Decizia nr. 3708/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)*

DECIZIA CIVILĂ NR. 3708/R/2012

Ședința septembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. J. PENTRU P. ȘI I. S. S. împotriva sentinței civile nr. 2538 din 17 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...)*, privind și pe reclamanta intimată D. V., și pe pârâta intimată C. J. DE P. S., având ca obiect obligație de a face Dosarul cu nr. (...) casat cu trimitere spre rejudecare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2538 din (...), pronunțată de TRIBUNALUL SĂLAJ în dosarul nr.(...)*, au fost respinse excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. J. pentru P. și I. S. S. și excepțiile prescripției acțiunii, tardivității introducerii acțiunii și a lipsei de obiect, invocate de pârâta A. J. pentru P. și I. S.

S.

A fost admisă excepția prematurității introducerii acțiunii, excepție invocată de pârâta C. J. de P. S., și, în consecință, a fost respinsă ca fiind prematură acțiunea reclamantei față de aceasta.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta D. V. împotriva pârâtei A. J. pentru P. și I. S. S., pe care a obligat-o să elibereze la cererea reclamantei o adeverință care să cuprindă stagiul realizat în sistemul public de pensii, sporul pentru muncă prestată în timpul nopții, alte sporuri și majorări salariale primite în perioada în care a fost angajată a SC F. de B. SA Z.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepțiile prescripției dreptului la acțiune și tardivității introducerii acțiunii au fost respinse deoarece după cum reiese din Decizia nr.662/2012 din (...) prezenta cerere nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ și în consecință nu se aplică prevederile Legii nr.554/2004 și termenele stabilite de acest act normativ.

Excepția lipsei de obiect a fost respinsă deoarece reclamanta nu a solicitat să se certifice faptul că a lucrat într-o anumită grupă de muncă ci a solicitat să se certifice cuantumul sau procentul din retribuție acordat efectiv pentru faptul că a lucrat în grupe de muncă.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei a fost respinsă, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat antecesoarei pârâtei eliberarea de copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare în sistemul public de pensii, pentru perioada în care a lucrat la F. de B. Z. R. pârâtei, raportat la care comunicarea căruia a invocat excepția tardivității a fost acela că solicitarea nu face obiectul activității și atribuțiilor sale, depozitarul documentelor, din perspectiva art. 18 din Legea nr. 16/1996 trebuind să fie Arhivele N..

Poziția astfel exprimată, menținută în întregime și în cursul procesului, arată fără putință de tăgadă că pârâta nu dorește să onoreze solicitarea reclamantei.

Pârâta A. J. pentru P. și I. S. S. este depozitara documentelor solicitate de către reclamanți, prin urmare nu poate susține că nu ar avea calitate procesuală pasivă, deoarece reclamanta nu ar putea solicita documente de la o instituție a statului care nu le deține.

Cu privire la excepția prematurității, instanța a reținut că reclamanta nu a formulat o cerere de recalculare a pensiei pe care să o adreseze pârâtei așa cum se prevede la art. nr.134, alin.(6) din HG nr.257/2011.

O condiție pentru exercitarea acțiunii și dobândirea calității de parte în procesul civil este "dreptul";.

Acest drept trebuie să fie actual, adică să nu fie supus unui termen sau unei condiții suspensive ori în speță reclamanta nu a făcut demersurile prealabile necesare recalculării pensiei sale.

Prin urmare dreptul său nu este actual, acțiunea sa fiind prematur introdusă.

Având în vedere acest aspect instanța a admis excepția prematurității introducerii acțiunii invocată de pârâtă și a respins acțiunea reclamantei față de pârâta C. J. de P. S.

Asupra fondului cauzei, instanța a reținut următoarele:

La data de 8 ianuarie 2004 D.D.F.S.S. S. (a cărei succesoare este A.J.P.I.S.

S.) a procedat la recepția actelor care generează relații de pensii din cadrul S. F. S. Z., sens în care s-a încheiat un proces-verbal de recepție, aflat la fila 419 în dos. nr. (...), vol.I acvirat pe cale scurtă).

După această preluare, D.M.P.S. S. a inițiat o corespondență oficială cu diverse instituții ale statului, cu scopul declarat ca acestea să preia arhiva S. F. de B. S.

Astfel, D.M.P.S. S. s-a adresat cu memorii M.ui Muncii, Familiei și Egalității de Ș., D. J. S. a A. N., C. N. de P. și A. D. de A. S. precum și C. J. de P. S. (f. 393

- 427, dos. (...), vol. I acvirat pe cale scurtă).

Aceste demersuri au rămas însă fără rezultat astfel că și în prezent documentele care atestă stagiile de cotizare ale angajaților fostei S. F. de B. S. Z.

(pentru care s-a dispus lichidarea judiciară) se află în păstrarea pârâtei A. J. pentru P. și I. S. S.

Prin urmare, refuzul pârâtei de a elibera copii ale actelor necesare reclamantei pentru reglementarea raporturilor lor cu C. J. de P. S. este nejustificat.

Abilitarea legală a pârâtei A. J. pentru P. și I. S. S. ori a unei alte instituții a statului de a depozita documentele relative la stagiile de cotizare ale reclamanțilorse constituie într-o dispută care nu are legătură cu solicitarea reclamanților și care nu poate să lezeze interesele legitime ale acestora.

Pentru cele ce preced, în baza art.159 alin.(1) din Legea nr. 263/2010 și art.125,126 din H.G. NR.257/2011 instanța a admis acțiunea reclamantei împotriva pârâtei A. J. pentru P. și I. S. S., pe care a obligat-o să elibereze reclamantei adeverință sau copii de pe statele de plată care să dovedească sporurile de care a beneficiat în perioada lucrată la S. F. de B. S. Z.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta A. J. pentru P. S. S. a declarat recurs princare a solicitat casarea sentinței cu consecința respingerii .

În motivarea recursului s-au formulat următoarele critici:

1. Greșita calificare a litigiului dedus judecății ca un conflict de muncă, în realitate aparținând sferei contenciosului administrativ conform Legii nr.554/2004, deoarece A. J. pentru P. S. S. nu este succesoarea în drepturi a S. F. de B. Z. S. (fostul angajator al reclamantei).

2. Neurmarea procedurii prealabile instituite de art.11 din Legea nr.554/2004, cu consecința tardivității cererii.

3. Lipsa calității procesuale pasive a pârâtei în raport de prevederile HG nr.1., care enumeră atribuțiile agențiilor teritoriale în domeniul organizatoric, financiar, în domeniul evidenței și raportării, în domeniul comunicării și informării, în domeniul reprezentării și în domeniul sistemului de informații.

Se recunoaște preluarea arhivei de către recurentă în anul 2001, însă se invocă dispozițiile Legii nr.16/1996 cu modificările ulterioare, prezentându-se evoluția legislativă în domeniu sub aspectul instituției căreia îi revine obligația de eliberare a adeverinței, respectiv direcția generală de muncă și prestații sociale până în anul 2001, casele județene de pensii până în anul 2006 și direcțiile județene ale arhivelor naționale în prezent.

Se invocă imposibilitatea legală și materială (lipsa personalului, a unei structuri specializate în eliberarea documentelor, a unui spațiu adecvat) a executării acestei obligații.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. va respinge recursul pentru următoarele considerente:

1) Prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu A.

J. de P. S. S., obligarea acesteia la eliberarea unor documente care atestă vechimea sa în muncă, inclusiv sporurile aferente.

Competența instanței de contencios administrativ este atrasă în condițiile Legii nr. 554/2004, relevante în soluționarea speței fiind dispozițiile art. 8 alin. 1 din acest act normativ, potrivit cărora instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar ca urmare a refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri de către o autoritate publică.

Dispozițiile legale menționate anterior trebuie coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, care definesc autoritatea publică ca fiind orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în

regim de putere publică , pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Rezultă din dispozițiile legale citate anterior că, pentru a fi în prezența unui litigiu de contencios administrativ de natură să atragă competența instanței de contencios administrativ, refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri trebuie să vină din partea unei autorități publice, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 2 lit. b din Legea nr. 554/2004, care acționează în regim de putere publică.

Raportând cele reținute anterior la prezenta speță, Curtea constată că recurenta-pârâtă nu s-a comportat ca o autoritate publică, în sensul celor reținute anterior, respectiv nu a acționat în regim de putere publică. Reclamanta s-a adresat recurentei-pârâte cu solicitarea de a elibera copii de pe statele de plată în calitatea a cesteia de depozitar ă temporară a arhivei SC F. B. SA Z.,societate desființată, temeiul cererii reclamantei fiind tocmai dispozițiile art. 40 alin. 2 Codul muncii, care obligă angajatorii să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.

Prin urmare, recurenta neacționând în regim de putere publică, ci având doar calitatea de depozitară temporară a arhivei fostului angajator al reclamantei, refuzul acesteia de a elibera documentele solicitate nu poate fi considerat un refuz nejustificat de a soluționa o cerere, refuz care să vină din partea unei autorități publice, în sensul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004, astfel încât nu poate atrage, în speță, competența instanței de contencios administrativ.

2) Nefiind incidente prevederile Legii nr.554/2004, conform considerentelor expuse în cadrul analizei primului motiv de recurs, demersul judiciar al reclamantei nu este supus procedurii prealabile reglementate de actul normativ invocat și nici termenelor reglementate de art. 11 din acest act normativ.

3) Reclamanta este îndreptățită conform art.40 alin.2 lit. h Codul muncii, să obțină de la fostul angajator „toate documentele care atestă calitatea de salariat";a sa.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art.12 din Legea nr.16/1996 a A. N., persoanei juridice angajatoare îi revine obligația de a păstra documentele create sau deținute, în categoria cărora intră statele de plată la care se referă acțiunea reclamantului.

Această obligație îi revenea fostului angajator al reclamantului, respectiv S.

F. de B. S.A, însă ca urmare a încetării existenței sale ca persoană juridică în anul 2001, obligația păstrării documentelor create cu valoare practică s-a transmis în temeiul art.18 din Legea nr.16/1996 M.ui Muncii și Protecției S. sau direcțiilor județene ale acestuia.

Deși norma juridică menționată anterior a fost modificată prin instituirea obligației de păstrare a documentelor cu valoare practică în sarcina C. J. de P. S., iar ulterior D. J. S. a A. N., Curtea constată că nici în prezent nu a operat în concret transmisiunea acestei obligații; or, consecințele disputei între instituțiile locale din jud. S. cu privire la păstrarea documentelor nu pot să se repercuteze asupra foștilor salariați, îndreptățiți să obțină actele necesare stabilirii drepturilor de pensie.

Prin urmare, în prezent A. J. de P. S. S. are obligația eliberării actelor solicitate în calitate de succesor legal al fostului angajator în obligația de păstrare a documentelor cu valoare practică, precum și de deținător faptic ala acestei arhive.

În raport de aceste considerente, este irelevantă pretinsa lipsă a atribuțiilor legale ale pârâtei în raport de prevederile HG nr. 1., deoarece obligația sa de eliberare a datelor solicitate de reclamantă nu rezidă în dispozițiile pe care le invocă, ci în prevederile Legii nr. 16/1996, coroborate cu împrejurarea deținerii faptice a arhivei fostului angajator,

De asemenea, recunoașterea dreptului reclamantei nu este condiționat de existența mijloacelor materiale ale pârâtei pentru eliberarea actului, astfel încât excepția lipsei calității procesuale nu este întemeiată.

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea de A. va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. J. PENTRU P. ȘI I. S.

S. împotriva sentinței civile nr. 2538 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosar nr.

(...)*, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S. D. D. G. L. D.

GREFIER C. M.

Red.S.D./S.M.D.

2 ex./(...)

Jud.fond. P. R.a M.lena

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 3708/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă