Decizia nr. 3458/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3458/R/2012
Ședința din 03 septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D.
G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC O. S. M. S. împotriva sentinței civile nr. 352 din 28 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. G., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
De asemenea, se constată că la data de 13 august 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. G. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii T.ui M. și obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată, precum și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 352 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul S. G. în contradictoriu cu pârâta S. O. S. M. S..
S-a constatat nulitatea absolută a măsurii de încetare a raportului de muncă dintre părți începând cu data de (...).
S-a dispus reîncadrarea reclamantului pe postul deținut anterior încetării contractului individual de muncă.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, de la data încetării raportului de muncă până la reîncadrarea efectivă.
Au fost respinse celelalte cereri formulate privind compensarea în bani a concediului legal de odihnă neefectuat, plata orelor suplimentare și obligarea pârâtei să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
A fost respinsă cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În baza contractului individual de muncă înregistrat la I. T. de M. M. sub nr. 34718 din (...), reclamantul S. G. s-a obligat să presteze muncă pentru pârâta S. O. S. M. S., în funcția de conducător auto, pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de (...).
Potrivit mențiunilor înscrise în carnetul de muncă al reclamantului seria Bc nr. 0395734, poziția 76, raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de
(...), în temeiul art. 55 lit. b) din Codul muncii, prin acordul acestora.
Prin comunicarea din (...), pârâta a adus la cunoștință reclamantului încetarea raportului său de muncă, în temeiul art. 55 lit. b) din Codul muncii, ca urmare a faptului că acesta a refuzat să preia un alt autovehicul decât cel pe care îl folosise anterior.
Pârâta nu a făcut însă dovada acordului reclamantului pentru încetarea contractului de muncă, cu toate că, potrivit art. 272 din Codul muncii, sarcina probei îi incumbă, ambele părți recunoscând în fața instanței că reclamantul nu și-a exprimat acordul pentru încetarea contractului, conform art. 55 lit. b) din Codul muncii.
Din cuprinsul întâmpinării și din susținerile pârâtei în fața instanței la termenul de judecată din data de (...), ar rezulta că raportul de muncă dintre părți a încetat, de fapt, prin concedierea disciplinară a reclamantului, fără a fi întocmită însă o decizie scrisă în acest sens și fără a fi efectuată o cercetare disciplinară prealabilă.
Reținând că reclamantul nu și-a exprimat acordul pentru încetarea raportului de muncă, aspect necontestat, că nu s-a emis o decizie scrisă de concediere, cu respectarea prevederilor art. 62 alin. 2 și 3, coroborat cu art. 247-252 din Codul muncii, republicat, instanța a admis în parte acțiunea formulată și a constatat nulitatea absolută a măsurii de încetare a raporturilor de muncă dintre părți începând cu data de (...).
În temeiul art. 80 alin. 1 și 2 din Codul muncii, instanța a dispus reîncadrarea reclamantului pe postul deținut anterior încetării contractului individual de muncă și a obligat pârâta la plata către acesta a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, de la data încetării raportului de muncă până la reîncadrarea efectivă.
În temeiul art. 146 alin. 4 din Codul muncii s-a respins cererea reclamantului de compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat întrucât contractul său individual de muncă nu a încetat, iar în temeiul art. 121 alin. 1 din Codul muncii, s-a respins capătul de cerere privind plata orelor suplimentare întrucât reclamantul nu a probat efectuarea de ore suplimentare și nici solicitarea sau acordul angajatorului pentru prestarea acestora.
Potrivit art. 281 alin. 3 din Codul muncii, pe data de 1 ianuarie 2011 s- au abrogat dispozițiile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 reconstituindu- se de către instanța de judecată, pe baza înscrisurilor sau a altor probe din care să rezulte existența raporturilor de muncă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. O. S. M. S., solicitândcasarea sentinței atacate și, după rejudecare, respingerea acțiunii formulate de către S. G. și obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului pârâta a arătat că la data de (...), prin comunicarea având număr de intrare 310/(...) i s-a adus la cunoștință reclamantului, în cadrul unei ședințe, că, raportat la refuzul său, cu rea credință, de a conduce un alt autovehicul decât cel pe care îl folosise anterior, din lipsa posibilităților firmei de a achiziționa o nouă autobasculantă, urmează a i se desface disciplinar contractul de muncă. Comunicarea deciziei de concediere nu a fost semnată decătre reclamant, dar despre refuzul de a o semna s-a făcut mențiune în cuprinsul acesteia.
La data de (...) s-a făcut și o adresă către ITM M., pentru a se comunica și cu acesta încetarea contractului de muncă. De la această dată s-a operat și modificarea în cartea de muncă.
Reclamantul a luat la cunoștință de decizia de concediere încă din cursul anului 2010, fiindu-i comunicat acest aspect de către ITM M. - anexă adresă răspuns ITM, însă nu a înțeles să conteste decizia decât la sfârșitul anului 2011. Reclamantul, dovedind rea-credință in exercitarea drepturilor procesuale și în pofida principiului bunei credințe în relațiile de muncă, a preferat să nu conteste decizia, sperând probabil în obținerea unor sume de bani constând în salariile de pe perioada în care nu s-au derulat raporturi de muncă, fără să presteze vreo muncă. Luând la cunoștință de decizia de concediere încă de la momentul încetării raporturilor de muncă în cursul anului 2009 și ulterior în cursul anului
2010 prin ITM M., reclamantul avea posibilitatea să conteste decizia de încetare a contractului individual de muncă în termenul prevăzut de lege. R. la aceste aspecte, pârâta consideră că acțiunea introdusă de reclamantul S. G. este tardivă, dreptul său de a acționa în sensul contestării deciziei de concediere fiind prescris.
În ceea ce privește starea de fapt, solicită să se aibă în vedere că deși nu a existat o decizie de concediere formulată în termenii și condițiile stricte prevăzute de lege, dar acesta nu este un aspect care să conducă la concluzia că orice asemenea decizie de concediere ar putea fi atacată în orice moment de-a lungul timpului, ducând la grave prejudicii și incertitudini în timp cu privire Ia raporturile de muncă, salariați și activitatea societății comerciale. Mai mult, consideră că acel proces verbal poate fi asimilat unei decizii de concediere, atât timp cât, de la acel moment, reclamantul a luat la cunoștință faptul că urmează a numai fi angajatul societății pârâte, și, de altfel, nici nu s-a mai prezentat ulterior la muncă, decât în perioada în care se afla în preaviz. Era, astfel, conștient de faptul că, daca nu s-a mai prezentat la muncă, nu mai este angajatul societății. În orice altă alternativă, luarea la cunoștință a acestui aspect a avut loc în cursul anului 2010, fiindu-i comunicat acest aspect de către ITM M. - anexă adresă răspuns ITM
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, carepot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea de A. reține următoarele:
În mod judicios a constatat instanța de fond nulitatea absolută a măsurii încetării în data de (...) a contractului individual de muncă încheiat de intimat cu recurenta prin acordul părților în temeiul art. 55 lit. b din Codul muncii, în condițiile în care în cauză nu s-a probat existența acordului salariatului pentru încetarea contractului de muncă.
Susținerile recurentei în sensul încetării contractului individual de muncă al intimatului prin concedierea sa disciplinară, comunicarea nr. 310/(...) (fila 26 dosar fond) putând fi asimilată cu o decizie de concediere disciplinară, care chiar dacă nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege, trebuie contestată în termen la instanță, sunt nefondate. Astfel, pe lângă considerentele reținute de T. referitoare la forma deciziei de concediere prevăzute de art. 62 alin. 3 din Codul muncii, respectiv la procedura prealabilă aplicării sancțiunii concedierii disciplinare prevăzută de art. 247-252 din Codul muncii, Curtea apreciază că în condițiile în care recurenta nu a emis o decizie de concediere cu respectarea condițiilor de formă prevăzută de lege, nu i se poate pretinde intimatului să asimileze o comunicare a măsurii de încetare a contractului său individual de muncă prin acordul părților (art. 55 lit. b din Codul muncii fiind menționat înmod expres în acest înscris) cu o decizie de concediere în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii și să o atace în termenul prevăzut de lege pentru contestarea unei asemenea măsuri unilaterale a angajatorului. De fapt, prin susținerile menționate anterior recurenta își invocă propria culpă, ceea ce este prohibit.
De altfel, Curtea constată că recurenta nu a precizat nici la fondul cauzei nici în recurs care este termenul de prescripție în care trebuia contestată măsura încetării contractului individual de muncă al intimatului, din dezvoltarea motivelor de recurs rezultând că se referă la termenul de 30 de zile calendaristice de la comunicarea deciziei de concediere, termen prevăzut de art. 252 (art. 268 în numerotarea anterioară) din Codul muncii. Pentru considerentele enunțate anterior se apreciază că acest termen nu este incident în cauză. Însă, în condițiile în care în cauză se contestă măsura încetării contractului individual de muncă prin acordul părților, acțiunea (care a fost înregistrată în (...)) nu este prescrisă nici prin raportare la termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 2 din Codul muncii, chiar dacă s-ar considera că începutul cursului prescripției ar fi data încetării contractului individual de muncă, respectiv data de (...).
De asemenea, în condițiile în care intimatul a contestat încetarea contractului său individual de muncă în termenul prevăzut de lege, nu se poate reține exercitarea cu rea credință a drepturilor sale procesuale sau încălcarea principiului desfășurării relațiilor de muncă cu bună-credință, principiu prevăzut de art. 8 alin. 1 din Codul muncii.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă fiind nefondat. În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. O. S. M. S.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. O. S. M. SRL împotriva sentinței civile nr. 352 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 03 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
S. D. D. G. L. D.
G., C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond: H. D. M.
| ← Decizia nr. 4040/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 257/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
