Decizia nr. 4427/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.
Dosar nr. (...)
D. C. NR. 4427/R/2012
Ședința publică din data de 24 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. I. împotriva sentinței civile nr. 679 din 10 aprilie 2012, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați Ș. G. „. B. B., C. LOCAL B., P. M. B. și pe chemații în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. B.-N. și M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație concediu de odihnă cu 25%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 19 septembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtului intimat P. municipiului B. întâmpinare, prin care solicită și judecarea în lipsă
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 679 din 10 aprilie 2012 pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) s-au respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. municipiului B. și C. local al municipiului B.invocate de pârâți.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta C. I., prin U. J. A S. L. DIN Î. B.-N. împotriva pârâților Ș. G. „. B. B., C. LOCAL AL
M. B. și P. M. B.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., C., T. ȘI S. B. și s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții P. M. B., C. Local al M. B. împotriva chematului în garanție M. E., C., T. și S. B., ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții P. M.
B., C. LOCAL AL M. B. împotriva chematului în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B., reprezentat prin D. G. A F. P. B.-N.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în anul școlar 2009-
2010, reclamanta a funcționat în cadrul unității școlare, pe postul de învățător și a intrat în concediu de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25%, în temeiul prevederilor L. nr. 118/2010.
Conform dispozițiilor art. 1 din L. nr. 118/2010, aplicabilă din data de 3 iulie 2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.- cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale O. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..
În aplicarea prevederilor art. 103 din L. nr.128/1997, s-a emis O. nr. 3. pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ.
În anexa 1 pct. 21 și 22 din O. nr. 3. se reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, stabilindu-se că, pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Media zilnică a veniturilor s-a stabilit în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă și această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H.G. nr.
2., republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Prin urmare, în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din C. muncii, care nu sunt astfel incidente.
În baza reglementărilor speciale derogatorii, indemnizația de concediu cuvenită reclamantei coincide cu salariul acesteia pe luna iulie, respectiv luna august și, indiferent de data la care s-au achitat, suma rămâne aceeași, salariul lunar diminuat cu 25%, iar diminuarea drepturilor salariale a operat începând din data de 3 iulie 2010.
Astfel, pentru luna iulie 2010, în care reclamanta s-a aflat în concediu de odihnă, indemnizația de concediu este egală cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime corespunzătoare lunii iulie (adică în cuantum diminuat cu 25%) înmulțită cu numărul zilelor de concediu. A. modalitate de calcul se aplică și pentru luna august.
Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25 % statuată prin art.1 din L. 118/2010 este aplicabilă și indemnizației în discuție, desigur, de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, chiar dacă art.1 din lege nu face referire expresă la indemnizația de concediu.
Întrucât diminuarea salarială cu 25% este prevăzută începând cu data de 3 iulie 2010, este evident că indemnizația de concediu pentru lunile iulie și august 2010, care se calculează în raport de salariul aferent lunilor iulie și august, trebuia diminuată cu 25% în baza L. nr. 118/2010 și o asemenea diminuare opera și în situația în care indemnizația de concediu se achita cucel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin. 5 din
HG nr. 2., republicată.
Chiar dacă la data la care se achita, anterior intrării în vigoare a L. nr.
118/2010, se plătea indemnizația de concediu în cuantum nediminuat, ulterior, angajatorul era obligat la regularizarea plăților în raport de media zilnică a salariului de bază și a sporului de vechime stabilită ținând seama de diminuarea prevăzută de lege, urmând a proceda ulterior la recuperarea sumelor achitate în plus.
Din adresa depusă la dosar, a rezultat că prevederile L. nr. 118/2010 s- au aplicat în privința reclamantei cu începere din 3 iulie 2010, în mod legal, reclamanta nefiind îndreptățită la plata diferențelor bănești solicitate, când încă nu erau în vigoare prevederile L. nr. 118/2010.
Prin urmare, sub acest aspect, acțiunea nu a fost întemeiată.
T. a reținut că dispozițiile art. 1 din L. nr. 118/2010 fac referire nu numai la salarii, ci și la alte drepturi salariale. Or, atâta timp cât indemnizația de concediu se stabilește în raport cu salariul de bază se reține că aceasta reprezintă un drept salarial.
Acțiunea a fost neîntemeiată din perspectiva reglementărilor europene invocate de reclamantă.
Potrivit dispozițiilor art. 16 din L. nr. 118/2010, măsura diminuării drepturilor salariale ale personalului bugetar are caracter temporar, fiind aplicabilă în intervalul 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010 și a fost impusă, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., în vederea reducerii cheltuielilor bugetare și asigurarea sustenabilității bugetului de stat, astfel că pârâtul angajator a procedat la diminuarea indemnizației reclamantului cu 25%, măsură contestată în prezenta cauză.
Dispozițiile L. nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar au fost supuse controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională reținând prin deciziile nr. 872/(...) și nr. 874/(...) constituționalitatea prevederilor ce instituie diminuarea temporară a drepturilor salariale.
Diminuarea drepturilor salariale cuvenite lunar reclamantei constituie fără îndoială o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, modificare ce este însă posibilă, independent de voința părților, atunci când intervine ca urmare a modificării unor prevederi legale imperative.
Salariul reclamantei este stabilit prin lege, astfel că acesta poate suferi modificări, în sensul creșterii sau micșorării cuantumului său, ori de câte ori intervine vreo modificare legislativă, fără ca pentru aceasta să fie necesar consimțământul angajatorului și/sau al salariatului.
Măsura diminuării drepturilor salariale cuvenite pe perioada concediului de odihnă constituie o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, aspect reținut de instanța constituțională în cuprinsul deciziilor nr. 872/010 și nr. 874/2010, și o atare măsură se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art.53 din Constituție. Pentru ca restrângerea menționată să poată fi justificată, trebuie întrunite, în mod cumulativ, cerințele expres prevăzute de art.53 din Constituție, și anume: să fie prevăzută prin lege; să se impună restrângerea sa; restrângerea să se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituțional, și anume pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății sau moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav; să fie necesară într-o societate democratică; să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să fieaplicată nediscriminatoriu și să nu aducă atingere existenței dreptului sau libertății.
În cauză, toate aceste condiții au fost îndeplinite. Astfel, măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută în art. 1 din L. nr. 118/2010, s-a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum a rezultat din expunerea de motive a G., măsura restrângerii vizează exercițiul dreptului, și nu substanța acestuia, motiv pentru care a fost instituit caracterul temporar al diminuării salarial și este determinată de o situație de criză financiară internațională care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării.
Măsura restrictivă instituită se aplică nediscriminatoriu destinatarilor săi - angajați ai autorităților și instituțiilor publice, este temporară (privește perioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010), este rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o, alăturându-se altor măsuri legislative, determinate de aceeași cauză și având aceeași finalitate, respectiv încadrarea în constrângerile bugetare determinate de un fenomen de criză economică.
Prin urmare, diminuarea rezonabilă și cu caracter temporar a indemnizației de concediu de odihnă care ce calculează în raport de salariu constituie o restrângere a dreptului la muncă al acestei categorii de angajați, compatibilă cu legea fundamentală.
T. a reținut că nu s-a încălcat dreptul la respectarea bunului recunoscut și ocrotit de art.1 din Primul Protocol adițional la C.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a constat că măsura diminuării drepturilor salariale a fost dispusă prin lege, fără a fi necesară manifestarea de voință a angajatorului și a salariatului, a fost justificată de necesitatea asigurării securității naționale pe fondul crizei economice internaționale, și că prin aceasta nu se aduce atingere niciunuia dintre drepturile invocate de către reclamantă, situație în care, în baza prevederilor art. 1 din L. nr. 118/2010, a pct. 21 și 22 din anexa nr. 1 la O. nr. 3., art. 7 din HG nr. 2., republicată, și ținând seama de jurisprudența C. europene mai sus arătată, va respinge acțiunea formulată împotriva pârâților Ș. G. „. B. B., C. local B. și P. municipiului B.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs U. J. A S. L. DIN Î. în numele și pentru membrul de sindicat C. I. solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat în esență că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a) al L. nr. 128/1997. Acordarea concediului de odihnă este reglementată atât ele prevederile C. M., art. 145 și ale C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. Î., cât și de cele ale art. 7 al H. de G. nr. 2.
Membrul de sindicat doamna a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a L. nr.
118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în M. Oficial Partea 1 nr. 441/(...), respectiv în data de (...). În fapt însă, indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile L..
118/2010.
Potrivit principiului consacrat de dispozițiile art. 1 C. civil și în art.15 alin.(2) din Constituția R., „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile";, or diminuarea indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.
Art. 145 din L. nr. 54/2003 stabilește în mod imperativ că, pentru perioada concediului de odihnă, salariații beneficiază de indemnizația de concediu „cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";. Același termen este stabilit și de prevederile H. de G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată.
S-a invocat art. 29 din Contractul C. de M. U. la N. de R. Î. 2007 - 2008, înregistrat la M. cu nr. 596/(...), aplicabil și în anul 2009.
Pârâții au înțeles să ignore prevederile legale și contractuale enumerate anterior și au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu.
La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative în vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din L. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind „. la nivelul lunii decembrie 2009.
Chiar dacă plățile au fost întârziate de lipsa de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, în consecință nu exista posibilitatea legală de a invoca dispozițiile L. nr. 118/2010, înainte de apariția ei în M. O.
L. nr. 118/2010 și L.-cadru nr. 330/2009 nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora.
Sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de „. îmbracă natura unui drept patrimonial, respectiv „. interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică"; (cauza Buchen contra Cehiei). Întrucât dreptul la această indemnizație al salariaților constituie un „drept de proprietate"; în sensul C.i și a Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acesteia echivalează cu o expropriere.
A fost încălcată și „speranța legitimă"; întrucât dreptul la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.
Pârâții P. M. B. și C. LOCAL AL M. B. prin întâmpinarea au solicitatrespingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței atacate.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a investit instanța competentă de jurisdicție a muncii cu verificarea legalității reducerii drepturilor cuvenite pentru perioada efectuării concediului de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, în temeiul dispozițiilor L. nr. 118/2010, respectiv, cu solicitarea de a dispune instanța plata diferențelor salariale dintre sumele încasate cu acest titlu în baza L. nr.
118/2010 și sumele care i se cuvin cu acest titlu fără aplicarea diminuării.
Recurenta se consideră vătămată în drepturile sale prin aplicarea art.1 din L. nr.118/2010, care prevede următoarele: „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%";.
În ceea ce privește această problemă de drept, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, prin D. nr. 2. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în M. oficial nr. 822/21 noiembrie 2009, s-a statuat că dispozițiile 1 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din C. muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a L. nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
În considerentele Deciziei nr. 2., s-a reținut că "(…)algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din L. nr. 53/2003 - C. muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.
Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.
Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.(…)";
De asemenea, în considerentele deciziei amintite, s-a concluzionat faptul că „întrucât după intrarea în vigoare a L. nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul.";
În ceea ce privește dispozițiile invocate în cererea de recurs, cuprinse la pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă alpersonalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr.
128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), care prevăd faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că „această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ";.
De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că prin aplicarea 1 din L. nr.
118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.
E. a D. O.
Curtea reține că dezlegarea problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 C.proc.civ.
Criticile formulate în recurs sunt nefondate și din perspectiva reglementărilor europene, în contextul în care prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. Mihăieș împotriva R. (cererea nr. 44232/11) și A. Gavril Senteș împotriva R. (cererea nr.
44605/11), Curtea E. a D. O. a constatat că nu au fost încălcate de către S. român dispozițiile articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C., sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar cu modificările și completările ulterioare.
În lumina principiilor stabilite în jurisprudența sa, Curtea E. a D. O. a observat că, în speța respectivă, măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. Curtea a considerat că statul român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
Chiar dacă decizia de inadmisibilitate vizează diminuarea cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării L. nr. 118/2010, aceasta își găsește aplicare și în cauza dedusă judecății prin prisma naturii dreptului de natură salarială pretins de către cadrul didactic.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la: încălcarea dreptului de proprietate prin prisma dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O., încălcarea principiului neretroactivității și modul de calcul a indemnizației de concediu în cuantumul nediminuat după data de 3 iulie 2010.
În speță, așa cum rezultă din adeverința eliberată de unitatea școlară reclamanta a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie
2010, iar indemnizația de concediu a fost plătită ulterior intrării în concediu și a fost diminuată cu 25 % doar începând cu data de 3 iulie 2010, anterior acestui moment fiind achitată integral.
Se constată așadar că în mod corect dispozițiile L. nr. 118/2010, act normativ care a intrat în vigoare în data de 3 iulie 2010, au fost aplicate doar pentru diminuarea indemnizației de concediu aferentă zilelor de concediu de odihnă efectuate începând cu data de 3 iulie 2010, întrucât actul normativ fiind publicat în M. Oficial nr. 441 din 30 iunie 2010, a intrat în vigoare doar în data de 3 iulie 2010.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NEMELE L.
D E C I D E :
Respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat de U. J. A S. L. DIN Î. pentru reclamanta C. I. împotriva sentinței civile nr. 6. din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
Cu opinie separată, în sensul admiterii în tot a recursului, modificării în parte a sentinței și admiterii acțiunii
G. C.
GREFIER
Red.S.C.B. Dact.V.R./2ex. (...)
Jud.fond: I. C.
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Consider că în cauză se impunea admiterea în tot a recursului, modificarea în parte a sentinței recurate și admiterea în tot a acțiunii, pentru următoarele considerente:
În mod greșit prima instanță a aplicat în cauză dispozițiile L. nr.118/2010, având în vedere atât modul de calcul al indemnizației de concediu cuvenite reclamanților pentru anul școlar 2009-2010, cât și data la care acest drept trebuia plătit, conform dispozițiilor legale și convenționale aplicabile.
Astfel, conform art.103 din L. nr.128/1997, dreptul la concediul anual de odihnă cu plată, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, la care este îndreptățit personalul didactic din învățământ
este stabilit pe ani școlari , prin urmare și indemnizația de concediu de odihnă
este cuvenită acestei categor ii de personal tot pe ani școlari.
Conform pct.1 din decizie, denumit ". de drept care a generat practica
neunitară"; , s-a reținut că "Recursurile în interesul legii vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fost art. 145) din L. nr. 53/2003 -
C. muncii, republic ată, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/19 97 privind S.utul personalului didactic, cu modificările și compl etările ulterioare, și art. 7 din H.
G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, cu privire la cuantumulindemnizației de concediu aferent anului școlar 2009-2010, cuvenit personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat.";
Analizând și punctul 3 al deciziei, ce privește "Soluțiile pronunțate de
instanțele judecătorești";, se reține că, printre hotărârile judecătorești anexatecererii de pronunțare a unui recurs în interesul legii, se regăsesc, la punctul
3.1. decizii ale unor instanțe judecată care au aplicat aproape toate dispozițiile legale și convenționale posibile, fără a stabili însă care dintre toate acestea erau în vigoare la data la care reclamantului i se cuvenea indemnizația de concediu de odihnă, care constituie lege specială și care lege generală, iar la punctul 3.2. decizii ale unor instanțe care nu au reținut nici o dispoziție legală aplicabilă concediilor de odihnă ale cadrelor didactice, ci doar prevederile L. nr.118/2010.
Anterior pronunțării acestei decizii, Curtea de A. C., prin decizii irevocabile, care nu au ajuns însă a fi examinate în cadrul acestui recurs în interesul legii, a reținut o problemă de drept ce nu a fost analizată , astfel cum rezultă din examenul soluțiilor avute în vedere, de către i nstanțele ce au
pronunțat deciziile menționate la punctele 3.1 și 3.2 și, prin urmare, nici de
către Î nalta Curt e de Casație și Justiție.
Această problemă de drept o constituie faptul că art.145 alin.2 din
C. muncii, constituia, chiar începând cu data adoptării acestuia, în anul
2003, nu numai di spoziție generală, c i chiar singura disp oziție în vigoare privind cuantumul și data plății indemnizației de concediu de odihnă.
În acest sens, potrivit art.298 alin.2 din C. muncii (L. nr.53/2003), prevederile L. nr.6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor au fost abrogate, fiind abrogate și alte dispoziții contrarecodului.
Art. 3 din L. nr.6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii alesalariatilor prevedea că, pe durata concediului de odihna, salariații au dreptul la o indemnizație care nu poate fi mai mica decît salariul de baza, sporul de vechime și indemnizația pentru funcția de conducere, luate împreună.
Conform art. 7 din aceeași lege, regulile privind durata concediului de odihna, inclusiv a concediului de odihna suplimentar, cuantumul indemnizației cuvenite, programarea, efectuarea, întreruperea și amânarea concediului de odihna, precum și compensarea în bani a concediului neefectuat se stabilesc, în limitele și cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, prin hotărâre a G., pentru salariații din administrația publica, regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare.
În temeiul disp.art.7 din L. nr.6/1992 a fost adoptată H.G. nr.2.
privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, care, la art.7 alin.1, a prevăzut că, pe durata concediului de odihna, salariatii au dreptul la o indemnizatie calculata in raport cu numarul de zile de concediu inmultite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, dupa caz, indemnizatiei pentru functia de conducere, luate impreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice in care seefectueaza zilele de concediu de odihna și la alin.2, că media zilnică a veniturilor prevazute la alin. (1) se stabileste in raport cu numarul zilelor lucratoare din fiecare luna in care se efectueaza zilele de concediu.
Se reține astfel că și H.G. nr.2., adoptată în baza și în executarea unei legi abrogate (conform art.31 din Decretul Consiului de S. nr.16 din 3 februarie 1976 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnica legislativă
privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative ), nu mai
poate fi considerată ca fiind în prezent aplicabilă.
În temeiul art. 17 din H. G. nr. 2., republicată, cu modificările ulterioare,
mo dul de ef ectu are a conce d iulu i de od ihn ă c uven it person alulu i d id ac tic se stabilea de M. Î.
M. E. N.e a adoptat astfel O. nr.3251 din 12 februarie 1998 pentru
aprob are a conced iul u i de od ihn ă al person alulu i d id ac tic, emis, conformpreambului actului, în aplicarea art.103 din L. nr.128/1997, a art.8 din
L. nr.6/1992 ș i a art.17 din H.G. nr.2..
Acest Ordin, la art. 21, cuprindea reglementări ce privesc stabilirea
indemnizației de concediu de odihnă , identice în conținut cu cele prev de art.7 alin.1 din H.G. nr.2., d ar c are nu pu te au "s upr av iețu i"; ac telor
nor mative în te me iul c ăror a au f ost adop tate, respec tiv L. nr.6 /1992 ș i, imp l ic it, a H.G. nr.2., abrogate prin noul Cod al muncii.
Identitatea de conținut a acestor prevederi legale ce priveau
stabilirea cuantumului indemnizației de concediu atât în cazul
personalului didactic, cât și în cazul tuturor bugetarilor, denotă că
niciodată cadrele didactice nu au avut prevederi speciale, derogatorii de la normele generale privind stabilirea acestei indemnizații.
De altfel, art.145 alin.2 din C. muncii în forma în vigoare din 2003
și până la modificarea acestuia prin O. nr.65/2005, cuprindea aceleași prevederi, aplicabile pentru toți salariații, respectiv: " I. de concediu de odihna reprezintă media zilnica a veniturilor din luna/lunile în care este
efectuat concediul, multiplicata cu numărul de zile de concediu.";
De asemenea, Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006, nr.2001/2005, având ca parte semnatară și pe Ministerul Educației și Cercetării, prevedea, la art.59 alin.1, aceleași dispoziții cuprinse în art.145 din C. muncii în vigoare până în anul 2005, respectiv că:"; Pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o
indemnizație ce reprezintă media zilnic ă a veniturilor din luna/lunile în care
este efectuat concediul, multiplicată cu numărul zilelor de concediu, iar la
alin.4 că indemnizația se plătește înainte de plecarea în concediu.
Prin urmare, până în anul 2005, stabilirea indemnizației de concediu de odihnă pe baza media zilnica a veniturilor din luna/lunile în care este efectuat concediul, multiplicata cu numărul de zile de
concediu, nu era o prevedere specială aplicabilă doar personalului
bugetar, sau person alului didactic, ci t uturor salariaților a cestei țări, atât
din sectorul public , cât și din sectoru l privat, chiar dacă era inclusă, de
fapt preluată, din cadrul normativ general, și în acte normative speciale.
Acesta este și motivul pentru care acest aspect, al stabilirii indemnizației de concediu de odihnă a personalului din sectorul public nu a
ridicat probleme deosebite până în anul 2005 întrucât, până la data intrării în vigoare a O. nr.65/2005, prevederile noului Cod al muncii în acest sens erau
identice cu cele pr evăzute în H.G. nr.2., deși temeiul calculării acesteia,începând cu anul 2003, trebuia să fie L. nr.53/2003 și nu o hotărâre de guvern ale cărei prevederi în acest sens erau abrogate.
În anul 2005, prin O. nr.65/2005, legiuitorul a considerat ca fiind
neces ar ă modificarea C. munc ii ș i în pr iv inț a modulu i de stab il ire a
inde mn iz aț ie i de co nced iu de o d ih n ă, mo tiv at de :";necesit atea îndeplinirii angajamentelor asumate de R. în cadrul negocierilor privind Capitolul
13 " Ocupare și politici sociale" , de armonizare a legislației naționa le cu acquis-ul comunita r";, ca o ". cuprins ă în Programul leg islativ prioritar
pentru integrarea în U. E.";.
Potrivit disp.art.145 alin.2 din C. muncii, astfel cum a fost
modificat prin O. nr.65/2005, deci a dispozițiilor în vigoare privind calculul indemnizației de concediu d e odihnă, aceasta reprezintă media
zilnică a drepturilor salariale cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile
și sporurile cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu z ilele de concediu.
Chiar dacă s -ar ap recia că dispozițiile H.G. nr.2. privind stabilirea
indemnizației de concediu de odihnă, ar fi supraviețuit abrogării L. nr.6/1992,
în organizarea și aplicarea căreia a fost adoptată, dispozițiile sale preluate din cadrul normativ gen eral de la data intrăr ii sale în vigoare și p ână la adoptarea
O. nr.65/2005, trebuiau considerate ca fiind implicit abrogate în anul 2005,
dată de la care sunt contrare cadrului normativ general stabilit de C. muncii.
În expunerea de motive a O. nr.65/2005 s-a susț inu t c ă „Preveder ile
propuner ii leg isl ativ e pr iv ind C. munc ii sun t în concord anț ă cu leg isl aț ia
co mun itar ă în do men iu";.
De asemenea, în expunerea de motive a G. R. pentru adoptarea L.nr.371/2005, de aprobare a O. nr.65/2005, s-a ar ătat c ă:
„ În R apo ar tele de ț ar ă al U. E. pen tru an ii 2003 ș i 2004 s -a prec iz at c ă
ac tu alul Co d al mun c ii nu pre ia preveder ile d irec tivelor în mater ie ale U. E. ș i,
mai ales, nu ur me az ă suf ic ien t de cl ar pr ac tic ile d in ț ăr ile me mb re ale U. E.";.
„În vederea îndeplinirii obligațiilor asumate și ca urmare a negocierii cu partenerii sociali";, s -a s tab il it c ă es te neces ar ă, pr in tre al tele,
ș i mod if ic are a prev eder ilor pr iv ind „St abilirea și plata concediilor de
odihnă";, menț ion ându -se c ă: „Integrarea europeană în seamnă
reglementări europene. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește
relațiile de muncă";.
Ar f i de al tf el cu to tu l anor mal ș i des igur, con tr ar in tenț ie i leg iu itorulu i, ce
a co ns ider at în anul 2005 c a f iind nece s ar ă mod if ic are a C. munc ii ș i în pr i v inț a
mo dulu i de s tab il ire a inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă, cons ider ată c a o
regle men tare europe an ă, c a în r apor tu r ile de munc ă ale person alulu i d in
sec torul publ ic, resp ec tiv ale person alulu i d id ac tic, s ă se apl ice o ho tăr âre de guvern din anul 1992, e mis ă în te me iul u ne i leg i abrog ate înc ă d in anul 2003 de
c ătre C. munc ii, c are a prev ăzu t pr in d isp oz iț iile s ale modul d e c alcul al aces te i
inde mn iz aț ii.
De altfel, potrivit art.63 din L. nr.2.: " Pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula "prin derogare de la…";, urmată de menționarea reglementării de la care se derogă. Derogarea se poate face numai printr-un act normative de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază.";, astfel încât o regle men tare sp ec ial ă, derog ator ie, î n acee aș i mater ie,
ar trebu i prev ăzu tă pr in tru -un act normativ cel puț in de acel aș i n ivel cu
regle men tare a gener al ă în mater ie.
Conform art.16 alin.1 și 2 din L. nr.2., în procesul de reglementare esteinterzisă instituirea acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative. În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentarea materiei în reglementări unice, iar conform
art.17 din același act normativ, în vederea asanării legislației active, înprocesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispozițiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspect de contradictorialitate cu reglementarea preconizată.
Pentru motivele enumerate anterior, consider că, prin dispozițiile art.23 din O.nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 2.
privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual
din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la nr. 1. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și aindemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, în prezent
aproape în totalitate abrogată prin L. cadru nr.330/2009 , nu se puteau
repune în vigoare dispozițiile abrogate ale H.G. nr.2..
De altfel, întrucât dispozițiile art.23 din O.nr.10/2008 constituie de fapt doar norme de trimitere, potrivit disp.art.50 alin.4 din L. nr.2. privind normele
de tehnică legislati vă, în situaț ia modificării, completării și abrogării
dispoziției la care s -a făcut trimitere, în actul de modificare, completare sau
abrogare trebuia avută în vedere situația juridică a normei de trimitere.
Mai mult, nicio r eglementare ulterioară modificării C. munci i O. nr.65/2005, de niv el cel puțin egal c u cel al reglementă rii de bază , nu a
prevăzut, cu respectarea dispoziilor art.63 din L. nr.2. că, prin derogare de la
dispozițiile C. muncii, astfel cum a fost modificat și completet în 2005, pentru întregul personal din sectorul public, sau pentru personalul din învățământ,
indemnizația de concediu de odihnă se calculează diferit, respectiv potrivit
cadrului general în care aceasta se calcula anterior pentru toți salariații,
indiferent de sectorul în care aceștia p restează activitatea.
De asemenea, potrivit art.67 din L. nr.2.:
"În cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite.
În cadrul atribuțiilor sale C. Legislativ are obligația să identifice toate a dispozițiile legale care au sufeit evenimente legislative implicite și să propună P.ui și, respective, G. măsurile necesare de modificare, completare sau abrogare expresă a acestora.
Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completete sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres.";
În speță însă, astfel cum am argumentat anterior, consider că
dispozițiile privitoare la calculul indemnizației pentru concediu de odihnă cuvenite personalului bugetar cuprinse în H.G. nr.2. au fost abrogateimplicit, întrucât acestea nu constituiau prevederi speciale, ci preluau doar
dispozițiile generale aplicabile tuturor salariaților acestei țări, prevederi care
însă începand cu anul 2005 au fost modificate prin C. muncii.
Mai mult, conform art.95 alin.1 din L. nr.128/1997, care la data adoptării L. nr.118/2010 era în vigoare, nefiind abrogat sau modificat prin L. nr.330/2009, " P. d id ac tic de l a to ate n ivelur ile înv ăț ămân tu lu i are drep tur i ș i
obl ig aț ii care decurg din legislația în vig oare, din preze ntul statut, din carta
universitară, precu m ș i d in preveder ile co n tr ac tulu i colec tiv de mu nc ă.";
Potrivit art.22 din L. nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă,în vigoare la data la care reclamanților trebuia să li se plătească indemnizația de concediu, la negocierea și încheierea contractelor colective de muncă în instituțiile bugetare, părțile sunt reprezentate după cum urmează:a) de către conducătorul instituției bugetare sau de către locțiitorulde drept al acestuia;b) de către sindicatele reprezentative, în sensul prezentei legi, sau decătre reprezentanții salariaților aleși conform preveedrilor art.20.
Art.59 alin.1 din Contractul C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010
prevede că, pe durata concediului de odihnă, salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei
luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu
numărul de zile de concediu. I. de co ncediu nu poate fi mai mică de cât
salariul de bază, sporul de vechime și indemnizaț ia pentru funcție de
conducere, luate împreună, corespunzător numărului de zile de concediu.
Astfel, după modificarea art.145 alin.2 din C. muncii prin O. nr.65/2005, în concordanță cu art.238 din C. muncii, c e prevede că la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale privind
drepturile salariaților au caracter minimal , Contractul C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, avându-l ca part e s emnatară, din partea instituțiilor
bugetare și pe M. E. și C. , a modificat prevederile contractului colectiv de
mu nc ă l a n ivel n aț io n al an ter ior în cee a c e pr iveș te cu an tu mul inde mn iz aț ie i de
od ihn ă cuven ite, apl ic ându -se, conform art.3 alin.1 lit.a) din contract,pentru toți salariații încadrați la toate unitățile din țară, indiferent deforma de capital social, de stat sau privat.
Mai mult, potrivit art.1 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2. „. contractan te, reprezentate conform anexei nr.7, recunosc și accep tă pe deplin că sunt libere și egale în negocierea C. colectiv de muncă unic la nivel național și se obligă să
respecte în totalitate prevederile acestuia.";
Conform anexei nr.7 la acest contract, din componența comisiei de negociere a acestui contract a făcut parte și Ministerul Educației și
Cercetării.
Av ând în vedere f ap tul c ă M. E. și C. a purtat negocieri în vederea încheierii acestui contract, l-a se mnat și s -a obligat să respecte în
totalitate prevederile acestuia, acest contract fiind le gea părților, se
reține că, de la d ata înreg is tr ăr ii aces tu ia l a M. M., S. S. ș i F., respec tiv de l a
d ata de (...), de c ând aces t con tr ac t c olec tiv de munc ă ș i -a produs efectele,
mo dul de s tab il ire a inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă a person alulu i didactic a fost stabilit prin prevederile contractuale convenite de c ătre p ar tener ii sociali, care au considerat ca fiind prevederi legale cu caracter minimal, în
ace as tă pr iv inț ă, ar t. 145 al in.2 d in C. mu nc ii , modificat prin O. nr.65/2005.
Nu s-ar putea reține în acest sens că M. E. și C. ar fi negociat,
semnat și și -ar fi asumat răspunderea să respecte prevederi aplicabile în
instituțiile subordonate, ce contravin unui ordin emis de către același
minister sau altor dispoziții legale în vigoare.
De asemenea, Contractul C. de M. la N. de R. de Î., deș i n u cupr inde în mod expres modul de c alcul al inde mn iz aț ie i de conced iu, s tab ileș te la art.6alin.1, c ă drepturile salariaților prevăzute în acest contract nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care
sunt recunoscute de legislație și c ontractul colectiv de muncă la nivel
național.
În cauză recurenț ii au invocat și d ispozițiile art.28 alin.4 din
Contractul colectiv de muncă la nivel de I. Ș. M., contract încheiat la nivel
de grup de un ităț i, apl ic ab il tu turor un ităț ilor școl are d in ju deț , care prevede
că, pe durata concediului de odihnă, salariații vor primi o indemnizație
ce reprezintă me dia zilnică a ve niturilor din ulti mele trei luni
anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu
numărul de zile de concediu
De fapt, în vara anului 2010, cand s-a pus problema executării și
aplicării dispoziții lor L. nr.118/2010 privind cu an tu mul inde mn iz aț iilor de
conced iu de od ihn ă cuven ite person alulu i d id ac tic d in î nv ăț ămân t, orice
autoritate publică, respectiv angajator, avea în ve dere un cadru
legislativ și convențional general, reprezentat de C. muncii și
Contractul C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010 și un cadru legislativ
și convențional s pecial, care, în mod normal, tre buia să fie L. nr.128/1997 privind statutul personalului didactic și L. cadru
nr.330/2009 privind salarizarea personalului plătit din fonduri
publice, contractul colectiv de muncă la nivel de ramur ă și cele la nivel
de grupuri de unități.
În ceea ce privește această legislație specială, se reține că L. nr.128/1997, lege specială care reglementează unitar drepturile
personalului didactic din învățământ, nu cuprindea nicio prevedere cu
privire la calculul indemnizației de concediu de odihnă cuvenit acestei
categorii de personal, făcând trimitere la legislația munc ii în vigoare și
la prevederile contractelor colective de muncă.
Pe de altă parte, L . nr.330/2009, care și -a propus stabilirea unui
sistem unitar, ba zat pe echitate și coerență, în c eea ce privește
salarizarea pentru personalul bugeta r, conform art.1 și 3 lit.a) și d) din
lege, respectiv crearea de oportunități egale și remunerație egală pe
baza principiilor și normelor unita re privind stabilir ea și acordarea
salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar, nu cuprinde ni cio mențiune cu pr ivire la stabilirea
indemnizației de c oncediu de odihnă a acestei categorii de personal, cu
toate că și aceasta constituie propriu -zis tot un drept de natură
salarială.
Acesta este și motivul pentru care, deși M. E. și C. , a purtat negocieri în vederea încheierii C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, l-a semnat și s -a obligat să respecte în totalitate prevederile C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, acest contract fiind lege a părților, de la
data înregistrării acestuia la M. M., S. S. și F., respect iv de la data de
(...), stabilind prin art.59 alin.1, c ă, pe dur ata conced iulu i de od ihn ă,
s al ar iaț ii vor pr imi o inde mn iz aț ie ce reprez in tă med ia z iln ic ă a ven itur ilor d in ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectu at conced iul, mul tipl ic ată cu
nu mărul de z ile de conced iu, considerând ca fiind prevederi legale cucaracter minimal, în această privință, art.145 alin.2 din C. muncii
modificat prin O. n r.65/2005, totuși M. E., C., T. și S., p rin S. său de S., a considerat neces ar să solicite "…punctul de vedere al M. F. P. în legăturăcu aplicarea prevederilor art.1 alin.1 din legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în ceea ce privește cunatumul indemnizațiilor de concediu de care beneficiază personalul didactic…";, astfel cum rezultă din adresa nr.17489/(...) emisă de Ministerul
Finanțelor Publice-C. S. de S., depusă în dosare cu același obiect și cauză.
Ministerul Finanțelor Publice a răspuns acestei solicitări în sensul că:
"I. de care beneficiază personalul didactic la plecarea în concediu de odihnă este reglementată prin H. G. nr.2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific depsebit și din unitățile bugetare, republicată, precum și prin art.23 din OG nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 2.privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la nr.
1. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și aindemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale.
Potrivit actelor normative amintite personalul contractual din sectorul bugetar are dreptul, la plecarea în concediul de odihnă, la o indemnizație de concediu calculată în raport de numărul de zile de concediu de odihnă înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, sporurile de care beneficiază, potrivit legii și după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
……………
Drept urmare, în opinia noastră, pentru concediile de odihnă effectuate după intrarea în vigoare a legii nr.118/2010, cuantumul indemnizației de concediu determinat potrivit cadrului general aplicabil se reduce cu 25% și se aplică în mod nediscriminatoriu, întregului personal din instituțiile și autoritățile publice indiferent de modul de finanțare.";
Prin urmare, deș i, conf or m ar t.16 d in L. nr.2., leg iu itoru l a ur măr it concentrarea materiei drepturilor cuvenite personalului din sectorul bugetar în
c adrul une i regle me n tăr i un ice, respec tiv L. nr.330/2009, to tuș i, în anul 2010,
au tor ităț ile publ ice puse în situ aț ia de a execu ta leg ile, cons ider ă neces ar a f i
apl ic ate în con tinu ar e regle men tăr i d in acee aș i mater ie d ispe rs ate în leg isl aț ia
cons ider ată în v igo are, respec tiv a H. G. nr.2. și a O. nr.10/2008 , ordon anț ă
c are pr ive a, as tf el cu m rezul tă d in titul atur a ș i conț inu tul s ău, to t s al ar iz are a
person alulu i buge tar , abrog ată expres apro ape în to tal itate de preveder ile L.
nr.330/2009, cu excepț ia a tre i ar ticole.
L ipseș te în to tal itate poz iț ia au tor ităț i lor cu atr ibuț ii în do men iu în ceea ce
pr iveș te apl ic ab il itate a d ispoz iț iilor C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010 ș i
a con tr ac telor colec tive de mu nc ă înche iate l a n ivel inf erior, î n cee a ce pr iveș te
de ter min are a inde mn iz aț ie i d e conced iu de od ihn ă c e trebu ia pl ătită c adrelor
d id ac tice ș i a d ate i l a c are ace as ta er a sc aden tă.
După cum s-a reținut de către Curtea E. a D. O., în cauza Pădurarucontra R., cu privire la claritatea dreptului, "odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții; în această privință, trebuie subliniat faptul că incertitudinea fie ea legislativă, administrativă sau provenind dinpracticile aplicate de autorități este un factor ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului.";
Astfel cum s-a probat în cauză, cu adeverința nr.51/(...), depusă la dosar, cele 62 de zile de concediu de odihnă, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, respectiv 78 de zile calendaristice de concediu de odihnă, la care erau îndreptățiți reclamanții pentru anul școlar 2009-2010, au fost efectuate, începând cu data de (...), în lunile iulie și august, iar indemnizația
de concediu de odihnă, aferentă muncii deja prestate în acel an școlar,
trebuia plătită ant erior acestei datei intrării în co nce diul de odihnă,
potrivit următoarelor reglementări legale și prevederi convenționa le:
Conform art.145 alin.3 din C. muncii, indemnizația de concediu deodihnă trebuia plătită cu 5 zile înainte de plecarea în concediu.
Potrivit art.59 alin.4 din Contractul C. de M. U. la N. N. pe anii
2007-2010, indemnizația de concediu se plătește înainte de plecarea în concediu.
Art. 29 alin.4 din Contractul C. de M. la N. de R. de Î. prevede căindemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 10 zile înainte de
plecarea în concediu de odihnă.
Î n consecință, Curtea reține că L. nr. 118/2010, intrată în vigoare abia la data de (...), după ce personalul didactic prestase integral munca pe
anul școlar 2009/2010 și începuse efectuarea concediului de odihnă, nu
putea retroactiva ș i afecta, prin dimi nuare, cuantumul indemnizației de concediu de odihn ă la care era u îndr eptățiți reclamanții pentru acest an
școlar, ce trebuia stabilit conform considerentelor expuse anterior și
plătit anticipat plecării în concediu, aceste dispoziții nefiind incidente decât cererilor de concediu formulate de personalul didactic și didactic
aux iliar din învățământul preuniversitar de stat, după intrarea în vigoare a L. nr. 118/2010,
Din moment ce toate aceste acte norma tive sau convenționale, dar cu
putere de lege, stabi lesc că indemnizația de concediu se plăt ește întotde auna
înainte de plecarea efectivă în concediu, ca o măsură de protecție socială a
salariatului, chiar și în ipoteza în care i ndemnizația de co ncediu s-ar fi plătit
salariaților în fapt, la o dată ulterioară, culpa angajatorului în acest sens, pentru nerespectarea drepturilor angajaț ilor , nu poate să agr aveze și m ai mult
situația creată aces tora , contribuind la diminuarea indem nizației cuvenite prin aplicarea unei legi intrate în vigoare ulterior datei la care aceste drepturi
bănești erau datorate/scadente.
Prin urmare, consider că acțiunea reclamanților privind obligarea
unităților școlare pârâte la plata diferenței de indemnizație i de concediu de
odihnă pentru anul școlar 2009/2010 este fondată.
Apreciez ca fiind fondat și capătul de cer ere formulat de către
reclamanți privind obligarea C. Local B. și P. M. B . la asigurarea
finanțării pentru plata acestor diferențe de indemnizație .
Astfel, obligația de a plăti salariul și, implicit, indemnizația de concediu de odihnă, revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director.
Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin.1 din L. învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevede că: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din L. nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Potrivit art.40 din aceeași hotărâre, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unelevenituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Conform art.4 alin.1 din H.G. nr.1618/2009, consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică.
Având în vedere aceste dispoziții legale, consider că intimaților-pârâți:
C. Local B. și P. M. B. le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește asigurarea finanțării unităților de învățământ, necesare plății tuturor drepturilor bănești cuvenite personalului din învățământ, cu respectarea legilor în vigoare și a prevederilor contractuale negociate și semnate de către
M. E. și Î.
Pentru aceste considerente, apreciez că se impunea admiterea în tot a recursului formulat de către sindicat, modificarea în parte a sentinței recurate, admiterea în tot a acțiunii, menținându-se doar dispozițiile sentinței recurate privind modul de soluționare de către prima instanță a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive invocate în cauză de către C. Local B. și P. M. B. și a cererii de chemare în garanție a M. F. P..
Judecător,
C. M.
Red./Tehnored.:C.M.;
3 ex.- (...).
| ← Decizia nr. 1491/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3194/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
