Decizia nr. 3601/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)**
DECIZIA CIVILĂ NR. 3601/R/2012
Ședința publică din data de 12 septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 672/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...)**, privind și pe reclamanta intimată R. M., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei intimate, av. F. Ion T., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, arătând că termenul de
2 ani prevăzut de art. 82 alin. 1 Codul muncii a fost depășit, iar contractul de muncă al reclamantei s-a transformat într-un contract pe perioadă nedeterminată având în vedere că acesta a continuat să se deruleze și după expirarea celor 24 luni, angajatorul neîncheind un nou contract pe perioadă determinată.. nu solicită cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul T. M. sub nr.(...)**,la data de (...), reclamanta R. M. a chemat-o în judecată pe pârâta D. G. A F. P. M. solicitând anularea deciziei acesteia nr.229 din data de (...), reîncadrarea pe postul de inspector de specialitate gr. II, gradația IV, pe perioadă nedeterminată, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, începând de la data încetării contractului și până la reintegrarea efectivă și a daunelor morale în sumă de 10.000 Euro.
În motivarea contestației, s-a arătat că, la data de (...), contestatoarea a încheiat cu intimata contractul individual de muncă nr. 716, în cuprinsul căruia,la punctul 2, s-a specificat că angajarea începe cu data de (...), iar durata este determinată -cât timp titulara postului lipsește din unitate.
S-a mai arătat că acest contract nu a prevăzut data exactă la care încetează, dar a fost stabilit un termen imprecis care va interveni în mod cert, respectiv momentul reîntoarcerii titularei postului.
Contestatoarea a precizat că a fost angajată pe postul salariatei P. M., care a fost, ulterior, în anul 2008, concediată ca urmare a pronunțării unei sentințe penale. Astfel, se susține că, din anul 2008, titulara postului nu mai avea cum să se întoarcă la serviciu, postul devenind nu doar vacant, ci și titularizabil. De la această dată, angajatorul avea fie posibilitatea fie de a încheia un alt contract pe durată determinată, fără a depăși cumulativ cele 24 luni -art. 82 al.1 Codul muncii, fie de a titulariza persoana care îl ocupa, prin transformarea contractului acesteia în unul pe durată nedeterminată.
De la data încheierii contractului individual de muncă, (...), au trecut mai mult de 24 luni, contestatoarea continuând să fie angajată pe aceeași funcție și să încaseze remunerație pentru munca prestată. Astfel, s-a arătat că, începând din 2009, contractul de muncă a continuat să se execute și după expirarea celor
24 luni.
Intimata a emis decizia de concediere nr. 229 la data de (...), prin care a dispus concedierea contestatoarei, începând cu data de (...), în baza art. 55 lit. a coroborat cu art. 56 al. 1 lit. i din Codul muncii, apreciind că a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul.
Contestatoarea a apreciat că, raportat la prevederile art. 80-84 Codul muncii, fiind menținută în instituția intimată peste termenul maxim de 24 luni, contractului ei individual de muncă a devenit unul pe durată nedeterminată.
S-a mai arătat că decizia de încetare a contractului individual de muncă cuprinde în motivare argumente referitoare la reducerea posturilor vacante, iar în dispozitiv este precizat ca temei legal ajungerea la termen a contractului, cele două părți ale decizie necorelându-se .
În drept, s-au invocat prevederile Legii 188/1999 și L. 53/2003 din Codul muncii.
În probațiune, contestatoarea a depus la dosar înscrisuri.
Intimata D. F. P. M., prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea poziției sale intimata a arătat că reclamanta a fost angajată pe durată determinată, pe un post temporar vacant, conform deciziei nr. 562/(...), încheindu-se contractul individual de muncă nr. 716/(...).
Prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 2180/2011 s-a modificat Ordinul nr.375/2009 privind aprobarea structurilor organizatorice a direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, noua structură organizatorică intrând în vigoare la data de (...).
Potrivit art. III din O. nr.2180/2011, modificat prin O. nr.2.2011: "D. art.99 alin.(1) lit.a), alin.(3)~ (4)~ (6) si (7) din L. nr.188/1999 republicata (2) cu modificările si completările ulterioare și respectiv ale art.65-67 si ale srt. 75-77 din L. nr.53/2003 cu modificările si completările ulterioare, sunt direct aplicabile unităților subordonate ale direcțiilor generale ale finanțelor publice județene care își încetează activitatea si nu se mai regăsesc in anexa menționata la art.I" .
O. nr.2180/2011 prevede obligația comunicării de către conducerile direcțiilor generale județene a statelor noi de funcții care urmează a fi aprobat de către conducerea A.N.A.F.
In aplicarea prevederilor O. nr.2180/2011 D. G. de O. si R. U. din cadrul
A.N.A.F. a comunicat N. nr.938.551/(...) prin care se preciza faptul că, la întocmirea statelor de funcții care vor fi predate obligatoriu pana la data de (...), nu se vor lua in calcul posturile de execuție vacante existente la acea dată,întrucât acestea nu sunt bugetate și au fost reduse prin proiectul de H. a G. pentru modificarea si completarea H. nr.109/2009 privind organizarea si funcționarea Agenției Naționale de A. F., cu modificările si completările ulterioare.
Prin Ordinul Președintelui A.N.A.F nr.2262/(...), s-a aprobat numărul maxim de posturi pentru direcțiile generale ale finanțelor publice județene, posturile repartizate si aprobate pentru D.G.F.P. M. fiind in număr de 489.
Astfel, intimata arată că, având în vedere nota nr. (...), la data de (...) s-a acordat un preaviz de 20 de zile lucrătoare conform art. 75 al. 1 din L. 53/2003 pentru personalul contractual.
A mai arătat intimata că s-a dispus concedierea reclamatei ca urmare a reorganizării instituției, aceasta ocupând un post pe perioada determinat (post vacant), neavând calitate de funcționar public, post vacant care nu a mai fost cuprins în noul stat de funcții.
Intimata a mai susținut că, având in vedere reorganizarea instituției, faptul ca reclamanta a ocupat un post vacant, pe perioada determinată, acesta fiind desființat prin O. nr.2262/(...), modificat ulterior prin O. nr.2305/(...), contractul individual de munca a încetat de drept, nefiind posibila reîncadrarea acesteia.
În probațiune intimata a depus la dosar documentația ce a stat la baza emiterii deciziei contestate.
Prin sentința civilă nr. 672/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a admis în parte contestația formulată de contestatoarea R. M., în contradictoriu cu intimata D. G. a F. P. M., a fost anulată decizia nr. 229/(...) emisă de intimată, s-a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul avut anterior încetării contractului individual de muncă și a fost obligată intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, începând de la data de 18 iulie
2011 și până la reintegrarea efectivă.
A fost respinse cererile contestatoarei privind obligarea intimatei la plata sumei de 10.000 Euro cu titlu de daune morale și a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Potrivit contractului individual de muncă nr.716 din (...) contestatoarea a fost angajată de intimata D. G. a F. P. M., în funcția de inspector specialitate gradul IV, cu începere de la data de (...), pe perioadă determinată, respectiv cât timp titularul postului lipsește din unitate.
Contractul individual de muncă nu menționează cine este titularul postului pe care îl ocupa contestatoarea și nici care este motivul pentru care acesta lipsea din unitate, însă, așa cum ambele părți au afirmat, titularul postului era numita P. M., al cărei raport de serviciu a fost suspendat prin decizia nr. 427 din (...), începând cu data de (...), în conformitate cu prevederile art. 82 al. 1 lit. a din L.
188/1999 , fiind în concediu pentru îngrijirea copilului până la 2 ani.
La data de (...), intimata a emis decizia nr. 373, prin care a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale titularei postului, P. M., cu începere de la data de (...), constatând incompatibilitatea acesteia cu funcția publică deținută, determinată de condamnarea definitivă pentru săvârșirea unor infracțiuni.
Cu toate acestea, contractul individual de muncă al contestatoarei a continuat să se execute și după data de (...).
Prin adresa nr. 16.789 din (...) (fila nr.34 dosar de fond) intimata D. G. a F.
P. M. a înștiințat-o pe contestatoare că postul pe care l-a ocupat pe perioadă determinată a fost redus, urmând ca, după expirarea unui preaviz de 20 de zile lucrătoare, contractul ei de muncă să înceteze conform prevederilor art. 65 și
66 Codul muncii.
Ulterior, prin decizia nr. 229/(...) intimata a decis că, începând cu data de
18 iulie 2011, contestatoarei îi încetează contractul individual de muncăconform art. 55 lit. a coroborat cu art. 56 al. 1 lit. i din L. 53/2003 republicată, la expirarea termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată.
Această decizie a fost contestată în termenul legal prevăzut de art. 268 lit. a din L. 53/2003 republicată.
Potrivit art. 80 din Codul muncii, în forma în vigoare la data angajării contestatoarei, „prin derogare de la regula prevăzută la art. 12 alin. (1), angajatorii au posibilitatea de a angaja, în cazurile și în condițiile prezentului cod, personal salariat cu contract individual de muncă pe durată determinată.
Contractul individual de muncă pe durată determinată se poate încheia numai în formă scrisă, cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie";.
Conform art. 82 din Codul muncii „ contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 24 de luni. În cazul în care contractul individual de muncă pe durată determinată este încheiat pentru a înlocui un salariat al cărui contract individual de muncă este suspendat, durata contractului va expira la momentul încetării motivelor ce au determinat suspendarea contractului individual de muncă al salariatului titular";.
Cum în cuprinsul contractului individual de muncă nr. 716 din (...) s-a menționat că reclamanta contestatoare a fost angajată pe durată determinată, respectiv cât timp titularul postului lipsește din unitate, durata contractului ei urma a expira, conform art. 82 al. 2 din Codul muncii anterior republicării, la momentul încetării motivelor ce au determinat suspendarea contractului individual de muncă al salariatului titular.
Însă, așa cum s-a arătat, la data de (...) titularei postului i-a încetat raportul de serviciu, iar contractul individual de muncă al reclamantei a continuat să se deruleze până la data de (...), fără ca intimata angajatoare să încheie un act adițional prin care să stabilească o altă durată a contractului, deși, reține tribunalul, la momentul respectiv erau în vigoare prevederile O.U.G. nr. 1/ 2006 cu modificările aduse de L. nr. 47 /19 martie 2008, care, în art. 1 stabilea că numărul maxim de posturi aprobat prin L. bugetului de stat pe anul
2006 nr. 3. și prin L. bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006 nr. 3., se majorează pentru autoritățile și instituțiile publice prevăzute în anexa care face parte integrantă din această ordonanță de urgență.
Prima instanță a constatat că această stare de fapt atestă voința angajatorului de a prelungi contractul individual de muncă al reclamantei și după expirarea duratei determinate, moment marcat de încetarea raporturilor de serviciu ale salariatului titular, însă, în condițiile în care nu s-au respectat prevederile art. 82 Codul muncii referitoare la termenul maxim pentru care o persoană poate fi angajată pe durată determinată, s-a apreciat că părțile au convenit la transformarea contractului de muncă pe durată determinată într-un contract de muncă pe durată nedeterminată, decizia nr. 229/(...) fiind nelegală și netemeinică.
Față de considerentele expuse, instanța de fond, constatând nelegalitatea și netemeinicia deciziei nr. 229/(...) privind încetarea de drept a contractului individual de muncă nr.716 din (...), a dispus anularea acesteia și restabilirea situației anterioare, în sensul reintegrării contestatoarei pe postul avut anterior încetării contractului individual de muncă.
În baza art. 80 al. 1 Codul muncii, tribunalul a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data concedierii și până la reintegrare.
Instanța a respins cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata sumei de 10.000 EURO cu titlu de daune morale, constatând că aceasta nu a dovedit prejudiciul moral pe care l-a suferit ca urmare a concedierii.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată pretinse, prima instanță a constatat că nu au fost probate și, în consecință, a respins cererea contestatoarei având acest obiect.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. M., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului.
Recurenta susține că intimata a fost angajată în funcția de inspector de specialitate de grad IV, pe perioadă determinată, pe un post temporar vacant conform deciziei nr. 562/(...), încheindu-se contractul individual de muncă nr.
716/(...).
Conform contractului de muncă, intimata a fost angajată pe perioadă determinată începând cu data de (...), până la revenirea titularului din concediul plătit pentru îngrijirea copilului până la 2 ani inclusiv, neavând calitatea de funcționat public.
Prin Ordinul Președintelui ANAF 2180/2011, s-a modificat Ordinul 375/
2009, privind aprobarea structurii organizatorice a direcțiilor generale ale finan-
țelor publice județene, noua structură organizatorică intrând în vigoare la data de
(...), ulterior acest termen fiind prorogat prin O. nr. 2289 /(...) pană la data de
(...).
Potrivit art. III din O. 2180/2011 modificat prin O. 2. 2011, dispozițiile art. 99 alin. 1 lit. a, alin. 3, 4, 6, și 7 din L. 188/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare și respectiv ale art. 65-67, 75-77 din Codul muncii, sunt direct aplicabile unităților subordonate direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, care își încetează activitatea și nu se regăsesc în anexa menționată la art. I.
În aplicarea prevederilor O. 2180/2011, D. G. de O. și R. U. din cadrul ANAF a comunicat N. nr. 9. (...) prin care se precizează faptul că, la întocmirea statelor de funcții care vor fi predate obligatoriu până la data de (...), nu se vor lua în calcul posturile de execuție vacante existente la acea dată, posturi de execuție vacante fiind doar cele preluate de la unitățile desființate.
Recurenta arată că rațiunea pentru care acestea nu mai pot fi luate în considerare este aceea că nu sunt bugetate și că au fost reduse prin proiectul de H. pentru modificarea și completarea H. 109/2009 privind organizarea și funcțio- narea A.N.A.F. cu modificările și completările ulterioare.
Prin Ordinul A.N.A.F. nr. 2262/(...) s-a aprobat numărul maxim de posturi pentru direcțiile generale ale finanțelor publice județene, posturile re- partizate și aprobate pentru D.G.F.P. M. fiind în număr de 489, nefiind incluse și posturile vacante, ocupate pe perioada determinată de personalul contractual.
Astfel, având în vedere adresa nr. 9.(...), la data de (...) s-a acordat un preaviz de 20 de zile lucrătoare, pentru personalul contractual.
Concedierea intimatei, susține recurenta, s-a făcut ca urmare a reorganizării instituției, acesta ocupând un post pe perioadă determinată, neavând calitate de funcționar public.
Se invocă în acest sens disp.art.65 din Codul muncii, arătându-se că, întrucât reclamanta ocupa un post vacant pe perioadă determinată și acesta a fost desființat, contractul individual de muncă a încetat de drept.
Recurentul mai invocă faptul că din punctul de vedere al formei și fondului actului unilateral contestat, acesta este la adăpost de orice critică, fiind întocmit cu respectarea normelor legale.
Astfel, se arată că, având in vedere reorganizarea instituției, faptul ca intimata a ocupat un post vacant (personal contractual) pe perioada determinată, acesta fiind desființat prin O. nr.2262/(...), modificat ulterior prin O. nr.2305/(...), contractul său individual de munca a încetat de drept, nefiind posibila reîncadrarea acesteia.
Se mai susține că simpla derulare a raporturilor de munca intre părți, după expirarea termenului maximal prevăzut de lege, nu transforma de drept contractul de munca cu durata determinata într-un contract de munca cu durata nedeterminată. Acordul părților în derularea unui raport de munca este într- adevăr o primă condiție necesară pentru constatarea existentei unui contract de munca, aceasta nu este insa și suficienta, întrucât acest acord trebuie să fie și legal, adică să nu eludeze prevederi imperative cuprinse in normele legale in vigoare in momentul încheierii sale.
Astfel, se arată că art.22 alin.1 din O.G nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetara pe anul 2009 si reglementarea unor masuri financiar-fiscale a dispus ca:
"Începând cu data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta se suspenda ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritățile si instituțiile publice prevăzute la art.21", interdicția fiind aplicabila si instituției noastre, ca instituție publica a cărei finanțare se asigura de la bugetul de stat.
De asemenea, recurenta susține că numărul maxim de posturi in administrația publica este stabilit prin lege, iar prin art.111 alin.2 din O.U.G. nr.229/2008 privind masuri pentru reducerea unor cheltuieli la nivelul administrației publice s-a dispus ca: "autoritățile si instituțiile publice din administrația publica centrala si locala au obligația de a face modificările corespunzătoare in structura organizatorica si in statele de funcții, de a stabili numărul maxim de funcții publice de conducere si de execuție, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor P.i, in termen de 45 zile de la data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta."
Astfel, se consideră de către recurentă că instanța de fond nu putea ignora aceste prevederi legale pentru a constata că, in ciuda unor interdicții prevăzute in mod expres de lege, părțile ar fi convenit încheierea unui contract de munca pe durata nedeterminată. În condițiile în care ocuparea posturilor vacante nu se putea face nici prin concurs, cu atât mai puțin se poate admite ca ele puteau fi ocupate prin simplul acord de voința al părților.
În drept, se invocă disp.art.304 pct.9 și 3041 Cod.proc.civilă. Intimata nu a formulat întâmpinare în recurs și nu s-au administrat probe noi. Analizând recursul formulat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICEpentru D. G. A F. P. M., în temeiul disp.art.3041 Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Astfel cum a reținut și prima instanță, intimata R. M. a fost angajată de către recurentă pe postul de inspector de specialitate grad IV, pe perioadă determinată, pe un post temporar vacant, conform deciziei nr. 562/(...), încheindu-se contractul individual de muncă nr. 716/(...). Conform punctului 2.3 din contract, intimata a fost angajată, începând cu data de (...), până la revenirea titularului postului din concediul plătit pentru îngrijirea copilului până la 2 ani inclusiv. La data de (...), recurenta a emis decizia nr. 373, prin care a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale titularei postului, P. M., cu începere de la data de (...). Începând cu această dată și până la data de 18 iulie 2011, când intimatei R. M. i-a încetat contractul de muncă, prin decizia nr. 229/(...) emisă de recurentă și contestată în cauză, această angajată a continuat executarea contractului, fiind desigur și salarizată corespunzător acestei funcții. Curtea reține că legiuitorul, reglementând cele două tipuri de contracte individuale de muncă, respectiv cel pe durată nedeterminată și cel pe durată determinată, a avut în vedere desigur ocrotirea drepturilor, necesităților și intereselor ambelor părți ale unui raport de muncă, plecând de la premisa că un angajator poate avea nevoie de două categorii de forță de muncă: nevoi permanente, ce trebuie satisfăcute prin contracte pe durată nedeterminată și nevoi precare, conjuncturale, pe care și le poate acoperi prin contracte de muncă pe durată determinată. Pentru protecția drepturilor salariaților și prevenirea abuzului de drept din partea angajatorului, legiuitorul român a procedat la reglementarea contractului de muncă pe durată determinată armonizând treptat legislația națională cu aquis-ul comunitar, astfel cum rezultă chiar din preambulul O.U.G. nr.65/2005, ce a modificat art.82 alin.1 și art.84 alin.1 din Codul muncii și cel al O.U.G. nr.55/2006, ce a modificat și completat art.84 alin.2 din Codul muncii, având în vedere deosebitele consecințele economice, psihologice și sociale ale precarității acestor raporturi de muncă pentru salariați, determinate de incertitudinea care apasă asupra locului de muncă. Se reține astfel că, prin D. 1. a C. din (...) privind Acordul-cadru CES, UNICE și CEEP asupra muncii cu durată determinată, avută în mod special în vedere la armonizarea legislației muncii din România cu cea comunitară, s-a prevăzut că, pentru a preveni abuzul ce poate rezulta din utilizarea contractelor sau relațiilor de muncă cu durată determinată succesive, statele membre pot introduce una sau mai multe măsuri prevăzute la C. 5 din acordul-cadru și anume: rațiuni obiective care să justifice reînnoirea unor astfel de contracte sau relații de muncă, durata maximă a contractelor sau relațiilor de muncă succesive și numărul de reînnoiri ale unor astfel de contracte sau relații de muncă. Alineatul 2 al acestei clauze prevede că statele membre, după consultarea partenerilor sociali stabilesc în ce condiții: a)contractele sau raporturile de muncă sunt considerate „succesive";; b) sunt considerate contracte sau raporturi de muncă pe durată nedeterminată. În elaborarea acestui acord-cadru, părțile au luat în considerare următoarele: contr actele individuale de muncă pe dur ată nedeterminată reprezintă forma generală pentru raporturile de muncă, cont ribuie la calitatea vieții lucrătorilor implicați și îmbunătățesc performanța, iar folosirea, doar din motive obiective, a contractelor pe durată determinată constituie un mod de a împiedica abuzurile. Se mai prevede că Statele membre pot menține și /sau partenerii sociali pot menține sau introduce dispoziții mai favorabile pentru muncitorii avuți în vedere în acord( C. 8). Conform jurisprudenței CJCE (Hotărârile M.ld, Adeneler și alții) beneficiul stabilită ții locului de muncă este considerat un element ma jor al protecț iei acordate lucrătorilor . Curtea a dedus din aceasta că Acordul-cadru vizează să limiteze recurgerea succesivă la contractele de muncă pe durată determinată, considerată drept o sursă potențială de abuz în detrimentullucrătorilor, prevăzând o serie de dispoziții minime de protecție destinate să evite incertitudinea situației salariaților. S-a mai reținut prin aceste hotărâri că o dispozi ț ie care nu justifică în mod specific folo sirea contractelor de muncă pe durată determinată succesive prin existenț a unor factori obiectivi legaț i de particularită ț ile activităț ii respective și de condiț iile e x ercitării sale, implică un risc real de a determina o recurgere abuzivă la acest tip de contracte și nu este, prin urmare, compatibilă cu obiectivul și cu efectul util al Acordului-cadru. În speță, prin contractul individual de muncă nr.716/(...) depus la dosar, s-a menționat că acesta a fost încheiat într-o situație de excepție prevăzută de disp.art.81 din Codul muncii, pe durată determinată, până la „. titularului postului din concediul plătit pentru îngrijirea copilului până la 2 ani inclusiv";. Pe de altă parte, se mai reține că durata îndelungată a acestui contract, începând cu data de (...) și până la (...), pe lângă faptul că încalcă prevederile art.82 alin.1 din Codul muncii, potrivit căruia contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 24 de luni, dovedește pe deplin că activitatea prestată de către intimată a corespuns unei nevoi permanente a instituției recurente, motiv pentru care aceasta era îndreptățită la încheierea unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată. Se mai reține că, deși alin.1 al art.84 din Codul muncii prevede regula că la încetarea celui de-al treilea contract individual de muncă pe durată determinată, prevăzut de art.80 alin.4, sau la expirarea termenului prevăzut la art.82 alin.1, dacă pe postul respectiv va fi angajat un salariat, acesta va fi angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, alin.2 lit.c) și c1) stipulează că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cazul în care încheierea unui nou contract de muncă pe durată determinată se impune datorită unor motive obiective prevăzute expres în legi speciale sau a unor motive obiective cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel național sau la nivel de ramură, pentru desfășurarea unor lucrări, proiecte sau programe . În consecință, ceea ce se impune a fi analizat în speță este dacă angajatorul a avut în situația intimatei o nevoie perma nentă de personal, sau una de natură precară, conjuncturală și dacă legea sp ecială sau contractel e colective de munc ă aplicabile prevăd în cazul activității desf ășurate de către ace sta motive obiective care să impună încheierea unor contracte pe durată determinată. Astfel cum s-a statuat în doctrina de specialitate și practica judiciară, în măsura în care un angajator apelează de mai multe ori, în intervale scurte de timp, la aceeași persoană cu care încheie contract pe durată determinată pentru aceeași ac tivitate este de presupus că , în realitate, angajatorul în cauză are nevoie în mod permanent de un post de tipul celui ocupat de acel salariat, caracterul temporalității fiind practic simulat . De altfel, Curtea de Justiție a C. E., prin hotărârea din (...), pronunțată în cauzele conexate C-378/07-C-380/07, în cererea privind pronunțarea unei hotărâri preliminare - Monomeles Protodikeio Rethymnis - privind interpretarea clauzei 5 si a clauzei 8 punctele 1 si 3 din anexa la D. 1. a C. din 28 iunie 1999 privind Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE si CEEP, a statuat că C. 5 punctul 1 trebuie interpretată în sensul că nu se opune adoptării de către un stat membru a unei reglementări naționale, în măsura în care totuși reglementarea menționată, pe de o parte, nu afectează caracterul efectiv al prevenirii folosirii abuzive de contracte sau de raporturi de muncă pe durată determinată astfel cum rezultă acesta din măsura legală echivalentă menționată și, pe de altă parte, respectă dreptul comunitar și, mai ales clauza 8 alin.3 din acord. C. 5 punctul 1 litera a) din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată trebuie interpretată în sensul că se opune posibilității ca o reglementare națională să fie aplicată de autoritățile statului membru respectiv astfel încât reînnoirea de contracte de muncă pe durată determinată succesive în sectorul public să fie considerată justificată de ". obiective"; în sensul clauzei menționate, pentru simplul motiv că aceste contracte sunt întemeiate pe dispoziții legale care permit reînnoirea lor pentru a satisface anumite nevoi provizorii, în condițiile în care, în realitate, respectivele nevoi sunt permanente și durabile. Curtea a mai reținut , prin aceeași hotărâre, că, în special respectarea clauzei 5 punctul 1 din Acordul-cadru impune ca o nouă reglementare națională să prevadă, în ceea ce privește folosirea abuzivă de contracte de muncă pe durată determinată succesive, măsuri eficace și obligatorii de prevenire a unei astfel de folosiri abuzive, precum și sancțiuni care au un caracter suficient de eficace și disuasiv pentru a garanta deplina eficacitate a acestor măsuri de prevenire. Prin urmare, s-a stabilit că este de competența instanței de trimitere să verifice dacă aceste condiții sunt îndeplinite. Curtea mai constată că în cauză nu se poate reține existența unor dispoziții din legi sp eciale, aplicabile în cauză, care să prev adă în mod expresmotive obiective ce să impună încheierea unor contracte pe durată determinată, avâ nd în vedere faptul că dispozițiile art.111 alin.2 din O.U.G. nr.229/2008 și cel e ale art.22 alin.1 din O.G nr.34/200 9, invocate de cătr e recurentă prin mo tivele de recurs, p e lângă faptul că nu cuprind în mo d ex pres o asemenea obligație în sarcin a autorităților publice, sunt de faptprevederi ce privesc încadrarea în bugetul aprobat acestor instituții. Astfel, Curtea con stată că, în cauză, chiar ulterior ado ptării acestor acte normative, și anume din anul 2008, respectiv 2009, și până la data de (...), contestatoarea a fost salarizată pentru postul ocupat, nefiind probat în cauză că D. G. a F. P. M. ar fi red us astfel în anul 2008 „cheltuielile la nivelul administrației publice";, prin a plicarea acestor dis poziții, sau că prin ocuparea postului de către i ntimată nu s-ar fi încadrat în cheltuielile de personal aprobate prin buget. De altfel, se reține că aceasta nu-și poate invoca în cauză propria culpă privind aplicarea acestor dispoziții legale, în scopul încălcăr ii unor drepturi ale salariatei-intimate garantate prin dispoziții naționale și internaționale. Analizând evoluția în timp a relațiilor de muncă dintre părți, timp de mai mult de patru ani, nu se poate reține decât faptul că D. G. A F. P. M. a avut nevoie în permanență de munca prestată de către intimată, iar abuzul de drept săvârșit de către acest angajator prin neelucidarea, neprevederea expresă în contract a duratei nedeterminate a acestuia, conform dispozițiilor legale mai sus menționate nu poate fi folosit de către recurentă pentru a înceta de drept acest contract de muncă, invocând faptul că postul ocupat de către reclamant ar fi fost de fapt unul vacant, căruia i-ar fi aplicabilă N. nr. 9.(...) a Direcției de O. și R. U. din cadrul ANAF București. Se mai reține nelegalitatea deciziei contestate și pentru motivul că, deși se invocă dispozițiile art.56 alin.1 lit.i) din Codul muncii republicat, respectiv încetarea de drept a contractului de muncă la data expirării termenului contractului prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei și prin cererea de recurs, recurenta invocă alte motive de fapt și de drept, respectiv desființarea locului de muncă ocupat de către reclamant, ca urmare a reorganizării instituției, în temeiul disp.art.65 din Codul muncii. Ori, conform art.79 din Codul muncii republicat, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere. Mai mult, astfel cum a reținut și prima instanță, prin adresa nr.16789/(...), ce a precedat decizia de încetare de drept a contractului intimatei, angajatorul recurent a acordat acesteia un preaviz de 20 de zile lucrătoare conform art.75 alin.1 din Codul muncii, menționând în acest înscris: „contractul dumneavoastra de munca incheiat pe durata determinata urmand sa inceteze conform prevederilor art.65 și 66 din Codul Muncii."; Curtea constată că, dacă se consideră că încetarea contractului de muncă al contestatoarei s-ar fi dispus în temeiul disp.art.65 din Codul muncii, se recunoaște implicit că aceasta ocupa în mod legal un loc de muncă, care a fost desființat, fiind astfel contradictorii susținerile recurentei în sensul că postul de execuție al intimatului ar fi fost vacant la data primirii Notei nr. 9.(...) a Direcției de O. și R. U. din cadrul ANAF București. Pentru aceste considerente privind nelegalitatea deciziei contestate, Curtea constată că în mod corect prima instanță a dispus, în temeiul disp.art.80 alin.1 și 2 din Codul muncii republicat, atât reintegrarea intimatei pe postul deținut anterior emiterii acestui act unilateral, cât și obligarea angajatorului la plata despăgubirilor. Acest temei este aplicabil în cauză având în vedere faptul că, nefiind probată în cauză existența unei cauze reale de încetare de drept a contractului individual de muncă, decizia nr.231 din (...) constituie de fapt o decizie de concediere a reclamantului, astfel cum aceasta este definită în art.58 din Codul muncii, respectiv o încetare a contractului de muncă din inițiativa angajatorului. Practic, se reține în acest sens că repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, constituie una dintre măsurile cele mai energice de restabilire a legalității, de apărare eficientă a dreptului la muncă. Ea reprezintă o adevărată restitutio in integrum, implicând nu numai reîncadrarea pe postul deținut anterior, ci repunerea în situația anterioară, ca și cum raportul de muncă nu ar fi fost nici un moment întrerupt, cu respectarea prevederilor legale ce impuneau încheierea unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată, precum și acordarea despăgubirilor prevăzute de lege. Prin decizia nr.193/2001, Curtea Constituțională a decis că repunerea părților în situația anterioară nu lezează în nici un mod dreptul de proprietate al angajatorului, drept ce trebuie exercitat cu respectarea conținutului și limitelor sale, stabilite de lege. F. posibilitatea repunerii părților în situația anterioară concedierii, atingerea adusă dreptului la muncă nu s-ar repara și nu ar asigura stabilitatea raporturilor de muncă. În consecință, constatând că în mod corect prima instanță a admis cererile reclamantului de anulare a deciziei de încetare a contractului de muncă și de repunere a părților în situația anterioară, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civilă, se va respinge recursul formulat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE pentru D. G. A F. P. M. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 672 din (...) a T. M., pronunțată în dosarul nr. (...)**, pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 12 septembrie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI S.-C. B. I.-R. M. C. M. G. G. C. Red.:C.M.; Tehnored.: C.M./M.S.; 2 ex./(...) Jud.fond: T. M.: B.G.
| ← Decizia nr. 5126/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2670/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
