Decizia nr. 2253/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ N. 2253/R/2012
Ședința publică din data de 9 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE: C. M.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 9 din 3 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâții intimați Ș. CU C. I-V. N. 1 S., C.
LOCAL S. și P. O. S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 27 aprilie
2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond și judecarea cauzei în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că
și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 9 din 3 ianuarie 2012 a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învăță- mânt M. în contradictoriu cu pârâții: Ș. cu C. I-V. nr. 1 S., C. Local S., P. O. S., și
M. F. P. B., reprezentat prin D. G. a F. P. M. și, în consecință:
A fost obligată pârâta Ș. cu C. I-V. nr. 1 S. să le plătească membrilor de sindicat A. D., A. D., A. M., B. Ana M., B. Ana, B. D., B. D., B. A., C. I., C. F., C. G., C. F., C. C., D. Ș., D. M., D. C., F. L., F. C., F. V., G. A., G. G., G. L., H. A., H. I., K. I., K. S., K. D., K. G., L. A., L. L., M. A., M. N., M. M., M. L., M. N., M. A., M. M., M. T., N. E., P. M., P. Ana, P. I., P. L., P. M., P. E., P. L., P. T., R. L., R. M., S. D., S. A., S. E., S. M., S. R., T. D., T. I., T. O., T. I., Z. M., pentru perioada de concediu aferent anului școlar 2009/2010, anterioară datei de 3 iulie 2010, diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă calculată fără aplicarea diminuării de 25% prevăzute prin L. nr. 1. și cea efectiv încasată, actualizată cu rata inflației la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local S., P. O. S. și M. F. P. să aloce unității de învățământ pârâte sumele necesare plății drepturilor salariale menționate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul
Finanțelor Publice, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.19 din L. nr. 500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, Ministerul
Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În conformitate cu art. 167 din L. nr. 84/1995 republicată, sub imperiul căreia s-a născut dreptul pretins de membrii de sindicat reprezentați în cauză,
„unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de bază și finanțarea complementară. Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale";.
Așa cum reiese din alin. 5 al art. 167 din L. nr. 84/1995, finanțarea de bază cuprinde și categoria cheltuielilor de personal incluzând indemnizațiile de concediu, obiect al prezentului litigiu.
Ca urmare, instanța a apreciat că legitimarea procesuală pasivă a M. F. P. este conferită de prevederile legale evocate astfel că a respins excepția invocată de acesta.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
În anul școlar 2009-2010, membrii de sindicat reprezentați de reclamant au fost angajați ai unității de învățământ pârâte.
Potrivit art. 103 lit. a din L. 128/1997, aplicabilă litigiului în speță, personalul didactic beneficiază de „. anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale";, art. 146 din L. nr. 128/1997, dispunând că, în măsura în care statutul cadrelor didactice nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii.
Este adevărat că în conformitate cu dispozițiile art. 145 alin.2 Codul mun- cii, indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.
Însă, art. 7 al. 1 și 2 din H.G. nr. 250/1992, republicată, privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare stipulează că pe durata concediului de odihnă, salariații au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de baza, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă, media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (1) stabilindu-se în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu.
Apoi, potrivit pct. 21-26 din O. M. Educației Naționale nr. 3251 din 12 februarie 1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, „pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată înraport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
În cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu";.
Nu se poate susține că art. 7 din Hotărârea G. nr. 250/1992, republicată, ar fi fost abrogat expres indirect prin raportarea la prevederile art. 298 din Codul muncii (L. nr. 53/2003), căci în condițiile art. 63 din L. nr. 24/2000 abrogarea unui act normativ trebuie dispusă în mod expres si distinct, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestuia, iar pe de altă parte, prevederile din C o d u l M u n c i i au caracter de normă generală in materia dreptului muncii, salarizarea personalului din autoritățile si instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat realizându-se prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative (art.1 al.2 si 157 al.2 C o d u l M u n c i i).
De altminteri, art. l alin. (2) din Codul muncii statuează că „prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.";
D. interpretarea tuturor acestor norme legale, instanța conchide că dispozițiile Codului muncii, ca normă comună, generală, se aplică personalului didactic numai în măsura în care, prin reglementările specifice statutului acestei categorii de personal, nu se prevede altfel, or atât cu privire dreptul personalului didactic la concediul de odihnă, cât și cu privire la indemnizația aferentă, precum și modul de calcul al acesteia, în perioada vizată în litigiu existau reglementări speciale, aplicabile prioritar acestei categorii de personal chiar și după intrarea în vigoare a Codului muncii.
Prevederile H.G. nr. 250/1992 au fost consacrate ca aflându-se în vigoare
și după apariția Legii 53/2003 prin dispozițiile art. 23 al. 6 din O.G. nr. 10/2007 si art. 23 al. 6 din O.G. nr. 10/2008, iar asemenea considerații se regăsesc și în motivarea Deciziei nr. 385/2007 a C. Constituționale, care reține că dispozițiile art. 145 al. 1 din Codul Muncii stabilesc nivelul minim al indemnizației de concediu, iar textul „nu reprezintă altceva decât o concretizare a dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție, care consacră dreptul salariaților la concediul de odihnă plătit, drept care, ca și celelalte măsuri de protecție socială a muncii, se stabilește de lege. A., legiuitorul este îndreptățit să stabilească modul de calcul al valorii indemnizației de concediu cuvenite.";
Așadar, algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic
și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 era diferit față de cel stabilit prin art. art. 145 alin. (2) din Codul Muncii pentru celelalte categorii de salariați, raportându-se la o bază de calcul diferită față de cea prevăzută în dreptul comun și care era reprezentată de media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele trei luni anterioare celei în care se efectua concediul.
Indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calcula în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția deconducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuau zilele de concediul, iar nu conform Codului muncii.
Instanța a reținut că nu sunt incidente nici prevederile art. 28 alin. 4 din
Contractul Colectiv de M. U. la N. de I. MM 2008 - 2009, prelungit și pentru anul 2010, deoarece potrivit art. 12 din L. nr. 130/1996 republicată, în vigoare în perioada de referință din speță, contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, or câtă vreme indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic este reglementată prin lege, ea nu poate fi supusă negocierii.
D. adeverința nr. 510/(...) eliberată de unitatea școlară (f.16-18) reiese că membrii de sindicat reprezentați în cauză au început efectuarea concediului de odihnă la data de 01 iulie 2010, iar indemnizațiile de concediu le-au fost plătite la data de 8 iulie 2010, diminuate cu 25% în conformitate cu L. 1..
Potrivit art. 1 a acestui act normativ „(1) Cuantumul brut al salariilor / soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de U. a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.";
L. 1. a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 441/(...), data intrării în vigoare a acesteia fiind (...).
În consecință, în considerarea modalității legale de determinare a indemnizației pentru concediul legal de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, precum și a principiului neretroactivității legii civile, diminuarea acestei indemnizații, ca urmare a reducerii cu 25 %, este aplicabilă acelor indemnizații corespunzătoare concediului de odihnă efectuat după data intrării în vigoare a
Legii nr. 1. (3 iulie 2010).
Obligația angajatorului, instituită prin art. 26 din Normele metodologice aprobate prin O. nr. 3. de a plăti indemnizația de concediu cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, nu prezintă consecințe juridice în privința criteriilor pe baza cărora această indemnizație se determină, deci devine certă, ci are doar semnificația unei plăți în avans a drepturilor bănești aferente.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor
Publice B. prin D. G. a F. P. M., solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de obligare Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamant.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul consideră sentința atacată ca netemeinică și invocă lipsa calității procesuale pasive a acestuia, întrucât această instituție nu are raporturi juridice cu reclamanții.
Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casa bugetara revine G. respectiv P., potrivit art.17 alin.1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, P. fiind acela care adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul G. la art. 18 din aceeași lege, stabilește ca acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare P., precum și supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara și a contului general anual de execuție.
În asemenea condiții, admiterea cererii formulată împotriva M. F. P., în nume propriu, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (șinu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M. F. P. încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.14 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Obligarea M. F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsită de suport legal și în același timp imposibilă deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor Publice să fie autorizat în acest sens de către legiuitor.
Măsurile luate conform Legii nr.1. au făcut obiectul controlului de constituționalitate stabilindu-se prin D. nr. 872/(...) a C. Constituționale că dispozițiile art.1-8 și cele ale art.10-17 din L. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituționale.
Efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații de ambele părți, iar una dintre obligațiile angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată.
Întrucât dreptul la salariu este un drept constituțional, diminuarea să se constituie într-o restrângere a exercițiului dreptului la muncă, măsura ce se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art.53 din Constituție, iar aceste condiții au fost constatate ca fiind întrunite de către Curtea Constituțională.
A., conform dispozițiilor legii și a controlului de constituționalitate drepturile salariale au fost corect stabilite.
Prin D. nr.10/(...), Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție stabilind că cererea de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulari și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. nr.3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Față de prevederile de mai sus, pârâtul solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea înregistrată (f.18-20) reclamantul S. L. din Î. M. a solicitatrespingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea reține, cu opinie majoritară, că recursul este fondat, avândîn vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Față de conținutul cererii deduse judecății în fața instanței de fond, Curtea apreciază că cererea de chemare în judecată a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice are un caracter accesoriu în raport de petitul principal formulat în contradictoriu cu angajatorul prin care se solicită plata drepturilor de natură salarială. Practic, prin introducerea acestui pârât în proces, se urmărește obligarea acestuia la alocarea către pârâtul din cererea principală a fondurilor necesare pentru plata drepturilor de natură salarială solicitate. Prin urmare, partea reclamantă nu invocă existența unui raport obligațional direct cu pârâtul recurent, ci are în vedere raporturile care subzistă între pârâta - unitatea de învățământ, ca instituție bugetară și Ministerul Finanțelor Publice, ca ordonator principal de credite.
Însă calitatea de ordonator principal de credite a M. F. P., în lipsa unei dispoziții legale exprese, nu generează o obligație implicită de alocare a fondurilor necesare către instituțiile bugetare, în sarcina cărora s-au instituit obligații de plată, sau după caz, de alocare, a unor drepturi salariale. Cu alte cuvinte, atribuțiile M. F. P. în domeniul finanțelor publice nu conțin o obligație de garanție sau de despăgubire, astfel că între acest pârât și instituțiile bugetare pârâte nu există un raport juridic obligațional.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor
Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza legii.
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor
Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a, g, h și i din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. 1 pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ, obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În sensul expus s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin D.nr. 10 din 19 septembrie 2011, în recurs în interesul legii, stabilind că: „În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publiceangajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Potrivit dispozițiilor art. 3307 alin. 4 din C.pr.civ. decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată. Chiar dacă decizia în interesul legii privește cererea de chemare în garanție, care are un caracter incidental, Curtea apreciază că efectele acesteia se impun a fi extinse și în cazul cererilor accesorii, respectiv în situațiile în care Ministerul Finanțelor Publice este chemat în judecată ca pârât, tocmai datorită finalității identice a celor două tipuri de cereri. Ținând seama de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, 3 C.proc.civ., Curtea va admite, cu opinie majoritară, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și va modifica în parte sentința atacată în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului recurent cu consecința respingerii acțiunii formulată în contradictoriu cu acesta. Vor fi menține celelalte dispoziții ale sentinței. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite, cu opinie majoritară, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. a F. P. M. împotriva Sentinței civile nr. 9 din 3 ianuarie 2012 a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, respinge acțiunea formulată de S. L. din Î. M. în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Menține restul dispozițiilor din sentință. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 9 mai 2012. PREȘED.TE JUDECATORI C. M. S.-C. B. I.-R. M.cu opinie separată în sensulrespingerii recursului G. G. C. Red.I.R.M/Dact.S.M 2 ex./(...) Jud. fond: G. Brîndușa Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M. Consider că recursul formulat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, estenefondat, pentru următoarele considerente: Obligația de a plăti salariul revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară intimată în cauză. Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin (1) din L. învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevede că: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";. Potrivit art.40 din H.G. nr.2192/2004, după aprobarea legii bugetului destat, consiliul județean și C. General al Municipiului B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora. Conform art.3 alin.3 din H.G. nr.1618/2009, repartizarea sumelordefalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare. Consider astfel că, M. F. P. îi revin atribuții însemnate în ceea ce privește fundamentarea și asigurare a fondurilor necesare unităților de învățământ , în b az a leg ilor în v igo are ș i a preveder ilor contr ac telor colec tive de mu nc ă ce regle men te az ă drep tur i ale p erson alulu i d id ac tic , astfel încât în mod corect prima instanță a obligat acest pârât la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești solicitate de către reclamanți prin acțiune. Mai consider că, deși în anul 2011 a fost pronunțat un recurs în interesullegii privind cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de cătreinstituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3., efectele acestei decizii pronunțate în interesul legii nu pot fi extinse și asupra situațiilor în care M. F. P. are calitatea de pârât în cadrul acțiunilor ce au ca obiect obligarea acestuia la alocarea de fonduri sau asigurarea finanțării necesare plății drepturilor salariale pentru personalul din sectorul bugetar. A., prin decizia nr.10/2011 a Î. C. de C. și Justiție, s-au admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S., stabilindu-se că: În aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportat la art. 19 din L. { H. "lnk:L(...)%20500%2.%200" o "L. nr. 500/2002 - Parlamentul României" | 500/2002} privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. { H. "lnk:O(...)%2022%2.%200" o "O. nr. 2. - Guvernul României" | 2.} privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege. La punctul 3 din decizie, denumit: „. pronunțate de instanțele judecătorești";, s-au reținut următoarele: „ 3.1. Unele instanțe de judecată au admis cererile de chemare în garanție formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, reținând că, în temeiul dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, poate fi chemată în garanție persoana împotriva căreia se poate îndrepta cel căzut în pretenții, iar potrivit dispozițiilor art. 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 3 alin. (1) pct. 6 din Hotărârea G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M. F. P., cu modificările și completările ulterioare, acest minister coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar prin elaborarea proiectului legii bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, a proiectelor legilor de rectificare a acestor bugete, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. 3.2. Alte instanțe au respins cererile de chemare în garanție a M. F. P. formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, reținând că între instituția publică chemată în garanție și instituțiile publice pârâte nu există un raport juridic obligațional."; În ceea ce privește „Problema de drept care a generat practica neunitară"; s-a arătat, la pct.1 din decizie, că: „ Rec ursurile în interesul legii vizează aceeaș i problemă de drept r eferitoare la interpretarea și aplicarea di spozițiilor art. 60 di n Codul de procedur ă civilă raportate l a art. 19 din L. n r. 500/2002 privin d finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1 -4 din O. G. nr. 2. privind execut area obligațiilor de p lată ale instituțiilor publice, stabilite pri n titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la chemarea în garanție a M. F . P. în litigiile vizâ nd acordarea unor drepturi de natură salarială persona lului bugetar sau a ajutorului financiar prevăzut de L. nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe ed ucaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar."; Consider astfel că, doar analizând cele reținute prin decizie cu privire la problemele de drept asupra cărora inst anțele au pronunțat soluții diferite, se reține că acest recurs în interesul legii nu putea soluționa decât cererea cu care a fost investită legal, respec tiv do ar ches tiune a cerer ii de c he mar e în g ar anț ie a M . F. P. formulate în litigiile vizând acordarea unor drepturi de natură salarială sau a ajutoarelor financiare acordate personalului bugetar . De altfel, conform art.3305 din Codul de p rocedur ă c iv il ă, recur sul în in teresul leg ii es te ad mis ib il do ar d ac ă se f ace dovad a c ă proble mele d e drep t c are f or me az ă ob iec tul judec ăț ii au f ost soluț ion ate în mod d if erit pr in ho tăr âr i irevoc ab ile. În al doilea rând, consider că asemenea litigii vizând acordarea unor drep tur i de n atur ă s al ar ial ă person alul u i buge tar, respec tiv person al d id ac tic, person al d in s is te mu l s an itar, person al d in s is te mul jus tiț ie i, f uncț ion ar i publ ic i, se judec ă în tr -un c adru procesu al în c are M in is terul F in anțelor Publ ice are c al ita tea de pârât, solicitându-se de c ătre recl aman ț i obl ig are a aces tu ia l a aloc are a f ondurilo r neces are pl ăț ii drep tur ilor s al ar iale sol ic itate pr in aces te acț iu n i, s au l a as igur are a f inanț ăr ii neces are, de aprox imativ 7 an i de z ile, invoc ându -se în principal preveder ile Leg ii nr . 500/2002 pr iv ind f in anțele publ ice , cu modificările și completările ulterioare, dar și cele ale Ordon anțe i G. nr. 2., mai ales pr in excepț iile l ipse i c al ităț ii proces u ale p as ive invoc ate de c ătre aces t min is ter. Au fost pronunțate în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât, în acest cadru procesual, mii de soluții irevocabile de către instanțele judecătorești specializate în conflicte de muncă și în contencios administrativ din întreaga țară, parte dintre aceste hotărâri judecătorești fiind deja executate, iar unele eșalonate la plată. Cons ider c ă, în to ată ace as tă per io ad ă, p rob ab il în ur ma pr ac tic ii cons tan te a ins tanțelor ju dec ătoreș ti de obl ig are a aces tu i min is ter l a aloc are a de f onduri, niciunul dintre cei pe care legea i-a inve s tit cu leg itimar e pro cesu al ă de a exerc ita recursul în in teresul leg ii, respec tiv proc urorul gener al al P arche tulu i de pe l âng ă În al ta Cur te de C as aț ie ș i Jus tiț ie ș i col eg iile de conducere ale curț ilor de apel nu au constatat c ă ace as tă proble mă de drep t ar f i f ost soluț ion ată d if erit de c ătr e ins tanțele judec ătore ș ti, nef iind pro mov at un recurs în in teresul leg ii în aces t sens. Po tr iv it ar t.329 al in .1 d in Codul de pr ocedur ă c iv il ă, as tf el cu m a f ost modificat prin L. nr.219/2005, P. gener al al P arche tulu i de pe l âng ă În al ta Cur te de C as aț ie ș i Jus tiț ie, d in of ic iu s au l a ce rere a min is trulu i ju s tiț ie i ș i coleg iile de conducere ale curț il or de apel, au dre p tul, pen tru a as ig ur a in terpre tare a ș i apl ic are a un itar ă a l eg ii pe în treg ter itor iul R. s ă ce ar ă Î. C. de C. ș i Jus tiț ie s ă s e pronunțe asupr a ch es tiun ilor de drep t c are au f ost soluț io n ate d if erit de c ătr e ins tanțele judec ătore ș ti. A. cum s-a statuat în doctrina de drept procesual civil, rațiunea recursului în interesul legii rezidă în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, ori nu se poate ajunge la atingerea acestui scop în condițiile în care o problemă de drept cum este cea din speță, în ipoteza în care ar fi fost soluționată diferit de către instanțe prin hotărâri irevocabile, ar fi dezlegată printr-un astfel de recurs după trecerea a peste 7 ani de zile și după pronunțarea a mii de soluții de către curțile de apel din întreaga țară în acest sens. Însăși denumirea acestei instituții este în acest sens relevantă, astfel încât recursul trebuie exercitat în interesul legii, ori acest interes nu poate fi decât în sensul ca o asemenea cale de atac, în care se acționează doar pentru respectarea legii, „numai pentru frumusețea principiilor";, cum se precizează în doctrină, să nu poate fi exercitată după un timp foarte îndelungat, în care justițiabilii unei țări au perceput o practică constantă a instanțelor judecătorești în problema de drept incidentă în speță, întemeindu-și acțiunile în justiție având în vedere și această jurisprudență. În al treilea rând, începând cu anul 2005, P. general al Parchetului de pe l âng ă În al ta Cur te de C as aț ie ș i Jus tiț ie ș i, ul ter ior, coleg iile de conducere al e curț ilor de apel au s es iz at În al ta C ur te d e C as aț ie ș i Jus tiț ie cu pronunț are a unor dec iz ii în in teresul leg ii pr iv ind drep tur i de n atur ă s al ar ial ă ale person alulu i bugetar, respectiv personal didactic, personal din sistemul sanitar, personal din s is te mul jus tiț ie i, f uncț ion ar i publ ic i, în c are au f ost ataș ate ș i ex amin ate ho tăr âr i judec ătoreș ti d in în tr e ag a ț ar ă în c are, în c al itate de p âr ât în cerer ile de aloc are a f ondurilor neces are pl ăț ii drep tur ilor s al ar iale f igur a M in is te rul F in anțelor Publ ic e, invocându-se prevederile Legii nr. 500/2002 și cele ale Ordon anțe i G. nr. 2., f ăr ă a se cons tata vreod ată soluț ion are a d if er ită a unor ase me ne a cerer i de c ătre ins tanțele judec ător eș ti, dec i n ic i nece s itate a ses iz ăr ii in s tanțe i supr e me cu pronunț are a unu i rec urs în in teresul leg ii î n aces t sens. În al ta Cur te de C as aț ie ș i Jus tiț ie a p ronunț at, în ur ma u nor ase mene a ses iz ăr i pr iv ind dre p tur i de n atur ă s al ar ial ă ale person alu lu i buge tar, respec tiv person al d id ac tic, p erson al d in s is te mul s an itar, person al d in s is te mul jus tiț ie i, f uncțion ar i publ ic i, ur măto arele dec iz ii: nr.23/(...) (dos ar n r.31/2005), nr.12/(...) (dosar nr.30/2006),nr.36/(...)( dosar nr.4/2007),nr.21/(...)(dosar nr.5/2008), nr.23/(...)(dosar nr.6/2008),nr.24/(...)(dosar nr.7/2007), nr.46/(...)(dosar nr.27/2008), nr.41/(...),nr.33/(...)(dosar nr.20/2009), nr.28/(...)(dosar nr.5/2009) ș i nr.37/(...)(dos ar nr.23/2009), av ând în f iec are d in tre aces te dos are ataș ate ho tăr âr i judec ătoreș ti pr in c are se cere a ș i ch iar er a obl ig at M in is terul F in anțelor Publ ice l a aloc are de f onduri, f ăr ă a se cons tata în toț i aceș ti an i o pr ac tic ă neun itar ă a ins tanțe lor judec ătoreș ti în aces t sens, cee a ce n u per mite în prezen t ex tindere a ef ectulu i recursulu i în in teres ul leg ii soluț ion at p r in dec iz ia nr.11. ș i asupra unor asemenea cereri de chemare în judec ată. În al p atrule a r ând, în acț iun ile pr iv ind drep tur i de n atur ă s al ar ial ă ale person alulu i d in s is te mul jus tiț ie i, încep ând cu anul 2005, P arche tul de pe l âng ă În al ta Cur te de C as aț ie ș i Jus tiț ie, pr in procurorul gener al ș i C.le de A. au f igur at în c al itate de p âr âț i, al ătur i de M in is ter ul F in anțelor Publ ice , ul timu l f iind che mat s ă aloce f ondurile ne ces are pl ăț ii drep tur ilor b ăneș ti sol ic itate, f or mul ându -se chiar ap ăr ăr i f aț ă de exce pț ia l ipse i c al ităț ii pr ocesu ale p as ive invo c ată în aces te c auze de c ătre M in is terul F in anțelor Publ ice, î n te me iul Leg ii nr. 5 00/2002, as tf el încât es te cer t c ă aceș tia au c unoscu t pr ac tic a ins tanțelor judec ăto reș ti d in ț ar ă în cee a ce pr iveș te ace as tă p roble mă de drep t ș i n u au cons ider at nece s ar, în to ată ace as tă per io ad ă, s ă ses izez e În al ta Cur te de C as aț ie ș i Jus tiț ie cu pr onunț are a unu i recur s în in teresul leg ii în ace as tă ches tiune, as tf el încât nu se po ate pune proble ma ex tinder ii ef ectelor d ec iz ie i nr.10/2011 a Î. C. de C. ș i Jus tiț ie asupr a aces te ia. În ceea ce privește criticile formulate de către Ministerul Finanțelor Publice privind fondul cauzei, consider că în cauză reclamanții invocă aspecte privind aplicarea în timp a Legii nr.1. și nu aspecte privind constituționalitatea a acesteia. Pentru toate aceste considerente, consider că se impunea respingerearecursului formulat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE. C. M. Judecător, Red./Tehnored.: C.M.; 2 ex.-(...).
| ← Decizia nr. 3124/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3096/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
