Decizia nr. 3282/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3282/R/2012
Ședința publică din data de 27 iunie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. E. C., T. ȘI S. împotriva sentinței civile nr. 2776 din 15 martie 2012, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată R. M. și pe pârâții intimați U. „.-B. C.-N. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 27 iunie
2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-au depus la dosar din partea pârâtei intimate U. „.-B. concluzii scrise.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr. 8326/117/(...) pe rolul T. C., reclamanta R. M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții: U. „. - B. C.-N., M. E., C., T. și S. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE ca, prin sentința ce o va pronunța în cauză, să oblige pe pârâta U. „. - B. C.-N., în calitate de angajator, la calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea L. nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile L. nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 1., începând cu 1 octombrie 2008 și până la data de (...), dată la care a intrat în vigoare L. nr. 330/2009, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății și pe pârâtul M. E., C., T. și S., la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
În motivarea cererii, reclamanta arată că Guvernul României a aprobat, la (...), O. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul
2008 personalului din învățământ.
Potrivit alin. 1, lit. b din această ordonanță, coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate și pentru funcțiile didactice auxiliare sunt majorați cu 10% începând cu (...) față de nivelul din (...).
Conform art.1 alin. 1, lit. c din aceeași ordonanță, pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 si 3 valoarea coeficientului de multiplicare l,000 va fi :
- 01.01-(...) 259,593 lei;
- 01.04-(...) 275,168 lei, respectiv o creștere de 6%;
- 01.10-(...) 291,678 lei, respectiv o creștere cu încă 6%.;
Valoarea coeficientului de multiplicare l,000 pentru această perioadă poate deveni 299,933 lei, în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creșterea produsului intern brut, ținta de inflație precum si nivelul productivității muncii.
Potrivit susținerilor reclamantei, O. nr. 1. a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin L. nr. 221/(...), principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare l,000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar la 400 lei pentru perioada 01.10-(...) și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare și pârâții nu au procedat la calculul si la plata drepturilor salariale potrivit acestei legi.
Apoi, potrivit deciziei nr. 3/(...) privind recursul în înțelesul legii, ca efect a deciziilor Curții Constituționale, prin care au fost declarate neconstituționale prevederile OUG nr.136/2008, OUG nr. 1. și OUG nr.
1/2009, dispozițiile OG nr.1., astfel cum au fost aprobate și modificate prin L. nr. 2. constituie temei legal pentru plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate.
În drept, au fost invocate art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii, art. 67 din L. 168/1999, art. 28 din L. nr. 54/2003, L. nr. 2., art. 29 și urm. din
L. nr. 47/1992, art. 20 alin.1 din Constituția R., art. 3 lit. c și art. 30 alin. 5 din L. nr. 330/2009.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul M. E., C., T. și S. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză, întrucât între minister și cadrele didactice reclamante nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă și nici obligații din partea acestuia cu privire la încadrarea, calcularea și plata salariilor către reclamanți, iar potrivit art. 13 al O.U.G. nr. 32/2001, ministerul nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, această finanțare asigurându-se din bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale în a căror rază de activitate acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat.
Pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive,arătând că nu are nici un fel de raporturi juridice cu reclamanții și că cererea împotriva sa este inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr. 2776/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarnr. (...), s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului
Ministerul Finanțelor Publice, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. E., C., T. și S., s-a admis acțiunea formulată dereclamanta R. M., în contradictoriu cu pârâții U. „. B. C.-N. și M. E., C., T. ȘI
S. și în consecință:
A fost obligată pârâta U. „. - B. C.-N., în calitate de angajator pentru reclamantă, la calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea L. nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile L. nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 1., începând cu 01 octombrie 2008 și până la data de (...), dată la cere a intrat în vigoare L. nr. 330/2009, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
A fost obligat pârâtul M. E., C., T. și S. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a promovat prezenta acțiune în calitatea sa de cadru didactic, fapt care rezultă din adeverința eliberată de angajator.
Curtea Constituțională a R. prin decizia nr. 93/(...) a constatat că L. 2. privind aprobarea OG 1. este constituțională însă Guvernul României a emis OUG nr. 136/2008 care limitează efectele creșterilor salariale dispuse prin L. nr. 2. și prin OUG nr. 1. ceea ce face inaplicabilă respectiva lege.
Împotriva acestor două ordonanțe a fost invocată excepția de neconstituționalitate privind prevederile art. 1, 2 și 4 din OUG nr. 136/2008 și prevederile art. 1, pct. 2 și 3 din OUG nr. 1..
Prin decizia nr. 843/(...) și decizia nr. 989/(...) Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiilor art. 1, pct.2 și 3 din OUG nr. 1. pentru modificarea si completarea O. nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ și art.2 și art.3 din O.U.G. nr.1/2009 sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a folosit aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr. 136/2008 și a statuat că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă prevederile art. 1, alin.4, art. 61 alin. l și art.115 alin. 4 din legea fundamentală și este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 7 din Constituția Românei.
S-a mai remarcat că atât prin dispozițiile art. 2 și art. 3 din O.U.G. nr.
1/2009 cât și prin dispozițiile art. 2 și art. 3 din O.U.G. nr. 31/2009 și art. 2 din O.U.G. nr. 41/2009 se aduc modificări ale unor prevederi introduse prin art. 1, pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 1. ce au fost declarate neconstituționale.
Conform deciziei nr. 3/(...) a Î.C.C.J. privind recursul în interesul legii asupra efectelor Deciziilor Curții Constituționale nr. 12., nr. 842/(...) și nr.
989/(...), obligatorie pentru instanță, prevederile O. nr. 1., așa cum au fost aprobate și modificate prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice stabilite de către acest act normativ și drepturile salariale efectiv încasate.
Salariul reprezintă remunerația în bani a muncii prestate în baza contractului individual de muncă, echivalentul muncii prestate de către angajat. Prin corelația dintre prestarea muncii de către salariat si salarizarea muncii de către angajator se respectă principiul echivalenței prestațiilor în contractele sinalagmatice - do ut des - respectiv poți pretinde numai în măsura în care dai.
Salariul constituie obiect dar și cauza contractului individual de muncă. Este obiect deoarece el constituie contraprestația pentru munca efectuată de către salariat, este cauză pentru că în vederea obținerii lui persoana fizică s-a încadrat în muncă.
Obligația principală a angajatorului este cea de plata salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile si în condițiile prevăzute de lege. R. din salariu, cu titlu de daune, se pot face doar în cazul în care datoria este scadentă, lichidă și exigibilă, constatată printr-o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă.
Potrivit dispozițiilor art. 156 și art. 163 din versiunea nemodificată a
Codului muncii, în vigoare la data nașterii drepturilor salariale solicitate, salariile se plătesc înaintea oricărei obligații bănești ale angajatorului iar plata acestora se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Conform prevederilor art.169 alin.1 din Codul muncii angajatorul este obligat, în temeiul principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Pe de altă parte, neplata de către angajator la scadență a drepturilor salariale cuvenite dă naștere, în plus față de achitarea salariului restant și obligației de plată a daunelor-interese sub forma dobânzii legale aferente sumei solicitate.
Față de cele ce preced, având în vedere că reclamanta nu și-a primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin actele normative anterior arătate ca și faptul că prevederile O. nr. 1. privind creșterile salariale ce urmau a se acorda în cursul anilor 2008 si 2009 personalului din învățământ au fost în vigoare până în data de (...), în condițiile în care aceste prevederi au fost aprobate prin L. nr. 2., tribunalul a admis cererea acesteia în conformitate cu prevederile art. 208 și urm. din L. nr. 62/2011, coroborate cu prevederile art. 268 lit. c și art. 269 din Codul muncii și i-a obligat pe pârâți să calculeze și să plătească sumele necesare drepturilor solicitate și cuvenite pentru reclamantă.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a M. E., C., T. și
S., s-a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât acesta este ordonatorul principal de credite, bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale în a căror rază de activitate acestea își desfășoară activitatea neputând face față acestor cheltuieli neprevăzute în buget.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a M. F. P., instanța a admis-o întrucât, prin decizia nr.10/(...) a Înaltei Curți de C. și
Justiție, obligatorie pentru instanță, s-a arătat, în aplicarea prevederilor art. 60 Cod de procedură civilă, art. 19 din L. nr. 500/2002 și art.1-4 din O. nr.
22/2002, că cererile de chemare în garanție, formulate de către instituțiile publice în calitate de angajatori sau ordonatori de credite referitoare la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut de L. nr.315/2006, nu îndeplinesc cerințele prevăzute de aceste texte legale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M. E., C., T. ȘI S.,considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod eronat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acest minister.
Se mai arată că instanța de fond, deși a reținut care sunt prevederile legale aplicabile în speță, le-a interpretat în mod greșit, fiind astfel incidente prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ..
Având în vedere solicitările reclamantei și atribuțiile M. E., C., T. și S., conform prevederilor art.141 din L. nr. 8., republicată cu modificările și completările ulterioare și H.G. nr.81/2010 privind organizarea și funcționarea pârâtului (acte normative aflate în vigoare în perioada pentru care se solicită diferențele de drepturi salariale), s-a susținut că instituția nu poate avea calitate procesuală pasivă.
Astfel, se arată că M. E., C., T. și S. nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului superior de stat întrucât, potrivit art. 40 alin. (2) lit. c din L. nr. 53/2003 Codul muncii, instituțiile de învățământ superior, în calitate de angajator au obligația să acorde salariaților toate drepturile salariale ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă. În această calitate, instituțiile de învățământ superior calculează și stabilesc drepturile salariale, iar în baza autonomiei universitare asigură și fondurile necesare plății acestora potrivit art. 92 alin. (2) și alin.(3) lit. g din L. învățământului nr. 8., republicată, cu modificările și completările ulterioare „stabilirea necesității financiare și materiale, folosirea fondurilor și gestionarea lor cu respectarea prevederilor legale, găsirea și stabilirea surselor suplimentare de venituri, organizarea și controlul serviciilor economico-gospodărești";.
În conformitate cu dispozițiile art. 171 alin. (2) din L. nr. 8., republicată, cu modificările și completările ulterioare, veniturile instituțiilor superioare de stat „. utilizate de instituțiile de învățământ superior în condițiile autonomiei universitare, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului din domeniul învățământului și cercetării științifice universitare";.
Așadar, recurentul arată că, în baza autonomiei financiare, instituțiile de învățământ superior își stabilesc bugetul de venituri și cheltuieli, care este aprobat de M. E., C., T. și S., după adoptarea bugetului de stat, potrivit art. 171 alin.10 din L. învățământului nr.8., republicată, cu modificările și ulterioare.
Acest buget de venituri și cheltuieli asigură resursele financiare pentru realizarea obiectivelor cuprinse în planul strategic al fiecărei instituții de învățământ.
Potrivit art. 8 și art. 21 alin. (5) din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, instituția de învățământ superior, în calitate de ordonator de credite, trebuie să elaboreze bugetul în conformitate cu prevederile imperative din această lege prin "includerea în totalitate, a veniturilor și cheltuielilor, în sume brute, deci inclusiv a cheltuielilor de personal (salarii, CAS, deplasării interne și internaționale).
Veniturile instituției de învățământ superior, în conformitate cu dispozițiile art.171 alin. (2) din L. învățământului nr. 8., republicată, cu modificările și completările ulterioare, se compun din sume alocate de la bugetul M. E., C., T. și S., pe bază de contract pentru finanțarea de bază și finanțarea complementară, precum și din venituri proprii, din alte surse.
În conformitate cu dispozițiile art. 171 alin. 3 din L. învățământului nr.8., republicată, cu modificările și completările ulterioare, finanțarea de bază se asigură de M. E., C., T. și S., „. fondurile alocate de la bugetul de stat, în funcție de numărul de studenți și doctoranzi admiși la studii fără taxa, de numărul de cursanți, de nivelul și specificul instituirii teoretice și practice și de ceilalți indicatori specifici activității de învățământ, în specialde cei referitori la calitatea prestației în învățământ"; și, potrivit art. 171 alin. (7) din aceeași lege, se face pe bază de contract încheiat între M. E., C., T. și S. și această instituție de învățământ superior.
Se arată că, din coroborarea dispozițiilor legale sus menționate, rezultă cu certitudine că finanțarea de bază se acordă sub formă de sumă globală de la bugetul de stat, urmând ca în temeiul autonomiei universitare veniturile alocate de M. E., C., T. și S., să fie utilizate de instituția de învățământ superior, care are un drept de gestiune asupra acestei sume.
Prin urmare, se susține că M. E., C., T. și S. nu are calitate procesuală în cauză, întrucât gestionarea fondurilor alocate de la bugetul de stat se realizează conform autonomiei universitare, iar acest minister a asigurat plata tuturor drepturilor bănești, universitatea având sarcina să repartizeze, să gestioneze sumele alocate din bugetul de stat cu această destinație.
Mai mult decât atât, se arată că instanța de fond a omis să analizeze susținerile referitoare la faptul că ministerul nu este angajatorul personalului din universitate.
Se mai invocă faptul că reclamanții nu au făcut dovada că M. E., C., T. și S. nu a alocat finanțarea de bază corespunzător cu drepturile salariale calculate de angajatorul lor, U. B. B., sume incluse ca atare în bugetul propus spre aprobare în conformitate cu prevederile legale.
În drept, se invocă disp.art.284 din Codul Muncii, ale L. nr. 128/1997, ale O.U.G. nr. 1., nr. 1/2009, nr. 31/2009, nr. 41/2009, ale L. nr. 8.,
Analizând recursul formulat de pârâtul M. E., C., T. ȘI S., prin prismamotivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, sereține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Curtea reține că legitimarea procesuală a acestui recurent derivă din dispozițiile art. 171 alin. 2 din L. nr. 8., act normativ aplicabil în raport de momentul nașterii drepturilor deduse judecății, conform cărora veniturile instituțiilor de învățământ superior de stat „se compun din sume alocate de la bugetul M. E., C., T. și S., pe bază de contract pentru finanțarea de bază";, care cuprinde, în baza art. 167 alin.5 lit. a din același act normativ, și cheltuieli de personal.
Este adevărat că între reclamantă în calitate de salariată și pârâtul M. E., C., T. și S. nu există raporturi de muncă, intimata nefiind angajata acestui pârât, însă prima instanță nu a obligat acest minister la plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite reclamanților, ci doar la alocarea fondurilor necesare achitării acestora..
Susținerile din cererea de recurs cu privire la modul de organizare și funcționare a ministerelor întemeiate pe dispozițiile L. nr. 9. sau cu privire la condițiile de angajare a personalului didactic în cadrul universităților întemeiate pe prevederile L. nr. 8. nu sunt de natură să modifice soluția adoptată de instanța de fond, deoarece dispozițiile legale invocate de pârâtul recurent nu înlătură calitatea sa de finanțator pentru universitățile de stat.
Se mai reține că recurentul avea și are, conform H.G. nr.51/2009,
H.G. nr.1426/2009 și H.G. nr.81/2010, atribuții de direcțion are, de a da
stabili metodologii ș i de a da îndrumări metodologice obliga torii instituțiilor
de învățământ, atât în ceea ce privește modul de stabilire a salariilor, astfel
cum rezultă din O.U.G. nr.8/2000, din ordinele succesive de aprobare a metodologiilor de calcul a drepturilor salariale ale cadrelor didactice, pe care
unitățile trebuie să le aducă la îndeplinire, cât și a celorlate i ndemnizații ale
personalului din în vățământ, în confo rmitate cu legile î n vigoare și a prevederilor contractelor colective de muncă negociate și semnate, fiind cert
că nicio instituție de învățământ superior, deși se bucură de autonomie
universitară, nu stabilește după bunul său plac drepturile cuvenite
personalului angajat și plătit din fonduri publice .
Astfel, potrivit art.3 din H.G. nr.81/2010, M. E., C., T. și S. îndeplinește următoarele funcții: de administrare, prin care alocă, monitorizează și evaluează utilizarea resurselor pentru implementarea politicilor în domeniile sale de activitate; de evaluare, coordonare și c ontrol
al realizării politicilor în domeniul educației, învățământului, cercetării, tehnologiei, dezvoltării tehnologice, inovării, tineretului și sportului; de elaborare a cadrului normativ-metodologic, funcțional, operațional și financiar în care se realizează politicile din domeniile sale de activitate ; de
autoritate de stat, prin care asigură urmărirea și controlul respectării
reglementărilor din domeniile sale de activitate.
Conform art.4 din aceiași hotărâre de guvern, în domeniile educației și învățământului, M. E., C., T. și S. exercită și următoarele atribuții principale: controlează și monitorizează aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ de stat și particulare; elaborează cadrul normativ-metodologic, funcțional, operațional și economico-financiar în care se realizează politicile în domeniile sale de activitate; inițiază, elaborează și promovează proiecte de acte normative în domeniile sale de activitate, controlează și monitorizează respectarea reglementărilor din domeniile sale de activitate.
Astfel, nu se poate reține că, deși Statul a prevăzut imperativ prin lege plata drepturilor salariale ale salariaților din învățământul superior din fonduri bugetare, ulterior, în cursul aplicării prevederilor legale, acordarea efectivă a acestor drepturi bănești în cuantumul legal, a rămas doar o problemă pe care trebuie să și-o pună și să o rezolve instituțiile de învățământ superior angajatoare, întrucât dispozițiile legale pe care își întemeiază acțiunea reclamanta nu prevăd acordarea drepturilor din venituri proprii, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a facultăților nici nu realizează asemenea venituri.
Pentru toate aceste considerente privind calitatea procesuală pasivă a ministerului recurent în cauză, constatând că în mod corect acesta a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor de drepturi bănești solicitate de către reclamantă prin acțiune, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. ȘI S. și va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. ȘI S. împotriva sentinței civile nr. 2776 din 15 martie 2012 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2012.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red.CM/dact.CM
2 ex./(...) Jud.fond: E.B.
| ← Decizia nr. 2292/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 37/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
