Decizia nr. 4667/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4667/R/2012
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. C. SA B. - S. C. CF C. împotriva sentinței civile nr. 1. din 22 iunie 2012 pronunțate de T. B.-N. în dosar nr. (...) privind și pe intimata reclamantă D. A. V. având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentei de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1. din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta/ul D. (Nacu) A. V., prin S. L. Secția L8 B. împotriva pârâtelor C. N. de C. F. „. S. B. și C. N. de C. F. „. S. B. - S. C. R. de E., Î. și R. CF C. și în consecință au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei/., indexate cu rata inflației de la data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective: salariul suplimentar pentru anii 2008,
2009 și 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de „. feroviarilor";, P. și C. pentru anii 2009 și 2010, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
A fost respinsă cererea reclamantei/. de obligare a pârâtelor la plata contravalorii bonurilor de masă neeliberate pentru perioada februarie 2009- noiembrie 2011, echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut cu prioritate excepțiaprescripției dreptului la acțiune invocată, în condițiile art. 137 Cod procedură civilă.
Acțiunea s-a formulat la data de (...).
Pretențiile în privința cărora se reclamă neconforma sesizare sunt: plata salariului suplimentar pentru anul 2008 și a contravalorii tichetelor de masă pentru intervalul februarie 2009 - aprilie 2010. Întrucât toate drepturile solicitate au natura juridică a unor drepturi salariale, caz în care termenul de introducere a acțiunii este de 3 ani conform art.268 lit.c Codul muncii republicat, acțiunea a fost în termen legal formulată. Conflictul de muncă este unul individual, ivit între reclamant/ă, ca fost salariat și pârâte, prin care se urmărește valorificarea unui interes personal și nu unul colectiv al tuturor salariaților din unitate, așa încât dreptul material la acțiune nu este susceptibil a fi prescris în termenul de 6 luni stipulat în art.268 alin.1 lit. e din Codul muncii, invocat de pârâte. D. în discuție se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază, ce intră în componența noțiunii de salariu, fiind aplicabil același termen de prescripție de 3 ani, ca și-n cazul salariului suplimentar și a oricăror drepturi salariale.
Examinând fondul pretențiilor, tribunalul a reținut că reclamanta/ul D. (Nacu) Alaxandrina V. este salariatul pârâtelor în intervalul de timp pentru care reclamă achitarea drepturilor salariale enumerate în acțiune, recunoscut fiind și caracterul ireproșabil al muncii depuse, respectiv încadrarea în criteriile impuse de acordurile colective care condiționează acordarea drepturilor bănești litigioase. După cum rezultă din tabelul atașat la dosar nr. (...), ce a fost acvirat pe cale scurtă prezentului, reclamantul a mandatat organizația sindicală să promoveze prezenta acțiune.
În ceea ce privește salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010, potrivit art. 32 alin. 1 din CCM pe anii 2007-2008 și din CCM pe anii 2009-2010 respectiv art. 30 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 ale cărui efecte sunt prelungite până la (...) prin actul adițional înregistrat la M. SDS sub nr. 629/2010 (din dosarul acvirat) pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, angajații vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Salariul suplimentar constituie un drept salarial, fondul necesar pentru acordarea acestuia constituindu-se din fondul de salarii. P. art. 236 alin. 4 Codul muncii, în forma sa în vigoare pentru perioada în discuție, text preluat de art.229 alin. 4 din noul Cod al muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. E. contractului colectiv este obligatorie pentru părți, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, contractele colective de muncă neputând conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, principii instituite atât de L. nr. 1. rep. (art. 8 alin. 3, art.11 alin. 1, art.30 alin.1), cât și de L. nr. 6. a dialogului social ( art. 132 alin.3, art. 133, art. 148 alin.1), cea din urmă abrogând prin art. 224 lit. d pe cea dintâi. Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, încât se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței obligației.
Nu a putut fi reținută apărarea pârâtei, conform căreia plata salariului suplimentar constituie o facultate, fiind condiționată de existența fondurilor bănești cu această destinație. Prevederea cuprinsă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și a celui la nivel de grup de unități din transportul feroviar privitoare la plata salariului suplimentar menționează faptul că salariațiivor primi un salariu suplimentar, ceea ce înseamnă că s-a instituit în faptobligația angajatorului și nu facultatea acestuia de a plăti acest salariu. Dacă sedorea ca plata să constituie o simplă facultate, lăsată la aprecierea angajatorului în funcție de fondurile de care dispune, s-ar fi menționat că salariații vor putea primi un astfel de salariu.
Referitor la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C., P., Z. feroviarului pentru anii 2009 și 2010, conform prevederilor acelorași contracte colective, art. 65 din același CCM pe anii 2007-2008 și din CCM pe anii 2009-
2010, respectiv art. 71 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 ale cărui efecte sunt prelungite până la
(...) prin actul adițional înregistrat la M. SDS sub nr. 629/2010, cu ocazia fiecăreia dintre cele trei sărbători se acordă salariaților un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, ajutor de care beneficiază cei care în cursul anului respectiv nu au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului se aflau în concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an. R. îndeplinește toate aceste condiții după cum rezultă din datele comunicate de angajator. Cu toate acestea drepturile litigioase nu au fost acordate, susținându-se în esență că prin actele adiționale la contractele colective de muncă, cele cu 939/(...), nr. 1718/2010 și 2317/2010, respectiv ultim alineat al art. 65 din CCM pe anii 2009-2010 ce stipulează că în anul 2009 și 2010 nu se acordă aceste drepturi, obligația angajatorului nu mai există. Teza este însă greșită întrucât pe de o parte inexistența obligației presupunea inserarea clauzei modificatoare corespunzătoare în sensul desființării dreptului, nu a prorogării termenului de realizare a acestuia, respectiv îndeplinire a obligației angajatorului după expirarea anului 2009, respectiv 2010 (partenerii social stabilesc că în anul 2009 și în anul 2010 „nu se acordă"; ajutorul material, ceea ce presupune temporizarea executării clauzei contractuale și nu anihilarea executării obligației contractuale). Pe de altă parte în tot acest interval de timp sunt incidente prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2., care la art. 71 prevedea, în mod necondiționat, dreptul salariaților la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P., C., Z. F., cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare. D. fiind prioritatea în aplicare a contractului colectiv de muncă la nivel superior, ce cuprinde dispoziții mai favorabile pentru salariat, tribunalul a constatat că reclamanta/ul, este îndreptățit/ă la plata ajutorului solicitat, cu atât mai mult cu cât ea este formulată după epuizarea intervalului de timp în care la nivel de unitate s-a decis practic suspendarea acordării. Nici posibilitățile financiare la care se face trimitere în apărările formulate nu sunt relevante pentru existența și executarea obligațiilor. Dacă s-a instituit obligația de acordare a drepturilor solicitate, pârâtele trebuie să le îndeplinească și să acorde reclamantei/. toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil.
În privința plății contravalorii tichetelor de masă, pretenția a fost respinsă, avându-se în vedere că în cuprinsul contractelor colective de muncă la nivel de angajator la art. 77 se face trimitere expresă la conformitatea cu legea, iar din dispozițiile art. 1 alin. (1) din L. nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, „. că acordarea acestora nu constituie o obligație legală pentru angajator. În acest sens este de altfel și decizia nr. 14/2008 în interesul legii.
Având în vedere și art. 40 din Codul muncii, respectiv art. 155 și 157 din același cod în forma sa în vigoare la momentul la care trebuiau acordate drepturile în discuție, respectiv art. 40, 160 și 162 din noul cod al muncii, acțiunea precizată a fost admisă în parte în limitele expuse. Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
În baza art. 55 alin. 2 din L. nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. N. DE C. F. „. S. B. - S.
C. R. DE E., Î. ȘI R. CF C. solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și art.
3041 C.pr.civ. modificarea sentinței în sensul respingerii în tot a acțiunii. În motivare s-a arătat că prin acordarea salariului suplimentar pentru anii 2008, 2009 s-a depășit fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al C. C. S., iar R.ele de C. F. nu pot acorda ajutoare materiale din propria inițiativă, întrucât nu au resurse financiare, acestea fiind stabilite prin hotărâre de G. Prin O. nr. 79/2001, aprobată cu modificări prin L. nr. 5., s-au stabilit măsuri pentru nerespectarea obiectivelor stabilite agenților economici monitorizați, privind fondul de salariu și numărul mediu de angajați, C. C. S. fiind agent economic monitorizat, în sensul prevederilor art. 1 din O. nr. 79/2001 Au fost invocate prevederile art. 11 alin. 3 din O. nr. 79/2001, art. 7 alin. 1 din O. nr. 7., prin care a fost abrogată O. nr. 79/2001, precum și prevederile H. nr. 142/2005 și ale H. nr. 50/2006, concluzionându-se în sensul că pentru agenții economici monitorizați s-a prevăzut, prin aceste acte normative, fondul de salarii și numărul mediu de personal, precum și reducerile efective de personal defalcate pe trimestre, la nivelul fiecărui minister și autoritate publică centrală. În același scop s-a prevăzut că drepturile salariale ocazionale prevăzute în C. colective de muncă sau, după caz, în contractele individuale de muncă, încheiate la nivelul agenților economici monitorizați, reprezentând prima de vacanță, prima acordată cu ocazia sărbătorilor de P., etc., se vor plăti astfel încât, cumulat de la începutul fiecărui an, să reprezinte pe primele trimestre ale anilor respectivi cel mult 65% și, respectiv, cel mult 35% în trimestrul IV din suma anuală corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobate. S-a invocat, totodată, imposibilitatea executării obligației contractuale asumate de angajator, dată fiind incidența teoriei impreviziunii, impreviziune care nu-i este imputabilă angajatorului și care este exoneratoare de răspundere. Fondul de salarii al companiei este limitat și din această cauză recurentele sunt în imposibilitatea de a acorda pentru anii 2008 și 2009 salariul suplimentar. Referitor la pretențiile reclamantului/ei privind plata salariului suplimentar pentru anul 2010, precum și a ajutorului material aferent sărbătorilor de Z. F., de P. și C. pentru anii 2009, 2010, acestea sunt neîntemeiate și nejustificate, întrucât pentru anul 2009 și 2010 obligația recurentei de a plăti ajutoarele materiale mai sus menționate, nu există. În data de (...) a fost înregistrat la M. M., F. și P. S., C. nr. (...), care, potrivit art. 2 alin. 2 are valabilitate de un an de la data înregistrării sale, adică, din (...) și până în (...). P. art. 65 alin. ultim din C. al C. C. S. pe anul 2009, 2010, în anul 2009 nu se acordă ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Z. F. Totodată, la (...), s-a înregistrat la autoritatea competentă actul adițional nr. 1718/(...) la C. colectiv pe anul 2009, 2010, relevante dina cest act fiind art. 32 și art. 65, art. 32 prevăzând că „pentru anul 2010 salariul suplimentar prevăzut la paragrafele 1, 2, 3 nu se acordă";, iar art. 65 ultimul aliniat precizând că „pentru anul 2009, 2010 nu se acordă ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Z. F.. Or, aceste motive sunt de ordine publică, deoarece instanța nu poate trece peste voința părților, decât cu încălcarea forței obligatorii a Convenției. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acestanu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: În ceea ce privește critica din recursul pârâtei referitor la greșita acordare de către prima instanță a salariului suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010,pe motiv că, prin aceasta s-ar depăși fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al C. C. S., și că oricum, obligația pârâtelor nu poate fi executată întrucât nu există surse în buget care să poată fi alocate în acest sens, Curtea reține că, potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate. În conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. 2 din Statutul pârâtelor, aprobat prin H. nr. 5., drepturile de salarizare și celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă, pentru personalul de execuție. P. art. 236 alin. 4 C. muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, executarea contractelor colective de muncă fiind obligatorie pentru părți, conform art. 30 alin. 1 din L. nr. 1., republicată, iar prevederile acestor contracte producând efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, potrivit art. 11 alin. 1 din aceeași lege. Tot L. nr. 1., republicată, stabilește, în art. 8 alin. 3, că nu este posibil ca un contract colectiv de muncă să conțină clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi. Astfel, art. 32 alin. 3 precizează că „Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri. Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurente pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță. Îndreptățirea reclamantului la a beneficia de acordarea salariului suplimentar pentru anii (...) rezultă și din prevederile art. 30 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2008, înregistrat sub nr. 2., contract ale cărui clauze, prin prisma art. 3 alin. 1, produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare, pârâta fiind menționată la punctul 1 din Anexa nr. 4 la acest contract. Curtea constată că aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, pe motiv că, pe de o parte, nu sunt prevăzute în buget, iar pe de altă parte, că ar fi intervenit atât teoria impreviziunii, cât și adoptarea unor acte normative, precum O. nr. 79/2001, O. nr. 7., H. nr. 142/2005 și H. nr. 50/2006, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate. În ceea ce privește O. nr. 79/2001 și O. nr. 7., Curtea constată, pe de o parte, că O. nr. 79/2001 nu este aplicabil perioadei în care erau scadente drepturile solicitate, fiind abrogat la data de (...) prin O. nr. 7.. Recurenta invocă faptul că fondul de salarii este limitat la suma aprobată prin hotărâre de guvern, conform O. nr. 7., situație față de care apare ca nelegală orice prevedere contractuală din contractul colectiv de muncă care excede limitei fixate fondului de salarii pe această cale. Nu este însă imputabilă beneficiarilor contractului colectiv de muncă și nu poate conduce la inaplicabilitatea dispozițiilor invocate din acesta, faptul indicat, având în vedere că prin acest motiv de recurs, practic, recurenta își invocă propria culpă, aceea de a fi încheiat contracte colective de muncă ce se afirmă că nu se încadrează în limitele legale fixate pentru fondurile lor de salarii, or nemo propriam turpitudinem allegans. De altfel, nici nu a fost probată această afirmație, făcută doar în mod generic, fără a se detalia care a fost cuantumul fondului de salarii aprobat, care ar fi fost sumele necesare achitării acestor drepturi salariale litigioase etc. În plus, din economia acestui act normativ, nu se poate concluziona o interdicție sau o limitare a libertății de negociere cu privire la cuprinsul contractelor colective de muncă în cazul societăților comerciale la care statul este acționar unic, ci se reglementează doar obligația operatorilor economici destinatari ai acestui act normativ de a prezenta „spre aprobare bugetele de venituri și cheltuieli, după consultarea prealabilă a organizațiilor sindicale"; și faptul că „fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz";, aspecte care nu pot fi interpretate în sensul indicat de recurentă, ca o interdicție imperativă, în sine, de a negocia anumite drepturi salariale prin contractele colective de muncă. Un motiv de recurs constă din invocarea situației imprevizibile și astfel a teoriei imprevizibilității, prin arătarea dezechilibrului ivit între prestațiile părților. În analiza acestui motiv de recurs, se constată că deși formulează aceste apărări, recurenta nu descrie o veritabilă situație de impreviziune, aceasta fiind definită în doctrină ca marcată de prejudiciul pe care îl suferă una din părțile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine între prestațiile sale și contraprestațiile celeilalte părți. Or, nu se invocă faptul că ar fi dezechilibrate prestațiile reciproce ale părților, ci faptul că pentru recurentă, obligația care îi revine în cadrul contractului sinalagmatic a devenit prea oneroasă în raport de situația sa economică dificilă. Practic, s-ar putea invoca impreviziunea dacă nu ar mai exista corespondență între prestațiile părților, or un atare caz nu se invocă. Faptul că una din părți întâmpină dificultăți bănești nu constituie o suficientă motivare pentru a solicita exonerarea de răspundere contractuală, principiul pacta sunt servanda fiind consacrat în Codul muncii prin dispozițiile art. 154, 155, 157, 236. Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din L. nr. 1. și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât, salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil. Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale (adaosurile făcând parte din salariu, conform dispozițiilor art.155 din Codul muncii), nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative. De altfel, se reține că recurentele nu au probat în cauză că ar fi solicitat aprobarea fondurilor pentru plata primelor solicitate prin acțiune, deși, potrivit art. 21 din C. colective de muncă invocate în cauză, și-au asumat această îndatorire, de a constitui fondurile necesare plății drepturilor negociate. Susținerile recurentei, în sensul că pentru anii 2009-2010 nu există un temei legal pentru acordarea ajutoarelor materiale aferente sărbătorilor de paște, C. și de Z. F. și pentru salariului suplimentar, nu poate fi acceptată, nefiind fondată susținerea că se aplică prioritar prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de societate, iar nu ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, fiind incidente sub acest raport prevederile art. 8 alin. 2 din L. nr. 1., conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin C. colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități (în speță). În același sens sunt prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora „salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. O. tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate";, prin drepturi recunoscute de lege trebuind a fi înțelese inclusiv cele aduse de art. 8 alin. 2 din L. nr. 1. citat mai sus. În motivare, Curtea a făcut trimitere la textele de lege în vigoare și în modalitatea de numerotare de la data derulării raporturilor juridice supuse judecății, pentru a menține coerența hotărârii și având în vedere caracterul de norme de drept material al acestor dispoziții legale, în condițiile în care de la această dată și până la pronunțarea deciziei au avut loc o serie de modificări legislative date de abrogări de acte normative și de renumerotarea C. muncii prin dispozițiile L. nr. 4. și ale L. nr. 6.. În temeiul prevederilor art. 312 alin . 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă. Reclamantul intimat nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L., D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. N. de C. F. „. S. B. - S. C. R. de E., Î. și R. CF C. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține. Decizia este irevocabilă. D. și pronunțată în ședința publică din 13 noiembrie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. T. D. C. G. G.-L. T. Red.I.T./S.M. 2 ex./(...) Jud.fond. N. C. N. N. GREFIER,
| ← Decizia nr. 3835/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 424/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
