Decizia nr. 4412/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4412/R/2012
Ședința publică din data de 23 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta SC O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 937 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. I., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17 octombrie 2012, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 937 din 25 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC O. P. S.A, în contradictoriu cu pârâta C. I.
Reclamanta a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.
868/(...) pronunțată de Tribunalul Maramureș s-a admis cererea pârâtei reclamante C. I. și a altor reclamanți împotriva pârâtei, aceasta fiind obligată să plătească drepturile reprezentând suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorilor de P. și de C., începând cu anul 2004 la zi, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației, la data plății efective, în funcție de perioada în care fiecare reclamant a avut calitatea de angajat al pârâtei.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 29.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 2. a C. de A. C. s-a respins recursul declarat de pârâta SC P. S. împotriva sentinței sus-menționate. La data de (...) reclamanții din dosarul nr. (...) au solicitat T. M. să lămurească dispozitivul sentinței civile. La data de (...) SC P. S., a cărei succesoare în drepturi este reclamanta i-a achitat pârâtei din prezenta cauză suma netă de 1464 lei, apreciind că-i datora acesteia în baza hotărârii judecătorești suma brută de 2051 lei.
La data de (...), pârâta, alături de ceilalți reclamanți din dosarul nr. (...), s-a adresat executorului judecătoresc M. M. solicitând executarea silită a sentinței civile nr. 868/(...) pentru diferențele de drepturi salariale neachitate de bună voie, actualizate cu indicele de inflație, în cazul său în cuantum de 1.113,67 lei.
Pârâta a încetat raportul de muncă la data de (...), deci era îndreptățită, potrivit sentinței civile nr. 868/(...), lămurite prin încheierea din data de (...), laplata primei de C. din anul 2004 de 980 lei și a primei pentru Paștele și C.ul din anul 2005, respectiv 1400 lei + 1400 =2800 lei.
În dosarul execuțional nr. 20/2009 al BEJ M. M. la data de (...) s-a dispus înființarea popririi pe conturile bancare ale debitoarei SC P. S., deschise la mai multe unități bancare pentru suma de 300.427,95 lei datorată creditorilor cu titlu de drepturi salariale suplimentare neachitate în baza sentinței civile nr.
868/(...) și a încheierii din data de (...) .
Deși pretinde că obligația de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu constând în sentința civilă nr. 868/(...), lămurită prin încheierea din data de (...), a fost executată integral de bună voie la data de (...), deci anterior cererii de executare silită, debitoarea nu a formulat contestație la executare în dosarul execuțional nr. 20/2009 al BEJ M. M.
La data de (...) s-a procedat la eliberarea sumelor obținute prin executarea silită, pârâta creditoare primind suma de 904,4 lei și cheltuieli de executare, așa cum rezultă din procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc M. M. la aceeași dată (f. 27 ).
Prin cererea formulată și ulterior modificată în prezentul dosar, SC O. P. SA, a solicitat obligarea creditoarei pârâte, în baza prevederilor art. 256 C. muncii, la restituirea sumei de 1.113,67 lei încasate prin executare silită.
Suma de încasată de pârâtă pe calea executării silite a fost datorată conform titlului executoriu constând într-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Reclamanta a avut cunoștință de executarea silită desfășurată în dosarul execuțional nr. 20/2009 al BEJ M. M. și nu s-a opus acesteia, deși avea posibilitatea ca, pe calea contestației la executare, să invoce stingerea obligației de plată prin executarea de bună voie intervenită ulterior hotărârii ce se execută.
Achiesând la executarea silită derulată împotriva ei, reclamanta a recunoscut implicit datoria de 1.113,67 lei față de creditoarea pârâtă C. I., astfel că solicitarea sa de restituire a sumei menționate, în baza art. art. 256 al. 1 C. muncii, nu a fost nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC O. P. S.A, solicitând modificarea în totalitate a sentinței atacate și pe fondul pricinii, admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivare se arată că recurenta arată că a executat întocmai și cu bună- credință dispozitivul sentinței amintite, plătind sumele nete datorate intimatei și virând către bugetul asigurărilor sociale sumele reprezentând impozit pe venit și contribuții sociale aferente drepturilor salariale plătite.
După încasarea sumelor legal datorate, cu rea-credință, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința amintită, intimatul-pârât a pornit executarea silită pentru a obține și plata sumelor reprezentând contribuțiile obligatorii la bugetul asigurărilor sociale, sume care fuseseră achitate legal către bugetul statului prin reținere la sursă și care nu îi erau deci datorate intimatului/.
În consecință, pârâta a promovat acțiunea de față în temeiul art. 256 alin.
(1) din C. mucii, pentru recuperarea respectivelor drepturi salariale încasate necuvenit de intimat în cadrul căreia a fost pronunțată sentința atacată.
Prima instanță, în pofida dispozițiilor legale aplicabile în speță, a validat practic o îmbogățire fără justă cauză a intimatului-pârât în dauna societății cu suma ce face obiectul cererii de chemare în judecată.
Instanța a soluționat nelegal cauza prin asimilarea lipsei contestației la executare a O. P. cu achiesarea la executarea silită. Însă, instituția achiesării la executarea silită nu este reglementată ca atare de normele de drept procesual civil, iar neformularea unei contestații la executare nu are semnificația unei achiesări.
Faptul că O. P., din rațiuni logistice, a fost în imposibilitate de a promova în termen o contestație la executare împotriva executării silite nelegale - exercitată concomitent de toți cei 169 de reclamanți - fiecare având propria situația concretă ce putea diferi de a celorlalți, nu poate fi asimilată unei achiesări la vreo pretenție a acestora.
Prin greșita aplicare a legii prima instanță a validat îmbogățirea fără justă cauză a intimatului pârât în dauna O. P. cu suma ce face obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin dispozitivul sentinței nr. 8., așa cum a fost aceasta lămurită, P. nu a fost obligată la plata unei sume certe, lichide și exigibile către intimatul/ei pârât/e, ci a fost obligată la plata de suplimentări salariale reprezentând prime anuale corespunzătoare sărbătorilor legale aferente anilor 2004-2007, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății, nivel salarial care a fost determinat prin lămurirea sentinței.
Acest nivel al salariului de bază mediu la nivelul societății reprezintă un salariu brut. Și nu un venit net corespunzător.
Cu respectarea prevederilor legale, O. P., cu bună-credință, a executat întocmai Sentința, anterior rămânerii acesteia irevocabilă, prin plata voluntară către fostul salariat a sumei nete decurgând din Sentința și plata către bugetul asigurărilor sociale a sumei reprezentând impozit pe venit și cuantumul asigurărilor sociale prin reținere la sursă.
În mod eronat, prima instanță omite să analizeze dacă plata efectuată prin executare silită era datorată, respectiv: dacă a existat un temei legal pentru debitarea sumelor; să efectueze ea însăși, ca instanță specializată în conflicte în domeniul drepturilor salariale, un calcul al sumei certe.
Fără a face aceste minime verificări, și cu ignorarea probelor de la dosar, respectiva adresei ANAF nr. 903704/(...), care confirmă fără putere de tăgadă că plata efectuată era nedatorată salariatului intimat, deși se consideră legal învestită și reține cauza spre soluționare, respinge ca neîntemeiată acțiunea pe baza unei presupuse achiesări la procedura de executare silită.
Dacă ar fi ținut cont de circumstanțele concrete în care a avut loc executarea silită împotriva O. P. a hotărâri de obligare la plata drepturilor salariale în care figurau ca reclamanți nu mai puțin de 169 de persoane, așa cum s-a arătat, fiecare cu situația sa specifică și fără o individualizare a sumei ce ar fi fost datorată fiecăruia, prin emiterea unei adrese de înființare a popririi în care se menționa o sumă globală - în acest caz de 300.427,95 lei ce ar fi reprezentat „ drepturi salariale suplimentare neachitate, actualizate la zi cu rata inflației, pentru sărbătorile de P. (...) și C. (...)";, în contextul în care la nivelul țării erau în diverse faze de desfășurare alte zeci de mii de procese și executări silite cu obiect similar, prima instanță ar fi înțeles că a fost practic imposibil ca în acest caz să se invoce pe calea contestației la executare stingerea obligației de plată pentru suma concretă de 1.113,67 lei față de creditoarea C. I.
Prin urmare, lipsa contestației la executare față de suma neindividualizată în cadrul executării pe care creditoarea C. I. - unul din cei 169 de creditori urmăritori - urma să o primească din suma globală ce făcea obiectul executării nu poate fi asimilată nicidecum cu vreo recunoaștere implicită a datoriei de
1.113,67 lei pe care ar fi avut-o pârâta fată de acest debitor, așa cum a considerat prima instanță.
Pârâta C. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerearecursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală si temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 868 din 9 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), recurenta reclamantă a fost obligată să plătească unui număr de 169 de angajați, printre care și pârâta, suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorilor de P. și C., începând cu anul 2004 la zi, calculate la nivelul salariului de bază mediu, actualizate în funcție de rata inflației la data plății, precum și să plătească suma totală de câte 29.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin încheierea civilă din data de 17 octombrie 2008 pronunțată de
Tribunalul Maramureș s-a lămurit dispozitivul hotărârii judecătorești mai sus amintite, în sensul că plata suplimentărilor salariale se va face la nivelul de: 980 lei pentru anul 2004, 1400 lei pentru anul 2005 și 1850 lei pentru anii 2006 și
2007.
În temeiul acestor hotărâri judecătorești, intimata pârâtă împreună cu ceilalți salariați au formulat cererea de executare silită înregistrată sub nr.
20/2009 la B. E. J. M. M.
Drept urmare, s-a înființat poprirea asupra conturilor bancare ale recurentei, iar la data de 9 februarie 2009 s-a recuperat suma totală de
335.794,01 lei reprezentând drepturi salariale și cheltuieli de executare (onorariu avocat, taxe de timbru și onorariu executor).
La data de 26 februarie 2009 executorul judecătoresc a procedat la eliberarea sumelor recuperate în urma executării silite, intimatei C. I. fiindu-i acordate atât drepturile salariale, dar și o parte din cheltuielile de executare, sens în care a fost încheiat procesul-verbal depus la filele 26-27 din dosarul de fond.
Prin demersul său judiciar reclamanta recurentă a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.137,67 lei încasată prin executare silită, susținând că aceasta este o sumă necuvenită și nedatorată, deoarece anterior a executat hotărârea plătind voluntar suma netă la care a fost obligată și a virat la bugetul de stat impozitul și contribuțiile sociale aferente.
Curtea apreciază că în mod just s-a reținut de către prima instanță că în speță nu devin incidente dispozițiile art. 256 alin. 1 C.muncii, indicate în mod expres în precizarea cererii de chemare în judecată, potrivit cărora „salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie";.
Într-adevăr, dispozițiile legale mai sus citate, reglementează obligația de restituire pe care o au salariații față de angajator, ce are la bază îmbogățirea fără justă cauză și dau dreptul angajatorului de a urmări pe beneficiarul acestor sume nedatorate, însă în speță nu se solicită restituirea unei sume plătite benevol de angajator salariatului, ci a unei sume încasată de salariat prin executare silită.
Chiar dacă în cuprinsul art. 256 C.muncii nu se dă o definiție exactă a noțiunii de sumă nedatorată și nu se detailează condițiile în care se naște obligația de restituire a unor sume încasate fără să se fi cuvenit, în speță nu se poate reține că sumele primite de pârâtă la finalizarea executării silite au caracterul unor sume nedatorate, întrucât aceasta ar echivala cu o constatare a nelegalității actelor întocmite de executorul judecătoresc.
Atunci când sunt încălcate prevederile legale în cadrul executării silite, persoana interesată are posibilitatea să sesizeze instanța de executare, urmărind să obțină anularea actelor de executare silită contrare legii, iar mijlocul procedural pe care legea îl pune, în acest scop, la dispoziția celui interesat este contestația la executare, astfel cum este reglementată în cuprinsul art. 399 și urm. C.proc.civ.
În ceea ce îl privește pe debitor, contestația la executare reprezintă singurul mijloc procedural reglementat de lege pentru valorificarea unor drepturi și pentru exercitarea controlului judecătoresc asupra legalității măsurilor dispuse de executorul judecătoresc, în ultima fază a procesului civil, aceea a executării silite. Astfel, potrivit art. 399 alin. 1 C.proc.civ. "împotriva executării silite însăși, precum si împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare". De asemenea, potrivit art. 61 din Legea nr. 188/2000: "Cei interesați sau vătămați prin actele de executare pot formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de C. de procedură civilă".
În situația în care debitorul pierde termenul de contestație, acesta nu mai are posibilitatea conferită cu titlu de excepție de art. 401 alin. 3 C.proc.civ. doar terțelor persoane, de a putea recurge și la calea procedurală a unei cereri separate, în ipoteza în care ele n-au introdus contestația la executare înăuntrul termenului legal.
Așadar, controlul instanței la cererea creditorului sau debitorului cu privire la actele de urmărire silită se declanșează doar în cazul aceștia introduc contestația împotriva actelor de executare.
Așa cum a arătat și recurenta în fața instanței de fond, contestația la executare propriu-zisă poate privi nerespectarea formelor pentru investirea cu formulă executorie, nerespectarea condițiilor prevăzute pentru încunoștințarea debitorului, prescripția dreptului de a obține executarea silită, perimarea executării silite, invocarea compensației legale, precum și alte motive de nulitate, însă recurenta omite a arăta faptul că pe calea contestației se poate invoca și faptul ca debitorul și-a execut de bunăvoie obligația înscrisă in titlul executoriu, aceasta fiind una dintre apărările de fond, ce privesc cauze de stingere a obligației înscrise in titlul executoriu ce au intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii și pot fi invocate în cadrul contestației.
Chiar dacă reclamanta recurentă nu a solicitat în mod expres anularea actelor de executare, Curtea apreciază că aceasta tinde la o verificare a modului în care a fost efectuată executarea silită, ceea ce nu poate fi primit, deoarece modalitatea procedurală stabilită de legiuitor pentru controlul executării silite este contestația la executare și nu o acțiune de drept comun.
Întrucât recurenta reclamantă nu a promovat o contestație la executare,
Curtea reține că sumele - constând în drepturi salariale, cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare - încasate de pârâta intimată prin executarea silită a sentinței civile nr. 8. a T. M., nu se încadrează în noțiunea de sume încasate necuvenit conform prevederilor art. 256 alin. 1 din C. muncii.
Împrejurările invocate de recurentă în sensul că a fost în imposibilitate de a promova contestația la executare din rațiuni logistice sau datorită numărul ridicat de reclamanți, nu dă dreptul acesteia de a promova distinct o acțiune de drept comun în care să se verifice sumele încasate de creditori, și în consecință nu conferă un caracter nedatorat sumelor primite de salariați ca urmare a executării silite.
În condițiile în care executarea silită s-a finalizat fără a fi formulată o contestație la executare, se constată a fi nefondate criticile recurentei în sensul că prima instanță nu a verificat dacă a existat un temei legal pentru debitarea sumelor și nu a calculat suma certă datorată în temeiul sentinței civile nr. 8., deoarece a accepta susținerea recurentei în sensul că în temeiul art. 256 alin. 1
C.muncii se poate verifica în ce mod și-a îndeplinit angajatorul obligația de plată a drepturilor cuvenite anterior executării silite sau dacă mai datora sumele la momentul executării silite, echivalează cu o verificare a legalității actelor de executare silită întocmite de executorul judecătoresc, ceea ce nu poate fi primit.
În speță nu prezintă relevanță dacă reclamanta în calitate de debitoare a achiesat sau nu la executarea hotărârii și nici dacă a recunoscut sau nu debitul datorat angajatului, ci doar faptul că reclamanta solicită restituirea unei sume executate silit, fără ca titlul executoriu să fi fost anulat și fără să fi promovat contestația la executare, aceasta fiind unică modalitate procedurală de clarificare a raporturilor dintre debitor și creditor în faza executării silite, astfel încât statuarea instanței de fond în sensul că „reclamanta achiesând la executarea silită a recunoscut datoria"; nu este de natură a conduce la modificarea hotărârii recurate. Pentru raționamentul expus, Curtea apreciază ca fiind lipsite de eficiență juridică în cauză criticile formulate din perspectiva instituției achiesării.
Este adevărat că în urma executării silite a avut loc o sporire a patrimoniului pârâtei intimate, însă această îmbogățire are la bază un just temei, respectiv o executare silită necontestată, context în care nu poate fi validată nici teza îmbogățirii fără justă cauză.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantă, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
În temeiul art. 274 C.proc.civ. va obliga pe recurentă să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat justificat cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC O. P. S.A împotriva sentinței civile nr. 937 din (...) a T. M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe recurentă să plătească intimatei C. I. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. S.-C. B. I.-R. M.
Red.SCB. Dact.V.R./2ex. (...)
Jud.fond: H. D. M.
G. G. C.
| ← Decizia nr. 1299/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3215/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
