Decizia nr. 3284/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3284/R/2012
Ședința publică din data de 27 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul U. I. împotriva sentinței civile nr. 731 din 23 ianuarie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) precum și recursul declarat împotriva aceleiași hotărâri de pârâtul M. C. N. privind și pe pârâtul intimat P. M. C. N., având ca obiect obligație de a face.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 19 iunie 2012, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 26 iunie 2012, apoi pentru data de 27 iunie 2012, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 731 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admis în parte acțiunea formulata de reclamantul U. I. în contradictoriu cu paratul M. C.-N., astfel cum aceasta a fost precizata.
A fost obligată pârâtul să elibereze reclamantului o adeverința privind contribuția CAS achitata în temeiul raporturilor de munca derulate între părți în perioada (...)-(...), o adeverința privind drepturile salariale realizate de reclamant în aceeași perioada, cu indicarea veniturilor brute, a sporurilor, indemnizațiilor și premiilor care au fost achitate acestuia, cu menționarea dispozițiilor legale care au stat la baza acordării acestora; decizia prin care s-a dispus desfacerea/încetarea raporturilor de munca, nota de lichidare întocmita la data încetării raporturilor de munca, fisa postului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civila nr. 7. pronunțata de Tribunalul Cluj în dosarul civil nr.
(...) a fost admisa acțiunea formulata de reclamantul Z. I., precum și cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții U. I. și T. I., toți în contradictoriu cu pârâta P. M. C.-N., fiind obligată pârâta să încheie cu reclamantul și intervenienții în interes propriu contracte individuale de munca pentru perioada (...)-(...). Prin aceeași hotărâre instanța a respins capătul de cerere având ca obiect restituirea către reclamant și intervenienți a sumelor reținute de parata cu titlu de garanție.
Împotriva sentinței civile nr. 7. pronunțata de Tribunalul Cluj nu a fost declarat recurs, sentința rămânând irevocabila.
Prin sentința civila nr. 6. pronunțata în dosarul civil nr. (...)* al T. C. instanța a admis contestația la titlu formulata de reclamanții Z. I., U. I., T. I. în contradictoriu cu parata P. C.-N. și a dispus lămurirea înțelesului și întinderiititlului executoriu - sentința civila nr. 7. pronunțata în dosarul nr. (...) al T. C. în sensul ca stabilește în sarcina paratului obligația de a încheia cu reclamanții contracte individuale de munca pentru perioada (...)-(...), cu luarea în considerare a următoarelor elemente esențiale:
1) Felul muncii: inspector studii medii, treapta a III-a, personal contractual
2) Durata muncii:8 ore/zi, 40 ore/săptămâna;
3) Concediul de odihna: 25 de zile lucrătoare, în raport de durata muncii;
4) Salariul lunar brut la data de (...):2.600.000 lei (ROL). Salariul de baza se stabilește în conformitate cu actele normative în vigoare în perioada (...)- (...).Salariatul are dreptul la calcularea sporurilor și indemnizațiilor prevăzute de contractul colectiv de munca la nivel național și contractele colective de munca valabil încheiate .
Instanța a reținut ca între părți s-au derulat raporturi de munca, astfel ca în cauza sunt incidente dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. h din C. muncii( varianta în vigoare la data formulării cererii privi8nd eliberarea adeverințelor), potrivit cărora angajatorul are obligația de a elibera la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului. De asemenea, potrivit literarei f a aceluiași articol angajatorul are obligația sa plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii. Proba îndeplinirii obligației prevăzute la art. 40 lit. f se va face cu documente care atestă efectuarea plăților către bugetul asigurărilor sociale.
Stabilind, așadar, ca în condițiile existentei unui raport de munca angajatorul era ținut inclusiv la îndeplinirea obligațiilor prevăzute în sarcina sa de art. 40 lit. f și h din C. muncii la obligațiile, obligații pe care nu le-a respectat, după cum rezulta din probele cauzei, acesta va fi obligat la emiterea adeverințelor privind contribuția CAS achitata în temeiul raporturilor de munca derulate intre părți în perioada (...)-(...), o adeverința privind drepturile salariale realizate de reclamant în aceeași perioada, cu indicarea veniturilor brute, a sporurilor, indemnizațiilor și premiilor care au fost achitate acestuia, cu menționarea dispozițiilor legale care au stat la baza acordării acestora;Decizia prin care s-a dispus desfacerea/încetarea raporturilor de munca,nota de lichidare întocmită la data încetării raporturilor de munca, fisa postului.
Pe de alta parte, instanța a observat că finalitatea urmărita de reclamant prin demersul judiciar de fata este, în realitate, strâns legata de soluția irevocabila pe care instanțele judecătorești o vor pronunța în litigiului având ca obiect contestație la titlu. A. în condițiile în care reclamantul urmărește obținerea unor documente emanând de la angajator, din cuprinsul cărora sa rezulte cu acuratețe, complet și corect, situația veniturilor sale salariale, precum și situația plății impozitelor și taxelor aferente contractului sau de munca (în sens de negotium) încheiat cu pârâtul.
În același context instanța a analizat cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata de „. moratorii de 10 lei/zi pana la îndeplinirea obligației";. Văzând finalitatea urmărita de reclamant instanța a calificat cererea sa ca fiind o cerere având ca obiect plata de daune cominatorii.
Doctrina și jurisprudența au definit daunele cominatorii drept „acea măsura de constrângere indirecta, folosita de instanța de judecata, fata de debitorul care refuza sa execute o obligație de a face sau de a nu face care implica faptul sau personal. A. măsura consta în condamnarea debitorului la plata către creditor a unei anumite sume de bani pentru fiecare zi, săptămâna sau luna de întârziere, pana la executarea obligației în natura ei specifica";.
Or, raportat la starea de fapt mai sus descrisa rezulta ca urmare a existentei unui litigiu pendinte pe rolul instanțelor judecătorești, cu privire la elementele esențiale ale contractului individual de munca al reclamantului,pârâtul se afla în imposibilitatea emiterii adeverințelor sub forma solicitata de către reclamant, prin urmare măsura obligării acestuia la plata de daune cominatorii apare ca fiind excesiva.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta M. C.-N. și reclamantul
U. I.
Prin recursul declarat de pârâtul M. C.-N. s-a solicitatmodificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivare recursului pârâtul reține că pentru perioada (...)-(...) reclamanta a beneficiat de onorarii pentru activitatea de recuperare creanțe, procent în funcție de încasări. A. sporului de vechime nu s-a efectuat, întrucât reclamantul nu a semnat contractul individual de muncă, de altfel, încheiat în baza dispozitivului sentinței civile nr.796/(...), pronunțata de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...).
Pe de alta parte, prin încheierea contractului individual de munca nr.
1721/(...), conform sentinței civile nr.7. a T. C., s-au stabilit, drepturile stabilite conform Grilei de salarizare pentru funcția de inspector trim. III - personal contractual - în conformitate cu actele normative in vigoare, valabila în perioada pentru care s-a încheiat contractul individual de munca, respectiv (...) - (...).
Totodată prin adresa nr. 151875/102/(...), reclamantului i s-a comunicat contractul individual de munca nr. 1721/(...) (în xerocopie) la adresa de domiciliu, întrucât acesta a refuzat sa-i fie prezentate clauzele înscrise și astfel sa ia la cunoștința despre conținutul contractului individual de munca. Cu toate ca atât forma, cât și clauzele acestui contract se regăsesc și la alte contracte individuale de muncă, și anume: nr. 1722 si nr. 1723, încheiate tot în baza sentinței civile nr. 7. pronunțata de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), pentru alți doi remizieri, acestea, de altfel, fiind semnate de către aceștia.
Ca atare, consideră ca nu se poate retine refuzul subscrisul de a încheia cu reclamantul contract individual de munca pentru perioada (...)-(...), inclusiv cu inserarea tuturor elementelor esențiale, și anume: felul muncii, durata muncii, concediul de odihna, salariul lunar brut - la data de (...). Astfel, toate datele solicitate de către reclamant prin prezenta acțiune se regăsesc în contractul individual ce munca încheiat în conformitate cu dispozitivul sentinței civile nr. 7. pronunțata de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), respectiv cu cel al sentinței civile nr. 6. pronunțata în dosarul nr. (...)* al T. C..
De asemenea, menționează și pe această cale că, în considerentele hotărârilor mai sus menționate - nu apare obligația de a încheia contract individual de munca cu 1/1 norma.
Drepturile salariale din anexa la contractul individual de munca au fost calculate in conformitate cu actele normative in vigoare referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri bugetare.
Prin urmare, pârâtul în calitate de angajator și-a respectat și îndeplinit toate obligațiile prevăzute de C. muncii.
Fată de considerentele mai sus arătate, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca fiind nefondată.
Prin recursul declarat de reclamantul U. I. s-a solicitat casarea sentințeirecurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se pronunța supra tuturor petitelor formulate.
În motivare reclamantul a arătat că prin acțiunea introductivă a solicitat eliberarea a două adeverințe distincte privind contribuția CAS pentru muncile depuse după cum urmează:
- o adeverință pentru munca depusă în funcția de remizier (încasator- casier) încasarea creanțe bugetare;
- o adeverință pentru munca depusă în funcția inspector fiscal de recuperare creanțe fiscale.
Instanța de fond a admis în parte acțiunea acestuia, nepronunțându-se pentru toate petitele.
Din dispozitivul sentinței nu rezultă în mod clar și neechivoc faptul că trebuie să i se elibereze 2 (două) adeverințe distincte, ci se face referire la modul general respectiv la eliberarea unei adeverințe fără însă a se face precizarea pentru care funcție solicită eliberarea acestora.
Practic prin această hotărâre, sentință nu se va putea pune în executare, deoarece nu rezultă în mod clar, corect și legal care sunt elementele de bază care stau la baza emiterii adeverințelor.
Prin urmare, reclamantul solicită să se precizeze separat pentru fiecare funcție care sunt veniturile brute, sporurile, de asemenea să se evidențiate separat contribuțiile CAS pentru funcțiile desfășurate de acesta în perioada (...)- (...).
La data de 12 iunie 2012 reclamantul U. I. a înregistrat întâmpinareîmpotriva recursului declarat de pârât, cu motivarea că este subiectiv, nefondat, neîntemeiat și nemotivat legal întrucât pârâtul nu prezintă dovezi pe care se sprijină în susținerea lui.
Pârâtul în recurs invocă la modul general fără însă a generaliza și a dovedi faptul că „pârâtul în calitate de angajator și-a respectat și îndeplinit obligațiile prevăzute în C. muncii, respectiv că drepturile salariale din anexa la contractul individual de muncă au fost calculate în conformitate cu actele normative în vigoare fila 2 pag. 1 alin.4, iar în alin.3 fila 2 susține că nu apare obligația de încheia contractul individual de muncă cu 1/1 normă.
În susținerea celor de mai sus pârâtul M. C.-N. avea potrivit prevederilor legale obligația să prezinte contractul individual de muncă încheiat în temeiul art.16 (1) cu respectarea art.17 (1), art. 17 (11), art.17 (2) și art.155 din Legea nr.53/2003, respectiv modul de clacul al drepturilor salariale, salariul de bază, sporuri, indemnizații, respectiv dovada acordării plății veniturilor datorate, ceea ce de fapt și de drept nu s-a realizat de pârât.
A precizat reclamantul că la data de (...) în temeiul sentinței civile nr.
6279/(...) a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 99736/(...) cu obiecțiuni, al căror prevederi privind plata venitului realizat este greșit calculat, nefiindu-i achitate plățile nici la această dată, salariul de bază integral net, sporurile, indemnizația pe funcția de inspector.
Tribunalul Cluj prin sentința civilă nr.6279/(...) stabilește în sarcina pârâtului obligația de a încheia cu reclamantul contracte individuale de muncă pentru perioada (...)-(...) cu luarea în considerare a următoarelor elemente esențiale:
1. felul muncii: respectiv studii medii, treapta a III-a, personal contractual;
2. durata muncii: 8 ore/zi, 40 ore/săptămână (deci normă întreagă deci
1/1);
3. concediul de odihnă de 25 zile lucrătoare în raport de durata muncii. Potrivit contractului individual de muncă nr.99736/(...) încheiat între pârât
și reclamant în baza sentinței civile nr. 6279/(...), sentință irevocabilă la data de
(...) la litera a, art.15 cap. salarizare „Alte elemente constitutive"; prevede faptul că
„salariatului i se va plăti diferența dintre veniturile din muncă achitate în perioada (...) - (...) și veniturile datorate conform clauzelor mai sus explicate pentru această perioadă";. Potrivit art.26 din contractul individual de muncă la lit.a se prevede că angajatorul (pârâtul în cauza de față) îi revine obligația „să acorde salariatului toate drepturile ce decurg din contractul individual de muncă și din lege";. Drepturi pe care pârâtul refuză să le plătească.
Față de cele prezentate mai sus, cât și cele solicitate prin recurs pentru petitul de la pct.4 din cererea de chemare în judecată, privind stabilirea și acordarea drepturilor salariale (plata drepturilor salariale restante), reclamantul solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se precizeze faptul că: „obligă pârâtul M. C.-N. să acorde, să plătească reclamantului diferența dintre veniturile din muncă achitate în perioada (...)-(...) și veniturile datorate conform clauzelor contractului individual de muncă";.
Analizând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate și a apărărilorformulate, Curtea, deliberând, constată următoarele:
1. Cu privire la recursul formulat de pârâtul M. C. N.
Prin sentința recurată fost obligat pârâtul să elibereze reclamantului o adeverința privind contribuția CAS achitata în temeiul raporturilor de munca derulate între părți în perioada (...)-(...), o adeverința privind drepturile salariale realizate de reclamant în aceeași perioada, cu indicarea veniturilor brute, a sporurilor, indemnizațiilor și premiilor care au fost achitate acestuia, cu menționarea dispozițiilor legale care au stat la baza acordării acestora; decizia prin care s-a dispus desfacerea/încetarea raporturilor de munca, nota de lichidare întocmita la data încetării raporturilor de munca, fisa postului.
Față de această depoziție, Curtea constată că motivele de recurs invocate de recurentul pârât nu sunt de natură să contrazică practic obligația stabilită de instanța de fond în sarcina sa, obligație legală ce derivă din raporturile specifice dintre angajat și angajator.
Instanța de fond nu a reținut ca și culpă a pârâtului refuzul acestuia de a încheia un contract de muncă în formă scrisă cu angajatorul, nu acesta constituind obiectul litigiului, ci refuzul de a elibera adeverințele menționate în dispozitiv, astfel încât apărările recurentului sub acest aspect apar ca superflue.
Independent de semnarea contractului de muncă și de către reclamant, între părți au existat raporturi de muncă în perioada (...)-(...), fapt stabilit irevocabil prin sentința civilă nr.796/(...), pronunțata de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...).
Ca atare, recurenta pârâtă are față de reclamant - angajat al său, obligațiile specifice ce derivă din raporturile de muncă stabilite între părți, obligații prevăzute de art. 40 lit. f și h din C. muncii, respectiv să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii, respectiv să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
În consecință, față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin.1 raportat la art. 304 ind.1 C.pr.civilă, curtea urmează a respinge ca nefondat recursul pârâtului.
2. Cu privire la recursul reclamantului U. I.
Curtea notează ca aspectele criticate de reclamant vizează obligarea pârâtei la eliberarea unei singure adeverințe, și nu două adeverințe distincte, în condițiile în care el a desfășurat două activități în cadrul raporturilor sale cu reclamantul, una ca remizier și una ca și inspector fiscal.
Raportat la această critică, se constată că acesta este neîntemeiat, în condițiile în care, din actele depuse în cauză, nu rezultă că între părți ar fi fost încheiate două contracte de muncă distincte, care să dea naștere subsecvent unor obligații distincte. Dimpotrivă, raportul de muncă existent între părți este cel constat prin sentința civilă nr.796/(...), pronunțata de Tribunalul Cluj, instanța fiind ținută de limitele ce rezultă din cuprinsul acestei hotărâri irevocabile.
În ceea ce privește conținutul concret al adeverințelor, acesta urmează a fi stabilit prin raportare la soluția irevocabilă ce urmează a fi pronunțată în litigiulce are ca obiect contestația la titlu ce poartă între cele două părți, decizie prin care se vor tranșa toate aspectele legate de conținutul particular și concret al raporturilor de muncă dintre cele două părți. În mod evident nu poate fi admisibil ca, printr-un litigiu distinct, reclamantul să încerce să anticipeze soluția dată în contestația la titlu, întrucât în acest mod s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat. Întinderea concretă a obligației ce rezultă din punerea în aplicare a sentinței civile nr.796/(...) poate fi obținută doar pe calea contestației la titlu, nicidecum în cadrul unui litigiu distinct. În consecință, față de cele arătate, curtea constată ca fiind nefondate criticile recurentului reclamant.
În ceea ce privește criticile formulate odată cu întâmpinarea, la data de 12 iunie 2012, curtea reține că acestea au fost depuse după expirarea termenului de recurs de 10 zile, motiv pentru care vor fi respinse ca fiind tardiv formulate.
În consecință, față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin.1 raportat la art. 304 ind.1 C.pr.civilă, curtea urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul U. I. și pârâtul
M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 731 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
G.-L. T. I. T. D. C. G.
N. N.
GREFIER,
Red.D.G./S.M.
2 ex..
Jud.fond. M.-F. B.
← Decizia nr. 3467/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3770/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|