Decizia nr. 3645/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3645/R/2012
Ședința publică din data de 18 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T.
G.: N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL C. R. și P. C. R. împotriva sentinței civile nr. 297 din (...) pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe intimatul reclamant S. L. D. Î. M. și pe intimații pârâți Ș. CU C. I - V. R. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 3 septembrie 2012 reclamantul intimat a înregistrat la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursurilor și judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri.
Având în vedere și solicitarea recurenților de judecată în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
D. examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 297/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș îndosar nr. (...), s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului
M. F. P., invocată de acesta prin întâmpinare.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D. F. P. M., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de P. comunei R. și C. Local R. prin întâmpinare.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învăță- mânt M., în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. R., C. Local R., P. comunei R. și, în consecință:
A fost obligată pârâta Ș. cu clasele I-V. R., să calculeze drepturile salariale ale membrilor de sindicat A. M., B. A., B. D. A., C. Mia, D. T., D. Ela, G. M. A., G. G., H. M., I. L., I. M. R., L. I. M., M. E., M. G., M. O. G., M. I., M.
A., M. I. M.,M. I., M. A., O. V. C., O. D., P. D., R. A., R. L., R. M., S. I., S. ioan, Suciu G. Corina, Suciu G., Somcutean I., T. T. A., Zoicas Lavinius Ciprian corespunzătoare perioadei în care aceștia au fost angajații pârâtei, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și ale O.U.G. 1/2010, coroborate cu prevederile Legii 2. de aprobare cu modificări a O.G. 1., începând de la data de (...) și până la (...) și de a le plăti diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestor dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. R. și P. comunei R. să aloce unității de învățământ pârâte a cărei finanțare au obligația de a o susține sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
S-a respins cererea reclamantului de completare a carnetelor de muncă ale membrilor de sindicat.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P., instanța a reținut că acesta nu are raporturi juridice de muncă cu reclamanții, astfel încât nu poate fi obligat în mod direct la plata drepturilor bănești solicitate.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul
Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă.
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor
Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O. G. nr. 2., cu modificările
și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și
13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile
Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1., într-un recurs în interesul legii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. comunei R. și C. local al comunei R., instanța a reținut că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ceinteresează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetului local, instanța apreciind că legitimitatea procesuală pasivă a pârâților P. comunei R. și C. local al comunei R. este conferită de art. 21 din L. nr.
273/2006 privind finanțele publice locale, art. 4 din OUG 2. coroborate cu art. 167 din L. nr. 84/1995.
Pe fondul cauzei tribunalul a reținut că membrii de sindicat reprezentați sunt angajați ai Școlii cu cls. I-V. R. și nu au beneficiat, începând cu (...) de drepturile salariale în conformitate cu L. nr. 330/2009 coroborată cu L. nr. 2. de aprobare cu modificări a Ordonanței de G. nr. 1., respectiv înmulțirea cu coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 400,00 lei.
Prin dispozițiile OG nr. 1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către P. R. prin L. nr.
2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare
1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie - (...), aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții
Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P. încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (Decizia nr.
1221/12 noiembrie 2008, Decizia nr. 842/2 iunie 2009, Decizia nr. 989/30 iunie 2009).
Prin Decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată in
Monitorul Oficial nr. 350 din (...), obligatorie pentru instanțe conform art. 330^7al. 4 C.pr.civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței G. nr. 1., astfel cum a fost aprobată și modificată prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie
2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale G. nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii 2. și în anul 2010, instanța a reținut următoarele:
Art. 7 alin. 2 din L. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice menționa că „realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";, iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că „în anul
2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege.";
Art. 30 alin. 5 din L. 330/2009 prevedea că „în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemniza- ția lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decem- brie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potri- vit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salari- ului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de în- cadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.";
Însă, ținând seama de faptul că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici L. nr.
329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 2010.
Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie
2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din L. nr. 329/2009.
Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr.
1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 4. privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin L. nr. 3..
Însă, având în vedere statuările din Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, instanța a apreciat că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se poate realiza altfel decât pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu L. nr. 2., și nu cu O. de urgență a G. nr. 4..
O altă interpretare a prevederilor art. 5 al. 6 din O.U.G. 1/2010 ar conduce la nesocotirea deciziei susmenționate, dar și a considerentelor de principiu rezultate din deciziile Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării cadrelor didactice .
Acest aspect l-a reținut și Curtea Constituțională în Deciziile nr. 877 din 28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011.
Față de considerentele expuse, instanța a admis în parte acțiunea reclamantului, conform dispozitivului sentinței. Instanța a respins cererea reclamatului privind obligarea unităților de învățământ pârâte la completarea corespunzătoare a carnetelor de muncă a membrilor de sindicat, având în vedere că acestea nu mai sunt deținătoarele carnetelor de muncă, iar potrivit art. 6 al. 2 lit. d din H.G. nr. 257 din 20 martie 2011 pentru aprobarea N. de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prezenta hotărâre judecătorească reprezintă un document doveditor al drepturilor salariale pe care le-a recunoscut în favoarea membrilor de sindicat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. Local R. și P. C. R.
Prin recursurile declarate, pârâții recurenți au solicitat, în principal,admiterea recursurilor, casarea/modificarea în totalitate a sentinței recurate, cu consecința admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților recurenți și respingerea acțiunii formulată de reclamant ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; în subsidiar, pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, și rejudecând cauza, respingerea acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată și totodată inadmisibilă.
În motivarea recursurilor recurenții au arătat că prin sentința atacată au fost obligați la alocarea sumelor necesare pentru plata diferențelor de drepturi salariale, sume neacordate de angajatorul cadrelor didactice, obligație care este identică cu o obligație privind plata acestor sume, iar această obligație de plată nu le poate fi impusă, întrucât nu există raporturi contractuale, de angajare, cu membrii de sindicat reprezentați de reclamant.
Consideră sentința ca fiind netemeinică și nelegală întrucât, în primul rând, P. comunei R. și, respectiv, C. Local al comunei R. nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, aceștia neputând fi obligați la respectarea unor clauze contractuale, întrucât nu sunt părți semnatare ale contractului invocat de reclamant, nefiindu-le opozabil, neavând nici calitatea de angajator al personalului din instituțiile de învățământ. O. contract poate produce efecte juridice și obligații doar între părțile semnatare.
Recurentul C. Local al comunei R. a subliniat faptul că este o autoritate deliberativă, fără personalitate juridică, astfel că nu-și poate asuma obligații pecuniare, neputând sta în judecată în nume propriu într-un litigiu având ca obiect plata unor despăgubiri bănești. Conform art. 21 din L. nr. 215/2001 unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, fiind totodată și subiecte juridice de drept fiscal.
Conform art. 169 al.(1) din Codul Muncii, angajatorul este cel obligat, în temeiul normelor și principiilor civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu, iar art. 157 al. (2) din același act prevede faptul că neplata salariului constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, atrăgând răspunderea civilă contractuală a celui care angajează, ori în cauza de față, P. comunei R. și, respectiv, C. Local al comunei R. nu au calitatea de angajator al reclamantului.
Subliniază recurenții că nu au raporturi juridice directe, de muncă, cu reclamanții și prin urmare nu pot fi obligați, în mod direct, la plata drepturilor bănești solicitate de aceștia, întrucât reclamanții nu sunt angajații instituțiilor recurente, astfel că o cerere privind plata unor drepturi bănești către persoane care nu sunt angajații lor, este lipsită de orice temei legal.
S-a mai arătat că în conformitate cu art. 62 al.(1) din L. nr. 215/2001 P. reprezintă unitatea administrativ teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice, precum și în justiție.
Mai mult, prin O. M. nr. 3753/(...) s-a stipulat faptul că, până la elaborarea metodologiilor pentru punerea în aplicare a Legii nr. 1/2011, în învățământul preuniversitar se aplică dispozițiile Legii 128/1997 unde, la art.
II al. (5) se prevede faptul că, angajarea cadrelor didactice pe post, se face de directorul unității de învățământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar general, în consecință, unitatea de învățământ are calitatea de angajator al personalului didactic.
Susțin recurenții că acțiunea reclamantului este neîntemeiată și din privința faptului că fondurile necesare salarizării personalului didactic provin de la bugetul de stat, din sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, iar în bugetul local nu au fost prevăzute asemenea sume privind plata drepturilor salariale neacordate, prin urmare nu se pot suporta aceste cheltuieli reprezentând drepturi salariale neacordate de angajatorul acestor persoane.
Precizează faptul că aceste sume privind plata drepturilor salariale către cadrele didactice pot fi asigurate în funcție de alocările M. F. P. privind
"cheltuieli de personal ale instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat" și prin urmare consideră că nu pot fi obligați în solidar la asigurarea, respectiv plata, sumelor, în lipsa acestor alocări.
În cazul în care vor fi prevăzute/alocate asemenea sume, privind plata drepturilor salariale neacordate de angajator, bineînțeles că se va asigura plata acestor sume către unitățile de învățământ, dar atâta timp cât aceste sume nu sunt prevăzute și nu au fost alocate în acest scop, nu se poate asigura plata lor, întrucât plata acestor sume se efectuează prin Ministerul Finanțelor Publice.
În drept, recurenții au invocat art. 299 și urm. C.pr.civ., art. 137, 158-
166 C.pr.civ., O. M. nr. 3753/2011, L. nr. 128/1997, L. nr. 215/2001 - republicată.
În data de (...) S. L. din Î. M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 9)prin care a solicita respingerea recursurilor și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Maramureș.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din cererea introductivă de instanță reclamantul a chemat în judecată pe pârâții recurenți solicitând ca aceștia să fie obligați la asigurarea sumelor necesare pentru plata diferențelor salariale pretinse potrivit primului capăt de cerere.
În consecință, Curtea observă că pârâții nu au fost chemați în judecată în calitate de angajatori, însă prevederile din legile speciale privitoare la finanțarea învățământului preuniversitar de stat, care sunt de strictă interpretare, justifică legitimarea procesuală pasivă a primarului și consiliului local în prezentul litigiu.
Potrivit dispozițiilor art. 167 din L. nr. 84/1995 (act normativ incident pentru o parte din perioada pentru care se cuvin reclamanților diferențele salariale) finanțarea de bază a unităților de învățământ de stat (care include și cheltuielile de personal) este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din L. nr. 1/2011 a educației naționale (care a intrat în vigoare la data de (...)), care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturisalariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Conform art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale veniturile bugetare locale se constituie și din „sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a N. metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat „. unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr.
32/2001, aprobată prin L. nr. 3., începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Deși C. local nu are personalitate juridică și buget propriu, el reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având atât personalitate juridică, cât și patrimoniu propriu.
Este evident că împrocesuarea acestuia s-a făcut tocmai în considerarea calității sale de organ deliberativ al unității administrativ teritoriale, deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale, aspect care reiese în mod neîndoielnic din modul de formulare a cererii introductive de instanță.
Având în vedere atribuțiile ce revin C.ui Local al comunei R. conform dispozițiilor art. 36 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și art. 36 alin. 6 pct. 1, potrivit cărora consiliul local asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, Curtea constată că în mod legal a statuat instanța de fond că această autoritate poate sta în proces în calitate de pârât, calitatea procesuală pasivă a acestuia fiind justificată în raport de obiectul cererii de chemare în judecată formulate împotriva sa.
Totodată, se reține că în conformitate cu prevederile art. 33 din H.G. nr.
2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M. Educației și Cercetării și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit. c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, iar pe baza propunerilor comisiei locale de finanțare, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului B. aprobă și comunică unităților de învățământ de pe raza lor teritorială nivelul costurilor pe preșcolar/elev pentru finanțarea acestora și solicită fiecărei unități de învățământ proiectele de buget pentru anul financiar următor.
În raport de prevederile legale menționate mai sus se constată că recurentul are atribuții chiar în procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului, astfel că nu se poate reține că nu are calitateprocesuală pasivă în cererea reclamantului de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune.
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât P. comunei R. este, de asemenea, justificată, prin prisma faptului că acesta a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv al comunei R., art. 62 alin. 1 din L. nr. 215/2001 a administrației publice locale prevăzând expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, respectiv, ale art. 93 din L. nr. 1/2011, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare, acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ- teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
Este de menționat că tribunalul nu a obligat pârâții recurenți la plata drepturilor salariale solicitate din veniturile proprii ale unității administrativ teritoriale, ci la alocarea fondurilor necesare din bugetul local, fondurile din care se constituie bugetul local, respectiv destinația acestor fonduri, fiind cea prevăzută de lege.
Referitor la ultimele susțineri din recurs, se reține că salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca salariile să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, în raport de prevederile art. 161 (fost art.156) din Codul muncii.
Faptul că angajatorul nu a solicitat plata sumelor necesare achitării drepturilor salariale solicitate prin acțiune în cadrul demersurilor administrative ce premerg plata drepturilor salariale, nu poate fi imputat reclamanților și nici nu se poate constitui într-un motiv temeinic de respingere a acțiunii față de pârâții recurenți, întrucât sursa din care trebuie plătite drepturile bănești acordate prin sentință rămâne tot bugetul unității administrativ-teritoriale, fiind în sarcina pârâților să facă demersurile pentru asigurarea sumelor necesare plății acestor drepturi.
Nealocarea până în prezent de la bugetul de stat, a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atât timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opus drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL C. R. ȘI P. C. R. împotriva sentinței civile nr. 297 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘED.TE JUDECĂTORI
D. C. G. G.-L. T. I. T.
G.
N. N.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: M.C.
| ← Decizia nr. 776/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3558/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
