Decizia nr. 286/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 286/R/2012
Ședința publică din data de 24 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul S. S. D. Î. T. împotriva sentinței civile nr. 3789 din 15 septembrie
2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați C. C. T., P. C. C., I. Ș. AL J. C., M. E., C., T. ȘI S. și pe chematul în garanție intimat MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. C., având ca obiect calcul drepturi salariale.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 ianuarie 2012, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3789 din 15 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
S-a respins acțiunea formulată de către S. S. D. Î. T. în numele membrilor de sindicat reprezentați în contradictoriu cu pârâții C. C., P. C., I. Ș. AL J. C. și M. E., C., T. ȘI S.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtul
M. E., C., T. ȘI S. în contradictoriu cu chematul în garanție MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamantul a formulat prezenta acțiune în numele membrilor de sindicat B. F., T. A.,
H. D., M. A., S. A., B. I., F. A., M. A., V. M. și R. C. așa cum rezultă din tabelul depus la dosarul cauzei.
D. Adeverințele nr. 444-452/(...), rezultă faptul că cei reprezentați de către reclamant dețin funcții didactice de predare si s-au aflat în concediul de odihnă în perioada (...) - (...). De asemenea, au beneficiat de o indemnizație de concediu redusă cu 25% față de indemnizația stabilită pentru perioada similară din anul anterior.
Începând cu data de (...), în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.
41/2009, aprobate prin L. nr.330/2009, s-a dispus reîncadrarea personalului în limita coeficienților si valorilor stabilite în aceste acte normative recalculare care nu a fost contestată de către cea reprezentată de către reclamant.
Conform art. 1 alin.1 din L. nr. 1. privind unele măsuri în vederea restabiliri echilibrului bugetar „se reduce cu 25% cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, indemnizațiile si alte drepturi salariale, stabilite conform Legii nr. 330/2009 si ale O.U.G. nr. 1..
Personalul din sectorul bugetar a beneficiat până la intrarea in vigoare a acestor prevederi legale de o indemnizație de concediu de odihnă stabilită în baza prev. art. 7 din HG nr. 250/1992 si ale art. 23 din O.G. nr. 10/2008 calculată în raport de numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază si sporurile de care beneficiază conform legii, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Conform prev. art. 21, art. 22 si art. 23 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, date în aplicarea prevederilor art. 103 din L. nr. 128/1997, abrogată de art. 361 din L. nr. 1/2011 si a HG nr. 250/1992, pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime si, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. In cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte si acesta se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Prevederile Codului Muncii arată că indemnizația concediului de odihnă nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pe perioada respectivă, prevăzute în Contractul individual de muncă.
Prin L. nr. 1. s-a stabilit, așa cum am arătat mai sus, reducerea cu 25% a tuturor cheltuielilor aferente drepturilor de natură salarială în care intră si indemnizații de concediu de odihnă efectuat după intrarea in vigoare a acestui act normativ. Așadar, această reducere operează si asupra indemnizației de concediu de odihnă ce se cuvine pentru lunile de concediu, respectiv iulie si august 2010.
Potrivit prev.art. 103 din L. nr. 128/1997 și ale Normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ, personalul didactic poate beneficia de concediu de odihnă în oricare dintre vacanțele școlare iar nu numai în vacanța de vară.
Potrivit art. 157 alin.2 din Codul Muncii sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
În baza acestei prerogative statul, prin instituțiile sale, poate stabili și diferenția indemnizațiile și salariile de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar. În acest sens legiuitorul este în drept să instituie modalități de salarizare în funcție de categoriile de personal și de importanța socială a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.
Curtea Constituțională s-a pronunțat, prin D. nr.872/(...) nr.1655/(...) și nr. 1657/(...), asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii exercițiului bugetar, a dispozițiilor Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și asupra dispozițiilor Legii bugetului de stat pe anul 2011, acestea două din urmă cuprinzând ample referiri la L. nr.1., excepții care au fost respinse.
Cu toate acestea, chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea unei legi, acest fapt nu împiedică instanțainvestită să cerceteze dacă aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare, C.i Europene a D. O.
După cum se cunoaște Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu prevederile Constituției R., fără a se pronunța asupra interpretării sau aplicării concrete a acesteia. La rândul său Curtea E. a D. Omului (C.E.D.O.) nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu C. ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea acesteia la o anumită situație de fapt.
Pentru a se verifica dacă reducerea indemnizației pentru concediu cuvenită celor reprezentați de către reclamant corespunde limitărilor prevăzute de C. trebuie avute în vedere următoarele aspecte:ingerința să fie prevăzute de lege, să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de reducere a unor sporuri și indemnizații de natură salarială și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.
Reducerea temporară a indemnizației de concediu cuvenită celor reprezentați de reclamant cu 25%, în temeiul art.1 alin.1 din L. nr.1., nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1 deoarece, așa cum am arătat mai sus, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică în vederea reducerii deficitului bugetar.
Față de cele ce preced, instanța în temeiul art. 283 si următoarele
Codul Muncii, având în vedere că ingerința statului a fost prevăzută printr- un act normativ cu putere de lege, a existat un scop legitim pentru reducerea indemnizației pentru concediu cuvenită celor reprezentați de către reclamant
- necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare ca urmare a crizei economice și sociale majore - și că măsura luată nu a atins substanța drepturilor salariale cuvenite acestora a respins, ca neîntemeiată, acțiunea întrucât măsura luată conform art.1 alin.l din L. nr. 1. a fost una legală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. S. D. Î. T. solicitândcasarea sentinței și admiterea acțiunii.
În motivarea recursului apreciază că sentința pronunțată este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Arată că din dispozițiile art. 145 alin. (2) din Codul muncii rezultă fără putință de tăgadă faptul că indemnizația de concediu de odihnă se calculează ca medie zilnică a drepturilor salariale (salariul de bază + indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul. În consecință, pentru salariații care s-au aflat în concediu de odihnă în luna Iulie, indemnizația de concediu trebuia calculată raportat la drepturile salariale din lunile iunie, mai și aprilie 2010. În egală măsură, pentru salariații care s-au aflat în concediu de odihnă în luna august, indemnizația de concediu trebuia calculată raportat la drepturile salariale din lunile iulie, iunie și mai 2010.
Pârâții au ignorat dispozițiile exprese ale Codului muncii și au procedat la diminuarea cu 25% a indemnizației de concediu de odihnă pentru toți membrii de sindicat aflați în concediu de odihnă în lunile iulie și august 2010. În motivarea acestei diminuări, au invocat, în principal, dispozițiile Legii nr. 1. privind unele măsuri necesare însă, actul normativ în cauză nu influențează în minus cuantumul indemnizației de concediu pentru salariații din învățământaflați în concediu legal de odihnă în luna iulie 2010, iar influența pentru luna august 2010 este mult mai mică decât cea aplicată de pârâți.
L. în cauză a intrat în vigoare la 3 zile de la publicarea sa în M. O. al R., respectiv la data de 3 iulie 2010 (fiind publicată în M. O. al R., Partea 1, nr.
441/(...)).
În consecință, raportat la principiul neretroactivității legii consacrat de art. 1 din Codul civil și art. 15 alin. (2) din Constituție, ea se aplică numai salariilor, soldelor, indemnizațiilor lunare de încadrare și drepturilor stabilite conform Legii nr. 330/2009 și O.U.G. nr. 1. aferente lunilor iulie, august, septembrie etc. 2010, iar nu celor din lunile aprilie, mai și iunie.
Un argument suplimentar îl reprezintă și momentul plății indemnizației de concediu de odihnă.
Astfel, art. 145 alin. (3) din Codul muncii prevede: indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu." în plus, Contractul Colectiv de M. U. la N. de R. Î. (înregistrat la M. cu nr. 596/15/(...)) prevede, la art. 29 alin. (4), că: Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă."
Este evident deci că, pentru personalul care a intrat în concediu în luna iulie, indemnizația de concediu trebuia calculată și plătită încă din luna iunie
2010 (dată la care L. nr. 1. nu era în vigoare), dreptul lor fiind garantat de contractul colectiv de muncă aplicabil și de C. R.
S-a mai arătat că pentru a justifica diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, pârâții au invocat și acte administrative cu caracter normativ (O.M.E.N. nr. 3251/(...) și Hotărârea G. nr. 250/1992), care le susțin punctul de vedere, nici acest argument nu poate fi avut în vedere, deoarece Codul muncii este lege, act normativ cu forță juridică superioară oricărei hotărâri de G. sau ordin de ministru, astfel că se aplică cu prioritate.
Pârâții P. C. T. și I. Ș. J. C., M. E., C., T. ȘI S. și chematul în garanție
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinări, Curtea reține următoarele:
Reclamanții au investit instanța competentă de jurisdicție a muncii cu verificarea legalității reducerii drepturilor cuvenite pentru perioada efectuării concediului de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 1., respectiv, cu solicitarea de a dispune instanța plata diferențelor salariale dintre sumele încasate cu acest titlu în baza Legii nr. 1. și sumele care li se cuvin cu acest titlu fără aplicarea diminuării.
Recurenții se consideră vătămați în drepturile sale prin aplicarea art.1din L. nr.1., care prevede următoarele: „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%";.
În ceea ce privește această problemă de drept, prin D. nr. 2. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în M. oficial nr. 822/21 noiembrie 2009, s-a statuat că dispozițiile 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabiliriiechilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din
Hotărârea G. nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., respectiv 3 iulie 2010.
În considerentele Deciziei nr. 2., s-a reținut că "algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din L. nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.
Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii G. nr. 250/1992, republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
D. interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.
Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.";
De asemenea, în considerentele deciziei amintite, s-a concluzionat faptul că „întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul.";
În ceea ce privește dispozițiile cuprinse la pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii G. nr. 250/1992, republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), care prevăd faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, Înalta Curte de Casație și
Justiție a stabilit că „această dispoziție normativă nu poate influența aplicareacriteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ";.
De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că prin aplicarea 1 din L. nr.
1., cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.
E. a D. O.
Curtea reține că dezlegarea problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 C.proc.civ.
În speță, așa cum rezultă din adeverința eliberată de pârâtul C. C. T. reclamanta R. C. a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de
3 iulie 2010, iar indemnizația de concediu a fost redusă cu un procent de 25%,fără a ține cont de perioada efectuării concediului de odihnă.
Așadar, nu se putea reține incidența Legii nr. 1., până în data de 2 iulie
2010, întrucât fiind publicată în M. O. nr. 441 din 30 iunie 2010, a intrat în vigoare în data de 3 iulie 2010, iar în speță o parte dintre zilele de concediu de odihnă, pentru reclamanta R. C., au fost anterioare acestei date. Ca atare, raportarea prevederilor inserate prin L. nr. 1., care instituie diminuarea cu 25
% a indemnizațiilor, la situații născute înainte de intrarea acesteia în vigoare ar semnifica încălcarea principiului neretroactivității evocat mai sus.
În ceea ce privește pe reclamanții B. F., T. A., H. D., M. A., S. A., B. I., F. A., M. A. și V. M., aceștia au efectuat concediul de odihnă ulterior datei de 3 iulie 2010, astfel încât față de expunerea de motive de mai sus, în mod legal au fost reduse indemnizațiile aferente prin aplicarea prevederilor Legii nr. 1..
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va admite în parte recursul împotriva sentinței tribunalului, pe care o va modifica în parte, în sensul că va admite în parte acțiunea formulată pentru reclamanta R. C. și va obliga pârâtul C. C. T. să plătească diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă pentru perioada anterioară datei de 3 iulie 2010 calculată fără aplicarea diminuării cu
25% prevăzută prin L. nr. 1. și cea efectiv încasată.
Vor fi menținute restul dispozițiilor din sentință.
Astfel în ce privește cererea formulată împotriva pârâților I. Ș. J. C. și M.
E., C., T. și S., de obligare alături de ceilalți pârâți, la plata în favoarea membrilor de sindicat a diferențelor din indemnizația de concediu, Curtea reține că este lipsită de temei legal.
O asemenea cerere este legată indisolubil de existența unor raporturi juridice de muncă din care ar izvorî obligația angajatorului de a achita drepturile salariale angajatului corespunzător muncii prestate conform contractului individual de muncă.
Or, în absența oricărui raport juridic de muncă între recurenții reclamanți și pârâții I. Ș. J. C. și M. E., C., T. și S., aceștia din urmă nu pot fi obligați la plata unor drepturi salariale către persoane care nu sunt angajații săi.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de S. S. D. Î. T. împotriva sentinței civile nr. 3789 din 15 septembrie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de S. S. D. Î. T. împotriva pârâtului
C. C. T. și în consecință:
Obligă pârâtul C. C. T. să plătească reclamantei R. C. diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă pentru perioada de concediu anterioară datei de 3 iulie 2010 calculată fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută prin
L. nr. 1. și cea efectiv încasată.
Menține restul dispozițiilor din sentință. Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2012.
PREȘED.TE JUDECĂTORI S. C. B. I. R. M. C. M.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud. fond: E. B.
G. C.
GREFIER
| ← Decizia nr. 3260/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1749/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
