrat in art.15 alin.(2) din Constituția R., republicata, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".

In același sens sunt si dispozițiile art. 1 din C. civil "legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactiva".

În acest sens considera nelegal faptul ca indemnizația, indiferent care ar fi fost modul de calcul, a fost diminuata cu 25%.

Prevederile art. 145 din L. nr. 54/2003 - C. M., stabilesc în mod imperativ că pentru perioada concediului de odihnă, salariații beneficiază de indemnizația de concediu "cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu." Același termen este stabilit și de prevederile H. de G. nr. 2., republicată.

Mai mult decât atât, C. C. de M. U. la N. de R. Î. 2007 - 2008, înregistrat la

M. cu nr. 596/(...), aplicabil si in anul 2009 tuturor salariaților din țară, conțineprevederi referitoare la termenul de plată a acestei indemnizații stipulând la art. 29 faptul ca : "(1) Dreptul la concediul de odihnă este garantat de lege (…). (2) Perioada de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat se stabilește de către consiliul de administrație sau de către senatul universității împreună cu sindicatele reprezentative de la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ prevăzute În anexa nr. 6 în funcție de interesul învățământului și al celui În cauză până la data de 15 octombrie. (3) Cadrele didactice beneficiază de un concediu de odihnă de ce! puțin 62 de zile lucrătoare, respectiv 78 de zile calendaristice. (4) Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă".

Pârâții au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu. D. data plecării în concediul de odihnă este în fapt anterioară datei de 3 iulie 2010, plata indemnizației de concediu s-a făcut ulterior începerii efectuării concediului, cu nerespectarea termenului de cel puțin 10 zile anterior plecării în concediu negociat prin C. C. de M. U. la N. de R. Î. Mai mult, nu a fost respectat nici măcar termenul mai scurt de cel puțin 5 zile anterior plecării în concediu, stabilit de C. M. și H. nr. 2..

În consecință, ca urmare a nerespectării termenului imperativ de plată a indemnizației de concediu și prin interpretarea greșită a legii, pârâții au diminuat cu 25% cuantumul indemnizației, aplicând în mod nejustificat prevederile art. 1 din L. nr. 1..

Susține recurenta că diminuarea cu 25 % a indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.

La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative in vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din L. nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind "înghețate" la nivelul lunii decembrie 2009.

Mai mult, la data la care ar fi trebuit plătită indemnizația de concediu, respectiv înainte de plecarea în concediu, L. nr. 1. nici măcar nu exista din punct de vedere tehnic, ea fiind publicată în M. O., P. 1 nr. 441 abia în data de (...) și intrând în vigoare abia de la data de (...).

Chiar dacă plățile au fost întârziate de lipsa de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, în consecință nu exista posibilitatea legală de a invoca dispozițiile L. nr. 1., înainte de apariția ei în M. O.

- Recurenta a mai arătat că art. 1 din L. nr. 1. dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1..

Or aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. În acest sens art. 48 alin. 2 din L. nr. 330/2009 stabilește expres că "prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare".

- A mai susținut recurenta că sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din

Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de "bun" îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv "orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică" (cauza Buchen contra Cehiei). Dreptul laindemnizație pentru concediul de odihnă al salariaților este afectat în mod grav de măsura diminuării cu 25% a veniturilor.

Întrucât dreptul la această indemnizație al salariaților constituie un drept de proprietate în sensul Convenției și a Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acesteia prin diminuarea menționată mai sus. echivalează cu o expropriere. Practica exproprierii sau a anulării parțiale a dreptului la salariu cu efect definitiv, reprezintă violarea principiilor fundamentale și contravine măsurilor de acordare a asistentei financiare convenite cu Comisia E..

Mai mult decât atât, a fost încălcată și "speranța legitimă" a celor menționați mai sus, întrucât prin măsura dispusă prin actul contestat dreptul lor la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs și pârâții C. Local al municipiului B., M. B. prin P. și P. M. B., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a C.ui Local al municipiului B., M. B. - P. și a P. municipiului B.

În motivarea recursului, pârâții au arătat că prin sentința atacată, tribunalul a reținut în mod corect că unitățile de învățământ preuniversitar funcționează ca unități financiare din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte sume, potrivit art.167 alin.1 din L. nr.8., modificată. Cu precizarea, mai mult decât necesară, că finanțarea unităților de învățământ de stat cuprinde finanțarea de bază și finanțarea complementară, drepturile salariale fiind asigurate prin finanțarea de bază, finanțarea asigurată, subliniază , prin bugetul local, dar cu sume alocate de la bugetul de stat, fapt sesizat, așa cum au mai menționat, și de instanța de fond în cuprinsul motivării, ignorat însă în dispozitivul sentinței; solicită instanței de recurs admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, atât P. municipiului B., cât și C. local al municipiului B. neavând capacitatea de a aloca fonduri bănești necesare plății sumelor restante datorate reclamantei, sumele cu această destinație fiind alocate de la bugetul de stat.

Mai mult decât atât, în baza art.129 alin.5 C., instanța de fond, în exercitarea rolului său activ, trebuia să fi ridicat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților de rang 2 și 3. Mai arată instanței de recurs faptul că M. B. - prin P., obligat prin sentință la alocarea de fonduri bănești, nici nu a fost citat în cauză, nefiind prin urmare parte în proces.

În drept, pârâții au invocat dispozițiile art.304 pct.9, 304^{1 și 312 C., L. nr.8. modificată.}

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate

Curtea, în temeiul art.304^{1 C., reține următoarele:}

Cu privire la recursul reclamantului, în ce privește fondul cauzei. Reclamantul/. este angajatul/a unității școlare chemată în judecată, pe postul de profesor așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar (f. 8 dosar fond).

În cursul anului școlar 2009-2010 reclamantul/. a intrat în concediu de odihnă la data de (...), conform adeverinței nr. 656/(...), eliberată de Ș. G. V. (f. 8 dosar fond) în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiind diminuată cu 25% în temeiul prevederilor L. nr. 1..

Reclamantul/a a contestat, prin acțiunea pendinte, această măsură, apreciind că pentru lunile iulie și august 2010, în care reclamantul/a s-a aflat în concediu de odihnă, acestuia/acesteia i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât, pe de o parte, L. nr. 1. nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.

Cu privire la dispozițiile legale incidente în speță.

În aprecierea caracterului fondat ori nefondat al susținerilor reclamantei/.,

Curtea apreciază că trebuie pornit de la analizarea dispozițiilor legale incidente în cauză.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din L. nr. 1., aplicabilă din data de 3 iulie 2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr.

330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1., privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.

Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr.

1..

Potrivit art. 103 din L. nr. 128/1997 (abrogată de 361 din L. nr. 1. la data de 9 februarie 2011), „cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel: a) concediul anual cu plata, în perioada vacantelor școlare, respectiv universitare, cu o durata de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituției de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauza urmând a fi remunerate pentru munca depusa; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de M. E., C. și I. împreună cu sindicatele recunoscute pe plan național; (lit. a) a art. 103 a fost modificată conform H. nr. 366 din 18 aprilie

2007, publicate în M. O. nr. 277 din 25 aprilie 2007). b) perioadele de efectuare a concediului de odihna pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de către consiliul de administrație sau senatul universității și de sindicatele de la nivelul unităților școlare sau universitare, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauza.";

În aplicarea prevederilor art. 103 din L. nr. 128/1997, s-a emis O. nr.

3251/1998, pentru aprobarea N. metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ.

În anexa 1 pct. 21 și 22 din O. nr. 3251/1998 se reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, stabilindu-se că pe durata concediului de odihnă cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.

Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.

Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H. nr. 2., republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.

Art. 7 din HG nr. 2. (republicata in temeiul art. III din Hotărârea G. nr. 314 din 9 mai 1995, publicata in M. O. al R., P. I, nr. 93 din 17 mai 1995), prevede următoarele :

„(1) Pe durata concediului de odihna, salariații au dreptul la o indemnizație calculata in raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreuna, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice in care se efectuează zilele de concediu de odihna.

(2) Media zilnica a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabilește in raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare luna in care se efectuează zilele de concediu.

(3) Pentru salariații încadrați cu fracțiuni de norma, indemnizația de concediu de odihna se calculează avându-se in vedere veniturile prevăzute la alin.

(1), cuvenite pentru fracțiunea sau fracțiunile de norma care se iau in calcul.

(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplica si in cazul efectuării concediului restant din anul 1991.

(5) Indemnizația de concediu de odihna se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării in concediu";.

Susținerea instanței de fond, conform căreia „în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din C. muncii, care nu sunt astfel incidente în speță";, este reală, însă se impune a se preciza faptul că și dispozițiile art. 145 C. muncii, devenit art. 150 după republicare, conține dispoziții similare cu cele ale art. 7 din HG nr. 2., după cum urmează :

În conformitate cu prevederile art. 150 din L. nr. 53/2003 republicată - C. M. (fost art. 145 înainte de republicare), „(1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.

(2) Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.

(3) Indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";.

Dispoziții similare au fost reglementate și prin A. nr. 1 la O. nr. 3.251 din

12 februarie 1998, pentru aprobarea N. metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată (abrogat de din O. nr.

5559/2011 la data de 13 octombrie 2011), după cum urmează:

„10. Programarea concediilor de odihna se va face la începutul anului școlar sau universitar de către consiliul de administrație sau de către senatul universității și de sindicatele de la nivelul unităților școlare sau universitare ori, după caz, de reprezentanții salariaților.

Perioadele de efectuare a concediului de odihna pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de consiliul de administrație sau de senatul universității și de sindicatele de la nivelul unităților școlare sau universitare, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauza.

La programarea concediilor de odihna ale cadrelor didactice, conducerea unității va tine seama, în măsura în care este posibil, și de specificul activității celuilalt soț.

11. În situația imposibilității efectuării integrale a concediului de odihna în timpul vacantei de vara, concediul de odihna se poate efectua și în alte perioadeale anului școlar sau universitar, în funcție de interesul procesului de învățământ sau al celui în cauza.

12. Programarea concediului de odihna se va face prin decizie a conducerii instituției de învățământ, pentru întregul personal din unitate.

13. Pentru fiecare cadru didactic, încadrat după aprobarea programării concediilor de odihna pe întreaga instituție de învățământ, se va stabili, în scris, o data cu semnarea contractului individual de munca, perioada de concediu.

21. Pe durata concediului de odihna, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnica a salariului de baza, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihna se efectuează în cursul a doua luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare luna în parte.

22. Media zilnica a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare luna în care se efectuează zilele de concediu de odihna.

23. În calculul indemnizației concediului de odihna acordat personalului didactic se iau în considerare și sporurile care fac parte din salariul de baza, conform L. nr. 128/1997.

26. Indemnizația de concediu de odihna se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu";.

Rezultă, așadar, din economia textelor legale mai sus invocate, că Indemnizația de concediu de odihna trebuie plătită de către angajator cu cel puțin 5 zile înaintea plecării in concediu";.

Curtea constată, însă, că prioritate de aplicare în speță are D. în interesul legii nr. 20/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, decizie obligatorie pentru instanțe de la data publicării sale în M. O. al R., P. I, potrivit art. 330^{7 alin. 4 C.}

Așadar, în cauza pendinte este aplicabilă D. în interesul legii nr. 20/(...), pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat în sensul că:

„Admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S. în sensul că:

Stabilește că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, raportat la art.150 (fost art. 145) din C. M., art. 103 lit. a) din L. nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art.7 din Hotărârea G. nr.2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a

L. nr.1., respectiv 3 iulie 2010.

Obligatorie, potrivit art.330^{7 alin.4 din C. de procedură civilă";.}

În considerentele Deciziei în interesul legii s-a arătat că „algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit de art. 50, fostul art. 145 din L. nr. 53/2003, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.

Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emiseîn aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.

2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.

O altă interpretare juridică ar conduce la încălcarea principiului egalității în drepturi, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituția R., republicată, pentru că indemnizația de concediu înlocuiește salariul (care devine scadent pe măsura prestării activității), motiv pentru care aceasta devine scadentă în aceeași modalitate. În caz contrar, salariatul aflat în activitate, după data de 3 iulie 2010, ar obține venituri salariale inferioare celor obținute de salariatul care se află în concediu de odihnă în aceeași perioadă.

Cu alte cuvinte, chiar dacă 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu conține o referire expresă la indemnizația de concediu de odihnă a personalului din învățământ, aceasta este strâns legată prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare lună calendaristică în care se efectuează concediul de odihnă, drepturi salariale pentru care diminuarea de

25% se aplică în mod indiscutabil.

Ca atare, indemnizația de concediu de odihnă se acordă pentru perioada în care acesta se efectuează, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate și s-a primit salariu.

În altă ordine de idei, prin aplicarea 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O.

Astfel, la data adoptării L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, reclamantul/a nu era beneficiar/ă al/a unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul instrumentului internațional anterior arătat, respectiv, nu se putea prevala de o ". legitimă";, în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010.

În speță, față de împrejurarea că reclamantul/a și-a început efectuarea concediului legal de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, însă, derularea efectivă a concediului de odihnă s-a desfășurat și după data de 3 iulie 2010, când a intrat în vigoare L. nr. 1., Curtea constată că, în conformitate cu D. nr. 20/(...), reclamantul/a este îndreptățit/ă la a beneficia de acordarea integrală a indemnizației de concediu aferentă zilelor de concediu efectuate anterior datei de

3 iulie 2010, respectiv, la diminuarea acesteia cu 25%, pentru zilele de concediu efectuat după data de 3 iulie 2010.

Drept urmare, Curtea constată că în mod legal prima instanță a statuat în sensul anterior arătat.

Nu poate fi împărtășită susținerea recurentei, în sensul că L. nr. 1. retroactivează și că astfel se încalcă principiul neretroactivității legii, consacrat în art. 15 alin. 2 din Constituția R., câtă vreme, dispozițiile L. nr. 1. au fost aplicate efectiv doar începând cu data de 3 iulie 2010, data intrării sale în vigoare, respectiv, s-a procedat la diminuarea indemnizațiilor de concediu de odihnă aferente concediului de odihnă efectuat ulterior datei de (...).

Cu privire la recursul pârâților.

Curtea constată că criticile formulate de către pârâții C. Local al M. B. și P. municipiului B. nu vizează fondul pretențiilor deduse judecății, aceștia înțelegând să critice hotărârea tribunalului doar sub aspectul soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive.

Totodată, Curtea constată că, prin raportare la normele legale incidente în speță, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților recurenți nu poate fi primită, pentru motivele ce urmează a fi expuse:

Întrucât reclamantul solicită plata, pentru membra/ul sa/său de sindicat, a indemnizației de concediu aferentă concediului legal de odihnă pentru anul școlar 2009-2010, în speță, este incidentă L. învățământului nr. 8., raporturile juridice dintre părțile litigante fiind guvernate de dispozițiile L. nr. 8., iar nu ale L. nr. 1., care a intrat în vigoare începând cu data de (...) (30 de zile de la publicarea în M. O. din (...)).

În conformitate cu dispozițiile art. 16 din HG nr. 2192/2004, pentru aprobarea N. metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, „. privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.

Potrivit art. 167 alin. 2 din L. nr. 8. republicată, „. cheltuielilor de întreținere și reparare a bazei didactico-materiale a unităților din învățământul preuniversitar este asigurata de către consiliile județene și locale din fondurile alocate special de la bugetul de stat, din bugetele locale, precum și din resurse proprii";, în timp ce, potrivit alin. 4 al aceluiași articol, „ M. Î.ului asigura de la bugetul de stat fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic auxiliar și administrativ din unitățile și instituțiile învățământului de stat, precum și cheltuielile de funcționare a acestora.";

Art. 167 alin. 5 din aceeași lege prevede că „fondurile de la bugetul de stat care revine M. Î.ului se repartizează distinct pe tipuri, niveluri și forme de învățământ";.

În conformitate cu prevederile art. XIII din O.U.G. nr. 32/2001, aprobată prin L. nr. 3., actualizată, pentru reglementarea unor probleme financiare,

„începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor privind: a) componenta locala aferenta proiectelor de reforma aflate in derulare la data de 31 decembrie 2000, cofinanțate de Guvernul României si organismele financiare internaționale, precum si rambursările de credite externe, plățile de dobânzi si comisioane la creditele externe aferente proiectelor respective; b) facilitatile acordate elevilor privind transportul pe calea ferata si cu metroul; c) bursele pentru elevii din Republica Moldova, precum si bursele pentru elevii straini si etnicii romani din afara granitelor tarii; d) organizarea examenelor, concursurilor si olimpiadelor nationale; e) perfectionarea pregatirii profesionale a cadrelor didactice; f) cota-parte de participare la proiectele <. da V. la care institutiile de invatamant preuniversitar de stat sunt promotori sau parteneri.

(2) Cheltuielile prevazute la alin. (1) lit. b), precum si cheltuielile aferente facilitatilor acordate studentilor privind transportul pe calea ferata si cu metroul se finanteaza prin bugetul M. L. P., T. si L., iar cele prevazute la lit. a) si c)-f), prin bugetul M. E. si C.

(3) Cheltuielile privind cluburile, taberele, palatele copiilor, casele corpului didactic si inspectoratele scolare se finanteaza de la bugetul de stat prin M. E. si

(4) Cheltuielile efectuate de la bugetul de stat, incepand cu data de 1 ianuarie

2001, pentru finantarea institutiilor de invatamant preuniversitar de stat se regularizeaza cu bugetele locale, dupa aprobarea legii bugetului de stat pe anul

2001.

(5) In termen de 60 de zile de la data publicarii prezentei ordonante de urgenta in M. O. al R., P. I, la propunerea M. E. si C., M. A. P. si M. F. P. G. va aproba norme metodologice pentru finantarea invatamantului preuniversitar de stat";.

Prin urmare, dispozițiile art. 167 alin. 2 din L. nr.8. statuează în sensul că finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ- teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.

Conform art. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, „veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.

Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.

Pe de altă parte, art. 36 din L. nr. 215/2001, republicată, reglementează atribuțiile consiliilor locale, dintre aceste interesând cele enumerate la alin. 4 lit. a, și anume, „., la propunerea primarului, a bugetului local, a virărilor de credite, a modului de utilizare a rezervei bugetare și a contului de încheiere a exercițiului bugetar";, respectiv, cele menționate la alin. 6 lit. a pct. 1, „asigurarea, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, a cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația";.

Potrivit art. 63 din L. nr. 215/2001 actualizată, P. îndeplinește următoarele categorii principale de atribuții, enumerate expres în acest text legal, în speță interesând însă cele reglementate de art. 63 alin. 1 lit. c, și anume, atribuțiile referitoare la bugetul local și în exercitarea cărora primarul: „a) exercită funcția de ordonator principal de credite; b) întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local";.

Mai mult decât atât, în conformitate cu prevederile art. 62 alin. 1 din L. nr.

215/2001, „P. reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";.

În cauza dedusă judecății, așadar, calitatea procesuală pasivă a pârâtului recurent C. Local al municipiului B. rezidă din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001, care stabilesc că, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și, totodată, potrivit art. 36 alin. 6 pct. 1, asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.

Art. 40 din H. nr. (...), pentru aprobarea N. metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, nu face altceva decât să contureze și mai clar atribuțiile ce revin consiliilor locale în alocarea sumelor necesare învățământului din bugetul propriu, respectiv, în aprobarea bugetului fiecărei unități de învățământ.

Astfel, potrivit art. 40 din H. nr. (...), „(1) după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, vor repartiza unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.

(2) Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. B. aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.

(3) După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv";.

Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a N. metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, „. unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.

P. M. B. își justifică, de asemenea, calitatea prin prisma faptului că a fostchemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului M. B., conform art. 63 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv, al municipiului, art. 62 alin. 1 din L. administrației publice locale prevăzând expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.

Așadar, criticile aduse hotărârii recurate sunt nefondate, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâților recurenți doar la asigurarea finanțării, pentru plata sumelor pretinse de reclamant/., către unitatea școlară, iar nu la plata acestor sume direct către reclamanți.

Or, din ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie, rezultă faptul că pârâtul recurent are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește alocarea sumelor reprezentând drepturi salariale.

Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale ale membrilor de sindicat pentru care reclamanta a formulat acțiunea, nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.

Faptul că pârâții recurenți nu au calitatea de angajatori ai membrilor de sindicat reprezentați de reclamantă nu are nicio relevanță, întrucât au fost chemați în judecată în calitate de ordonatori de credite ai angajatorului membrilor de sindicat, reclamanta solicitând obligarea la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.

Rezultă, așadar, prin prisma argumentelor mai sus expuse, că pârâții recurenți C. Local al municipiului B. și P. municipiului B. justifică pe deplin în cauză calitatea procesuală pasivă, reținută în persoana lor de către prima instanță, astfel încât, se impune respingerea recursului acestora ca nefondat.

Așa fiind, în temeiul considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C., Curtea urmează să respingă ca nefondate prezentele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta U. J. A S. L. DIN Î. B. în numele și pentru membrul/a de sindicat R. C. și, respectiv, de pârâții C. LOCAL AL M. B. și P. M. B. împotriva sentinței civile numărul 2./(...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 22 iunie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI C. M. CONȚ I. D. C. A.-A. P.

Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...)

Judecător fond - B. R.I. - T. B.-N.

GREFIER A.-A. M.

← Decizia nr. 3930/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă		Decizia nr. 2253/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă →

Decizia nr. 3124/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 3124/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă