Decizia nr. 3260/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3260/R/2012

Ședința publică din data de 27 iunie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S.-C. B.

JUDECĂTORI: I.-R. M.

C. M.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții B. C., B. V., B. M., B. T., C. A. M., C. G., D. M., E. G., E. F., G. G., G. C., G. V., G. M., I. R., L. M., M. L., M. I., M. G., N. V., N. A. S., P. E., P. D., P. M., P. A., P. T., R. G., S. E. M., S. I., Ș. Ș., Ș. N., T. M., T. A., T. L., T. D., U. N., V. M., Z. E. împotriva sentinței civile nr. 6354 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. S., CURTEA DE APEL CRAIOVA și TRIBUNALUL GORJ, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin întâmpinarea formulată de pârâtul intimat Ministerul Finanțelor Publice s-a solicitat judecarea în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 6354 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Ministerul Finanțelor Publice și s-a respins cererea reclamanților privind obligarea acestuia la asigurarea fondurilor necesare plătii drepturilor bănești solicitate.

S-a respins ca nefondată cererea reclamanților B. C., B. V., B. M., B. T., C.

A. M., C. G., D. M., E. G., E. F., G. G., G. C., G. V., G. M., I. R., L. M., M. L., M. I.,

M. G., N. V., N. A. S., P. E., P. D., P. M., P. A., P. T., R. G., S. E. M., S. I., Ș. Ș., Ș. N., T. M., T. A., T. L., T. D., U. N., V. M., Z. E. formulată în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CRAIOVA și TRIBUNALUL GORJ, având ca obiect obligarea pârâților la plata unor despăgubiri reprezentând diferența dintre salariul real cuvenit începând cu data de (...) conform L. nr. 3. având ca baza de calcul indemnizația de încadrare majorată cu 18% si salariul actual și în continuare, sume care sa fie actualizate, de la data scadenței până la data plății efective; plata unei sume reprezentând diferența dintre indemnizația de concediu cuvenită și calculată având ca baza de calcul indemnizația de încadrare majorata cu 18% si cea acordată, sume care sa fie actualizate în raport de rata inflației, de la data scadenței până la data plății efective; rectificarea înscrierilor din carnetele de munca ale reclamanților și obligarea paratului

Tribunalul Gorj sa opereze in carnetele de munca ale reclamanților mențiunile corespunzătoare referitoare la modalitatea de calcul a salariului începând cu (...).

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut în privința excepției lipsei calității procesuale pasive a M.ui F. P., ca rolul acestuia este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget si a proiectelor bugetelor locale, cu respectarea procedurii reglementate de 21-27 din L. finanțelor publice nr. 72/1996, respectiv art. 26 - 31 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice. Acesta este ordonator principal de credite pentru instituțiile din subordine.

Cu privire la fondul cauzei, s-au avut în vedere prevederile art. 1, art. 5 alin. 3 din L. nr. 3. și s-a apreciat ca la stabilirea drepturilor salariale s-au avut în vedere dispozițiile L. nr. 3., luarea în considerare a gradului sau a treptei profesionale, a vechimii în muncă, a vechimii în funcție sau, după caz, în specialitate, precum și a drepturilor aferente acestora, dobândite potrivit legii.

S-a reținut ca L. nr. 3. este un act normativ în vigoare, adoptat în conformitate cu dispozițiile Constituției, astfel încât nu este posibilă lipsirea de efecte a unor prevederi legale în vigoare prin constatarea unei aparențe de neconstituționalitate și nelegalitate prin raportare la jurisprudența C. C. sau C.

Prin Decizia nr. 872/(...) Curtea Constituțională a statuat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizației/soldei cu 25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituție, astfel că această măsură este constituțională.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții B. C., B. V., B. M., B. T., C. A. M., C. G., D. M., E. G., E. F., G. G., G. C., G. V., G. M., I. R., L. M., M. L., M. I., M. G., N. V., N. A. S., P. E., P. D., P. M., P. A., P. T., R. G., S. E. M., S. I., Ș. Ș., Ș. N., T. M., T. A., T. I., T. D., U. N., V. M. și Z. E., solicitând modificarea hotărâriiinstanței de fond, în sensul admiterii acțiunii civile promovate și obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând diferențe dintre salariul real cuvenit începând cu data de 1 ianuarie 2010, odată cu intrarea în vigoare a L. nr. 3., având ca bază de calcul salariul de bază majorat cu 18% și salariul primit în momentul de față, actualizate de la data scadentei până la data plătii efective.

S-a arătat că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C.proc.civ., deoarece instanța nu a avut în vedere, la verificarea legalității modului de calcul al salariului, a tuturor dispozițiilor L. nr. 3., ci doar art. 1 și art. 5 alin. 3.

L. nr. 3. precizează în mod expres în art. 3 că sistemul de salarizare are la bază principiile luării în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a legii prin hotărâri judecătorești, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor legii în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare.

A.. 5 al art. 30 din L. nr. 3. impune că în anul 2010 personalul aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie

2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, iar "noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege și sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009";.

Condiționarea unică impusă de L. nr. 3. este ca acest salariu să fie legal acordat, și anume veniturile lunare să fie legal acordate în luna decembrie 2009.

Cum majorarea salarială de 18% a salariului de bază din luna decembrie

2009 a fost stabilită prin hotărâre judecătorească irevocabilă (sentința civilă nr.

1109/(...) pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. (...) rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 4053/(...) pronunțată de C. de A. C.), potrivit dispozițiilor legii nr. 3., aceste majorări trebuiau avute în vedere la calculul salariului de bază din luna ianuarie 2010 și în continuare, iar la acest salariu de bază urmând să se aplice sporurile prevăzute de L. nr. 3..

Angajatorul avea obligația de a calcula în anul 2010 veniturile cuvenite în baza L. nr. 3. în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, iar salariul de bază cuprindea și majorarea de 18% prevăzută de hotărârea judecătorească irevocabilă, nemaiputându-se pune astfel în discuție legalitatea stabilirii în acest mod a salariului de bază din luna decembrie 2009, chiar L. nr. 3. obligând angajatorul de a avea în vedere toate majorările sariului prevăzute prin hotărâri judecătorești irevocabile.

Decizia nr. 25/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu influențează cu nimic modul de calcul al drepturilor salariale, deoarece litigiul vizează modalitatea de stabilire a drepturilor noastre salariale în raport de dispozițiile art. 3 și art. 30 din L. nr. 3..

În ceea ce privește temeiul legal al acordării majorării salariale reprezentate de procentul 18% din salariul de încadrare, în condițiile în care acest drept salarial a fost stabilit prin hotărâre judecătorească irevocabilă, dispozițiile acestei hotărâri nu mai pot fi puse în discuție.

De asemenea, în ceea ce privește competența instanței de a verifica modalitatea de salarizare a reclamanților, ceea ce avea de soluționat instanța de fond, prin sentința criticată, era verificarea aspectului dacă, după (...) (intrarea în vigoare a L. nr. 3.) salariul reclamanților, a fost corect calculat, și anume în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, iar prin hotărârea pronunțată s-a constatat, așa cum recunosc, de altfel, și pârâții, că acest salariu de bază nu a avut în vedere și majorarea de 18% stabilită prin hotărâri judecătorești irevocabile. Nu se poate reține că instanța ar depășit atribuțiile puterii judecătorești prin soluționarea acestui litigiu sau că ar exista un conflict juridic de natură constituțională atâta timp cât, pentru a pronunța sentința recurată, instanța de fond a avut în vedere exclusiv verificarea modului de calcul al salariului de bază al reclamanților, în sensul dacă acest salariu de bază avut în vedere la stabilirea veniturilor lunare, în conformitate cu dispozițiile L. nr. 3., a fost corect calculat, iar verificarea legalității modului de stabilire al salariului este dată în competența instanței de judecată chiar de către dispozițiile L. nr. 3..

Intimații pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI prin întâmpinare (f.61-64) au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, C. reține următoarele:

Prin L. nr. 3. s-a instituit un nou sistem de salarizare pentru personalul instanțelor judecătorești, art. 47 din lege stipulând că aceasta intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2010, cu excepția dispozițiilor art. 49-52 și ale art. 4 alin. (1) - (4) din Anexa nr. VI, care au intrat în vigoare la 3 zile de la publicarea în M. O., respectiv în 12 noiembrie 2009 (actul normativ fiind publicat în M. O. nr. 762/(...)).

În cuprinsul art. 5 alin. 1 din anexa VI - Reglementări specifice personaluluidin sistemul justiției - a L. nr. 3., s-a prevăzut că „prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (1) din cap. IV al părții a II-a din prezenta lege, începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) se stabilesc astfel: laindemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile și majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum și adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a).";

Așadar, începând cu data de 1 ianuarie 2010, stabilirea indemnizațiilor de încadrare brute lunare ale personalului din sistemul justiției, categorie din care fac parte și recurenții, s-a realizat prin adăugarea sporurilor și majorărilor prevăzute în notele la anexele V. - V. la indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009.

Este real că prin sentința civilă nr. 1109 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. (...), astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 4053 din 18 iunie 2009 a C. de A. C., intimații Ministerul Justiției, C. de A. C. și Tribunalul Gorj au fost obligați la plata către reclamanți a creșterilor salariale prevăzute de OG nr. 1., respectiv 5% începând cu (...) în raport cu salarialul din luna decembrie 2006, 2% începând cu (...) în raport cu salarialul din luna martie 2007 și 11% începând cu (...) în raport cu salarialul din luna septembrie 2007.

Însă, aceste majorări cuprinse în hotărârea judecătorească menționată, la plata cărora au fost obligați pârâții, nu au fost enumerate printre sporurile sau majorările prevăzute în notele la anexele V. - V. a L. nr. 3. și nici nu fac parte din categoriile de venituri care potrivit L. nr. 3. au fost avute în vedere la stabilirea începând cu 1 ianuarie 2010 a indemnizațiilor de încadrare brute lunare.

Recurenții au învederat faptul că în cuprinsul art. 3 lit. c din L. nr. 3. a fost instituit principiul luării în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a acestei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor legii, în salariu, în soldă sau în indemnizația lunară de încadrare, însă C. reține că prevederile cu caracter special cuprinse în art. 5 alin. 1 din anexa VI a L. nr. 3., se impun a fi aplicate cu prioritate la stabilirea indemnizațiilor brute lunare.

Așadar, C. reține că reclamanții nu au fost vătămați în dreptul lor, iar neincluderea începând cu 1 ianuarie 2010 a majorărilor din hotărârea judecătorească în indemnizațiile brute lunare nu contravine dispozițiilor L. nr.

3., prevederi care au fost interpretate și aplicate corect de către prima instanță.

Ținând seama de aceste considerente, C. apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanți, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. C., B. V., B. M., B. T., C. A. M., C. G., D. M., E. G., E. F., G. G., G. C., G. V., G. M., I. R., L. M., M. L., M. I., M. G., N. V., N. A. S., P. E., P. D., P. M., P. A., P. T., R. G., S. E. M., S. I., Ș. Ș., Ș. N., T. M., T. A., T. L., T. D., U. N., V. M. și Z. E. împotriva sentinței civile nr.

6354 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S.-C. B. I.-R. M. C. M.

Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)

Jud. fond: C. N.C.

G. C.

GREFIER

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 3260/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă