Decizia nr. 4656/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4656/R/2012

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.A T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare, pentru a se verifica dacă sunt întrunite condițiile perimării, recursul declarat de reclamantul G. I. V. împotriva sentinței civile nr.

2883 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe intimata pârâtă S. T. S., având ca obiect sechestru asigurator.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că judecata cauzei a fost suspendată la data de 21 iulie 2011 pentru lipsa nejustificată a părților și întrucât nici una din acestea nu a solicitat judecata în lipsă.

De la data suspendării și până în prezent a trecut mai mult de un an, cauza rămânând în nelucrare din vina părților și Curtea, apreciind că sunt întrunite prevederile art. 248 până la 254 C., reține cauza în pronunțare asupra excepției perimării.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2883 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul G. I. V. în contradictoriu cu pârâta SC T. S. C.-N., având ca obiect instituire sechestru asigurator.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G. I. V., solicitând modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de sechestru asigurator așa cum a fost ea formulată.

În ședința de judecată din data de 21 iulie 2011 s-a dispus suspendarea judecării recursului în sensul dispozițiilor art.242 alin.1 pct.2 C.pr.civ., constatându-se că părțile, deși legal citate, nu s-au înfățișat în instanță și nici nu au solicitat judecarea recursului în lipsa lor de la dezbateri.

Cum de la data acestei suspendări și până în prezent a trecut mai mult de

1 an, pricina rămânând în nelucrare din motive imputabile părților, în temeiul art.248 și 252 C.pr.civ. se va constata perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E:

Constată perimat recursul declarat de reclamantul G. I. V. împotriva sentinței civile nr. 2883 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 13 noiembrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

I.A T. D. C. G. G.-L. T.

N. N.

GREFIER,

Red.I.T./S.M.

2 ex./(...) Jud.fond. P. U.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 4656/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă