Decizia nr. 3718/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)*
D. CIVILĂ NR. 3718/R/2012
Ședința 24 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta M. L. împotriva sentinței civile nr. 8. din 23 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...)*, privind și pe reclamantul intimat S. I. - P. AL C. S. DE C., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pârâta recurentă M.
L. personal, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care pârâta recurentă arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Pârâta recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu consecința respingerii acțiuni. În susținere, aceasta a făcut trimiteri la prevederile L. nr. 8..
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 8., pronunțată în dosar nr. (...)* de Tribunalul Bistrița Năsăud, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul P. comunei S. de C., împotriva pârâtei M. L., ca fiind întemeiază și în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1.614 lei, cu titlu de drepturi salariale încasate necuvenit.Fără cheltuieli de judecată.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
La termenul de judecată din data de 3 aprilie 2012 cauza a fost trimisă spre competentă soluționare secției I civilă, pe considerentul că pârâta face parte din personalul contractual.
T. a reținut faptul că în urma unui control al C. de C. a județului B.-N. s-a constatat că în anul 2009 reclamantul a acordat salariaților din aparatul propriu drepturi de natură salarială și alte drepturi neprevăzute de legislația în domeniu și anume: prime pentru ținută decentă și o primă de vacanță.
Prin decizia nr. 29/2010 a organului de control s-a impus recalcularea drepturilor salariale acordate în anul 2009 tuturor salariaților din aparatulpropriu al primarului prin eliminarea sumelor acordate pentru ținută decentă, recalcularea primelor de vacanță și eliminarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pe perioada în care acestea au fost abrogate prin L. nr. 3..
Pârâta, care făcea parte din personalul contractual, a beneficiat de sume pentru ținută în cuantum total de 1.614 lei, sumă al cărei cuantum nu a fost contestat de aceasta.
Drepturile bănești au fost acordate pârâtei în temeiul contractului colectiv de muncă aprobat prin H. consiliului local nr. 16/2009, așa cum se atestă la pagina 14 din cuprinsul procesului-verbal de constatare nr. 1803/(...) întocmit de organul de control (f. 22).
Faptul că prin hotărâre judecătorească s-a constatat nulitatea dispoziției de imputare a sumelor încasate de pârâtă, așa cum susține pârâta, nu impietează asupra prezentei acțiuni, care constituie o acțiune în răspundere patrimonială promovată în scopul recuperării unei sume apreciată ca fiind nelegal acordată.
Raporturile de muncă dintre reclamant și pârâtă au avut la bază un contract individual de muncă.
La momentul încasării sumei de 1.614 lei erau în vigoare prevederile L. nr.
1., republicată, astfel că acest act normativ este aplicabil în prezenta cauză.
Contractele colective de muncă constituie legea părților conform art. 7 alin.
2 din L. nr. 1., republicată și art. 236 alin. 4 din Codul muncii, în forma în vigoare la data încasării sumelor și nașterii obligației de restituire (art. 229 alin. 4 din Codul muncii, republicat, în prezent în vigoare) numai dacă sunt încheiate cu respectarea condițiilor legale.
Totodată, potrivit art. 8 alin. 1 al aceleiași legi, clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de L. nr. 1., republicată.
Contractul colectiv de muncă aplicabil în cazul pârâtei, care prevedea acordarea de sume de bani pentru ținută, nu s-a încheiat cu respectarea cerințelor legale.
Astfel, conform art. 12 din L. nr. 1., republicată și art. 3 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
De asemenea, potrivit art. 9 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute pentru personalul instituțiilor finanțate de la bugetul de stat, sindicatele și ministerele vor purta negocieri cu guvernul pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia.
Părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor resurse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare.
Numai pe baza fondurilor aprobate în condițiile de mai sus, părțile au posibilitatea de a negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de personal la instituțiile publice.
Salarizarea personalului contractul din sectorul bugetar era reglementată în anul 2009 de OUG nr. 2. în prezent abrogată prin L. nr. 3. (aplicabilă din 1 ianuarie 2010, act normativ care a abrogat expres dispozițiile privitoare la salarizare cuprinse în L. nr. 154/2008), de O. nr. 1. și de H. nr. 2..
Conform art. 157 alin. 2 din Codul muncii în forma în vigoare la data încasării sumelor și nașterii obligației de restituire (art. 162 alin. 3 din Codul muncii, republicat, în prezent în vigoare), sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege.
Examinând legile de salarizare ale personalului din sectorul bugetar (H. nr.
2., OUG nr. 2., O. nr. 1.) tribunalul constată că acestea nu reglementează dreptul personalului bugetar la plata unor sume pentru ținută decentă.
Așa cum a reținut Curtea Constituțională prin decizia nr. 7., contractele colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor publice au un regim juridic special, determinat de situația deosebită a părților acestor contracte. Astfel, cheltuielile necesare pentru funcționarea instituțiilor publice, inclusiv drepturile salariale ale salariaților, sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale județelor.
Art. 137 alin. (1) din Constituție prevede că: "(1) Formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege".
În aceste condiții se impune ca și drepturile salariale ale salariațilorinstituțiilor publice să fie stabilite prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin convenții colective.
Întrucât drepturile bănești în cuantum de 1.614 lei încasate de pârâtă cu titlu de indemnizație pentru ținută decentă pot fi stabilite numai prin lege, în lipsa unor reglementări legale privitoare la asemenea drepturi acestea neputând face obiectul negocierii, tribunalul nu poate da eficiență dispozițiilor din contractul colectiv de muncă aplicabil pârâtei, deoarece acesta contravine art. 12 din L. nr. 1., republicată în vigoare la data plății sumelor.
Dat fiind faptul că legile de salarizare aplicabile pârâtei nu prevedeau dreptul la indemnizația pentru ținută decentă, un asemenea drept nu poate fi legal stabilit printr-un contract colectiv de muncă. O soluție contrară ar însemna să se deschidă posibilitatea părților de a-și stabili propriul salariu, peste reglementarea legală existentă, prin crearea de către fiecare instituție bugetară a unei legi proprii de salarizare.
Stabilirea prin contractul colectiv de muncă a dreptului la indemnizația pentru ținută decentă, încalcă dispozițiile legilor de salarizare ale personalului din sistemul bugetar, astfel încât fiind încheiat cu încălcarea L. nr. 1., republicată, a legilor de salarizare, contractul colectiv de muncă nu poate constitui legea părților și nu poate fi impus instanței de judecată.
Nelegalitatea acordării acestor sume a fost sesizată și de C. de C. a județului B.-N. în cadrul auditului financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2009 desfășurat la P. comunei S. de C., organul de control dispunând recuperarea sumelor acordate în afara dispozițiilor legilor de salarizare.
În baza considerentelor reținute și făcând aplicarea dispozițiilor art. 7 alin.
2, art. 8, art. 12 alin. 1 din L. nr. 1., republicată, în vigoare la data încasării sumelor și nașterii obligației de restituire, art. 3 alin. 2 și art. 9 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, art. 157 alin. 2 din Codul muncii în forma în vigoare la data încasării sumelor și nașterii obligației de restituire (art. 162 alin. 3 din Codul muncii, republicat, în prezent în vigoare), art. 236 alin. 4 din Codul muncii, în forma în vigoare la data încasării sumelor și nașterii obligației de restituire (art. 229 alin. 4 din Codul muncii, republicat, în prezent în vigoare), tribunalul a admis acțiunea civilă, potrivit dispozitivului.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către reclamant.
În termen legal, a declarat recurs pârâta M. L., solicitând admitereaacestuia cu consecința modificării sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
Învederează recurenta că suma de 1614 lei (ținută și prime de vacanță) i-a fost acordată în baza unui contract colectiv de muncă încheiat la nivelul instituției reclamante, contract care a fost aprobat prin hotărârea C. local S. de C.
H. menționată se bucură de prezumția de legalitate.
De asemenea, mai arată recurenta că este în imposibilitate să restituie suma de 1614 lei, întrucât are un copil în întreținere, iar situația ei materială este precară, venitul acesteia constând într-un salariu net de 668 lei lunar.
Deși a fost legal citat, intimatul recurent nu a depus întâmpinare. Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este fondat.
Drepturile de natură salarială în cuantum de 1614 lei, care constituie obiectul acțiunii în restituire formulată de angajator împotriva salariatului, au fost acordate în temeiul contractului colectiv de muncă aprobat prin HCL nr.16/2009.
Prin art. 1 din L. 84 din 14 iunie 2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice s-a stabilit că: „prezenta lege se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la intrarea în vigoare a L.-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza: a) contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la
M. M., F. și P. S. sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente; b) hotărârilor consiliilor locale și județene; c) contractelor de muncă/convențiilor civile încheiate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, conform Ghidului de finanțare, în care M.
Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau unitățile și instituțiile aflate în subordine/coordonare au calitatea de beneficiar/partener.
Conform art. 2 din același act normativ „(1) Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de C. a unor prejudicii.
(2) Sumele recuperate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, ca urmare a deciziilor prevăzute la alin. (1), nu se restituie.";
În speță sunt întrunite condițiile exonerării de la plată enunțate de normele legale citate având în vedere că sumele imputate de angajator salariatului au fost acordate în baza unui contract colectiv de muncă, aprobat prin hotărâre de consiliu local, precum și că obligația de restituire a acestor sume a fost stabilită prin D. nr.8/2009 a C. de C. a J. B.-N.
În raport de aspectele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, va admite recursul declarat de pârâta M. L., potrivit dispozitivului, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta M. L. împotriva sentinței civile nr. 897 din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar nr. (...)*, pe care o modifică în întregime, în sensul că respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamantul P. comunei S. de C. în contradictoriu cu pârâta M. L.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
S. D. D. G. L. D. C. M.
Red. /dact./ DG
2 ex./(...) Jud.fond: G.C.F.
| ← Decizia nr. 2021/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 872/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
