Decizia nr. 3236/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr.3236/R/2012
Ședința publică din data de 26 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul D. C. împotriva sentinței civile nr.1496 din 27 februarie 2012 pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) privind și pe intimata S. C. SA, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul intimatei - avocat A. R. C. din cadrul Baroului Maramureș, lipsind reclamantul recurent.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul intimatei depune la dosar la acest termen de judecată împuternicirea avocațială și concluzii scrise arătând că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentantul pârâtului recurent solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând concluziile expuse în scris.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1496 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă excepția inadmisibilității invocată din oficiu și a respins în consecință acțiunea formulată de reclamantul D. C. în contradictoriu cu pârâtele S. C. S. prin administrator judiciar B. B. R. S. și S. C. S. - S. Z., având ca obiect încadrarea activității sale desfășurate în perioada (...)- (...) în condiții speciale, obligarea la eliberarea unei adeverințe cu această mențiune și rectificarea declarațiilor nominale în acest sens.
A fost respinsă ca nefondata cererea reclamantului formulată pentru obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că perioada în care activitatea sa a fost încadrată în grupa I de muncă, este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut asupra excepțieiinadmisibilității, următoarele:
Așa cum rezultă din mențiunile efectuate în carnetul de muncă, reclamantul a fost angajat S. E. SA., în perioada (...)-(...).
La data de 22 octombrie 2004, între S. E. S.A și S. C. SA s-a încheiat protocolul înregistrat la D. pentru Muncă, Familie și Solidaritate Socială S. sub nr.
97/(...) prin care părțile au convenit preluarea de către SC C. SA a salariaților S. E.
SA.
Prin același protocol, SC C. SA s-a obligat să se substituie S. E. S.A în toate drepturile și obligațiile față de angajații astfel preluați, așa cum acestea au fost asumate prin contractul colectiv de muncă nr. 9., precum și în contractul individual de muncă.
Din carnetul de muncă al reclamantului rezultă că acesta a devenit salariat a societății pârâte începând cu data de (...), raporturile de muncă încetând în data de
(...).
Ulterior, prin sentința civilă nr. 2588/(...)a T.ui S., irevocabilă în urma respingerii recursului prin decizia civilă nr.811/ (...), S. E. S.A a fost radiată din evidențele registrului comerțului, încetându-și astfel ființa ca persoană juridică.
Prin urmare, așa cum a arătat și reclamantul ulterior promovării acțiunii, pârâtele nu sunt continuatoarele S. E. S., însă acestea și-au asumat prin convenție drepturi și obligați care decurg din contractele de muncă(colectiv și individual) exclusiv în privința foștilor angajați ai societății radiate care au devenit angajații săi.
Reclamantul solicită încadrarea activității din această din urmă perioadă la condiții speciale.
Cu privire la procedura specială de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, instanța reține următoarele:
În baza L. nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistenta socială și în conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, M. M. și Ocrotirilor S., Ministerul Sănătății și C. Naționala pentru Protecția M. au emis Ordinul nr.
50/1990, prin care se precizează locurile de munca, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionării.
Articolul nr. 198 din L. nr. 19/(...) prevede că la data intrării în vigoare a acestui act normativ, se abrogă Ordinul nr. 50/1990, iar art. art. 196 că prezenta lege intra în vigoare în termen de un an de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 3, 140, 141, 143, 168, 173, 174,
175, 176, 177, 178, 179, ale art. 180 alin. (2)-(4), ale art. 182 și 186, care intra în vigoare la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al Român.
Acest ultim act normativ suprimă clasificarea privind încadrarea locurilor de muncă pe grupe și constituie o nouă clasificare a acestora în condiții normale, deosebite sau speciale.
Conform art. 20, „în sensul prezentei legi, locurile de munca în condiții speciale sunt cele din: a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de munca în luna respectiva; b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații; c) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1; d) activitatea artistică desfășurata în profesiile prevăzute în anexa nr. 2.";
La data de 22 februarie 2001 a fost adoptată Hotărârea de G. nr. 261/(...) privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite care, conform art. 20, a intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2001.
Metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite cuprinde o serie de etape, a cărei succesiune a fost recomandată de legiuitor. P. operațiune vizează nominalizarea în vederea încadrării locurilor de munca în condiții deosebite și stabilirea criteriilor aplicabile pentru aceasta încadrare, care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în munca, acolo unde acesta este înființat.
După nominalizarea efectuată de această comisie paritară, se recomandă expertizarea locurilor de munca din punct de vedere al protecției muncii iar apoi efectuarea determinărilor de noxe profesionale, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1).
Următoarele operațiuni, menționate la literele d, e, f și i se referă la solicitarea de către angajator de la instituțiile abilitate de Ministerul Sănătății și F. a listei cuprinzând bolile profesionale înregistrate sau a listei cuprinzând efectuarea controlului medical pentru personalul care lucrează în locuri de munca în condiții deosebite, pentru determinarea răspunsului specific al organismului; efectuarea evaluării locurilor de munca nominalizate la lit. a), care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în munca acolo unde acesta este înființat, conform anexei nr. 2 sau 3; stabilirea măsurilor tehnice, sanitare și organizatorice de protecție a muncii corespunzător condițiilor de munca și factorilor de mediu specifici locului de munca; obținerea avizului inspectoratului teritorial de munca în conformitate cu prevederile art. 4 și stabilirea locurilor de munca în condiții deosebite în conformitate cu art. 19 alin. (4) din L. nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Articolul 15 care prevede că locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale încadrate în grupele I și a II-a de munca pana la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri sunt considerate activități desfășurate în condiții deosebite, cu excepția celor care, conform prevederilor L. nr. 19/2000, sunt prevăzute ca fiind activități desfășurate în locuri de munca în condiții speciale la care face referire reclamantul în cererea de chemare în judecată nu suprimă metodologia de încadrare prevăzută prin norme legale imperative, ci reprezintă reperul de nominalizare a locurilor de muncă în vederea încadrării la condiții deosebite, respectiv condiții speciale.
Conform art.16, angajatorii care au locuri de munca, activități și categorii profesionale încadrate în grupele I și a II-a de munca vor face reevaluarea acestora, în vederea încadrării locurilor de munca în condiții deosebite, respectând dispozițiile prezentei hotărâri, în cel mult 90 zile de la data intrării în vigoare a acesteia. Acest termen a fost prelungit până la data de 31 decembrie 2001, prin H. nr. 676/(...), apoi până la 30 iunie 2002, prin H. nr. 1. și ulterior, până la data de
31 decembrie 2002, prin H. nr. 613/(...).
În speță, partenerii sociali, împreună cu instituțiile statului sus arătate au efectuat în cadrul S. E. S.A , inclusiv, la secția emailare, evaluări ale nivelului noxelor, zgomotului, determinări de microclimat etc..
Față de aceste concluzii, sindicatul a avut o atitudine de acceptare și nu a înțeles să uzeze de prevederile L. nr.168/1999 și să declanșeze un conflict de interese.
Procedura prevede ca în prealabil sindicatul sau reprezentanții aleși ai salariaților să sesizeze în scris revendicările salariaților motivate și propunerile de soluționare.
În cazul neformulării unui răspuns de către angajator sau a unui răspuns nesatisfăcător, conflictul de interese se putea declanșa. Caracterul obligatoriu al concilierii nu exclude dreptul părților de a se adresa instanței în caz de insucces a concilierii, iar prin mediere care este o etapă facultativă, nu se urmărește evitarea introducerii acțiunii în instanță, ci evitarea escaladării conflictului și declanșării formei lui extreme:greva.
Etapa succesivă, facultativă la rândul său, este arbitrajul, hotărârea arbitrară fiind atacabilă la instanța de judecată, în condițiile art. 364-366 C.pr.civ..
Aceste pârghii au fost la dispoziția reclamantului, reprezentat în condițiile L. nr. 54/2003, de sindicat.
Argumentul invocat cu privire la necunoașterea concretă a demersurilor efectuate de pârâtă în vederea încadrării locurilor de muncă nu poate subzista..
S-a avut în vedere că în data de 28 august 2003 a fost adoptată H. nr. 1025 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale și s-au redat criteriile pentru încadrarea persoanelor în locurile de munca în condiții speciale prevăzute de art. 2 și metodologia de încadrare stabilită la art. 3.
Procedura presupune, prin urmare, o acțiune comună inițiată de angajat împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca ori cu responsabilul cu protecția muncii.
Conform art. 3 alin.(3), pasivitatea angajatorului, îndreptățește sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca ori responsabilul cu protecția muncii să sesizeze inspectoratele teritoriale de munca, care vor dispune verificarea locurilor de munca conform alin. (1) lit. c).
Pe baza dosarului care cuprinde documentele prevăzute de art. 5 alin.3, C. pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale formată din reprezentanți ai M.ui M., S. S. și F. și ai M.ui S., acordă avizul sau respinge motivate solicitarea de emitere a acestuia.
Potrivit art. 13, angajatorii și/sau sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca, care nu au primit aviz pentru încadrarea locurilor de munca în condiții speciale, pot formula plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării, la M. M., S. S. și F. care, împreună cu Ministerul Sănătății, o va soluționa în termen de
30 de zile, prin decizie rămasă definitiva.
Decizia prevăzută la alin. (1) poate fi contestată la instanța judecătorească competenta, potrivit legii.
Angajatorii împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca ori cu responsabilul cu protecția muncii au putut solicita în baza acestui act normativ, reevaluarea locurilor de munca pana la data de 31 decembrie 2004.
Sindicatul salariaților însă, nu a înțeles să acționeze în temeiul art. 3 alin.3 din H. nr. 1., mai sus citat, respectiv să solicite inspectoratului teritorial de muncă verificarea locurilor de muncă pentru întocmirea procesului verbal care se constituie într-un document obligatoriu la dosarul care se înaintează Comisiei pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale.
Această pasivitate a creat imposibilitatea de a solicita instanței verificarea activității acestei comisii, în cazul emiterii unui refuz motivat.
Solicitarea de încadrare a locurilor de muncă direct de către instanță nu este admisibilă, întrucât o soluție pe fond ar presupune depășirea limitelor puterii judecătorești.
Accesul la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului nu înseamnă puterea de a examina orice chestiune de fapt și de drept, aceasta având limite inerente rolului și statutului puterii judecătorești într-un stat de drept supus principiului separației puterilor în stat. Instanța reține că valorificarea efectivă a dreptului de acces la justiție se putea realiza pe alte căi, ignorate de reclamant.
Excepția inadmisibilității acțiunii a fost admisă, iar pe fond, a reținut următoarele:
În susținerea cererii sale de obligare la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că perioada anterioară intrării în vigoare a L. nr. 19/200, adică (...)-(...)pentru care a beneficiat de grupa I de muncă, este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale.
Reclamantul a invocat prevederile art. 2 alin. 2 din L. nr. 2., care prevedeau că sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a L. nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, în care asigurații și-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.
S-a reținut că L. nr. 2. a fost abrogată prin L. nr. 2., fiind redate integral prevederile art. 30.
S-au reținut prevederile art. 123 din Hotărârea de G. nr. 257 din 20 martie
2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor L. nr. 2. și s-a concluzionat că reclamantul poate solicita doar eliberarea unei adeverințe cu încadrarea activității sale în grupe de muncă și stagiile de cotizare, și nu cu dreptul de asimilare a activității încadrată în grupe de muncă cu activitatea desfășurată în condiții speciale.
Această din urmă asimilare este realizată de casele județene de pensii, odată cu emiterea deciziilor de pensionare, în măsura în care condițiile acestei asimilări ar fi îndeplinite.
Prin urmare, obținerea unei astfel de adeverințe nu ar produce efecte juridice cererea reclamantului fiind nefondată.
Pe cale de consecință, a respins ca inadmisibilă acțiunea.
Totodată a respins ca nefondată cererea reclamantului formulată pentru obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că perioada în care activitatea sa a fost încadrată în grupa I de muncă, este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul D. C., solicitând: înprincipal, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului, modificarea în totalitate a sentinței, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.
În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C.proc.civ., s-a invocat faptul că instanța nu a fost alcătuita potrivit dispozițiilor legale, respectiv art. 55 alin. 2 din L. nr. 304/2004.
Distinct de cerința de forma, privind semnarea sentinței într-un litigiu de munca, de către asistenții judiciari, legea ii obliga totodată si la consemnarea opiniilor acestora în cuprinsul considerentelor hotărârii, indiferent ca opiniile acestora sunt convergente sau divergente, față de opinia judecătorului.
Semnarea de către aceștia a respectivei hotărâri nu echivalează cu consemnarea opiniei lor în hotărâre, față de referirea expresă a legiuitorului în alinatul 2 al art.55 la consemnarea opiniei în hotărâre distinct de semnare.
Lipsa opiniei asistenților judiciari sau a mențiunii exprese ca aceștia au participat la deliberare si achiesează la opinia magistratului judecător, echivalează cu lipsa probațiunii in legătura cu respectarea normei speciale privind compunerea specializata a completului, în etapa deliberării .
În cauză lipsind opinia fiecărui asistent judiciar, fapt ce atrage nulitatea necondiționata de producerea unei vătămări procesuale a hotărârii recurate, deoarece face imposibila exercitarea controlului judiciar cu privire la compunerea completului de judecata in etapa deliberării, compunere ce este reglementata de normele procesuale de ordine publica, garantând dreptul de acces la un tribunal în sensul art. 6 parag. 1 al Convenției.
În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., reclamantul a arătat ca a fost angajat al unității pârâte, în perioada (...)-(...), și-a desfășurat activitatea în secția de laminare, activitate prevăzuta pentru a fi încadrata in grupa I de munca conform prevederilor Ordin nr. 125/1990, Anexa I poz. 6.
Intre anii 2001-2004 locul de munca a fost încadrat in condiții deosebite conform Hotărârii nr. 261/2001, pe toata perioada lucrând in aceleași condiții grele determinate de specificul laminarii si trefilării metalelor neferoase, existând factori de risc de îmbolnăvire din cauza noxelor peste limita maxima admisa.
Urmare a expunerii îndelungate la aceste noxe a fost afectata semnificativ sănătatea majorității salariaților, cum rezulta din documentele medicale anexate si din Tabelul Nominal cu salariații înregistrați cu boli profesionale, fiind îndeplinite criteriile prevăzute de HG nr. 1. art. 2 alin. l lit. d) si e).
Angajatorul trebuia sa finalizeze procedura prevăzuta de HG nr. 1., si sa depună dosarul cu documentele prevăzute la art. 5 alin. 3 lit. a-e la C. pentru acordarea avizelor de încadrare in condiții speciale.
Activitatea desfășurata este prevăzuta expres si in Anexa nr. 1 la L. 2., pct.
24, 25, 28 lit. c, 30 lit. f, d.
La Anexa Nr. 3 la L. 2., sunt incluse unitățile care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor si criteriilor de încadrare in condiții speciale, conform H. nr. (...), iar la punctul 48 este trecuta si parata, Societatea Comerciala C. - S.
La dosar au fost depuse documente care atesta îndeplinirea criteriilor pentru încadrarea persoanelor în locurile de munca în condiții speciale din art. 2 din HG nr. 1. (dovada încadrării locului de munca în grupa 1, existenta factorilor de risc ca urmare a produselor toxice utilizate in procesul de prelucrare a metalelor neferoase din cupru, tabelul cu bolile profesionale si alte documente medicale care atesta diagnosticul de boala profesionala, buletine de analiza cu rezultatele noxelor, etc.)
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, motivate de faptul ca în speța nu s-a finalizat procedura speciala în vederea obținerii avizului de încadrare a locurilor de munca in condiții speciale, recurentul arată ca exista probe care atesta faptul ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de actele normative in vigoare pentru încadrarea activității desfășurate în condiții speciale.
Chiar dacă parata angajatoare a demarat in buna parte procedura nu a finalizat-o din motive necunoscute și neimputabile salariaților. Instanța este competentă să se pronunțe fie și în legătură cu încadrarea în grupe de muncă competența rezultată din normele constituționale ce reglementează drepturile și interesele legitime ale cetățenilor, deoarece activitatea concretă fiind o stare de fapt poate fi dovedita cu orice mijloc de probă. Mai mult, atât activitatea desfășurata cat si unitatea parata SC C. SA, este înscrisa in anexele la L. nr. 2..
Prin restricționarea accesului la justiție și la un proces echitabil pe motiv ca nu a fost finalizata o procedura prealabila s-ar încălca dispozițiile art. 6 din CEDO cât și dispozițiile art. 21 din Constituție privind liberul acces la justiție.
Potrivit art. 171 - 180 Codul M., angajatorul fiind cel care veghează la protejarea sănătății și securității salariaților, parata nu a dovedit cu niciun înscris, deși sarcina probei îi incumbă că a făcut o corectă informare, consultare și nominalizare sau că eventualele măsuri luate pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă sunt de natură să înlăture încadrarea într-o grupă superioară de muncă.
Încadrarea într-o grupă superioară de muncă impune existența buletinelor de determinare a noxelor, înscrisuri care se regăsesc la dosarul cauzei.
După pronunțarea Deciziei nr. 87/1999 a Curții Constituționale, nu exista nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu pentru persoanele care au activat în aceleași funcții, în ce privește beneficiul grupelor superioare de muncă.
Referitor la excepția lipsei de interes, arată că interesul în ce privește capătul de cerere prin care solicită asimilarea perioadei anterioare anului 2001 stagiului de cotizare în condiții speciale este legitim, personal, născut și actual. Prejudiciul la care s-ar expune dacă nu ar solicita și considerarea perioadei anterioare anului
2001 ca fiind desfășurata în condiții speciale ar rezulta din faptul ca încadrarea din grupa I de munca, s-ar transforma în grupa a II-a (condiții deosebite) conform noilor modificări intervenite în legislația muncii iar limita de vârsta de pensionare ar fi semnificativ mărită.
Nu este legal și nici moral ca un salariat sa fie decăzut ulterior dintr-un drept câștigat, atâta timp cat condițiile de munca au rămas neschimbate.
Se solicită casarea cu trimitere, deoarece instanța de fond a invocat din oficiu
și a admis excepția inadmisibilității acțiunii, fără a o pune în discuția părților și fără a cerceta fondul cauzei, fiind astfel pus în imposibilitatea probării dreptului pretins.
In situația în care instanța de recurs va aprecia ca nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune casarea cu trimitere spre rejudecare, in baza art. 304 ind. 1 C.proc.civ., solicită cercetarea cauzei sub toate aspectele.
Intimata pârâtă SC C. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitatrespingerea recursului formulat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinica și legală.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate încererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C.proc.civ. sunt nefondate, deoarece completul care a soluționat în primă instanță prezenta cauză având ca obiect un conflict de muncă, în mod corect și în concordanță cu prevederile art. 55 alin. 1 din L. nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a fost constituit dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari.
În ce privește nulitatea hotărârii atacate, argumentată de faptul că opinia asistenților judiciari nu a fost consemnată în hotărâre, Curtea reține că dispozițiile art. 55 alin. 2 din L. nr. 304/2004 stabilesc că „Asistenții judiciari participă la deliberări cu vot consultativ și semnează hotărârile pronunțate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează";.
Din conținutul acestei prevederi rezultă că atunci când opinia asistenților judiciari coincide cu aceea a judecătorului cauzei, nu este necesară menționarea distinctă în minută și, apoi, în dispozitivul sentinței a opiniei acestora, fiind evident că semnarea minutei ce cuprinde soluția fără opinie separată de către aceștia alături de judecător, demonstrează că soluția reflectă și propria lor opinie.
În speță, minuta ce cuprinde soluția recurată a fost semnată de judecător și de către cei doi asistenți judiciari, ceea ce înseamnă că această soluție reprezintă totodată opinia asistenților judiciari, care prin semnătură și-au însușit-o, situație în care nu se poate afirma lipsa consemnării opiniei asistenților judiciari în hotărâre. Conținutul minutei reprezintă așadar opinia asistenților.
Indicarea distinctă a opiniei, urmată de motivarea acesteia, este necesară numai atunci când opinia asistenților judiciari nu coincide, în tot sau în parte, cu aceea a judecătorului.
O interpretare în sensul celei propuse de recurent este în mod evident excesiv de formală și nesusținută de argumente de interpretare teleologică. Dimpotrivă, este clar că scopul legii, acela de a asigura participarea asistenților judiciari la judecata conflictelor de muncă, este suficient asigurat prin semnarea hotărârii de către toți membrii completului de judecată, în condițiile în care opinia juridică a acestora este concordantă.
Constatând că nu se poate reține în sensul celor pretinse de recurent, rezultă că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.proc.civ., căruia i se subsumează criticile din cererea de recurs.
În ce privește susținerile din recurs referitoare la modul de soluționare al excepției inadmisibilității, Curtea, văzând modul de redactare a cererii de chemare în judecată, reține că reclamantul a solicitat în principal să se constate că în perioada (...) - (...) a desfășurat activitate la locul de muncă ce se încadrează în condiții speciale, iar pârâta să fie obligată să elibereze o adeverință care să ateste perioada lucrată în condiții speciale.
Se constată că la ultimul termen de judecată, în temeiul prerogativelor conferite de art. 129 alin. 4 C.proc.civ., prima instanță a pus în discuția părților inadmisibilitatea demersului juridic inițiat de către reclamant, sub forma unei excepții, întrucât excepția este mijlocul procedural prin care puteau fi invocate și soluționate aspectele cu privire la inadmisibilitatea pretențiilor deduse judecății, iar prin concluziile formulate, inclusiv prin note de ședință, apărătorul reclamantului a solicitat în mod explicit respingerea excepției inadmisibilității invocată din oficiu de instanță, fiind asigurat dreptul la apărare al reclamantului, astfel încât Curtea apreciază a fi vădit nefondată susținerea din cererea de recurs în sensul că instanța nu pus în discuția părților o atare excepție.
Trecând la soluționarea cauzei, instanța în considerentele hotărârii recurate a menționat împrejurările care țin de fondul raporturile juridice deduse judecății, ceea ce nu înlătură caracterul excepției invocată de instanță, ca fiind o excepție de fond de inadmisibilitate. De fapt, o analiză corectă din punct de vedere juridic a inadmisibilității pretențiilor deduse judecății nici nu putea fi realizată fără examinarea aspectelor ce țin de fondul cauzei, astfel încât, contrar susținerilor recurentului, instanța de fond nu a pronunțat o hotărâre nelegală soluționând cauza pe această excepție.
Pentru o bună administrare a justiției, este firesc ca instanțele, în virtutea prevederilor art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, să soluționeze cu prioritate acele excepții pentru a căror soluționare nu este necesară administrarea altor probe, regula principală constituind-o soluționarea separată a excepțiilor, întrucât dispozițiile art. 137 alin. 2 din codul de procedură civilă instituie o derogare, care este de strictă interpretare și aplicare.
Se constată că prevederea legală care conferă posibilitatea soluționării cauzei în temeiul unei excepții, întrucât nu este necesar să administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a cauzei, dă expresie tocmai exigențelor constituționale privitoare la dreptul la un proces echitabil și oferă premisa soluționării cu celeritate a procesului, iar o prelungire exagerată și nejustificată a duratei procesului ar conduce la tocmai la încălcarea dreptului la un proces echitabil, drept reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa încât, nici critica formulată sub acest aspect, nu este întemeiată.
Prin urmare, prima instanță constatând că probele administrate până la un moment dat au fost suficiente pentru a lămuri aspectele privitoare la modul în care au fost respectate dispozițiile legale ce au instituit procedura specială de încadrare a locurilor de muncă în condiții de muncă speciale, în mod corect nu a mai continuat în administrarea altor probatorii privind fondul cauzei.
Curtea reține că nu este posibilă încadrarea direct de către instanță a unor locuri de muncă în condiții speciale, cu ignorarea procedurii obligatorii și a competențelor instituite în sarcina altor instituții ale statului, prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 3 - 6 din HG nr. 1..
În acest context, nu se poate reține în cauză o încălcare a dispozițiilor art. 21 din Constituție sau a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană pentru
Drepturile Omului, deoarece contrar susținerilor recurentului, instanța nu a fostchemată să se pronunțe cu privire la o simplă situație de fapt, și nici cu privire la existența unor drepturi deja recunoscute de lege în favoarea sa, ci acesta a urmărit crearea în favoarea sa a unei noi situații juridice printr-o procedură ce intră în sfera de competență a altor instituții ale statului.
În considerente sentinței, prima instanță a prezentat exhaustiv întreaga evoluție legislativă privitoare la încadrarea locurilor de muncă în grupe de muncă, în condiții deosebite și apoi condiții speciale, context în care a expus pe larg care sunt etapele obligatorii în cadrul metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, astfel cum au fost enumerate la art. 3 și urm. din HG nr. 1., precum și demersurile care trebuiau făcute de către sindicatele reprezentative sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilul cu protecția muncii, în situația în care angajatorul nu a urmat procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale.
Curtea reține că, prin dispozițiile HG nr. 1. adoptată în temeiul art. 20 din L. nr. 19/2000, legiuitorul a stabilit în primul rând criteriile ce se impuneau a fi întrunite în mod cumulativ pentru încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale.
Chiar dacă ar fi fost întrunite toate aceste criterii, urma a fi îndeplinită o procedură obligatorie, stabilită prin dispozițiile art. 3 și urm. din HG nr. 1., care cuprindea mai multe etape, și anume: nominalizarea locurilor de muncă; solicitarea de verificare a activităților, inițiată de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, adresată inspectoratelor teritoriale de muncă; verificarea de către inspectoratele teritoriale de muncă a locurilor de muncă, confirmată prin proces-verbal; efectuarea expertizei tehnice, la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele sau cu reprezentanții angajaților și efectuarea expertizei medicale.
Parcurgerea acestor etape era condiționată de rezultatul verificării de către inspectoratele teritoriale de muncă a locurilor de muncă, confirmată prin proces - verbal și era urmată de depunerea de către angajator a unui dosar la C. pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale, constituită în cadrul M.ui M.,
S. S. și F., care acorda avizul final.
Curtea observă faptul că începând cu data de (...) și până la data de (...), când raporturile de muncă au încetat în temeiul art. 55 lit. b din C.muncii, reclamantul a fost angajatul SC E. SA, în prezent radiată, iar începând cu data de (...) al pârâtei SC C. SA S. Z.
Ce prezintă relevanță în cauză este împrejurarea că locurile de muncă din cadrul fostei SC E. SA (pentru perioada 1 aprilie 2001 și până la data încetării raporturilor de muncă cu această societate), precum și cel din cadrul SC C. pentru perioada în litigiu - (...) - (...), nu au fost încadrate ca fiind în condiții speciale prin parcurgerea tuturor acestor etape, împrejurare cunoscută de către recurent, acesta arătând în mod repetat faptul că angajatorul său nu a finalizat această procedură, în vederea încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale.
Așadar, în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că o cerere de constatare a desfășurării activității într-un interval de timp determinat la un loc de muncă în condiții speciale, fără ca anterior locul de muncă respectiv să fi fost încadrat în condiții speciale potrivit procedurii obligatorii descrise mai sus, este inadmisibilă, iar soluția astfel pronunțată este la adăpost de orice critici.
Au fost pe larg descrise de către instanță în cuprinsul hotărârii demersurile
- efectuate sau care puteau fi efectuate începând cu anul 2001 - de către cei cărora li s-au conferit atribuții legale în procedura de încadrare la nivelul societății, mai întâi în condiții deosebite, iar apoi în condiții speciale, începând cunominalizarea locurilor de muncă, continuând cu efectuarea expertizării și întocmirea procesului-verbal de către ITM și finalizând cu sesizarea adresată de către sindicat către autorităților locale, procedură care însă a avut ca și consecință doar încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite.
Cum intenția legiuitorului a fost aceea de a crea prin intermediul HG nr. 1. o procedură obligatorie, în cadrul căreia sunt conferite drepturi și obligații doar anumitor instituții în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții speciale, și de a nu lăsă la latitudinea fiecăruia dintre salariați inițiativa de a solicita recunoașterea condițiilor de muncă în care își desfășoară activitatea, în mod corect s-a constatat că demersul efectuat de către salariat în afara acestui cadru legal este inadmisibil.
Este esențial de avut în vedere faptul că prin derularea metodologiei prescrise de art. 3 din H. nr. 1. pentru încadrarea persoanelor în locuri de munca în condiții special, trebuiau parcurse anumite etape prin care organele statului verificau, anterior încadrării în condiții speciale a acelor locuri de muncă, dacă au fost luate toate măsurile tehnico-organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea riscurilor profesionale. Cu alte cuvinte, procesul de constatare a condițiilor speciale care descriau anumite locuri de muncă nu era unul pasiv, de simplă constatare a unei situații de fapt, ci a fost construit ca un proces activ, prin care să fie impulsionați angajatorii a lua măsuri în vederea eliminării sau a diminuării riscurilor profesionale, în așa fel încât locurile de muncă respective să se încadreze, în limitele posibilului, în condiții normale sau deosebite. Doar în măsura în care nu era posibilă o atare îmbunătățire a condițiilor de muncă, se puteau constata condiții speciale de muncă.
Pentru asigurarea efectivității acestei condiții, legiuitorul a stipulat posibilitatea ca „în cazul în care angajatorul nu declanșează procedura de încadrare a locurilor de munca în condiții speciale, sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca ori responsabilul cu protecția muncii"; să poată „sesiza inspectoratele teritoriale de munca, care vor dispune verificarea locurilor de munca conform alin.
(1) lit. c)";.
Prin urmare, angajatorii nu puteau să se sustragă de la urmarea procedurii de declarare a locurilor de muncă în condiții speciale (datorită, eventual, costurilor atrase de măsurile de eliminare sau diminuare a riscurilor profesionale), în ipoteza în care salariații, prin sindicatele sau reprezentanții lor, ar fi considerat potrivit ca în raport de specificul activității, să declanșeze această procedură.
Toate aceste argumente juridice vin să susțină concluzia că derularea procedurii administrative de încadrare în condițiile speciale a anumitor locuri de muncă era esențială, și că în cazul în care atât angajatorul, cât și sindicatele au rămas la acea vreme (în cadrul termenului prevăzut de H. nr. 1.) în pasivitate sau nu au finalizat procedura, nu se poate solicita ulterior direct în instanță a se constata existența acelor condiții speciale, întrucât nu se mai poate, în această modalitate, complini condiția esențială prevăzută de legiuitor pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, anume, aceea de a se fi luat anterior toate măsurile de eliminare sau diminuare a riscurilor profesionale, care eventual ar fi putut transforma acel loc de muncă în unul cu condiții normale sau deosebite.
Prin pasivitatea părților cărora le stătea la îndemână deschiderea procedurii, îndeplinirea acestei condiții nu s-a făcut, astfel încât, cum corect a reținut tribunalul, apare ca inadmisibilă o acțiune în instanță cu obiectul din prezenta cauză.
S-au mai invocat, ca temei al primului petit, dispozițiile L. nr. 2., cu constatarea de către reclamant că atât activitatea, cât și unitatea unde a fost desfășurată sunt enumerate în lege.
Or, se constată că potrivit prevederilor art. 2 alin. 1 și 2 din lege, „începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1.
(2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unitățile prevăzute în anexa nr. 2, care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de
încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii G.ului nr. (...) privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare";.
Prin urmare, nefiind îndeplinită condiția ca locul de muncă al reclamantului să fi fost încadrat în condiții speciale conform H. nr. 1., apare cu evidență că nici în temeiul L. nr. 2. nu se poate vorbi despre o atare încadrare a locului său de muncă.
În plus, în anexa nr. 2 din lege este prevăzută la pct. 48 doar sucursala din Baia Mare a S. C. S. B., prin urmare, nu se poate afirma că unitatea unde a lucrat reclamantul este enumerată în anexa 2 din lege, activitatea sucursalei din Baia Mare fiind cu totul diferită de ce a celei din Z., așa cum se arată în întâmpinarea depusă în recurs de către pârâtă (prima având ca obiect de activitate prăjirea și aglomerarea minereului de cupru, topirea concentratelor cuproase, convertizarea, prerafinarea, precum și granularea cuprului, spre deosebire de emailarea sârmei de cupru, care este activitatea celei de a doua).
Curtea constată a fi legală soluția tribunalului și în ceea ce privește respingerea cererii de obligare a pârâtelor la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care activitatea reclamantului în cadrul fostei
SC E. SA a fost încadrată în grupa I de muncă.
Potrivit prevederilor art. 2 alin. 2 din L. nr. 2., „(2) Sunt asimilate stagiului
de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a L.nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, în care asigu rații și -au desfășu rat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile
de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care,potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale ";.
Rezultă deci din cuprinsul acestui text de lege că pentru aplicarea acestei asimilări, este necesară îndeplinirea unei condiții esențiale, anume, ca potrivit L. nr. 2., perioada ulterioară datei de (...) să fi fost încadrată în condiții speciale, or această încadrare nu s-a făcut în cazul reclamantului și pentru considerentele ce preced, nici nu se poate constata pe cale judiciară.
În ceea ce privește L. nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice, într- adevăr în cuprinsul art. 30 alin. 4, s-a prevăzut că „Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. b), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materialelor prime nucleare, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupele I și II de muncă și care, potrivit art. 20 alin. (1) lit. b) din L. nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, sunt încadrate în condiții speciale de muncă";, iar la art. 123 alin. 1 din HG nr. 257/2011 privind normele de aplicare a L. nr. 2. s-a menționat că „Se asimilează stagiilor de cotizare în condiții speciale perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care asigurații au desfășurat activități dintre cele prevăzute în anexa nr. 2 la lege, pe durata programului normal de lucru din fiecare lună, numai în locurile de muncă avizate în condiții speciale din cadrul unităților prevăzute în anexa nr. 3 la lege, activități încadrate, potrivit legislației anterioare acestei date, în grupa I de muncă";.
Or, și în anexa 3 la L. nr. 2. se regăsește doar S. C. S. sucursala Baia Mare, nicidecum sucursala Z.
Însă, Curtea reține că această asimilare nu se poate efectua de către angajatori, sau de către deținătorii arhivelor foștilor angajatori, cum este cazul pârâtelor, ci doar ca urmare a formulării unei cereri de pensionare întemeiată pe dispozițiile L. nr. 2., atribuția angajatorilor fiind doar aceea de a elibera adeverința tip cuprinsă în anexa nr. 12 din HG nr. 257/2011 în care se menționează perioada desfășurată în grupa I de muncă.
Ca atare, instanța de fond nu a greșit atunci când a concluzionat că în condițiile date, asimilarea este realizată de casele județene de pensii, odată cu emiterea deciziilor de pensionare, în măsura în care condițiile acestei asimilări ar fi îndeplinite.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamant, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D. C. împotriva sentinței civile nr. 1496 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. G.-L. T.aflată în CO, semnează aflată în CO, semneazăvicepreședintele instanței vicepreședintele instanței
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. C. N. C.aflată în CO, semneazăprim grefier
M.lena T.
| ← Decizia nr. 4158/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Sentința nr. 56/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
