Decizia nr. 776/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)*
DECIZIA CIVILĂ N.776/R/2012
Ședința publică din data de 21 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE: G.-L. T. JUDECĂTOR. I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul recurent MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. a F. P. M., precum și recursurile declarate de pârâții C. LOCAL B., P. O. B. și Ș. CU C. I - V. N. 1 B. împotriva sentinței civile nr. 1950 din (...) pronunțată de Tribunalul
Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recursul declarat de
Ș. CU C. I - V. N. 1 B. a fost înregistrat la data de (...), fiind comunicat prin poștă la data de 26 ianuarie 2012 iar cu privire la acest recurs Curtea din oficiu ridică excepția tardivității promovării lui și văzând că părțile au solicitat judecata în lipsă, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1950 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și P. orașului B.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. din În- vățământ M. în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. nr. 1 B., Consiliul Local B., P. orașului B. și M. F. P. B. și în consecință a fost obligată pârâta Ș. cu clasele I-V. nr. 1 B., să le plătească membrilor de sindicat reprezentați de reclamant: T. M. și V. V. drepturile bănești reprezentând tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 alin. 1 și 2 din L. 128/1997, începând cu data de (...) până la (...), respectiv prevăzută de art. 50 alin. 1 din L. 128/1997 cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la pronunțarea prezentei hotărâri, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.
Au fost obligați ceilalți pârâți să asigure fondurile necesare plății drepturilor bănești stabilite conform prezentei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În rejudecarea cauzei, s-a reținut că prin acțiunea introductivă, în- registrată la data de (...), reclamantul S. L. din Învățământ M., în numele membrilor de sindicat T. M. și V. V., a solicitat instanței să dispună obligarea pârâților Ș. cu clasele I-V. nr. 1 B., C. Local B., P. orașului B. și M. F. P. la plata tranșelor suplimentare de vechime prevăzută de art. 50 alin. 1 și 2 din L. nr. 128/1997, începând cu data de (...) până la (...) și, respectiv, prevăzute de art. 50 alin. 1 din L. nr. 128/1997 cu modificările la zi, începând din datade (...) și până la pronunțarea prezentei hotărâri, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.
D. adeverințele eliberate de unitatea școlară rezultă că membrii de sin- dicat, au o vechime în învățământ după cum urmează: T. M. - 32 ani iar V. V.
- 33 ani. Aceste mențiuni se coroborează cu datele din carnetele de muncă ale membrilor de sindicat reprezentați în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. 1 și 2 din L. nr. 128/1997 cu modificările ulterioare, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1. din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Ulterior intrării în vigoare a L. 3. art. 50 alin. 1 din L. 128/1997, a rămas nemodificat.
La art. 10 A. II la legea 3. se precizează că: „De prevederile art. 50 alin. (1) și ale art. 90 alin. (1) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază numai profesorul universitar și profesorul I grad didactic I din învățământul preuni- versitar.";
Iar prin art. 7 alin. 6 din Notele la A. II din L. nr. 3. se prevede că: „(6) Prevederile art. 50 alin. (1) și ale art. 90 alin. (1) din L. nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, se aplică numai pentru profesorii universitari și pentru profesorii I, cu gradul didactic I, institutorii și în- vățătorii cu gradul didactic I din învățământul preuniversitar.";
Începând de la data de (...), conform prevederilor art. 10 din Anexa II a L. nr. 3. se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din L. nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare.
Cadrele didactice reprezentate îndeplinesc condițiile legale care îi în- dreptățesc la tranșa suplimentară de vechime, însă, așa cum reiese din ade- verința depusă la fila 5 din dosar, emisă de unitatea școlară pârâtă, începând de la data de (...) aceste tranșe nu le-au mai fost acordate.
Față de considerentele expuse, instanța a apreciat acțiunea întemeiată și a admis-o conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs toți pârâții.
Prin recursul declarat de pârâții P. O. B. și C. LOCAL B. s-a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, raportat la art.304 pct.9 C.proc.civ.
În motivare se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a P. orașului B.
Se arată că potrivit prevederilor art. 5 alin.2 din O. nr. 15/2008, în coeficienții de multiplicare din anexa 2 din L. nr. 128/1997, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30 - 35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1. din coeficientul de multiplicare corespunzătoare tranșei anterioare de vechime.
Salariile au fost calculate în baza acestor coeficienți, nemaiaplicându-se suplimentar încă o creștere de 1., deoarece s-ar fi ajuns la dublarea acelei creșteri salariale prevăzute de art.50 alin.2 din Statutul personalului didactic.
Mai mult, prevederile art.10 din anexa II a L. nr.3. se dispune „că de prevederile art.50 alin.1 și art.90 alin.1 din L. nr.128/1997 privind Statutulpersonalului didactic"; beneficiază numai profesorul universitar și profesorul I grad didactic I din învățământul preuniversitar.
În plus începând cu (...), art.50 alin.2 din lege a fost abrogat de L. nr.3., motiv pentru care este ilegală aceasta creștere.
În bugetul local al orașului B., pe anul 2011 nu sunt incluse sume pentru plata tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și
2 din L. nr.128/1997 începând cu 1 ianuarie 2008 până la 31 decembrie
2009 la valoarea actualizată cu rata inflației.
Solicită îndreptarea recuperării sumelor către Inspectoratul Ș. M. ca și for superior și decizional cu privire la alocarea sumelor prevăzute de art.50 alin.2 din L. nr.128/1997 și O. nr. nr.15/2008.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerea obligării pârâtului la alocarea sumelor necesare plății.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul invocă lipsa calității procesuale pasive, arătând că nu are raporturi juridice cu reclamanții.
Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casa bugetara revine G. respectiv P., potrivit art.17 alin.1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul fiind acela care adopta legile bugetare anuale
și legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul G. la art. 18 din aceeași lege, stabilește ca acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare P., precum și supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara și a contului general anual de execuție.
În asemenea condiții, admiterea cererii formulată împotriva M.ui F. P., în nume propriu, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (și nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M.ui F. P. încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.14 din L. nr.500/2002.
Obligarea M.ui F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsită de suport legal și în același timp imposibilă deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor
Publice să fie autorizat în acest sens de către legiuitor.
Drepturile pretinse de reclamanți s-au născut în baza contractului colectiv de muncă la nivelul I. Ș. al județului M. în care Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate de parte, iar potrivit art.167 alin.3 din L. nr.84/1995 finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.
Potrivit art.8 din L. nr.69/2010 a responsabilității fiscale-bugetare
Guvernul și fiecare ordonator de credite, precum și orice entitate responsabilă de elaborarea politicilor și acordurilor salariale din sectorul public trebuie să se asigure că toate aceste politici și acorduri salariale sunt în concordanță cu principiile responsabilității fiscale, regulile fiscale, precum și cu obiectivele și limitele din strategia fiscală-bugetară.
Același acte normative prevede că totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificării bugetare.
În rectificările bugetare se are în vedere la alocarea sumelor către bugetul și scăderea veniturilor și creșterea deficitului bugetar.
Orice rectificare a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și a bugetelor fondurilor speciale, precum și utilizarea sumelor reținuteîn conformitate cu prevederile art.21 alin.4 din L. nr.500/2002, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să aibă în vedere concluziile raportului semestrial privind situația economică și bugetară publicat, precum și opinia C. fiscal cu privire la acesta.
Cheltuielile totale ale bugetului general consolidat, excluzând asistența financiară din partea U. Europene și a altor donatori, pot fi suplimentate cu ocazia rectificărilor bugetare numai pentru plata serviciului datoriei publice și pentru plata contribuției României la bugetul U. E.
Totodată, este invocată Decizia nr.10/(...) prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție
Prin recursul declarat de pârâta Ș. CU C. I-V. B. s-a solicitat modificareasentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat în esență că din dispozițiile art. 5 alin (2) din O. nr. 15/2008 rezultă că în coeficienții de multiplicare din anexa nr. 2, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută sunt cuprinse și creșterile de 1. din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art. 50 alin. (2) din L. nr. 128/1997.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 9 februarie 2012 reclamantul S. L. din Î. M. a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâții C. Local B. și a P. orașului B., arată că potrivit art.167 din L. nr.84/1995 și a L. educației nr. 1/2011, C. Local este finanțatorul unităților de învățământ preuniversitar, având astfel calitate procesuală pasivă. C. local, la propunerea primarului (ordonator principal de credite) are obligația de a aproba eliberarea sumelor necesare executării.
Se face trimitere la dispozițiile art. 21 din L. nr.273/2006 și art.4 din O. nr. nr.2. cu modificările și completările ulterioare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Soluționând cu prioritate excepția tardivității recursului declarat depârâta Ș. cu clasele I-V. B., invocată din oficiu, conform dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.proc.civ., Curtea reține că sentința a fost comunicată acestei pârâte la data de (...), astfel încât față de această dată și de dispozițiile art. 215 din L. nr. 62/2011 și art. 101 alin. 1, art. 102 alin. 1 și art. 103 alin. 1 teza I C.proc.civ., recursul înregistrat la data de 1 februarie 2012 apare ca tardiv. Ca atare, urmează a admite excepția invocată, respingând ca tardiv acest recurs.
Recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice este întemeiat în ceprivește lipsa calității procesuale pasive a acestuia.
Prin sentința pronunțată instanța de fond a obligat Ministerul
Finanțelor Publice, în calitate de pârât, să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești acordate, reținând că în cauză legitimarea procesuală pasivă a acestuia este conferită de dispozițiile art. 19 din L. nr. 500/2002 care prevăd că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Prin Decizia nr. 10 din 19 septembrie 2011, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 786 din 4 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat cu caracter obligatoriu conform art.3307 alin.4 C.pr.civ., următoarele: "În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr.
500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M.ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.";
Față de prevederile art. 3307 alin. 4 C.proc.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe. În considerentele acestei decizii Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă. Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor L. nr. 3.. Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia. Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare. În plus, art. 3 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie. În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările șicompletările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat. Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului. În consecință, dispozițiile analizate ale 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M.ui F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar. În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă."; Deși obiectul recursului în interesul legii l-a constituit cererea de chemare în garanție formulată împotriva M.ui F. P., având ca obiect alocarea de fonduri sau rectificări bugetare, iar în prezenta cauză Ministerul Finanțelor Publice are calitate de pârât, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice se urmărește aceeași finalitate ca și printr-o eventuală cerere de chemare în garanție formulată împotriva acestuia de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, Curtea de A. constată că sunt pe deplin aplicabile în cauză statuările obligatorii ale instanței supreme privind rolul M.ui F. P. în procesul de execuție bugetară și căile de urmat de salariați pentru executarea creanțelor și cu privire la faptul că pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță. Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea de A. va admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și va modifica în parte hotărârea, în sensul că va respinge acțiunea formulată împotriva pârâtului recurent ca fiind făcută împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Motivul de recurs privitor la lipsa calității procesuale pasive a pârâtului P.orașului B. este neîntemeiat. Potrivit prevederilor art. 104 din L. nr. 1/2011, în vigoare la data pronunțării sentinței, finanțarea de bază pentru învățământul preuniversitar se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale; aceste dispoziții sunt similare celor ale art. 167 din L. nr. 84/1995, în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății, conform cărora unitățilede învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din L. nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local. În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din L. administrației publice locale prevăzând expres această calitate. Astfel se conturează cadrul legal care conferă calitate procesuală pasivă acestui pârât, raportat la petitele acțiunii. Faptul că sursa financiară pentru cheltuielile cu salariile pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat o reprezintă sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, de la bugetul de stat (potrivit prevederilor art. 5 alin. 5, 6 și 7 din L. nr. 11/2010 privind bugetul de stat pe anul 2010, ale H.G. nr. 1618/2009 și celor menționate în cele ce preced) nu poate conduce la modificarea sentinței atacate. Aceste aspecte privesc în fapt procedura de alimentare a bugetului local, din care se fac în final plățile pentru asigurarea salariilor cadrelor didactice. Or, acest aspect poate fi invocat în cadrul derulării raporturilor dintre recurent și autoritățile implicate în procedura administrativă de asigurare de la bugetul de stat a sumelor necesare în acest scop (guvernul, directorului direcției generale a finanțelor publice județene etc.), pentru a se solicita alocarea de fonduri în scopul asigurării sumelor necesare acoperirii plăților dispuse de instanță, fie pe cale amiabilă, fie pe cale judiciară. Nu se diminuează însă participarea recurentului la raporturile juridice care, potrivit celor ce preced, întemeiază calitatea procesuală pasivă, nici semnificația juridică a acestor raporturi: altfel spus, recurentul rămâne a fi obligat la alocarea fondurilor bănești necesare plății sumelor restante datorate în favoarea unității de învățământ, potrivit competențelor legale la care s-a făcut referire mai sus. Neîntemeiate sunt motivele de recurs privitoare la caracterul nefondat alacțiunii pentru perioada (...) până la (...). Se constată că obiectul acțiunii îl constituie obligarea pârâtei de rândul I la calculul și acordarea drepturilor salariale rezultate prin aplicarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din L. nr. 128/1997, precum și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate dar cuvenite în baza acestui text de lege, pe perioada (...) - până la data efectivă a plății, actualizate cu rata inflației. Potrivit prevederilor art. 50 alin. 1 și 2 din L. nr. 128/1997, „(1) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. (2) Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1. din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime";. În raport cu prevederile art. 272 Codul muncii, „sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare";. În speță, pârâta Ș. cu clasele I-V. nr.1 B. nu numai că nu a probat în condițiile art. 272 Codul muncii aplicarea creșterii coeficientului de ierarhizare de 1. din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, ci chiar a recunoscut prin adeverința nr. 63/(...) că aconsiderat că potrivit O. nr. 15/2008, sunt cuprinse și creșterile salariale de 1. din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime (fila 6 dosar nr. (...)). Se pune deci problema dacă această creștere a coeficientului de ierarhizare de 1. din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime nu a fost inclusă în coeficienții de multiplicare în funcție de care se calculează salariile cadrelor didactice, singura situație în care această creștere ce se datora legal membrilor sindicali reprezentați de reclamant s-ar fi reflectat în salariul primit. D. acest punct de vedere, se constată că pentru perioada vizată, prin art. 5 alin. 2 din O. nr. 15/2008, așa cum arată recurenții C. local al orașului B. și P. orașului B., s-a prevăzut că „în coeficienții de multiplicare din anexa nr. 2, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1. din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art. 50 alin. 2 din L. nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare";. Anterior acestei ordonanțe, prin O. nr. 4. și prin O. nr. 1., acte normative ce au reglementat creșterile salariale acordate pentru anii 2006 și 2007 personalului didactic din învățământ, deși nu s-au adus modificări tranșelor suplimentare de vechime prevăzute în art. 50 alin. 1 și 2 din L. nr. 128/1997, nu s-a prevăzut includerea în coeficienții de multiplicare majorați a sporului cuvenit pentru aceste tranșe suplimentare de vechime. În concluzie, Curtea constată că până la data de 1 februarie 2008, când a fost publicată în Monitorul Oficial O. nr. 15/2008, legiuitorul nu a prevăzut includerea creșterilor salariale solicitate prin prezenta acțiune în coeficienții de multiplicare folosiți la calcularea salariilor cadrelor didactice, astfel încât aceste creșteri nu au fost aplicate efectiv cadrelor didactice reprezentate în cauză, deși le erau legal datorate conform prevederilor art. 50 alin. 1 și 2 din L. nr. 128/1997. Se constată însă că nici de la data de (...) nu se poate reține includerea în coeficienții de multiplicare din anexa nr. 2 a creșterilor de 1. din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art. 50 alin. 2 din L. nr. 128/1997, raportat la faptul că prin decizia nr. 9. a C. C., au fost declarate neconstituționale prevederile art. 5 din O. nr. 15/2008. Or, potrivit prevederilor art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., „(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept";. Ca atare, se constată că în cauză, așa cum corect a reținut prima instnață, nu s-au acordat drepturile cuvenite reclamanților în temeiul art. 50 alin. 1 și 2 din L. nr. 128/1997 pentru perioada (...)-(...), sens în care urmează a fi menținută dispoziția de admitere a acțiunii pentru această perioadă. Sunt întemeiate însă motivele de recurs invocate de pârâții C. local alorașului B. și P. orașului B. privitoare la caracterul nefondat al pretențiilorsimilare aferente perioadei (...) până la zi. Se rețin, în acest sens, dispozițiile art. 48 alin. 1 pct. 40 din L. nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care, ladata intrării în vigoare a legii, abrogă, printre altele, și dispozițiile art. 50 alin. 2 din L. nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic. Anterior abrogării, art. 50 alin. 1 și 2 din L. nr. 128/1997 statua: „Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. (2) Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1. din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime";. Ulterior abrogării alin. 2 al acestui articol, practic nu mai subzistă în legislația în vigoare, aplicabilă după data de (...), nici un text de lege care să prevadă o creștere a coeficientului de ierarhizare cu 1. din coeficientul corespunzător tranșei anterioare de vechime, astfel încât ulterior acestei date nu mai poate fi admisă acțiunea pentru acordarea beneficiului de creștere a coeficientului de ierarhizare cu procentul arătat. Neînsoțit de alin. 2, care explicita și concretiza mărimea tranșelor suplimentare de vechime, alin. 1 al acestui articol de lege nu mai are finalitate practică în sine, ci doar coroborat cu anexele la lege prin care se stabilesc coeficienții de ierarhizare, sensul legii fiind că acești coeficienți din anexe includ deja tranșele suplimentare. Prin acțiune nu se afirmă însă că nu s-ar fi acordat acești coeficienți astfel cum sunt stabiliți prin anexele la L. nr. 3., ci se solicită practic prelungirea aplicabilității unui text ieșit din vigoare și acordarea în continuare a unui procent care nu mai este prevăzut în legislație. Faptul că la art. 10 din A. II a L. nr. 3. și la pct. 7 alin. 6 din Notele la A. II a L. nr. 3. se stipulează că de prevederile art. 50 alin. (1) și ale art. 90 alin. (1) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază numai profesorul universitar, profesorul I grad didactic I, institutorii și învățătorii cu gradul didactic I din învățământul preuniversitar nu poate semnifica acordarea unui coeficient neprevăzut de lege. Este motivul pentru care urmează a fi admis recursul declarat de pârâții P. orașului B. și C. Local B., cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul respingerii pretențiilor raportat la perioada de după (...). Se au în vedere dispozițiile art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și ale art. 48 alin. 2 C.proc.civ. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L., D E C I D E: Respinge ca tardiv recursul formulat de pârâta Ș. CU C. I-V. B. Admite recursurile declarate de pârâții P. O. B. și C. LOCAL B. precum și de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1950 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererea formulată de R. S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ca fiind făcută împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Admite în parte cererea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. nr.1 B., C. Local B. și P. orașului B. Obligă pârâta Ș. cu C. I-V. nr.1 B. să plătească membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, T. M. și V. V., drepturile bănești reprezentând tranșe suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din L. 128/1997, începând cu data de (...) până la (...), la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății. Respinge ca nefondate celelalte pretenții. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 21 februarie 2012. PREȘED.TE, JUDECĂTORI, G.-L. T. I. T. D. C. G. Red.I.T./S.M. 2 ex./(...) Jud.fond. C. V. G., N. N.
| ← Decizia nr. 736/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3645/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
