Decizia nr. 3425/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 3425/R/2012
Ședința publică din data de 5 iulie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursurile declarate de reclamanta H. I. G. și de pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA C.-N. împotriva sentinței civile nr. 4413 din 27 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 4 iulie, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin S. civilă nr. 4413 din 26 aprilie 2012 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamanta H. I. G. în contradictoriu cu pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. S.A B.
S-a dispus anularea Deciziei de concediere nr. 3A(...) din (...) emisă de către pârâtă.
S-a dispus reîncadrarea reclamantei în postul deținut anterior emiterii deciziei.
A fost obligată pârâta la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data emiterii deciziei și până la reîncadrarea efectivă, cu dobânda legală calculată de la data scadenței până la data plății efective.
A fost respins capătul de cerere privind plata daunelor morale.
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 3A(...) din (...), ca urmare a concedierilor colective operate in cadrul pârâtei conform Programului de restructurare și reorganizare a acesteia, s- a dispus concedierea reclamantei de pe postul de consilier juridic I din cadrul O.ui juridic, începând cu data de (...) reținându-se ca motiv al concedierii situația economico financiară a societății menționată în Programul de restructurare și reorganizare, la art. 4 fiind indicate criteriile prioritare pentru stabilirea ordinii persoanelor concediate și anume: cumulul de funcții respectiv cumulul pensiei cu salariul, calitatea de asociat la alte societăți comerciale, îndeplinirea condițiilor de vârstă, standard și stagiu de cotizare pentru pensionare, îndeplinirea condițiilor de pensionare la cerere. C. minimale aplicabile după cele prioritate au fost indicate ca fiind următoarele: aplicarea unor sancțiuni pentru consum de băuturi alcoolice,pentru abateri de la regulile de siguranță a circulației, pentru abateri care au cauzat prejudicii societății, respectiv pentru absențe nemotivate, absențele nemotivate, sancționarea pentru alte abateri disciplinare, rezultatele slabe la verificarea profesională periodică, lipsa unei alte forme de calificare sau pregătire profesională, suplimentarea celei necesare postului ocupat, luarea în considerare a situației familiale respectiv existenta a doi soți angajați, a copiilor în întreținere, respectiv existența a 3 ani până la pensionarea la cerere.
Potrivit art. 69 alin. 3 din Codul Muncii, criteriile avute în vedere la stabilirea ordinii de prioritate în vederea concedierii colective, prevăzută de lege sau în contractele colective de muncă se aplică numai după evaluarea realizării obiectivelor de performanță.
Conform art. 76 din Codul Muncii, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu criteriile de stabilire a ordinii de prioritate menționate în art. 69 alin. 2 lit. d din Codul Muncii.
Prin urmare, criteriile prevăzute de art. 69 alin. 2 lit. d Codul Muncii se aplică numai subsecvent aplicării criteriului competenței profesionale, stabilit ca urmare a evaluării obiectivelor de performanță. Este lipsită de relevanță împrejurare că pârâta nu a stabilit prin C. C. de M. procedura realizării evaluării obiectivelor de performanță, de altfel în art. 61 alin. 5 din CCM aplicabil la nivelul pârâtei rezultă asumarea de către aceasta a obligației de a stabili criteriile de apreciere a competenței profesionale în vederea concedierii colective. Pârâta nu își poate invoca propria culpă în acest sens deoarece art. 69 alin. 3 din Codul Muncii stabilește un drept al salariatului de a fi în primul rând evaluat profesional atunci când se pune problema concedierii colective, scopul acestei prevederi legale fiind înlăturarea arbitrariului și prin urmare, protecția drepturilor salariatului.
Astfel, luarea în considerare a criteriilor indicate în art. 4 din decizia de concediere poate avea loc și poate constitui temei al stabilirii ordinii de prioritate la concediere numai după ce salariații au fost ierarhizați din punct de vedere al competenței profesionale, respectiv al atingerii performanțelor aferente postului ocupat.
În cazul concedierii reclamantei s-a constatat că nu a operat nicio evaluare a competenței sale profesionale și nicio comparație între competența sa profesională și cea a celorlalți consilieri juridici din cadrul pârâtei.
Nici cu privire la criteriile subsecvente, enumerate în art. 4 din decizia de concediere nu s-a făcut nicio analiză în cuprinsul deciziei, nefiind evidențiată nici o comparație între reclamantă și ceilalți consilieri juridici iar din întâmpinarea depusă la dosar rezultă că există un alt consilier juridic care nu are copii, menținut pe post datorită vechimi mai mari în specialitate.
Prin urmare, încălcându-se prevederile art. 69 alin. 3 din Codul Muncii, decizia de concediere este lovită de nulitate absolută. Conform art. 78 din Codul
Muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
Instanța a constatat că decizia de concediere este în mod corect ștampilată și semnată de D. S. S. C. M. SA, având în vedere că acesta este definitivat în funcție și i s-a delegat competența pentru întocmirea și semnarea documentelor privind concedierea colectivă, prin dispoziția nr. 30/(...) a D.ui general al pârâtei.
Instanța a apreciat că decizia de concediere este motivată, fiind indicată situația economico financiară precară a societății, indicatorii economici fiind menționați în programul de restructurare și reorganizare a pârâtei la care decizia face trimitere.
Instanța a respins ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale având în vedere că nu se constată existența unui prejudiciu moral cauzat de prin fapta culpabilă a reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta H. I. G. și de pârâta
S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA C.-N.
Prin recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA C.-N., s-asolicitat casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, respingerea contestațieiintimatei H. I. G.
În motivare pârâta a arătat că prima instanță a reținut că nu a respectat dispozițiile legale prevăzute de art. 69 alin. 3 C.Muncii.
Astfel, deși instanța constată că decizia de concediere a fost emisă ca urmare a măsurii concedierii colective și că, din probatorul administrat reiese că a avut loc o desființare efectivă a locului de muncă ocupat de către contestatoare, în mod surprinzător apreciază că acțiunea acesteia este întemeiată și că se impune admiterea ei întrucât societatea nu a realizat o așa numită departajare în baza realizării obiectivelor de performanță.
Modificările aduse prin L. nr. 4. la L. nr. 5. nu se aplicau prezentei proceduri de concediere colectivă, întrucât aceasta a fost inițiată în luna aprilie
2011, iar L. nr. 4. a intrat în vigoare la data de (...). În consecință, procedura concedierii colective este supusă condițiilor de fond și formă dispuse legal la momentul declanșării acesteia.
Pârâta reiterează că, pentru a putea produce efecte juridice, atât prevederile C. colectiv de muncă referitor la aplicarea criteriilor de competență, cât și cel al C.muncii, conform art. 242 lit. j din C.muncii trebuiau să fie prevăzute în Regulamentul intern.
Conform art. 243 alin. 1 „Regulamentul intern se aduce la cunoștința salariaților prin grija angajatorului și își produce efectele față de salariați din momentul încunoștințării acestora";.
Art. 246 din Codul muncii prevede că regulamentul intern la nivelul fiecărui angajator se realizează în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod, adică la data de (...), când procedura de concediere colectivă era în curs, ea fiind finalizată la data de (...).
Rațiunea pentru care legiuitorul a fixat acest termen este acela de a da timp angajatorului de a implementa aceste prevederi, astfel încât aprecierea instanței cu privire la aplicarea acestui articol i se pare forțată.
Instanța de fond mai reține, de asemenea, că nu este evidențiată nici o comparație între reclamantă și ceilalți consilieri juridici, deși constată că
„existența unui alt consilier juridic menținut pe post datorită vechimii mai mari în specialitate";. Tocmai datorită faptului că s-a făcut comparație între consilierii juridici s-a dovedit că erau mai multe persoane care se încadrau la același criterii de prioritate la concediere, criterii stabilite prin C. colectiv de muncă. Astfel, neputându-se face distincție între consilierii juridici prin prisma acestor criterii, după o altă comparație, s-a hotărât menținerea consilierilor juridici care aveau vechime mai mare în specialitatea juridică.
Față de aceste considerente, pârâta solicită admiterea recursului, desființarea sentinței atacate ca fiind netemeinică și nelegală și menținerea în vigoare a deciziei de concediere.
Prin recursul declarat de reclamanta H. I. G. s-a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de obligare a pârâtei la plata daunelor morale solicitate.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că cererea privind obligarea pârâtei la plata de daune morale - în cuantum de 10.000 lei - pentru prejudiciul moral pe care i l-a produs a fost însă respinsă de instanța de fond, fără a fi analizată situația pe care a prezentat-o în acțiune și pe care a dovedit-o cu înscrisuri și fără ca această soluție să fie motivată. Concluzia că „nu se constată existența unui prejudiciu moral cauzat prin fapta culpabilă a pârâtei"; nuconstituie o motivare, din moment ce ea nu reprezintă punctul final al unei analize.
Consideră că în această privință hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală.
Așa cum a arătat și prin cererea de chemare în judecată și cum a dovedit și prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, începând cu toamna anului 2009 pârâta a supus-o unei hărțuieli continue, dispunând o serie de măsuri nelegale împotriva acesteia.
Astfel, în cursul anului 2009 pârâta i-a solicitat să semneze un act adițional la contractul individual de muncă prin care ar fi trebuit să accept mutarea mea de pe postul de C. juridic 1 la O. J., pe postul de C. juridic III la C. C. C. A refuzat să își dea acordul pentru încheierea unui astfel de act adițional și din acel moment a devenit un angajat problemă. În perioada respectivă pârâta a solicitat multora dintre salariații săi să accepte trecerea pe posturi inferioare pregătirii lor sau gradului lor profesional, pe motiv că numai așa vor fi feriți de concediere, și toți au acceptat de teama de a nu ajunge șomeri.
În ciuda faptului că recurenta a refuzat să încheie actul adițional menționat, pârâta a dispus unilateral, cu încălcarea prevederilor art. 41 din Codul muncii, trecerea acesteia pe postul de C. juridic III la C. C. C., cu diminuarea corespunzătoare a salariului.
Precizează că această modificare a postului pe care a fost încadrată a fost făcută de către pârâtă în condițiile în care a dobândit gradele profesionale II și I prin concurs. În plus, munca acesteia a rămas de fapt aceeași și s-a desfășurat tot în cadrul O.ui J. (unde pârâta avea nevoie în continuare de activitatea ei), dar cu un salariu diminuat.
În aceste condiții, a solicitat instanței de judecată să dispună obligarea pârâtei la repunerea pe postul de C. J. I în cadrul O.ui J.. Cererea a fost înregistrată sub nr. (...) la Tribunalul Cluj și a fost admisă prin D. civilă nr. 1., pronunțată de Curtea de A. C.
Dar înainte de finalizarea procesului care a făcut obiectul dosarului nr. (...), pârâta a dispus concedierea sa de pe postul de C. J. III de la C. C. C., pe care o mutase abuziv, prin D. de concediere nr. 4A(...) din (...).
A atacat decizia de concediere prin contestația înregistrată sub nr. (...) la Tribunalul Cluj și a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea litigiului privind mutarea acesteia abuzivă pe alt post, din dosarul nr. (...). După repunerea pe rol, prin sentința civilă nr. 3., pronunțată de Tribunalul Cluj în cauza care a făcut obiectul dosarului nr. (...), instanța de judecată a admis acțiunea recurentei.
Ca urmare a acestor procese, pârâta a fost obligată să o reîncadreze pe postul de C. J. I la O. J. și să îi plătească despăgubiri echivalente cu salariile de care ar fi beneficiat.
La prima concediere colectivă care a urmat, cea din 2011, a fost însă prima vizată, deși nu a existat nici un criteriu obiectiv care să ducă la concedierea ei cu prioritate. Pârâta nu a ținut cont nici de calificarea și competența profesională, nici de activitatea ei ireproșabilă, ci pur și simplu a urmărit să scape de un angajat care nu se supune necondiționat unor măsuri ilegale, luate arbitrar de către angajator. Așa cum a constatat instanța de fond în prezenta cauză, pentru a se stabili ordinea de prioritate la concediere nu a avut loc nicio evaluare a activității profesionale a consilierilor juridici din cadrul O.ui J. și criteriul pe care pârâta pretinde că l-a aplicat nu a putut duce la o departajare între aceasta și toți colegii ei menținuți pe post.
Hărțuirea permanentă de către pârâtă, care durează de mai mult de 2 ani, i-a creat o stare de profund disconfort psihic. În condițiile în care și-a desfășuratactivitatea în mod ireproșabil și a încercat să își îmbunătățesc în permanență pregătirea profesională, este evident că se simte foarte frustrată de acest șir de măsuri abuzive ale pârâtei. În plus, se simte în permanență amenințată de o nouă măsură de acest fel, în condițiile în care pârâta nu își schimbă comportamentul abuziv față de aceasta, chiar dacă prin hotărârile judecătorești menționate actele ei unilaterale au fost sancționate ca nelegale.
Cu toate că instanța de judecată a dispus repunerea recurentei pe postul de C. juridic I atât în această cauză, cât și în procesele anterioare pe care le-a avut cu pârâta, desfășurarea activității acesteia profesionale cu întreruperile nefirești generate de măsurile nelegale dispuse de pârâtă, o afectează și în ce privește felul în care își desfășoară munca, fiind necesar de fiecare dată un efort nou pentru preluarea atribuțiilor de serviciu, în sensul preluării și rezolvării unor probleme în desfășurare, apărute în timp ce era concediată nelegal.
Această hărțuială, starea de îngrijorare pentru viitorul acesteia profesional, toate aceste litigii cu pârâta spre care a trebuit să își îndrepte cu prioritate atenția în detrimentul altor probleme importante din viața ei, i-au creat un real prejudiciu moral și consideră că instanța de fond ar fi trebuit să constate existența acestuia și să dispună repararea lui.
În situația în care în alte cauze instanța de judecată a acordat daune morale mult mai substanțiale decât cele cerute de recurentă pentru prejudiciul cauzat angajatului prin restricționarea dreptului său la muncă, în sensul că angajatorul îl primea la serviciu, îi plătea salariul, dar îl împiedica să își exercite atribuțiile, consideră că în cazul acesta daunele morale solicitate nu au un cuantum excesiv, raportat la șirul de măsuri abuzive ale pârâtei care a împiedicat-o să își desfășoare în condiții normale activitatea și a supus-o unei tensiuni psihice continue pe durata a mai mult de 2 ani.
Pentru toate aceste motive, recurenta solicită admiterea prezentului recurs. În drept a invocat prevederile art. 253, art. 266 și urm. din Codul muncii, art. 304 pct.7 și 9 și art. 3041 din Codul de procedură civilă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursurile sunt nefondate, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Din cuprinsul deciziei de concediere nr. 3A(...) din (...), ce formează obiectul contestației deduse judecății, rezultă că reclamanta a fost concediată în temeiul dispozițiilor art. 65 C.muncii, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective.
Se menționează în conținutul actului de concediere motivele de fapt care au determinat concedierea colectivă, acestea fiind dificultățile economice, reorganizarea și restructurarea societății, astfel cum rezultă din Programul de restructurare și reorganizare a C. M. SA, aprobat prin H. AGA nr. 8/(...) precum și faptul că în urma aplicării programului de restructurare, angajatorul nu dispune de posturi vacante de natura celui ocupat de salariat în aceeași unitate. Totodată s-a menționat în cuprinsul actului de concediere faptul că salariaților concediați, ca urmare a măsurilor de concediere colectivă, li se acordă suma de
670 lei lunar pe o perioadă de 6 luni, având în vedere prevederile CCM al C. M. și dispozițiile art. 1 din HG nr. 1193/2010.
De asemenea la art. 4 din decizia contestată se precizează criteriile avute în vedere, potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, fiind menționate criterii prioritare și criterii minimale, dintre care, pentru situația reclamantei, s-a făcut aplicarea, potrivit art. 5 din decizia de concediere, a criteriului menționat la art. 4 pct. IIj, acela conform căruia „măsura să afecteze, mai întâi, persoanele care nu au copii în întreținere";.
Potrivit dispozițiilor art. 76 alin. 1 lit. a și c din C.muncii decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea iar, în cazul concedierilor colective, și criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. 2 lit. d C.muncii.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 69 alin. 3 C.muncii,
„criteriile prevăzute la alin. 2 lit. d se aplică pentru departajarea salariaților după evaluarea realizării obiectivelor de performanță";.
Prin urmare, astfel cum rezultă din textul legal anterior menționat, unitatea angajatoare avea obligația de a face aplicarea, cu prioritate a unui criteriu obiectiv, ce ține de evaluarea competențelor profesionale ale fiecărui salariat, dintre cei care ocupă funcții similare vizate de măsura desființării postului și, doar în subsidiar, de a proceda la departajarea salariaților în funcție de alte criterii prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă pentru a stabili ordinea de prioritate la concediere.
Este firesc să fie așa, întrucât primul criteriu este unul obiectiv și presupune departajarea salariaților în funcție de competențele profesionale, urmând a rămâne pe post, în urma aplicării procedurii concedierii colective, acei salariați care sunt cei mai bine pregătiți din punct de vedere profesional și, doar în subsidiar, în situația în care rezultatele evaluării ar fi egale, ar urma să se dea eficacitate celorlalte criterii, menționate în conținutul deciziei de concediere, și care prezintă un caracter social.
Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta a contestat aplicarea corectă a criteriului avut în vedere de recurenta pârâtă, arătând că mai există și alți angajați pe postul de consilier juridic care nu au copii în întreținere.
Nu pot fi primite susținerile recurentei pârâte în sensul că, în cauza dedusă judecății, nu-și găsesc aplicabilitate prevederile art. 69 alin. 3 C.muncii, întrucât procedura concedierii colective a fost declanșată anterior modificărilor aduse codului muncii prin prevederile L. nr. 4..
Este adevărat că alin. 3 al art. 69 din C.muncii a fost introdus ca urmare a modificărilor aduse acestui act normativ prin L. nr. 4., care a intrat în vigoare la data de (...), însă, este de observat faptul că reclamanta a fost concediată prin aplicarea procedurii concedierii colective ca urmare a aplicării Programului de restructurare și reorganizare a C. M. SA ce a fost aprobat prin H. AGA nr. 8/(...), deci ulterior intrării în vigoare a modificărilor aduse codului muncii. Mai mult decât atât, în conținutul Hotărârii nr. 8 din (...) se face trimitere expresă la dispozițiile codului muncii, astfel cum acesta a fost modificat prin prevederile L. nr. 4..
Pe de altă parte, obligativitatea aplicării cu prioritate, în cazul concedierilor colective, a unui criteriu obiectiv de departajare a salariaților în funcție de competențele profesionale, rezultă și din prevederile art. 61 alin. 5 din CCM
2009-2010 a C. M. potrivit cărora „angajatorul va stabili criterii de apreciere a competențelor profesionale și a disciplinei, pentru ierarhizarea în funcție de acestea a salariaților din formațiile de lucru care își reduce activitatea";. Mai departe la alin. 6 al aceluiași articol sunt prevăzute criterii subsidiare care devin incidente „în condiții de competență egală";.
Prin urmare, Curtea apreciază că recurenta pârâtă nu se poate prevala de existența unor motive obiective care să justifice neaplicarea prioritară a criteriului privind evaluarea competențelor profesionale, cum ar fi timpul insuficient pentru adoptarea Regulamentului intern care să conțină procedura de evaluare.
Nerespectarea prevederilor art. 69 alin. 3 C.muncii și ale art. 61 alin. 5 din
CCM 2009-2010 a C. M., echivalează cu neîndeplinirea unei cerințe obligatorii prevăzută prin dispozițiile legale pentru ca decizia de concediere să fie valabilă.
Întrucât normele referitoare la forma și conținutul deciziei de sancționare sunt norme juridice imperative, încălcarea lor fiind sancționată cu nulitatea absolută de art. 78 din C.muncii, constatând că decizia de concediere are un caracter formal, lipsa mențiunilor obligatorii pe care decizia de concediere trebuie să le cuprindă neputând fi complinită prin alte înscrisuri administrate în acest sens, Curtea apreciază raportat la prevederile art. 76 alin. 1 lit. a și c din C.muncii și art. 78 din C.muncii, că decizia de concediere este nulă, soluția primei instanțe fiind astfel legală și temeinică.
În ceea ce privește recursul reclamantei, ce vizează soluția pronunțată de instanță asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor morale, se constată că în cauză nu s-a probat îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială a angajatorului în condițiile art. 269 C.muncii.
Astfel, referitor la prejudiciul reclamant ca urmare a emiterii deciziei de concediere ce formează obiectul contestației deduse judecății, Curtea apreciază că anularea acestei decizii, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, reprezintă în sine o reparație suficientă și nu se justifică în plus acordarea unor despăgubiri bănești.
În ceea ce privește celelalte susțineri din motivele de recurs, Curtea nu găsește o legătură suficientă între măsura concedierii ce formează obiectul prezentei contestații și concedierea anterioară sau măsura modificării contractului individual de muncă prin schimbarea funcției.
Astfel, măsura concedierii dispusă prin D. nr. 3A(...) din (...) a fost justificată prin dificultățile economice, reorganizarea și restructurarea societății, astfel cum rezultă din Programul de restructurare și reorganizare a C. M. SA, aprobat prin H. AGA nr. 8/(...), în timp ce prin D. civilă nr. 1. pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...), s-a dispus obligarea pârâtei la încadrarea reclamantei pe postul deținut anterior, acela de consilier juridic I, apreciindu-se că încadrarea pe postul de consilier juridic III s-a realizat prin modificarea unilaterală a contractului individual de muncă, în încălcarea prevederilor art. 41
C.muncii.
De asemenea, prin D. civilă nr. 1. pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...), s-a menținut soluția pronunțată prin S. civilă nr. 3. a T. C., prin care s-a anulat D. nr. 4A(...) din (...), de concediere a reclamantei, motivat de faptul că aceasta este lovită de nulitate absolută, în contextul în care privește concedierea reclamantei dintr-un loc de muncă pe care nu l-a ocupat niciodată.
Este adevărat că emiterea Deciziei nr. 4A(...) din (...) a fost justificată tot prin desființarea postului reclamantei datorită dificultăților economice și a avut la bază, în mod similar, un plan de restructurare a unității angajatoare, aprobat prin H. AGA nr. 24/(...), însă de aici nu se poate concluziona că postul ocupat de reclamantă este în mod subiectiv vizat cu prioritate de angajator cu ocazia fiecărei concedieri colective, în condițiile în care nici în cazul concedierii anterioare și nici în prezenta cauză instanța nu a verificat, pe fondul cauzei, aplicarea în concret a criteriilor de selecție a salariaților vizați de măsura concedierii, în ambele situații, considerentele care au stat la baza constatării nulității deciziilor de concediere au vizat neîndeplinirea condițiilor de formă pentru emiterea valabilă a acestora și pentru care s-a apreciat că nu se mai impune analizarea temeiniciei lor.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta H. I. G. și de pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA împotriva Sentinței civile nr. 4413 din 26 aprilie 2012 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 iulie 2012.
PREȘEDINTE JUDECATORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.
GREFIER
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond:I. P.
| ← Decizia nr. 3339/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2278/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
