Decizia nr. 3834/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR N. (...)
DECIZIA CIVILĂ N. 3834/R/2012
Ședința publică din data de 26 septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
T. D. - președintele Secției I-a civilă
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., în numele și pentru cadrul didactic M. T. împotriva sentinței civile nr. 9/F din 9 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr. (...), privind și pe pârâții Ș. G. N. 4 B. C. LOCAL B., P. M. B., precum și pe chemații îngaranție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. B. N. și M. E., C., T. ȘI S.,având ca obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație concediu de odihnă cu
25%.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată la că la data de 4 septembrie 2012, chematul în garanție-intimat MFP - D. B. a depus la dosar prin registratura instanței întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și judecarea cauzei în conformitate cu art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 9/F din (...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr. (...) a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Local al mun. B. și a P.ui mun. B., a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta M. T., reprezentată prin U. J. a S. L. din Î., împotriva pârâților Ș. G. nr. 4 B., C. Local al mun. B. și a P.ui mun. B. și pe cale de consecință: a fost obligată pârâta Ș. G. nr. 4 să plătească reclamantei diferența dintre îndemnizația de concediu de odihnă aferentă zilelor de (...) - (...), nediminuată cu 25 % potrivit dispozițiilor Legii nr. 1. și cea efectiv plătită acesteia, a fost obligat C. Local al mun. B. și a P.ui mun. B. la asigurarea finanțării necesare plății acestei diferențe de indemnizații.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E. C. T. și S.; a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. Local al mun. B. și a P.ui mun. B. împotriva chemaților în garanție M. E. C. T. și S., pentru lipsa calității procesuale pasive și ca nefondată împotriva M.ui F. P..
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamantul/a este angajatul/a pârâtei Ș. G. nr. 4 așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar. În cursul anului școlar 2009-2010 reclamantul/a a intrat în concediu de odihnă la data de (...), în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr. 1. începând cu data de
1 iulie 2010.
Prin Decizia în recursul în interesul legii nr.20/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea G. nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a
Legii nr. 1., respectiv 3 iulie 2010.
Î n cazul de față , așa cum rezultă din adeverința emisă de Ș. G. nr. 4reclamantului/ei i-a fost redusă indemnizația de concediu pentru luna iulie și pentru luna august cu 25%, menționându-se că s-a aplicat această reducere și pentru zilele de (...) și (...). Se constată astfel că s-a operat o reducere pentru aceste două zile, deși L. nr. 1. nu era încă intrată în vigoare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, care prevăd că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Totodată este de reținut că nu a existat nici un alt fundament juridic pentru reducerea indemnizației de concediu în cazul reclamantului/ei pentru zilele de 01 și 02 iulie 2010, sub acest aspect acțiunea fiind întemeiată.
În baza considerentelor exprimate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 din
L. nr. 1., a pct. 21 și 22 din anexa nr. 1 la O. nr. 3., art. 7 din HG nr. 250/1992, republicată și ținând seama de jurisprudența C. europene mai sus relevată, precum și de obligativitatea statuărilor Î. C. de C. și Justiție din Decizia în recurs în interesul legii nr. 20/2011, tribunal ul a admis doar în parte acțiunea civil ă
formulată.
În ceea ce privește obligarea pârâților C. Local al mun. B. și a P.ui mun. B. la asigurarea finanțării necesare plății acestei diferențe de indemnizații, instanța a aveut în vedere că art. 167 din L. nr. 84/1995 (în vigoare în perioada pentru care se cuvin diferențele menționate) prevedea că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din L. nr. 1/2011, care prevăd că finanțarea de bază a învățământului preuniversitar se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Conform art. 36 din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, iar P. unității administrative este ordonator principal de credite al bugetului acesteia, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001.
În consecință, în baza dispozițiilor legale menționate, pârâții C. local și P. au fost obligați să aloce fondurile necesare plății diferenței de indemnizație la care este îndreptățit/tă reclamantul/.
Împotriva acestei sentințe a promovat recurs reclamanta U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., în numele și pentru cadrul didactic M. T., solicitând instanței admiterea recursului, cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță și calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. nr. 1.. și plata diferenței dintre e indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010.
În motivarea recursului, s-a susținut că potrivit art. 103 lit. a) din L. nr.128/1997, cadrele didactice beneficiază de un concediu anual cu plata în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin
62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, iar conform art. 145 alin.(3) din Codul muncii, indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, în același sens fiind și dispozițiile art. 7 din Hotărârea G. nr. 250/1992.
Întrucât reclamanta-recurentă a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, în mod abuziv și nelegal pârâții au procedat la diminuarea indemnizației cuvenite pentru concediul de odihnă, aplicând retroactiv dispozițiile Legii nr. 1., contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora legea se aplică numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a M.ui E. C. T. și
S., instanța a reținut că acesta nu are obligația de a asigura cheltuielile cu salariile cadrelor didactice sau a personalului didactic auxiliar, motiv pentru care în temeiul art. 137 C.Pr.Civ. raportat la art. 167 alin. 17 din L. nr.
84/1995, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție împotriva M.ui F.
P., tribunalul a respins-o ca fiind nefondată, invocând decizia nr. 10 pronunțată în recurs în interesul legii de către I.
Prin întâmpinare, Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerearecursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,curtea reține următoarele:
Corect a statuat instanța de fond că reclamanta este îndreptățită la indemnizația de concediu de odihnă nediminuată aferentă zilelor de (...)-
(...), însă în ceea ce privește solicitarea reclamantei de a i se acorda indemnizația nediminuată potrivit dispozițiilor Legii nr. 1. și pentru perioada următoare, această solicitare este nefondată.
Potrivit art. 1 alin. (1) din L. nr. 1., cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Prin decizia nr. 20 din 17 octombrie 2011 a Completului competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Î. C. de C. și Justiție, s-a stabilit că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. raportat la art. 150 din Codul muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 și art. 7 din Hotărârea G. nr. 250/1992, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., respectiv 3 iulie 2010.
Conform art. 3307 alin. (4) C.pr.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Așa fiind, în situația în care se soluționează o acțiune în care sunt incidente dispozițiile art. 1 din L. nr.1., instanța de judecată este obligată să țină seama de dezlegarea dată problemei prin decizia nr. 2. a Î. C. de C. și
Justiție, în sensul că plata cuvenită pentru indemnizațiile de concediu de odihnă ale cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, se diminuează cu 25 % pentru zilele efectuate în perioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010.
Dispozițiile art. 145 alin. (3) din Codul muncii privind plata indemnizației de concediu de odihnă cu cel puțin 5 zile lucrătoare înaintea plecării în concediu, sau ale art. 7 alin. 5 din Hotărârea G. nr. 250/1992 cu același conținut, nu pot fi interpretate contrar prevederilor art. 1 din L. nr.
1., conform cărora toate salariile, indemnizațiile, inclusiv cele pentru concediile de odihnă cuvenite și plătite pentru perioada 3 iulie 2010-31 decembrie 2010, se diminuează cu 25%.
După cum rezultă din probele administrate în prezenta cauză, diminuarea indemnizației de concediu s-a făcut începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 1., respectiv 3 iulie 2010 și prin urmare critica vizând aplicarea retroactivă a Legii 1. este lipsită de temei legal, nefiind încalcat principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție.
Nu corespunde realității că indemnizațiile de concediu de odihnă nu ar intra sub incidența Legii nr. 1., față de prevederile art. 48 alin. (2) din L. nr. 330/2009.
Soluția primei instanțe este legală și din perspectiva dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O., deoarece reclamanta nu a avut un „bun"; și nici măcar o „speranță legitimă"; în sensul normei comunitare, astfel că nu poate fi vorba despre o ingerință a statului asupra unui „bun"; pe care reclamanta nu l-a avut.
Curtea E. statuează, în mod constant, că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și politicile sale în domeniul salarizării. În cazul de față nu poate fi vorba de o privare de proprietate deoarece salariatul nu a fost lipsit în totalitate de salariu și în consecință apreciem că scopul ingerinței este justificat de un interes public, necesitatea de a reduce cheltuielile bugetare în contextul crizei economice.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct.9 coroborat cu art. 312 alin. (1) C.pr.civ., curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta U. J. A S. M. T., împotriva sentinței civile nr. 9/F din (...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr.(...), pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-T. N. M.-C. V. T. D.
GREFIER M.-L. T.
Red./Dact.: ATN/CG,
2 ex/(...)
Judecător prima instanță : B. I.Sz.
| ← Decizia nr. 3131/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3622/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
