Decizia nr. 1682/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.
Dosar nr. (...)
D. C. NR. 1682/R/2012
Ședința publică din data de 11 aprilie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I. T.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de U. J. A S. L. DIN Î. B.-N. pentru reclamantul U. E. împotriva sentinței civile nr. 3. din 16 ianuarie 2012, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați Ș. G. S., C. LOCAL Ș. și P. C. Ș., având ca obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație concediu de odihnă cu 25%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 6 aprilie
2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea
U. Județene a S. L. din Î., delegație de reprezentare, în numele și pentru membrul de sindicat, prin care a fost delegată d-na consilier juridic P. M. B. să reprezinte interesele reclamantului, iar la data de 9 aprilie 2012 a mai depus o precizare de acțiune.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3. din 16 ianuarie 2012, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul U. E., prin U. J. a S. L. din Î. B.-N. împotriva pârâților Ș. G. S., C. LOCAL AL COMUNEI Ș. și P. COMUNEI Ș..
Pârâta Ș. G. S. a fost obligată să calculeze indemnizația pentru concediul de odihnă efectuat în zilele de (...) și (...), fără aplicarea diminuării de 25%, prevăzută prin L. nr. 1. și să plătească reclamantului diferența dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată.
S-a respins acțiunea pentru perioada anterioară datei de (...) și pentru perioada ulterioară datei de (...), ca neîntemeiată.
Pârâții C. Local al C. Ș. și P. C. Ș. au fost obligați să aloce fondurile necesare pentru plata diferenței de indemnizație anterior menționată.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-au reținut în esență considerentele Deciziei nr. 20 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curți de C. și
Justiție pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care a statuat că „dispozițiile 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 150 (fostul art. 145) din C. muncii, art. 103 lit. a) din L. nr.
128/1997 privind S.utul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a L. nr. 1., respectiv 3 iulie 2010.";
S-a apreciat că potrivit dispozițiilor art. 330^7 alin. 4 din C. de procedură civilă, dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Oficial al R., reținându-se că indemnizația pentru concediu de odihnă efectuat după data intrării în vigoare a L. nr.1., trebuia diminuată de 25%.
S-a reținut că reclamantul face parte din rândul personalului didactic din învățământul preuniversitar și, în anul școlar 2009-2010, a funcționat în cadrul pârâtei de rând 1, unitate școlară de învățământ, cu personalitate juridică.
În cursul anului școlar 2009-2010 a intrat în concediu de odihnă la data de 16 iunie 2010 și indemnizația de concediu cuvenită pentru lunile iulie și august i-a fost diminuată cu 25% în temeiul prevederilor L. nr. 1..
Așa cum a statuat și ÎCCJ, tribunalul a reținut că dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..
În aplicarea prevederilor art. 103 s-a emis Ordinul nr. 3251/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, statuând că pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 2., republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Prin urmare, în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din C. muncii, care nu sunt astfel incidente.
S-a apreciat că, practic, în baza reglementărilor speciale derogatorii, indemnizația de concediu coincide cu salariul acesteia pe luna iulie, respectiv luna august. În aceste condiții, indiferent de data la care s-a achitat indemnizația cuvenită pentru concediul de odihnă efectuat după intrarea în vigoare a L. nr.1., (...), suma rămâne aceeași, salariul lunar diminuat cu 25%.
S-a analizat jurisprudența C. E. a D. O. considerată a fi relevantă: H. din
19 aprilie 200, Cauza Vilho Eskelinen contra Finlandei, H. din 8 noiembrie
2005, pronunțată în Cauza Kechko contra Ucrainei, H. din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Marii Britanii, H. din 15 iunie
2010, pronunțată în Cauza M.u contra R., H. nr. 7 din 21 iulie 2005, pronunțată în Cauza Străin și alții împotriva R.; H. din 1 decembrie 2005,pronunțată în Cauza Păduraru împotriva R., H. din 20 iulie 2006, pronunțată în Cauza R. împotriva R. H. din 8 decembrie 2009, tribunalul reținând că nu exista un „bun", în sensul C.i, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că exista un „. în sensul C.i, s- a apreciat că ingerința statului asupra bunului acestuia este conformă celei de- a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. europeană a drepturilor omului(H. din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz și alții împotriva Spaniei, H. din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek contra Poloniei, paragraful 59; H. din 19 decembrie 1989, pronunțată în Cauza Mellacher și alții contra Austriei, paragraful 53, H. din 12 octombrie 2004, pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, paragraful 39, H. din 20 iunie 2002, pronunțată în Cauza Azinas contra
Ciprului, paragraful 44.
S-a considerat că indemnizația de concediu aferentă concediului efectuat anterior datei de (...) se cuvine în întregime, nediminuată, întrucât legea nu retroactivează, iar începând cu data de (...) indemnizația de concediu trebuia diminuată cu 25%.
O asemenea diminuare opera și în ipoteza în care indemnizația de concediu se achita cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin. 5 din HG nr. 2., republicată.
Aceasta întrucât, chiar dacă la data la care se achita, anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., se plătea indemnizația în cuantum nediminuat, ulterior, angajatorul era obligat la regularizarea plăților în raport de media zilnică a salariului de bază și a sporului de vechime stabilită ținând seama de diminuarea prevăzută de lege, urmând a proceda ulterior la recuperarea sumelor achitate în plus.
Cum dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. au intrat în vigoare la data de 3 iulie
2010, tribunalul reține că unitatea de învățământ pârâtă în mod nelegal a aplicat reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 1., indemnizației de concediu cuvenită pentru concediul de odihnă efectuat în zilele de (...) și (...).
S-a reținut că art. 167 din L. nr. 84/1995 (în vigoare în perioada pentru care se cuvin diferențele menționate) prevedea că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, în același sens fiind și dispozițiile art. 104 din L. nr. 1..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs U. J. A S. L. DIN Î. în numele șipentru membrul de sindicat U. E. solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivare s-a arătat în esență că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a) al L. nr. 128/1997. Acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile C. M., art. 145 și ale C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. Î., cât și de cele ale art. 7 al H.G. nr. 2..
Membrul de sindicat reprezentat a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a L. nr.
1., publicată în M. Oficial Partea 1 nr. 441/(...), respectiv în data de (...). În fapt însă, indemnizația de concediu cuvenită a fost diminuată cu 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile L.. 1..
Potrivit principiului consacrat de dispozițiile art. 1 C. civil și în art.15 alin.(2) din Constituția R., „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legiipenale sau contravenționale mai favorabile";, or diminuarea indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.
Art. 145 din L. nr. 54/2003 stabilește în mod imperativ că, pentru perioada concediului de odihnă, salariații beneficiază de indemnizația de concediu „cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";. Același termen este stabilit și de prevederile H. de G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată.
Contractul C. de M. U. la N. de R. Î. 2007 - 2008, înregistrat la M. cu nr.
(...), aplicabil și în anul 2009 stipulează la art. 29 faptul ca:
„Art. 29 (1) Dreptul la concediul de odihnă este garantat de lege. (...)
(2) Perioada de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat se stabilește de către consiliul de administrație sau de către senatul universității împreună cu sindicatele reprezentative de la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ prevăzute în anexa nr. 6, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauză, până la data de 15 octombrie.
(3) Cadrele didactice beneficiază de un concediu de odihnă de cel puțin
62 de zile lucrătoare, respectiv 78 de zile calendaristice.
(4) I. de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă. (...)";.
Pârâții au înțeles să ignore prevederile legale și contractuale enumerate anterior și au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu. Prin aceasta s-a produs o dublă lezare a exercitării dreptului la concediu; în primul rând membrii de sindicat nu au beneficiat de indemnizație în cuantum integral anterior începerii concediului de odihnă, iar în al doilea rând au fost nevoiți să revină din concediu la sediul unității, pentru a putea primi indemnizația corespunzătoare.
La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative în vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din L. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind „. la nivelul lunii decembrie
2009.
Chiar dacă plățile au fost întârziate de lipsa de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, în consecință nu exista posibilitatea legală de a invoca dispozițiile L. nr. 1., înainte de apariția ei în M. O.
Art. 1 din L. nr. 1. dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1..
Or aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. În acest sens art. 48 alin. 2 din L. nr. 330/2009 stabilește expres că „prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare";.
Sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de „. îmbracă natura unui drept patrimonial, respectiv „. interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică"; (cauza Buchen contra Cehiei). Întrucât dreptul la această indemnizație al salariaților constituie un
„drept de proprietate"; în sensul C.i și a Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acesteia echivalează cu o expropriere.
A fost încălcată și „speranța legitimă"; întrucât dreptul la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.
În drept, invocă dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, ale art. 283 alin. (1) lit. c) din C. M., ale art. 67 din L. nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, ale art. 28 din L. sindicatelor nr. 5412003, ale art. 103 din L. nr. 128/1997, ale art. 145 din L. nr. 53/2003 - C. M., ale cu modificările și completările ulterioare, ale H. de G. 25011992, ale art. 29 din Contractul C. de M. U. la N. de R. Î. și ale Contractul C. de M. U. la N. N. aplicabil pentru anii
2007-2010.
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a investit instanța cu verificarea legalității reducerii drepturilor cuvenite pentru perioada efectuării concediului de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, în temeiul dispozițiilor L. nr. 1., respectiv, cu solicitarea de a dispune instanța plata diferențelor salariale dintre sumele încasate cu acest titlu în baza L. nr. 1. și sumele care li se cuvin cu acest titlu fără aplicarea diminuării.
Recurentul se consideră vătămat în drepturile sale prin aplicarea art.1 din L. nr.1.: „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.- cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%";.
În ceea ce privește această problemă de drept, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, prin D. nr. 2. pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în M. oficial nr. 822/21 noiembrie 2009, s-a statuat că dispozițiile 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din C. muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a L. nr. 1., respectiv 3 iulie 2010.
În considerentele Deciziei nr. 2., s-a reținut că „(…)algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din L. nr. 53/2003 - C. muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.
Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.
Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.(…)";
De asemenea, în considerentele deciziei amintite, s-a concluzionat faptul că „întrucât după intrarea în vigoare a L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul.";
În ceea ce privește dispozițiile invocate în cererea de recurs, cuprinse la pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr.
128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), care prevăd faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că „această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ";.
De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că prin aplicarea 1 din L. nr.
1., cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O.
Curtea reține că dezlegarea problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 C.proc.civ.
Criticile formulate în recurs sunt nefondate și din perspectiva reglementărilor europene, în contextul în care prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. Mihăieș împotriva R. (cererea nr. 44232/11) și A. Gavril Senteș împotriva R. (cererea nr.
44605/11), Curtea E. a D. O. a constatat că nu au fost încălcate de către S. român dispozițiile articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C., subaspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar cu modificările și completările ulterioare.
În lumina principiilor stabilite în jurisprudența sa, Curtea E. a D. O. a observat că, în speța respectivă, măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. Curtea a considerat că statul român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
Chiar dacă decizia de inadmisibilitate vizează diminuarea cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării L. nr. 1., aceasta își găsește aplicare și în cauza dedusă judecății prin prisma naturii dreptului de natură salarială pretins de către cadrul didactic.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs vaînlătura criticile reclamantului referitoare la cu privire la: încălcarea dreptului de proprietate prin prisma dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.
E. a D. O., încălcarea principiului neretroactivității și modul de calcul a indemnizației de concediu în cuantumul nediminuat după data de 3 iulie 2010.
În speță, așa cum rezultă din adeverința eliberată de unitatea școlară reclamantul a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, iar indemnizația de concediu a fost plătită ulterior intrării în concediu și a fost diminuată cu 25 %.
Se constată așadar că în mod corect tribunalul a reținut că este lipsită de temei legal aplicarea dispozițiilor L. nr. 1. pentru diminuarea indemnizației aferentă zilelor de concediu de odihnă efectuate doar până în data de 2 iulie 2010 inclusiv, întrucât actul normativ fiind publicat în M. Oficial nr. 441 din 30 iunie
2010, a intrat în vigoare doar în data de 3 iulie 2010.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de U. J. A S. L. DIN Î. B. pentru reclamantul U. E. prin împotriva sentinței civile nr. 3. din 16 ianuarie 2012, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 aprilie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S.-C. B. I. T. C. M.
cu opinie separată în sensul admiterii recursului și modificării în parte a sentinței.
Red.I.T. Dact.SM/2ex. (...)
G. C.
GREFIER
Jud. fond: R.B.
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Consider că recursul formulat de U. J. A S. L. DIN Î. B.-N. pentru reclamantul U. E. este fondat, în mod greșit prima instanță aplicând în cauză dispozițiile L. nr.1., având în vedere atât modul de calcul al indemnizației de concediu cuvenite reclamantului pentru anul școlar 2009-2010, cât și data la care acest drept trebuia plătit, conform dispozițiilor legale și convenționale aplicabile.
Astfel, conform art.103 din L. nr.128/1997, dreptul la concediul anual deodihnă cu plată, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, la care este îndreptățit personalul didactic din învățământ
este stabilit pe ani șc olari, prin urmare și indemnizația de concediu de odihnă
este cuvenită acestei categorii de personal tot pe ani școlari.
Conform pct.1 din decizie, denumit ". de drept care a generat practica
neunitară";,s-a reținut că "Recursurile în interesul legii vizează interpretarea
și aplicarea dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fost art. 145) din L. nr. 53/2003 - C. muncii,
republicată, art. 103 lit. a) din L. nr. 12 8/1997 privind S.utul personalului
didactic, cu modific ările și completările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, cu privire la cuantumul indemnizației de concediu aferent anului școlar 2009-2010, cuvenit personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat.";
Atât din dispozitivul acestei decizii, cât și din obiectul sesizării pentru pronunțarea asupra acestui recurs în interesul legii, se reține că Î nalta Curte
de Casație și Justi ție nu a fost sesiz ată și cu interpeta rea și aplicarea
Ordinului nr.3251 din 12 februarie 1998 al M. E. N.e pentru aprobareaconcediului de odihnă al personalului didactic, care a fost apreciat însă, prin considerentele deciziei, ca fiind tocmai legea specială care derogă de la dispozițiile art.145 alin.2 din C. muncii.
Analizând și punctul 3 al deciziei, ce privește "Soluțiile pronunțate de
instanțele judecătorești";, se reține că, printre hotărârile judecătorești anexatecererii de pronunțare a unui recurs în interesul legii, se regăsesc, la punctul
3.1. decizii ale unor instanțe judecată care au aplicat aproape toate dispozițiile legale și convenționale posibile, fără a stabili însă care dintre toate acestea erau în vigoare la data la care reclamantului i se cuvenea indemnizația de concediu de odihnă, care constituie lege specială și care lege generală, iar la punctul 3.2. decizii ale unor instanțe care nu au reținut nici o dispoziție legală aplicabilă concediilor de odihnă ale cadrelor didactice, ci doar prevederile L. nr.1..
Anterior pronunțării acestei decizii, Curtea de A. C., prin decizii irevocabile, care nu au ajuns însă a fi examinate în cadrul acestui recurs în interesul legii, a reținut o problemă de drept ce nu a fost analizată , astfel cum rezultă din examenul soluțiilor avute în vedere, de către i nstanțele ce au
pronunțat deciziile menționa te la punctele 3.1 și 3.2 și, prin urmare, nici de
către Î nalta Curte de Casație și Justiție.
Această problemă de drept o constituie faptul că art.145 alin.2 din
C. muncii, constitu ia, chiar începând cu data adoptării a cestuia, în anul
2003, nu numai dispoziție generală , ci chiar singur a dispoziție în
vigoare privind cu antumul și data pl ății indemnizației de concediu de
odihnă.
În acest sens, potrivit art.298 alin.2 din C. muncii (L. nr.53/2003), prevederile L. nr.6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii alesalariatilor au fost abrogate, fiind abrogate și alte dispoziții contrarecodului.
Art. 3 din L. nr.6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii alesalariatilor prevedea că, pe durata concediului de odihna, salariații au dreptul la o indemnizație care nu poate fi mai mica decît salariul de baza, sporul de vechime și indemnizația pentru funcția de conducere, luate împreună.
Conform art. 7 din aceeași lege, regulile privind durata concediului de odihna, inclusiv a concediului de odihna suplimentar, cuantumul indemnizației cuvenite, programarea, efectuarea, întreruperea și amânarea concediului de odihna, precum și compensarea în bani a concediului neefectuat se stabilesc, în limitele și cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, prin hotărâre a G., pentru salariații din administrația publica, regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare.
În temeiul disp.art.7 din L. nr.6/1992 a fost adoptată H.G. nr.2.
privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, care, la art.7 alin.1, a prevăzut că, pe durata concediului de odihna, salariatii au dreptul la o indemnizatie calculata in raport cu numarul de zile de concediu inmultite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, dupa caz, indemnizatiei pentru functia de conducere, luate impreuna, corespunzatoare fiecarei lunicalendaristice in care se efectueaza zilele de concediu de odihna și laalin.2, că media zilnică a veniturilor prevazute la alin. (1) se stabileste in raport cu numarul zilelor lucratoare din fiecare luna in care se efectueaza zilele de concediu.
Se reține astfel că și H.G. nr.2., adoptată în baza și în executarea unei legi abrogate (conform art.31 din Decretul Consiului de S. nr.16 din 3 februarie 1976 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnica legislativă
privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative ), nu mai
poate fi considerată ca fiind în prezent aplica bilă.
În temeiul art. 17 din H. G. nr. 2., republicată, cu modificările ulterioare,
modul de efectuare a concediului de odi hnă cuvenit persona lului didactic se
stabilea de M. Î.
M. E. N.e a adoptat astfel Ordinul nr.3251 din 12 februarie 1998
pentru aprob are a c onced iulu i de od ih n ă al person alulu i d id ac tic, emis,
conform preambului actului, în aplicarea art.103 din L. nr.128/1997, a
art.8 din L. nr.6/1992 ș i a ar t.17 d in H.G. nr.2., care, la art.21, cuprindea
reglementări ce pri vesc stabilirea ind emnizației de conc ediu de odihnă ,
identice în conținut cu cele prev de art.7 alin.1 din H.G. nr.2., dar care
nu pu te au "supr av ie țu i"; ac telor nor mativ e în te me iul c ăror a au f ost ado p tate,
respec tiv L. nr.6/19 92 ș i, imp l ic it, a H. G. nr.2., abrog ate p r in nou l Cod al
muncii.
Identitatea de co nținut a acestor prevederi legale c e priveau
stabilirea cuantu mului indemnizaț iei de concediu atât în cazul
personalului didactic, cât și în cazul tuturor bugetarilor, denotă că
niciodată cadrele didactice nu au avut preve deri speciale, derogatorii
de la normele generale privind stabilirea acestei indemnizații.
De altfel, art.145 alin.2 din C. muncii în forma în vigoare din 2003 și până la modificarea acestuia prin O. nr.65/2005, cuprindea aceleași prevederi, aplicabile pentru toți salariații, respectiv: " I. de concediu de
odihna reprezintă media zilnica a ven iturilor din luna/lu nile în care este
efectuat concediul, multiplicata cu numărul de zile de concediu.";
De asemenea, Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006, nr.2001/2005, având ca parte semnatară și pe Ministerul Educației și Cercetării, prevedea, la art.59 alin.1, aceleași dispoziții cuprinse în art.145 din C. muncii în vigoare până în anul 2005, respectiv că:"; Pe durata concediului de odihnă salari ații vor primi o
indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din luna/lunile în care
este efectuat concediul, multiplicată cu numărul zilelor de concediu, iar la
alin.4 că indemnizația se plătește înainte de plecarea în concediu.
Prin urmare, până în anul 2005, stabilirea indemnizației de
concediu de odihnă pe baza media zilnica a veniturilor din luna/lunile în
care este efectuat concediul, multiplicata cu numărul de zile de
concediu, nu era o prevedere specială aplicabilă doar persona lului
bugetar, sau personalului didactic, ci tuturor salariaților acestei țări,
atât din sectorul public, cât și din sectorul privat, chiar dacă era inclusă,
de fapt preluată, din cadrul normativ general, și în acte normative
speciale.
Acesta este și motivul pentru care acest aspect, al stabilirii indemnizației de concediu de odihnă a personalului din sectorul public nu a
ridicat probleme deosebite până în anul 2005 întrucât, până la data intrării
în vigoare a O. nr.65/2005, prevederile noului Cod al muncii în acest sens
erau identice cu cele prevăzute în H.G. nr.2., deși temeiul calculării acesteia,începând cu anul 2003, trebuia să fie L. nr.53/2003 și nu o hotărâre de guvern ale cărei prevederi în acest sens erau abrogate.
În anul 2005, prin O. nr.65/2005, legiuitorul a considerat ca fiind
neces ar ă modificarea C. munc ii ș i în pr iv inț a modulu i de s tab il ire a
inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă, mo tiv at de :";necesit atea îndeplinirii
angajamentelor asumate de R. în cadrul negocierilor privind Capitolul
13 " Ocupare și politici sociale" , de armonizare a legislației naționale
cu acquis-ul com unitar";, ca o ". cuprinsă în Progr amul legislativ
prioritar pentru integrarea în U. E.";.
Potrivit disp.art.145 alin.2 din C. muncii, astfel cum a fost
modificat prin O. nr.65/2005, deci a dispozițiilor în vigoare privind
calculul indemnizației de concediu de odihnă, aceasta reprezintă media
zilnică a drepturilor salariale cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile
și sporurile cu car acter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu zilele de concediu.
Chiar dacă s -ar ap recia că dispozițiile H.G. nr.2. privind stabilirea
indemnizației de c oncediu de odihn ă, ar fi supravieț uit abrogării L.
nr.6/1992, în organizarea și ap licarea căreia a fost adoptată, dispozițiile sale
preluate din cadrul normativ general de la data intrării sale în vigoare și până
la adoptarea O. nr.65/2005, trebuiau considerate ca fiind implicit abrogate
în anul 2005, dată d e la care sunt contr are cadr ului normativ general stabilit
de C. muncii.
În expunerea de motive a O. nr.65/2005 s-a susț inu t c ă „Preveder ile
propuner ii leg isl ativ e pr iv ind C. munc ii sun t în concord anț ă cu leg isl aț i a
co mun itar ă în do men iu";.
De asemenea, în expunerea de motive a G. R. pentru adoptarea L.
nr.371/2005, de aprobare a O. nr.65/2005, s-a ar ătat c ă:
„ În R apo ar tele de ț ar ă al U. E. pen tru an ii 2003 ș i 2004 s -a prec iz at c ă
ac tu alul Cod al mun c ii nu pre ia preved erile d irec tivelor în mater ie ale U. E. ș i,
mai ales, nu ur me az ă suf ic ien t de cl ar pr ac tic ile d in ț ăr ile me mb re ale U. E.";.
„În vederea îndep linirii obligațiilor asumate și ca urmare a
negocierii cu partenerii sociali";, s -a s tab il it c ă es te neces ar ă, pr in tre al tele ,
ș i mod if ic are a prev eder ilor pr iv ind „Stabilirea și plata concediilor de
odihnă";, menț ion ându -se c ă: „Integrarea europeană înseamnă
reglementări europene. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește
relațiile de muncă";.
Ar f i de al tf el cu to tul anor mal ș i des igur, con tr ar in tenț ie i leg iu itorulu i, ce
a consider at în anul 2005 c a f iind neces ar ă mod if ic are a C. munc ii ș i în pr iv inț a
mo dulu i de s tab il ire a inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă, cons ider ată c a o
regle men tare e urope an ă, c a în r apor tur ile de munc ă ale person alulu i d in
sectorul public, respectiv ale person alulu i d id ac tic, s ă se apl ice o ho tăr âre de
guvern d in anul 1992, e mis ă în te me iul une i leg i abrog ate înc ă d in anul 2003
de c ătre C. munc ii, c are a prev ăzu t pr in d ispoz iț iile s ale modul de calcul al
aces te i inde mn iz aț ii.
De altfel, potrivit art.63 din L. nr.2.: " Pentru instituirea unei normederogatorii se va folosi formula "prin derogare de la…";, urmată de menționarea reglementării de la care se derogă. Derogarea se poate face numai printr-un act normative de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază.";, as tf el încât o regle men tare spe c ial ă, derog ator ie, în acee aș i mate r ie,
ar trebu i prev ăzu tă pr in tru -un ac t nor mativ cel puț in de acel aș i n ivel cu
regle men tare a gener al ă în mater ie.
Conform art.16 alin.1 și 2 din L. nr.2., în procesul de reglementare esteinterzisă instituirea acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative. În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentarea materiei în reglementări unice, iar conform art.17 din același act normativ, în vederea asanării legislației active, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispozițiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspect de contradictorialitate cu reglementarea preconizată.
Pentru motivele enumerate anterior, consider că, prin dispozițiile art.23
din O.nr.10/2008 p rivind nivelul salarii lor de bază și al al tor drepturi ale
personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 2.
privind sistemul d e stabilire a sala riilor de bază pe ntru personalul
contractual din sect orul bugetar și pers onalului salarizat po trivit anexelor nr.
II și III la nr. 1. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorulbugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, în prezent aproape în totalitate abrogată prin L. cadru nr.330/2009, nu se
puteau repune în vigoare dispozițiile abrogate ale H.G. nr.2..
De altfel, întrucât dispozițiile art.23 din O.nr.10/2008 constituie de fapt doar norme de trimitere, potrivit disp.art.50 alin.4 din legea nr.2. privind
normele de tehnică legislativă, în situația modificării, completării și abrogării
dispoziției la care s -a făcut trimitere, în actul de modificare , completare sau
abrogare trebuia avută în vedere situația juridică a normei de t rimitere.
Mai mult, nicio reglementare ulterioară modificării C. muncii O.
nr.65/2005, de nive l cel puțin egal cu cel al reglementări i de bază, nu a
prevăzut, cu respect area dispoziilor art.6 3 din L. nr.2. că, pri n derogare de la
dispozițiile C. munci i, as tfel cum a fost modificat și complet et în 2005, pentru
întregul personal di n sectorul public, s au pentru personal ul din învățământ,
indemnizația de concediu de odihnă se calculează diferit, respectiv potrivit
cadrului general în care aceasta se calcula anterior pentru toți salariații,
indiferent de sectorul în care aceștia prestează activitatea.
De asemenea, potrivit art.67 din L. nr.2.:
"În cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite.
În cadrul atribuțiilor sale C. Legislativ are obligația să identifice toate a dispozițiile legale care au sufeit evenimente legislative implicite și să propună P.ui și, respective, G. măsurile necesare de modificare, completare sau abrogare expresă a acestora.
Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completete sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres.";
În speță însă, astfel cum am argumentat anterior, consider că
dispozițiile privitoare la calculul indemnizației pentru concediu de od ihnă
cuvenite personalului bugetar cuprinse în H.G. nr.2. au fost abrogate
implicit, întrucât acestea nu constituiau prevederi speciale, ci preluau doar
dispozițiile generale aplicabile tuturor salariaților acestei țări, prevederi care
însă începand cu anul 2005 au fost modificate prin C. muncii.
Mai mult, conform art.95 alin.1 din L. nr.128/1997, care la dataadoptării L. nr.1. era în vigoare, nefiind abrogat sau modificat prin L. nr.330/2009, " P. did ac tic de l a to ate n ivelur ile înv ăț ămân tu lu i are drep tu r i ș i
obl ig aț ii care decurg din legislația în vigoare, din prezentul statut, din carta
universitară, precu m ș i d in preveder ile co n tr ac tulu i colec tiv de mu nc ă.";
Potrivit art.22 din L. nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă,în vigoare la data la care reclamanților trebuia să li se plătească indemnizația de concediu, la negocierea și încheierea contractelor colective de muncă în instituțiile bugetare, părțile sunt reprezentate după cum urmează:a) de către conducătorul instituției bugetare sau de către locțiitorulde drept al acestuia;b) de către sindicatele reprezentative, în sensul prezentei legi, sau de către reprezentanții salariaților aleși conform preveedrilor art.20.
Art.59 alin.1 din Contractul C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-
2010 prevede că, pe durata concediului de odihnă, salariații vor primi
o indemnizație ce reprezintă media zilnică a venituri lor din ultimele
trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată
cu numărul de zil e de concediu. I. de concediu nu po ate fi mai mică
decât salariul de bază, sporul de vechime și indemnizația pentru
funcție de conducere, luate împreună, corespunzător numărului de zile
de concediu.
Astfel, după modificarea art.145 alin.2 din C. muncii prin O. nr.65/2005, în concordanță cu art.238 din C. muncii, ce prevede că la
încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale privind
drepturile salariaților au caracter minimal , Contractul C. de M. U. la N.
N. pe anii 2007-2010, avându-l ca parte semnatar ă, din partea
instituțiilor buge tare și pe M. E. și C. , a modificat prevederile contractului
colec tiv de munc ă l a n ivel n aț ion al an ter ior în cee a ce pr iveș te cu an tu mul
inde mn iz aț ie i de od ihn ă cuven ite, apl ic ându -se, conform art.3 alin.1 lit.a)
din contract, pentru toți salariații încadrați la toate unitățile din țară,indiferent de forma de capital social, de stat sau privat.
Mai mult, potrivit art.1 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2. „. contractante, reprezentate conform anexei nr.7, recunosc și accep tă pe deplin că sunt libere și egale în negocierea C. colectiv de muncă unic la nivel național și se obligă să
respecte în totalitate prevederile acestuia.";
Conform anexei nr.7 la acest contract, din componența comisiei de
negociere a acestui contract a făcut parte și Ministe rul Educației și
Cercetării.
Av ând în vedere f ap tul c ă M. E. și C. a purtat negocieri în vederea încheierii acestui contract, l-a semnat și s -a obligat să respecte în
totalitate prevederile acestuia, acest contract fiind legea părților, se
reține că, de l a d ata înreg is tr ăr ii aces tu ia l a M. M., S. S. ș i F., respec tiv de l a
d ata de (...), de c ân d aces t con tr ac t col ec tiv de munc ă ș i -a produs efectele,
mo dul de s tab il ire a inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă a person alulu i didac tic a f ost s tab il it pr in preveder ile con tr ac tu ale conven ite d e c ătre p ar tener ii sociali, care au considerat ca fiind prevederi legale cu caracter minimal, în
ace as tă pr iv inț ă, ar t. 145 al in.2 d in C. mu nc ii, mod if ic at pr in O. nr.65/2005.
Nu s-ar putea reține în acest sens că M. E. și C. ar fi negociat,
semnat și și -ar fi a sumat răspunderea să respecte preved eri aplicabile în
instituțiile subordonate, ce contravi n unui ordin emis de către același
minister sau altor dispoziții legale în vigoare.
De asemenea, Contractul C. de M. la N. de R. de Î., deș i n u cupr inde
în mod expres modul de c alcul al inde mn iz aț ie i de conced iu, s tab ileș te la art.6
alin.1, c ă drepturil e salariaților prev ăzute în acest con tract nu pot s ă
reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care
sunt recunoscute de legislație și co ntractul colectiv d e muncă la nivel
național.
De fapt, în vara anului 2010, cand s-a pus problema executării și
aplicării dispozițiilor L. nr.1. pr iv ind cu an tu mul inde mn iz aț iilor de conced iu
de od ihn ă cuven ite person alulu i d id ac tic d in înv ăț ămân t, orice autoritate
publică, respectiv angajator, avea în vedere un cadru legislativ și
convențional general, reprezentat de C. muncii și Contractul C. de M. U.
la N. N. pe anii 2007-2010 și un cadru le gislativ și convențional
special, care, în mod normal, trebuia să fie L. nr.128/1997 privind
statutul personalului didactic și L. cadru nr.330/2009 privind
salarizarea personalului plătit din fo nduri publice, cont ractul colectiv
de muncă la nivel de ramură și cele la nivel de grupuri de unități.
În ceea ce privește această legislație specială, L. nr.128/1997,
lege specială care reglementează unitar drepturile personalului
didactic din învățământ, se reține că aceasta nu cuprindea nicio
prevedere cu privire la calculul ind emnizației de con cediu de odihnă
cuvenite acestei categorii de personal, făcând trimitere la legislația
muncii în vigoare și la prevederile contractelor colective de muncă.
Pe de altă parte, L. nr.330/2009, care și -a propus stabilirea unui sistem unitar, bazat pe echitate și coerență, în ceea ce privește
salarizarea pentru personalul bugeta r, conform art.1 și 3 lit.a) și d) din
lege, respectiv crearea de oportunități egale și remunerație egală pe
baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea
salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului
din sectorul bug etar, nu cuprind e nicio mențiune cu privire la
stabilirea indemnizației de concediu de odihnă a aces tei categorii de
personal, cu toate că și a ceasta constituie propriu-zis tot un drept de
natură salarială.
Acesta este și motivul pentru care, deși M. E. și C., a purtat negocieri în vederea încheierii C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, l-a semnat și s -a obligat să respecte în totalitate pr evederile C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, acest contract fiind lege a părților, de la
data înregistrării acestuia la M. M., S. S. și F., respecti v de la data de
(...), stabilind prin art.59 alin.1, că, pe durata conced iulu i de od ihn ă,
s al ar iaț ii vor pr imi o ind e mn iz aț ie ce rep rez in tă me d ia z iln ic ă a ven itur ilor d in
ul time le tre i lun i an ter io are lun ii în c are es te ef ectu at conced iul, mul tipl ic ată cu
nu mărul de z ile de conced iu, considerând ca fiind prevederi legale cu caracter minimal, în a ceastă privi nță, art.145 alin. 2 din C. muncii
prin O. nr.65/200 5, M. E., C., T. și S., prin S. său de S., a considerat
necesar să solicite "…punctul de vedere al M. F. P. în legătură cu aplicareaprevederilor art.1 alin.1 din legea nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în ceea ce privește cunatumul indemnizațiilor de concediu de care beneficiază personalul didactic…";, astfel cum rezultă din adresa nr.17489/(...) emisă de Ministerul Finanțelor Publice-
C. S. de S., depusă în dosare cu același obiect și cauză.
Ministerul Finanțelor Publice a răspuns acestei solicitări în sensul că:
"I. de care beneficiază personalul didactic la plecarea în concediu de odihnă este reglementată prin H. G. nr.2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific depsebit și din unitățile bugetare, republicată, precum și prin art.23 din OG nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a G. nr.
2. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalulcontractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la nr. 1. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale.
Potrivit actelor normative amintite personalul contractual din sectorul bugetar are dreptul, la plecarea în concediul de odihnă, la o indemnizație de concediu calculată în raport de numărul de zile de concediu de odihnă înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, sporurile de care beneficiază, potrivit legii și după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
……………
Drept urmare, în opinia noastră, pentru concediile de odihnă effectuate după intrarea în vigoare a legii nr.1., cuantumul indemnizației de concediu determinat potrivit cadrului general aplicabil se reduce cu 25% și se aplică în mod nediscriminatoriu, întregului personal din instituțiile și autoritățile publice indiferent de modul de finanțare.";
Pr in ur mare, deș i, conf or m ar t.16 d in L. nr.2., legiu itorul a ur măr it
concentrarea materiei drepturilor cuvenite personalului din sectorul bugetar în
c adrul une i regle men tăr i un ice, respec tiv L. nr.330/2009, to tu ș i, în anul 2010,
au tor ităț ile publ ice p use în s itu aț ia de a execu ta leg ile, cons ider ă neces ar a f i
apl ic ate în con tinu ar e regle men tăr i d in acee aș i mater ie d ispe rs ate în leg isl aț ia
cons ider ată în v igo ar e, respec tiv a H. G. nr.2. ș i a O. nr.10/ 2008, ordon anț ă
c are pr ive a, as tf el cu m rezul tă d in titul atur a ș i conț inu tul s ău to t s al ar iz are a
person alulu i buge tar , abrog ată expres apro ape în to tal itate de preve derile L.
nr.330/2009, cu excepț ia a tre i ar ticole.
L ipseș te în to tal itate poz iț ia au tor ităț ilor c u atr ibuț ii în do men iu în cee a ce
pr iveș te apl ic ab il itate a d ispoz iț iilor C. C. de M. U. l a N. N. pe an ii 2007 -2010 ș i
a con tr ac telor colec tive de munc ă înche i ate l a n ivel inf erior, în cee a ce pr iveș te
de ter min are a inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă ce trebu ia pl ătită c adrelor
d id ac tice ș i a d ate i l a c are ace as ta er a sc aden tă.
După cum s-a reținut de către Curtea E. a D. O., în cauza Pădurarucontra R., cu privire la claritatea dreptului, "odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții; în această privință, trebuie subliniat faptul că incertitudinea fie ea legislativă, administrativă sau provenind dinpracticile aplicate de autorități este un factor ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului.";
Astfel cum s-a prob at în cauză, cu ade verința nr.271/(...), depusă la
dosar, cele 62 de zile de concediu de odihnă, exclusiv duminicile șisărbătorile legale, respectiv 78 de zile calendaristice de concediu de odihnă, la care era îndreptățit reclamantul pentru anul școlar 2009-2010, au fost
efectuate, începând cu data de (...), în lunile iulie și august, iar indemnizația
de concediu de odihnă, aferentă muncii deja prestate în acel an școlar,
trebuia plătită anterior acestei datei intrări i în concediul de odihnă,
potrivit următoarelor reglementări legale și prevederi convenționale:
Conform art.145 alin.3 din C. muncii, indemnizația de concediu deodihnă trebuia plătită cu 5 zile înainte de plecarea în concediu.
Potrivit art.59 alin.4 din Contractul C. de M. U. la N. N. pe anii
2007-2010, indemnizația de concediu se plătește înainte de plecarea în
concediu.
Art. 29 alin.4 din Contractul C. de M. la N. de R. de Î. prevede căindemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 10 zile înainte de
plecarea în concediu de odihnă.
Î n consecință, Curtea reține că L. nr.1., intrată în vigoare abia la
data de (...), după ce personalul didactic prestase integral munca pe anul
școlar 2009/2010 și începuse efectuarea concediului de odihnă, nu putea
retroactiva și afecta, prin diminuare, cuantumul indemnizației de
concediu de odihn ă la care era îndre ptățit reclamantul pentru acest an
școlar, ce trebuia stabilit conform considerentelor ex puse anterior și
plătit anticipat ple cării în concediu, aces te dispoziții n efiind incidente
decât cererilor de concediu formulate de personalul didactic și didactic
aux iliar din învățământul preuniversitar de stat, după in trarea în vigoare
a L. nr. 1.,
Din moment ce toate aceste acte normative sau convenționale, da r cu
putere de lege, stabilesc că indemnizația de concediu se plătește întotdeauna
înainte de plecarea efectivă în concediu, ca o măsură de protecție socială a
salariatului, chiar și în ipoteza în care i ndemnizația de conc ediu s -ar fi plătit
salariatului în fapt, la o dată ulterioar ă, culpa angajatorul ui în acest sens,
pentru nerespectarea drepturilor angajatului, nu poate să agraveze și mai
mult situația creată acestuia, contribuind la diminuarea indemnizației
cuvenite prin aplicarea unei legi intrate în vigoare ulterior datei la care aceste
drepturi bănești erau datorate/scadente.
Prin urmare, consider că acțiunea re clamantului privind obligarea
unității școlare pâr âte la plata diferen ței de indemnizației de concediu de
odihnă pentru anul școlar 2009/2010 este fondată.
Apreciez ca fiind fondat și capătul de cerere formulat de către
reclamanți privind obligarea C. Local Ș. și P.ui comunei Ș. la
asigurarea finanțării pentru plata acestor diferențe de indemnizație .
Astfel, obligația de a plăti salariul și, implicit, indemnizația de concediu de odihnă, revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director.
Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin.1 din L. învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevede că: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din L. nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Potrivit art.40 din aceeași hotărâre, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al Municipiului București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Conform art.4 alin.1 din H.G. nr.1618/2009, consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică.
Având în vedere aceste dispoziții legale, consider că intimaților-pârâți: C. local Ș. și P.ui comunei Ș. le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește asigurarea finanțării unităților de învățământ, necesare plății tuturor drepturilor bănești cuvenite personalului din învățământ, cu respectarea legilor în vigoare și a prevederilor contractuale negociate și semnate de către
M. E. și Î.
Pentru toate aceste motive, apreciez că se impunea admiterea recursului formulat în cauză de către U. J. A S. L. DIN Î. B.-N. pentru reclamantul U. E., modificarea în parte a sentinței primei instanțe, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulate de către reclamantă.
Judecător,
C. M.
Red./Tehnored.:C.M..
| ← Decizia nr. 507/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3082/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
