Decizia nr. 3839/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
DOSAR NR. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
D. CIVILĂ NR. 3839/R/2012
Ședința publică din data de 26 septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
T. D. - președintele Secției I-a civilă
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., în numele și pentru cadrul didactic T. I.-R. împotriva sentinței civile nr. 6. din 10 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr. (...), privind și pe pârâții Ș. G. „. B. B. C. LOCAL B., P. M. B., precum și pe chemații îngaranție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. B. N. și M. E., C., T. ȘI S.,având ca obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație concediu de odihnă cu
25%.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată la că la data de 25 iulie
2012, pârâții-recurenți P. municipiului B. și C. Local al municipiului B., au depus la dosar, prin registratura instanței întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și judecarea cauzei în conformitate cu art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Se constată că prin memoriul de recurs, reclamanta-recurentă a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6./(...), pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui B.-N. s-au respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. mun. B. și C. Local al mun. B., a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta T. I.-R. prin U. J. a S. L. din Î., împotriva pârâților Ș. generală „L. B. B., P. mun. B. și C. Local al mun. B..
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., cercetării T. și S. B. și a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâții P. mun. B. și C. Local al mun. B., împotriva chematului în garanție M. E. cercetării T. și S. B. ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâții P. mun. B. și C. Local al mun. B.,împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. G. a F. P. B.-N.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut:
Reclamantul/a este angajatul/angajata pârâtei S. generală L. B. și în anul școlar 2009-2010 a intrat în concediu de odihnă anterior datei de 1 iulie
2010, indemnizația de concediu fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr. 1.. Angajatorul a aplicat reducerea cu 25% a indemnizațieide concediu, începând cu data de 3 iulie 2010, după cum rezultă din adresa depusă.
Prin D. în recursul în interesul legii nr.20/2011 Înalta Curte de Casație și
Justiție a statuat că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea G. nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., respectiv 3 iulie 2010.
În cazul de față, așa cum a rezultat din adeverința emisă de școală reclamantului/ei i-a fost redusă indemnizația de concediu începând cu data de 3 iulie 2010 și până la data de 31 august 2010, menționându-se că în această perioadă retribuția s-a acordat conform dispozițiilor Legii nr. 1..
T. făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1., a pct. 21 și 22 din anexa nr. 1 la O. nr. 3., art. 7 din HG nr. 250/1992, republicată și ținând seama de D. nr. X. a Î. constată că angajatorul a aplicat legal reducerea de 25% în cazul indemnizației de concediu începând cu data de 3 iulie 2010, motiv pentru care a respins acțiunea ca nefondată.
Examinând excepția lipsei calității procesuale a M. E., C., T. și S., tribunalul apreciază că această excepție este fondată, întrucât prin bugetul acestui minister se asigură doar cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar și pentru învățământul special expres enumerate la lit. a-h, printre care nu sunt prevăzute și salariile cadrelor didactice sau a personalului didactic auxiliar, art. 167 alin. 17 din L. nr. 84/1995.
Raportat la soluția respingerii acțiunii formulate ca neîntemeiată, deoarece pârâții nu au căzut în prezenții față de reclamant, în temeiul art. 60 Cod procedură civilă, a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâții P. comunei P. R. și C. local P. R. împotriva M.ui F. P., reprezentat prin D. G. a F. P. B.-N.
Împotriva acestei sentințe a promovat recurs reclamanta U. J. A S. L.
DIN Î. B.-N., în numele și pentru cadrul didactic T. I.-R., solicitând instanțeiadmiterea recursului, cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță și calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. nr. 1.. și plata diferenței dintre e indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010.
În motivarea recursului, s-a susținut că potrivit art. 103 lit. a) din L. nr.128/1997, cadrele didactice beneficiază de un concediu anual cu plata în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin
62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, iar conform art. 145 alin.(3) din Codul muncii, indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, în același sens fiind și dispozițiile art. 7 din Hotărârea G. nr. 250/1992.
Întrucât reclamanta-recurentă a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, în mod abuziv și nelegal pârâții au procedat la diminuarea indemnizației cuvenite pentru concediul de odihnă, aplicând retroactiv dispozițiile Legii nr. 1., contrar prevederilor art. 15 alin.
(2) din Constituție, potrivit cărora legea se aplică numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. nu sunt aplicabile indemnizațiilor pentru concediile de odihnă în sensul diminuării lor cu 25%, întrucât conform art. 48 alin. (2) din L. nr. 33/2009, prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare.
Prin sentința atacată, au fost încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., întrucât noțiunea de „. îmbracă în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică (Cauza Buchen contra Cehiei).
Prin întâmpinare, P. mun. B. și C. Local al mun. B. au solicitatrespingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,curtea reține următoarele:
Potrivit art. 1 alin. (1) din L. nr. 1., cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Prin decizia nr. 20 din 17 octombrie 2011 a Completului competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Î. C. de C. și Justiție, s-a stabilit că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. raportat la art. 150 din Codul muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 și art. 7 din Hotărârea G. nr. 250/1992, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., respectiv 3 iulie 2010.
Conform art. 3307 alin. (4) C.pr.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Așa fiind, în situația în care se soluționează o acțiune în care sunt incidente dispozițiile art. 1 din L. nr.1., instanța de judecată este obligată să țină seama de dezlegarea dată problemei prin decizia nr. 2. a Î. C. de C. și
Justiție, în sensul că plata cuvenită pentru indemnizațiile de concediu de odihnă ale cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, se diminuează cu 25 % pentru zilele efectuate în perioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010.
Dispozițiile art. 145 alin. (3) din Codul muncii privind plata indemnizației de concediu de odihnă cu cel puțin 5 zile lucrătoare înaintea plecării în concediu, sau ale art. 7 alin. 5 din Hotărârea G. nr. 250/1992 cu același conținut, nu pot fi interpretate contrar prevederilor art. 1 din L. nr.
1., conform cărora toate salariile, indemnizațiile, inclusiv cele pentru concediile de odihnă cuvenite și plătite pentru perioada 3 iulie 2010-31 decembrie 2010, se diminuează cu 25%.
După cum rezultă din probele administrate în prezenta cauză, diminuarea indemnizației de concediu s-a făcut începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 1., respectiv 3 iulie 2010 și prin urmare critica vizând aplicarea retroactivă a Legii 1. este lipsită de temei legal, nefiind încalcatprincipiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din
Constituție.
Nu corespunde realității că indemnizațiile de concediu de odihnă nu ar intra sub incidența Legii nr. 1., față de prevederile art. 48 alin. (2) din L. nr. 330/2009.
Soluția primei instanțe este legală și din perspectiva dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O., deoarece reclamanta nu a avut un „. și nici măcar o „speranță legitimă"; în sensul normei comunitare, astfel că nu poate fi vorba despre o ingerință a statului asupra unui „. pe care reclamanta nu l-a avut.
Curtea E. statuează, în mod constant, că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și politicile sale în domeniul salarizării. În cazul de față nu poate fi vorba de o privare de proprietate deoarece salariatul nu a fost lipsit în totalitate de salariu și în consecință apreciem că scopul ingerinței este justificat de un interes public, necesitatea de a reduce cheltuielile bugetare în contextul crizei economice.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct.9 coroborat cu art. 312 alin. (1) C.pr.civ., curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., în numele și pentru cadrul didactic T. I.-R., împotriva sentinței civile nr. 6. din 10 aprilie 2012 a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr.(...), pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-T. N. M.-C. V. T. D.
GREFIER M.-L. T.
Red./Dact.: ATN/CG,
2 ex/(...)
Judecător prima instanță : C.I.
| ← Decizia nr. 4433/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4656/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
