Decizia nr. 3193/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3193/R/2012
Ședința iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul K. A. împotriva sentinței civile nr. 1245 din 13 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtele intimate S. C. S. -PRIN A. B. B. R. S., S. C. S. (F. SC E.) - S. Z., S. C. S. B., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtelor intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1245 din 13 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), s-a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul K. A. în contradictoriu cupârâtele SC C. SA prin administrator judiciar B. B. R. S. și SC C. SA S. Z., având ca obiect încadrarea activității sale desfășurate în perioada (...) - (...) în condiții speciale, obligarea la eliberarea unei adeverințe cu această mențiune și rectificarea declarațiilor nominale în acest sens.
A fost admisă excepția lipsei de interes invocată din oficiu și a fost respinsă în consecință cererea reclamantului formulată pentru obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că perioada în care activitatea sa a fost încadrată în grupa I de muncă, este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamantul a fost angajat SC E. SA, în perioada (...)- (...).
La data de 22 octombrie 2004, între SC E. SA și SC C. SA s-a încheiat protocolul înregistrat la D. pentru Muncă, Familie și Solidaritate Socială S. sub nr. 97/(...) prin care părțile au convenit preluarea de către SC C. SA a salariaților SC E. SA. Prin același protocol, SC C. SA s-a obligat să se substituie
SC E. SA în toate drepturile și obligațiile față de angajații astfel preluați, așacum acestea au fost asumate prin contractul colectiv de muncă nr. 9., precum
și în contractul individual de muncă.
Din carnetul de muncă al reclamantului rezultă că acesta a devenit salariat a societății pârâte începând cu data de (...).
Ulterior, prin sentința civilă nr. 2588/(...) a T.ui S., irevocabilă în urma respingerii recursului prin decizia civilă nr. 8. (...), SC E. SA a fost radiată din evidențele registrului comerțului.
Pârâtele nu sunt continuatoarele SC E. SA, însă acestea și-au asumat prin convenție drepturi și obligați care decurg din contractele de muncă (colectiv și individual) exclusiv în privința foștilor angajați ai societății radiate care au devenit angajații săi.
Activitatea desfășurată de reclamant în perioada (...)-(...) a fost încadrată în grupa I de muncă.
Cu privire la procedura specială de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, instanța a că în baza L. nr. 3/1977 și art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990, s-a emis Ordinul nr. 50/1990 prin care se precizează locurile de munca, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionării.
L. nr. 19/(...) a abrogat Ordinul nr. 50/1990, suprimă clasificarea privind încadrarea locurilor de muncă pe grupe și constituie o nouă clasificare a acestora în condiții normale, deosebite sau speciale.
La data de 22 februarie 2001 a fost adoptată H. de G. nr. 261/(...) privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite care, conform art. 20, a intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2001.
Metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite cuprinde o serie de etape, a cărei succesiune a fost recomandată de legiuitor. P. operațiune vizează nominalizarea în vederea încadrării locurilor de munca în condiții deosebite și stabilirea criteriilor aplicabile pentru aceasta încadrare, care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate
și sănătate în munca, acolo unde acesta este înființat.
După nominalizarea efectuată de această comisie paritară, se recomandă expertizarea locurilor de munca din punct de vedere al protecției muncii iar apoi efectuarea determinărilor de noxe profesionale, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1).
Următoarele operațiuni, menționate la literele d, e, f și i se referă la solicitarea de către angajator de la instituțiile abilitate de Ministerul Sănătății și
F. a listei cuprinzând bolile profesionale înregistrate sau a listei cuprinzând efectuarea controlului medical pentru personalul care lucrează în locuri de munca în condiții deosebite, pentru determinarea răspunsului specific al organismului; efectuarea evaluării locurilor de munca nominalizate la lit. a), care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în munca acolo unde acesta este înființat, conform anexei nr. 2 sau
3; stabilirea măsurilor tehnice, sanitare și organizatorice de protecție a muncii corespunzător condițiilor de munca și factorilor de mediu specifici locului de munca; obținerea avizului inspectoratului teritorial de munca în conformitate cu prevederile art. 4 și stabilirea locurilor de munca în condiții deosebite în conformitate cu art. 19 alin. (4) din L. nr. 1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Articolul 15 care prevede că locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale încadrate în grupele I și a II-a de munca pana la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri sunt considerate activități desfășurate în condiții deosebite,cu excepția celor care, conform prevederilor L. nr. 1., sunt prevăzute ca fiind activități desfășurate în locuri de munca în condiții speciale nu suprimă metodologia de încadrare prevăzută prin norme legale imperative, ci reprezintă reperul de nominalizare a locurilor de muncă în vederea încadrării la condiții deosebite, respectiv condiții speciale.
Conform art.16, angajatorii care au locuri de munca, activități și categorii profesionale încadrate în grupele I și a II-a de munca vor face reevaluarea acestora, în vederea încadrării locurilor de munca în condiții deosebite, respectând dispozițiile prezentei hotărâri, în cel mult 90 zile de la data intrării în vigoare a acesteia. Acest termen a fost prelungit până la data de 31 decembrie
2001, prin H. nr. 676/(...), apoi până la 30 iunie 2002, prin H. 1. și ulterior, până la data de 31 decembrie 2002, prin H. nr. 613/(...).
În speță, partenerii sociali, împreună cu instituțiile statului sus arătate au efectuat în cadrul SC E. SA, inclusiv, la secția emailare, evaluări ale nivelului noxelor, zgomotului, determinări de microclimat etc..
Față de aceste concluzii, sindicatul a avut o atitudine de acceptare și nu a înțeles să uzeze de prevederile L. nr. 1. și să declanșeze un conflict de interese.
Procedura prevede ca în prealabil sindicatul sau reprezentanții aleși ai salariaților să sesizeze în scris revendicările salariaților motivate și propunerile de soluționare.
În cazul neformulării unui răspuns de către angajator sau a unui răspuns nesatisfăcător, conflictul de interese se putea declanșa. Caracterul obligatoriu al concilierii nu exclude dreptul părților de a se adresa instanței în caz de insucces a concilierii, iar prin mediere care este o etapă facultativă, nu se urmărește evitarea introducerii acțiunii în instanță, ci evitarea escaladării conflictului și declanșării formei lui extreme:greva.
Etapa succesivă, facultativă la rândul său, este arbitrajul, hotărârea arbitrară fiind atacabilă la instanța de judecată, în condițiile art. 364-366
C.Proc.Civ..
Aceste pârghii au fost la dispoziția reclamantului, reprezentat în condițiile
L. nr. 54/2003, de sindicat.
Argumentul invocat cu privire la necunoașterea concretă a demersurilor efectuate de pârâtă în vederea încadrării locurilor de muncă nu poate subzista.
S-a avut în vedre că în data de 28 august 2003 a fost adoptată H. nr.
1025 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale și s-au redat criteriile pentru încadrarea persoanelor în locurile de munca în condiții speciale prevăzute de art. 2 și metodologia de încadrare stabilită la art. 3.
Procedura presupune, prin urmare, o acțiune comună inițiată de angajat împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca ori cu responsabilul cu protecția muncii.
Conform art. 3 alin.(3), pasivitatea angajatorului, îndreptățește sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca ori responsabilul cu protecția muncii să sesizeze inspectoratele teritoriale de munca, care vor dispune verificarea locurilor de munca conform alin. (1) lit. c).
Pe baza dosarului care cuprinde documentele prevăzute de art. 5 alin.3, C. pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale formată din reprezentanți ai M.ui M., S. S. și F. și ai M.ui S., acordă avizul sau respinge motivat solicitarea de emitere a acestuia.
Potrivit art. 13, angajatorii și/sau sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca, care nu au primit aviz pentru încadrarea locurilor de munca în condiții speciale, pot formula plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării, la M. M., S. S. și F. care, împreună cu Ministerul Sănătății, o va soluționa în termen de 30 de zile, prin decizie rămasă definitiva.
Decizia prevăzută la alin. (1) poate fi contestată la instanța judecătorească competenta, potrivit legii.
Angajatorii împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca ori cu responsabilul cu protecția muncii au putut solicita în baza acestui act normativ, reevaluarea locurilor de munca pana la data de 31 decembrie 2004.
S-a avut în vedere că indicatul salariaților nu a înțeles să acționeze în temeiul art. 3 alin.3 din H. nr. 1., respectiv să solicite inspectoratului teritorial de muncă verificarea locurilor de muncă pentru întocmirea procesului verbal care se constituie într-un document obligatoriu la dosarul care se înaintează
Comisiei pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale.
Această pasivitate a creat imposibilitatea de a solicita instanței verificarea activității acestei comisii, în cazul emiterii unui refuz motivat.
Solicitarea de încadrare a locurilor de muncă direct de către instanță nu este admisibilă, întrucât o soluție pe fond ar presupune depășirea limitelor puterii judecătorești.
Accesul la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție și de art. 6 din
Convenția europeană a Drepturilor Omului nu înseamnă puterea de a examina orice chestiune de fapt și de drept, aceasta având limite inerente rolului și statutului puterii judecătorești într-un stat de drept supus principiului separației puterilor în stat. Instanța reține că valorificarea efectivă a dreptului de acces la justiție se putea realiza pe alte căi, ignorate de reclamant.
Pentru aceste motive, excepția inadmisibilității acțiunii a fost admisă. Instanța a mai reținut că în susținerea cererii de obligare la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că perioada anterioară intrării în vigoare a L. nr. 1., adică (...)-(...) pentru care a beneficiat de grupa I de muncă, este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale, reclamantul a invocat prevederile art. 2 alin. 2 din L. nr. 2..
S-a reținut că L. nr. 2. a fost abrogată prin L. nr. 2., fiind redate integral prevederile art. 30.
S-a reținut prevederile art. 123 din H. de G. nr. 257 din 20 martie 2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor L. nr. 2. și s-a concluzionat că reclamantul poate solicita doar eliberarea unei adeverințe cu încadrarea activității sale în grupe de muncă și stagiile de cotizare, și nu cu dreptul de asimilare a activității încadrată în grupe de muncă cu activitatea desfășurată în condiții speciale.
Această din urmă asimilare este realizată de casele județene de pensii, odată cu emiterea deciziilor de pensionare, în măsura în care condițiile acestei asimilări ar fi îndeplinite.
Pentru aceste considerente instanța a admis excepția lipsei de interes pentru acest capăt de cerere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul K. A., solicitând: înprincipal, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului, modificarea în totalitate a sentinței, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.
În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C.proc.civ., s-a invocat nulitatea sentinței deoarece a fost pronunțata de o instanța ce nu a fost alcătuita potrivit dispozițiilor legale, respectiv art. 55 alin. 2 din L. nr.
304/2004.
Distinct de cerința de forma, privind semnarea sentinței intr-un litigiu de munca, de către asistenții judiciari, legea ii obliga totodată si la consemnarea opiniilor acestora in cuprinsul considerentelor hotărârii, cu particularitatea ca eventualele opinii separate, se motivează obligatoriu. Ca atare, indiferent ca opiniile acestora sunt convergente sau divergente, fata de opinia judecătorului ce intra in compunerea completului in litigiile de munca, opiniile asistenților judiciari trebuie obligatoriu menționate in hotărâre.
Semnarea de către aceștia a respectivei hotărâri, nu echivalează cu consemnarea opiniei lor in hotărâre, deoarece daca ar fi avut in vedere un asemenea raționament legiuitorul, nu s-ar mai fi referit expres in alinatul 2 al art.55, la consemnarea opiniei in hotărâre distinct de semnare, or, legea trebuie interpretata in sensul aplicării ei, iar nu in sensul neaplicării".
Lipsa opiniei asistenților judiciari sau a mențiunii exprese ca aceștia au participat la deliberare si achiesează la opinia magistratului judecător, echivalează cu lipsa oricărei probațiuni in legătura cu respectarea normei speciale privind compunerea specializata a completului, in etapa procesuala a deliberării .
O astfel de cerința nu poate fi suplinita prin semnăturile olografe ale asistenților judiciari din cadrul sentinței, aspect ce rezulta din iconomia art. 55 alin. 2 care-i obliga deopotrivă si la consemnarea opiniei.
In cauza de fata, motivarea sentinței, nu cuprinde opinia fiecărui asistent judiciar.
Prin urmare, lipsa opiniilor asistenților judiciar din cuprinsul sentinț ei recurate, atrage nulitatea necondiționata de producerea unei vătămări procesuale a hotărârii recurate, deoarece face imposibila exercitarea controlului judiciar cu privire la compunerea completului de judecata in etapa deliberării.
Compunerea instanței de judecata este reglementata de normele procesuale de ordine publica si constituie o garanție instituita prin legea procesuala naționala in scopul apărării dreptului de acces la un tribunal stabilit de lege, independent si imparțial, care este, in opinia instanței europene de contencios al drepturilor omului, o componenta esențiala a sistemului de garanții instituit prin art. 6 parag. 1 al Convenției, pentru ca orice persoana care este parte intr-un proces civil sau penal sa beneficieze de un proces echitabil.
În susținerea motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,reclamantul a arătat ca a fost angajat al unității parate, în perioada (...)-(...), și- a desfășurat activitatea în secția de emailare, activitate prevăzuta pentru a fi încadrata in grupa I de munca conform prevederilor Ordin nr. 125/1990, Anexa I poz. 6.
Între anii 2001-2004 locul de munca a fost încadrat in condiții deosebite conform Hotărârii nr. 261/2001 privind criteriile si metodologia de încadrare a locurilor de munca in condiții deosebite. Precizează ca pe toata perioada in care a avut calitatea de angajat a lucrat in aceleași condiții grele determinate de specificul laminarii si trefilării metalelor neferoase in cadrul cărora se manifesta factori de risc de îmbolnăvire din cauza noxelor peste limita maxima admisa.
În activitatea desfășurata au existat noxe profesionale, așa cum sunt definite de H. nr. 1. 2003 privind metodologia si criteriile de încadrare a persoanelor in locuri de munca in condiții speciale, noxe evidențiate indocumentele anexate si dovedite cu probele ce urmează a fi administrate in prezenta cauza.
Ca urmare a expunerii îndelungate la acțiunea noxelor peste limitele maxime admise a fost afectata semnificativ starea de sănătate a majorității salariaților, așa cum rezulta din documentele medicale anexate, si din Tabelul
Nominal cu salariații înregistrați cu boli profesionale fiind astfel îndeplinite criteriile prevăzute de HG nr. 1. art. 2 alin. l lit. d) si e).
Pornind de la aceasta stare de fapt, angajatorul trebuia sa finalizeze procedura prevăzuta de HG nr. 1., si sa depună dosarul cu documentele prevăzute la art. 5 alin. 3 lit. a-e la C. pentru acordarea avizelor de încadrare in condiții speciale.
Activitatea desfășurata este prevăzuta expres si in Anexa nr. 1 la L. 2., intitulata Lista cuprinzând locurile de munca încadrate in condiții speciale, care prevede astfel:
La Anexa Nr. 3 la L. 2., sunt incluse unitățile care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor si criteriilor de încadrare in condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii G.ului nr. (...), iar la punctul 48 este trecuta si parata, Societatea Comerciala C. - S.
Raportat la criteriile pentru încadrarea persoanelor în locurile de munca în condiții speciale din art. 2 - (1) din HG nr. 1., reclamantul precizează ca la dosarul cauzei au fost depuse documente care atesta îndeplinirea acestora
(dovada încadrării locului de munca în grupa 1, existenta factorilor de risc ca urmare a produselor toxice utilizate in procesul de prelucrare a metalelor neferoase din cupru, tabelul cu bolile profesionale si alte documente medicale care atesta diagnosticul de boala profesionala, buletine de analiza cu rezultatele noxelor, etc.)
Fata de aceasta stare de fapt, instanța de fond a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei de interes cu privire la capătul de cerere prin care a solicitat asimilarea perioadei anterioare anului
2001 stagiului de cotizare în condiții speciale.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, motivate de faptul ca în speța nu s-a finalizat procedura speciala în vederea obținerii avizului de încadrare a locurilor de munca in condiții speciale, recurentul arată ca exista probe care atesta faptul ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de actele normative in vigoare pentru încadrarea activității desfășurate în condiții speciale.
Chiar dacă parata angajatoare a demarat in buna parte procedura nu a finalizat-o din motive necunoscute și neimputabile salariaților. Instanța este competentă să se pronunțe fie și în legătură cu încadrarea în grupe de muncă competența rezultată din normele constituționale ce reglementează drepturile și interesele legitime ale cetățenilor, deoarece activitatea concretă fiind o stare de fapt poate fi dovedita cu orice mijloc de probă. Mai mult, atât activitatea desfășurata cat si unitatea parata SC C. SA, este înscrisa in anexele la L. nr. 2..
Prin restricționarea accesului la justiție și la un proces echitabil pe motiv ca nu a fost finalizata o procedura prealabila s-ar încălca dispozițiile art. 6 din
CEDO cât și dispozițiile art. 21 din Constituție privind liberul acces la justiție.
Potrivit art. 171 - 180 Codul M., angajatorul fiind cel care veghează la protejarea sănătății și securității salariaților, parata nu a dovedit cu niciun înscris, deși sarcina probei îi incumbă că a făcut o corectă informare, consultare și nominalizare sau că eventualele măsuri luate pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă sunt de natură să înlăture încadrarea într-o grupă superioară de muncă.
Precizează totodată ca încadrarea într-o grupă superioară de muncă, impune obligativitatea existenței buletinelor de determinare a noxelor, înscrisuri care de altfel se regăsesc la dosarul cauzei.
După pronunțarea Deciziei nr. 87/1999 a Curții Constituționale, nu exista nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu pentru persoanele care au activat în aceleași funcții, în ceea ce privește beneficiul grupelor superioare de muncă.
Potrivit art. 169 din Codul muncii protecția drepturilor salariaților este garantata și în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia către un alt angajator, drepturile și obligațiile cedentului fiind transferate integral cesionarului, acest articol fiind o transpunere în legislația națională a Directivei 2001/2003 a Consiliului
Europei.
Referitor la excepția lipsei de interes, s-a susținut că interesul reclamantului în ceea ce privește capătul de cerere prin care solicită asimilarea perioadei anterioare anului 2001 stagiului de cotizare în condiții speciale este legitim, personal, născut și actual. Prejudiciul la care s-ar expune dacă nu ar solicita și considerarea perioadei anterioare anului 2001 ca fiind desfășurata în condiții speciale ar rezulta din faptul ca încadrarea din grupa 1 de munca, s-ar transforma în grupa a II-a (condiții deosebite) conform noilor modificări intervenite în legislația muncii.
Nu este legal și nici moral ca un salariat sa fie decăzut ulterior dintr-un drept câștigat, atâta timp cat condițiile de munca au rămas neschimbate. Acest capăt de cerere se justifica și prin faptul ca în situația în care perioada anterioara anului 2001 nu este asimilata ca fiind desfășurata in condiții speciale, limita de vârsta de pensionare, în privința reclamantului ar fi semnificativ afectata în sensul măririi acesteia. În cauza de fata nu poate fi invocata aceasta excepție deoarece, excepția lipsei de interes vizează inexistența interesului, ori în speța, interesul este evident așa cum a arătat și în fata instanței de fond.
Recurentul a mai arătat că solicită casarea cu trimitere spre rejudecare, deoarece instanța de fond, a invocat din oficiu și a admis excepția inadmisibilității acțiunii, fără a o pune în discuția părților și fără a cerceta fondul cauzei, fiind astfel pus în imposibilitatea probării dreptului pretins.
In situația în care instanța de recurs va aprecia ca nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune casarea cu trimitere spre rejudecare, in baza art. 304 ind. 1C.proc.civ., solicită cercetarea cauzei sub toate aspectele.
Intimata pârâtă SC C. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitatrespingerea recursului formulat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinica și legală.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate încererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea rețineurmătoarele:
Din verificarea dosarului de fond rezultă că criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C.proc.civ. sunt nefondate, deoarece completul care a soluționat în primă instanță prezenta cauză având ca obiect un conflict de muncă, în mod corect și în concordanță cu prevederile art. 55 alin. 1 din L. nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, acesta a fost constituit dintr- un judecător și 2 asistenți judiciari.
În ce privește nulitatea hotărârii atacate, argumentată de faptul că opinia asistenților judiciari nu a fost consemnată în hotărâre, Curtea urmează a ține seama de faptul că dispozițiile art. 55 alin. 2 din L. nr. 304 /2004 stabilesc că
„Asistenții judiciari participă la deliberări cu vot consultativ și semneazăhotărârile pronunțate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează";.
Conținut acestei prevederi lasă să se înțeleagă că atunci când opinia asistenților judiciari coincide cu aceea a judecătorului cauzei, nu este necesară menționarea distinctă în minută și, apoi, în dispozitivul sentinței a opiniei acestora, fiind evident că semnarea minutei ce cuprinde soluția fără opinie separată de către aceștia alături de judecător, demonstrează că soluția reflectă
și propria lor opinie.
În speță, într-adevăr minuta ce cuprinde soluția recurată a fost semnată alături de judecător și de către cei doi asistenți judiciari, fără a se menționa și existența unei opinii, ceea ce înseamnă că nu au existat, între aceștia, diferențe de opinie care să impună menționarea distinctă a opiniei asistenților judiciari.
Existența semnăturii asistenților judiciari alături de cea a judecătorului, sub soluția menționată în minută, constituie dovada certă că opinia asistenților judiciari a coincis cu cea a judecătorului, astfel încât din semnarea minutei sub soluția menționată rezultă că aceasta le aparține tuturor acelora care au înțeles să o semneze, respectiv atât judecătorului, cât și celor doi asistenți judiciari.
Indicarea distinctă a opiniei, urmată de motivarea acesteia, este necesară numai atunci când opinia asistenților judiciari nu ar coincide, în totul sau în parte, cu aceea a judecătorului. Într-o asemenea situație, menționarea separată a opiniei și apoi motivarea acesteia reprezintă modalități procedurale ce permit a se cunoaște că între opinia judecătorului și aceea a unuia sau a ambilor asistenți judiciari, au existat diferențe, precum și justificarea legală a opiniei asistenților judiciari.
Curtea apreciază că nu se poate reține în sensul celor pretinse de recurent, și anume că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate, astfel încât nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.proc.civ., căruia i se subsumează criticile din cererea de recurs.
În ce privește susținerile referitoare la modul de soluționare al excepției inadmisibilității, și ținând cont de modul de redactare a cererii de chemare în judecată, Curtea reține că reclamantul a solicitat în principal să se constate că în perioada (...) - (...) a desfășurat activitate la locul de muncă ce se încadrează în condiții speciale, iar pârâta să fie obligată să elibereze o adeverință care să ateste perioada lucrată în condiții speciale.
Se constată că la ultimul termen de judecată, în temeiul prerogativelor conferite de art. 129 alin. 4 C.proc.civ., prima instanță a pus în discuția părților inadmisibilitatea demersului juridic inițiat de către reclamant, sub forma unei excepții, întrucât excepția este mijlocul procedural prin care puteau fi invocate și soluționate aspectele cu privire la inadmisibilitatea pretențiilor deduse judecății, iar prin notele de ședință depuse la dosarul de fond (f. 115 și urm), reclamantul a solicitat în mod explicit respingerea excepției inadmisibilitățiiinvocată din oficiu de instanță, ceea ce nu a fost de natură să încalce dreptul laapărare al reclamantului, astfel încât Curtea apreciază a fi vădit nefondată susținerea din cererea de recurs în sensul că instanța nu pus în discuția părților o atare excepție.
Trecând la soluționarea cauzei, instanța în considerentele hotărârii recurate a menționat împrejurările care țin de fondul raporturile juridice deduse judecății, ceea ce nu înlătură caracterul excepției invocată de instanță, ca fiind o excepție de fond de inadmisibilitate. De fapt, o analiza corectă din punct de vedere juridic a inadmisibilității pretențiilor deduse judecății, nici nu putea fi realizată fără examinarea aspectelor ce țin de fondul cauzei, astfel încât contrar susținerilor recurentului, instanța de fond nu a pronunțat o hotărâre nelegală soluționând cauza pe această excepție.
Curtea observă că, pentru o bună administrare a justiției, este firesc ca instanțele, în virtutea prevederile art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, să soluționeze cu prioritate acele excepții pentru a căror soluționare nu este necesară administrarea altor probe, regula principală constituind-o soluționarea separată a excepțiilor, întrucât dispozițiile art. 137 alin. 2 din codul de procedură civilă instituie o derogare, care este de strictă interpretare și aplicare.
Se constată că prevederea legală care conferă posibilitatea soluționării cauzei în temeiul unei excepții, întrucât nu este necesar să administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a cauzei, dă expresie tocmai exigențelor constituționale privitoare la dreptul la un proces echitabil și oferă premisa soluționării cu celeritate a procesului, iar o prelungire exagerată și nejustificată a duratei procesului - prin obligația instanței de a uni excepția cu fondul așa cum a susținut recurentul - ar conduce la tocmai la încălcarea dreptului la un proces echitabil, drept reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa încât, nici critica formulată sub acest aspect, nu este întemeiată.
Prin urmare, prima instanță constatând că probele administrate până la un moment dat au fost suficiente pentru a lămuri aspectele privitoare la modul în care au fost respectate dispozițiile legale ce au instituit procedura specială de încadrare a locurilor de muncă în condiții de muncă speciale, în mod corect nu a mai continuat în administrarea altor probatorii privind fondul cauzei.
Curtea reține că, nu este posibilă încadrarea direct de către instanță a unor locuri de muncă în condiții speciale, cu ignorarea procedurii obligatorii și a competențelor instituite în sarcina altor instituții ale statului, prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 3 - 6 din HG nr. 1..
În acest context, nu se poate reține în cauză o încălcare a dispozițiilor art. 21 din Constituție sau a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană pentru
Drepturile Omului, deoarece contrar susținerilor recurentului, instanța nu a fost chemată să se pronunțe cu privire la o simplă situație de fapt, și nici cu privire la existența unor drepturi deja recunoscute de lege în favoarea sa, ci acesta a urmărit crearea în favoarea sa a unei noi situații juridice printr-o procedură intră în sfera de competență a altor instituții ale statului.
În considerente sentinței, prima instanță a prezentat exhaustiv întreaga evoluție legislativă privitoare la încadrarea locurilor de muncă în grupe de muncă, în condiții deosebite și apoi condiții speciale, context în care a expus pe larg care sunt etapele obligatorii în cadrul metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, astfel cum au fost enumerate la art. 3 și urm. din HG nr. 1., precum și demersurile care trebuiau făcute de către sindicatele reprezentative sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilul cu protecția muncii, în situația în care angajatorul nu a urmat procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale.
Curtea reține că, prin dispozițiile HG nr. 1. adoptată în temeiul art. 20 din
L. nr. 1., legiuitorul a stabilit în primul rând criteriile ce se impuneau a fi întrunite în mod cumulativ pentru încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale.
Chiar dacă ar fi fost întrunite toate aceste criterii, urma a fi îndeplinită o procedură obligatorie, stabilită prin dispozițiile art. 3 și urm. din HG nr. 1., care cuprindea mai multe etape, și anume: nominalizarea locurilor de muncă; solicitarea de verificare a activităților, inițiată de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, adresată inspectoratelor teritoriale de muncă;verificarea de către inspectoratele teritoriale de muncă a locurilor de muncă, confirmată prin proces-verbal; efectuarea expertizei tehnice, la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele sau cu reprezentanții angajaților și efectuarea expertizei medicale.
Parcurgerea acestor etape era condiționată de rezultatul verificării de către inspectoratele teritoriale de muncă a locurilor de muncă, confirmată prin proces-verbal și era urmată de depunerea de către angajator a unui dosar la C. pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale, constituită în cadrul
M.ui M., S. S. și F., care acorda avizul final.
Curtea observă faptul că începând cu data de (...) și până la data de (...), când raporturile de muncă au încetat în temeiul art. 55 lit. b din C.muncii, reclamantul a fost angajatul SC E. SA, în prezent radiată, iar în perioada (...) -
(...) al pârâtei SC C. SA S. Z.
Curtea apreciază că ceea ce prezintă relevanță în cauza de față nu este culpa - angajatorului sau a celorlalte entități cărora legea le recunoaște anumite atribuții în această procedură - în neefectuarea demersurilor prevăzute de lege pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, ci împrejurarea că locurile de muncă din cadrul fostei SC E. SA (pentru perioada 1 aprilie 2001 și până la data încetării raporturilor de muncă cu această societate) precum și cel din cadrul SC C. pentru perioada în litigiu - (...) - (...), nu au fost încadrate ca fiind în condiții speciale prin parcurgerea tuturor acestor etape, împrejurare cunoscută de către recurent, acesta arătând în mod repetat faptul că angajatorul său nu a finalizat această procedură, în vederea încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale.
Așadar, în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că o cerere de constatare a desfășurării activității într-un interval de timp determinat la un loc de muncă în condiții speciale, fără ca anterior locul de muncă respectiv să fi fost încadrat în condiții speciale potrivit procedurii obligatorii descrise mai sus, este inadmisibilă, iar soluția astfel pronunțată este la adăpost de orice critici.
Demersurile pe larg de către instanță în cuprinsul hotărârii - efectuate sau care puteau fi efectuate începând cu anul 2001 - de către cei cărora li s-au conferit atribuții legale în procedura de încadrare la nivelul societății, mai întâi în condiții deosebite, iar apoi în condiții speciale, începând cu nominalizarea locurilor de muncă, continuând cu efectuarea expertizării și întocmirea procesului-verbal de către ITM și finalizând cu sesizarea adresată de către sindicat către autorităților locale, procedură care însă a avut ca și consecință doar încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite.
Or, această analiză efectuată pe larg în sentință nu este de natură să evidențieze culpa vreuneia dintre entitățile implicate în această procedură, ci de a sublinia faptul că locurile de muncă din cadrul societății pârâte nu au fost încadrate în condiții speciale de muncă, ca urmare nefinalizării etapelor din cadrul metodologiei stabilite de HG nr. 1..
Cum intenția legiuitorului a fost aceea de a crea prin intermediul HG nr.
1. o procedură obligatorie, în cadrul căreia sunt conferite drepturi și obligații doar anumitor instituții în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții speciale, și de a nu lăsă la latitudinea fiecăruia dintre salariați inițiativa de a solicita recunoașterea condițiilor de muncă în care își desfășoară activitatea, în mod corect s-a constatat că demersul efectuat de către salariat în afara acestui cadru legal este inadmisibil.
Curtea constată a fi legală soluția tribunalului și în ceea ce privește respingerea prin analiza excepției inadmisibilității a cererii de obligare a pârâtelor la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale perioada anterioară datei de 1 aprilie
2001 în care activitatea reclamantului în cadrul fostei SC E. SA a fost încadrată în grupa I de muncă.
Astfel, reclamantul și-a întemeiat această pretenție pe dispozițiile L. nr. 1.,
L. nr. 2. și L. nr. 2., însă se Curtea apreciază că prevederile L. nr. 1. și L. nr. 2., nu mai puteau fi invocate cu succes, deoarece aceste acte normative au fost abrogate în mod expres prin adoptarea L. nr. 2., privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât și-au încetat efectele după data de (...). Or, aplicarea unor dispoziții conținute în aceste acte normative, unei situații juridice care s-ar crea după abrogarea lor, prin verificarea îndeplinirii condițiilor impuse de dispozițiile legale abrogate, ar echivala cu ultraactivitatea unei legi abrogate, adică ar produce efecte după ce a ieșit din vigoare, ceea ce este lipsit de temei în lipsa unei dispoziții exprese.
În ceea ce privește L. nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice, într- adevăr în cuprinsul art. 30 alin. 4, s-a prevăzut că „Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. b), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materialelor prime nucleare, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupele I și II de muncă și care, potrivit art. 20 alin. (1) lit. b) din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, sunt încadrate în condiții speciale de muncă";, iar la art. 123 alin. 1 din HG nr. 257/2011 privind normele de aplicare a L. nr. 2. s-a menționat că „Se asimilează stagiilor de cotizare în condiții speciale perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care asigurații au desfășurat activități dintre cele prevăzute în anexa nr. 2 la lege, pe durata programului normal de lucru din fiecare lună, numai în locurile de muncă avizate în condiții speciale din cadrul unităților prevăzute în anexa nr. 3 la lege, activități încadrate, potrivit legislației anterioare acestei date, în grupa I de muncă";.
Însă, Curtea reține că această asimilare nu se poate efectua de către angajatori, sau de către deținătorii arhivelor foștilor angajatori, cum este cazul pârâtelor, ci doar ca urmare a formulării unei cereri de pensionare întemeiată pe dispozițiile L. nr. 2., atribuția angajatorilor fiind doar aceea de a elibera adeverința tip cuprinsă în anexa nr. 12 din HG nr. 257/2011 în care se menționează perioada desfășurată în grupa I de muncă.
Ca atare, instanța de fond nu a greșit atunci când a concluzionat că în condițiile date, asimilarea este realizată de casele județene de pensii, odată cu emiterea deciziilor de pensionare, în măsura în care condițiile acestei asimilări ar fi îndeplinite.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurent, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul K. N. împotriva sentinței civile nr. 1245 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. G. L. D. S. D.
GREFIER C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.P. A.
| ← Decizia nr. 1883/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1145/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
