Decizia nr. 3354/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.3354/R/2012
Ședința publică din data de 3 iulie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. ȘI S. împotriva sentinței civile nr. 3417 din 2 aprilie 2012 pronunțate de Tribunalul
Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții intimați L. I. și M. V., precum și pe pârâții U. T. C. N. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. C., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere că recurenta a solicitat judecata în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3417/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.
(...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. E. C., T. și S.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții L. I. și M. V., în contradictoriu cu pârâții U. T. C. N. și M. E., C., T. Și S. și în consecință:
A fost obligată pârâta U. T. C. N. în calitate de angajator pentru reclamanți, la calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea L. nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile L. nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu (...) și până la data de (...), dată la care a intrat în vigoare L. nr. 330/2009, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: Analizând cu precădere excepția lipsei calității procesuale pasive a M. E. C.,
T. și S. instanța a respins-o, întrucât acesta este ordonatorul principal de credite, bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale în a căror rază de activitateacestea își desfășoară activitatea neputând face față acestor cheltuieli neprevăzute în buget.
Reclamanții au promovat prezenta acțiune în calitatea lor de cadre didactice, fapt care rezultă din adeverințele eliberate de angajator (f. 5-6).
Referitor la acțiunea reclamanților, anterior Curtea Constituțională a
României prin D. nr. 93/(...) a constatat că L. 2. privind aprobarea OG 15/2008 este constituțională însă Guvernul României a emis OUG nr. 136/2008 care limitează efectele creșterilor salariale dispuse prin L. nr. 2. și prin OUG nr. 1. ceea ce face inaplicabilă respectiva lege.
Împotriva acestor două ordonanțe a fost invocată excepția de neconstituționalitate privind prevederile art. 1, 2 și 4 din OUG nr. 136/2008 și prevederile art. 1, pct. 2 și 3 din OUG nr. 1..
Prin D. nr. 843/(...) și D. nr. 989/(...) Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că disp. art. 1, pct.2 și 3 din OUG nr. 1. pentru modificarea si completarea O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ și art.2 și art.3 din O.U.G. nr.1/2009 sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a folosit aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr. 136/2008 și a statuat că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă prevederile art. 1, alin.4, art. 61 alin. l și art.115 alin. 4 din legea fundamentală și este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 7 din Constituția Românei.
Trebuie remarcat că atât prin dispozițiile art. 2 și art. 3 din O.U.G. nr.
1/2009 cât și prin dispozițiile art. 2 și art. 3 din O.U.G. nr. 31/2009 și art. 2 din
O.U.G. nr. 41/2009 se aduc modificări ale unor prevederi introduse prin art. 1, pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 1. ce au fost declarate neconstituționale.
Apoi conform Deciziei nr. 3/(...) a Î.C.C.J. privind recursul în interesul legii asupra efectelor Deciziilor Curții Constituționale nr. 12., nr. 842/(...) și nr.
989/(...), prevederile O.G. nr. 15/2008, așa cum au fost aprobate și modificate prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice stabilite de către acest act normativ și drepturile salariale efectiv încasate.
Se cunoaște că elementele principale ale contractului individual de muncă sunt prestarea muncii și salarizarea acesteia de către angajator. Fiind un contract cu titlu oneros plata salariului constituie un element al său.
Obligația principală a angajatorului este cea de plata salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile si în condițiile prevăzute de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 156 și art. 163 din versiunea nemodificată a
Codului muncii, în vigoare la data nașterii drepturilor salariale solicitate, salariile se plătesc înaintea oricărei obligații bănești ale angajatorului iar plata acestora se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Conform prevederilor art.169 alin.1 din Codul muncii angajatorul este obligat, în temeiul principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Pe de altă parte, neplata de către angajator la scadență a drepturilor salariale cuvenite dă naștere, în plus față de achitarea salariului restant și obligației de plată a daunelor-interese sub forma dobânzii legale aferente sumei solicitate.
Față de cele ce preced, având în vedere că reclamanții nu și-au primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin actele normative anterior arătate ca și faptul că prevederile O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce urmau a se acorda în cursul anilor 2008 si 2009 personalului din învățământ au fost în vigoare până în data de (...), în condițiile în care aceste prevederi au fost aprobate prin L. nr. 2., în conformitate cu prevederile art. 208 și urm. din L. nr. 62/2011, coroborate cu prevederile art. 268 lit. c și art. 269 din Codul muncii, tribunalul a admis cererea reclamanților.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. E., C., T. și S., solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare pârâtul critică hotărârea sub aspectul modului de soluționare a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că o parte poate fi menținută în proces în situația în care există raporturi juridice care să conducă la obligarea acesteia pentru a îndeplini obiectul dedus judecății.
Instanța de fond, deși a reținut care sunt prevederile legale aplicabile în speță, le-a interpretat în mod greșit, fiind astfel incidente prevederile art. 304 pct.
9 Cod procedură civilă. Tocmai din prevederile legale reținute de instanța de fond reiese cu certitudine că M. E., C., T. și S. nu are calitate procesuală pasivă.
Conform prevederilor art. 141 din L. nr. 8., republicată, cu modificările și completările ulterioare și H.G. nr. 81/2010 privind organizarea și funcționarea M. E., C., T. și S. (acte normative aflate în vigoare în perioada pentru care se solicită diferențele de drepturi salariale) consideră că instituția recurentă nu poate avea calitate procesuală pasivă.
Astfel, M. E., C., T. și S. nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului superior de stat întrucât, potrivit art. 40 alin. (2) lit.c din L. nr.
53/2003 Codul muncii, institutiile de Î. superior, în calitate de angajator au obligatia să acorde salariatilor toate drepturile salariale ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
În această calitate, instituțiile de învățământ superior calculează și stabilesc drepturile salariale, iar în baza autonomiei universitare asigură și fondurile necesare plății acestora potrivit art. 92 alin. (2) și alin.(3) lit. g din L. învățământului nr. 8., republicată, cu modificările și completările ulterioare
"stabilirea necesității financiare și materiale, folosirea fondurilor și gestionarea lor cu respectarea prevederilor legale, găsirea și stabilirea surselor suplimentare de venituri, organizarea și controlul serviciilor economico-gospodare"
În conformitate cu dispozițiile art. 171 alin. (2) din L. nr. 8., re publicată, cu modificările și completările ulterioare, veniturile instituțiilor superioare de stat "sunt utilizate de instituțiile de învățământ superior în condițiile autonomiei universitare, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului din domeniul învățământului și cercetării științifice universitare."
Așadar, în baza autonomiei financiare, instituțiile de învățământ superior își stabilesc bugetul de venituri și cheltuieli, care este aprobat de M. E., C., T. și S., după adoptarea bugetului de stat, potrivit art. 171 alin. (10) din L. învățământului nr.8., republicată, cu modificările și ulterioare.
Acest buget de venituri și cheltuieli asigură resursele financiare pentru realizarea obiectivelor cuprinse în planul strategic al fiecărei instituții de învățământ.
Potrivit art. 8 și art. 21 alin. (5) din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, instituția de învățământ superior, în calitate de ordonator de credite, trebuie să elaboreze bugetul în conformitate cu prevederile imperative din această lege prin "includerea întotalitate, a veniturilor și cheltuielilor, în sume brute, deci inclusiv a cheltuielilor de personal (salarii, CAS, deplasării interne și internaționale ).
Veniturile acestei instituții de învățământ superior, în conformitate cu dispozițiile art.171 alin. (2) din L. învățământului nr. 8., se compun din sume alocate de la bugetul M. E., C., T. și S., pe bază de contract pentru finanțarea de bază și finanțarea complementară, precum și din venituri proprii, din alte surse.
În conformitate cu dispozițiile art. 171 alin. 3 din L. învățământului nr.8., republicată, finanțarea de bază se asigură de M. E., C., T. și S., "din fondurile alocate de la bugetul de stat, în funcție de numărul de studenți și doctoranzi admiși la studii fără taxa, de numărul de cursanți, de nivelul și specificul instituirii teoretice și practice și de ceilalți indicatori specifici activității de învățământ, în special de cei referitori la calitatea prestației în învățământ" și, potrivit art. 71 alin. (7) din aceeași lege, se face pe bază de contract încheiat între M. E., C., T. și S. și această instituție de învățământ superior.
Din coroborarea dispozițiilor legale sus menționate, rezultă cu certitudine că finanțarea de bază se acordă sub formă de sumă globală de la bugetul de stat, urmând ca în temeiul autonomiei universitare veniturile alocate de M. E., C., T. și S., să fie utilizate de instituția de învățământ superior, care are un drept de gestiune asupra acestei sume.
Prin urmare, M. E., C., T. și S. nu are calitate procesuală in cauză, întrucât gestionarea fondurilor alocate de la bugetul de stat se realizează conform autonomiei universitare, iar M. E., C., T. și S. a asigurat plata tuturor drepturilor bănești, universitatea având sarcina să repartizeze, să gestioneze sumele alocate din bugetul de stat cu această destinație.
Din prevederile legale menționate mai sus, reiese cu certitudine faptul că ministerul nu are calitatea de a plăti drepturile salariale pentru cadrele didactice.
Mai mult decât atât, instanța de fond a omis să analizeze susținerile sale în ceea ce privește lipsa calității procesual pasive raportat la faptul că ministerul nu este angajatorul personalului din universitate.
Reclamanții nu justifică în cauză calitatea procesuală pasivă a M. E., C., T. și S., raportat la capetele de cerere; reclamanții solicită obligarea pârâtelor la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea L. nr. 2..
Între M. E., C., T. și S. și cadrele didactice nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă, cu atât mai mult nu există nici obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor acestora.
Prin definiție, raporturile juridice de muncă au caracter intuitu personae, presupun existența numai a două părți contractante spre deosebire de raporturile juridice civile și cele comerciale.
Calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art. 10 și art. 14 din Codul muncii, c o are numai conducătorul instituției de învățământ superior, care este ordonatorul de credite al U.
Potrivit prevederilor L. nr.. 9. privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, M. E., C., T. și S. are calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale cu funcții publice specifice care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control.
În nici un caz M. nu are calitate de angajator față de reclamanți; art. 89 și urm. din L. învățământului nr. 8., republicată, art. 58 și urm. din L. nr.
128/1997 privind Statutul personalului didactic indică faptul că această calitate de angajator o are instituția de învățământ superior.
U. T. din C. - N., în calitate de angajator, avea obligația de a calcula drepturile salariale și de a propune spre aprobare un buget care să acopere aceste drepturi, în conformitate cu prevederile art.171 din L. nr.8. republicată.
Reclamanții nu au făcut dovada că M. E., C., T. și S. nu a alocat finanțarea de bază corespunzător cu drepturile salariale calculate de angajatorul lor, sume incluse ca atare în bugetul propus spre aprobare în conformitate cu prevederile legale.
De altfel, în considerentele sentinței, instanța a observat că angajatorul este U. și nu ministerul și că doar angajatorul poate fi obligat la plata drepturilor salariale. Cu toate acestea, instanța de fond a admis acțiunea și în contradictoriu cu M., acesta fiind obligat să aloce fonduri cu toate că bugetul propus spre aprobare de către pârâta U. pentru perioada 2008-2009 nu cuprindea sumele respective, prin urmare U. nu avea nevoie de alocarea acestor fonduri de la M., urmând să asigure finanțarea din veniturile proprii.
Intimații nu au depus întâmpinare pentru a-și exprima poziția procesuală înrecurs.
Nu au fost administrate probe noi.
Examinând cauza în raport de motivele invocate, Curtea de A. constată cărecursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Curtea reține că legitimarea procesuală a recurentului derivă din dispozițiile art. 171 alin. 2 din L. nr. 8., act normativ aplicabil în raport de momentul nașterii drepturilor deduse judecății, conform cărora veniturile instituțiilor de învățământ superior de stat „se compun din sume alocate de la bugetul M. E., C., T. și S., pe bază de contract pentru finanțarea de bază";, care cuprinde, în baza art. 167 alin.5 lit. a din același act normativ și cheltuieli de personal.
Este adevărat că între reclamanți în calitate de salariați și pârâtul M. E., C., T. și S. nu există raporturi de muncă, reclamanții nefiind angajații acestui pârât, însă Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată nu s-a susținut existența unor raporturi directe între reclamanți și pârâtul recurent, izvorâte în baza vreunui contract individual de muncă. De asemenea, se reține că prin acțiune nu s-a solicitat nici obligarea pârâtului recurent la plata unor sume de bani direct către reclamanți.
În realitate, din modul de formulare a cererii introductive reiese că pârâtul
M. E., C., T. și S. a fost chemat în judecată tocmai în virtutea atribuțiilor legale cuprinse în L. nr. 8., întrucât s-a solicitat obligarea acestuia la alocarea către pârâta U. B. B. a fondurilor necesare efectuării plății drepturilor salariale restante, pretenții ce au fost întemeiate tocmai pe calitatea pârâtului recurent de autoritate finanțatoare a instituțiilor de învățământ universitar de stat, aspect care este de natură să conducă la concluzia că acest minister are calitate procesuală pasivă.
Deși mecanismul de finanțare prezintă unele particularități care îl deosebesc de raporturile de drept comun privind finanțarea instituțiilor bugetare, în sensul că se încheie un contract între M. E., C., T. și S. și instituția de învățământ superior, iar finanțarea de bază se asigură în funcție de numărul de studenți, doctoranzi, cursanți etc. conform art. 171 alin. 3, acest aspect nu este de natură să înlăture obligația de finanțare a recurentului pentru cheltuieli de personal stabilite ulterior prin hotărâri judecătorești.
În cele din urmă, apărarea pârâtei aparține sferei executării hotărârii, nu celei a judecății propriu-zise în care prezintă prioritate analiza temeiniciei pretențiilor deduse judecății, iar în mod subsecvent stabilirea titularului obligației de finanțare a învățământului superior de stat, astfel încât reprezintă o problemă de executare pretinsa nerespectare a procedurii menționate anterior.
Susținerile din cererea de recurs cu privire la modul de organizare și funcționare a ministerelor întemeiate pe dispozițiile L. nr. 9. sau cu privire la condițiile de angajare a personalului didactic în cadrul universităților întemeiate pe prevederile L. nr. 8. nu prezintă relevanță în cauză, deoarece dispozițiile legale invocate de pârâtul recurent nu înlătură calitatea sa de finanțator pentru universitățile de stat.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. și S.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. ȘI S. împotriva sentinței civile nr. 3417 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 iulie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G.-L. T. I. T.
N. N.
GREFIER
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: M.F.B.
| ← Decizia nr. 3817/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3959/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
