Decizia nr. 2983/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR N. (...)
D. CIVILĂ N. 2983/R/2012
Ședința publică din data de 19 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE: I.-R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. L. D. Î. M. împotriva sentinței civile nr. 466 din 16 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați G. CU P. P. N. 7 S. M., C. LOCAL S. M., P. M. S. M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 iunie 2012, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 466 din 16 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P. și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva uneipersoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. D. Î. M., în reprezentarea membrilor de sindicat: B. M., I. R., B. L., M. C., G. D., G. P., V. I., T. M., R. A., O. E., B. E., G. C. și P. M., în contradictoriu cu pârâții: G. CU P. P. N. 7 S. M., C. LOCAL S. M., P. M. S. M., privind drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Or- donanței G. nr. 1., începând cu 1 ianuarie 2010 până la 13 mai 2010.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin dispozițiile OG nr. 1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către P. R. prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie
2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin OUG nr. 1., privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ, pe anul 2008, modifică unele prevederi ale OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2., reducând majorările salariale stabilite de P.
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către
Curtea C., prin decizia nr. 1. noiembrie 2008, publicată în M.O. al R., partea
I, nr. 804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de P. încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție.
S-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din L. fundaMentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora „în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, G.ul emite OUG nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publi- cată în M.O. Partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea OG nr. 1., prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 2. de aprobare a OG nr. 1..
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 8. iunie 2009, publicată în
M.O. Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct.
2 și 3 din OUG nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere
și la analiza OUG nr. 1..
Curtea, prin decizia nr. 9. iunie 2009, a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din OUG 151/2008 concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din OUG nr.
1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
Atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 1/ 2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din OUG nr.
41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, prevederi constatate ca neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse OG nr. 1., prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 d in OUG nr. 151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din L. nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către
C. C. a neconstituționalității modificărilor aduse de G. OG nr. 1., așa cum aceasta fusese aprobată prin L. nr. 2., tribunalul a considerat că în prezent se aplică OG nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și
2009 personalului din învățământ în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin L. nr. 2..
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii 2. și în anul 2010, tribunalul reține că începând cu data de (...) L. 2. a fost abrogată, în consecință aceasta nu mai poate fi aplicată.
Potrivit în art. 7 alin. 2 și 30 alin. 5 din L. 330/2009, s-a constatat că, membrii de sindicat, reprezentați sunt îndreptățiți începând cu data de (...), la calcularea salariului potrivit Legii 330/2009, fără însă a se putea aplica dispozițiile Legii 2. abrogată la această dată, noul salariu de bază, fiind cel corespunzător funcției din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în noua lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. L. din Î. M. în numele membrilor de sindicat, solicitând respingerea excepției lipsei calitățiiprocesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice și admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată.
Reclamantul critică modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, apreciind că în cauză s-a reținut în mod eronat incidența deciziei nr. 10/(...) a ÎCCJ privind recursul în interesul legii, în condițiile în care decizie evocată privește doar cererile de chemare în garanție formulate în contradictoriu cu acest pârât, iar nu și cererile în care acesta are calitate procesuală de pârât. C. că, chemarea în judecată a acestui pârât este justificată de necesitatea finanțării, în măsura în care acțiunea de fond ar fi admisă.
Referitor la fondul cauzei, învederează reclamantul că în măsura în care în luna decembrie 2009 salariile personalului didactic și didactic auxiliar trebuiau calculate, conform legii, prin utilizarea coeficientului 1,000 în valoare de 400,00 lei, acest coeficient trebuie utilizat si în prezent, în raport de dispozițiile art. 7 al. 2, art. 12 al. 3 și art. 30 al. 5 din L. nr. 330/2009, act normativ care stabilește în mod expres și imperativ obligativitatea menținerii salarizării avute la nivelul lunii decembrie 2009. Utilizarea valorii de 400,00 se perpetuează așadar în anul 2010, în temeiul dispozițiilor legale, care nu pot fi ignorate de către pârâți.
Prin urmare, începând cu data de 1 ianuarie 2010 - data intrării în vigoare a legii unitare - în salariul brut al fiecărei persoane căreia i se aplică prevederile acestei legi, trebuie să se regăsească majorările salariale recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a legii unice de salarizare prin hotărâri judecătorești. Astfel, aceste drepturi de natură salarială trebuie să se regăsească în continuare, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în salariul brut al fiecărui cadru didactic din învățământul preuniversitar.
De asemenea, menționează că potrivit art. 7 al. 2 din legea nr.
284/2010 coroborat cu art. 1 al. 1 din L. nr. 285/2010, și în anul 2011, respectiv până la data de (...), data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, privind încadrarea si salarizarea în anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ, calculul salariilor personalului didactic și didactic auxiliar din sistemul de învățământ trebuia să se facă la valoarea majorată conform prevederilor Legii nr. 2..
În ceea ce privește termenul de 13 mai 2011 până la care solicită recalcularea salariului, arată că în M.Of. nr.323 din (...) a fost publicată L. nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ care a intrat în vigoare începând cu data de (...). Prin urmare, consideră că reîncadrarea membrilor de sindicattrebuie făcută începând cu (...) și până la data de (...), dată de la care salarizarea se face conform Legii nr.63/2011.
Intimatul Ministerul Finanțelor Publice prin D. M. prin întâmpinare (f.9-
10) a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că prin D. nr. 3 din (...), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 350 din (...), pronunțată în
Dosarul nr. 2/2011 de S. U. ale Î. C. de C. și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr. 2. de aprobare a O. G. nr. 1., privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, s-astabilit că, deciziile C. Constituționale prin care au fost declarateneconstituționale ordonanțele de urgență ale G. nr. 1., nr. 151/2008 și nr.
1/2009, dispozițiile O. G. nr. 1., astfel cum a fost aprobată și modificată prin
L. nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II
Cod procedură civilă.
În raport de decizia pronunțată în recurs în interesul legii, referitor la salarizarea personalului din învățământ, Curtea Constituțională a reținut prin D. nr. 877/(...) publicată în Monitorul Oficial nr. 706/(...), analizând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 6 din OUG nr.
1/2010, privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu L. nr. 2. și nu în conformitate cu OUG nr. 41/2009.
Reținând și dispozițiile art. 7 alin. 2 și art. 30 alin. 5 din L. nr.
330/2009, precum și statuările instanței de contencios constituțional, Curtea de A. apreciază că pentru anul 2010, membrii de sindicat sunt îndreptățiți să beneficieze de salariul corespunzător funcției din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu L. nr. 2..
Contrar celor reținute de către prima instanță, Curtea apreciază că prin demersul dedus judecății reclamanții nu au urmărit aplicarea unui act normativ abrogat, în speță L. nr. 2. (abrogată începând cu 1 ianuarie 2010, conform art. 48 din L. nr. 330/2009), ci aceștia au dorit să valorifice majorările salariale care au fost acordate prin această lege, în condițiile în care salarizarea în anul 2010 a fost stabilită prin prisma drepturilor salariale din luna decembrie 2009, când L. nr. 2. producea încă efecte.
Prin intrarea în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 a Legii nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, L. nr. 330/2009 a fost abrogată.
Conform art. 1 alin. 1 din L. nr. 285/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizați ilorde încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, a fost majorat cu 15%.
La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare L. nr. 63/2011, prin care au fost individualizate noile criterii privind încadrarea si salarizarea în anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ.
Prin urmare, în intervalul 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ trebuia să se facă în raport de veniturile cu acest titlu din octombrie 2010, lună în care, așa cum s-a arătat anterior, majorarea salarială stabilită prin L. nr. 2. producea efecte.
Ținând seama de considerentele expuse și având în vedere perioada în care membrii de sindicat reprezentați în cauză și-au exercitat activitatea în cadrul unităților școlare pârâte, în baza art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., Curtea va admite în parte, cu opinie majoritară, recursul reclamanților și va modifica în parte sentința atacată, potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Totodată vor fi obligați pârâții C. Local S. M. și P. S. M., la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale menționate anterior.
Obligarea acestor pârâți la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor de natură salarială se impune, deoarece potrivit prevederilor art. 167 din L. nr. 84/1995, în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor de natură salarială, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Prin urmare bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, reprezintă sursa de finanțare a acesteia, unitatea școlară fiind cea căreia îi revine obligația, în limita sumelor alocate, de plată directă în raport cu salariații săi - membrii de sindicat.
Atribuțiile C. Local reies din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din L. nr.
215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
De asemenea, primarul are calitatea de ordonator principal de credite al bugetului municipiului conform art. 63 alin. 4 lit. a din L. 215/2001 și calitatea de reprezentant al unității administrativ teritoriale, potrivit art. 62 alin. 1 din același act normativ.
Motivul de recurs referitor la soluția pronunțată de prima instanță asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul
Finanțelor Publice, este nefondat.
Astfel, potrivit obiectului acțiunii și având în vedere motivația, în fapt și în drept, pe care aceasta se fundamentează, Curtea apreciază că cererea de chemare în judecată a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice are un caracter accesoriu. Practic, prin introducerea acestui pârât în proces, se urmărește obligarea acestuia la alocarea către ordonatorii secundari, sau după caz, terțiari de credite a fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale solicitate. Prin urmare, partea reclamantă are în vedere raporturile care subzistă între pârâții - unitățile de învățământ, ca ordonatori finali de credite
și M. F., ca ordonator principal de credite.
Însă aceste raport nu are caracterul unui raport obligațional, respectiv, calitatea de ordonator principal de credite a M. F. P. nu presupune existența obligației implicite a acestuia de a aloca fondurile necesare către ordonatorii secundari/terțiari de credite, în sarcina cărora s-au instituit obligații deplată, sau după caz, de alocare, a unor drepturi salariale. Cu alte cuvinte, atribuțiile M. F. P. în domeniul finanțelor publice nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire, astfel că între acest pârât și instituțiile bugetare pârâte nu există un raport juridic obligațional.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul
Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor legale.
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor
Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar
Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile
Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ, obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar
Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În sensul expus s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin D. nr. 10 din 19 septembrie 2011 a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S. și a stabilit că: „În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din
L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificăril e și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Potrivit dispozițiilor art. 3307 din C.pr.civ. decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată. Chiar dacă decizia în interesul legii privește cererea de chemare în garanție, care are un caracter incidental, Curtea apreciază că efectele acesteia pot fi extinse și în cazul cererilor accesorii, respectiv în situațiile î n care Ministerul Finanțelor Publice este chemat în judecată ca pârât, tocmai datorită finalității similare pe care o au cele două tipuri de cereri. Pe cale de consecință, vor fi menținute dispozițiile sentinței recurate referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite în parte, cu opinie majoritară recursul declarat de S. L. D. Î. M., în numele membrilor de sindicat B. M., I. R., B. L., M. C., G. D., G. P., V. I., T. M., R. A., O. E., B. E., G. C., P. M., împotriva Sentinței civile nr. 466 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de S. L. din Î. M. în numele membrilor de sindicat, menționați anterior, în contradictoriu cu pârâții G. cu program prelungit nr. 17 S. M., C. Local S. M., P. M. S. M., și în consecință: Obligă pârâta G. cu program prelungit nr. 17 S. M. să plătească membrilor de sindicat B. M., I. R., B. L., M. C., G. P., V. I., T. M., R. A., O. E., B. E., G. C., diferența dintre drepturile salariale stabilite prin raportare la salariul corespunzător funcției din luna decembrie 2009, în conformitate cu L. nr. 2. și drepturile salariale efectiv încasate, pentru perioada (...) - (...), sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective. Obligă pârâta G. cu program prelungit nr. 17 S. M. să plătească membrului de sindicat G. D. diferența dintre drepturile salariale stabilite prin raportare la salariul corespunzător funcției din luna decembrie 2009, în conformitate cu L. nr. 2. și drepturile salariale efectiv încasate, pentru perioada (...) - (...), sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective. Obligă pârâta G. cu program prelungit nr. 17 S. M. să plătească membrului de sindicat P. M. diferența dintre drepturile salariale stabilite prin raportare la salariul corespunzător funcției din luna decembrie 2009, înconformitate cu L. nr. 2. și drepturile salariale efectiv încasate, pentru perioada (...) - (...), sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective. Obligă pârâții C. Local S. M., P. M. S. M. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale menționate anterior. Menține restul dispozițiilor. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din data de (...). PREȘED.TE JUDECĂTORI I.-R. M. C. M. S.-C. B. Cu opinie parțial separatăîn sensul admiterii în tot a recursului Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...) Jud. fond: C. V. G. G. C. Motivarea opiniei parțial separate a judecătorului C. M. Consider că în cauză se impunea admiterea în tot a recursului declarat de S. L. D. Î. M., în numele membrilor de sindicat, fiind fondate și motivele de recurs invocate de către acesta privind greșita soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a M. F. P. Astfel, obligația de a plăti salariul revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară intimată în cauză. Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin (1) din L. învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevede că: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";. Potrivit art.40 din H.G. nr.2192/2004, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora. Conform art.3 alin.3 din H.G. nr.1618/2009, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare. Se mai reține că răspunderea M. F. P. în ceea ce privește acordarea integrală a drepturilor bănești cuvenite personalului didactic prin L. nr.2.,decurge și din art.8 alin.1 al Legii nr.24/2000, întrucât legiuitorul a avut, pentru adoptarea acestei legi, avizul tuturor autorităților interesate în aplicarea acestora, deci și a M. F. P., astfel încât, în cauză, recurentul nu-și poate invoca propria culpă privind neacordarea efectivă a unor drepturi prevăzute expres prin acte normative ce au avut avizul său. Aceasta cu atât mai mult cu cât, conform disp.art. 23 și 30 alin.1 din L. nr.24/2000, Statul, la elaborarea acestor legi a luat desigur în considerare "diferitele ipoteze ce se pot ivi în activitatea de aplicare a actului normativ"; și "efectele avute în vedere"; prin această reglementare, în urma evaluării impactului financiar asupra bugetului consolidat atât pe termen scurt, cât și pe termen lung ( 5 ani), inclusiv informații cu privire la cheltuieli și venituri. Astfel, nu se poate reține că, deși Statul a prevăzut imperativ prin lege plata acestui drepturi din fonduri bugetare, ulterior, în cursul aplicării acestor prevederi legale, acordarea efectivă a acestor drepturi bănești, a rămas doar o problemă pe care trebuie să și-o pună și să o rezolve unitățile școlare, întrucât dispozițiile legale pe care își întemeiază acțiunea reclamanții nu prevăd acordarea drepturilor din venituri proprii, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a școlilor nici nu realizează asemenea venituri. Se reține astfel că, M. F. P. îi revin atrib uții însemnate în ce ea ce privește chiar alocarea și fu ndamentarea fondur ilor necesare unități lor de învățământ, în baza legilor în vigoare și a prevederilor contractelor colective de muncă ce reglementează drepturi ale person alului didactic, astfel încât se impune și obligarea acestui pârât la asigurarea finanțării necesare plății drepturilor bănești solicitate de către reclamanți prin acțiune. Mai consider că, deși în anul 2011 a fost pronunțat un recurs în interesul legii privind cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3., efectele acestei decizii pronunțate în interesul legii nu poate fi extins și situațiilor în care M. F. P. are calitatea de pârât în cadrul acțiunilor ce au ca obiect obligarea acestuia la alocarea de fonduri sau asigurarea finanțării necesare plății drepturilor salariale pentru personalul din sectorul bugetar. Astfel, prin decizia nr.10/2011 a Î. C. de C. și Justiție, s-au admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S., stabilindu-se că: În aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportat la art. 19 din L. { H. "lnk:L(...)%20500%2.%200" o "L. nr. 500/2002 - Parlamentul României" | 500/2002
o "O. nr. 2. - Guvernul României" | 2.} privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200"
o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3. privind stimularea achiziționării decărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.
În primul rând, se constată că, astfel cum rezultă din considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - completul competent să judece recursul în interesul legii- a luat în examinare recursurile în interesul legii formulate de C. de conducere al C. de A. S. și de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind
„…interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportate la art. 19 din L. { H. "lnk:L(...)%20500%2.%200" o "L. nr. 500/2002
- Parlamentul României" | 500/2002} privind finanțele publice, cu modificările
și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. { H. "lnk:O(...)%2022%2.%200"
o "O. nr. 2. - Guvernul României" | 2.} privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, referitor la chemarea în garanție a M. F. P. în litigiile vizând acordarea unor drepturi de natură salarială personalului bugetar.";
De asemenea, la punctul 2 al deciziei, denumit „. jurisprudențial";, s-au reținut următoarele: „Prin recursurile în interesul legii se arată că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la cererile de chemare
în garanție a M. F. P. formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.";
La punctul 3 din decizie, denumit: „. pronunțate de instanțele
judecătorești";, s-au reținut următoarele:
3.2. Alte instanțe au respins cererile de chemare în garanție a M. F. P. formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, reținând că între instituția publică chemată în garanție și instituțiile publice pârâte nu există un raport juridic obligațional.";
În ceea ce privește „Problema de drept care a generat practica neunitară"; s-a arătat, la pct.1 din decizie, că: „Recursurile în interesul legii
vizează aceeași problemă de drept ref eritoare la interpretarea și aplicarea
dispozițiilor art. 60 din Codul de proced ură civilă raportate l a art. 19 din L. nr.
500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. nr . 2. privind executar ea obligațiilor de pla tă ale instituțiilor
publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la chemarea în garanție a M. F. P. în litigiile vizând
acordarea unor dr epturi de natură s alarială personalului bugetar sau a
ajutorului financiar prevăzut de L. nr. 3. privind stimularea achiziționării de
cărți sau de pr ograme educaționa le pe suport ele ctroni c, necesare
îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.";
Î n consecință , doar analizând cele reținute prin decizie cu privire la
problemele de drept asupra cărora inst anțele au pronunțat soluții diferite, se
constată că a cest recurs în interesul legii nu putea soluționa decât cererea cu
care a fost investit ă legal , respectiv doar chestiunea cererii de chemare în
garanție a M. F. P. formulate în litigiile vizând acordarea unor drepturi de
natură salarială sau a ajutoarelor financiare acordate personalului bugetar .
De altfel, conform art.3305 din Codul de procedură civilă, recursul în
interesul legii este admisibil doar dacă se face dovada că problemele de drept
care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri irevocabile.
În al doilea rând, consider că asemenea litigii vizând acordarea unor
drepturi de natură salarială personalului bugetar, respecti v personal didactic,
personal din sistemul sanitar, personal din sistemul justiției, func ționari
publici, se judecă în tr -un cadru procesual în care Ministerul Finanțelor Publice are calitatea de pârât, solicitându-se de către reclamanți obligarea acestuia la
alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate prin aceste
acțiuni, sau la asigurarea finanțării necesare, de aproximativ 7 ani de zile, invocându-se în principal prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele
publice, cu modificările și completările ulterioare, dar și cele ale O. G. nr. 2.,
mai ales prin excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de către acest minister.
Au fost pronunțate în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât, în acest cadru procesual, mii de soluții irevocabile de către instanțele judecătorești specializate în conflicte de muncă și în contencios administrativ din întreaga țară, parte dintre aceste hotărâri judecătorești fiind deja executate, iar unele eșalonate la plată.
Î n toată această perioadă, probabil în urma practicii constante a
instanțelor j udecătorești de obligare a a cestui minister la alocarea de fonduri, niciunul dintre cei pe care legea i-a investit cu legitimare procesuală de a exercita recursul în interesul legii, respectiv procurorul general al Parchetului
de pe lângă Î nalta Curte de C asație și Justiție și colegiile de conducere ale
curților de apel nu au constatat că această problemă de drept ar fi fost
soluționată diferit de către instanțele judecătorești, nefiind promovat un recurs în interesul legii în acest sens.
Potrivit art.329 alin.1 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost
modificat prin L. nr.219/2005, P. general al Parchetului de pe lângă Î nalta
Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cer erea min istrului justiției și
colegiile de conducere ale curților de apel, au dreptul, pentru a asigura
interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul R. să ceară Î . C. de
C. și Justiție să s e pronunțe asupra chestiunilor de dr ept care au fost
soluționate diferit de către instanțele judecătorești.
Astfel cum s-a statuat în doctrina de drept procesual civil, rațiunea recursului în interesul legii rezidă în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, ori nu se poate ajunge la atingerea acestui scop în condițiile în care o problemă de drept cum este cea din speță, în ipoteza în care ar fi fost soluționată diferit de către instanțe prin hotărâri irevocabile, ar fi dezlegată printr-un astfel de recurs după trecerea a peste 7 ani de zile și după pronunțarea a mii de soluții de către curțile de apel din întreaga țară în acest sens.
Însăși denumirea acestei instituții este în acest sens relevantă, astfel încât recursul trebuie exercitat în interesul legii, ori acest interes nu poate fi decât în sensul ca o asemenea cale de atac, în care se acționează doar pentru respectarea legii, „numai pentru frumusețea principiilor";, cum se precizează în doctrină, să nu poate fi exercitată după un timp foarte îndelungat, în care justițiabilii unei țări au perceput o practică constantă a instanțelor judecătorești în problema de drept incidentă în speță, întemeindu-și acțiunile în justiție având în vedere și această jurisprudență.
În al treilea rând, începând cu anul 2005, P. general al Parchetului de pe
lângă Î nalta Curte de Casație și Justi ție și, ulterior, colegiile de conducere ale
curților de apel au sesizat Î nalta Curte de Casație și Justiție cu pronunțarea
unor decizii în interesul legii privind drepturi de natură salarială ale personalului bugetar, respectiv personal didactic, personal din sistemul
sanitar, personal di n sistemul justiției, funcționari publici , în care au fost
atașate și examinate hotărâri judecătore ști din întreaga țară în care, în calitate
de pârât în cererile de alocare a fonduri lor necesare plății d repturilor salari ale
figura Ministerul Finanțelor Publice, invocându -se prevederile Legii nr.
500/2002 și cele ale O. G. nr. 2., fără a se constata vreo dată soluționarea
diferită a unor ase menea cereri de că tre instanțele judec ătorești, deci nici
necesitatea sesizării inst anței supreme cu pronunțarea unui recurs în interesul legii în acest sens.
Î nalta Curte de Casație și Justiție a pro nunțat, în urma un or asemenea
sesizări privind drepturi de natură salarială ale personalului bugetar, respectiv personal didactic, personal din sistemul sanitar, personal din sistemul justiției,
funcționari publici, următoarele decizii: nr.23/(...) (dosar nr.31/2005), nr.12/(...) (dosar nr.30/2006), nr.36/(...)( dosar nr.4/2007),nr.21/(...)(dosar nr.5/2008), nr.23/(...)(dosar nr.6/2008),nr.24/(...)(dosar nr.7/2007), nr.46/(...)(dosar nr.27/2008), nr.41/(...),nr.33/(...)(dosar nr.20/2009),
nr.28/(...)(dosar nr.5/2009) și nr.37/(...)(dosar nr.23/2009), având în fiecare
dintre aceste dosare atașate hotărâri judecătorești prin care se cerea și chi ar
era obligat Ministerul Finanțelor Publice la alocare de f onduri, fără a se
constata în toți acești ani o practică neunitară a instanțelor judecătorești în acest sens, ceea ce nu permite în prezent extinderea efectului recursului în interesul legii soluționat prin decizia nr.11/2010 și asupra unor asemenea
cereri de chemare în judecată.
În al patrulea rând, în acțiunile privind drepturi de natură salarială ale
personalului din sistemul justiției, începând cu anul 2005, Parchetul de pe
lângă Î nalta Curt e de Casație și Justiție, prin procurorul general și C.le de A.
au figurat în calitate de pârâți, alături de Ministerul Finanțelor Publice,
ultimul fiind chem at să aloce fonduri le necesare plății d repturilor bănești solicitate, formulându-se chiar apărăr i față de excepția lipsei calității
procesuale pasive i nvocată în aceste c auze de către Min isterul Finanțelor
Publice, în temeiul Legii nr. 500/2002, astfel încât este cert că aceștia au
cunoscut practica instanțelor judecătorești din țară în ceea ce priv ește această
problemă de drept ș i nu au considerat necesar, în toată ac eastă perioadă, să
sesizeze Î nalta Curte de Casație și Ju stiție cu pronunțar ea unui recurs în
interesul legii în această chestiune, astfel încât nu se poate pune problema extinderii efectelor deciziei nr.10/2011 a Î . C. de C. și Justiție asupra acesteia.
Pentru aceste considerente, apreciez că se impunea admiterea în tot a recursului formulat de către sindicat, modificarea în tot a sentinței recurate, admiterea în tot a acțiunii, cu obligarea Ministerul Finanțelor Publice la asigurarea finanțării necesare plății drepturilor salariale solicitate prin acțiune.
Judecător,
C. M.
Red./Tehnored.:C.M.;
3 ex.-(...).
| ← Decizia nr. 4897/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3095/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
