Decizia nr. 3719/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3719/R/2012
Ședința septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. Î. ȘI R. L. ȘI U. "C. I." SA împotriva sentinței civile nr. 8. din 02 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. R., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
După dezbaterea cauzei și epuizarea tuturor cauzelor de pe lista de ședință, se constată că în cursul acestei zile de 24 septembrie 2012, reclamantul intimat S. R. a transmis prin fax la dosar întâmpinare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 836 din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul S. R. împotriva pârâtei S. Î. și R. L. și U. „. I."; S. B., ca fiind întemeiată și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma ce reprezintă echivalentul a 6 salarii de bază brute negociate, cu titlu de plată compensatorie, actualizată cu indicele inflației, începând cu data scadenței obligației - (...) și până la data plății efective.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul pârâtei pe postul de sudor până la data de 16 martie 2010 când au încetat raporturile de muncă în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii, conform deciziei de concediere nr. A/85/(...) depusă la dosar.
Dreptul la plata celor 6 salarii compensatorii solicitate este prevăzut în art. 80 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr. 722/2008, nu și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Întrucât contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi nr.
722/2008 produce efecte față de toți salariații din unitățile de transporturi acesta este aplicabil nu numai atunci când la nivelul unei unități nu există contractcolectiv de muncă, așa cum se susține de pârâtă, ci și atunci când deși există, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu cuprinde anumite drepturi recunoscute în favoarea salariaților prin contractul superior, la nivel de ramură, ori cuprinde asemenea drepturi dar în cuantum mai mic.
Fiind în prezența unui contract de muncă superior, cu prevederi mai favorabile, acesta se aplică și reclamantului, precum și pârâtei, menționată în anexa 5 la pct. 13.
Chiar dacă, așa cum rezultă din apărările pârâtei, reclamantul a beneficiat de venituri în completare prevăzute de HG nr. 1., act normativ prin care se aprobă lista societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar care vor beneficia de prevederile O. G. nr. 9., nimic nu împiedică un cumul între drepturile acordate în baza OG nr. 9. și cele prevăzute de art. 80 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr. 722/2008, aplicabil reclamantului.
În același timp, art. 67 din Codul muncii în forma în vigoare la data concedierii, instituie, în favoarea salariaților concediați din motive care nu țin de persoana salariatului, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i obligația corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați.
Prin urmare, chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în contractul colectiv de muncă, ea nu are caracterul unei clauze, rezultat al negocierii părților contractante, întrucât obligația angajatorului este una izvorâtă din lege, prin contractele colective de muncă, încheiate anual ori pe alte perioade de timp, la nivel de ramură și nivel de unitate, părțile contractante negociind numai condițiile și cuantumurile acestora, scopul fundamental al unor astfel de clauze fiind acela de a stipula drepturi la un nivel superior față de cel prevăzut în normele legale, pentru a fi atenuate consecințele concedierilor individuale sau colective pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Așa cum recunoaște și pârâta o asemenea plată nu a avut loc, deși reclamantul era îndreptățit să o primească la data concedierii.
Suma datorată suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței obligației - (...) și până la data plății efective.
Cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât la dosar nu s-a depus chitanța de plată a onorariului de avocat (angajat pentru redactare și susținere conform împuternicirii avocațiale, care în cauză a redactat numai acte, fără a se prezenta în susținere), singurul act justificativ ce atestă plata și încasarea onorariului.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. Î. și R. L. și U. „. I."; S. B., solicitând în temeiul art. 3041 Cod procedură civilă modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiată. În motivare pârâta a arătat că intimatul-reclamant și-a motivat cererea invocând clauze înserate în Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi în condițiile în care în acea perioadă la nivelul S. C. I. S. era în vigoare și prin urmare aplicabil contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității 2009.. În esență acest contract colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură pe care-l invocă petenții ca fiind izvor de drepturi poate fi în vedere în acele situații în care nu există un contract colectiv de muncă încheiat la nivelul unității. În mod incontestabil Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură este superior celui încheiat la nivel de unitate, însă raționamentul primei instanțe este total greșit în momentul în care declară că pârâta se află în culpă și nu poate invoca în favoarea sa Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate. Or, acest ultim document nu reprezintă un act unilateral așa cum lasă să se înțeleagă prima instanță ci dimpotrivă este expresia voinței comune a partenerilor sociali, societatea pe de o parte și sindicatele reprezentative pe de altă parte. Acești ultimi parteneri fiind de fapt reprezentanții salariaților care negociază și semnează Contractul colectiv de muncă în numele salariaților. Drept urmare dacă instanța de fond analizând atitudinea pârâtei a concluzionat că nu se poate invoca propria culpă exprimându-se în sensul respingerii apărărilor formulate de către societatea pârâtă întrucât acestea încalcă puterea de lege a convențiilor încheiate de părți, apelând la metoda de interpretare logico- sistematică ar fi trebuit să-și extindă aprecierea cu privire la existența culpei și asupra sindicatelor. De altfel, prima instanță ar fi putut ignora prevederile C. colectiv încheiat la nivel de unitate numai în situația anulării acestuia act, ceea ce nu s-a constatat ci dimpotrivă acest contract a constituit legea părților producându-și efectele până în momentul expirării valabilității pentru care a fost încheiat. Însă, prima instanță fără a analiza și a corobora toate aceste elemente determinante pentru a soluționa în mod just cauza dedusa judecații s-a raportat doar la prevederile C. colectiv de munca încheiat la nivel de ramura transpunând de altfel întrutotul prin considerente susținerile intimatului-reclamant. Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 238 alin. 1 din Codul muncii (care deși a fost abrogat prin art. I pct. 90 din Legea nr. 40/2011, guvernează raporturile juridice dintre părți, fiind în vigoare la data concedierii reclamantului) „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior";. Dispoziții similare conține și art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, în forma în vigoare la data concedierii reclamantului. Drept urmare, în privința raportului dintre contractul colectiv încheiat la nivel de ramură transport și cel la nivel de unitate, în mod corect prima instanță a dat prioritate contractului încheiat la nivel superior, de la ale cărui prevederi nu se poate deroga în sensul diminuării drepturilor recunoscute în favoarea salariaților, printr-un contract încheiat la nivel inferior. Contrar celor invocate de recurentă, instanța de fond nu a reținut că pârâta se află în culpă și nu poate invoca în favoarea sa Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate. O., având în vedere dispozițiile legale menționate anterior, eventuala reținere a culpei sindicatului în stabilirea prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu ar fi influențat soluția pronunțată în cauză. Stabilirea aplicabilității contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior are ca efect înlăturarea prevederilor sub nivelul minimal cuprinse în contractele colective la nivel inferior, fără a fi necesară contestarea nulității lor în condițiile art. 8 și art. 24 din Legea nr.130/1996, putând fi analizate și pe cale incidentală sau de excepție de instanța de judecată. Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că motivele de recurs invocate sunt nefondate, urmând ca în temeiul art. 3041 și 312 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. Î. și R. L. și U. „. I."; S. B. împotriva sentinței civile nr. 836 din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, S. D. PT. D. G. L. D.plecată la seminarsemnează PREȘEDINTELE INSTANȚEI V. M. GREFIER, C. M. Red.L.D./Dact.S.M. 2 ex./ (...) Jud.fond: G. C. F.
| ← Decizia nr. 4196/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1351/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
