Decizia nr. 3330/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3330/R/2012
Ședința din 02 iulie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul "S. U." D. C. C. LOCAL G., împotriva sentinței civile nr. 291 din 20 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați M. G. PRIN P. și P. M. G., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prezenta cauză a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ., din lipsa părților, la data de 06 iunie 2011, rămânând în nelucrare mai mult de un an din vina părților, situație în care curtea, din oficiu, a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru a se constata în speță incidența perimării.
Raportat la această situație, curtea, în temeiul dispozițiilor art. 248, art. 252 pct. 1 și 2 Cod proc. civilă, invocă excepția perimării prezentului recurs și reține cauza în pronunțare asupra excepției.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 291 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantul S. „. din cadrul C. LOCAL G. în numele și pentru membrii de sindicat menționați în tabelul anexat cererii, în contradictoriu cu pârâtul M. G., prin primar, având ca obiect un conflict de drepturi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. „., solicitând casarea în întregime a hotărârii atacate și pe cale de consecință, rejudecând cauza pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată la instanța de fond.
La termenul din 6 iunie 2011 s-a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul art. 242, pct. 2 C.pr.civ., trimițându-se dosarul spre păstrare arhivei, până la stăruința părților.
Cauza a fost repusă pe rol, stabilindu-se termen pentru data 2 iulie 2012.
La acest termen, din oficiu, Curtea a invocat excepția perimării recursului. Întrucât de la data suspendării cauzei și până în prezent a trecut mai mult de 1 an, pricina rămânând în nelucrare din motive imputabile părților, în temeiul art.248 și 252 C.pr.civ. se va constata perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Constată perimarea recursului declarat de reclamantul S. „. împotriva sentinței civile nr. 291 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘED.TE, JUDECĂTORI,
L. D. PT. S. D. D. G.
În C.O. semnează VICEPREȘED.TELE INSTANȚEI D.- L. B.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond:E. B.
← Sentința nr. 49/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 895/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|